Archive for octombrie, 2015

Halloween = satanism,violenţă,imoralitate



Zilele trecute, un grup de 28 ONG-uri reunite sub titulatura de Coaliția pentru Familie și Constituție au acuzat Ministerul Educației Naționale de nerespectarea Legii Educației Naționale, pentru că permite și promovează sărbătorirea Haloween-ului în scolile românești.
În acest context, l-am contactat pe domnul Virgiliu Gheorghe, cunoscut biofizician și specialist în cercetări psihosociale și comunicare, pentru a ne explica însemnătatea și simbolistica Halloween-ului.

Interviu Dr. Virgiliu Gheorghe: Halloween este o sărbătoare care promovează un comportament violent, specific vrăjitoarelor și monștrilor pe care îi invocă. Efectele asupra copiilor se vor vedea în timp

Domnule Virgiliu Gheorghe, cum apreciaţi introducerea acestei sărbători pe agenda activităţilor instituţiilor de învăţământ din România?

În primul rând, cred că ar trebui să ne punem problema scopului, a sensului sau a beneficiului pe care îl va avea pentru educaţia copiilor români, pentru societate în ansamblul ei, promovarea manifestărilor Halloween. Aceasta pentru că pe parcursul istoriei, orice sărbătoare a jucat un anumit rol în cultura, în religia, în definirea identităţii şi viaţa popoarelor.

De pildă, sărbătorile creştine, contribuie la întărirea, la consolidarea relaţiei omului cu Dumnezeu, cu sfinţii şi evident cu întreaga învăţătură a Bisericii Creştine care are ca centru iubirea aproapelui, milostenia, fapta cea bună în general. Deci sărbătorile creştine trimit la modelul Dumnezeului-Om Hristos şi a tuturor care i-au urmat model de dragoste şi jertfă pentru ceilalţi.

Mai existau sărbătorile legate de ciclul natural al anotimpurilor agricole sau pastorale care erau oarecum neutre din punct de vedere moral, deşi imprimate de tot felul de superstiţii şi concepţii magice; avem, desigur, şi sărbătorile care celebrau evenimente istorice importante ale poporului respectiv care consolidau relaţia omului cu trecutul poporului său şi, nu în ultimul rând, sărbătorile păgâne dedicate tot feluri de zei. Acestea din urmă, având ca scop atragerea simpatiei a ajutorului zeului respectiv, erau marcate de tot felul de ritualuri prin care erau evocate actele fundamentale ale zeului, ca şi comportamentul moral sau social pe care acesta îl reprezenta în mod exemplar. Deci ca şi în creştinism, sărbătoarea închinării la aceşti zei readucea în conştiinţa oamenilor poruncile zeului respectiv, care uneori nu erau deloc morale şi inofensive. De pildă la sărbătorirea lui Dionisos se îmbătau şi se dedau orgiilor. Iar la alţi zei cum ar fi Baal, se aduceau jertfe copii cât mai mici, prunci.

Deci mie mi se pare că atunci când se introduce sau se promovează o sărbătoare – eveniment central în viaţa unui popor – este esenţial de investigat care este schimbarea pe care acesta o va aduce în mentalităţi, în raporturile sociale şi chiar în Weltanschauung-ul acelui popor.

Dar Halloween-ul este perceput ca un prilej de relaxare, de distracţie. Copiii se deghizează, se vizitează, primesc bombonele…

Aşa este promovat mediatic, dar cea mai mare parte a mass-media, s-a demonstrat din păcate în ultimii ani, nu are criterii etice, ci doar mercantile. Câştigul dictează morala. Iar Halloween-ul este un eveniment care anual creşte audienţa, deci câştigurile. Waldemar Sezer, profesor de informatică la Universitatea Sao Paulo din Brazilia observa că legile acestui mediu conduc la paradoxul că evenimentele cele mai grozave, moartea cea mai tragică sunt cele care cresc cel mai mult audienţa. Deci dacă media se întreţine prin horor şi divertisment, este de înţeles în această logică de ce promovează hallowen-ul în măsura în care o fac. Problema cea mai mare este aceea că instituţiile educaţionale nu înţeleg faptul că oricare sărbătoare vine cu o panoplie de elemente simbolice care generează anumite comportamente şi mentalităţi. Deși pare o joacă, ca orice manifestare rituală, mimesisul are ca efect actualizarea și consolidarea unei relații psihologice între individ și realitatea mitologizată. Cercetările din domeniul fenomenogiei religiilor au demonstrat că pe parcursul participării implicării în scenariul mitului respectiv, individului chiar i se imprimă acele stării mentale sau sufletești care caracterizează persoanele mitologizate. E ca și cum s-ar produce un transfer de energie psihomentală între personajul mitologizat și subiect. Aceasta explică faptul că participarea la sărbătoarea Halloween induce o stare psihologică în care excitația și fascinația sunt asociate cu un sentiment de spaimă mai mult sau mai puțin intens în funcție de gradul implicării. În acest context individul în mod firesc urmează actele proprii personajelor în pielea cărora a intrat. Așadar, dincolo de bombonele, este evident pentru oricine că imageria răului pe care o promovează Halloween-ul nu poate conduce decât la sporirea comportamentului violent, a infracţionalităţii şi a criminalităţii, adică faptele proprii duhurilor necurate pe care Halloween-ul le invocă.

Dar Halloween-ul a fost introdus ca sărbătoare chiar în Biserica Catolică, pentru a alunga spiritele rele, şi lucrul acesta îl cred foarte mulţi din cei care acceptă această sărbătoare. Cum vă explicaţi acest lucru?

În primul rând, este vorba de o sărbătoare celtică închinată prinţului morţii şi prietenilor lui, deci avem de-a face cu o sărbătoare păgână pe care probabil la un anumit moment Biserica Catolică a încercat să o îmblânzească suprapunând-o cu Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Ea oricum nu avea valenţele de astăzi în trecut, şi chiar dacă în Biserica Catolică ea ar fi fost dezvoltată într-un sens compatibil cu cel din zilele noastre acesta nu este un argument. Când, adeseori, în mass-media se critică Biserica, se aduc în discuţie inchiziţia şi cruciadele sângeroase din unele locuri din lume, uitându-se că acest lucru a avut loc numai în catolicism, nu şi în Ortodoxie, şi numai într-o anumită perioadă de timp. Însă, paradoxal, când se doreşte promovarea unei sărbători cu evident caracter păgân ni se impune ca argument principal că este creştină, deci bună pentru că a fost recunoscută la un moment dat şi în Biserica Catolică. Dacă Halloween-ul a fost ceea ce este astăzi în trecut nu ştim, însă oricum discuţia este lipsită de sens atâta timp cât Biserica Catolică, de ani de zile ca şi anul acesta se delimitează de manifestările acestei sărbători, atenţionând asupra caracterului magic şi malefic în ultimă instanţă al acestora. La fel a făcut în ultima vreme și Biserica Ortodoxă.

Şi privind alungarea spiritelor rele?

Este de bun simţ faptul că duhurile rele nu pot fi izgonite de alte duhuri rele sau de oameni care îndeosebi le invocă. Vrăjitorii nu se închină lui Dumnezeu, iar duhurile morţilor, ce pot face ele împotriva demonilor? Lumea lui Halloween este mai curând o lume infernală, deci prietenoasă duhurilor rele, locul în care acestea petrec şi se odihnesc. Este vorba de o confuzie totală de ordin axiologic care ţine mai curând de ideologia relativizării adevărului. Ceea ce insinuează sărbătoarea în chip simbolic este faptul că duhurile rele ar putea conferi o putere asupra vieţii şi morţii, puterea de a stăpâni, de a produce durerea altora în mod evident o imagerie luciferică în care Lucifer este celebrat în mod disimulat. Faptul că Haloween constituie una dintre cele trei sărbători ale “Bisericii” lui Satan, spune totul. Mie mi se pare că avem de-a face cu o gravă problemă etică atunci când impunem în mentalul colectiv o sărbătoare, aceeaşi sărbătoare în care sataniştii aduc o închinare specială lui Satan, tocmai pentru că ei o recunosc ca fiind propria lor sărbătoare.

Unele costume sunt cu totul nevinovate, iar copiii nu ştiu nimic de coincidenţa despre care vorbiţi. În aceste condiții, cum i-ar putea vătăma sărbătoarea?

Coincidenţă ar fi în cazul în care costumele ar reprezenta pe îngeri şi pe sfinţi, iar sataniştii şi-ar asuma această sărbătoare, însă în momentul în care acestea închipuie pe vrăjitori şi demoni, duhurile fantomatice ale morţilor sau cine ştie ce monstru nu mai poate fi vorba de coincidenţă. Acest repertoriu vestimentar sau fantasmatic ţine evident de lumea lui Satan. Vătămarea poate că nu este evidentă la vârstele în care totul nu este decât o, să spunem, nevinovată joacă, dar perspectivele incubării acestei imagerii pe care copilul şi-o asumă nu sunt deloc inofensive. Există o mulţime de studii desfăşurate în Statele Unite în care se arată că de Haloween cresc spargerile cu minim 25%, sporesc consumul de alcool şi droguri şi cresc rata criminalităţii. Într-un studiu realizat în Boston s-a constatat că, pe parcursul a patru ani, în noaptea de Haloween criminalitatea este mai mare cu 50% decât în toate celelalte momente ale anului.

De asemenea, privind perspectiva inofensivă pe care o au tinerii, relevant este studiul în care se arată că la întrebarea ce a-ţi vrea să faceţi în noaptea de Halloween, cei intervievați au ales, într-un procent de 80%, răspunsul “să omor un om”. Spiritul acestei sărbători este într-adevăr viu şi dictează nu înmulţirea binelui, a păcii şi a dragostei între oameni, de care lumea de astăzi se pare că are nevoie tot mai mult, ci un spirit malefic al lucrării răului dus până la uciderea aproapelui. Toate aceste fapte cred că ar fi de ajuns ca să ne punem problema în ce măsură societatea românească, şcoala românească care se confruntă tot mai mult cu problema violenţei are nevoie de introducerea sărbătorii şi manifestărilor de Haloween.

Care apreciaţi că va fi viitorul “sărbătorii” Halloween în societatea românească?

Depinde foarte mult de noi, de fiecare dintre noi, pe fondul uriaşei confuzii axiologice în care s-a ajuns. Mai cu seamă părinţii care sunt interesaţi de educaţia şi viitorul copiilor lor ar trebui să conştientizeze şi să reacţioneze. Mijloacele mediatice nu ştiu în ce măsură vor ajuta la stoparea fenomenului, pentru că divertismentul şi violenţa aduc bani şi de asemenea, sărbătoarea aceasta procură câştiguri imense industriei de consum care este interesată direct să o promoveze. Şcoala românească însă nu ştiu ce alegere va face. Ori va opta pentru o măsură raţională care ia în considerare argumentele şi cercetările pe care le-am citat anterior, refuzând să se mai implice în organizarea manifestărilor Haloween, ori va înclina să-și asume acest fenomen din ignoranţă sau sub presiunile seculare. În cel de-al doilea caz, nu ştiu cum va putea rezista în faţa opoziţiei a tot mai mulţi părinţi, a legii fundamentale a ţării şi a legislaţiei proprii Ministerului Educaţiei, care nu permit o educaţie contrară principiilor etice. Vreau să cred însă că va birui raţiunea.

Dr. Virgiliu Gheorghe este bioetician, secretar ştiinţific al Institutului pentru cercetări psihosociale şi bioetică

Sursa: http://www.activenews.ro/stiri-educatie/Interviu-Dr.-Virgiliu-Gheorghe-Halloween-este-o-sarbatoare-care-promoveaza-un-comportament-violent-specific-vrajitoarelor-si-monstrilor-pe-care-ii-invoca.-Efectele-asupra-copiilor-se-vor-vedea-in-timp-3735

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , , , , , , ,

Allan Pease – De ce barbaţii nu ascultă şi femeile nu ştiu să se uite pe hartă…

Allan Pease descrie diferenţele esenţiale între bărbaţi şi femei, într-o notă amuzantă! Pentru subtitrare în limba română, click pe iconul din player, dreapta jos, din stânga rotiţei.

Centruldio Bacau

Tags : , , , , ,

Beppe Grillo – despre cânepă şi alte lucruri interzise…

Un document rar, despre conspiraţia împotriva plantelor şi a oamenilor… Pentru subtitrare în limba română activati din player, jos dreapta, iconul in stânga rotiţei.

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Săptămâna Îngerilor şi Arhanghelilor, Bacău, 25 oct. – 1nov.2015

Evenimentul se desfăşoară în România şi în multe oraşe europene, ca o reacţie la sărbătoarea păgână şi satanistă halloween. În Bacău publicul este aşteptat de la ora 18.30 la Muzeul de Istorie “Iulian Antonescu”, intrarea fiind gratuită.

pe Facebook: Nicusor Plosnita

Tags : , , , , ,

“Piaţa Universităţii” (Stere Gulea) – documentar

Cei care nu-şi cunosc istoria vor avea de suferit prin repetarea ei!JOS COMUNISMUL BOLŞEVIC!

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , , , ,

Legea 217 reîntemeiază instrumentele de presiune şi cenzură



Augustin Buzura despre Legea 217 (legea Elie Wiesel): anticonstituţională, de o mare perfidie, scrisă de stafii staliniste

O stafie cutreieră Europa – stafia comunismului”. Vă mai amintiţi? Afirmaţia face parte din Manifestul Partidului Comunist al lui Marx şi Engels, apărut la Londra în 21 februarie 1848 – una dintre cele mai importante scrieri politice ale tuturor timpurilor.

Aşa cum ştim, stafia a colindat lumea, oprindu-se în cele din urmă în Răsărit, unde, schimbându-i-se înfăţişarea şi rostul, a luat, prin contribuţia decisivă a lui Lenin şi mai ales a lui Stalin, înspăimântătorul chip al morţii. Foametea cumplită, represiunile, Gulagul înseamnă zeci de milioane de morţi, ca să nu mai vorbim de suferinţele şi umilinţele îndurate de cei rămaşi în viaţă. Cum lumea-i plină de oameni raţionali care sunt convinşi că aşa ceva nu se poate, că numai la alţii, mai puţin evoluaţi, se întâmplă asemenea orori, s-a făcut ce s-a făcut pentru ca stafia stalinistă să existe, cu acelaşi chip şi cu aceleaşi obiceiuri, până în zilele noastre. Să fi fost fie şi numai Pol Pot, şi planeta ar trebui să se înfioare când aude vorbindu-se despre comunismul care a colindat şi mai colindă încă lumea, cu chipul şi psihologia create de Stalin.

Din nefericire, stafia nu vrea să moară, ci aşteaptă momentul potrivit, ba mai mult, reuşeşte să facă mereu act de prezenţă. În paranteză fie spus, îmi amintesc foarte bine că eram într-o ţară din Occident chiar pe vremea când apăreau primele volume din Soljeniţîn şi fusesem invitat la masă acasă la un ministru socialist, soţia lui fiind o celebră scriitoare feministă care polemizase cu Simone de Beauvoir pe nu mai ţin minte ce temă. Pentru a începe într-un fel conversaţia, domnul ministru s-a interesat dacă mi-am cumpărat ceva: aflase, cred, de la şoferul pus la dispoziţie de Ministerul Culturii că celălalt membru al delegaţiei, colegul meu, care din motive personale refuzase să mă însoţească, îşi cumpărase două valize încăpătoare de pantofi. Cât ar părea de ciudat, în acea capitală foarte culturală, refuzase orice contact, chiar şi unul epidermic, cu arta şi cultura în general. De exemplu, la un mare muzeu de artă, unde ne aştepta directorul, colegul meu i-a spus acestuia direct, fără ezitare: „Pe mine nu mă interesează muzeul dumneavoastră, dar, dacă tot sunt aici, îmi puteţi spune unde se pot mânca nişte stridii bune în acest oraş?”. Ca şi mine, directorul n-a prea înţeles cum de era posibilă o astfel de atitudine şi, în loc de orice alt răspuns, m-a luat de braţ şi m-a condus prin muzeu. Mă întrebasem atunci câţi români vor mai trebui să treacă prin acel birou pentru a şterge impresia lăsată de colegul meu? Iar pentru că vorbele zboară, şi mai ales cele proaste, m-am gândit că domnul ministru aştepta să-i vorbesc despre pantofi sau despre stridii, spre dezamăgirea lui, însă, am scos din geantă volumul întâi din Arhipelagul Gulag. „Tu vii din Est şi îţi dai banii pe o carte ca asta, reacţionară?” s-a revoltat el. N-am crezut nicio clipă că vorbeşte serios, mai ales că soţia lui scrisese şi teatru, ceea ce mă îndemna să-l suspectez de oarecari aptitudini actoriceşti. Şi, ca de atâtea ori când nu eram sigur pe ceva, mai amânam replica întrebându-mă: „Dar dacă…? Dar dacă e sincer?” Spre uimirea mea, nu mi-a lăsat timp de gândire. „Soljeniţîn este un scriitor reacţionar care spune pe faţă, fără echivoc: Uite ce se petrece dacă construiţi socialismul!” „Dar în cartea aceasta sunt zeci de milioane de morţi, ca să nu mai vorbesc de frică, umilinţă, disperare, foame…”, am încercat să-i răspund, însă nu mi-a lăsat timp pentru alte explicaţii. „Asemenea fapte se pot întâmpla numai în ţările subdezvoltate, primitive…”, m-a asigurat el şi nu l-am mai contrazis.

Aveam în minte toate numele mari ale politicii şi civilizaţiei noastre – morţi prin închisori sau la Canal ori luptători în munţi, care, cu arma în mână, amăgiţi că vor fi ajutaţi, apărau totuşi demnitatea unui popor vândut de prieteni. Dar pe atunci poporul acesta încă nu era învins. Abia acum, împotriva oricărei logici, prostia şi incultura au repurtat o victorie decisivă.

Din păcate, indiferent la ce oră a istoriei se află lumea, noi, românii, ne despărţim foarte greu de primul deceniu de după ultimul război, adică de primul deceniu comunist. Agresivitatea, ura, mârlănia, frica, delaţiunea şi minciuna nu erau excepţii, ci reguli de supravieţuire în anii în care lupta de clasă se ascuţea tot mai mult. În anii aceia am văzut cum se ardeau cărţi, m-am convins de performanţele şi eficienţa delatorilor, am văzut oameni împuşcaţi la câţiva paşi de mine, oameni înstăriţi, chiaburii, care populau închisorile, Canalul sau minele de aur şi de cărbune pentru simplul motiv că fuseseră mai harnici decât alţii.

Ştiam cine erau cei care „au băgat spaima-n burgheji”: „Ana, Luca şi cu Dej“, desigur, şi cui trebuia să-i fim recunoscători: „Du-te pasăre-n zbor lin/ La fereastra lui Stalin/ Şi-i spune că noi muncim/ Planul să-l îndeplinim“. Pe atunci, dacă a apărut un tractor, Stalin l-a făcut! S-a născut un copil? Stalin l-a făcut, cum glumise N.D. Cocea. Activiştii erau atotputernici şi lumea trebuia să ţină seamă de capriciile lor. Unul dintre cei mulţi care au trecut prin satul meu se lăuda că la o masă mânâncă 25 de plăcinte şi poate bea aproape un kil şi jumătate de ţuică, după care reuşeşte să ajungă acasă fără însoţitor. El ştia ce trebuie şi ce nu trebuie să citeşti, cu ce nu e bine să-ţi strici ochii.

Mi-am amintit de toată atmosfera din acei ani citind de acum celebra Lege 217: pare că a fost scrisă atunci de nişte stafii staliniste, iar acestea, bizar, au găsit nişte călăuze credibile care să le bage pe poarta din dos în cetate. Legea este nu numai anticonstituţională, ci de o mare perfidie, căci în spatele vorbelor se ascund doritorii unei viziuni unice, ca în deceniul evocat, asupra culturii şi istoriei românilor. Marile noastre valori trecute printr-un umilitor filtru politic, ceea ce înseamnă automat cenzură, poliţie politică, liste cu cărţi interzise, cărţi cu celebrele croşete etc.

Cu alte cuvinte, să ne iubim marile valori numai cu aprobare, numai în limitele unor sentinţe date de vreun institut specializat în a întreţine ura? De ce este nevoie de un nou război cu morţii din închisorile comuniste sau cu luptătorii din munţi? De câte ori pedepseşti post mortem pe cineva pentru aceeaşi faptă? Căci nu trebuie decât să fii onest pentru a ajunge la concluzia că nicio etnie, mare sau mică, puternică sau slabă nu are dreptul să ridice prima biblica piatră. Niciuna nu este fără de cusur şi fără de pată. Şi nicio convingere nu poate fi impusă prin legi, ordine, ordonanţe, ci numai şi numai prin dialog şi cunoaştere.

Cei tineri nu îşi pot imagina ce a însemnat cenzura şi dictatura unor analfabeţi şi nici nu au cum să simtă aerul de grotă ce însoţeşte o asemenea lege. Mai ales la noi, unde ignoranţa şi lenea intelectuală sunt la loc de cinste. Şi unde, imensa majoritate a intelectualilor nu dau semne că ar vrea ceva, că ar dori să impună vreo idee, vreun proiect în folosul ţării. O singură lozincă poate fi citită pe buzele tuturor: „Să ni se dea!”.

Am citit lista domnului Alexandru Florian, adică a Institutului Elie Wiesel, şi după cum se poate observa, incriminaţii – Eliade, Cioran, Vulcănescu, Crainic şi câţi vor mai fi fiind – le-ar face faţă cu uşurinţă tuturor cenzorilor şi teroriştilor culturali. Aşa cum s-a petrecut şi în cazul lui Eminescu, denigratorii nu sunt, în ultimă instanţă, decât nişte lustruitori de socluri sau nişte porumbei a căror „operă” o spală ploaia sau cei ce întreţin curăţenia oraşului.

Autorii legii pomenite nu au nicio autoritate intelectuală sau morală. Nu există. Şi atunci, de ce îi plăteşte guvernul? Pentru a stârni ura împotriva comunităţii evreieşti, o comunitate mică şi unanim respectată, la ale cărei sărbători sau festivităţi, toţi, indiferent pe ce poziţie socială ne-am afla, ne simţim onoraţi să participăm? N-aş spune că nu m-au întristat profund textele citite în ultimele zile. Institutul Wiesel egal un „gestapo evreiesc”. Ca să nu mai vorbim de numele unor torţionari sau al celor care ne-au adus comunismul „pe şenilele tancurilor sovietice”. Cam asta e tot ce a produs această lege, dincolo de marea gafă cu poetul şi eroul martir Ion Şiugariu, gafă care, printre altele, a dovedit că Ministerul de Externe este foarte departe de cultură şi că diplomaţii săi de la Bratislava, Steluţa Arhire şi Radu Coantă, nu sunt potriviţi nici măcar să măture frunzele din curtea Ambasadei.

Altfel, duşmanul nostru cel mai statornic este, deocamdată, prostia. Nu trebuie reinventaţi alţi duşmani, nici legionari, nici comunişti. Şi legionarii şi comuniştii aparţin istoriei şi trebuie să rămână în istorie. În sfârşit, şi ei merită o judecată dreaptă. Iar dacă nu facem niciun efort pentru a ne cunoaşte propria noastră istorie, ne-o vor preda alţii şi s-a văzut ce a ieşit din strădaniile unui Roller şi ceea ce începe să se vadă din strădaniile noilor internaţionalişti-globalişti.

În fine, în afară de năravuri, avem ceva şi din Evul Mediu: vrăjitoarele, care, se vede, nu şomează, dimpotrivă. În Transilvania, au fost arse pe rug vreo 500 până când Maria Tereza a curmat osteneala Inchiziţiei. O lege împotriva Inchiziţiei sau a vrăjitoarelor ar fi la fel de îndreptăţită ca şi aceasta contra legionarilor. Şi n-am nicio îndoială că s-ar găsi trei oameni cu suflet bun care să o treacă prin filtrele intelectuale ale Parlamentului. De fapt, sunt sigur că s-ar putea apela pentru acest oficiu tot la cei trei: Antonescu, Gerea, Scutaru…

(Augustin Buzura: Lustruitorii de socluri, Revista Cultura)

Memorie Culturală: Scrisoare deschisă către Președintele României, Guvernul României, Parlamentul României, Avocatul Poporului

Noi, profesori universitari, artiști plastici, scriitori, cercetători, doctoranzi în domeniul literelor, artei și științelor umane, membri și colaboratori ai Fundației „Credință și Creație”, reuniți la Mănăstirea Putna cu ocazia colocviului „Etica memoriei” (20-23 august 2015), atragem atenția asupra riscurilor pe care le generează promulgarea Legii 217/2015, o lege de inspirație stalinistă, o lege neconstituțională, discriminatorie și abuzivă.

Ea nu răspunde unei nevoi sociale, în schimb instituie delictul de opinie. Pe baza ei vom avea din nou deținuți politici, ca în anii ’50 ai secolului trecut, vor fi arestați din nou oameni nevinovați, la fel ca în timpul totalitarismului comunist. Cine își arogă dreptul de a stabili că o părere critică sau o judecată de valoare exprimate cu referire la o persoană, la un popor sau la o altă cultură reprezintă „ură rasială”? Cu ce drept atașamentul față de valorile naționale, față de tradiția și identitatea proprie ar putea fi echivalate de cineva cu promovarea „superiorității unei rase” sau „incitarea la xenofobie”?

Rolul unei legi nu este să rescrie istoria. Cu atât mai mult, o lege nu poate să interzică memoria, să îngrădească libertatea de exprimare și de evaluare în domeniul culturii naționale. Legea 217 reîntemeiază instrumentele de presiune și cenzură, la fel ca în timpul regimului comunist. Prin litera ei, sunt incriminate personalități pentru apartenența lor ideologică. Trebuie știut însă că, în Constituția României, niciun cetățean nu este discriminat pe motiv de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială.

În orice democrație autentică, oricare cetățean are dreptul să-și exprime ideile și oricine le poate combate, uzând tot de dreptul la libera exprimare.
Noi pledăm, prin urmare, pentru libertatea memoriei, pentru posibilitatea de a cerceta din punct de vedere științific trecutul, fără autocenzură, fără teama că „promovăm” persoane sau personalități care au trăit înaintea noastră.

Nu suntem un popor de „bandiți”, „fasciști”, „legionari” sau „xenofobi”, cum ne-a calificat totalitarismul comunist, regim vinovat de atâtea crime. Astfel de false etichete le-au fost aplicate, în timpul comunismului (regim calificat în mod oficial drept „ilegitim și criminal”), unora dintre marii intelectuali interbelici, care constituiseră adevărate modele culturale pentru generații întregi și care, din punct de vedere spiritual, au influențat benefic societatea noastră, în întreaga ei evoluție.

În cadrul Fundației „Credință și Creație” – și în jurul ei – suntem oameni iubitori ai literelor, artei și culturii românești și universale, adepți ai unui umanism autentic și respingem orice extremism și orice violență – de oriunde ar veni ele –, ca și răsturnarea ordinii constituționale.

Solicităm, în consecință, abrogarea Legii 217/2015, ca fiind antidemocratică și generatoare de nedreptăți, punând în pericol armonia socială.

Alături de noi, inițiatorii acestei scrisori, au aderat – și pot să adere în continuare la această solicitare – asociații, semeni de-ai noștri, oameni cu demnitate, onorabilitate și respect pentru libertatea de opinie.

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Adolf Hitler-discurs despre sionism, de mare actualitate…

Posted by Ramond Gregh on Thursday, October 15, 2015

Cum au ajuns evreii din întreaga lume să declare război Germaniei, în 1933:

Centruldio Bacau

Tags : , , , ,

Gunoiul New Age



99% din New Age (Noua Eră, sau Era Vărsătorului) este doar gândire din “era veche” îmbrăcată cu un vocabular nou și extins. În esența sa, New Age-ismul este ca un limitator al creșterii spirituale adevărate, care poate fi descoperită doar prin privirea în față a crudei realități.

Trăind în New Age poate fi foarte stresant – la urma urmei, este atât de mult de făcut: de la curățarea aurei și vizualizarea creatoare, la meditație Merkaba și legătura cu Frăția Pleiadelor.
S-ar părea că munca unui new-ager nu se termină niciodată. Ca mersul la sala de sport sau ca învățarea pentru a fi super productiv la locul de muncă, spiritualitatea a devenit un obiectiv pe calea nesfârșită de dezvoltare (îmbunătățire) personală – aprobat de celebrități și creatorii de curente mondene – cireasa de pe tort care pare a îndulci viața noastră goală, și, probabil, ne dă un avantaj competitiv față de colegii noștri de afaceri și în jocul de împerechere.

Și așa avem ‘‘preoții’’ noștri mari care merg pe gândire pozitivă și sănătate perfectă, de obicei la workshopuri de week-end scumpe. Suntem învățați despre sosirea iminentă a unei rase extraterestre, învățăm să călătorim la miezul emoțiilor noastre și să participăm la seri tantrice pentru orgasme explozive. Oricine care s-a împotmolit în mișcarea New Age va fi conștient de nenumărate terapii diferite, mediumi, psihologi, maeștri, guru, culte, vindecători și uleiuri de șarpe, care atrag atenția dumneavoastră (și banii). Trebuie doar să te uiți la partea din spate a unui ziar sau revistă New Age pentru a vedea mii de zambete angelice ispititoare (cele mai puțin atractive folosind simboluri ciudate sau imagini cu munți).

Channeling-ul (comunicarea cu spirite sau extratereștri) a explodat din zilele lui Jane Roberts, în trecut, prin anii ’70. Toată lumea pare acum a fi canalul unui maestru sau al unei entități extraterestre. Și, treptat, o întreagă mitologie a întâmplărilor cosmice și predicțiilor este construită – Noul Testament pentru credulii în fază finală. De la teoria cu Centura Fotonică, cu debarcările în masă iminente ale Frăției Albe, se creează și reciclează fiecare mit modern, care se întâmplă în jurul circuitului “Coastei de Vest”. Știu persoane care nu vor lua o decizie de viață, fără a întreba o entitate dezîncarnată, ce trebuie să facă. Este regretabil faptul că mediumii, dintre care mulți sunt extrem de imaginativi și creativi, nu sunt în măsură sau nu doresc să urmeze personal ideile lor proprii. Aceasta diminuează valoarea ființei umane, și crește necesitatea de a inventa pretenții și autoritate tot mai scandaloase în scopul de a atrage atentia.

Există grupuri de ‘‘nemuritori’’ din Arizona care cred cu adevărat că într-un fel, moartea nu se va întâmpla pentru ei, deoarece credința lor în nemurire este suficient de puternică pentru a opri procesul de îmbătrânire. La urma urmei, un dicton central al mișcării New Age este că noi ne putem crea realitățile noastre – suntem cu toții puternici – și atunci ne putem decide să nu murim! Și în tot acest timp, liderii acestor grupuri îmbătrânesc si sunt tot mai ramoliți, fețele lor trădează bravada lor. (Un trio a scris o carte ‘’Împreună pentru totdeauna’’, dar aceștia au fost împreună doar pentru câțiva ani înainte de a se despărți.)

Ai găsit sufletul pereche până acum? Ne place doar ideea că există cineva acolo care este perfect pentru noi. Știu o doamnă care are 80 de ani, care este încă în căutarea sufletului pereche al ei. O mare parte din fervoarea sufletului pereche a fost inspirată de cartea lui Richard Bach “Un Pod Traversat Pentru Totdeauna”. Richard și sufletul pereche al lui Leslie Parrish au realizat “Găsiți sufletul pereche”, workshopuri și seminarii pe întreg teritoriul SUA, și s-au prezentat ca dovadă a existenței sufletului pereche. Dupa ce am citit această carte, am tot căutat peste tot o Leslie a mea! Dar n-am putut-o găsi, deși am avut relații cu unele ființe umane uimitoare de la care am învățat foarte mult. Singura problemă cu teoria sufletului pereche este faptul că se bazează în mod fundamental pe o minciună – minciuna că altcineva poate îndeplini proiecțiile noastre psihologice în permanență. Dacă ești încântat de conceptul de suflet pereche, atunci ai standarde și așteptări pentru perechea ta foarte mari. Oricine cu acest nivel de așteptare se setează pe el însuși pentru dezamăgire, de aceea motivul pentru care relațiile care par să dureze sunt doar cele care au un nivel scăzut de așteptare. Material greu pentru sufletul pereche! Acesta este motivul pentru care “sufletele pereche” s-au îndepărtat, fizic sau psihologic. (Chiar Richard Bach și Leslie Parrish au mers pe drumuri separate și sunt acum cu alți parteneri – atât de mult e “Pentru Totdeauna”)

Desigur mulți nu sunt în căutarea unui suflet pereche, ci doar relații ocazionale. Există secte care au un cult al sexului extrem de liberal și indulgent.

Tehnologiile Noii Ere abundă! Mașini cu cadrane și butoane, îmbunătățirea creierului, remodulatori de apă, mașini de energie gratuită, ionizatori, baghete de cristal cu fire de cupru, și protectori electromagnetici – lista este nesfârșită. Unele par să “lucreze”, unele nu. Problema este că, în cele mai multe cazuri, nimeni nu și-a făcut timp pentru a face teste științifice corespunzătoare. Totul este foarte bine categorisit ca fundamentat pe știință, etichetând fiecare om de știință ortodox ca închis la minte, dar dacă vom începe să utilizăm terminologia științifică pentru noua noastră tehnologie,
i-am induce în eroare numai pe alții să creadă că am urmat metoda științifică. (Știința în sine nu este închisă la minte, numai mulți oameni de știință.) Ar fi mult mai cinstit să se admită ignoranța în loc de a oferi un mecanism pseudo științific. Richard Feynman, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, spunea de modul în care știința îl învățase cât de dificil este să știi cu adevărat ceva. Puțini în afara comunității științifice apreciază grija cu care se merge în experimentarea științifică. Și totuși, în zilele noastre, este atât de ușor pentru cei care lucrează în domeniul științei non-ortodoxe să  ciripească mai departe teorii și presupuneri, ca și cum acestea au fost bazate pe același nivel de îngrijire și de investigare.

De exemplu, marele preot New Age, Drunvalo Melchezidek, a descris recent noi forme de apă, structurate și super-ionizate, care pot curăța în mod miraculos lacuri poluate și râuri. Structura și apa super-ionizată există, iar pretențiile despre ea pot fi sau nu adevărate, dar ceea ce este de neînțeles este faptul că un om inteligent ca Melchezidek folosește terminologia științifică pentru a încerca să justifice ceva care în mod clar nu a fost corect științific testat. Pentru că, dacă ar fi fost, ceva atât de remarcabil s-ar întâmpla, care este de natură să invalideze chiar știința de care el s-a folosit pentru a se justifica, în primul rând! Critica mea nu este cu noile tehnologii în sine (care dau un indiciu că știința noastră actuală este sever limitată în cel mai bun caz), ci în modul în care acestea sunt prezentate. Prin punerea înainte a pseudo stiinței, impresionezi doar pe cei care sunt analfabeți științific și îi îndepărtezi pe cei care nu sunt.

Mișcarea New Age este, de asemenea, plină de teorii ale conspirației. Guvernele au vândut cetățenii către rase extraterestre; reptilieni mâncători de carne-umanoizi conduc eșaloanele superioare ale societății; substanțe chimice sunt puse în rezervele de apă; Undele EM sunt trimise către noi pentru a ne programa; și dispozitive electronice de mici dimensiuni sunt plasate în creierul nostru pentru a ne controla. Doar pentru că ceva este o teorie a conspirației, desigur, nu înseamnă că este în mod necesar fals (sau adevărat, cum fanaticii încăpățânați par să creadă). Dar dacă nu este nimic ce putem face în mod direct cu privire la aceasta, introducerea de frică și paranoia în societate are numai rolul de a ne lega în continuare în lanțuri psihologice, slăbind mai mult puterea individului. Soluția nu poate fi decât de a împuternici oamenii și diminuarea strânsorii psihologice de la cei care doresc să ne controleze. Asta a fost lecția lui Gandhi – cele mai importante bătălii sunt pentru controlul minții noastre.

Deci, de ce sunt atât de multe sute de mii de oameni din întreaga lume atrași în New Ageism? Oamenii sunt motivați de multe lucruri. Unii doresc puterea altei identități – așa ar putea fi channeleri (mediumi); unii vor să se vindece de boli fizice – așa că se duc la sau devin vindecători; unii vor să-și exprime sentimentele de alienare față de societate – astfel încât aceștia vor să devină extratereștri sau urmează culte extraterestre; unii vor să compenseze sentimentele de neputință – astfel încât să inventeze roluri cosmice pentru ei înșiși și să facă pact cu entități puternice; unii sunt îngroziți de moarte și îmbătrânire – astfel încât devin ‘‘nemuritori’’ sau acceptă o altă dogmă a eternității; unii vor să justifice sentimentele de paranoia – astfel încât aceștia propagă teorii ale conspirației; unii vor dragoste liberă – astfel încât se duc la seminarii și cursuri de sex sau aderă la secte cu preocupări sexuale; unii urăsc doar sistemul – astfel încât se alătură oricărei cauze ce se opune sistemului, uneori hrănind proteste violente.

Oricum, există un alt motiv pentru care mulți dintre noi sunt atrași de New Ageism, ceva mult mai profund și mult mai real: dorința pentru o viață autentică. Simțim, în centrul ființei noastre, nevoia de a realiza o conexiune reală cu viața și cosmosul (dar nu prin căile tradiționale ale religiei organizate cu propriile căi de control, abuz, ipocrizie și dogmă). Ne-am săturat de artificialitatea societății și sinele artificial pe care-l avem de creat pentru a funcționa în societate. Vrem să simțim o parte din spirit, să simțim că suntem ancorați în ceva mai profund decât bi-dimensionalitatea existenței moderne. Și astfel, suntem atrași în mișcarea New Age, cu momeala sa de profunzime.

Dar dacă ne petrecem timpul în această mișcare, simțim în curând aceleași nemulțumiri agitate ca în perioada de viață de dinainte. Problema cu New Age este că se prezintă nu numai ca fiind chiar antidotul la acest tip de nemulțumire, cu panteonul său nesfârșit de profesori și terapii pe care le putem schimba mereu, dar amestecate cu propriile dogme și materialismul spiritual sunt și elemente de adevăr (o tactică standard de dezinformare și manipulare). Deci, vom găsi satisfacție trecătoare și sclipiri de adevăr, de multe ori crezând că este lipsa noastră de angajament sau experiență care ne împiedică de a avea o conexiune mai profundă cu acest adevăr. Și astfel vom continua ani de zile pe calea închisă a New Ageismului, atrași de imaginea de a ne găsi adevăratul nostru sine așezat pe marele tron al realizării.

În mod ironic, locul căruia îi ducem de fapt dorul nu este un tron mare, ci un spațiu umil pe pământul ființei noastre. Și din acel loc, cu acceptarea deplină a mortalității noastre și a micimii noastre în cosmos, găsim adevărata împuternicire – un fel care nu are nevoie să lupte pentru schimbare, pentru că este întruparea acestei schimbări. Și în cunoașterea liniștii, aflăm că cea mai mare parte a “cautării” noastre este, de fapt, sinele fals sau ego-ul care încearcă să se impună în spațiul vieții noastre, viață care ne cere, în cazul în care dorim să fim întregi, să dăm drumul la tot și să avem încredere.

Am căutat să construim un refugiu sigur ferit de lume, dar descoperim că în adevărata recunoaștere a vulnerabilității noastre ne găsim invincibilitatea. Am încercat să găsim fericirea libertății interioare, dar descoperim că doar prin disciplină interioară putem rupe lanțurile care ne-au legat. Am căutat să găsim sensul vieții, dar descoperim că renunțând la sens vom găsi adevărata cunoaștere. Și am căutat să găsim viața veșnică, dar descoperim că doar în contextul mortalității noastre găsim în noi ceea ce este cu adevărat nemuritor.

Se pare că paradoxul se află în inima existenței, de aceea atât de puțini de-a lungul veacurilor, au fost în stare să găsească adevărata mulțumire și realizare. Pentru că paradoxul este anatema pentru minte – numai inima poate să îmbrățișeze ceea ce apare ca o contradicție. O mare parte a mișcării New Age este de fapt o încercare a minții pentru a menține un sistem de credință “old age” fără paradox, prin a înlocui un sine speriat, prost, chinuit, frustrat, neautentic neputincios cu un sine liber, nemuritor, atotputernic , atotștiutor, iubitor, sensibil și la fel de neautentic. Dar sinele este sine, mintea este minte, iar iluzia este iluzie. Trebuie să renunți în cele din urmă la “sine” și să te confrunți cu aceste paradoxuri ale existenței. Și pentru majoritatea dintre noi, asta este o poziție foarte inconfortabilă pentru că suntem nevoiți să renunțăm la punctul de referință al identității noastre de bază.

Cele mai multe dintre relele și patologiile din această lume apar din puncte de referință inadecvate ale sinelui. De la cruzimea din ură la excesele de lăcomie, de la posesivitatea dragostei romantice la amoralitatea intelectului, totul izvorăște dintr-o imagine de sine patologică. Acționăm în conformitate cu aceste imagini interne în mod constant încercând să le validăm în lumea exterioară. La urma urmei, pentru a nu avea nicio imagine internă de exprimat ar însemna că ar trebui să ne raportăm la fiecare persoană și fiecare situație cu deschidere și goliți, forțându-ne să fim în momentul prezent în care nu putem avea așteptări, și în care chiar identitatea noastră este secundară percepției noastre. Tot pentru ce am fi lucrat, statutul nostru (secular și non-secular), bogăția noastră, experiența noastră, profesia noastră, realizarea noastră, experiența noastră, educația noastră, înfățișarea noastră, premiile noastre, titlurile noastre, și poate chiar iluminarea noastră. TOTUL ar trebui să fie aruncat afară, dar nu numai din punctul de vedere al imaginii de ansamblu (care o știm cu toții intuitiv), dar, mai important, în detalii fine de viață, detaliile din momentul prezent al existenței noastre.
Ar trebui să renunțăm la aceste lucruri pentru totdeauna! Ceea ce pentru cei mai mulți oameni este, încă, inacceptabil.

Așa că ne amăgim, bălăcindu-ne în concepte New Age care taie colțurile, care ne permit să păstrăm o mare parte din bagajul egoului nostru de care suntem atât de atașați. În timp ce acest lucru ar putea să pară o poziție intermediară bună – căci la urma urmei, iluminarea tinde să fie un proces treptat de a da drumul, de renunțare – prin amestecarea gratificării egoului cu înțelegerea spirituală, calea noastră devine pervertită, prinzându-ne în iluzia creșterii spirituale. Nimic din această lume, nici măcar materialismul vechii ere, nu este mai insidios pentru desfășurarea adevăratei noastre naturi. (Cel puțin materialismul vechii ere nu se pretinde a fi ceva care nu este – cu excepția că ne amăgim crezând că prin el putem găsi mulțumirea)

Pentru ca noi să fim întregi, punctul de referință al identității noastre, al existenței noastre, trebuie să se bazeze în neant (vid); în non-formă. Acest lucru este valabil nu numai pentru individ, ci pentru societate în ansamblul său. Avem nevoie să ne confruntăm cu realitatea crudă – care poate părea mai întâi destul de dureroasă și foarte plictisitoare! ( New Age-ul este atât de interesant și excitant prin comparație – la fel de fermecător ca un ecran de televizor!) De multe ori sunt mai multe lacrimi pe calea adevăratei iluminări decât zâmbete – un fapt simplu de viață, pe care unii dintre noi nu l-ar suferi căci trebuie să renunțăm cu părere de rău la tot ce iubim, în scopul de a găsi iubirea adevărată.

Trebuie să joci zaruri cu non-existența pentru a ajunge la existența autentică.

Sursa: http://www.energygrid.com/spirit/2002/04ap-newagegarbage.html

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , ,

Cancerul: să nu faceţi parte dintre cei care mor din politeţe!



Ceea ce se spune de obicei despre cancer este foarte obscur. Prevenţie falsă, tratamente false, piste false, cercetări false care protejează afacerea gigantică din jurul acestei boli, ştiind că fiecare bolnav „docil” de cancer aduce aproximativ 150.000 de euro sistemului, bani rambursaţi de sistemul de asigurări de sănătate, deci de colectivitatea contribuabililor… În acest timp, niciun progres notabil nu a fost înregistrat de jumătate de secol, iar numărul deceselor creşte fără întrerupere în ciuda speranţelor pe care ni le facem şi, în unele țări, sub strălucirea emisiunilor TV maraton de colectare de fonduri.

Oameni de geniu au găsit de mult timp şi au pus în aplicare modalităţi foarte eficace, netoxice şi fără efecte secundare pentru a îngriji această dramatică boală. Dar sistemul veghează cu strășnicie şi nu îi agreează pe cei care îl deranjează, de aceea mare parte din ei au fost opriţi, izolaţi, ridiculizaţi, chiar eliminaţi…

Așadar, modalităţi alternative nonagresive eficiente de tratament, pentru a ieşi din trinomul infernal ablaţie (îndepărtarea chirurgicală a tumorii) – chimioterapie – radioterapie, nu lipsesc şi în acest domeniu apar fără încetare noutăţi. Problema este că aceste informaţii sunt blocate de dictatura medico-farmaceutică. Se poate spune că, actualmente, prima „datorie civică” a fiecărui om bolnav de cancer (sau care este suspect de cancer) este să facă să intre 150.000 de euro în portofelul sistemului medico-farmaceutic. După statisticile OMS, nivelul de vindecare cu supravieţuire la 5 ani după chimioterapie este de 2,2%… ceea ce înseamnă 97,8% eşec! Este departe ideea de a promite 100% reuşită, dar cifrele metodelor considerate „incorecte din punct de vedere medical” nu au nimic de a face cu această mediocritate absolută.

Recomandări de bază

• Nu vă lăsaţi incluşi cu ochii închişi, prin diagnostice neconfirmate, în rândul bolnavilor de cancer în urma campaniilor de depistare, unde cursoarele sunt în mod deliberat reglate pentru a vă clasifica drept bolnav cu mult înainte de a se atinge pragul critic real pentru stabilirea diagnosticului respectiv. Mult prea des, testele aşa-zis de depistare sunt de fapt teste de racolare deghizată (racolare pentru tratare). În acest scop chiar s-a inventat termenul „precancer”, aşa cum există termenul „pre menopauză”.

• O formaţiune chistică nu este în mod necesar malignă, canceroasă, mai ales când nu are aderenţe (de ex: la sân). Dar începând de la o anumită mărime a formațiunii chistice, medicii au convenit ca aceasta să fie îndepărtată chirurgical, înainte ca operația să nu se mai poată face, fără să trebuiască să se accepte chimioterapia sistematică consecutivă sau radioterapia. În altă ordine de idei, markerii prostatici nu sunt fiabili; ei nu fac decât să semnaleze o stare de apărare activă a ţesutului prostatic şi nu neapărat un cancer. Observaţie: şaua de la bicicletă face să crească markerii prostatici, deci dacă vreţi să mergeţi să vă testaţi aceşti markeri… nu mergeţi înainte cu bicicleta!

• În mod obişnuit, când doriţi să faceţi anumite lucrări cu ajutorul unor terţi, întâi cereţi mai multe oferte pentru a compara preţurile şi calitatea serviciilor. De ce în medicină, unde este vorba de viaţa dumneavoastră şi de preţioasa dumneavoastră integritate, nu se face aceasta?

• Trebuie să ştiţi că medicii sunt prizonierii unui protocol (de rentabilitate) definit de marile laboratoare şi înalt supravegheat de colegiul medicilor. Cuvântul „cancer” aruncat fără precauții și menajamente în faţa unui pacient poate avea asupra acestuia efectul unei sentinţe fatale, care va face să apară un program mental parazit de autodistrugere. Prin asemenea gânduri nefaste puternice ne sabotăm vindecarea (efect nocebo) sau chiar ne putem îmbolnăvi. Mintea noastră și starea psihică pot influența decisiv starea noastră de sănătate. Dacă dumneavoastră înșivă aţi fost artizanul care a reuşit să creeze boala pe care o aveţi, puteţi la fel de bine să fiţi artizanul care reuşeşte şi vindecarea dumneavoastră.

• Nimeni nu vă poate obliga la nimic, niciun medic, niciun membru al familiei. Aceşti oameni care sunt ei înşişi cuprinşi de frică se „apleacă” asupra dumneavoastră pentru a vă împărtăşi acest sentiment, ceea ce vă va determina să faceţi alegeri precipitate, fără a reflecta în linişte, şi mai ales fără să vă documentaţi metodic… Pe internet puteți găsi informații extrem de valoroase. Chiar dacă anumite piste sunt de gen forum, tot avem posibilitatea alegerii. Dumneavoastră sunteţi cel care va juca cartea alegerii, cel care va face să apară în dumneavoastră un freamăt de speranţă, o satisfacţie intelectuală şi în final o bucurie interioară care vă va înlătura îngrijorarea. S-ar putea spune, într-o exprimare metaforică, că acolo este îngerul dumneavoastră păzitor care se exprimă…

• Există numeroase modalităţi de abordare a cauzelor implicate în apariția cancerului, cu scopul de a le eradica în măsura posibilului. În general, acestea se pot datora:
- poluării chimice (70% alimentare, medicamentoase, de mediu…);
- câmpurilor vibratorii (telurism, WiFi, antene, unde de formă, memorii toxice…);
- programelor psihice nefaste (de origine internă sau externă).

• Trebuie adoptat un regim alimetar cât mai sănătos, din care să fie în mod absolut suprimate toate produsele lactate – înclusiv din reţete şi alimente industriale (care sunt supraîncărcate de hormoni de creştere) –, carnea, soia, uleiurile, iar sarea să fie înlocuită de sare de potasiu (din farmacie) pe durata întregului tratament. Este necesar ca fiecare să își analizeze modul de a trăi, să reflecteze la rănile trecutului, la greşelile din viaţă, la umilințele inacceptabile, la obiceiurile de funcţionare, la intoleranţele față de aproape, pe scurt, la tot ce este îndoielnic şi negativ… Acum sau niciodată este momentul de a decide să puneţi totul „pe hârtie” şi să transformați tot ce se poate pentru a adopta un nou mod de a trăi.

Statistic, s-a dovedit că cei și cele care au trecut cel mai bine de această boală sunt dizidenţii gândirii unice, cei care refuză să delege responsabilitatea sănătăţii lor, şi care sunt decişi să elimine fără ezitare parametrii toxici din viaţa lor.

În finalul acestui articol vă propunem să reflectați profund asupra secretului funcţionării reale a gândirii programate, care poate fi la fel de bine salvatorul (efect placebo) sau călăul dumneavoastră (efect nocebo). Utilizarea conștientă a construcţiilor mentale pozitive merge în întâmpinarea reflexelor noastre de frică. Această tehnică este utilizată în sporturile de performanță, dar ea poate fi aplicată tuturor domeniilor vieţii.

Oamenii afectați de cancer, maladia secolului, nu trebuie să se lase copleșiți de panică, spunând „tocmai am aflat că am cancer; îmi este teamă de chimioterapie, dar nu am ce face!”. Informațiile succinte cuprinse în acest articol vor să sublinieze că așa-zisul tratament oferit de medicina clasică împotriva cancerului nu este nicidecum unica opțiune.

Sursa: yogaesoteric.net

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , ,