Archive for ianuarie, 2015

Istoria necenzurată a României (documentar)

PARTEA 1-INTRODUCERE

PARTEA A 2 A-PREISTORIE

PARTEA A 3 A-TRACII

PARTEA A 4 A-DACII (I)

PARTEA A 5 A-DACII (II)

PARTEA A 6 A-CULTURA

PARTEA A 7 A-CONTINUITATE

PARTEA A 8 A-UNGARIA (I)

PARTEA A 9 A- UNGARIA (SECUII)

PARTEA A 10 A-CONDUCATORI

PARTEA A 11 A-SECOLUL 19

PARTEA A 12 A-PRIMUL RAZBOI MONDIAL

PARTEA A 13 A-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL (I)

PARTEA A 14 A- AL DOILEA RAZBOI MONDIAL (II)

PARTEA A 15 A-HOLOCAUST

PARTEA A 16 A-PREZENT


Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Eu nu sunt Charlie!



images

Au trecut doar câteva zile de la atentatele din Franța și deja mi s-a acrit de acest subiect. Întreg mapamondul deplânge moartea acelor „eroi” uciși pentru libertatea de exprimare și se identifică cu ei, în timp ce blamează islamismul. Presa ne repetă încontinuu cuvântul „teroriști”, ca să ne intre bine în cap, liderii noștri pregătesc legea „Big Brother”, iar noi nu știm pe unde să ne ascundem de teama teroriștilor. Nici în ziua de azi majoritatea nu au învățat să cearnă informațiile primite de la mass-media, după cum bine se vede, preferând să înghită tot ce li se bagă pe gât, fără a se obosi să și gândească singuri. Măcar puțin. Dacă vrem să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat în Franța, ar trebui să știm contextul în care au avut loc acele atentate.

Pe 26 ianuarie 2014, francezii au protestat în Paris și Lyon împotriva evreilor sioniști și a francmasonilor, cerând Armatei să preia controlul țării pentru a salva poporul francez. Printre scandările celor peste o sută de mii de oameni se numără: „DA des-manifestants-du-jour-de-colere-en-train-de-faire-le_1586794_800x400pentru Faurisson (un francez revizionist)! Holocaustul e o făcătură!”, „Jurnaliștii sunt pișat de curvă”, „Francmasonii la pușcărie!” sau „Evreilor, dispăreți, Franța nu este a voastră!”. „Ne-am săturat de finanțe internaționale, loji masonice și sionism,  poporul francez a fost lobotomizat de către mass-media”, declara atunci unul dintre protestatari într-un interviu. Nemulțumirile francezilor sunt de înțeles: economia țării e la pământ, căsătoriile homosexuale le-au fost impuse prin lege iar o mulțime de activiști au ajuns la închisoare pentru că au negat Holocaustul. Ultimii doi președinți ai Franței, Sarkozy și Hollande, prezintă caracteristici fizice evreiești, după părerea multor francezi. Actualul președinte, François Hollande, întrunește în sondaje dezaprobarea a 80% dintre francezi, deși are susținerea a 87% dintre membrii Parlamentului. La fel ca în Germania interbelică, francezii dau vina pe evreii care îi conduc pentru situația dezastruoasă în care se află țara lor. Un sondaj arată că 37% dintre ei își exprimă în mod deschis opiniile antisemite. O altă statistică de acum un an spune: „cu 40% au crescut actele de violenţă cu caracter antisemit în primul trimestru al anului 2014, comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut”. Legea care interzice libertatea de exprimare cu privire la problema Holocaustului este „legea Fabius-Gayssot”, aprobată de Parlamentul francez în 1990 și redactată de bogătașul evreu Laurent Fabius, cel care a provocat moartea a mii de hemofilici francezi prin importul de sânge contaminat cu SIDA de la negrii din Atlanta, Georgia. Nemulțumirile francezilor față de dictatura dieudonne-election-posterevreiască s-au aplificat și din cauza unui actor de comedie foarte popular în Franța, pe nume Dieudonné, căruia i-a fost interzis să mai glumească pe seama evreilor și a Holocaustului. El inventase în 2009 un nou tip de salut, numit „la quenelle” (supozitorul), adresat evreilor, care semnifică un fel de „ba pe-a mă-tii!”. Acel salut a prins în special în rândurile imigranților musulmani, care simpatizează cu cauza palestiniană și sunt împotriva evreilor și a statului Israel. Francezii nu s-au lăsat înrobiți și au continuat sfidarea evreilor, cu riscul de a încălca legea. De exemplu, a prins la public un activist comunist, pe nume Alain Soral, care și-a bătut joc de camerele de gazare în parodia sa, intitulată „Camere de gazare pentru idioți”. Să menționăm și că Franța găzduiește cea mai numeroasă comunitate evreiască din Europa (la fel ca Germania în perioada interbelică), formată din aproximativ 600.000 de evrei. În Germania lui Hitler erau cu doar 100.000 mai puțini…

Chiar și de acum celebra publicație Charlie Hebdo s-a lovit de problema antisemitismului. În 2008, revista a concediat un caricaturist care făcuse mișto de familia prezidențială franceză. Fiul președintelui de atunci, Sarkozy, s-a căsătorit cu o tânără evreică, iar caricaturistul a insinuat că fiul președintelui a trecut la mozaism din considerente materiale. Editorul revistei, Philippe Val, i-a cerut caricaturistului Siné (pe numele real Maurice Sinet) să-și prezinte scuzele printr-o scrisoare. Siné a refuzat, astfel încât a fost concediat, fiind acuzat de antisemitism, poziție la care s-a raliat și intelectualitatea franceză în frunte cu filosoful evreu Bernard-Henri Lévy. Mai mult, caricaturistul a primit  amenințări cu moartea de la Liga Pentru Apărarea Evreilor, mesajul lor fiind: „20 de centimetri de oțel inoxidabil în intestine ar trebui să-l oprească pe bastard”. Siné a dat în judecată publicația Charlie Hebdo pentru concediere abuzivă și a primit în 2010 despăgubiri în valoare de 40.000 de euro. În decembrie 2012, Curtea de Apel din Paris a confirmat sentința împotriva publicației, ridicând despăgubirea caricaturistului la 90.000 de euro. Urâte dedesubturi ale unei publicații care consideră că libertatea de exprimare îi conferă dreptul de a-și bate joc de orice religie, în special de islamism și creștinism, însă își concediază angajații care îndrăznesc să-i deranjeze pe evrei…

În iulie 2014, în toate marile orașe ale Franței au avut loc proteste împotriva masacrului comis de israelieni în Fâșia Gaza. Deși interzise de Guvern, manifestațiile nu au putut fi oprite, mii de oameni scandând: „Israelul asasin, Hollande complice!” saufrenchcairoprotestSuntem cu toții palestinieni!”. În Paris, manifestanții au încercat să spargă barajul ridicat de polițiști, situația degenerând în conflicte extrem de dure. Liderii comunității evreiești din Franța au declarat că evenimentele petrecute atunci sunt de o gravitate extremă, nemaivăzută până în acel moment în Franța, mai multe sinagogi fiind atacate de oameni care strigau „Moarte evreilor!”. „Conflictul din Orientul Mijlociu este doar un pretext. Are loc o acţiune ce vizează excluderea evreilor din comunitatea naţională. Noi suntem acum primelele victime şi urmează atacuri ale musulmanilor împotriva altor categorii de cetăţeni francezi de alte religii. Franţa este în pericol!”, declara Roger Cukierman, președintele Consiliului reprezentativ al instituțiilor evreiești din Franța (CRIF). Să reținem ultima parte a declarației lui, o adevărată „profeție” demnă de un veritabil urmaș al lui Nostradamus: „urmează atacuri ale musulmanilor împotriva altor categorii de cetăţeni francezi de alte religii. Franţa este în pericol!”.

În urma acestor proteste, fără îndoială pentru a-și calma populația, conducătorii Franței și-au modifiJe-ne-suis-pas-Charliecat politica de apărare a evreilor. La sfârșitul lunii iulie, autoritățile franceze au făcut apel la încetarea imediată a focului în Orientul Mijlociu. La începutul lunii august, ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a criticat atacurile lansate de Israel în Fâșia Gaza. „Relațiile tradiționale de prietenie între Israel și Franța sunt vechi și dreptul Israelului la securitate este total, dar nu justifică uciderea copiilor și masacrarea civililor”, a afirmat el într-un comunicat dat publicității la Paris. Alături de Germania și Marea Britanie, Franța a cerut atunci redeschiderea ucharlie-hebdo-netanyahunei misiuni de monitorizare aparținând Uniunii Europene în Fâșia Gaza. Mai mult, în decembrie 2014, Parlamentul francez a recunoscut independența statului palestinian, ceea ce a enervat Israelul. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a calificat drept o „greșeală gravă” acea decizie a Franței. Comentariu care cam sună a amenințare…

În luna noiembrie 2014, fostul consilier economic al lui Vladimir Putin, Andrei Ilarionov, declara pentru televiziunea poloneză TV Republika: „țările și națiunile europene nu ar trebui să fie surprinse dacă, să spunem, la anul, în primăvară, apare o masivă mișcare politică islamistă, o primăvară islamică în Europa, care va destabiliza țările europene și va consuma energia și atenția liderilor europeni, în timp ce Putin va încerca să-și ducă la capăt proiectele sale neo-imperiale”. Declarația lui Ilarionov a trecut neobservată, chiar dacă era o completare indirectă a celei din iulie a președintelui CRIF, care anunța „atacuri ale musulmanilor împotriva altor categorii de cetăţeni francezi de alte religii”.

La începutul lunii decembrie 2014, după o vizită în Kazahstan, președintele francez François Hollande a făcut o escală la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin. După cum scria site-ul 4thmedia.org pe 9 decembrie 2014 (http://www.4thmedia.org/2014/12/terrified-france-warns-russia-of-obama-terror-spectacular/), Hollande l-ar fi anunțat pe Putin că regimul Obama pregătește un atentat terorist în Franța, pentru care va da vina ulterior pe Rusia. Previziunea s-ahollande-putin-khodorkovsky îndeplinit măcar parțial, din moment ce atacurile teroriste au avut loc la Paris după o lună… Pentru a-și arăta susținerea, Putin s-a oferit să sponsorizeze împodobirea celui mai mare brad de Crăciun din Paris, amplasat în fața Catedralei Notre Dame, achitând și costurile transportului bradului din Rusia. Cu acea ocazie, Alexander Orlov, ambasadorul Rusiei în Franța, a evidențiat prietenia dintre cele două popoare: „Cu acest gest vrem să arătăm că, în ciuda eforturilor occidentale de izolare a Rusiei, prietenia dintre țările noastre este atât de puternică și de profundă încât niciun joc politic nu o poate distruge”. Prietenie care se observă și din faptul că Franța a livrat Rusiei în octombrie o navă de luptă, dar și din declarația președintelui Hollande de pe 5 ianuarie 2015, când a cerut ridicarea embargoului aplicat Rusiei. Este binecunoscut conflictul de fațadă dintre Rusia și Statele Unite ale Americii, americanii apărând dintotdeauna interesele statului Israel. Și asta doar pentru că SUA, la fel ca toate marile puteri ale lumii, sunt conduse de elita sionică evreiască.

Previziunile s-au îndeplinit. Pe 7 ianuarie 2015, 12 persoane au fost ucise de niște teroriști islamiști, frații Cherif și Said Kouachi. A doua zi, un prieten al celor doi frați, Amedy Coulibaly, a atacat un magazin evreiesc. Au urmat alte victime, numărul persoanelor ucise ridicându-se la 20. Presa din întreaga lume și-a făcut datoria, repetând obsesiv cuvântul „teroriști”, pentru a ne intra bine în capete, și subliniind la fel de obsesiv dreptul la liberăcharlie hebdo killers policeman exprimare a ziariștilor francezi de la Charlie Hebdo. Însă povestea are câteva lacune, care nu pot fi ignorate. Atacul a fost unul atipic. Teroriștii musulmani apelează întotdeauna la bombe, pistoale sau sticle incendiare. Aceștia au avut armament de război: arme automate și un lansator de rachete, pe care nu l-au folosit nici măcar când au fost încercuiți de polițiști. Specialiștii care au analizat imaginile cu atacatorii au remarcat imediat faptul că acțiunea trăda un antrenament militar. Felul în care foloseau armele, felul în care acționau ca echipă, totul demonstra că a fost vorba despre profesioniști din trupe de elită. Teroriștii musulmani întotdeauna încearcă să se sinucidă în astfel de cazuri, considerând că pierzându-și viața în lupta cu „infidelii” le garantează un loc în Rai. Aceștia nu au făcut acest lucru, ci au încercat să scape. Nu foarte bine însă. În loc să dispară rapid din țară, ei s-au plimbat haotic prin Franța, s-au lăsat văzuți într-o benzinărie pe care au și jefuit-o, apoi s-au baricadat într-o tipografie. Mai mult, unul dintre ei și-a uitat actul de identitate în mașină. Cum ar putea niște profesioniști, așa cum au demonstrat că erau, să facă astfel de greșeli? De ce și-ar lua cineva la el actul de identitate atunci când s-ar duce să ucidă niște oameni? Pe care l-a mai și pierdut, atât de convenabil pentru autorități. De ce nu a apelat la acte _80126535_1b497c1e-6b7d-4baa-a989-e8f6c291d9d8false, așa cum procedează teroriștii de obicei? Ce voia al treilea terorist, care a luat ostatici? Doar ca poliția să înceteze urmărirea primilor doi? Pare pueril, ținând cont că o asemenea revendicare nu putea fi sub nicio formă aplicată. De ce a lăsat telefonul deschis, pentru ca poliția să știe în orice moment ce se întâmplă? De ce le-a dat ostaticilor ocazia să evadeze atunci când a început să se roage? De ce poliția franceză a dispus o asemenea desfășurare de forțe pentru capturarea a doi oameni? Cumva pentru a se accentua amploarea evenimentului în ochii publicului? Să presupunem că jurnaliștii au fost uciși din cauza caricaturilor la adresa profetului Mohammed. De ce ar fi așteptat musulmanii câțiva ani pentru a se răzbuna? De ce n-au făcut-o mai devreme, ci la o lună după recunoașterea independenței statului palestinian de către Parlamentul francez și la două zile după ce președintele Franței cerea eliminarea sancțiunilor impuse Rusiei? De ce au făcut-o într-o țară solidară cu islamiștii, în care antisemitismul atinsese cote maxime, în loc să se bucure de acel sprijin împotriva dușmanilor lor? De ce declarațiile oficiale sunt diferite? De exemplu, presa franceză a relatat că ostaticul de la tipografia din Dammartin-en-Goele a fost eliberat, iar președintele Hollande a anunțat că toți ostaticii au murit. De ce nicio grupare teroristă nu a revendicat oficial atentatul, Al-Qaeda și ISIS preferând doar să salute gestul celor doi frați musulmani? Abia după două zile, frații au declarat că sunt membri Al-Qaeda, iar un cleric al Statului Islamic a revendicat atentatul în numele grupării sale. Până la urmă, cei doi erau membri Al-Qaeda sau ISIS? Statul Islamic sau ISIS a continuat teroarea din Franța spărgând site-urile primăriilor a două orășele, Ezanville și Goussainville, pe care au postat mesajul: „Statul Islamic rămâne cu voia lui Allah. Eliberaţi Palestina. Moarte Franţei. Moarte lui Charlie”. Atât?!? Ăsta e un mare act terorist din partea celei mai fioroase grupări teroriste din lume? De ce n-au apelat la bombe, mașini-capcană, avioane deturnate sau grenade, așa cum fac de obicei? De ce s-a sinucis Helric Fredou, unul dintre polițiștii care anchetau atentatul de la sediul publicației franceze, fără să lase în urmă măcar un bilet de adio? De ce presa mondială nu spune nimic despre îngrădirea dreptului la opinie a francezilor în privința evreilor, însă îi transformă pe jurnaliștii uciși în simboluri ale libertății de exprimare? De ce presa continuă să înfricoșeze populația subliniind amenințarea teroristă a islamiștilor, ignorând mesajele pașnice ale comunității islamice? Liderul Charlie-Hebdo-office-attack-vigilpartidului francez de extremă dreapta, Marine Le Pen, a anunțat că „Islamiștii au declarat război Franței”, deși Consiliul Musulman al Franței și cel al Marii Britanii au condamnat atacurile din Franța, la fel ca mii de musulmani în mediul online. De exemplu, Mohammed al Binatee afirma: „Coranul spune: Oricine ucide un suflet inocent este ca și cum ar fi ucis întreaga omenire”. Pentru Emre Soncan, „un musulman nu poate fi terorist și un terorist nu poate fi musulman”. Un alt musulman, Zainab Akhtar, nota că uciderea unor oameni nevinovați „este mai josnică și ofensatoare decât ar putea fi orice caricatură”. Iar acestea sunt doar trei din miile de opinii ale musulmanilor din întreaga lume, ignorate de mass-media ce preferă înfierarea islamului. De ce? Cine are de câștigat de pe urma acestor evenimente nefericite?

În primul rând, totul pare o răzbunare a evreilor, o plată pentru acea „greșeală gravă” de a recunoaște indcharlie-hebdo-publisher-charb1-481x640ependența statului palestinian, după cum anunța prim-ministrul Israelului. Nu ar fi prima oară când Israelul s-ar răzbuna. La sfârșitul lui 2013, un tribunal din Malaezia a găsit statul Israel vinovat de genocid. În 2014, trei avioane malaeziene dispar sau se prăbușesc. În 2011, aripa tânără a Partidului Muncii din Norvegia a inițiat o campanie agresivă pentru ca guvernul de la Oslo să impună o blocadă totală asupra Israelului. Nu după mult timp, întreaga conducere a aripei tinere a Partidului Muncii a fost măcelărită printr-o operațiune atribuită unui nebun, Anders Breivik. Să fie vorba despre niște coincidențe?

Dacă Franța este într-adevăr condusă de evrei, așa cum bănuiesc francezii, acest atentat ar rezolva măcar parțial problema antisemitismului. Multă vreme francezii au solidarizat cu musulmanii împotriva evreilor. Atentatele din ianuarie 2015 vor face poporul să își schimbe părerea, ceea ce deja se întâmplă. De pe 7 ianuarie până în prezent, trei grenade folosite pentru exerciții militare au fost aruncate înspre o moschee din Mans, două focuri de armă au fost trase împotriva unei săli musulmane de rugăciune din Port-la-Nouvelle iar un restaurant din apropiere de Lyon, ce vindea kebab, situat lângă o moschee, a fost ținta unei explozii. Practic peste noapte s-a schimbat totul, iar evreii nu mai sunt dușmanii francezilor, ci musulmanii.

Doctorul Paul Craig Roberts, fost asistent al secretarului Trezoreriei americane în administrația Reagan și editor asociat al Wall Street Journal susține că atacurile teroriste din Franța au fost o operațiune a serviciilor secrete americane, având ca scop „asigurarea statutului Franței de vasal al Statelor Unite”. „Amintiți-vă toate situațiile create de FBI pentru a transforma amenințările teroriste la adresa americanilor în realitate”, nota el pe site-ul personal. Doctorul Roberts a amintit că, la începutul acestei săptămâni, Hollande a declarat că sancțiunile impuse Rusiei ar trebui ridicate. „A fost mai multă independență manifestată de Franța decât putea suporta Washingtonul”, a comentat fostul funcționar al Casei Albe. Bineînțeles că nu putem crede pe cuvânt un fost funcționar al Casei Albe, care a ieșit din sistem acum cel puțin 26 de ani. Cât timp nu știm de unde își ia informațiile, afirmațiile lui rămân la stadiul de ipoteze, precum toate celelalte. Ipoteza lui o confirmă pe cea din decembrie 2014, în care se spunea același lucru. Dacă într-adevăr a fost totul regizat de americani, datele problemei nu se schimbă deloc. Se știe că Statele Unite ale Americii sunt și ele conduse de sioniști, prin urmare prea puțin contează dacă atentatele au fost organizate de CIA ori de Mossad, cât timp ambele îndeplinesc ordinele acelorași stăpâni.

Câștigul cel mai mare al celor care ne conduc este implementarea legilor care permit controlul mai sever al cetățenilor. Procurorul general al României, Tiberiu Nitu, a declarat deja că sunt imperios necesare legi eficiente, care să permită prevenirea bigbrother_main_0actelor de terorism, așa cum este legea 82/2012, cunoscută ca legea Big Brother. Șase asociații civice cer deja implementarea acestei legi, subliniind faptul că tragedii precum cele din Franța readuc aminte de nevoia esențială a cetățenilor de a se simți protejați de statul în care trăiesc. Sub nicio formă România nu va fi singura țară care va implementa astfel de măsuri ce îngrădesc libertatea cetățenilor. Sub pretextul luptei împotriva terorismului ne vom pierde dreptul la viață privată, activitatea noastră de orice tip urmând a fi atent supravegheată de serviciile secrete, așa cum s-a întâmplat și după atentatele de la World Trade Center din 2001. Iar acesta nu este decât un nou pas pentru instituirea Noii Ordini Mondiale. Europarlamentarul liberal Renate Weber a declarat la Radio France International că se așteaptă ca autoritățile române să încerce să ia măsuri care îngrădesc drepturile omului, pe fondul atacurilor din Franța, dar și că vor exista încercări similare și în alte țări. Pentru a înțelege că atentatele recente din Franța au fost planificate din timp și orchestrate de elita sionistă ce conduce marile puteri ale lumii, să ne amintim de scrisoarea masonului american Albert Pike, trimisă italianului Giuseppe Mazzini pe 15 august 1871: „Al treilea război mondial va trebui creat prin exploatarea disensiunilor create de agentura Illuminaţilor între sioniştii politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuie condus în aşa fel încât islamul şi sionismul politic să se distrugă reciproc. În acest timp celealte naţiuni ca întotdeauna divizate în această chestiune vor fi obligate să lupte până la completa lor epuizare fizică, morală, spirituală şi economică”. Oare nu asta se întâmplă din ce în ce mai mult în ultimul timp? Conflictul dintre evrei și musulmani ia amploare, iar națiunile lumii se împart în două tabere. Fără să-și dea seama că astfel ajută la implementarea Noii Ordini Mondiale. Pentru acest lucru, jurnaliștii de la Charlie Hebdo sunt declarați eroi ce și-au dat viața în numele libertății de exprimare, martiri cu care se identifică mii de oameni ce postează mesajul „Je suis Charlie” („Eu sunt Charlie”). Revista Charlie Hebdo va primi titlul de cetățean de onoare al Parisului. În numele jurnaliștilor uciși s-a organizat un miting de solidaritate la Paris, printre cei un milion de participanți aflându-se și președintele Franței, François Hollande, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, premierul Marii Britanii, David Cameron, premierul Spaniei, Mariano Rajoy, șeful Guvernului Italiei, Matteo Renzi și președintele Consiliului European, Donald Tusk. Legile împotriva libertății cetățenilor se vor înmulți, mascate sub forma luptei împotriva terorismului. Întreg mapamondul va alege fără voia lui să participe la un război demult programat, împotriva musulmanilor ori a evreilor. Lupta împotriva religiei în general și a islamului în special se va înteți, mulțumită manipulării la care suntem supuși de către conducătorii din umbră, adevărații teroriști. Iar noi ne vom ucide între noi, bucuroși de „democrația” pe care o impunem semenilor noștri la ordin.

Implicarea masoneriei se vede și din „semnătura” pe care o lasă întotdeauna în urmă. Au fost ucise 12 persoane în primul atac terorist, 12 fiind unul dintre cele mai importante numere ale masonilor și, implicit, ale sioniștilor care îi conduc. Numerologia fiind extrem de importantă pentru masoni, ar fi o greșeală să o ignorăm. Drept pentru care, analizând data primului atentat, 7.01.2015, observăm că suma cifrelor anului este aceeași cu suma cifrelor zilei și a lunii, adică 8. Departe de a fi o coincidență, 8 este cifra zeiței masonilor. Nici orașul nu pare să fi fost ales la întâmplare; dacă troianul Paris a cauzat un crâncen război în miturile elene, întâmplările din Paris pot provoca și ele un război în toată regula împotriva islamului, mascat sub forma unui război mondial împotriva terorismului. Legendarul Paris i-a oferit mărul Discordiei zeiței Afrodita; administrația de la Paris pare să fi făcut același lucru, alegând să o slujească pe zeița sioniștilor care, la fel ca Afrodita grecilor, și ea era considerată zeița frumuseții și a iubirii. Parisul are multe porecle, cea mai cunoscută fiind „Orașul Luminilor”, nume care se datorează în primul rând faptului că a fost un centru de educație și al ideilor în epoca iluminismului (fiind oraș95F1EF95-2ACB-4776-939F-308B6D8233FF_mw640_mh360_sul care a dat naștere acestei epoci) și mai târziu datorită adoptării iluminatului stradal. Orașul Luminilor, iluminismul și organizația Illuminati ne duc cu gândul la iluminarea adusă de Lucifer, al cărui nume înseamnă „aducătorul luminii”. La fel ca îngerul decăzut, Parisul le-a adus și el oamenilor iluminarea în secolul al XVIII-lea, eliberându-i de îndelungata dictatură a creștinismului.

O altă ipoteză, mai incredibilă decât restul, vine din asemănarea sloganului „Je suis Charlie” cu „Jesus Charlie”. „Jesus” este numele lui Iisus în multe limbi, precum franceza, engleza sau spaniola. Iar „charlie” în limba engleză se traduce ca „om liber”. Puțini știu însă că, în argoul britanic, „charlie” înseamnă „prost, idiot, imbecil”. Dacă și acest slogan a fost pregătit tot de organizatorii atentatelor, ar avea sens, ținând cont că sioniștii nu pierd nicio ocazie de a-l jigni pe zeul creștinilor. În Talmud, Iisus este descris ca un desfrânat, fiu al unui soldat roman, iar mama sa, Maria, ca o târfă a romanilor. Prin urmare, o nouă jignire la adresa lui Iisus nu ar mira pe nimeni. Dacă asemănarea dintre slogan și numele lui Iisus poate fi întâmplătoare, mai există câteva elemente care ar mări șirul coincidențelor. Crima de la -11Charlie Hebdou a avut loc pe 7 ianuarie, când se sărbătorea Crăciunul pe stil vechi. Un slogan ce seamănă cu numele lui Iisus, un atentat în ziua nașterii lui Iisus… Dacă în Biblie nașterea lui Iisus a fost anunțată de o mare stea, noaptea dinaintea Crăciunului pe stil vechi și a atentatului a fost ultima dintr-o serie de șase în care a avut loc o ploaie de meteoriți, observată în mare parte a mapamondului. În noaptea dintre 6 și 7 ianuarie, chiar a explodat unul deasupra României. 12 oameni au murit în atentatul de la sediul publicației, 12 fiind și numărul apostolilor lui Iisus. Unul dintre apostoli, Iuda, este în Biblie trădătorul Domnului; la fel l-au considerat și teroriștii pe polițistul musulman pe care l-au ucis, Ahmed Merabet, care a ales să încerce să-i protejeze pe cei care i-au batjocorit religia, în loc să fie de partea celor de aceeași credință cu el. Iuda s-a sinucis în ziua în care a fost arestat Iisus; Helric Fredou, un polițist care ancheta crimele de la sediul revistei, s-a sinucis în ziua atentatului în condiții suspecte. Teroriștii au fost în număr de 3, exact ca magii veniți odată cu steaua să-l vadă pe Iisus. Culmea coincidenței, magii veneau din Orientul Mijlociu, acolo unde se spune că s-au antrenat cei trei teroriști. În Biblie, Iisus a fost ucis din cauza religiei; același lucru ni se spune și despre caricaturiștii din Paris. În Noul Testament, Iisus a înviat după 3 zile; exact același număr de zile au durat atentatele din Franța. În plus, se observă că mass-media încearcă să le creeze caricaturiștilor asasinați o imagine ușor mesianică, transformându-i în martiri ce și-au dat viețile pentru o cauză nobilă. Să fie toate acestea doar niște coincidențe? Ori sioniștii au plănuit o batjocorire intenționată a lui Iisus, pentru a-și mulțumi zeița?

Pe 9 ianuarie, președintele Franței, François Hollande, a făcut la televiziunea națională o dezvăluire șocantă: „Cei care au comis illuminatiaceste acte, acești teroriști, acești iluminați, acești fanatici, nu au nimic de-a face cu religia musulmană”. Illuminati (adică „iluminații” în limba latină) sunt o facțiune a francmasoneriei, considerați a fi elita acestei organizații malefice. Prin această declarație, Hollande a confirmat ceea ce deja bănuiam, că atentatele au fost organizate de masonerie! Mai mult, confirmarea a venit 2 zile mai târziu, la marșul de solidaritate din Paris. Politicienii de elită ai lumii au mărșăluit separat de milionul de manifestanți, grupul lor având, în mod surprinzător, forma unui triunghi. În mijlocul acelui triunghi, după cum se observă din fotografii, a fost lăsat un mic spațiu libeIlluminati-Parisr. Triunghiul cu un cerc nu reprezintă decât triunghiul cu un ochi în interior, vârful piramidei masonice și unul dintre simbolurile masonilor. Mai exact, este simbolul divinităților lor. Și astfel, prin această „semnătură”, avem confirmarea că totul a fost orchestrat de către masonerie, care ne târăște către Noua Ordine Mondială.

Nu încape nicio îndoială că atentatele din Franța nu au avut loc pe fond religios, ci politic. Nu încape nicio îndoială că totul a fost regizat conform planului masoneriei. Poate nu vom putea opri instaurarea Noii Ordini Mondiale, însă cu siguranță putem alege să nu intrăm în jocul celor ce ne vor răul. Ceea ce pare aproape imposibil, ținând cont de numărul mare al celor care se identifică cu jurnaliștii de la Charlie Hebdo, postând mesajul „Je suis Charlie”, spre amuzamentul celor care trag sforile din umbră, amintindu-ne de sensul cuvântului „charlie” în argoul britanic. Cine erau acei caricaturiști și de ce ar trebui sau nu să îi considerăm eroi ori simboluri ale libertății de exprimare?

În primul rând, nu erau jurnaliști, ci caricaturiști. Asta e altă mâncare de pește. Acei oameni nu își informau cititorii, nu luptau pentru adevăr și dreptate, nu încercau să schimbe ceva în bjmir4cbrhsrfdwzxiuxbine, ci doar făceau caricaturi, cele mai multe fără pic de umor. Și făceau asta de mulți ani, fără să ia în seamă rugămințile, amenințările sau procesele intentate de cei care le cereau să se oprească. Pentru a înțelege cât mai bine cu ce fel de caricaturi avem de a face, nu trebuie decât să aruncăm o privire pe câteva dintre cele pe care mass-media le ignoră. Cele care i-au jignit cu adevărat pe musulmani nu sunt cele pe care le charliehebdo31vedem la TV, ci două cu adevărat insultătoare. Într-una dintre ele, profetul Mahommed este înfățișat în 4 labe, gol, cu organul sexual la vedere și cu o stea în fund. Desenul este însoțit de cuvintele: „Mahommed: o stea s-a născut!”. În altă caricatură, profetul islamului este tot gol, întins pe burtă, și îi cere unui cameraman să-i filmeze fesele. Nici creștinismul nu a scăpat de batjocură. Pe coperta unui număr al revistei apare Maria în timp ce îl naște pe Iisus, care are față de porc. Prima pagină a unui alt număr e dedicată Sfintei Treimi a creștinismului, prinsă într-un act pornografic homosexual: Dumnezeu Tatăl este penetrat pe la spate de Iisus, căruia i s-a înfipt în anus Sfântul Duh. Ce rost au aceste desene care nu au nici măcar umor? Care este rolul lor? Unde este acea exprimare liberă pentru care merită acei oamenicharlie 2 să fie transformați în eroi? Este o diferență enormă între libertate de exprimare și bătaie de joc. Dreptul la liberă exprimare îmi permite să critic ceea ce e de criticat în religie, însă nu și să fac publice caricaturi erotice cu zeități sau profeți. Legile nu-mi permit să jignesc pe cineva în public. Am dreptul să critic, atât timp cât îmi sprijin acuzațiile pe dovezi, însă nu și să jignesc. Dacă aș face asta, sunt sigur că aș fi pedepsit de lege. Pentru acei caricaturiști nu se aplica legea? Ori se credeau mai presus de ea? Nu vreau să fiu înțeles greșit, nimic nu scuză crima. Însă ar trebui să renunțăm la vechea zicală „despre morți numai de bine”, să o înțelegem pe cea care spune că „cine seamănă vânt culege furtună” și să nu îi transformăm în eroi pe unii care nu sunt. Mai mult, să nu ne identificăm cu ei din solidaritate, exceptând cazul în care suntem și noi genul de persoane care își bat joc de ceilalți. Să ne considerăm și noi Charlie e ca și cum ne-am identifica cu bătăușii din școala generală, care se luau de toți copiii. Din câte se observă, acei caricaturiști nu erau pamfletari, nu încercau să facă umor și nici nu poate fi vorba despre o critică decentă a religiei, ci par să fi căutat să provoace scandaluri. Se așteptau la represalii, dovada fiind polițistul pe care îl aveau mereu în redacție. În acest caz, ce urmăreau prin jignirile repetate aduse religiilor? Revista Cațavencii chiar scria astăzi: „Am senzația că au murit la fel cum ar muri unii care vor să demonstreze că dacă umbli noaptea prin savană cu un platou de mici în mînă, la un moment dat te mănîncă leii”. Sunt sigur că erau conștienți de efectele acțiunilor lor. Să înțeleg că exact ăsta era scopul pe care îl urmăreau? Au fost puși să lovească în religii cât mai josnic cu putință, pentru a atrage represalii de care să profite alții? Acea „finanțare proprie” a publicației lasă loc de interpretări. Dacă e așa, înseamnă că au fost victime nu doar ale celor care i-au împușcat, ci și ale celor cărora le făceau jocul, dar și ale propriei lor inconștiențe. Ceea ce nu-i transformă sub nicio formă în martiri ori în modele ale luptei pentru libertatea de exprimare. Andrei Pleșu chiar spunea într-un interviu: „Libertatea de expresie nu e libertatea să-ţi pui poalele-n cap şi să-ţi baţi joc de alţii. Există limite, care ţin şi de civilizaţie, şi de cultură, şi de bună cuviinţă, şi de civilizaţie interioară, până la urmă. Aşa, putem să luăm peste picior orice, cu riscurile care, iată, apar. Eu nu spun că e normal să reacţionezi cu gloanţe la bezmeticeala unor oameni care se distrează pe socoteala unor tradiţii, dar nici nu-i normal să tratezi cu atâta frivolitate lucruri care adună în jurul lor respectul şi viaţa spirituală a unor întregi comunităţi”. Sunt curios cum ar fi reacționat cei care postează mesajul „Je suis Charlie” și care acuză islamul de crimă dacă ar fi fost direct implicați într-o poveste asemănătoare. Cum ar fi fost dacă cineva le-ar fi batjocorit timp de mulți ani o persoană foarte dragă, cum ar fi mama, soția, sora sau fiica? Să spunem că acel cineva ar fi publicat timp de câțiva ani imagini pornografice cu persoana dragă. Ce ar fi făcut armata de susținători Charlie pentru a opri free-speech-515x430batjocura? În primă fază, i-ar fi cerut acelui cineva să se oprească. Apoi ar fi recurs la amenințări și chiar ar fi apelat la Instanță. Dacă nici așa nu s-ar fi oprit bătaia de joc? Dacă ar fi ajuns în fața acelei persoane, nu i-ar fi dat cu ceva în cap? Sunt sigur că majoritatea așa ar fi procedat. Și atunci, de ce îi înfierăm pe unii, deși am fi procedat ca ei? Repet, crima nu are nicio scuză și nu se acceptă sub nicio formă. În același timp, consider că trebuie dată vina nu doar pe cei trei teroriști, ci și pe cei care le-au dat misiunea. Iar caricaturiștii în niciun caz nu trebuie priviți ca niște martiri / eroi / modele de urmat / luptători pentru dreptul fiecăruia de a se exprima liberi. Suntem aproape tentați să o credem pe Luce Lapin, secretara de redacție a publicației, care declara în presă, pentru a stârni mila publicului: „Această redacție nu a fost decât râs și bunătate. O adevărată blândețe, o adevărată dragoste. Când i-am văzut pe Cabu și Wolinski, oameni cu adevărat, cu adevărat buni, nu am înțeles…”. Din păcate pentru ea, din ce în ce mai mulți înțeleg adevărata lor față, care reiese nu doar din caricaturile batjocoritoare, ci și din declarația lui Bernard Holtrop, unul dintre caricaturiștii de la Charlie Hebdo, care nu se afla în redacție în timpul atentatului, declarație făcută cotidianului olandez Volkskrant: „Vomităm pe toate aceste persoane care spun dintr-o dată că sunt prietenii noștri”. Trebuie să luăm lucrurile și persoanele exact așa cum sunt, nu cum par a fi. Sau cum vor unii să pară.

Eu nu sunt Charlie. Nu sunt nici Cherif, Said sau Amedy. Sunt Claudiu. Și sub nicio formă nu mă voi lăsa transformat într-un pion pe marea tablă de șah a celor ce se joacă cu viețile noastre.

Articol preluat de pe site-ul https://klaudyu1.wordpress.com


Tags : , , , , , , , , , , , , , , , ,

Românii, atacaţi sistematic cu arme psihotronice! Gen. Chelaru sugerează că astfel de dispozitive ar fi amplasate şi în marile pieţe ale oraşelor



După ce generalul Emil Străinu a atras atenţia românilor că inundaţiile din 2005 şi căderile abundente de zăpadă din 2011 au fost provocate artificial, prin intermediul unor tehnologii secrete, de tipul HAARP, de curând generalul Mircea Chelaru a făcut mai multe declaraţii zguduitoare despre atacurile psi ale căror victimă este poporul român. Redăm mai jos fragmente din dezvăluirile făcute de fostul şef al Statului Major al Armatei Române, într-o emisiune la Nașul TV.

Realizator: Se acţionează cu sisteme psihotronice din interiorul României asupra populaţiei României?

Gen. Mircea Chelaru: Păi numai aşa se face.
Se introduc acele centre, se activează la ordin – sunt surse greu identificabile care pot emite prin remote control, se activează prin comandă de satelit, dar cineva trebuie să le pună acolo şi dacă serviciile nu cunosc treaba aceasta sau s-a făcut cu acceptul lor, deja este o altă temă…
Cunosc şi am văzut dispozitive amplasate în principalele centre de risc major ale adunării mulţimilor – se numesc dispozitive psihotronice anti-riot: împotriva răscoalelor. Au fost testate în perioada 1995 – 2005 în diferite teatre de operaţie şi au dat rezultate de excepţie. Ne ducem mai degrabă către Primăvara Arabă, către Statele Unite, în Maidan-ul ucrainian… Mă bucură că ai noştri au înţeles să nu se mai expună în anumite pieţe
!”

Generalul a explicat că, indiferent dacă ne dăm seama sau nu, suntem într-un permanent război care nu se duce cu arme fizice, ci cu unele mult mai periculoase.

Lumea de astăzi este o ţintă permanentă a unui asemenea tip de acţiuni. [...]
Războiale paramentale se duc folosind energiile încă ne-la-îndemână ale fiinţei umane, contra fiinţei umane. Războiul psihotronic înseamnă utilizarea mecanismelor fizice, electronice, de înaltă frecvenţă sau de înalte energii, aşa cum este georăzboiul, războiul meteorologic, sau mai nou războiul sentimental: dintr-o dată apar unele «iubiri» instantanee faţă de un subiect internaţional, sau diferite animozităţi, «uri»
.”

Gen. Chelaru susţine că sistemele psihotronice au fost testate într-un mod teribil, transformând oamenii în cobai, încă de la începutul anilor ’90.

Războiul psihotronic, metarăzboiul, războiul psi… este rezultanta gândului unei părţi de a supune cealaltă parte fără luptă.
Conceptul a fost bine definit şi chiar s-a manifestat în timpul primului război din Golf, când forţele coaliţiei angajate în Furtuna Deşertului, coaliţia sub egida, să spunem ONU, condusă de SUA, şi-a propus să şi experimenteze, pentru că atunci, în ’90-’91, când a fost acea confruntare, s-au pus noile baze ale armamentului viitorului şi a tehnologiilor de ducere a războiului în viitor.
Primul război din Golf a fost cel mai mare poligon de experimente din toate punctele de vedere: şi al sistemelor anti-rachetă, şi al controlului strategic al ferestrelor de oportunitate prin orbirea sateliţilor, tot electronic, şi a manipulării directe asupra liderilor. Saddam a fost trădat în al doilea război de 25 de generali în acelaşi timp.
Aceştia au fost controlaţi mental şi apoi cumpăraţi cu câte un milion de dolari fiecare, dar au fost puşi în situaţia de a accepta. Până atunci nu s-a reuşit, în prima etapă.

S-au experimentat aceste arme psihotronice, tehnologii hi tech, care identificând frecvenţa rezonantă de pe amprenta energetică a masei au putut produce şi transmite acele energii de înaltă frecvenţă care produc modificări ale voinţei, şi de aici a apărut un nou concept: devolitivizarea. Le-a distrus [irakienilor] voinţa de a mai lupta, li s-au produs modificări de percepţie: un soldat american era cât o Godzilla, sau apărea într-o lumină mirifică pe care o interpretau ca fiind o mare deitate. Scenele pe care le-aţi văzut cu aplecări, cu ridicarea armelor a maselor, nu erau ca urmare a luării lor ca prizonieri – fiind înconjuraţi, i-aţi fi văzut încrâncenaţi. Dacă se studiază foarte bine, secvenţă cu secvenţă, chip cu chip, ei aveau o altă înfăţişare. Nu mai erau oameni, erau zombi, mancurtizaţi de acea energie care le-a schimbat comportamentul şi percepţiile.

Multă vreme după întoarcerea din primul război din Golf , inclusiv ostaşii americani sufereau de un aşa-zis sindrom al Golfului. Au fost destui supramanipulatori care să spună: «Datorită stressului, datorită marii încordări şi a atrocităţilor văzute care produc remanenţe în subconştient, el se găseşte aici în America ca într-un teatru…» Nu e adevărat! În momentul în care arma a emis, şi nu a fost unidirecţionată – ea a fost orientată pe suprafaţă din poziţia cosmică – a afectat şi soldaţii americani. Americanii şi-au folosit proprii soldaţi ca şi cobai!
Despre asta au scris americanii înşişi… Cel mai important articol a fost scris de comandantul forţelor australiene, el a demascat toate aceste lucruri, pentru că şi la ei au apărut treburile acestea… De francezi nici nu mai vorbesc. Acum sunt studii complete în academiile militare despre acest subiect
.”

Şi totuşi, potrivit informaţiilor expuse de gen. Chelaru, armele psihotronice sunt folosite din plin şi în afara războiului declarat.

Controlul minţii se face în dublu sens: prin identificarea a ceea ce omul cunoaşte şi prin reproducerea altor vectori de voinţă pentru a-i modifica atitudinile şi acţiunile.”

Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Din păcate populaţiile sunt victime sigure. Nu sunt capabile să se apere şi nici nu există sisteme protective care să apere masa civilă. În momentul în care se produce un asemenea atac este ca şi cum dumneata acum ai încerca, eu având această putere, să produci un scut protector anti-iluzionist sau anti-hipnotic.
Singura formă de protecţie este pregătirea continuă şi explicarea efectelor acestora omului, pentru a produce autocontrolul în momentul apariţiei indicilor de atac psihotronic, sau indicilor de atac paramental: în primul rând începi să te descoperi zilnic că nu mai reacţionezi la fel la acelaşi tip de stimuli, că nu mai interpretezi la fel de corect propriile dorinţe, că începi să ai renunţări majore şi nu îţi dai seama de ce, că eşti într-o continuă stare de depresie şi îţi vine să-ţi iei lumea-n cap, şi spui: «Nu aşa sunt eu… Mă bucuram de viaţă…»

Nu-i o mare filozofie să descoperi o populaţie ţintită ca şi obiectiv de masă pentru modificarea comportamentului de grup sau de mulţime.

Populaţia României de 20 de ani cel puţin este manipulată prin cel mai insidios vector de atac mental numit mass media. S-a constatat, şi avem informaţii exacte, nu numai de la noi, că unele produse preluate de către televiziunile noastre pachet şi date pe post au o frecvenţă care depăşeşte rata lui 1/16 sec. În spatele ecranului, sau peste ecran, există o imagine indusă subliminal pe care nu o percepi la nivelul retinei, care percepe secvenţe doar cu o viteză de 1/16. Dacă e mai mare, nu o mai vezi, dacă e mai mică, o vezi secvenţial, pe părţi, ca la cinematograf. În clipa în care se merge cu o viteză de 1/100 nu mai vezi nicio imagine, ci o continuă lumină albă. Această lumină albă se transmite prin ecran, dar în realitate prin ea se transmit anumite informaţii pe care le recepţionează subconştientul [...] pentru modificarea atitudinilor, trăirilor şi stării mentale a unei mulţimi.”

Generalul Chelaru dă în continuare câteva sfaturi românilor pentru a putea face faţă atacurilor psihotronice sistematice la care sunt supuşi.

Conform savantului Bruce Lipton, stresul este fundalul pe care agresiunile electro-magnetice sau de altă natură funcţionează şi îşi ating obiectivul. Un om nestresat, care e relaxat, care e într-o stare de pozitivitate, prin natura acestei stări el este oarecum protejat.

Există tehnici de autoprotecţie printr-o singură deviză: «Cunoaşte-te pe tine însuţi şi crede în tine.»
Primul lucru: autoenergizarea.
Oamenii bolnăvicioşi, care se hrănesc prost, cu sisteme imunitare scăzute intră în marea masă a victimelor sigure. De aceea sănătatea mentală (cum spuneau vechii daci: «Vindecă sufletul şi mintea pentru a vindeca trupul!») este obligatoriu să fie o politică de stat
.”

Despre faptul că românii sunt insidios atacaţi cu arme psihotronice secrete a avertizat şi generalul Emil Străinu în urmă cu mai mulţi ani.

România şi populaţia ei sunt până în prezent, de 22 de ani, cu ştirea guvernărilor, un mare poligon de teste secrete, inclusiv în domeniul psihotronic!”
În 2005 am demonstrat că cele şapte valuri de inundaţii din România au fost stimulate artificial, lucru confirmat şi de mai multe universităţi străine”, a mai afirmat gen. Străinu într-o emisiune TV. „La ora aceasta noi avem nişte oameni care se ocupă cu lupte psihotronice, servind grupuri de interese autohtone, uneori chiar din afara ţării”, a mai declarat Străinu.

Şi la nivel internaţional au apărut voci care exprimă adevăruri cutremurătoare. Dmitry Fonareff, fost colonel KGB, afirmă în cartea Metacontact:

Nivelul tehnologiilor PSI actuale, cu utilizarea tehnicii computerizate, televizate, radio, video, audio face posibilă organizarea nu doar în plan individual, ci şi la scară largă, a influenţării la distanţă a psihicului şi a fiziologiei oamenilor. Astfel, apare posibilitatea de a induce într-un mod neobservabil în creierul uman orice tip de informaţie care determină necesităţile, dorinţele, gusturile, părerile, starea de confort, modifică voinţa şi personalitatea acestuia.”

Şi nu sunt puţini aceia care au devenit conştienţi că au fost sau sunt încă şoarecii de laborator ai elitei malefice care foloseşte astfel de atacuri cumplite. Pe internet se găsesc multe relatări cutremurătoare. De exemplu, aici puteţi vedea (în limba engleză) Mărturiile victimelor armelor psihotronice (controlului mental) în faţa Comisiei Prezidenţiale pentru Studiul chestiunilor Bioetice din SUA, în 2011. Aceşti oameni susţin că, fiind atacaţi cu arme psihotronice, trăiesc într-o continuă stare de teroare, că nu se pot odihni şi se simt astfel torturaţi, că sunt bombardaţi cu stări şi gânduri care nu sunt ale lor, că au dureri fizice cumplite, iar lista continuă.

Articol preluat de pe site-ul www.yogaesoteric.net


Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Enigmele atentatului terorist asupra publicației Charlie Hebdo. Răzbunare sau conspirație?

Anul 2015 a debutat, neaşteptat, sub semnul terorii şi al morţii. De această dată obiectivul nu a fost un zgârie-nor sau vreun maraton american, ci redacția unei publicații satirice franceze, Charlie Hebdo, al cărei colectiv de redacție a fost foarte preocupat de câțiva ani să caricaturizeze personaje biblice și islamice deopotrivă. Mass media corporatistă de pe întregul mapamond și-a fixat atenția asupra atentatului, făcând să curgă multă cerneală și arătând cu degetul către pericolul crescând al terorismului internațional. Desfășurarea tragicelor evenimente din Paris a fost prezentată întregii lumi cu lux de amănunte, totul părând foarte clar și evident. Dar oare așa să fie?

O analiză atentă scoate însă la iveală unele elemente ciudate, care nu pot fi explicate rațional decât dacă luăm în calcul ipoteza înscenării. În primul rând „dovada“ grăitoare constând în actul de identitate al unuia dintre teroriști, Said Kouachi, seamănă izbitor de mult cu o secvență din episodul american „New York 9/11“. Acolo, a fost descoperit, printre ruinele fumegânde ale celor două turnuri, pașaportul intact al unuia dintre teroriștii aerului. Să fim clar înțeleși: nu au fost găsite cutiile negre ale aparatelor de zbor, nici resturile acestora, însă pașaportul a rezistat. Și pentru că acest „amănunt“ ciudat a prins la cei naivi în 2001, el este repetat, iată, și în 2015, cu șanse mari să prindă și a doua oară.

Vizionarea uneia dintre scenele „Operaţiunii Charlie Hebdo“, prezentată la televiziune, scoate în evidenţă o altă ciudăţenie care contrazice bunul-simț și logica: operatorul care, cu un calm de invidiat în astfel de momente, a filmat secvenţa împușcării în cap a polițistului, adaptând zoom-ul camerei video fără nici cea mai mică teamă că ar fi putut fi văzut de teroriși și ucis la rândul său. Mai mult decât atât, efectul împuşcării în cap a poliţistului francez – deja rănit şi căzut la pământ – este de neacceptat. Experţii în domeniu pot confirma că un foc de armă de calibrul 7,65 executat cu o armă de asalt AK-47 de la distanţa de circa un metru ar fi avut un efect devastator asupra craniului victimei, or, în filmarea respectivă, nu se poate observa nici cel mai mic șoc, absolut normal în cazul unui impact de o asemenea natură. Nu este exclus ca glonțul (dacă a fost vreunul) ce a fost tras înspre ţintă să nici nu fi atins capul poliţistului, ci să fi ricoşat în asfalt; nicio picătură de sânge nu a fost văzută, chiar acceptând că s-ar fi utilizat gloanţe de calibrul 5,45… De altfel, o altă filmare, ce a fost postată pe YouTube, nu concordă cu cea para-mediatizată; nu mai apare coloana de maşini staţionată, existentă în prima filmare, iar timpul derulării acţiunii este diferit; până şi poziţionarea maşinii teroriştilor arată altfel. Din motive lesne de înţeles, finalul „Operaţiunii Charlie Hebdo“ era mai mult decât previzibil: autorii asasinatelor au fost trecuţi în lumea umbrelor, de unde nimeni nu s-a mai întors şi nu a transmis mesaje. Pentru că, într-adevăr, morții nu vorbesc…

Din fericire, însă, reacția opiniei publice din întreaga lume arată că lecția 9/11 nu a fost predată doar corijenților. Din ce în ce mai mulți oameni din întreaga lume, inclusiv politicieni, arată cu degetul către serviciile secrete americane și israeliene, sugerând că acestea s-ar afla în spatele atacurilor de la redacția Charlie Hebdo și de la magazinul evreiesc din Paris.

Într-un articol publicat în cotidianul rus Komsomolskaya Pravda, citat de CNS News, colonelul Alexander Jilin se întreabă dacă nu cumva americanii sunt cei care au pus la cale sângeroasele atacuri din capitala Franței. Colonelul își bazează teoria pe diferendele care au apărut între Statele Unite și Uniunea Europeană privind sancțiunile împotriva Rusiei, după criza ucraineană. Autorul, care conduce o organizație numită „Centrul pentru Studii asupra Problemelor Aplicate din Moscova“, scrie că, imediat după ce președintele francez François Hollande a afirmat pe 5 ianuarie că sancțiunile asupra Rusiei ar trebui să înceteze, el, Jilin, ar fi prezis că Franța va fi victima unor atacuri teroriste.

Întrebat fiind cine a avut mai mult de profitat de pe urma atacurilor de la Paris, economistul rus Mihail Kazin, directorul firmei de consultanță Neoconomics, a afirmat într-un interviu care a apărut în același cotidian: „În elita americană se află mai multe grupuri, fiecare dintre ele având capacitatea de a organiza asemenea atacuri.”

În Iran, Press TV a publicat pe site-ul său un articol al editorialistului Paul Craig Roberts, fost membru în conducerea Trezoreriei Statelor Unite în timpul administrației Reagan și adept convins al teoriei înscenărilor organizate de serviciile secrete americane în cazul evenimentelor din 11 septembrie 2001. Roberts scrie că atentatele de la Paris „pot fi privite și ca având rolul de a întări relația de vasalitate a Franței față de Statele Unite. […] Suspecții pot fi deopotrivă vinovați și marionete. Amintiți-vă de toate comploturile create de FBI, care au avut rolul de a face din terorism un pericol real pentru America.”

Pe propriul său site, Roberts citează o serie de surse de la Paris care afirmă că atacurile au fost, de fapt, „operațiuni de tip steag fals“ (în engl. false flag operation), adică acțiuni sub acoperire menite să îi scoată vinovați pe alții decât pe autorii reali, în scopul denigrării acestora. El afirmă în continuare: „Atacurile au fost folosite în scopuri mult mai mari. Acestea ar putea fi readucerea Franței pe orbita Washingtonului, atenuarea simpatiei europenilor pentru cauza palestiniană sau contracararea opoziției occidentale față de războaiele din Orientul Mijlociu. […] Franța suferă din cauza sancțiunilor impuse de Washington împotriva Rusiei. Șantierele navale franceze sunt incapabile să livreze comenzile rusești datorită statutului de vasal pe care Franța îl are față de Washington. În aceeași situație se află și alte ramuri ale economiei franceze. [...] Săptămâna aceasta, președintele Franței a afirmat că sancțiunile împotriva Rusiei trebuie să înceteze (la fel a afirmat și vicecancelarul Germaniei). Pentru Washington, această declarație reprezintă un exces de independență politică din partea Franței. A reactivat Washingtonul Operațiunea Gladio, prin care CIA a organizat și săvârșit atacuri teroriste cu bombe după cel de-al Doilea Război Mondial, acuzând apoi comuniștii de săvârșirea acestora pentru a le distruge credibilitatea în rândul electoratului european? Pentru că, iată, scenariul se repetă: așa cum lumea a fost manipulată să creadă că în spatele Operațiunii Gladio s-au aflat comuniștii, acum musulmanii sunt învinuiți pentru săvârșirea atacurilor asupra publicației satirice franceze.“
Giulietto Chiesa, jurnalist și om politic italian, membru în Parlamentul European în 2004-2009, acuză Occidentul și SUA că s-ar afla în spatele atentatelor din Franța. Invitat la o emisiune transmisă în direct de postul de televiziune italiană LA7, Chiesa a făcut o serie de declarații incendiare: SUA și o parte din tările Occidentale „au creat terorismul islamic” care acum „s-a dezlănţuit – cu acordul lor tacit – asupra Europei”; serviciile secrete din Arabia Saudită, Turcia sau Qatar sunt „filiale ale CIA”, care finanţează cu „milioane şi miliarde de dolari din impozite o armată de 50.000 de terorişti”. Jurnalistul italian mai afirmă și că serviciile secrete ale țărilor europene sunt subordonate CIA, și tocmai de aceea Franța a fost în imposibilitatea de a se apăra.


Și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, acuză Occidentul de complicitate la atacurile teroriste de la Charlie Hebdo. El afirmă că Vestul face jocuri periculoase cu lumea islamică, adăugând că: „Evenimentele urmează un scenariu scris dinainte și ar trebui să fim conștienți că este vorba de un complot împotriva lumii islamice. […] Cetățenii francezi săvârșesc masacre, iar islamicii plătesc prețul.“ Președintele turc a afirmat că serviciile secrete franceze au știut de atacuri înainte ca acestea să se producă și le-a acuzat de complicitate, menționând că cei doi acuzați fuseseră de curând eliberați din închisoare și, conform protocolului, se aflau sub supravegherea serviciilor secrete. „Eșecul“ acestora ne reamintește de „eșecul“ CIA-ului în fatidica zi de 11 septembrie 2001. Stranie coincidență, nu-i așa?

Erdogan nu este singurul politician turc care denunță existența unei conspirații în jurul cazului Charlie Hebdo. Melih Gokcek, primarul capitalei Turciei, Ankara, a sugerat implicarea în atacuri a Mossad-ului, serviciul secret israelian. El a făcut această afirmație duminică, de la tribuna unui congres al Aripii Tineretului a Partidului Islamist al Dreptății și Dezvoltării. Potrivit lui Gokcek, Israelul ar fi fost deranjat de votul din Parlamentul Franței, venit în sprijinul recunoașterii statului Palestina. „Evident că Israelul nu vrea ca simpatia față de independența Palestinei să se răspândească în Europa. De aceea, este sigur că Mossad-ul se află în spatele acestui tip de incidente. […] Mossad-ul inflamează islamofobia provocând asemenea incidente.“

Parlamentarul turc Ali Sahin a scris pe site-ul de socializare Twitter că atacul de la Charlie Hebdo „a fost regizat ca o scenă dintr-un film“ de forțe care vor să discrediteze islamul.

În Rusia, câțiva comentatori politici acuză Statele Unite și CIA ca fiind autorii atacurilor teroriste. Unul dintre ei, Alexei Martynov, director al Institutului Internațional pentru State Noi, afirmă: „Sunt sigur că americanii sunt responsabili pentru atacurile teroriste din Paris…“

Spre deosebire de Rusia și Iran, ale căror orientări anti-americane sunt notorii, Turcia este membră a NATO, un aliat al Statelor Unite și, teoretic, un stâlp al luptei împotriva terorismului la porțile Orientului Mijlociu.

Cotidianul The International Business Times India a publicat în paginile sale un articol în care acuză serviciul secret israelian, Mossad: „Deși nu avem nicio dovadă că Mossad-ul a fost în spatele atacurilor, modul în care acestea s-au desfășurat lasă să se întrevadă această posibilitate. Mossad se ocupă de colectarea informațiilor și a realizat multe operațiuni sub acoperire în Europa pentru a susține cauza evreiască.“ Ulterior, din motive pe care le putem doar bănui, publicația a retras articolul, cu mențiunea: „nu ar fi trebuit publicat“…

O altă personalitate, cunoscută pentru activitatea sa de cercetare a atacurilor asupra turnurilor gemene din 2001, Kevin Barrett, afirmă și el, la rândul său, că atacul a fost organizat de israelieni sub „steag fals“. El detaliază: „Conform Ministrului de Interne al Franței, Bernard Cazeneuve, terorișii care au atacat Charlie Hebdo nu ar fi putut fi prinși dacă nu ar fi făcut o greșeală fatală: ei au uitat un act de identitate în autoturismul abandonat. De când criminalii își uită actele de identitate în mașinile pe care le abandonează? Un cetățean obișnuit, care nu este din cale afară de atent, își poate uita portofelul în mașina parcată. Personal, am condus automobile de aproximativ 50.000 de ori în întreaga mea viață și este posibil ca portofelul să-mi fi căzut din buzunar în spațiul dintre scaun și portieră… o singură dată. Care sunt însă șansele ca niște teroriști versați, ce dovedesc un stil de atac super-profesionist, să-și piardă actul de identitate în mașina pe care o abandonează? Răspunsul este: practic zero. Atunci de ce poliția raportează un eveniment care nu s-a petrecut de fapt? Presupunând că poliția chiar a găsit actul de identitate al lui Said Kouachi în respectiva mașină abandonată, este aproape cert faptul că acesta a fost «plantat» de cineva care a vrut să-l incrimineze pe Kouachi. Chiar și legendarul inspector idiot Clouseau ar fi ajuns la această concluzie evidentă și strigătoare la cer.

Descoperirea actului de identitate nu-l învinovățește pe Kouachi, ci dimpotrivă, îl exonerează. Ea arată că Kouachi este un biet țap ispășitor, căruia i-a fost înscenat acest atac terorist de către adevărații teroriști. Este o metodă des practicată de poliție și serviciile secrete, care plantează așa-zise dovezi incriminatoare pentru a condamna oameni nevinovați și a se disculpa pe ei înșiși. Poliția americană care ucide cetățeni neînarmați plantează adesea o armă lângă cadavru pentru a putea afirma ulterior că au acționat în legitimă apărare. Astfel de arme, pe care poliția le numește «sandwich cu șuncă», se află în dotarea poliției pentru a fi folosite la «nevoie». În mod identic, documentele de identitate și alte documente «incriminatoare» sunt folosite de serviciile secrete, de armată și de forțele speciale care orchestrează operațiuni sub «steag fals».

Să aruncăm o privire scurtă asupra mamei tuturor operațiunilor sub «steag fals»: 11 septembrie 2001. Agenții speciali au «plantat» atunci nu unul, ci două «genți magice», ce urmau să-l incrimineze pe Mohamed Atta, nevinovatul țap ispășitor, căruia i s-a înscenat crimele din 11 septembrie. Potrivit cărții În culisele 9/11: Ce s-a petrecut cu adevărat, ce a fost publicată de ziarul Der Spiegel, prima geantă a fost predată poliției germane de un hoț ce s-a descris pe sine însuși ca fiind un «bun samaritean». Așa-numitul hoț a pretins că a furat geanta lui Atta în cursul unei banale acțiuni de furt și, descoperind în ea documente ce descriau în amănunt planurile unor acțiuni teroriste, s-a simțit «presat» de propria conștiință, ca un bun cetățean ce era, să predea geanta autorităților. Potrivit publicației Der Spiegel, Poliția germană s-a prins că așa-zisul hoț nu era cine spunea, ci un agent care a plantat o probă falsă împotriva lui Atta. Publicația citează mai departe Poliția germană: «Întrebarea care mai rămânea era pentru ce agenție lucra așa-zisul hoț?» «CIA și Mossad», a fost răspunsul pe care fostul ministru german al serviciilor secrete, Andreas Von Bülow, l-a dat în cartea sa, CIA și 11 septembrie.“

A doua geantă „magică“ a „pierdut“ printr-un miracol Zborul 11 în care se îmbarcase Atta și cu care acesta a intrat în Turnul de Nord. Ea conținea toate probele necesare pentru ca cei 19 presupuși teroriști să fie identificați în mai puțin de 24 de ore de la atac. Nicio listă de pasageri nu conținea vreun nume arab, niciun angajat nu și-a amintit să fi îmbarcat pe vreunul dintre presupușii teroriști și nicio cameră de supraveghere din cele câteva sute care împânzesc aeroporturile Logan (Boston), Dulles (Washington D.C.) sau Newark (New York) nu au captat măcar un singur cadru cu chipul vreunuia dintre cei 19 arabi învinuiți în cazul 9/11.
Geanta nu conținea doar lista cu numele celor 19 așa-ziși teroriști, ci și… testamentul lui Atta. (De ce și-ar fi luat testamentul cu el dacă știa că avionul pe care urma să-l piloteze urma să fie pulverizat?) Decanul jurnaliștilor britanici pentru Orientul Mijlociu, Robert Fisk, a ridiculizat presupusul testament al lui Atta, arătând că el începea cu următoarele cuvinte: „În numele lui Allah, al meu și al familiei mele…“ Niciun musulman n-ar fi scris vreodată așa ceva. Așa cum sugerează Fisk, testamentul a fost falsificat de un agent incompetent, iar geanta a fost cu siguranță „plantată“.

A aflat adevărul?

O altă victimă ce are legătură cu atacul de la Charlie Hebdo este comisarul de poliție Helric Fredou, în vârstă de 45 de ani, care, zice-se, s-a sinucis cu propria armă în biroul său în timp ce își scria raportul privind evenimentele de la Paris. Părerile privind cauza morții comisarului sunt împărțite: în timp ce rapoartele oficiale pretind că victima suferea de depresie, sugerând indirect că acesta ar fi fost motivul pentru care el a decis brusc să-și pună capăt vieții, diferite alte surse și-au arătat scepticismul privind ipoteza sinuciderii, lansând ipoteza intervenției brutale a unei terțe părți, deranjate probabil de o posibilă intenție a comisarului de a publica anumite informații-cheie pe care le-a aflat în urma investigației.

În mod straniu, un incident aproape identic a avut loc cu peste un an în urmă, în noiembrie 2013, în Limoges, când al treilea ofițer ca rang din SRPJ s-a sinucis cu propria armă, în circumstanțe similare, într-o cameră din hotelul poliției.

Terorismul ca preț al răzbunării

Greta Berlin, liderul „flotilei“ Gaza din 2010 și co-fondatoare a mișcării „Gaza Liberă“ a scris pe pagina ei de Facebook că atacul asupra redacției Charlie Hebdo a fost răzbunarea Israelului pentru recunoașterea de către Franța a independenței Palestinei: „Mossad-ul a lovit birourile din Paris ale publicației Charlie Hebdo printr-o operațiune sub steag fals, stângaci mascată, menită să strice acordul dintre Palestina și Franța… Să sperăm că poliția franceză va fi capabilă să întrevadă amestecul serviciului secret israelian, bine antrenat, și nu să arunce vina asupra musulmanilor, devreme ce, se știe, Franța este prietena lor. Israelul a avertizat Franța că vor fi consecințe grave dacă aceasta va vota pentru Palestina. Chiar și un copil de patru ani ar putea să-și dea seama cine este vinovat pentru acest teribil atac.“

Mai mult de 660.000 de utilizatori Facebook sunt de acord cu Anonymous Kollectiv, un german, care a afirmat pe pagina sa că „Precizia cu care teroriștii au acționat amintește de comandourile Mossad-ului“ și aduce argumente privind cooperarea dintre CIA și Mossad în această operațiune sub steag fals. Pentru cazul în care nu s-a putut face înțeles, Anonymous a postat figura zâmbitoare a președintelui israelian, Benjamin Netanyahu, împreună cu un citat al acestuia în care critica Franța pentru că a recunoscut statul palestinian.

Ideea că Israelul a săvârșit aceste masacre abominabile a devenit atât de răspândită încât ea a fost preluată de presigioasa publicație International Business Times, care a acordat un spațiu generos articolului intitulat „Charlie Hebdo Attack and Mossad Link: Is Israel Venting Its Fury For France’s Recognition of Palestine State?“ („Atacul de la Charlie Hebdo și legătura israeliană: Se răzbună Israelul pentru recunoașterea de către Franța a statului palestinian?“) Articolul a fost însă dezmințit foarte curând după aceea împreună cu scuzele de rigoare în care erau menționate cuvintele: „sub standardele noastre“ și „o greșeală în gândire“. Nu este greu de ghicit care a fost cauza acestei dezmințiri.

În plus față de întrebările la care nimeni nu a reușit să dea un răspuns plauzibil, analiștii cazului Charlie Hebdo au ridicat în sprijinul ipotezei înscenării și alte aspecte la fel de stranii:
1. Mascații cunoșteau cu precizie data și ora când a avut loc întâlnirea consiliului de conducere al publicației;
2. Teroriștii au reacționat la o caricatură ce fusese publicată doar cu o oră înainte de evenimente, timp insuficient pentru ca aceștia să găsească desenul, să organizeze acțiunea, să se pregătească, să se echipeze și, în cele din urmă, să acționeze atât de precis, cum numai prin filme putem vedea;
3. Imaginile video ce au apărut pe canalele de știri revelează precizia cu care au acționat teroriștii și faptul inexplicabil că, deși era zi lucrătoare, prin zona respectivă nu treceau mașini, deși în mod obișnuit, traficul era foarte intens la acea oră.
Toate aceste aspecte pot fi explicate totuși cu excepția uneia. Nu există nicio informație verificabilă cum că teroriștii au atacat redacția Charlie Hebdo în urma publicării unei caricaturi, înfățișându-l pe Mahomed, ce apăruse în ziua respectivă. Ultima caricatură publicată de Charlie Hebdo înainte de atac îl înfățișa pe liderul organizației ISIS, Al-Baghdadi.

Acest fapt contrazice ipoteza lansată oficial cum că teroriștii și-ar fi declarat apartenența la Al-Qaeda, iar nu la ISIS. Mai mult, conducerea publicației se afla permanent sub protecția poliției, iar în 2013 unul dintre ei, pe nume Charb, ajunsese pe lista neagră a Al-Qaeda.

Din ce în ce mai mulți oameni din toate colțurile lumii încep să creadă că există un grup de oameni foarte influenți, care se află mai presus de guverne și legi, și care influențează după placul lor cursul firesc al evenimentelor peste tot în lume. Acest grup ocult sponsorizează terorismul pentru a impune din ce în ce mai multe măsuri restrictive asupra populației lumii.

Războiul îi face pe unii oameni extrem de bogați și influenți, iar terorismul este calea ideală de a justifica declanșarea unui război. Unii autori văd acest grup ocult în spatele ascensiunii grupării ISIS. Nu este greu să admitem că același grup finanțează și alte organizații ideologice cum ar fi Al-Qaeda, de exemplu.

În spatele acțiunii teroriste ar putea fi interese economice

Mass media internațională a lansat știrea că cei trei teroriști, Cherif Kouachi, Said Kouachi și Hamid Mourad ar avea conexiuni cu o organizație teroristă din Yemen. Nu după mult timp, Al Qaeda din Yemen a revendicat atentatele de la Paris.
[Nu este însă cazul să ne lăsăm păcăliți și să ne imaginăm că întreaga responsabilitate a desfășurării atentatelor revine acestei organizații. Este o stratagemă ieftină, care a fost folosită și în cazul lovirii turnurilor gemene din New York, la 11 septembrie. De fapt, toate operațiunile sub steag fals organizate și executate de americani – sau cu ajutorul lor – s-au derulat după un scenariu asemănător, ele servind intereselor meschine ale ocultei mondiale, care nu se dă în lături de la nimic pentru a-și satisface insațiabila lăcomie de bani și de putere.]

Dar ochii întregii lumi s-au ațintit către Yemen. De ce ar fi cineva interesat de Yemen?

Ei bine, un raport întocmit de Center of Research on Globalization, ce a apărut pe site-ul InfoWars în 5 ianuarie 2010 și intitulat „The Yemen Hidden Agenda: Behind the Al-Qaeda Scenarios, A Strategic Oil Transit Chokepoint“ pare să facă legătura cu cazul de față. Semnificația strategică a regiunii Bab el-Mandab, situată între Yemen și Somalia, devine un punct de interes geopolitic pentru guvernul Statelor Unite întrucât aici se întâlnesc mai multe rute de transport al petrolului. Agenția de Informații privind Energia (Energy Information Agency) precizează că „apropierea de Bab el-Mandab ar putea împiedica petrolierele care vin din Golful Persic să ajungă la rețeaua de conducte din Canalul Suez, acestea fiind nevoite să ocolească prin sudul Africii. Strâmtoarea Bab el-Mandab face legătura între Africa și Orientul Mijlociu și, strategic, între Marea Mediterană și Oceanul Indian.“

Un motiv pentru militarizarea de către Statele Unite și NATO a apelor din apropierea regiunii Bab el-Mandab ar oferi Washingtonului posibilitatea de a controla un alt punct strategic esențial pentru transportul petrolului, plan prin care strategii americani urmăresc să oprească rutele către China, Rusia și a altor state care nu sunt de acord cu politica sa. Dat fiind faptul că cea mai mare cantitate de petrol arab trece prin strâmtoarea Bab el-Mandab, controlul militar american ar zădărnici orice intenție a Arabiei Saudite de a tranzacționa prețul petrolului cu China sau cu alte state în altă valută decât dolarul.

Pe lângă aceste considerente, rapoartele indică faptul că Yemen este deținătoarea unora dintre cele mai mari zăcăminte de petrol neexploatat din lume, estimate, după o sursă bine informată de la Washington, la o cantitate „suficientă încât să acopere necesitățile întregii omeniri timp de 50 de ani“.

Scăderea prețului petrolului îi îngrijorează pe magnații petrolului care ar face orice să-și țină buzunarele pline. Invadând Yemenul pentru a extermina „organizațiile Al-Qaeda“ din această țară, corporațiile vor putea pune mâna pe terenurile petrolifere ale acestui stat, fapt ce le va da posibilitatea să dicteze încă o dată prețul petrolului.

În urma revendicării atentatelor de la Paris de Al Qaeda din Yemen, țara a fost aruncată în haos. Joi seara (22 ianuarie), noul guvern, instalat de numai trei luni, și-a anunțat demisia. Decizia executivului, caracterizată drept irevocabilă, a fost urmată la scurt timp de demisia președintelui, respinsă însă de Parlament. Milițiile șiite își consolidează controlul asupra capitalei Sanaa, iar unitățile militare din patru provincii din sudul Yemenului, inclusiv din principalul oraș Aden, au decis să refuze comenzile transmise din capitală de către forțele de securitate…

Statele Unite se află în spatele terorismului internațional

Veți spune probabil: „Bine, dar asta ar presupune o colaborare între americani și Al Qaeda. Or, asta este imposibil…“ Ei bine, acelora le răspundem că această colaborare nu numai că este posibilă, dar ea este chiar reală, fiind confirmată de personalități politice de prim rang, dintre care îi amintim pe Hillary Clinton, Zbigniew Brzezinski și nu numai.

Directorul Agenției Naționale de Securitate (NSA) în timpul administrației Reagan, Generalul William Odom, a declarat: „Din cauza faptului că Statele Unite au o experiență bogată în finanțarea grupărilor teroriste și în utilizarea tacticilor teroriste, sloganurile folosite în prezent în lupta împotriva terorismului fac Statele Unite să pară mai degrabă ipocrite decât credibile în ochii întregii lumi.“ Tot Odom a adăugat: „Statele Unite s-au folosit de pretextul terorismului cu orice ocazie. Prin anii ’78-’79, Senatul încerca să introducă o lege împotriva terorismului internațional. În fiecare variantă redactată, Statele Unite apăreau ca fiind afectate.“

Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate al președintelui american Jimmy Carter, a recunoscut pe postul de televiziune CNN că Statele Unite i-a finanțat pe Bin Laden și pe alți capi ai Al Qaeda-ei în anii ’80 pentru a lupta împotriva sovieticilor. Directorul CIA și Secretarul Apărării, Robert Gates, confirmă aceasta în memoriile sale. El afirmă că marea expansiune a operaţiunii americane sub acoperire din Afganistan a început în 1984. În timpul acestui an, „amploarea programului sub acoperire pentru a-i ajuta pe mujaheddini a crescut de câteva ori”, atingând suma de aproximativ 500 de milioane de dolari în Statele Unite și Arabia Saudită, plăți făcute prin intermediul regimului Zia din Pakistan. După cum îşi aminteşte Gates, „în această perioadă [1985] am început să aflăm despre o creştere semnificativă a numărului de cetăţeni arabi din alte ţări, care călătoriseră în Afganistan pentru a lupta în Războiul Sfânt împotriva sovieticilor. Ei veneau din Siria, Irak, Algeria şi alte țări şi cel mai mult s-au luptat cu grupurile fundamentaliste islamice de mujahedini”, în special cu cel condus de Abdul Resaul Sayyaf.

În fotografia alăturată: de la stânga la dreapta: Gen. Hamid Gul, Director general al Serviciilor Secrete pakisteneze; William Webster, Director general al CIA; Clair George, Director adjunct de Operațiuni; un colonel ISI; Milt Bearden, oficial CIA, la o tabără de antrenament a mujahedinilor aflată în nord-vestul Pakistanului, în 1987

Fostul Secretar al Afacerilor Externe din Marea Britanie, Robin Cook, a afirmat în fața Camerei Comunelor a Parlamentului britanic că Al Qaeda „a fost indiscutabil un produs al serviciilor secrete occidentale“. Cook a explicat că numele Al Qaeda se traduce literal prin „bază de date“, aceasta fiind inițial baza de date în care au fost înregistrați miile de extremiști musulmani ce erau antrenați de CIA pentru a lupta contra rușilor în Afganistan.

Intervenția Statelor Unite nu s-a rezumat însă la atât. Publicația Washington Post scria în 2002: „Statele Unite au cheltuit milioane de dolari pentru a aproviziona școlile afgane cu manuale pline cu imagini ce denotă violență și cu învățături fundamentaliste islamice… În chiar primii ani de școală, elevii învățau despre jihad, arme, soldați, gloanțe și mine.“

Ziaristul Robert Dreyfuss scria într-un articol: „Timp de o jumătate de secol, Statele Unite și mulți dintre aliații săi au văzut în ceea ce eu numesc Dreapta Islamică, partenerul lor convenabil în timpul Războiului Rece.“

Nu vrem să sugerăm că fără susținerea Statelor Unite nu ar mai fi existat organizații islamice fundamentaliste. Ar fi existat cu siguranță. Însă este la fel de sigur faptul că virulența și eficiența acestei mișcări, pe care o vedem amplificându-se parcă pe zi ce trece – și cu care se confruntă multe țări din Orientul Mijlociu dar și din Occident – ar fi fost mult mai mici dacă aceasta nu ar fi fost susținută financiar, logistic și ideologic de Statele Unite și aliații săi.

Cine este Charlie Hebdo?

Nu dorim să vorbim de rău pe cei trecuți în Lumea cealaltă și nici să-i judecăm. Totuși, fiecare acțiune își are propriile sale consecințe. Că sunt mai mult sau mai puțin dure, justificate sau nu, aceasta nu putem aprecia. Redăm câteva paragrafe edificatoare din articolul jurnalistei Mihaela Bărbuş, ce a fost publicat în Ziua Veche:

„Redactorii de la Charlie Hebdo și-au bătut joc de creștinism și islamism, echidistant și multicultural.
La Paris s-a întâmplat o mare tragedie. […] O societate liberă e mereu fragilă în fața barbarilor, astfel că trebuie să fie apărată mereu și integral, nu doar pe bucățele, pentru că Dumnezeu ne-a dat libertatea «la pachet». Cu alte cuvinte, cine își bate joc sistematic și mitocănește de libertatea religioasă nu este un apărător credibil al libertății. […] Redactorii de la Charlie Hebdo nu au înțeles ce li s-a petrecut. Cum ei nu au observat diferența dintre creștinism și islam, și-au bătut joc de ambele, echidistant și multicultural. […] Charlie Hebdo are o ironie jignitoare, grosieră și stupidă. Nu e doar lipsă de politețe, ci dispreț generalizat. […] Charlie Hebdo e o miniatură tristă a actualului comportament al Europei, un continent dominat de diverși «Charlie Hebdo», mai mici sau mai mari, care își taie craca de sub picioare. Își bat joc de fundamentele societății în care trăiesc și deschid porțile barbarilor care stau să năpădească cetatea. Pentru că nu înțeleg că libertatea începe din domeniul ideilor și că unele idei au un foarte mare potențial de a submina civilizația.“
Încheiem cu cuvintele – considerăm inspirate – ale lui Dmitri Rogozin, Viceprim Ministru al Rusiei, care a scris pe blogul său: „Terorismul este ceva rău. Nimic nu îl justifică. Totuși, să nu confundăm libertatea de exprimare cu libertatea de a răni credințele profunde ale oamenilor.“

Sursa: hyperboreus.ro

Articol preluat de pe site-ul www.yogaesoteric.net

Tags : , , , , , , , , , , , , ,

Diferenta dintre evreu, iudeu, khazar, semit si jidan, conform cartilor de istorie universala !



Acest articol, doreste sa faca o completare cu privire la aspectele istorice, reale, nu pe cele, pe care propaganda sionista, a incerca sa le introduca in cartile de istorie. Intr-un mare articol anterior, am aratat folosind dovezi istorice irefutabile, cum evreii ca si popor, n-au niciun fel de legatura cu anticii semiti, ei doar trecand la religia iudaica, in anul 740 e.n., in timpul regelui Khazarilor, Bulan.

Mai multe, pe larg, vedeti aici, despre cum s-a inceput propaganda ideii de „semitism” a evreilor -> http://www.fara-secrete.ro/oricine-va-incerca-sa-critice-pe-liderii-evrei-conducatori-ai-planetei-vor-fi-etichetati-ca-antisemiti.

jew not semitic people

1811869_orig

O lectie de istorie universala despre istoria evreilor si sionismul lui Rothschild !

„Terminarea Mandatului britanic, marcat de ascensiunea stelei lui David deasupra orizontului palestinian, a avut efectul declansarii destabilizarii in Orientul Mijlociu. Paradoxul constituirii Statului Israel -singurul stat din lume a carui religie oficiala este iudaismul- de catre formatiile sioniste in majoritate atee, continua sa intrige pe
cercetatorii fiziologiei iudaice din intreaga lume.

Cine sunt acesti sionisti veniti din toate colturile Europei si Americii, care si-au impus vointa asupra semitilor autohtoni -Sabra- si au declansat razboiul fratricid dintre cele doua semintii din zona, evrei si arabi? Intrebarea nu este noua. Vasile Alecsandri, in discursul contra revizuirii art. 7 din
Constitutie rostit in Senatul Romaniei la 10 Oct. 1879, se intreba: „Ce sunt navalitorii? Sunt un popor activ, inteligent, neobosit intru indeplinirea misiunii sale… sunt cei mai exclusivisti din toti locuitorii pamantului, cei mai neasimilabili cu celelalte popoare ale lumii…”

De acord, dar sunt oare acesti sionisti Ashkenazi de aceiasi origine semita ca si evreii Sabra ori arabii autohtoni? Arthur Koestler, scriitor evreu, in cartea sa „Al treisprezecele trib” afirma ca majoritatea evreilor de astazi sunt  urmasii Khazarilor, un popor seminomad de origina tãtarã, ce s’au convertit la iudaism sapte secole dupa distrugerea Ierusalimului in 70 D.C. Regatul Khazarilor situat pe tarmul vestic al Marii Caspice, intre Volga si Don, s’a extins curand, atingand tarmurile Marii Negre, Caspice si de Azov. Cand Leon al III-lea, imparatul Bizantului a expulzat un numar de evrei din Constantinopole, acestia s’au stabilit in regatul Khazarilor. Un complex de imprejurari favorabile: casatoria fiului lui Leon al III-lea, Constantin al VI-lea, cu printesa Khazara Irina si prozelitismul monoteismului iudaic, au dus la convertirea regelui Khazarilor Bulan, in 740 D.C., la religia iudaica si odata cu el, a tuturor supusilor din regatul Khazarilor. Halevi, in poemul sãu filosofic Ha-Kuzari, descrie aceasta convertire la iudaism a regelui Bulan. Dupa Halevi, regele Khazar a fost câstigat de argumentul „Contractului Social” dintre Dumnezeu si evrei pe muntele Sinai. Astfel iudaismul este prezentat nu ca o serie de revelatii mistice traite de indivizi, ci ca o experienta de la persoana la Dumnezeu si dela Dumnezeu la persoana. Prezenta vizibila a lui Dumnezeu este pretutuindeni, cea invizibila insa este întâlnitã numai in Ierusalim, cetatea lui Dumnezeu. Corespondenta datata 950 D.C. dintre regele Iosif al Khazarilor si Hasdai Ibn Shaprut, ministrul de externe al Califului Spaniei, Abd al Rachman, detaileaza aceeasta convertire. Scrisorile autentice au fost publicate in 1577 spre a dovedi ca evreii au o tara a lor proprie: Regatul Khazariei.

Influenta Khazarilor a durat 250 de ani, pânã la eclipsarea de catre ducele Kievului. In secolul al XIII-lea, odata cu sosirea marelui val mongol, Khazarii convertiti la iudaism si-au indrepata fuga spre nord-vest. Cu alte cuvinte, evreii counoscuti astazi sub numele de Ashkenazi ce populau tarile baltice, Rusia, Romania, Polonia, Ungaria, Germania, adica Europa intai, America mai apoi, sunt de fapt urmasii Khazarilor, de origine tãtarã-finicã si nu semiti. A. Koestler îi numeste pe Ashkenezi: cel de al XIII-lea trib. Mai pot ei deci prezenta orice critica adversa drept anti-semitism de vreme ce ei nu sunt semiti?
Argumentul lui Koestler nu este nou. Prof. Dunlop de la Universitatea Columbia, prof. Burry in Anglia si Paliak dela Universitatea din Tel Aviv, conclud cercetarile cu acelasi raspuns: numai evreii autohotoni Sabra Sephardici sunt evrei pe linia sângelui. Cele dousprezece triburi evreiesti initiale din care 10 s’au pierdut iar celelalte doua, Israel si Iudah, ce locuiau Tinutul Sfant, locul activitatii mesianice a lui Iisus, fiul Tatalui si al Sfantului Duh, au devenit exilate in Babilon odata cu distrugerea Templului de catre Romani.

Din exilul Babilonian, nici macar jumatate din acestia nu s’au mai reintors. Unde au disparut insa celelalte 10 triburi? Dupa unele afirmatii din cartea „Israel, care este pretul?” publicata in 1953, arborele genealogic al lui Hitler si-ar putea avea radacinile in unul din cele zece triburi pierdute, in timp ce un Weizman, Golda Meir, Ben-Gurion, Begin ori alti multi Ashkenezi ca urmasi ai Khazarilor convertiti la iudaism, n’au nici o legatura antropologica cu evreii.
Adica multi Crestini, din punct de vedere antropologic, au mai mult sange evreiesc in vine decat multi dintre vecinii lor evrei. Regina Victoria a Angliei apartinea unei societati israeliene ce-si sustinea originea in triburile pierdute. Confuzia deriva din amalgamarea notiunilor de iudaism, evreism si sionism.

Termenul de iudaism a fost pentru prima oara introdus de catre Iosif Flaviu, scriitor roman de orignie evreiasca, in cartea sa „Istoria razboiului evreiesc`” aparuta in sapte volume. Iudaismul reprezinta o colectie unitara de credinte, legi morale, practici religioase si institutii ceremoniale, inzestrat cu o mare forta de prozelitism inainte de apartitia Crestinismului. In faza initiala o multime de indivizi, apartinand diferitelor natiuni si rase s’au convertit la iudaism. Cu alte cuvinte lumea iudaica de astazi constituie un amestec al mai multor rase.

Pentru a apãra acest conglomerat numit iudaism de pericolul crescând al defectiunilor, convertirilor si a casatoriilor mixte, criza Israelului este prezentata drept criza evreimii mondiale ca si cum ar exista un Popor Evreu ca o entitate extra-teritoriala Israelului. Iudaismul este forta unificatoare a diverselor rase ce formeaza astazilumea iudaica, dupa cum crestinismul este forta unificatoare a lumii crestine ori mahomedanismul lumea musulmana, dupa cum din sãmânta lui Abraham, Hager a dat nastere lui Ishmael al arabilor.”[1]

Diferenta dintre evreu, iudeu, khazar, semit si jidan, conform cartilor de istorie universala !

In continuare va prezint niste explicatii, pe larg, redactate de colonelul SRI (r), Vasile Zarnescu si publicate pe site-ul Alter Media[2]:

„În mai multe articole [1] de-ale mele [2] şi, acum, după cum aţi citit în unele note adăugate în câteva episoade ale ÎNŞELĂTORIEI SECOLULUI XX, am precizat că noţiunea „jidan/jidani“ este forma fonetică deformată, dar istorică şi ştiinţifică, provenită din germanicul din Das Jüden. În limba română, foarte multe neologisme de origine academică latină care încep cu „j“ sau care-l conţin pe „j“ se pronunţă ca atare, „j“: just, justiţie, justiţiar, justiţiabil, justiţialist, injust/ă, injustiţie, Justinian/Iustinian; majestate/maiestate; majestuos/maiestuos. Sunetul semnificat de litera nemţească „ü“ – redat în scrierile mai vechi şi prin litera „y“ – pronunţat prin diftongul „iu“, s-a aglutinat, prin eliminarea vocalei u, în sunetul „i“. Astfel că germanicul „Jüden“ – care în germană se pronunţă „iúden“ – a dat în româneşte pe „jidani“, consemnat ca atare şi în Dicţionarul lui Lazăr Şăineanu, care era jidan şi care nu se ruşina de acest cuvânt. De fapt, cuvântul „jidani“ este adaptarea în limba română a cuvântului „Jüden“, care a fost preluat din celelalte limbi cu pronunţie fonetică a scrierii din ţările Europei Centrale şi de Est – din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Rusia etc. – de unde au venit jidanii în Ţările Române: Moldova, Transilvania şi Muntenia.

Diferenţierea dintre „evreu“ [3] şi „jidan“ se face şi lingvistic, la fel ca în limba română, inclusiv în alte limbi: în limba franceză, „evreu“ = „hébreu“, unde sunetul „v“ a devenit „b“, de unde şi „limba ebraică“, pentru „limba evreiască“, dar „jidan“ = „juif“; în limba spaniolă, „evreu“ = „hebreo“, dar „jidan“ = „judio“; în limba rusă, „evreu“ = „yevrey“, dar „jidan“ = „jid“, sufixat cu -ov (jidov, preluat şi în limba română!); în limba italiană, „evreu“ = „ebreo“; în limba engleză, „jidan“ = „jew“; în limba germană, „jidan“ = „Jüde“; etc. Aşadar, în limbile engleză şi germană, pentru „evreu“ nici nu există, în uzul curent, varianta biblică şi europeană „evreu“, „hébreu“/hebrew, ci doar „jidan“ = jew, Jüde! Şi aceasta, deoarece în Marea Britanie şi Germania, fiind mai îndepărtate de Palestina, evreii autentici nu prea au ajuns, ci doar jidanii, veniţi din Europa de Est: din Rusia, Polonia (Galiţia), Cehoslovacia (Boemia-Moravia), Ungaria şi, fireşte, Germania, căci doar treceau Canalul Mânecii.

Ceea ce este curios, dar şi favorabil cercetării mele, fiind în consens cu cele pe care le susţin aici, este faptul că, dacă foloseşti motorul de căutare şi de traducere Google, atunci când ceri traducerea în engleză şi franceză a expresiei „Evrei de vânzare“, apar sintagmele „Hebrew for Sale“ şi „Hébreu à vendre“. Dar dacă ceri găsirea titlului „Yehuda Bauer Hebrew for Sale?“ şi „Yehuda Bauer Hébreu à vendre?“, se afişează numai „JEWS FOR SALE? by Yehuda Bauer“ şi, respectiv, „Juifs à vendre?: les négociations entre nazis et Juifs“. Cu alte cuvinte, şi motorul Google, contemporan nouă şi abia inventat – dar „cult în cap“, cum zice Marean Vanghelie, un veritabil self-made man al ţiganilor – ştie că Hitler a avut de vânzare nu evrei, ci jidani: nu a avut de vândut un milion de „Hebrews/Hébreus“ pe zece mii de camioane, ci un milion de „Jews/Juifs“ – din cele şase milioane pe care le exterminase, dar, care rămăseseră tot şase milioane, conform unei caricaturi care-l reprezintă pe Albert Einstein scăzând 3.000.000 din 6.000.000 şi dându-i la rest tot… 6.000.000!

Desigur, în literatura de specialitate, apar sporadic şi formele „hébreu“/hebrew, mai ales în denumirea unor ziare, cum voi arăta mai în continuare. În mod evident, prin forţa lucrurilor, în literatura problemei – exprimată, îndeosebi, în limbile franceză şi engleză, dar, de aici, prin inerţie şi mimetism, în alte limbi – s-a preluat forma proprie a cuvântului avută în conotaţia noţiunii germane, Das Jüden, adică „Jews/Juifs“, care, în limba română trebuie tradusă prin termenul general „iudei“, dar trebuie avută în vedere lecţiunea particulară redată prin grafia „jidani“, întrucât noţiunea generală şi ambiguă de „iudei“ îi desemnează atât pe „evrei“, cât şi pe jidani. Ca atare, în textul cercetării mele, când a fost vorba de traducerea textelor din engleză sau franceză, noţiunile „Jews/Juifs“ le-am tradus, în funcţie de contextul istoric şi geografic, prin „iudei“, îndeosebi când era vorba de evreii de până la anul 740, e.n. – când khazarii au devenit jidani, prin adoptarea subită, la ordinul lui Bulan, a religiei mozaice, cu rugămintea ca cititorul să facă această reservatio mentalis, anume că autorii străini nu fac distincţia între „evrei“ şi jidani – deci îi consideră pe toţi ca fiind iudei, tratându-i după forma cultului religios adoptat, iudaismul, şi nu după neam, după matricea lor genetică, turco-mongolă şi nu semită, adică după sânge, deşi, conform paremiologiei româneşti, „sângele apă nu se face!“

O altă dovadă istorică irefutabilă care atestă că jidanii nu sunt evrei decât prin însuşirea religiei mozaice este faptul că jidanii nu au cunoscut niciodată limba „ebraică“. Jidanii şi-au format, în decursul secolelor de convieţuire cu popoarele europene pe care le-au păcălit să-i suporte, limba idiş [4], grafiată şi idish sau yiddish [5]: un amestec indistinct de cuvinte din limbile germană, polonă, rusă, „ucraineană“ (care ea însăşi era o aglutinare de dialecte ale etniilor trăitoare pe teritoriul respectiv, denumit imprecis u kraina, însemnând „la margine“, unde se refugiau cei ce voiau să scape de pedepsele consemnate de legile ţărilor vecine sau de persecuţia unor satrapi locali) etc.

Elocvent este că pe site-ul Wikipedia, unde este postat link-ul pentru „Yiddish language“, la începutul textului este pus avertismentul: „Not to be confused with Hebrew language“ [6]! „A nu se face confuzie cu limba ebraică“. Nu, nu facem această confuzie! Tocmai de aceea explicăm, pe îndelete, că jidanii sunt una, iar „ebraicii“, „evreii“ alta. Jidanii din Europa (de la Atlantic până în Munţii Urali şi până dincolo de ei, în republica ex-sovietică Birobidjan [7], unde s-a încercat concentrarea jidanilor din vestul Uniunii Sovietice!) vorbesc limba idiş, care este o corcitură, ca şi „cultura idiş“, ce conţine elemente furate din limbile popoarelor principale pe care le-au parazitat – german, rus, polon, maghiar, ceh, lituanian etc. – şi de unde au emigrat (au „aliat“) în Palestina, transformată în Israel. Dar aici, toţi jidanii, ca să fie cât mai repede şi mai autentic transformaţi în „evrei“, sunt obligaţi să înveţe rapid limba ebraică, pe care ei, jidanii, întrucât sunt descendenţii khazarilor, nu au ştiut-o niciodată, fiindcă nu erau evrei! Şi deşi este notoriu faptul că jidanii nu cunosc limba ebraică şi nu vorbesc decât limba idiş, nu i-a întrebat nimeni pe jidani sau pe vreun lider de-al lor – de exemplu, pe impostorul Elie Wiesel, sau pe Şerban Leibovici –: „De ce nu ştii evreieşte, dacă pretinzi că eşti evrei?!“ Mai mult, aşa cum recunoaşte şef-rabinul Moses Rosen, Şerban Leibovici, jidanul comunist participant la Congresul Mondial Jidănesc, ţinut la Montreux, în 1948, nu ştia nici limba idiş: „Limba idiş, singura în care Şerban s-ar fi putut înfăţişa, îi era cam necunoscută!“ (cf. „Primejdii, încercări, miracole“, pag. 70). Conchidem, deci, că toţi participanţii jidanilor la acel congres vorbeau numai idiş ca limbă numitor-comun de comunicare; limba „ebraică“ le era necunoscută aproape tuturor!

Totodată, sociologia limbii mai oferă un argument esenţial dat de logica intrinsecă a limbii. Întrucât khazarii şi-au însuşit, prin directiva conducătorului, cultul iudaic, au fost numiţi „iudei“ – nu „evrei“. Dintre ţările Europei, jidanii au dus-o cel mai bine în Germania. Ca atare, limba germană a constituit unul dintre ingredientele de bază la formarea limbii idiş. De aceea s-a împământenit germanicul Das Jüden, iudei, care a luat forma jew/jews, cu derivatele sale, în arealul anglo-saxon şi juif/juives în limba franceză, cu variantele sale în limbile neoromanice, şi care a devenit jidan/jidani în limba română, preluat, cum am relevat la început, din limbile popoarelor din Europa Centrală şi de Est, de unde ne-au invadat jidanii, începând de pe la anul 1830. Dar forma „iudeo“, chiar dacă este pronunţată ca atare, este grafiată şi „judeo-…“ în unele cuvinte compuse: „judeo-bolşevic“, „judeo-maghiar“, „judeo-comunist“ etc., dar este pronunţată în ambele variante, „judeo-bolşevic“ sau „iudeo-bolşevic“, „judeo-comunist“ sau „iudeo-comunist“.

Elocvent este şi faptul esenţial, pe care trebuie să-l ştiţi şi să îl reţineţi: că „evreii“ autentici, zişi de neam, sefarzii – numiţi aşa fiindcă în limba ebraică Spania era numită Sefard, şi, de aceea, mai sunt numiţi şi sefardimi, care au fost foarte puţini în România şi au rămas şi mai puţini, fiindcă au fost excedaţi de jidani, de aşchenazi – le poartă o ură deplină şi definitivă jidanilor şi nu vor să se amestece cu jidanii nici sub pământ! Într-adevăr, în Bucureşti, de exemplu, există trei cimitire „evreieşti“: unul este cimitirul sefard, mai mic – lângă Cimitirul Bellu –, iar celelalte două, uriaşe, sunt ale ashkenazilor: unul pe Bulevardul Ion Mihalache (fost „1 Mai“) şi altul pe Şoseaua Giurgiului. Dar şi mai elocvente sunt aserţiunile făcute de reputatul psiholog american Kevin MacDonald, în formidabila sa carte INFLUENŢA EVREILOR ÎN LUME: „Marea majoritate a jidanilor (Jews) din S.U.A. sunt jidanii aşchenazi“ [8]. Şi încă: «Jidanii au fost unici, ca grup american de imigranţi, prin ostilitatea lor faţă de cultura creştină a Americii şi prin eforturile lor agresive de a schimba această cultură. După opinia lui Ford, din cartea sa, JIDOVUL INTERNAŢIONAL, Statele Unite importaseră, în decursul a patruzeci de ani, 3.500.000 de imigranţi jidani cu un puternic simţ al identităţii lor şi vorbitori de idiş. În timpul unei foarte scurte etape, jidanii au avut o influenţă imensă asupra societăţii americane, mai ales în ceea ce priveşte eforturile lor de a elimina expresiile creştine din viaţa publică, eforturi începute încă din 1899-1900, când au încercat să elimine cuvântul „creştin“ din Proiectul de Legi al Virginiei: „Hotărârea jidanilor de a şterge din viaţa publică orice urmă a caracterului predominant creştin al S.U.A. este, în prezent, singura formă activă de intoleranţă religioasă din ţară99“» (op. cit., pag. 68 – s.n., V.I.Z.). Aici şi în celelalte citate, indicii bibliografici notaţi la exponent aparţin textului din cartea lui MacDonald, nu textului meu, care, cum s-a văzut, sunt trecuţi între paranteze drepte, în grafie normală.

Henry Ford şi-a publicat studiile sale antijidăneşti în 1920; deci, cele patru decenii la care se referă sunt cuprinse în intervalul 1880-1920. Din cele 3,5 milioane de jidani imigraţi în S.U.A. şi număraţi de către Ford trebuie să-i scădem pe cei vreo 300 şi ceva de jidani care s-au întors în Rusia, împreună cu Leon Troţki, în calitate de „revoluţionari de profesie“, şi care veniseră pentru a fi puşi în funcţii de conducere a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, formând nucleul dur al jidănimii acaparatoare a conducerii viitoarei U.R.S.S.!

Acelaşi comportament agresiv au manifestat jidanii de când s-au infiltrat în România, ocupând şi aici posturile de conducere, şi la fel de agresiv procedează şi acum, după „democraţia“ instalată în decembrie 1989. Presiunea făcută de jidanii conduşi de escrocul vamal [9] Marco Maximilian Katz – care a avut impertinenţa să înfiinţeze un centru de monitorizare a presei româneşti pentru depistarea „antisemitismului“ –, de către cei de la „institutul“ „naţional“ „Elie Wiesel“ – care ne denigrează pe banii noştri şi, de aceea, trebuie denumit „antinaţional“ –, de către cei de la centrul altui impostor, tardiv-răposatul Simon Wiesenthal –, care, toţi, au ţipat la Academia Română şi au cerut eliminarea cuvântului jidan din vocabular pentru că ar fi insultător pentru jidănime, este absolut condamnabilă, iar concesiile făcute de Academia Română din cauza acestei presiuni sunt ruşinoase, antinaţionale şi antiromâneşti. Ar trebui să-şi schimbe numele în Academia jidovită din România. Aceleaşi presiuni intolerante şi inadmisibile au comis aceleaşi stabilimente jidăneşti în cazul difuzării la TVR3 a unui străvechi colind românesc, categorisit ca „antisemit“.

De aceea, pentru a respecta adevărul istoric şi pentru a-i respecta pe „evrei“, pe evrei (câţi mai sunt ca număr, câţi mai sunt „evrei“ ca religie mozaică străveche şi nu s-au jidănit, şi ei, prin influenţa rabinilor jidani/aşchenazi talmudişti, şi câţi mai sunt „evrei“ ca genom, ca matrice genetică!) să-i denumim ca atare, evrei – sau, mai corect istoric şi etimologic, iudei –, iar pe jidani, jidani. Cu o precizare: că, în limba română, cuvântul „jidov“ – însemnând şi „uriaş“, prin nu ştiu care etimologie – este mult străvechi românesc, spre deosebire de omonimul său omograf „jidov“, împrumutat de la ruşi, care înseamnă jidan, care l-a dat şi pe „jidovit“, cu sensul de „jidănit“.”[2]

SURSE

1. http://www.miscarea.net/libertatea-lumea-iudaica2.htm

2. http://www.altermedia.info/romania/2014/10/06/diferenta-dintre-evreu-iudeu-si-jidan/

Articol preluat integral de pe site-ul http://www.dragosanunnaki.ro


Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Câte ceva despre bărbatul care trăiește de ani de zile fără bani…



De paisprezece ani, americanul Daniel Suelo a ales să trăiască fără bani. În prezent, locuiește într-o peșteră și a găsit bogăția în renunțare: o viață plină de aventuri, de fraternitate și de spiritualitate

O anume Dorothy J. Gordin a petrecut aici, în această peșteră, noaptea de 26 decembrie 1938 și și-a scris numele pe peretele înnegrit mai apoi de vreme. Înaintea ei au mai trecut pe acolo pionieri mormoni, conchistadori spanioli, indieni Navajo, și tot așa, până la primii oameni ai peșterilor, care și-au găsit și ei refugiul în peștera lui Daniel Suelo. Așteptând să i se alăture și alții, el este primul care a luat apă de la izvorul din vale, primul care s-a adăpostit de vânt în spatele peretelui de stâncă, care s-a întins pe pământul prăfos ca să se odihnească, care s-a simțit mic de tot la poalele înălțimilor amețitoare, care a contemplat tenta stacojie a stâncii în soare, care a locuit cu scorpionii, cu pumele și cu ratonii. În canion, doar ocupanții peșterii sunt în trecere. Daniel Suelo ar fi fost gazda perfectă dacă nu și-ar fi uitat briceagul. Este 15.30, se lasă deja noaptea și „la el“ e un frig de crapă pietrele. Fără scule, pregătirea pentru somn se anunță complicată, cu atât mai mult cu cât la o oră de mers pe jos se află magazinele din Moab (Utah), care sunt pline de tot felul de materiale pentru camping, americanii fiind înnebuniți după gadgeturi care le permit să aibă în cort exact același confort ca și acasă. Însă omul nostru este ingenios. S-a înarmat cu tot felul de ustensile din plastic și, după ce a aprins din prima un spectaculos foc de tabără, a început să pregătească cina. Un pic ofilite, legumele fuseseră pescuite cu o zi înainte – la fel ca și brânza și clementinele servite la desert – din coșul de gunoi al unui supermarket. Rezultatul – o supă caldă și deasă – este un adevărat festin. Prima învățătură a gazdei noastre:

Nedorindu-mi nimic altceva decât ceea ce este accesibil aici și acum, duc o viață plină de abundență.

Daniel Suelo aplică acest principiu în fiecare aspect al existenței sale, nebazându-se, pentru a supraviețui, decât pe ceea ce societatea și natura (sau, mai bine, zis, steaua lui norocoasă) îi pun în mod gratuit la dispoziție. Altfel spus, nu cumpără, nu vinde, nu face niciun fel de troc niciodată și refuză orice fel de ajutor din partea serviciilor sociale. Din toamna anului 2000, când într-o bună zi și-a lăsat, în mod voluntar, ultimii dolari într-o cabină telefonică din Pennsylvania, Daniel Suelo trăiește fără bani. Compară acest moment cu o dezintoxicare:

Pur și simplu am renunțat la un obicei rău, așa cum un junky se lasă de droguri. Banii îți creează sentimentul de lipsă. Ne țin legați de trecut, prin datoriile pe care le-am acumulat, și totodată ne țin legați și de viitor, prin creditele pe care le avem, împiedicându-ne în felul acesta să onorăm așa cum se cuvine momentul prezent.

La prima vedere, Daniel Suelo nu este cu nimic diferit de marea masă a ciudaților care trăiesc la limita patologicului și a visului american. Însă, cazul lui Suelo a devenit o epopee din momentul în care scriitorul și ziaristul Mark Sundeen l-a transformat în eroul cărții sale, „Omul care a renunțat la bani“, în care autorul pune sub semnul întrebării modelul economic american. Publicată în 2012, în Statele Unite, cartea a cunoscut un succes răsunător, în special în rândul Americii profunde, ale cărei certitudini au fost puternic zdruncinate de criza financiară din 2008.

Ceea ce este cel mai frapant la Daniel este onestitatea lui intelectuală. Nu l-am văzut niciodată încălcându-și principiile“, mărturisește Mark Sundeen, care l-a descoperit mai apoi și în ipostaza de „orator charismatic“,

cu ocazia unei serii de conferințe pe care cei doi le-au ținut după publicarea cărții.

Complet transformat de acest stil de viață, Daniel Suelo petrece mult timp la biblioteca din Moab, unde are acces – gratuit – la internet, putând în felul acesta să își completeze blogul și să răspundă la miile de mailuri pe care le primește de la admiratorii care doresc să îi urmeze calea, de la frustrații care îi reproșează că subminează sistemul și, mai ales, de la curioșii care doresc să știe cum anume reușește să trăiască fără niciun ban în buzunar. După cum ni le înfățișează el, lucrurile sunt destul de simple:

Iau în mod liber ceea ce îmi este oferit în mod liber, de către natură ori de către alte ființe umane. Mă hrănesc cu plante sălbatice și cu ceea ce găsesc în tomberoane. Uneori, mănânc la prietenii care mă invită la masă. Pescuiesc, vânez. Mi s-a petrecut chiar să mănânc animale strivite de mașinile de pe autostradă. Dar aceasta, desigur, numai cu condiția să fie proaspete.“

Nici dormitul nu este o problemă, chiar dacă cel mai bine se simte tot în peștera din apropiere de Moab. Cel mai greu test în materie de detașare față de cele lumești este totuși durerea fizică. De altfel, singura dată când „a cedat“ și a renunțat la principiile sale a fost când s-a tăiat la un deget în timp ce meșterea ceva. Cedând insistențelor surorii lui, a mers în cele din urmă la urgențe. Cele câteva copci l-au costat mai multe sute de dolari și l-au obligat totodată să-și găsească un loc de muncă temporar pentru a-și putea plăti în felul acesta datoria. A fost un episod care, spune el, l-a întărit și mai mult în convingerile sale. Acum, când îl ia durerea de dinți, de exemplu, se mulțumește să-și umple caria cu ace de pin.

După ce am tot pus ace, molarul mi s-a spart în două, dar măcar nu mă mai doare.

Asceza este apanajul marilor mistici. De la profetul Ioan Botezătorul din Evanghelii și până la cerșetorii sadhu-și din India, misticii au înțeles că ceea ce este superfluu în această lume sfârșește prin a sufoca sufletul. Suelo nu are totuși nimic din imaginea unui ermit străveziu. Nici măcar nu și-a propus să fie abstinent. Abstinența lui este mai degrabă legată de stilul său de viață. Este interesant de văzut cum trece cu picioarele goale prin pâraiele de munte, cu apă rece ca gheața, fără ca măcar să clipească, în vreme ce vizitatorii lui tremură de frig doar văzându-l.

Daniel Suelo este și profet, într-un anumit fel. Având lecturi solide în materie de creștinism, budism, islamism, taoism, cultură amerindiană, dar și șamanism ori antropologie, religia lui se poate rezuma astfel: banii sunt un chip cioplit, un idol fals. El îi asigură pe cei care sunt dispuși să îl asculte:

Banii nu există decât dacă există suficiente persoane care să creadă în existența lor. Ei nu reprezintă o realitate fizică, ci o credință, o iluzie. Dacă ne desprindem din această iluzie, ne vom da seama că bancnota de 100 de dolari nu este decât o bucată de hârtie desenată.

Inutil să mai spunem că un astfel de discurs, rostit în țara care a făcut din accesul la proprietate baza principiilor naționale, este de neimaginat. Un singur exemplu: cazul lui Suelo l-a lăsat complet indiferent pe angajatul de la ocolul silvic, care i-a dat o amendă de 120 de dolari pentru „ocuparea ilegală a peșterii“, deși el locuia la vremea respectivă în canion. Amenda a fost până la urmă convertită în 20 de ore de muncă în serviciul comunității, deoarece contravenientul se afla în insolvență. În ceea ce-i privește pe polițiști, aceștia își ascund rareori suspiciunea față de acest vagabond care face autostopul sau care este surprins în plină ședință de dumpster diving (plonjon în tomberon).

Polițiștilor le spun că vizitez America la picior, explică Suelo. Asta îi mișcă. Mulți dintre ei sunt patrioți, au fost în armată și înțeleg perfect faptul că fiecare cetățean ar trebui să aibă dreptul de a circula liber în propria țară.

Dacă nu ar fi avut o fire tolerantă și contemplativă, nutrind astfel de idei, Daniel Suelo ar fi putut deveni un mare revoluționar. A preferat însă abordarea cristică a predicării învățăturii lui Iisus, fapt care, de altfel, nu este de mirare pentru cineva care provine dintr-o familie de evangheliști fervenți, în care Biblia este luată ad litteram. Creștini practicanți, părinții lui Daniel îi primesc cu bunăvoință pe cei care vor să îi cunoască, în salonul lor curățel din Fruita, un orășel liniștit din Colorado. Ei își ritmează frazele cu acel „slavă să-I aducem Domnului“ pe care îl putem auzi în rândul acelor born again Christians (născuți din nou), și își îmbrățișează fiul cu o privire plină de iubire.

Până în momentul în care a intrat la facultate, el însuși era un creștin practicant foarte fervent. Însă, în timpul unei misiuni umanitare în Ecuator, pe vremea când avea 25 de ani, toate aspirațiile lui legate de o viață cuminte au fost aruncate în aer. Tânărul bărbat, naiv la vremea respectivă, a devenit conștient de ipocrizia religioasă, de imperialismul economic american și de ravagiile pe care le produce societatea de consum. A urmat o lungă perioadă de depresie și o tentativă de sinucidere în anul în care a împlinit 30 de ani. S-a aruncat cu mașina de pe vârful unui munte și a scăpat ca prin minune. După acest moment, își dă demisia din postul de asistent social pe care îl ocupa și o ia la drum prin America pe bicicletă, la picior, cu autostopul sau pur și simplu cu trenurile de marfă, învață să se descurce, descoperă viața în comun și contra-cultura. Ușor-ușor, devine un hobo, un vagabond care, de la Huckleberry Finn la Jack London și Jack Kerouac, a inspirat și continuă să inspire imaginarul american.

Trecerea definitivă s-a produs în 1999, cu ocazia unui sejur în Thailanda și în India, unde a fost inițiat în meditația transcendentală și a realizat faptul că renunțarea este o formă de bogăție. La întoarcerea din Asia, a renunțat definitiv la ultimii bani pe care îi mai avea. Nu-și propusese aceasta, dar a dat curs impulsului foarte puternic care l-a cuprins chiar la benzinăria din apropierea locului unde își găsise un adăpost. A înțeles că hârtia de 50 de dolari pe care o ascunsese în fundul buzunarului, „în caz că“, nu este soluția problemelor sale, ci, dimpotrivă, chiar cauza lor. Așa că a cumpărat un plic timbrat, a pus înăuntru 20 de dolari, contravaloarea unei amenzi – ultima sa datorie, iar restul de bani i-a lăsat într-o cabină telefonică.

Mark Sundeen descrie astfel acest pas decisiv:

Suelo s-a întors, a traversat parcarea, lăsând ultimii bani acolo, în urma lui. În acel moment a început ploaia. Dar Suelo trăia sentimentul că pe chipul lui curgea un lichid mai dens și mai cald decât mierea, umezindu-i părul, chipul, umerii. Era cuprins de extaz, învăluit în grația divină și în iubirea care susține totul în univers. Și ne iartă nouă datoriile noastre, taie nodul tuturor atașamentelor, scoate-ne din acest cerc vicios… Și, odată realizat acest botez, când a încetat să mai tremure copleșit de emoție, a știut că a făcut exact ceea ce trebuie.

Simt acum dorința de a împărtăși acest mesaj lumii întregi. Simt că am în mine un vulcan care dorește să erupă“,

spune Suelo servindu-se, în holul hotelului, dintr-o ceașcă de cafea oferită din partea casei.

Daniel este un tip echilibrat, cultivat și sobru, dar mai ales foarte simpatic. Cine nu s-ar oferi să-l ajute, impresionat fiind de sinceritatea pe care o manifestă în tot ceea ce face? La Moab, fost oraș minier, devenit un fel de Mecca al bicicletelor de teren, a devenit o figură cunoscută, beneficiind în felul acesta de atenția binevoitoare a comunității. Însă dacă s-ar fi drogat, dacă ar fi fost alcoolic sau pur și simplu un amărât al străzii, care ar fi fost șansele să supraviețuiască? Cu alte cuvinte, experiența lui Daniel Suelo este experiența lui Daniel Suelo. I se amintește adesea. Iar el încuviințează, gândindu-se la eșecul „Tribului fără bani“ (The Moneyless Tribe). Vara trecută, la cererea mai multor discipoli întâlniți pe net, a acceptat să fie liderul unei comunități nomade care să trăiască conform principiilor sale de gratuitate. Însă grupul de aproximativ șase-șapte persoane nu a rezistat prea mult timp, subminat fiind de egoismul unora dintre membri și de neputința reală a tuturor de a renunța cu adevărat și definitiv la bani. Își amintește cu tristețe:

Chiar și cei mai fervenți dintre ei își ascundeau câțiva dolari pentru abonamentul telefonului. Nu-și puteau închipui viața fără Facebook!

Tot în perioada când se „elibera“ de bani, Daniel s-a „eliberat“ și de numele său de familie, Shellabarger, alegându-și un altul, care să-i amintească de ceea ce îi susține cu adevărat existența: pământul, glia, suelo în spaniolă.

Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanță Herculane 2014 publicat la editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.


Tags : , , , , , , , , , , ,