Edenline – iluzie spirituală sau farsă comercială?

Demisia de onoare din Edenline vine dupa o campanie extrem de murdară şi agresiva, susţinută atât de lideri din această companie mlm, cat şi de administratorul/managerul/”preşedintele” Constantin Budeanu, cu scopul de a mă face sa renunţ la capitalul uman adus în această firmă, la recompensele cuvenite şi chiar la principiile de onestitate şi integritate pe care le-am avut ca fundament în toata activitatea mea.
Dupa ce edenline srl a îndrăznit chiar să-mi bage mâna în buzunar, transferând în mod samavolnic peste 300 de membri din reţeaua mea, a mers mai departe , în adevarat spirit stalinist, trimiţându-mi o notificare printr-un cabinet de mărci industriale de la Piatra Neamţ (notă: avocatul Mihai Pantilimon este el însuşi implicat în afacerea Edenline, iar fiica sa, Laura David, este avocata edenline srl…, deci un soi de maaare conflict de interese) în care, nici mai mult, nici mai puţin, eram acuzat de “concurenţă neloială” şi ameninţat cu puşcăria şi/sau o amendă uriaşă…asta dupa ce vreme de 5 ani le-am umplut conturile celor care acum mă lovesc. Prin materialele video am căutat, iniţial, să comunic cu edenline srl, pentru a evita situaţii jenante pe care publicul din afară sau membri şi consumatori le poate taxa cu vot de blam. Dar nimeni nu a binevoit să răspundă măcar la un telefon, să ajungem la o întelegere . Consecinţa a fost escaladarea conflictului şi ruptura totală, când s-ar mai fi putut face multe, împreună. Se pare că sloganul companiei “Împreună ne ajutăm!” a devenit un banal imperativ comercial care azi sună aşa: “VINDEŢI! VINDEŢI! VINDEŢI!”. Am refuzat categoric să mă transform într-un comis voiajor, care vinde marfă din portbagajul maşinii, din casă-n casă. Pentru asta edenline srl m-a sancţionat, furându-mi oamenii din reţea (peste 300 de oameni). Să fie aceste materiale o inspiraţie pentru toţi cei care vor fi nedreptăţiţi şi atacaţi şi mânjiţi cu noroi. Şi îmi cer scuze faţă de membrii de bună credinţă, din reţeaua mea sau nu, împreună cu care am avut momente de care să ne amintim cu plăcere…
FILMUL DESPRE DEMISIA DE ONOARE DIN EDENLINE, A UNUI LIDER DE NIV.7

Iată şi completarea pe care o face un fost apropiat al dlui.Constantin Budeanu, managerul firmei Bio Edenline, din Iaşi. Este vorba de dl.Gabriel Ilăşoaia, specialist în medicina informaţionala, care a fost înlăturat din aceasta companie din cauza atitudinii sale oneste faţă de consumatorii şi pacienţii săi, pentru că nu a dorit sa se transforme intr-un vânzător ambulant de suplimente şi alte produse. Este acelaşi tipar pe care îl vom întâlni în toate cazurile de “excludere” din această afacere – întâi marginalizare, apoi zvonuri despre ineficienţă/incompetenţă, apoi manipularea cu “trădarea companiei”… Citiţi şi vă cruciţi, ce pot face unii “oameni de afaceri” in România, in 2016.

Vă mulțumim pentru tot! domnule Președinte, Constantin Budeanu! Vă mulțumim domnule președinte, Constantin Budeanu pentru ,,RECUNOȘTINȚA,, cu care am fost răsplătiți de dvs. după aproximativ 5 ani de activitate în cadrul companiei Eden Line! Domnule Președinte, acțiunile dvs. din perioada 2015/2016, împotriva oamenilor care au investit încredere în dvs. și în compania Eden Line pe care o reprezentați, resurse umane, materiale și financiare, ne confirmă faptul că sunteți un om lacom,un om care acționează fără scrupule împotriva celor care îi pot amenința confortul financiar. ,,Calitatea,,de om lacom a fost suficient de bine mascată de dvs. până în momentul în care v-ați atins obiectivul, acela de a vă asigura masa critică de consumatori(peste 20.000 de membri inscriși), după care a-ți început să vă puneți în practică ,,Planul de înlăturare a Liderilor,, .. liderii de nivel 6(30%bonus) -7(35%bonus),nivel 8(40%bonus),nivel 9,lideri care au început să vă consume din resursele financiare ale companiei. Prima victimă a Planului de înlăturare a Liderilor a fost doamna, Aneta Horhogea, membru Eden Line de nivel 7(35%),( rețea formată din aprox. 1000 de membri) Excludere fără drept de apel Motivele excluderii: – Colaborarea cu alte companii MLM – Discuții în particular cu membrii Eden Line despre unele oferte de servicii(asigurari de viată) A doua victimă a Planului de înlăturare a Liderilor a fost, Gabriel Ilășoaia, lector Eden Line, specialist în biorezonanță, membru de nivel 7( rețea formată din aprox. 800 membri) Demisia de onoare. Motivele demisiei: – Interzicerea practicării de teste cu aparatul de biorezonanță pentru clienții Eden Line – Eliminarea din calitatea de lector, la solicitarea dr. Dan Vlad Filimon(motiv…Câte clase are Ilășoaia să stea lângă mine,un doctor în științe medicale!) – Denigrarea în fața liderilor membrii Eden Line( se dă mare doctor în compania mea, are documente false de studii) – Interzicerea de a mai susține activități în cadrul Asociației Responsabilitate pentru Sănătate. A treia victimă a Planului de înlaturare a Liderilor, este după cum suntem informați astăzi,Nicușor Ploșniță, membru Eden Line nivel 7,(rețea formată din aprox. 800 membri) Demisia de onoare. Motivele demisiei: – Interzicerea de a mai realiza videoclipuri de promovare a produselor Eden Line – Interzicerea de a mai participa la prezentările Eden Line – Interzicerea de a mai colabora cu Gabriel Ilășoaia – Amenințarea cu închisoarea prin intermediul unor cabinete de avocatură – Transferarea nejustificată a peste 200 membrii din rețeaua personală, fiind descalificat automat de la nivel 7, la nivle 6. – Refuzul permanent al președintelui Constantin Budeanu de a discuta despre problemele mai sus menționate Oare cine va urma? Planul de înlăturare a Liderilor, stimați membrii Eden Line, a fost implementat cu bună știință de către domnul Constantin Budeanu., scopul fiind acela de a pune sub control liderii care au ajuns la câștiguri mai mari decât poate accepta un om lacom. Acțiunile care confirmă existența acestui Plan de înlăturare a Liderilor sunt următoarele: 1.Regulamentul de Funcționare al activității MLM Eden Line a fost implementat tardiv, după 4 ani de activitate, perioada în care foarte mulți membrii de nivel 6, 7,8,9,, au construit rețele fără prezentele reguli stricte. În prezent liderii sunt nevoiți să respecte reguli care au fost implementate în timpul ,,jocului,, lucru incorect practicat de către o companie care se respectă. 2.Activitatea Asociației Responsabilitate pentru Sănătate s-a dorit în mare măsură a fi doar un câștig de imagine pentru președintele Constantin Budeanu, și nu de a promova Educația Sanitară mult trâmbițată public, și faptul că a ținut la secret față de membrii asociației modul de utilizare a sumelor de bani colectate prin donații și contracte de sponsorizare, reprezintă tot un gest de lăcomie din partea acestuia. 3.A fost eliminată, după 5 ani, procedura de testare prin biorezonanță prestată de către Gabriel Ilășoaia(procedură care a înlesnit în primii ani de activitate 2011/2014, vânzarea a peste 60% din suplimentele alimentare comercializate de companie) motivat de faptul că această activitate nu mai era în interesul companiei. 4.Au fost trași pe linie moartă colaboratorii companiei, medici specialiști(dr.George Vasilescu, dr.Adelina Guțan) medici care au avut demnitatea profesională de a refuza lucrurile impuse(să vândă produse ca la piață pacienților) de către președintele Constantin Budeanu. Sloganul companiei dvs.,, ÎMPREUNĂ NE AJUTĂM!,, este o MINCIUNĂ..și ar fi corect față de liderii Eden Line, cei care au mai rămas încă în Eden Line, să le mărturisiți adevărul despre existența Planului de înlăturare a Liderilor. Dvs. personal a-ți afirmat la întâlnirile cu liderii Eden Line, de nivel 6,7,8,9 că,citez: … nu creșteți vânzarile!?…cu voi sau fără voi Eden Line va merge înainte! Mulțumim încă odată domnule Președinte! Ne-ați prostit pe toți!..acum nu facem decât să suportăm consecințele! Am fost niște NAIVI!…dar de bună credință! Dumneavoastră sunteți un om INTELIGENT!…dar lacom și de rea credință! Dumnezeu să vă ierte! pentru toate rele pe care le-ați pricinuit cu bună știință oamenilor, oameni care v-au fost aproape în momentele dificile și care acum primesc din plin ,,,RECUNOȘTINȚA,,dvs. (dl.Gabriel Ilăşoaia, fost lector şi specialist pe probleme de biorezonanţă în cadrul edenline srl din Iaşi)
REPLICI LA ACUZATII, PARTEA 1 DIN 5

REPLICI LA ACUZATII, PARTEA 2 DIN 5

REPLICI LA ACUZATII, PARTEA 3 DIN 5

REPLICI LA ACUZATII, PARTEA 4 DIN 5

REPLICI LA ACUZATII, PARTEA 5 DIN 5

Partea finala, cea cu solicitarile, iese deja din discutie, pentru ca nimeni nu a binevoit sa acorde vreun raspuns public, sa isi ceara scuze ori sa faca ceva pentru o reabilitare a situatiei. Si oricum am inaintat demisia, asa ca nu mai conteaza ce vor face cei de la edenline dupa…
Sa va intre bine in cap, aveti de-a face cu un srl care ii executa imediat pe cei banuiti , suspectati de orice… Nu se pune macar problema sa se aduca probe. Dar orice om de bun simt, daca sta si gandeste un pic, descopera cacialmaua ieftina fabricata de edenline srl.

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Daca v-a placut acest articol, va rugam lasati-ne un comentariu sau abonati-va pentru a primi viitoarele articole.

5 Comments

Lasa-ne un comentariu