Posts Tagged ‘cerebrala

Beți cafea? Iată 13 motive pentru a nu o mai bea niciodată!

Nu vă place să auziţi acest lucru: aţi fost minţiţi despre beneficiile pentru sănătate ale cafelei! Iată de fapt care este realitatea:


Activarea constantă a senzaţiei de luptă sau de fugă (prin ingestia zilnică de otravă cu  cafeină) ajută la o orientare metabolică către depozitarea grasimilor şi conservarea grăsimilor, deoarece organismul preferă grasimea ca sursă de combustibil atunci când luptă împotriva oricărui intrus toxic … deoarece grasimea conţine 9 calorii pe gram pentru luptă, spre deosebire de 4 calorii pe gram adus de zahăr şi proteine.

Cafeaua distruge, de asemenea, muşchii, deoarece corpul işi inmoaie intenţionat muşchii, atunci când este otrăvit, pentru a facilita depozitarea suplimentară a grăsimilor.

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Moartea cerebrala si frauda donarii de organe

Motto:
Esenta prostiei nu este sa nu stii, ci sa nu vrei sa stii…

Bruce Lipton: “Sunteti responsabili pentru tot ceea ce vi se intampla, din clipa cand constientizati ca sunteti responsabili pentru tot ceea ce vi se intampla!

Sunteti sau vreti sa deveniti donatori de organe? Cititi cu atentie acest articol.

Pana in luna decembrie 2013, daca m-ar fi intrebat cineva, si eu eram convinsa ca donarea de organe este o chestie buna, umana, profund etica si de o moralitate impecabila.

Pe undeva este ca si cu vaccinarea: multi oameni traiesc cu iluzia ca este o chestie buna, pana cand -uneori loviti oribil de destin- incep sa se informeze cu adevarat despre subiectul respectiv.
Pe 18 decembrie a murit draga mea prietena Bobo. In aceeasi zi in care am reusit in sfarsit sa dau de sotul ei la telefon, am aflat ca fusese debransata de la aparate si i se recoltasera deja organele pentru transplantare!!! Din momentul ala am umblat peste 3 saptamani ca un zombie, lovita de tren, naucita, plangand in fiecare zi ore intregi, nedormind nopti in sir, anesteziata de durere si de soc…
Si mi-am adus aminte de un mail primit acum o jumatate de an de la o familie de nemti care ma rugasera sa le trimit si lor in format .pdf traducerea in romana a prelegerii dr. Loibner despre originea si istoria vaccinurilor, iar dupa aceea imi trimisesera doua brosurele despre moartea cerebrala si donarea de organe, cu rugamintea sa-mi fac timp sa le traduc si pe acelea in romana, fiindca ei merg des intr-o zona rurala din Romania, unde oamenii nu sunt deloc informati despre aceste aspecte. Fiind atunci in focuri cu proiectul Sophie, am aruncat doar f. scurt un ochi pe documentele respective, practic neinregistrand despre ce era vorba, si le-am salvat in ideea ca voi reveni la ele cand imi vor permite prioritatile…
O sa-mi reprosez toata viata ca nu am parcurs atunci cu atentie textele respective, dar cred ca stiti si voi cum se intampla cand ceva nu va atinge personal, e usor de ignorat si de blocat si de bagat capul in nisip si mers in continuare prin viata cu ochii inchisi… La vaccinare am avut norocul si am fost binecuvantata cu o prietena care mi-a deschis ochii asupra acestei fraude inca dinainte de a ramane insarcinata, astfel incat m-am putut informa pe indelete si fara frica. Ei bine, la capitolul moarte cerebrala si donare de organe eram total ignoranta… mai bine zis credeam -ca cei mai multi dintre voi- ceea ce auzisem la televizor si ce citisem prin ziare: ca e o chestie nobila, de o inalta tinuta morala, care salveaza vieti si care ar trebui sa ne determine pe toti sa semnam cardurile de donatori.
Ei bine, pot sa va spun ca de pe data de 19 decembrie si pana in ziua de azi am citit deja sute de pagini si materiale in romana, engleza si germana pe aceasta tema, am stat nopti intregi si am urmarit zeci de prelegeri, interviuri, filme si reportaje pe aceasta tema, m-am inscris pe doua grupe de Facebook care se ocupa cu aceasta tema, cred ca la ora asta as putea sa tin o prelegere de doua ore cu toate informatiile pe care le-am acumulat pana acum. Ca si pentru subiectul vaccinarii, am simtit nevoia sa fac un research aproape exhaustiv, mai ales ca din cautarile mele pe internet a reiesit ca nu mai exista niciun alt articol in limba romana de complexitatea celui pe care vi-l propun azi.
Articolul de fata este, pe langa dorinta mea de a informa cat mai multi oameni, in primul rand o incercare de a-mi spala pacatele fata de draga mea prietena, pe care am sa-mi reprosez toata viata ca nu am putut s-o salvez. Nu, nu de la moarte, ci macar de la disectia pe viu care se cheama “donarea de organe”!!!

foto: Enquirer
Deja primele lucruri pe care le-am aflat de la sotul ei la telefon mi-au aprins beculetele. Medicii de ambulanta au dus-o mai intai la un spital din apropiere, asta fiind prima chestie suspecta: nu l-au lasat si pe sot in ambulanta, desi ea isi pierduse cunostinta si in indicatiile legale pentru paramedici scrie clar ca
Prezenta unui insotitor in ambulanta este permisa atunci cand este pentru binele pacientului. De asemenea, prezenta insotitorului este recomandata la transportul copiilor sub 14 ani si al persoanelor care din cauza starii in care se afla nu pot da detalii despre ele insele.
Cand sotul ei tocmai parca masina la acel spital, l-au sunat pe mobil ca sa-i comunice ca s-au razgandit si au dus-o la ALT spital (aflat mult mai departe!), anume Clinica Bremen-Mitte, care – vai, ce “coincidenta” – are si un centru de transplantare afiliat!!!!!! Pentru mine este clar ca soarta ei a fost decisa inca din ambulanta!

Apoi, la clinica, sotul ei primea in fiecare zi un alt diagnostic de la cate un alt medic, unul mai evaziv ca celalalt: ba era atac cerebral, ba era anevrism si o operau, ba era “ceva genetic, mai bine ca nu aveti copii, altfel putea fi transmis pe linie genetica” (!!). S-au eschivat cand el a intrebat daca a intrat ea singura in coma sau au bagat-o ei ca s-o stabilizeze. Intr-o zi l-au chemat sa discute si nu a aparut nimeni. A doua zi a aparut o doctorita noua, dupa ce iar a fost lasat sa astepte cu orele. In final i s-a comunicat ca Bobo intrase in moarte cerebrala, totul ireversibil, bla-bla-bla… si apoi a venit si intrebarea inevitabila: “nu ne dati organele?” Era candidata perfecta: 45 de ani, fara copii, somera, fara rude langa ea cu exceptia sotului. Va las pe voi sa trageti concluziile, caci eu nu mai am lacrimi, sunt impietrita.

Stiu ca articolul asta va fi o lectura extrem de dureroasa si neplacuta, care va va face pe alocuri sa vi se stranga stomacul, dar daca tot ati ajuns aici va rog sa cititi cu atentie totul si sa va convingeti singuri, apelez ca intotdeauna la discernamantul fiecaruia sa-si faca propria parere. De data asta am sa incerc sa pun mai putine linkuri in text, am sa pun mai multe pe lista de surse din final, pe care va invit sa le parcurgeti ca sa fiti informati din surse medicale independente despre ce inseamna cu adevarat “darul vietii” de care vorbesc cu atata “abnegatie” cei care vor sa va convinga sa va faceti card de donator!

* * * * *
“Informarea” publicului larg
In prezent se face peste tot o reclama tot mai insistenta pentru donarea de organe, caci disponibilitatea populatiei de a dona a inceput sa lase de dorit in ultima vreme, mai ales datorita scandalurilor cu transplantari frauduloase. In Germania chiar zilele astea se judeca procesul unui celebru chirurg din Göttingen, care este acuzat ca a manipulat la greu listele de transplantare, a falsificat 50% din actele pacientilor, a transplantat diverse organe unor pacienti care nu corespundeau criteriilor legale/medicale etc., contribuind chiar la decesul prematur al unor pacienti. Ca si cum problemele ar exista doar pe partea recipientilor de organe…
Asigurarile de sanatate ne trimit scrisorele in care suntem intrebati in formulari mieroase daca dorim card de donatori. Pana si in scoli si licee a inceput sa se discute subiectul! Revistele lucioase gen Spiegel sau Stern au pagini intregi de reclama de pe care iti ranjeste cate o vedeta infatuata care tine in mana cardul de donator de organe: moderatorul Markus Lanz cu textul “Asta e la moda acum“, halterofilul Matthias Steiner cu textul “Cantareste putin, dar are greutate“, actorul Klaus Behrendt (in imagine) cu textul “Pentru mine este clar: asta se poarta acum, cardul de donator de organe“.
Multe brosuri colorate si reclame la cinema sunt menite sa ne animeze sa ne punem organele la dispozitia altor oameni. Mai ca incepi sa te jenezi daca vrei sa-ti pastrezi propriile organe dupa moarte!!
Dupa moarte… Ei, aici incepe problema. In caz ca nu stiati, nu sunteti morti atunci cand vi se extrag organele pe care eventual vreti sa le donati! Sunteti doar definiti ca morti.

Istoria industriei de transplantare

Si intram direct in tema: problema majora a transplantului de organe este ca de la un mort nu pot fi obtinute organe transplantabile! Acele organe sunt la fel de moarte ca si mortul. Organe vitale, care functioneaza, nu pot fi recoltate decat de la un om viu. Da, ati citit bine, toti acesti oameni traiesc inca, dupa toate legile biologice, atunci cand li se extrag organele. Asta ii ucide in realitate.

Parca va si aud: “Nu pot sa cred, nu e adevarat, pe cardul de donator scrie altceva!”. Da, pe declaratia respectiva scrie:

Subsemnatul(a) ……….. informat(ă)şi conştient(ă) asupra riscurilor şi beneficiului transplantului de organe,ţesuturi şi celule umane; în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare referitoare la prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, declar că sunt de acord cu înscrierea mea ca donator voluntar post-mortem pentru următoarele organe, ţesuturi şi celule: ………………………………………………………………………………….
Buba apare la definitia de post-mortem, cu alte cuvinte ce se intelege mai nou prin sintagma dupa moarte, adica acum intra in joc conceptul-joker de “moarte cerebrala”. Definitia mortii cerebrale dateaza din 1968, de cand Comisia ad hoc de la Harvard Medical School a intocmit o lucrare “stiintifica” (la comanda industriei medicale nou create, insasi expresia ad hoc inseamna “anume pentru acest scop”!) pentru a redefini conceptul de moarte.

La momentul acela existau doua probleme acute. In primul rand, medicina “progresase” atat de mult incat transplantul de organe devenise posibil: profesorul Christiaan Barnard facuse deja primul transplant de inima, care ii adusese renume mondial (nu mai conta ca si recipientul decedase la 18 zile dupa transplant!!). Ceea ce putini stiu: Barnard incalcase prin operatia respectiva toate standardele si legislatiile medicale si etice posibile, deci risca sa fie acuzat de crima. Concomitent, un alt medic fusese acuzat si condamnat pe buna dreptate de crima in Japonia pentru un transplant de la un “mort cerebral”…

Ei bine, inainte ca pe Barnard sa-l astepte aceeasi soarta, proaspat solicitatul comitet de la Harvard a livrat exact la timp “expertiza” care impunea conceptul abstract de moarte cerebrala ca noua definitie a mortii si recomanda ca moartea cerebrala sa fie considerata moartea omului, oferind astfel peste noapte baza “legala” si “etica” pentru ca pe viitor oamenilor sa li se extraga pe viu organele. Cum de pana atunci nimeni nu simtise nevoia sa dea o noua definitie mortii?? Abia cand s-au profilat la orizont castigurile grase pentru industria farmaceutica si a inceput sa fie nevoie de organe vii si proaspete pentru transplanturi, s-a inventat si noua definitie.

Ca atare, “moartea cerebrala” nu a aparut si nu s-a dezvoltat prin aplicarea vreunei teorii sau metode stiintifice noi, comisia de la Harvard nu a stabilit daca coma ireversibila era un criteriu adecvat pentru deces. Membrii comisiei erau medici, teologi si avocati. De aici se vede clar ca nu era vorba de o chestiune medicala, ci de una juridica!! Misiunea declarata a comisiei a fost sa justifice cumva “moartea cerebrala” stabilita ca un nou criteriu al mortii, pentru a impune eutanasia mascata. Pe scurt, raportul a fost facut ca sa corespunda deja scopului si concluziilor la care se ajunsese anterior. Scopul “expertizei” a fost declarat direct in text:

Intentia noastra principala este de a redefini coma ireversibila ca nou criteriu al mortii… [...] Criterii depasite pentru a defini moartea pot duce la controverse in obtinerea organelor pentru transplantare“…
Cu alte cuvinte, nu se facusera studii, nu a existat absolut nicio baza stiintifica pentru a sustine ipoteza ca moartea cerebrala ar fi moartea reala, dar era nevoie musai de criterii noi, utilitare, anticipatorii, pentru a redefini moartea cu scopul declarat al recoltarii de organe; Shah et al. au publicat in J Med ethics critica deschisa a noii “definitii” (“fictiune legala“), dar era profit de facut, nu aveau ei timp de “maruntisuri” stiintifice…

Dr. Henry Beecher, presedintele comitetului de la Harvard, a comunicat direct si fara jena adevarul despre raportul respectiv:

“Exista intr-adevar un potential salvator de vieti in noua definitie, care -cand va fi acceptata- va duce la o cantitate disponibila mai mare de organe esentiale in conditii vitale, pentru transplantare, astfel vor putea fi salvate nenumarate vieti acum pierdute inevitabil…La ce nivel alegem sa numim moartea este o decizie arbitrara. Moartea inimii? Parul continua sa creasca. Moartea creierului? Inima poate continua sa bata. Este necesar sa se aleaga un nivel la care creierul sa nu mai functioneze. Este ideal sa se aleaga un nivel la care, desi creierul este mort, celelalte organe sa mai poata fi folosite. Aceasta am incercat sa clarificam in ceea ce am numit noua definitie a mortii.
Henry K. Beecher and H. I. Dorr, “The New Definition of Death: Some Opposing Views,” International Journal of Clinical Pharmacology 5 (1971):120

In al doilea rand, in 1968 mai exista si alta problema, care a fost si ea “rezolvata” prin “expertiza” de la Harvard. Terapiile intensive -o ramura noua a medicinei, dar care se dezvolta fulgerator- lasau tot mai multi pacienti intr-o stare intermediara, intre viata si moarte. Oamenii respectivi vegetau uneori ani in sir fara a-si mai recapata cunostinta, iar ingrijirea lor costa enorm de multi bani… Expertiza de la Harvard a “rezolvat” dintr-o lovitura si statutul incert al unor astfel de pacienti. Si astfel s-au creat premisele perfecte, moartea era redefinita si accelerata – marea industrie a transplantului de organe luase nastere! Iar cand spun industrie, ma refer nu numai la profiturile facute prin vinderea organelor si prin transplantarea lor, ci si la miliardele castigate cu medicamentele imunosupresive pe care recipientii organelor sunt obligati sa le ia o viata intreaga pentru ca organismul lor (care nu se lasa pacalit) sa nu respinga organul proaspat transplantat; medicamente imunosupresive care uneori pentru primitorii de organe se ridica la sume de mii de euro pe luna; medicamente imunosupresive care de cele mai multe ori contribuie la declansarea de cancere la pacientii transplantati.

Nu mai insist aici si pe aspectul subliniat intr-un studiu publicat in British Medical Journal in 2000, conform caruia per total transplantarea unei inimi nu reduce riscul decesului, ba chiar dimpotriva.

Ce este de fapt moartea?
De ce un mort cerebral nu este mort

Da, in ziua de azi ne preocupam de orice, dar evitam mereu sa ne gandim la boli, la moarte. Credem ca stim deja tot ce e de stiut despre moarte si oricum ne va ajunge mai devreme sau mai tarziu, deci de ce sa mai pierdem vremea sa ne si gandim la asta? E clar ce e moartea… nu-i asa?

Chiar asa, ce este moartea? Moartea este un proces. Pe vremuri moartea era considerata un fenomen complex… un fenomen medical, teologic, filozofic, juridic… acum a ramas doar un fenomen medical, aflat exclusiv la cheremul medicilor. Nu mai exista o definitie legala a mortii, in schimb exista definitia medicala:

În prezent se poate vorbi de deces în două situaţii diferite: când apare întreruperea ireversibilă a funcţiilor respiratorie şi circulatorie sau când sunt întrerupte ireversibil toate funcţiile sistemului nervos central, inclusiv cea a trunchiului cerebral

“Expertiza” comitetului de la Harvard stabilise initial ca “mortul cerebral” nu avea voie sa aiba reflexe. Ulterior s-a constatat ca aprox. 75% din pacientii etichetati drept “morti cerebrali” aveau reflexe!!

In fine… Dupa Dragomirescu [1996]

moartea este incetarea definitiva si ireversibila a vietii, prin oprirea functiilor vitale, fiind rezultatul rupturii echilibrului biologic care este necesar mentinerii vietii, incetarea fenomenelor vitale mergand pana la oprirea activitatii metabolice celulare.
Dr. Paul Byrne, un pediatru si neonatolog american care lupta de zeci de ani pentru informarea populatiei despre ceea ce inseamna cu adevarat donarea de organe, descrie un “mort cerebral” astfel:

“In acest caz, trupul este cald si flexibil. Inima ii bate, are culoare normala, temperatura si tensiune. Majoritatea functiilor exista, inclusiv digestia, excretia si mentinerea unui echilibru al fluidelor cu eliminarea normala a urinei. Va exista adesea o reactie la inciziile chirurgicale, creste tensiunea! Daca este observat o perioada mai lunga de timp, o persoana declarata “in moarte cerebrala” va arata semne de vindecare si dezvoltare si va trece prin perioada pubertatii, daca este copil.”

Dr. Alan Shewmon, profesor de neurologie pediatrica la UCLA, a documentat peste 175 de cazuri de oameni diagnosticati cu “moartea cerebrala”, care au supravietuit o perioada foarte lunga de timp. El argumenteaza ca creierul, la fel ca orice alt sistem din organismul nostru, nu este singurul care defineste o persoana.Un “mort cerebral” este cel mult un muribund fara functii cerebrale masurabile, dar cu functii organice active si de multe ori si senzoriale, de multe ori si cu reflexe… Intrucat nu se poate constata cu precizie moartea tuturor neuronilor si ireversibilitatea tuturor functiilor cerebrale, “moartea cerebrala” este un termen foarte periculos.

Medicul JL Bernat, in lucrarea lui f. importanta cu titlul “Despre definitia si criteriul mortii” (1981) afirma ca “definim moartea ca incheierea permanenta a functionarii organismului ca intreg“.

Expertul Camerei Federale de Medici, prof. Dieter Birnbacher, a declarat deschis in 2010:

Se recolteaza organe de la un organism viu. Trebuie sa admitem ca oamenii aflati in moarte cerebrala nu sunt inca morti, dar ii putem totusi folosi ca donatori de organe. La explantarea organelor unui mort cerebral se scot organe dintr-o fiinta umana vie.
Asa-numitul President’s Council on Bioethics (SUA) a stabilit clar in 2008: moartea cerebrala nu este un criteriu biologic, in conformitate cu stiintele naturii, pentru pronuntarea mortii. Consiliul de Bioetica admite ca supozitiile facute pana atunci despre legatura temporala si cauzala dintre moartea cerebrala diagnosticata si dezintegrarea functiilor corporale au fost infirmate empiric. Integritatea organismului uman nu este data de suma organelor individuale. Creierul nu este integratorul diverselor functii ale corpului, integrarea este o trasatura emergenta a intregului organism. Credeti ca s-a deranjat cumva industria transplantarii de aceste constatari?

Dr. David W. Evans scrie:

“M-am intrebat de ce continui sa incerc sa fac cunoscut adevarul despre transplantare, dupa 35 de ani de eforturi destul de inefective. La inceput m-a motivat descoperirea fraudei stiintifice si intelectuale implicate in definitia de “moarte cerebrala” cand era clar ca se testau doar parti infime din creier. Pe masura ce trecea timpul, motivele tot mai puternice au devenit ingrijorarea in ce priveste modul cum oamenii vulnerabili sunt pacaliti, mai ales de catre autoritatile medicale, cu intentia de a obtine mai multe organe pentru transplant, cu orice pret, dupa cum se pare. Daca milioanele de oameni care au semnat cardurile de donatori in ideea ca vor dona organele “dupa moarte” nu au fost informati ca risca sa fie doar diagnosticati ca morti cu ajutorul unor criterii controversate in lumea medicala, atunci ei au fost inselati, iar “acordul” lor de a dona organe nu este valabil din punct de vedere juridic.”
Conceptul de moarte cerebrala este “empiric si logic FALS”, scrie cercetatorul in neurologie Gerhard Roth.

Psihiatrul Johann-Christoph Student afirma ca este

“absolut inacceptabil ca mortii cerebrali sa fie etichetati ca morti si ca ei sunt doar “definiti ca morti deoarece medicii nu au curajul sa admita ca organele sunt extrase pe viu de la persoane care inca au viata in ele”.
Medicul internist Linus Geisler sustine ca un “mort cerebral” este o persoana vie careia ii lipsesc anumite functii ale creierului; in procesul mortii, sistemul medical isi permite sa traga linia de separare dintre viata si moarte dupa criterii arbitrare.

Dr. med. Max-Otto Bruker, internist, a declarat:

In prezent moartea cerebrala este considerata in mod absurd ca moarte totala, desi nu exista dovezi suficiente pentru aceasta afirmatie. Mi-e rusine pentru profesia de medic, pentru colegele si colegii mei care nu se revolta in mod clar fata de modul cum este informata populatia in privinta transplantarii de organe. Prin tacerea lor, ei favorizeaza astfel o afacere intunecata, practicata fara etica si morala, o afacere care ignora demnitatea umana si bagatelizeaza riscurile uciderii unei persoane aflate inca in viata.

Fundatia Germana pentru Transplant de Organe admite ca »si dupa intrarea in moarte cerebrala pot fi constatate miscari ale extremitatilor«, cum ar fi »semnul lui Lazar« – o miscare care seamana cu o imbratisare:
»Asemenea miscari pot fi constatate la ca. 75% din cei aflati in moarte cerebrala«, recunoaste Fundatia.
Cardiologul german dr. Paolo Bavastro afirma :
“Reflexele sunt fenomene vitale, indiferent de locul unde apar si forma in care se manifesta. Un mort, un cadavru nu are reflexe! Cei care sustin definitia mortii cerebrale afirma: sunt doar reflexe, omul e mort. Ei bine, aceasta »logica« tine cel mult de o »etica a eliminarii prin definire« si este in realitate o incercare de tutelare a perceptiilor, cum a explicat si filozoful Robert Spaemann. Pacientii definiti ca morti cerebrali ne arata clar multe procese vitale care au functii integrative: respiratia interna (schimb de gaze intre sange si tesuturi), respiratia celulara, reglarea tensiunii, activitate cardiaca spontana, reglarea temperaturii, eliminare (urina si fecale), procese metabolice, productie si eliminare de hormoni, productie de sange proaspat etc. Un om grav bolnav, un muribund este inca pacient, nu este un mort.”
Referitor la importanta “reflexelor”, sa nu uitam ca in conceptul initial formulat de Comitetul de la Harvard se vorbea despre o »areflexie totala« (deci lipsa totala de reflexe!), DAR imediat ce s-a inceput cu practica de macelarire a “mortilor cerebrali” s-a constatat ca 75% aveau multe reflexe, de aceea repejor s-a modificat iar definitia, precizandu-se ca trebuie sa exista doar o »areflexie cerebrala«. Alba-neagra!

Dintr-o prelegere a dr. Paolo Bavastro:

“Sa analizam problematica mortii cerebrale si dintr-o alta perspectiva, citind explicatiile fizicianului E. Schrödinger, parintele mecanicii cuantice, care in 1944 pusese intrebarea »Cum se explica prin fizica si chimie procesele din timp si spatiu care au loc in interiorul limitat al unui organism viu? Care sunt caracteristicile vietii?«. Raspunsul lui suna asa: »Cand acel organism continua sa faca ceva, se misca, schimba substante cu mediul intr-o perioada mai lunga decat ne-am astepta de la o bucata de materie moarta. … Candva dispare acea calitate a organismului si ramane doar o bucata moarta de materie… In fizica numim acest fenomen stare de echilibru termodinamic sau stare de entropie maxima« – Astfel, semnele vietii sunt rezistenta pe care o opune organismul prabusirii finale – nu capacitatea de a se reproduce, de a creste, de a se dezvolta, ci faptul ca este capabil sa ramana  »in miscare« atata timp. Dupa Schrödinger, capacitatea organismului de a se opune mortii este legata de ordinea caracteristica a moleculelor pentru care nu se aplica legile obisnuite ale fizicii. Atata timp cat un om, un organism traieste, pentru acesta nu sunt valabile legile obisnuite ale fizicii; el nu intra in dezagregare, se elibereaza din entropie; abia in moarte, dupa incheierea procesului de deces se aplica legile fizicii, ale entropiei: organismul intra in dezagregare, organele incep sa se dizolve, se tinde catre un echilibru termodinamic. Dupa considerente pur fizice, un om caruia i-a cedat creierul este un om viu! Organele acestui om pot fi recoltate din singurul motiv ca el inca nu a intrat in stare de entropie, deci este inca viu! In cazul mortilor cerebrali, din punct de vedere biologic, fenomenologic si fizic (dar nu numai) este vorba de oameni vii! Sunt oameni grav bolnavi, oameni aflati pe moarte, insa un muribund este un om care inca traieste.” (Schrödinger, Ce este viata, 1987, Fox Keller – Noua gandire despre viata, 1998)

Citind pana aici cred ca v-ati dat seama deja ca exista o mare diferenta intre moartea biologica, adica moartea reala, si cea cerebrala, nou definita peste noapte de medicina “moderna” in scopuri bine determinate. Gandirea mecanicista ne face dealtfel usor de manipulat si ne tine dealtfel pe majoritatea intr-o inchisoare a spiritului, in care am ajuns sa consideram ca doar creierul ne defineste, am uitat ca suntem de fapt niste fiinte foarte complexe, ca suntem mai mult decat simpla materie sau masa biologica, iar sufletul si spiritul nostru nu se afla doar in trunchiul cerebral! Dar oricum asta nu are nicio legatura cu definitia frauduloasa a “mortii cerebrale”, despre care stim acum ca a fost inventata doar pentru a se da mana libera traficului legalizat de organe.

Definim viata ca activitate cerebrala masurabila in prezent?

Descoperirile neurologice din prezent confirma ca viscerele noastre sunt invelite cu peste 200 de milioane de neuroni (si miliarde de bacterii!). Acest “creier secundar” este practic un duplicat al creierului din cap. Tipul de celule, substantele active si receptorii sunt identici. Stiti cum se spune ca “am decis din burta”. Hormonul care ne face “fericiti”, serotonina, nu este produs atat in creier, cat in intestine! Creierul produce cam 0,1-0,5ppm de serotonina, in timp ce intestinul produce 5ppm. De asemenea, nivelul de serotonina din creier nu se lasa influentat, in schimb avem – prin alimentatie – puterea de a modifica nivelul de serotonina din intestin.

Visele noastre, reflectia misterioasa a sufletului uman, sunt de asemenea influentate de serotonina produsa din intestine! Sa nu uitam de asemenea ca stiinta inca nu a reusit nici sa localizeze sau sa descifreze subconstientul! Si atunci cum sa echivalam lipsa de activitate cerebrala cu sfarsitul vietii??

foto: Arte Tv

Mikhael Gershon, profesor si presedinte al departamentului de anatomie si biologie celulara de la Universitatea Columbia, New York, a scris o lucrare cu titlul “Al doilea creier. Baza stiintifica a instinctului visceral [...]“, in care afirma ca noi, oamenii, avem in zona viscerala un organ inteligent si sensibil. Nota bene: Creierul din cap si creierul visceral folosesc aceiasi neurotransmitatori!

Michel Neunlist, directorul Institutului de Cercetare pentru Boli Digestive din Nantes, explica de asemenea ca sistemul nervos enteric este de fapt primul nostru creier, dpdv cronologic.

A propos, tot in acest context se explica si “sindromul colonului iritabil” care este intalnit la foarte multi copii care au devenit autisti dupa vaccinare, avand in vedere ca mercurul si aluminiul din vaccinuri ataca toti neuronii!

Ca atare, atata timp cat acest “creier visceral” inca traieste, e clar ca nu se poate aplica definitia arbitrara moarte cerebrala = moarte.

Acelasi lucru se aplica si la inima si la tot ceea ce este legat de inima.

“Intregul univers este cuprins in corpul nostru, iar intregul corp este cuprins in inima.  Astfel, inima este esenta centrala a intregului univers.”(Ramana Maharshi)

Foto: Jenzig71 photocase.com

Stiati ca in inima exista o structura neuronala independenta (!), asemanatoare cu cea a creierului si ca inima influenteaza functiile cerebrale? Stiati ca inima are un camp magnetic de 50 pana la 5000 de ori mai puternic decat cel al creierului? Un camp magnetic care influenteaza sistemul nervos al altor oameni si care este masurabil si la cativa metri de corpul nostru? De ce va surprinde? In toate traditiile vechi inima este privita de secole ca si centru al emotiilor, al intuitiei, al intelepciunii, al pasiunii si al iubirii, ca si centru si poarta spirituala catre adevarata noastra fiinta.

Iata ca a inceput si stiinta sa admita. Studii noi arata nu numai ca inima insasi este un fel de “creier”, ci ea comunica clar cu creierul si influenteaza perceptiile si emotiile omului.

“Sistemul nervos aflat in inima (creierul inimii) ii permite inimii sa invete, sa-si aminteasca si sa ia decizii independent de scoarta cerebrala. Nenumarate experimente au demonstrat ca semnalele trimise neintrerupt de catre inima spre creier influenteaza in mod semnificativ functiile cerebrale inalte, care se ocupa cu perceptia, cunoasterea si prelucrarea emotiilor”, afirma medicul Rollin McCraty de la Institute of Heart Math.

O descoperire si mai uimitoare a cercetatorilor de la Institute of Heart Math este legata de campul magnetic uluitor al inimii: componenta electrica a acestui camp este de 60 de ori mai puternica decat cea a creierului, cea magnetica este de aproape 5000 de ori mai puternica! Acest camp al inimii pulseaza si trimite modele ritmice extrem de complexe in intregul corp, astfel influentand un numar mare de procese biologice – creierul insusi se sincronizeaza permanent dupa acest puls electromagnetic. Astfel, campul inimii pune la dispozitie semnalul de sincronizare pentru intregul corp, cu care ne putem armoniza constient pentru a fi in armonie cu propria noastra inima!

* * * * *

Aspectele juridice in Romania
Legea  nr. 2 din ianuarie 1998 privind prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane spune asa:

Datele pe care trebuie să le conţină actul constatator:

I. Diagnosticul morţii cerebrale se stabileşte pe baza următoarelor criterii:
1. Examen clinic:
-  starea de comă profundă, flască, areactivă;
- absenţa reflexelor de trunchi cerebral (în mod special, absenţa reflexelor fotomotor şi corneean).
2. Absenţa ventilaţiei spontane, confirmată de testul de apnee (la un Pa CO2 de 60 mm Hg).
3. Două trasee EEG, efectuate la 6 ore, care să ateste lipsa electrogenezei corticale.
II.
Cauza care a determinat moartea cerebrală trebuie să fie clar stabilită.
III.
Excluderea altor cauze reversibile care ar putea produce un tablou clinic şi un traseu EEG, asemănătoare cu cele din moartea cerebrală (hipotermia, mai mică de 35ŸC, medicamente depresoare ale sistemului nervos central, hipotensiune arterială – presiune arterială medie mai mică de 55 mm Hg).
IV.
Diagnosticul de moarte cerebrală va fi stabilit de doi anestezişti reanimatori diferiţi sau de un anestezist reanimator şi un neurolog sau neurochirurg, prin două examinări repetate la un interval de 6 ore.

Doar asa, in treacat, sa mentionam ca in Germania se stipuleaza in protocolul de constatare a “mortii cerebrale” ca intervalul minim trebuie sa fie de 12 ore, ceea ce subliniaza caracterul aleatoriu al intregii povesti.

Dupa cum vedeti, din punct de vedere legal totul pare reglementat impecabil: nu se pot preleva organe decat cand a fost stabilita “moartea cerebrala”. Si totusi, ceea ce nu se precizeaza deloc in textul legii este CAND este cazul sau cand este voie sa se constate aceasta “moarte cerebrala”. Aici intervine, in buna traditie birkenwaldiana, autoritatea exclusiva de zeu a medicului: doar medicul are puterea si autoritatea deplina de a proceda la constatarea mortii cerebrale, intr-un moment pe care il alege doar el! Medicului respectiv nu i se cere sa indeplineasca niciun fel de criterii. Cu viata unui om in joc, el nu are nevoie decat sa presupuna ca la un pacient va interveni moartea cerebrala in 2-3 zile si deja poate dispune stoparea medicamentatiei si inceperea testelor de constatare a mortii cerebrale; stoparea medicamentatiei si a oricarui tratament e necesara, ca sa nu se “falsifice” rezultatele testelor de constatare a mortii cerebrale. De asemenea, medicul nu este obligat nici macar sa informeze familia pacientului despre ceea ce face, familia primeste mai tarziu doar rezultatele testului!

Se pare ca legea care stipuleaza conditiile de cumparare a unei case este mai bine reglementata si acopera mai multe drepturi ale individului decat legea care se ocupa cu extragerea de organe vitale din corpul pacientilor lasati la mana deciziilor individuale ale medicilor. In rest, la orice operatie cat de mica aveti de semnat un balot de documente despre riscuri (deh, daca uita ceva risca sa fie dat in judecata), dar de un “mort cerebral” care sa-si dea in judecata doctorul nu prea am auzit; in plus, cred ca cel putin 95% din apartinatori nu au habar despre diagnosticul de moarte cerebrala, deci hei, medicul are autoritate suprema si ca intotdeauna trebuie sa-l ascultam ca pe Dumnezeu!

Desi e vorba de existenta unor oameni, vedeti bine cum legiuitorii nu au considerat necesar sa defineasca aceasta procedura astfel incat orice fel de abuz sa fie imposibil, sau macar sa precizeze ca apartinatorii unui pacient aflat in coma cerebrala trebuie sa fie informati si sa-si dea consimtamantul scris pentru procedura de constatare a mortii cerebrale. Astfel, i se permite medicului respectiv sa decida singur, dupa criterii doar de el stiute, asupra vietii si mortii pacientilor!  In mod normal, un medic nu are voie nici macar sa-mi faca o injectie fara sa se faca pasibil de pedeapsa (singura exceptie fiind cazul cand acea injectie mi-ar salva viata in mod explicit!). In schimb are voie sa-mi intocmeasca pasaportul pentru lumea cealalta!

ARTICOLUL 22 (Constitutia Romaniei)
(1) Dreptul la viata,
precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei
sunt garantate.

Cum este posibil ca legea sa acorde tacit unui medic autoritatea absoluta de a decide daca un om are dreptul sa traiasca sau sa moara? Si sa nu-mi veniti cu justificarea de carton ca medicii nu vor sa prelungeasca inutil suferinta pacientilor, caci daca un “mort cerebral” este declarat oricum “mort”, de ce ar mai suferi?? In mod normal, un medic poate sa faca un singur lucru fara permisiunea unui pacient: sa-i salveze viata. Ori la constatarea mortii cerebrale nu se pune problema de asa ceva.

Legea transplantului in Germania mai precizeaza, cu o ironie sinistra, ca “moartea trebuie constatata dupa reguli corespunzatoare stadiului actual al stiintei medicale”, in timp ce “moartea cerebrala trebuie constatata dupa reguli procedurale corespunzatoare stadiului actual al stiintei medicale”. Vedeti ce diferenta fina si totusi bogata in semnificatii?

img.ashx

Cat de sigura este metoda de diagnosticare a mortii cerebrale?

Va intrebati desigur: dar cum se stabileste moartea cerebrala? Ce criterii mai mult sau mai putin “stiintifice” (mai ales alea in “consens”!!) exista pentru a pune un diagnostic de moarte cerebrala?

Ei bine, iata mai intai ce spune Academia Americana de Neurologie:

In Romania exista un formular de declarare a mortii cerebrale. Pe aceeasi pagina puteti citi insa si despre masurile extraordinar de intensive cu care bietul donator este “ingrijit” si “tratat” spre beneficiul potentialilor recipienti si in vederea recoltarii organelor.

Este importantă terapia de prevenire a atelectaziilor, menţinerea asepsieicăilor respiratorii. Atelectazia şi resuscitarea volemică excesivă sunt principalele cauze de hipoxemie. Astfel se recomandă pentru prevenirea atelectaziei aspiraţia frecventă a secreţiilor traheale, kinetoterapie respiratorie (drenaj postural, manevre de expansionare a plămânilor, tapotaj toracic, percuţii toracice), bronhoscopie precoce. Modificările minime ale presiunii hidrostatice pot duce la modificări dramatice ale conţinutul de apă în plămâni, în condiţiile alterării permeabilităţii membranei alveolo-capilare (consecinta a hipersimpaticotoniei indusă de angajare). Terapia de repleţie volemică trebuie ghidată astfel încât: presiunea venoasă centrală să fie menţinută în jur de 8 mmHg, iar presiunea în capilarul pulmonar blocată 8-12 mmHg.
Studii experimentale au arătat că albuterolul, împreună cu terapia diuretică accentuează clerance-ul apei pulmonare (12).
Se iau măsuri de combatere a transmiterii orizontale a germenilor şi se face antibioterapie în caz de semne clinice de infecţie pe baza evidentelor bacteriologice. La pacienţi cu edem pulmonar acut neurogen se indică de monitorizarea hemodinamică invazivă, cu cateter tip Swan-Ganz.

Toate acestea nici nu ar intra in calcul daca pacientul nu ar fi etichetat ca potential donator!

Mai avem pe site-ul Actualitati in Neurologie o alta definitie a criteriilor mortii cerebrale.

Testam sau ucidem?

Testarea clinica in vederea diagnosticului de “moarte cerebrala” include printre altele: “provocarea” corneei cu un obiect, inteparea narilor, iritarea gatului cu un obiect, stimularea unei dureri pentru verificarea reflexelor, iritarea traheei printr-un cateter, apasare ferma pe globul ocular, turnat apa cu gheata in urechi. Pentru confirmarea diagnosticului se mai injecteaza uneori o substanta de contrast (angiografie), ceea ce la multi “donatori” aflati inca in viata duce la soc anafilactic.

Retineti cronologia evenimentelor: desi e vorba doar de a testa DACA un pacient este mort cerebral, deja el este intepat in ochi, brutalizat cu apa cu gheata in urechi si i se ia aerul minute in sir!!

Testele pro forma de constatare a mortii cerebrale testeaza doar reflexele provenite din trunchiul cerebral (pupilele, clipitul sau reflexul oculocefalic). Dar ce se intampla cu celelalte reflexe, care nu sunt declansate din trunchiul cerebral, cum ar fi de exemplu cresterea tensiunii? Tensiunea creste intotdeauna vizibil atunci cand “explantatorii” incep sa spintece carnea cu fierastraul medical. Acest “reflex” este doar favoritul industriei farmaceutice cand e vorba de betablockere, de alphablockere, de inhibitorii ACE, diuretice samd, brusc el nu mai conteaza??

Lasand la o parte toate celelalte metode “stiintifice” de testare, puteti identifica cel mai usor aceasta constelatie de frauda mondiala datorita faptului ca unul din testele facute in procedura de diagnosticare a mortii cerebrale este practic o metoda sigura de a ucide un pacient aflat in coma cerebrala!! Este vorba de celebrul si controversatul, de multe ori fatalul test de apnee. Prof. Cicero Galli Coimbra M.D., Ph.D. Associate Professor, Departamentul de Neurologie si Neurochirurgie al Universitatii São Paulo, explica extrem de clar cum multi dintre pacientii aflati in coma “ireversibila” ar fi putut supravietui daca nu ar fi fost supusi la acest test de apnee, singurul care este obligatoriu in toate tarile in care se lucreaza cu diagnosticul de “moarte cerebrala” si care risca sa vatameze si mai mult creierul. Sa fie o coincidenta ca acest test, cel mai periculos, este singurul obligatoriu peste tot? Cum poate un medic, care a depus juramantul lui Hipocrate de A NU FACE RAU, sa aplice un asemenea test unui pacient cu trauma cerebrala, test care NU ii este de folos pacientului, ci este conceput cu singurul scop de a accelera constatarea nou-definitei “morti cerebrale”, pentru a recolta organele?

Acest test se face prin oprirea ventilatiei mecanice timp de pana la 10 minute ca sa se vada daca pacientul poate respira singur, fara ajutor. Retineti ca oamenii aflati in “moarte cerebrala” sunt ventilati cu aparate care doar introduc oxigen in corpul pacientilor, dar acel oxigen circula si este eliminat apoi fara ajutor – lucru care la o persoana aflata in moarte clinica nu se intampla; un mort nu poate fi “ventilat”! Apoi, ganditi-va la oamenii care traiesc cu un stimulator cardiac fara de care inima le-ar ceda! Sa-i consideram si pe ei “morti” numai fiindca viata lor depinde de un aparat??
Ei bine, starea pacientului intotdeauna se inrautateste dupa acest test de apnee, explica prof. Coimbra.
Testul se face fara stirea apartinatorilor, iar rudele pacientului nu sunt informate aproape niciodata despre ceea ce se intampla in timpul testului. Ca si la vaccinare, apartinatorii trebuie sa ia o decizie informata de a permite sau nu acest test de apnee. Medicul care face testul este obligat sa informeze apartinatorii pacientului despre beneficiile si riscurile acestui test, mai bine zis este obligat sa explice ca nu exista absolut niciun fel de beneficii pentru pacient, ci doar riscuri care pot fi fatale! Dar aproape niciun medic nu face asta, fiindca atunci nu s-ar mai crea premisa diagnosticarii mortii cerebrale!
Ei bine, daca la acest test se constata ca pacientul -care de multe ori este muribund, dar nu inca mort!- nu mai respira singur, acesta este pentru personalul medical un semnal sa nu se opreasca ventilatorul, nu cumva sa le moara “mortul”, ci sa se continue respiratia artificiala atata timp cat este nevoie, pana cand recipientul, recipientii sunt gata sa primeasca organele. Abia dupa ce organele sunt excizate, “donatorul” este definitiv mort.
Prof. Coimbra a tinut o prelegere in cadrul congresului “Signs of life” in 2009, in care a explicat ca multi pacienti cu traume cerebrale, chiar atunci cand sunt intr-o coma profunda, au sanse de a-si reveni si de a-si relua viata normala; tesuturile cerebrale pot fi doar in stare de repaos si nu neaparat distruse in urma reducerii fluxului de sange catre creier. Acest fenomen, cunoscut sub numele de “penumbra ischemica”, nu era cunoscut cand au fost stabilite primele criterii neurologice pentru diagnosticul de “moarte cerebrala”.

Testul de apnee (ca treapta esentiala spre diagnosticarea mortii cerebrale!!) poate duce la un colaps intracranian ireversibil al circulatiei sangelui, la emfizeme, la acidoza respiratorie sau chiar la stopuri cardiace, prin care se anihileaza definitiv orice speranta de imbunatatire neurologica a pacientului “testat”

.
Prof. Coimbra afirma ca testul de apnee este o procedura medicala complet lipsita de etica si inumana. Cand apartinatorii unui pacient sunt informati despre brutalitatea si riscurile acestei proceduri, aproape toti isi retrag permisiunea de recoltare a organelor celor dragi! Prof. Coimbra a mai facut urmatoarea remarca: atunci cand un pacient cu infarct este adus la urgenta, el nu va fi niciodata supus vreunui test pentru a se constata daca a avut stop cardiac, ci dimpotriva, toata lumea se ocupa intensiv de el si inima lui este ferita de orice fel de factori de stres suplimentar. In contrast, un pacient cu trauma cerebrala este supus la testul de apnee prin care organul deja vatamat (creierul) trebuie sa suporte un stres suplimentar, care ii pericliteaza si mai mult viata. Dr. Yoshio Watanabe, cardiolog in Nagoya/Japonia, este de aceeasi parere, sustinand ca daca un pacient in coma cerebrala nu ar fi supus testului de apnee el ar avea sanse de pana la 60% de a-si reveni, in conditiile in care ar primi ingrijirea cuvenita!

Prof. Coimbra explica ce se intampla cu tiroida oamenilor cu traume cerebrale. O hipotiroidie apare in corelatie cu gravitatea traumei cerebrale si duce in mod sigur la moarte pentru pacientii aflati in coma cerebrala, ori tocmai tratarea acestei hipotiroidii este “neglijata” de indata ce apare posibilitatea diagnosticarii “mortii cerebrale”. Cu alte cuvinte, in locul unui tratament hormonal care le-ar putea salva viata, pacientii sunt supusi unui test potential ucigator, testul de apnee. Acest test este facut exact la acei pacienti care sunt afectati cel mai puternic de hipotiroidie si deci arata reactii reduse la dioxidul de carbon. Este posibil ca ei tocmai de aceea sa nu reactioneze la testul de apnee, deoarece nu mai dispun de suficienti hormoni tiroidieni si/sau au o circulatie a sangelui mult slabita, deci nu neaparat fiindca centrul respirator ar fi vatamat ireversibil.


Acelasi aspect al recuperarii pacientilor cu traume cerebrale l-a preocupat si pe dr. David Hill, un anestezist britanic, docent la Cambridge, care a declarat:
Trebuie accentuat mai intai de toate ca se admit urmatoarele lucruri: 1) ca anumite functii sau macar anumite activitati din creier pot continua sa existe si 2) ca singurul scop in care un pacient este definit mai degraba ca mort decat ca muribund este acela de a putea extrage de la el organe vitale. Utilizarea criteriilor diagnostice actuale nu poate fi interpretata sub nicio forma ca benefica pentru pacientul aflat eventual pe moarte, ci este doar potential utila (contrar principiilor hipocratice!)  pentru eventualul recipient al organelor.
Prof. Cicero Coimbra:
Prin testele de diagnosticare a mortii cerebrale
ucidem pacientii pentru a verifica daca sunt morti.

Prin dezvoltarea de teste precum tomografia cu emisie de pozitroni sau RMN-ul, activitatea creierului care ofera informatii despre, de ex., reactiile la durere, poate fi mai exact documentata decat cu diagnosticarea mortii cerebrale de pana acum. Diverse studii arata ca pacientii aflati in stare de cunostinta minima (Minimally Conscious State, MCS) reactioneaza la atingeri, la chipuri, la voci. Anestezistii britanici au cerut in anul 2000 ca donatorii de organe sa primeasca anestezie totala, pentru a evita orice fel de durere posibila. Oare cadavrele trebuiesc anesteziate?? Si in Germania s-au vazut multe cazuri in care multi donatori “morti cerebral” se miscau pe masa de transplant, provocand niste socuri extreme personalului medical din sala de operatie, motiv pentru care acesti “morti cerebrali” aflati in moarte nefinalizata primesc de multe ori medicamente relaxante in timp ce sunt spintecati ca sa li se recolteze organele unul dupa altul.

Revista Spiegel a publicat in 1994 un articol cu titlul “Antecamera mortii” in care printre altele gasim urmatorul pasaj: “Cand echipele de chirurgi vin pentru explantare, anestezistul este deja la capul “mortului”. In timp ce chirurgii taie si desfac corpul donatorului de la barbie pana la zona pubiana si prepara si scot organele unul dupa celalalt, anestezistul are sarcina de a controla circulatia sangelui, respiratia, temperatura, adica tot ceea ce medicii numesc “functiile vitale” ale donatorului. Abia cand este fixat si pornit tubul prin care este injectata perfuzia finala in corpul donatorului, vine momentul cand medicii incep sa faca glume si sa se descarce prin ras de tensiunea acumulata. Atunci nu mai e nevoie de sustinerea functiilor vitale. Abia atunci se da comanda: Anestezistul se poate retrage.

Constatarea “mortii cerebrale” ii transforma pe pacienti in “conserve de organe” (human vegetables). O intreaga ramura medicala, asa-zisa “conditionare a donatorilor“, se ocupa cu “terapia intensiva” a “mortilor cerebrali” care trebuie tinuti cu orice pret inca putin “vii” in scopul recoltarii organelor.

In special utilizarea si prepararea de tesuturi este acum la mare moda. Asa-zisa »Tissue Engineering«,  cu care se transforma tesuturile donatorilor in produse high tech, este o ramura in crestere. Transplanturile obtinute aici de la un singur donator pot fi impartite la saizeci de persoane si vandute in diverse tari. In SUA, unde exista cele mai multe astfel de firme, se calculeaza valoarea tuturor partilor folosibile de la un donator la ca. 250.000 de euro, in conditiile in care numarul posibilitatilor de utilizare creste si el. Acesta este motivul pentru care de mai multi ani se specifica pe cardul de donator separat donarea de tesuturi

“Daca decizia despre viata si moartea unui om este facuta doar pe baza activitatii creierului”, argumenteaza neurologul Detlef Linke, “atunci ar trebui sa fie tabu orice fel de extragere de tesuturi cerebrale pentru a le transplanta altor persoane”. Si totusi, deja din 1987 neurologii au inceput si cu acest gen de proceduri: un medic mexican a transplantat/implantat tesut cerebral al unor fetusi avortati in creierul unui pacient cu Parkinson (Detlef Linke – Transplant de creier/Hirnverpflanzung). Linke vede in aceste incercari cel mai clar exemplu pentru faptul ca medicii ar fi pregatiti sa modifice din nou candva sau chiar sa renunte la definitia de “moarte cerebrala”, cand asta ar corespunde cu scopurile si “progresele” medicinei de transplantare.

Deja s-au facut multe asemenea transplantari de tesut cerebral la pacientii cu Parkinson. In curand, speculeaza neurologul Linke, s-ar putea ca transplantarea de tesut cerebral sa devina mai importanta decat transplanturile de inima, ficat sau rinichi, intrucat exista trei avantaje esentiale:

*Exista o cantitate semnificativa de tesut cerebral disponibil: fetusii avortati anual in Germania, de ex., corespund cantitativ
unui camion intreg de tesut cerebral.
*   Nu prea  exista probleme cu respingerea – celulele sistemului imunitar nu strapung bariera hematoencefalica, astfel incat ele nu pot ataca  tesutul strain din creier.
* Numarul potentialilor recipienti este enorm: bolnavii de Alzheimer, de Parkinson, epilepsie, scleroza multipla, schizofrenie, paralizii, sunt doar cateva din bolile pe care medicii vor sa le “trateze” prin transplantul de tesut cerebral.
In “moarte cerebrala” – dar cat de mort?
Ca fiinta unica si irepetabila, omul nu este reprezentat doar prin creierul sau, ci si prin trupul sau, care traieste inca in proportie de 97% dupa intrarea in “moarte cerebrala” …
(Prof. Dr. med. Linus Geisler)
Cand este vorba de moartea unui om, ar trebui mai intai sa raspundem la intrebarea: ce este omul? Fiindca deja de aici incepe controversa, sustine autorul Rainer Beckmann. Printre suporterii ipotezei mortii cerebrale se afla multi sustinatori ai unei imagini biologic-materialiste despre om, care reduce existenta umana la fenomenele masurabile “stiintific” si “explica” gandirea sau constiinta umana cu ajutorul proceselor biochimice, respectiv electrice, la nivelul creierului. Mda, din aceasta perspectiva incheierea activitatii cerebrale ar putea insemna moartea omului. Dar oare asa sa stea lucrurile in realitate?

Definitia “mortii cerebrale” este foarte controversata intre neurologi: oare “linia zero” in EEG dovedeste cu adevarat incheierea oricarei activitati electrice in creierul mare? Atunci de ce mai poate fi dovedit un rest de activitate cand se face un EEG nazofaringian (se introduce un electrod prin nas pana in apropiere de membrana creierului unde este situat simtul mirosului – Riechhirn)? Si ce semnifica faptul ca si creierul unui “mort cerebral” poate continua sa produca hormoni?

A propos de ceea ce ne defineste mai mult ca oameni, va invit sa va ganditi la un paradox: cand inceteaza activitatea creierului, inima poate continua sa bata. Cand inceteaza activitatea inimii, in mai putin de cateva minute inceteaza si orice activitate a creierului!

Foto: dapd
Asociatia germana Initiative KAO (Informare critica despre donarea de organe) a formulat urmatoarele idei cu privire la procedura dubioasa a declararii mortii cerebrale.

Stiati ca…?

As dead as necessary, as alive as possible
- Prof. Franco Rest -
Poate ca unii dintre voi nu vor dori sa creada realitatea sinistra pe care v-o prezint eu aici despre recoltarea de organe si veti spune “Ei, ce ma mai intereseaza ce se intampla cu mine, daca sunt mort si nu mai simt nimic!” – ei, dar sunteti siguri ca nu veti mai simti nimic? Chiar cand se face EEG (electroencefalograma) si aceasta arata un traseu plat in toate derivatiile, nu avem nicio dovada ca organismul nostru nu ar mai simti nimic sau constiinta noastra, spiritul nostru ar fi disparut… Banuim, dar nu putem fi siguri. De ce? Pentru ca stiinta nu poate dovedi sau masura starea de constiinta si deci nu poate stabili cand spiritul nostru moare sau paraseste trupul. Nu stiu altii cum sunt, dar eu personal nu vreau ca dreptul meu la viata sa fie anulat pe baza lipsei unor unde cerebrale.

Cat sunt de castigati recipientii de organe?

Scopul nu scuza intotdeauna mijloacele!

In primul rand, trebuie sa stiti ca datorita tulburarilor psihice si sufletesti grave cauzate de aceasta constelatie “donator-recipient”, a aparut prompt si o ramura a psihiatriei (OTP, Organ Transplantation Psychiatry) care se ocupa cu persoanele aflate pe lista de recipienti de organe, dar si cu persoanele care au primit un organ!

Pentru multi oameni nu este deloc simplu sa traiasca cu un organ strain. Unii au o relatie ciudata cu organul, ii dau un nume si vorbesc cu el, altii pur si simplu nu-l pot accepta ca pe ceva care face parte din ei. Poate ca exista motive intemeiate pentru asta. Unii se lupta permanent cu remuscarile de a fi participat la moartea altor oameni. Multi isi doresc sa stie al cui organ l-au primit, ziua in care ei l-au primit fiind ziua mortii altcuiva; acest lucru ii chinuie (asa cum este si normal, omenesc). In acelasi timp, ei si familiile lor sunt (trebuie sa fie!) recunoscatori donatorului! Exista nenumarate relatari ale oamenilor care au primit organe si a caror personalitate s-a modificat dupa transplantare, unii au capatat de pilda alte gusturi la mancare, altii aveau cosmaruri permanente sau halucinatii, altii intrau in depresii prelungite cu dorinta de moarte, majoritatea spuneau ca nu reuseau sa integreze organul strain in corpul lor… De asemenea, cei mai multi recipienti de organe nu mai pot duce o viata normala dupa transplantare, de aceea nu rareori intalnim oameni care au fost “transplantati” de mai multe ori!

Cam pe aici vin unii cu obiectii de genul “Pai, saracii oameni, daca nu primesc organe noi vor muri!” Tot ce se poate. Un lucru insa sa va fie clar – din cauza transplantarii un om moare intotdeauna: donatorul sau recipientul! Stiu ca suna dur, dar asta e viata… Mi se pare ingrozitor de manipulativ (si e o strategie!!) sa se faca afirmatii de genul “Anual mor 14.000 de oameni din cauza ca nu sunt suficiente organe de transplantat”!! Este o minciuna sfruntata. Acei oameni mor DIN CAUZA unei boli care le distruge un organ sau uneori chiar din cauza “tratamentelor” alopate care la randul lor distrug consecvent organele! Nimeni nu moare din cauza ca nu i se transplanteaza un organ! Se incearca aici aceeasi strategie divide et impera aplicata si la vaccinare (cu imunitatea turmei), in ideea ca oamenii se vor sfasia intre ei intr-o controversa eterna, fiecare cu interesele si cu adevarul lui, iar in timpul asta afacerea miliardelor castigate cu donarea de organe merge mai departe, in lipsa unei dezbateri publice informate.

Nu mai vorbim ca foarte multi recipienti mor din cauza complicatiilor aparute in urma transplantului, asta se uita f. repede. Posibilele complicatii incep cu respingerea organului de catre organismul recipientului, efectele secundare ale terapiei, infectii, sangerari, insuficienta organului sau tumori canceroase aparute in special dupa “tratamentul” intensiv cu imunosupresive.

Trebuie mentionat aici si faptul ca un transplant nu inseamna vindecare!! Cand un organ nu mai functioneaza cum ar trebui, acest lucru are o cauza profunda, care de multe ori are un sens biologic. Inlocuirea organului nu va rezolva cauza, ci doar va oferi cel mult o bucatica in plus de viata, in niste conditii calitative indoielnice.

Un pacient care a primit un organ nou (de ex. ficat) va plati anual pentru medicamente o suma de ca. 150.000 de euro!

Dupa 5 ani de la transplantare, statistica ne spune ca mai functioneaza doar 71% din rinichi, 67% din pancreasuri, 70% din inimi, 50% din ficati si 55% din plamani. Dar ce se intampla dupa 5 ani si cu restul de 39%, 73%, 30%, 50% resp.45%? O parte din acestia sunt din nou pe listele de asteptare pentru un al doilea organ, iar unii au decedat. Statisticile nu ofera nicio informatie despre ei.

Dr. J. Loibner: „In realitate, transplantarea de organe nu mai reprezinta o senzatie in medicina si multi oameni au reusit astfel sa supravietuiasca. Pe de alta parte, succesele reale in ce priveste durata vietii castigate astfel si mai ales calitatea acestei vieti sunt prezentate public intr-un mod mult prea optimist. Asteptarile fata de fezabilitatea tehnica a vietii sunt prea mari. Se vorbeste de “vindecare” prin transplantare de organe, care de fapt nu este niciodata vindecare, ci doar o supravietuire in conditii reduse de sanatate si in dependenta de medicamente.

In dubio pro vita
Un alt aspect care nu e deloc de neglijat: Intre anii 2000-2005, dr. Deutschmann (pe atunci directorul unei echipe de transplant) a analizat si studiat 224 de protocoale de moarte cerebrala semnate de doctori. La 70 de cazuri (deci o treime!!), protocoalele erau gresite sau incomplete.

Medicii trebuie sa raporteze posibilii donatori de organe (deci inca de aici se incalca legea confidentialitatii datelor medicale!!!). Raportarea se face fara instiintarea si permisiunea apartinatorilor. In 2012, in Germania au fost raportati de catre sectiile de urgenta 2594 de potentiali morti cerebrali (deci retineti, potentiali, adica nici nu se diagnosticase moartea cerebrala, dar ei erau deja raportati!!!), la care au fost chemati coordonatorii de transplant (“agentii autorizati” sau “contabilii mortii cerebrale”), iar “moartea cerebrala” a putut fi diagnosticata doar la 1584 (61%), dintre care 1046 au fost transformati in donatori de organe (66% din cei cu eticheta de “moarte cerebrala” si 40% din numarul total!).

In alta ordine de idei, se cunosc deja mii si mii de cazuri cand oameni diagnosticati cu moarte cerebrala si-au revenit dupa ce au fost ingrijiti corespunzator si traiesc in continuare, bine sanatosi.
Deci cum poate o metoda de diagnosticare sa fie “sigura” cand “mortii cerebrali” se trezesc?? La fel cum si vaccinarea ne “protejeaza” fiindca ne spune propaganda medicala asta??
Si ce efecte subtile are simpla existenta a acestui diagnostic de “moarte cerebrala” asupra atitudinii medicilor, asupra modului cum este privit si ingrijit un pacient, asupra implicarii cu care personalul medical ar trebui sa lupte pentru supravietuirea unui pacient?
Cine are dreptul sa decida momentul cand masurile de terapie se transforma din “centrate pe pacient” in “centrate pe primitorul de organe”?? Ce-o fi in sufletul asistentelor medicale de la terapie intensiva cand se ocupa cu daruire de un pacient, pana cand este exprimata suspiciunea de “moarte cerebrala”? O sora medicala relateaza: “De pe o clipa pe alta se schimba nu numai statutul “obiectiv” al pacientului din grav ranit in mort cerebral, “cadavru viu”, ci se schimba si dispozitiile cu privire la ingrijirea lui: in locul masurilor care sa-l ajute pe pacient, se aplica alte masuri, menite sa pastreze cu orice pret functiile vitale ale organelor, in scopul prelevarii acestora. Aceasta asa-numita “conditionare” a donatorului ii arunca pe asistentii medicali intr-o situatie emotionala greu de suportat.” Oare se gandeste cineva si la problemele sufletesti pe care le creeaza industria de transplantare personalului medical implicat?
Nimeni nu poate sa spuna cu certitudine daca pacientul/muribundul nu simte aceasta schimbare in “tratamentul” primit. Comunicarea intre oameni nu are loc doar prin limbaj, ci si mai ales prin sentimente, prin vibratii si prin energia cardiaca (prea putin studiata!). In plus, pacientul nu arata a “mort”, sangele ii circula, e cald, respira si nu se deosebeste practic cu nimic de pacientii care sunt ingrijiti ca sa se insanatoseasca. Si pentru apartinatorii pacientilor imaginea vie a celor dragi se contrazice flagrant cu orice diagnostic de moarte.

Daca aveti incredere atat de mare -ca si la vaccinare- in opiniile “expertilor” si in integritatea personalului medical (si numai daca aveti nervi de otel), va recomand sa urmariti prezentarea psihologului german Roberto Rotondo (care a fost ani de zile asistent medical!), unde incepand cu minutul 5:00 puteti urmari pe viu cum incepe testarea unui pacient in vederea diagnosticului de moarte cerebrala.

Zach Dunlop de exemplu este un tanar care a avut norocul sa aiba un var care era asistent medical de terapie intensiva si care nu s-a multumit cu diagnosticul de “moarte cerebrala” primit de la medicii care deja se pregateau sa recolteze organele, ci si-a scos briceagul si l-a zgariat pe talpa pe Zach, astfel obtinand o reactie care i-a dovedit ca Zach era inca in viata!! Zach si-a revenit si traieste si acum bine mersi. Ah, iar la interviu a povestit cum ii auzise pe medici diagnosticandu-l cu moartea cerebrala!!

Aspectele etice, morale si conceptia personala despre viata

In contextul donarii de organe, este foarte interesanta conceptia fiecaruia dintre noi despre viata. Reactia personala la acest subiect poate fi un barometru care ne arata cum gandim cu adevarat despre viata, despre oameni, despre noi insine in final. Ca atare, daca suntem ok cu perspectiva dictata de industria transplantului, cum ca viata noastra ar depinde exclusiv de functiile cerebrale, atunci intr-adevar viata ia sfarsit prin disparitia functiilor cerebrale masurabile tehnic, asa-zisa moarte cerebrala. Dupa motto-ul »scos stecherul din priza  – stins televizorul« se poate atunci utiliza restul »masinariei« fara remuscari.

Mult mai dificil este sa sustinem asa ceva daca noi consideram corpul nostru ca un cadou, ca un templu divin, sau daca mergem si mai departe si avem convingerea ca exista o viata inainte de nastere si o viata dupa moarte, iar corpul este de fapt un instrument al sufletului, construit de suflet in mod individual in viata de dinainte de conceptie, cum descrie de ex. pedagogul Rudolf Steiner in prelegerile lui despre karma. In acest punct ne-am putea intreba, in functie de convingerile personale si de nivelul de evolutie spirituala la care am ajuns, oare cum traieste spiritul donatorului donarea de organe si ce fel de legatura va uni destinul donatorului cu al recipientului (stiut fiind din statistici ca aprox. 95% din donatori nu au luat ei insisi decizia de a-si dona organele!!).

Daca punem sub semnul intrebarii conceptul de moarte cerebrala, singura consecinta logica este punerea sub semnul intrebarii a intregii industrii a transplantului. Urmatorul exemplu este menit sa ne demonstreze cat de indreptatite sunt aceste semne de intrebare:

Renumitul neurochirurg si docent la Harvard dr. Eben Alexander a avut ocazia sa se convinga pe propria piele ca starea de constienta nu este neaparat legata de creier. Cu cuvintele lui: “Am patruns in lumea constiintei care exista dincolo de limitele creierului fizic“. Neurochirurgul s-a imbolnavit in 2008 si a intrat in coma, pierzandu-si functiile cerebrale care controleaza gandurile si emotiile. Dupa 7 zile de coma, cand medicii il abandonasera si discutau despre debransarea aparatelor , neurochirurgul s-a trezit brusc, si-a revenit si si-a reluat viata normala. In cartea “Proof of heaven”, el relateaza trairile fascinante pe care le-a avut in experienta lui si cum acestea i-au schimbat cu totul perspectiva asupra vietii si mortii. Intrucat dr. Alexander este o capacitate in domeniul lui, e de sperat ca si colegii lui vor citi cartea si mai ales sa speram ca acest consens actual despre asa-zisa “moarte cerebrala” va fi repus intr-o dezbatere oficiala. Dr. Alexander a constatat din proprie experienta ca viata nu se sfarseste cu moartea clinica si ca exista o stare de constienta care nu e legata de creier. Cititi cartea, nu veti regreta!

Prelevarea de organe

Pentru a putea lua o hotarare responsabila pro sau contra donarii de organe, trebuie sa cunoastem in detaliu procedura unei prelevari de organe, nu sa citim o brosura colorata si sa ne agatam de iluziile vandute de mafia medicala. Pe undeva e o situatie asemanatoare cu propaganda agresiva pentru vaccinare, asezonata cu mustrarile de constiinta care ti se impun daca nu vrei sa-ti injectezi copilul cu substante neurotoxice ca sa nu periclitezi “imunitatea de turma”. La donarea de organe se insinueaza ca nu esti generos, nu esti un bun membru al societatii, esti asocial etc. daca nu semnezi pentru a fi spintecat si ciopartit de viu! Dar daca e ceva bun si nobil, de ce se manipuleaza, prezentand publicului larg doar o singura fateta a problematicii??

Pauline W. Chen, chirurg care lucreaza in industria transplantarii si pare convinsa de diagnosticul de moarte cerebrala (!!), isi descrie sentimentele astfel:

In ciuda a tot ceea ce stiu despre moartea cerebrala, tot mai am momente de nesiguranta. De multe ori, cand tai cu scalpelul pielea calda si moale a unui donator si vad rosul debordant de sange bine oxigenat, vechile indoieli ale mamei mele se si furiseaza in creierul meu. M-am surprins gandindu-ma la vietile donatorilor si le-am intrebat pe asistentele care au stat de vorba cu familiile acestora ce impresie si-au facut. In timp ce dau la o parte intestinele care inca se contracta si trec din greseala cu mana peste ce a mai ramas din digestia lor, nu ma pot impiedica sa ma intreb oare ce au mancat ultima oara si daca atunci, la acea masa, au avut vreo premonitie despre ceea ce li se va intampla. In timp ce privesc ultimele picaturi de energie frenetica a inimilor lor cum se disipeaza in nefiinta, simt un regret ca eu sunt singurul martor la sosirea tacerii eterne si ca membrii familiei s-au despartit de cei dragi cu sunetul inimii batand in monitor. Nu numai o data, in timp ce recoltam organe, am avut indoieli. Dar nu asa cum se temea mama, din cauza ca donatorii nu erau suficient de morti; ce simteam era regretul ca trebuia sa-i tin in viata in acest fel.

Medicul si parlamentarul german Dr. Wolfgang Wodarg a facut o cerere de a participa la o sedinta de recoltare de organe si a fost refuzat cu explicatia ca “scena” arata ca un camp de batalie si nu poate fi suportata de niciun spectator. In timpul explantarii, se ajunge la pierdere totala de sange, in timp ce pe podea se intind prosoape si presuri pentru ca medicii “recoltatori” sa nu stea in amestecul de apa si sange care se aduna pe jos. Cand se recolteaza si tesuturi si oasele mari, restul de cadavru trebuie apoi sa fie mai intai “stabilizat” pentru imbalsamare (de ex. cu cozi de matura), impaiat si cusut. Ochii scosi sunt lipiti cu pansamente sau inlocuiti cu ochi de sticla.

 

Stiati ca…?
Foto: Reuters

Despre anestezierea mortilor cerebrali

In contextul donarii de organe s-a intamplat tot mai des sa se observe asa-zisele “reflexe spinale”, adica miscari spontane ale mortilor cerebrali, care evident deranjeaza procedura de recoltare a organelor acelor persoane. Asa s-a inceput cu anestezierea “mortilor” sau cu administrarea unor medicamente care sa duca la relaxarea completa a muschilor!

Intrucat un pacient nu are voie sa mai aiba nicio urma de medicament in sange, DSO (Asociatia Germana pentru transplantare) recomanda “pentru evitarea reactiilor autonome administrarea de substante relaxante (de ex. Pancuronium 0,15-0,20mg/kg/greutate corporala). Cresterea indusa vegetativ a tensiunii si a frecventei cardiace poate fi evitata prin administrarea, de ex., de Fentanyl 0,1-0,3mg/kg/greutate corporala”. Ce este cresterea indusa a tensiunii si ce este Fentanyl-ul? O crestere indusa vegetativ a tensiunii apare cand “ne sare inima in gat”, cand incepem brusc sa transpiram, cand tragem o spaima sora cu moartea, atunci se vede reactia sistemului nervos vegetativ. Cresterea tensiunii vine de la productia accelerata de adrenalina. Adrenalina apare in situatii de frica, durere sau stres ingrozitor. Fentanyl-ul nu este un simplu medicament, este un opiat si un anestezic de vreo 120 de ori mai puternic decat opiumul!! Aici este momentul in care trebuie sa ne intrebam: DE CE oare se considera ca “mortul” ar putea trece prin asemenea stari de frica, durere sau stres ingrozitor incat sa aiba nevoie de asemenea anestezice??
Va las sa judecati cu propriul vostru discernamant.

Alte detalii despre donarea de organe

* Sursa: Conventia pentru prevederile de decontare in conformitate cu § 11 din Legea Transplantului din 01.03.2004
(“Compensarea fata de spitale in cazul donarii post-mortem”)

Apartinatorii

Stiati ca si apartinatorii sunt victime?

In conditiile de mai sus, multi apartinatori se declara de acord sa doneze organele celor dragi, semnand pe textul declaratiei: “Declar ca inteleg gestul meu ca fiind un act profund umanitar”! Totusi, cand incep sa-i bantuie cosmarurile, ei constientizeaza ca speranta lor ca din ceva rau a iesit ceva bun nu s-a implinit, pentru ca nu are cum sa se implineasca.

Urmarea este de multe ori o trauma enorma:
- remuscari ca l-au lasat singur pe cel drag in ultimele clipe de viata;
- groaza, dupa ce s-au informat mai exact asupra procesului de recoltare a organelor;

- furia pentru ca – intr-o clipa de mare restriste personala – li se impune practic asumarea raspunderii pentru moartea cuiva.

Toate acestea sunt trecute sub tacere pentru public.

 

In SUA, de exemplu, un ordin federal emis in 1998 le interzice medicilor, asistentelor, preotilor din spitale si altor lucratori din domeniul sanitar sa vorbeasca cu familia unui potential donator fara obtinerea in prealabil a aprobarii din partea sistemului regional de prelevare de organe! Daca exista potential pentru transplant, un “solicitant desemnat”, cu pregatire speciala, viziteaza mai intai familia pacientului, inclusiv familiile care se opun categoric donarii de organe. Daca cineva din spital vorbeste mai intai cu familia pacientului, spitalul isi risca acreditarea si posibil finantarile federale. De ce? Dr. Paul Byrne explica: “Pentru ca “solicitantul special” are pregatire in marketingul transplantarii, stie sa “vanda” conceptul de donare de organe, folosind anumite expresii cu greutate emotionala, cum ar fi “sa oferi darul vietii”, “inima omului pe care-l iubiti va bate in altcineva” si alte asemenea platitudini, toate lipsite de o semnificatie autentica. Nu uitati ca industria de transplant si donare este o afacere de multe miliarde de dolari.

Cu alte cuvinte, haideti semnati aici ca doriti sa nu mai bata inima in corpul omului pe care-l iubiti, care devine astfel un asa-zis “donator-cadavru cu inima batanda” (“heart beating cadaver donor”), lasati-ne sa-i scoatem inima cand inca bate si s-o transplantam la altcineva, care ne plateste noua niste sute de mii de dolari pentru acest “dar al vietii”…

Oare un om diagnosticat cu moarte cerebrala este doar un mort al carui organism simuleaza viata? Sau este un om viu care a intrat in procesul mortii, dar a carui viata inca nu s-a sfarsit si de aceea trebuie respectata?

Alte detalii relevante despre prelevarea organelor


Asociatia Profesionala a Cadrelor Sanitare din Germania
:
“Demnitatea omului si respectul fata de moarte
trec pe planul al doilea in fata intereselor
transplanturilor medicale si a intereselor economice.”
(Roberto Rotondo, brosura “Donarea de organe”, 2002)

Pentru credinciosi

Pozitia BOR in aceasta controversa este de o ambivalenta care ma face sa vomit!
BOR este in principiu de acord cu ciopartirea celor care se afla in nou definita “moarte”, dar… “Moartea, ca despartire a sufletului de trup, nu justifica ideea considerarii trupului ca un obiect, care sa poata fi folosit dupa bunul plac al unor terte persoane.” WTF?????

Sau: [transplantul] “sa respecte viata si chiar moartea persoanei umane” – pai CUM, cand persoana nu este moarta nici dupa criterii biologice si nici dupa criterii bisericesti??????
Apoi se mai precizeaza:
Moartea, in calitate de separare a sufletului de trup, ramane o taina. Nimeni nu va putea spune cu precizie ca separarea aceasta coincide cu moartea cerebrala; poate sa coincida, poate sa preceada sau poate sa urmeze mortii cerebrale.” – se poate mai ambivalent decat atat?
Daar mai tarziu avem…
Biserica binecuvinteaza orice practica medicala in vederea reducerii suferintei din lume, prin urmare si transplantul efectuat cu respect fata de primitor si de donator, viu sau mort. Trupul omenesc neinsufletit trebuie sa aiba parte de tot respectul nostru.” – din nou labareala si abureala fara niciun fel de substanta!
In schimb papa Ioan Paul al II-lea a declarat intr-o scrisoare din februarie 2005 adresata Academiei Stiintifice Papale:

Exista confirmari medicale si stiintifice coplesitoare pentru faptul ca incheierea totala si ireversibila a oricarei activitati a creierului nu reprezinta o dovada a mortii. Disparitia totala a oricarei activitati cerebrale este imposibil de constatat. Ireversibilitatea este o prognoza si nu un fapt constatabil medical. In ziua de astazi, multi pacienti care cu ani in urma ar fi fost considerati cazuri fara speranta pot fi tratati cu succes.

Un diagnostic al mortii pus exclusiv pe baza criteriilor neurologice este teorie, nu este un fapt stiintific. Nicio lege nu ar trebui sa incerce sa legalizeze un act care este prin el insusi o faradelege.

Repet: o prevedere legala care aduce prejudicii dreptului natural la viata al unui om nevinovat este nedreapta si ca atare nu poate avea nicio valoare de lege. De aceea apelez din nou cu toata puterea la toti politicienii, sa nu emita legi care sa ameninte din radacina viata cetatenilor prin ignorarea demnitatii persoanei.

A pune capat unei vieti nevinovate in incercarea de a salva alta viata, cum se intampla in cazul transplantarii de organe vitale, nu atenueaza cu nimic faradelegea prin care i se ia viata unui om nevinovat. Nu se poate face un rau pentru ca din el sa iasa ceva bun.

Turistul ca depozit de piese de schimb

Aveti mare grija, Romania se afla pe primele locuri la numarul de “donatori” de organe (benevoli sau nu!).

Un alt aspect pe care sigur nu-l cunoasteti este ca in fiecare tara se aplica alte criterii pe baza carora puteti fi definiti ca morti. Iar daca va prinde “moartea cerebrala” in vacanta intr-o tara straina, se aplica criteriile valabile in acea tara (cu exceptia cazului cand aveti la voi o declaratie internationala, semnata la notar, ca va opuneti 100% donarii de organe).

In Bulgaria, de exemplu, se merge in mod agresiv pe ideea de consimtamant implicit, deci daca se apuca baietii sa va lipeasca eticheta cu moartea cerebrala si nu aveti declaratie oficiala si nu sunteti inregistrati in registrul oficial impotriva donarii de organe, riscati sa deveniti automat donatori de organe, chiar daca apartinatorii vostri se opun, deoarece este mare nevoie de organe!!!

Din literatura gasita de mine, reiese ca in 1990 Danemarca era singura tara din Europa al carei Consiliu de Etica nu a acceptat moartea cerebrala ca si criteriu al mortii. Nu am gasit date mai noi.
Iata un tabel despre cum se efectueaza testele pentru constatarea mortii cerebrale in diverse tari din Europa, ca sa vedeti cam care sunt criteriile “stiintifice” de obtinere a pasaportului spre moarte.
Ministerul Social si al Sanatatii din Spania are un asa-numit “Ghid practic pentru procesul donarii de organe” (Good Practice Guidelines in the process of organ donation). Am sa va comentez cateva pasaje si va las sa judecati singuri despre ce este vorba.

“Moderatorii [in discutiile cu apartinatorii muribunzilor] trebuie sa procedeze in mod deschis fata de orice rezultat al discutiilor si sa faca eforturi pentru a obtine intotdeauna permisiunea de donare de organe [asta e deja un paradox care arata adevaratele intentii!]. Foarte importanta este crearea unei relatii profesionale, de sustinere, pentru ca apartinatorii sa poata castiga increderea necesara pentru acceptarea unei donari de organe [lupul in piele de oaie!]. Astfel, moderatorul trebuie sa cunoasca si sa utilizeze strategiile de comunicare necesare [deci manipulare profesionista!]. Discutia cu apartinatorii este structurata si decurge in mai multe faze: deschiderea discutiei, comunicarea mortii, rugamintea de a dona organe si incheierea discutiei. Aceasta ordine trebuie intotdeauna respectata, este extrem de important ca apartinatorii sa inteleaga mai inainte de orice ca persoana draga este moarta, inainte de a fi exprimata rugamintea de a dona organele [evident, apartinatorii nu au voie sa fie informati ca "mort cerebral" nu este acelasi lucru ca si "mort"]. Rugamintea de a dona organele trebuie exprimata direct, clar si in cuvinte simple. Coordonatorul de transplant poate mentiona ca donarea de organe este o posibilitate, un drept, un privilegiu sau o sansa de a ajuta alti oameni. Rugamintea poate fi formulata numai dupa ce membrii familiei au inteles ca persoana respectiva este moarta [adica cineva trebuie sa le EXPLICE apartinatorilor ca acea persoana este moarta, lucru care altfel nu corespunde cu ceea ce vad acestia!!]. Daca apartinatorii refuza sa doneze organele, se pot face incercari de a determina schimbarea parerii [deci a se insista!!]. Coordonatorii trebuie sa ia parte la cursuri speciale pentru a modera discutiile cu apartinatorii [deci toata treaba se face sistematic!!].”

In aceste conditii, nu ne mai mira ca Spania este fruntasa in Europa la numarul de organe “donate”!!

In Austria, se aplica “regula dezacordului”, adica daca vrei sa eviti spintecarea de viu trebuie sa te inscrii in registrul central national de refuz al donarii de organe. Avand in vedere ca petrecem aproape in fiecare an o perioada din vacanta in Austria, noi deja am completat si am trimis prin posta formularele.

Ce e de facut daca nu vrem sa donam organe

In Romania, din fericire, inca se aplica “regula consimtamantului”. Daca pana la acest punct al articolului ati realizat ca NU doriti sa vi se extraga organele (pe baza unor criterii controversate) in timp ce inima va bate, atunci puteti sa va inscrieti in Registrul national al donatorilor de organe, tesuturi si celule, completand urmatoarea declaratie pe care apoi o legalizati la notar:

DECLARAŢIE

Subsemnatul [...], domiciliat în localitatea [...], ţara [...], născut la data de [...], în localitatea [...], judeţul [...], ţara [...], cu CNP [...], fiul lui [...] şi al [...], informat(ă) şi conştient(ă) asupra riscurilor şi beneficiului transplantului de organe, ţesuturi şi celule umane, în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare referitoare la prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, declar că NU sunt de acord cu înscrierea mea ca donator voluntar post-mortem pentru organe, ţesuturi şi celule. De asemenea, NU sunt de acord ca în cazul unei traume cerebrale să se facă asupra mea teste de diagnosticare a morţii cerebrale!

……………………………………………..

Potrivit legii, asupra hotărârii mele pot reveni oricând, cu condiţia ca actul scris de revenire să fie semnat şi de doi martori.

Data ………………………………

Semnătura ………………………….

Notar ……………………………..

Recoltarea de organe impiedica o moarte demna

Moartea este mult mai mult decat incetarea functionarii unui organ. Oamenii nu sunt compusi din bucati. Natura nu functioneaza asa. Omul este o unitate biologica, alcatuita din trup, spirit si suflet. Chiar daca tagma medicala implicata in industria transplantarii ne vede altfel, suntem mult mai mult decat suma “componentelor” noastre… La diagnosticul (de multe ori pripit) de “moarte cerebrala”, intregul organism este inca in viata, vital, si doar creierul este vatamat uneori ireversibil. Este adevarat ca aproape toti cei ale caror functii cerebrale inceteaza cu adevarat ireversibil sunt sortiti mortii si este de inteles ca unii oameni nu sunt dispusi sa ramana ani in sir intr-o stare vegetativa, atarnati de aparate. Dar acest lucru se poate evita si altfel, anume completand inca in timpul vietii o declaratie (Patientenverfügung se cheama in Germania) prin care se explica limpede ca nu se doreste prelungirea artificiala a vietii.
Dupa cum arata experimentele facute la Institutul HeartMath, inima comunica nu numai cu creierul, ci si intr-un mod biofizic -prin undele de presiune ale sangelui- cu toate celulele, glandele si organele corpului. De asemenea, inima poseda cel mai puternic camp electromagnetic al organismului, se considera ca este cam de 5000 de ori mai puternic decat cel al creierului. Cand vorbim despre iubire, sentimente care ne definesc, intotdeauna facem referire la inima (“inimioara mea”, “mi-a frant inima”, “mi-a furat inima”, “te port in inima mereu”). Ca atare, DE CE sa acceptam sa fim declarati morti si spintecati de vii doar fiindca creierul nu mai functioneaza dupa criteriile stabilite arbitrar de cartelul medico-farmaceutic?

Am discutat cu o colega care are in f. multe privinte o perspectiva ceva mai egoista. Cand i-am prezentat o scurta parte din informatiile de mai sus, mi-a replicat “Da, se poate ca unele chestii sa nu fie in ordine cu donarea de organe, dar daca eu sau copiii mei am avea vreodata nevoie, e bine de stiut ca exista asa ceva”. I-am trimis si mai multe informatii si apoi i-am scris “Cand e vorba doar de luat, sigur ca este de inteles pozitia ta. Dar ca sa-ti dai seama daca esti total de acord cu conceptul de donare de organe vitale, trebuie sa-ti imaginezi ca sotul tau ar fi diagnosticat cu moartea cerebrala si tu ai fi pusa in situatia sa-ti dai acordul ca sa i se recolteze organele, stiind tot ce stii acum despre asta“. A urmat tacere…

In lumina tuturor acestor informatii, eu si sotul meu declaram in mod definitiv si irevocabil ca NU suntem de acord sa donam organe. Acelasi lucru il declaram si pentru copilul nostru. De asemenea, declaram ca NU suntem de acord ca datele noastre de pacienti sa fie transmise la DSO sau Eurotransplant. Declaram si ca ne opunem oricarei forme si oricarui test de constatare a mortii cerebrale.

In acelasi mod declaram ca NU suntem nici primitori de organe si refuzam orice transplant de organe. Acelasi lucru il declaram si pentru copilul nostru.

articol preluat:http://piersicuta.blogspot.de/2014/01/minciunile-profitabile-ale-stiintei.html

Sursele acestui articol:

Engleza
http://www.lifeguardianfoundation.org/
http://www.truthaboutorgandonation.com/index.html
http://paramedicgoldengirl.blogspot.de/2007/08/organ-donation-can-kill-you.html
http://trojanbadger.com/2011/04/14/are-you-organ-donor/
http://christorchaos.com/First-HandEvidenceOfFraud.html
http://www.lifesitenews.com/news/archive//ldn/2008/aug/08081406
http://www.traditioninaction.org/Cultural/E025cpDonor_1.htm
http://realimpactnews.blogspot.de/2013/06/brain-death-term-invented-to-harvest.html
http://www.organfacts.net/braindeath/brain-death-controversy/
http://ldysinger.stjohnsem.edu/@books/Shewmon/02_01_somatic_integr.htm
http://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMp0804474?query=TOC&&
http://www.ethikrat.org/dateien/pdf/fb-21-03-2012-shewmon.pdf
http://www.organfacts.net/organdon/drdwevans/opposing-organ-donation/
http://www.youtube.com/watch?v=gDaqzBzAGtE
http://www.youtube.com/watch?v=Choa64znIeE
http://www.youtube.com/watch?v=pfOpRyqYZGA
http://www.renewamerica.com/columns/byrne/090414
http://www.scielo.br/pdf/bjmbr/v32n12/3633m.pdf
http://www.vqronline.org/articles/2005/fall/chen-dead-enough/
http://online.wsj.com/news/articles/SB10001424052970204603004577269910906351598
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21494112
http://www.nysrighttolife.org/coma_recovery
http://www.dmi.unipg.it/~mamone/sci-dem/nuocontri_2/maruotti.pdf
http://www.heartmath.org/research/science-of-the-heart/introduction.html
http://www.aktion-leben.de/organspende/die-hirntod-frage/brain-death-enemy-of-life-and-truth/

Romana
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/10/22/campanie-transplant-organe-pf-daniel-dr-irinel-popescu-mason/
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2014/01/31/transplantul-de-organe-donatie-sau-crima-cazul-accidentului-aviatic-din-muntii-apuseni-industria-transplantului-si-intrebarile-incomode-care-nu-s-au-pus/

http://www.provita.ro/detalii-interviu-preluat.php?id=34
http://www.stemsure.ro/wp-content/uploads/Legea_transplantului-Romania.pdf
http://www.apologeticum.ro/2013/07/caz-socant-sa-fie-clar-pentru-toti-prelevare-de-organe-se-face-doar-de-la-persoane-inca-in-viata/
http://graiulortodox.wordpress.com/2014/01/15/concluziile-conferintei-transplanturile-donatie-sau-crima/
http://graiulortodox.wordpress.com/2014/02/12/178-mai-este-valabil-astazi-conceptul-de-moarte-cerebrala-de-domnul-emanuil-panagopoulos-facs-profesor-de-chirurgie-director-al-clinicii-de-chirurgie-a-spitalului-sfantu/
http://www.ms.ro/documente/V.Dg%20si%20mentinere%20donor_8816_6797.pdf
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=566
http://legeaz.net/legea-95-2006/anexa-nr-3
http://ainmd.org/index/moartea_cerebrala/0-154#.UtPAU_uPkrw
http://europa.eu/legislation_summaries/public_health/threats_to_health/sp0008_ro.htm
http://www.ifulga.com/cap._2.pdf
http://de.scribd.com/doc/48872823/tanatologie

Germana
http://www.initiative-kao.de/index.html
http://www.transplantation-information.de/index.html
http://www.fr-online.de/wissenschaft/organspenden-der-hirntod—eine-gefaehrliche-definition,1472788,15225140.html
http://www.das-weisse-pferd.com/00_01/organtransplantation.html
http://www.j-lorber.de/tod/sterben/organspende.htm
http://hirntoddebatte.wordpress.com/
http://www.organwahn.de/
http://www.exhybris.ch/exhybris.ch/Organspender.html
http://www.aerzte-fuer-das-leben.de/09-03-12-beckmann-hirntod-organspende.pdf
http://www.awmf.org/fileadmin/user_upload/Die_AWMF/Arbeitskreis_Juristen/2013-11/AeJ-2013-11_Marx.pdf
http://www.welt.de/debatte/kommentare/article122682412/Organspende-Nein-meine-Innereien-gehoeren-mir.html
http://info.kopp-verlag.de/hintergruende/deutschland/gerhard-wisnewski/organspende-vorsicht-mord-.html
http://www.bundesaerztekammer.de/page.asp?his=0.7.45.3252
http://de.scribd.com/doc/40478912/Hirntod-Lebendiger-Korper-%E2%80%93-tote-Person-Ist-der-Hirntod-der-wirkliche-Tod-des-Menschen
http://www.kritischsein.de/?page_id=1025
http://projektlebenretten.de/WordPress/
http://www.gesundheitlicheaufklaerung.de/organspende-und-hirntod-sagt-man-uns-alles
http://bilddung.wordpress.com/2013/06/29/organspende-nein-danke/
http://lupocattivoblog.com/2013/09/26/kritische-aufklarung-organspender-wahrend-der-organentnahme-noch-lebendig/
http://derhonigmannsagt.wordpress.com/2013/11/13/organspende-der-organ-opfer-ausweis/
http://www.theologe.de/theologe17.htm
http://www.theologe.de/theologe17.htm#Organspender
http://www.untot.info/210-0-WIE-TOT-IST-HIRNTOT.html
http://www.bpb.de/apuz/33311/wie-tot-sind-hirntote-alte-frage-neue-antworten
http://www.berliner-zeitung.de/politik/interview-organspende-regelung-wer-noch-warm-ist–ist-nicht-tot,10808018,16092604.html
http://www.taz.de/!107426/
http://miami.uni-muenster.de/servlets/DerivateServlet/Derivate-2675/diss_doumat/diss_doumat_constantin.pdf
http://www.organspender-paten.de/Organspender-Paten/Informationen.html
http://www.bundesaerztekammer.de/downloads/ProtHirntod.pdf
http://www.spkpfh.de/Diapathik_einer_Auferstehung_Kollektive_Aktion.htm
http://www.youtube.com/watch?v=-VKkTzeFHOk

http://www.organosprotection.com/AT/MedRecht_AT.html
http://www.spiegel.de/spiegel/print/d-13690673.html
http://politikprofiler.blogspot.de/2014/01/schumacher-komapatienten-sind.html
http://www.kritischsein.de/?p=4689
http://organosinfo.wordpress.com/2013/10/08/promi-aufklaerungskampagne/
http://www.transplantation-information.de/organspende_informationen/organspendeausweis_widerspruchsloesung.html
http://www.nachrichtenspiegel.de/2012/03/05/wie-die-moderne-transplantationsmedizin-leben-vernichtet-uber-den-einfluss-der-nationalsozialistischen-kultur-auf-die-medizinethik/
http://www.initiative.cc/Artikel/2004_06_28%20Organentnahme.htm
http://www.patienten-testament-organtransplant.de/
http://www.aerztezeitung.de/medizin/krankheiten/herzkreislauf/article/608610/sicher-derzeitige-diagnostik-des-hirntodes.html
http://www.aerztezeitung.de/politik_gesellschaft/organspende/article/809385/darf-man-hirntoten-organe-wegnehmen.html
http://www.bpb.de/apuz/33311/wie-tot-sind-hirntote-alte-frage-neue-antworten?p=all
http://www.sein.de/geist/weisheit/2010/das-herz–unser-zweites-gehirn.html
http://www.erziehungskunst.de/artikel/zeichen-der-zeit/der-hirntod-eine-erfindung-der-transplantationsmedizin/


Tags : , , , ,