Posts Tagged ‘colagen

Vitamina C, aliatul perfect al unei toamne fără griji!

Împacă sezonul rece cu nevoile organismului tău! Dintre toate vitaminele și mineralele de care corpul tău are nevoie în acest sezon, un rol important pentru funcționarea optimă a organismului, astfel încât tu să beneficiezi la maximum de tot ce e mai bun pentru a fi în formă zi de zi, îl are vitamina C.

Vitamina C este o componentă esențială a rutinei noastre alimentare zilnice. Este nutrientul suprem atunci când obiectivul esențial este să ne menținem sănătoși și în formă, mai ales în contextul stilului modern de viață, când suntem mereu „în priză” cu o mulțime de sarcini și proiecte, mereu pe drumuri. În ciuda acestor evidențe, se estimează că numai 10-20% dintre adulți consumă o cantitate suficientă de fructe și legume proaspete, pentru a menține nivelul corect al acestei vitamine atât de importante.

Astfel, necesarul suplimentării aportului de vitamina C este mai mult decât evident. Cercetările arată că o țigară distruge 25 mg de vitamina C. Stresul, medicamentele și factorii poluanți din mediul înconjurător sărăcesc organismul de aceasta vitamină. Printre urmările deficienței se numără fragilitatea vaselor capilare și sângerarea gingiilor.

Nu lăsa nicio zi să treacă fără un aport corespunzător de vitamina C, recunoscută pentru numeroasele sale efecte benefice în menținerea unui tonus activ, energic, relaxat în fiecare zi.

Vitamina C contribuie la:

•    funcționarea normală a sistemului imunitar;
•   protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, responsabil, printre altele, și cu îmbătrânirea prematură a pielii;
•    reducerea oboselii și extenuarii;
•    absorbția/utilizarea normală a calciului și fosforului;
•    creșterea absorbției fierului;
•    menținerea sănătății psihice;
•    funcționarea normală a sistemului nervos;
•    metabolismul energetic normal;
•  formarea colagenului pentru funcționarea normală a pielii, ligamentelor, dinților, gingiilor, a sistemului osos și a vaselor de sânge;
•    menținerea funcționării normale a sistemului imunitar în timpul exercițiilor fizice intense și după acestea.

Atât de multe beneficii, nu-i așa? Vitamina C este hidrosolubilă și, întrucât corpul uman nu are capacitatea de a o produce, ea trebuie luată din hrană sau suplimente. Din fericire, Forever îți pune la dispoziție Forever Absorbent-C, care te poate ajuta să-ți completezi doza zilnică recomandată din această vitamină esențială.

Absorbent-C cu tărâțe de ovăz este un supliment nutritiv excepțional, ce combină două substanțe nutritive vitale. Pentru a ne asigura că cele 60 mg de vitamina C dintr-o tabletă sunt absorbite complet, am adăugat 500 mg de tărâțe de ovăz.

Compoziția produsului, elaborată printr-un procedeu unic, reprezintă un sistem de livrare eficace a vitaminei, prin care organismul poate să dispună de întreaga cantitate de vitamina C din fiecare tabletă.

Ingrediente cheie:

•    Vitamina C;
•    Tărâțe de ovăz, ce conțin fibre vegetale cu solubilitate crescută;
•    Pulbere de papaya;
•    Bioflavonoide din citrice.

Nu permite carențelor nutriționale să te țină departe de stilul de viață activ pe care îl iubești atât de mult. Forever Absorbent-C este partenerul perfect în călătoria ta spre a arăta bine și a te simți în formă maximă, mereu.

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Forever CardioHealth: ai grijă de inima ta în fiecare zi!

Inima muncește non-stop toată viața. Oferă-i respectul de care are nevoie în fiecare zi alegând să trăiești sănătos și incluzând în rutina ta Forever CardioHealth, suplimentul a cărui combinație unică de ingrediente pune inima în centrul atenției.

Forever CardioHealth vine în completarea unor obiceiuri sănătoase de viață, care vor oferi inimii tale energia și puterea de care are nevoie pentru ca tu să fii mereu în formă. Este un supliment alimentar excepțional, conceput pentru susținerea aparatului cardiovascular.

Ingrediente cheie:

Coenzima Q10

Este o enzimă produsă în organism, fiind necesară desfășurării normale a proceselor biochimice din celule, implicit cele cardiace și cele vasculare. Pe măsura înaintării în vârstă s-a raportat scăderea semnificativă a nivelului ei în organism, iar carența apare chiar atunci când avem cea mai mare nevoie de coenzima Q10.

Vitamine din complexul B (B6, B12, acid folic)

Contribuie la metabolismul normal al homocisteinei. Cercetările au arătat că menținerea nivelului homocisteinei la valori scăzute este benefică pentru sănătatea inimii și buna funcționare a vaselor sanguine.

Extracte botanice (din semințe de struguri, turmeric, Boswellia serrata, frunze de maslin).

Studiile de specialitate au arătat că aceste ingrediente sunt benefice pentru sănătatea aparatului cardiovascular.

Este posibil să ai și mai mulți nutrienți  într-un ambalaj      atât de delicat?

Da, pentru că, pe lângă toate aceste ingrediente cheie, formula produsului este îmbogățită cu minerale precum magneziu (contribuie la metabolismul energetic normal și la echilibrul electrolitic) și crom (contribuie la menținerea concentrațiilor normale ale glucozei din sânge), lecitină (cu rol important în menținerea integrității membranelor celulare) și vitaminele C (contribuie la formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a vaselor de sânge) și E (contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ).

Toată bogăția acestei formule se poate combina cu primul pahar cu Forever Aloe Vera Gel pe care îl vei consuma, pentru o absorbție mult mai bună a tuturor nutrienților. Să-ți tratezi inima corect este ușor și delicios. Toarnă conținutul unui pliculeț de CardioHealth în paharul cu Aloe Vera Gel, amestecă ușor și savurează, iar inima ta îți va mulțumi!

Obiceiuri simple pentru o inimă puternică

Organizația Mondială a Sănătății trage constant semnale de alarmă privind creșterea incidenței bolilor cardiovasculare la nivel global. Adoptarea unor obiceiuri de viață simple pot schimba radical aceste statistici și pot transforma semnificativ viața fiecărei persoane, pornind de la inimă și până la toate celelalte sisteme din organism.

Asigură-te că îți faci controalele și analizele anual sau conform recomandărilor medicului.

Somnul este esențial pentru sănătatea inimii, cercetătorii descoperind că persoanele care dorm 7 ore/noapte au mai puține depozite de calciu în artere decât cele care dorm sub 5 ore sau mai mult de 9 ore.

Nu trebuie să fii un sportiv de performanță sau să mergi zilnic la sală – specialiștii susțin că 30 de minute de activitate fizică moderată pe zi, 5 zile pe saptămână, îți pot menține inima în formă pe termen lung – tipul de activitate poate varia de la simplele plimbări, la urcat/coborât scări, mers pe jos alert, înot, dans și până la fitness și alte tipuri de antrenamente la sală).

Pun o presiune enormă asupra inimii (nu contează ce tip de activitate te relaxează cel mai mult – sport, meditație, citit, ascultat muzică, pictat, scris etc. – asigură-te ca face parte din rutina ta în mod constant).

Echilibrul este cheia pentru o inimă sănătoasă; în farfuria ta ar trebui să existe fructe și legume proaspete în cantități mai mari decât alimentele procesate sau bogate în grăsimi nocive.

Supraponderalitatea este o ”povară” pentru buna funcționare a inimii, de aceea, este important să te asiguri că ai o greutate în limite normale pentru vârsta și înălțimea ta.

Fă mai mult din ceea ce îți place și ești pasionat; să îți cultivi pasiunile este una dintre cele mai mari ”bucurii” pe care le poți oferi inimii tale.

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Must-have pentru vară!

Aloe vera este folosită de secole pentru beneficiile sale atât asupra stării de bine, din interior, cât și asupra pielii. În multe gospodării, planta crescută în ghiveci era folosită ca prim-ajutor pentru arsuri, dar astăzi te poți bucura de toate proprietățile sale intens calmante într-un flacon mereu la îndemână.

Cu peste 80% gel pur de aloe în compoziție, Aloe Vera Gelly este un must-have în orice casă, în orice anotimp. Acest gel versatil, hidratant și calmant este de nelipsit atunci când îți faci bagajul pentru plajă. E ușor să te lași scăldat în razele soarelui, mai ales vara, și de multe ori pielea care nu este obișnuită să fie expusă are de suferit – se înroșește, se arde, își pierde hidratarea și strălucirea. Și cu siguranță această descriere nu se potrivește cu idealul de bronz perfect și sănătos. Din fericire, proprietățile răcoritoare ale Aloe Vera Gelly salvează ziua. Pentru că Aloe Vera Gelly este ideală pentru aplicare după expunerea la soare și calmează iritațiile, chiar și pentru pielea foarte sensibilă.

Calmează. Răcorește. Catifelează.

Aloe Vera Gelly se aplică în strat generos acolo unde pielea are nevoie de calmare sau hidratare, după ce în prealabil zona a fost cu atenție curățată, masând ușor, până se absoarbe în piele.

Forever îți oferă tot ce ai nevoie ca să ai grijă de pielea ta vara asta!

  1. Protejează-te de efectele nocive ale razelor UVA și UVB cu Aloe Sunscreen (pentru corp) și Protecting Day Lotion (pentru ten).

  2. Răcorește-te cu un mix unic de gel pur de aloe și 11 extracte valoroase din plante, mereu la îndemână și ușor de aplicat în flaconul tip spray Aloe First.

  3. Calmează pielea iritată sau înroșită de soare cu Aloe Vera Gelly – consistența de gel este ideală după expunerea la soare, răcorindu-te atunci când ai cea mai mare nevoie.

  4. Hidratează pielea în profunzime cu Aloe Lotion sau Aloe Moisturizing Lotion, bogate în Aloe vera, colagen, elastină, ulei de jojoba și de sâmburi de caise, alantoină, vitaminele C și E.

  5. Răsfață-ți și tenul după expunerea la soare, hidratându-l în profunzime cu Aloe Bio-Cellulose Mask.

  6. Ai grijă și de buze, și ele sunt afectate de razele soarelui – Aloe Lips își găsește cu ușurință locul în orice geantă și îți menține buzele perfect hidratate.


Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Recapătă-ți libertatea de mișcare!

Libertatea de mișcare reprezintă preocuparea zilnică a tot mai multor oameni din întreaga lume. Iar în această perioadă este un subiect pe buzele tuturor. Statisticile arată că piața produselor pentru îngrijirea articulațiilor este, în prezent, mai activa și mai vie ca oricând, cu o valoare care depășise deja, din 2018, pragul de 9 miliarde de dolari.

Un lucru interesant descoperit de specialiști este că atenția pentru sănătatea articulațiilor se înregistrează tot mai mult în rândul tinerilor, deși se consideră până acum că problemele articulațiilor încep să apară odată cu înaintarea în varstă. Din ce în ce mai mulți tineri apelează la suplimente și produse pentru menținerea sănătății articulațiilor din cauza stilului de viață predominant sedentar, a jobului sau a altor factori care pun presiune și afectează sănătatea articulațiilor. Mai ales acum, după trei luni în care am fost nevoiți să stăm preponderent în casă, fără să vrem ne-am limitat rutina zilnică de mișcare și activitate fizică. Odată cu revenirea treptată la normalitate și posibilitatea de a ne antrena atât în aer liber, cât și în sălile de sport, e cu atât mai important să acordăm atenție articulațiilor, care sunt, pe lângă mușchi, cele mai solicitate în astfel de momente.

Știm că modul în care te simți fizic are un impact major în toate domeniile vieții tale – personal, profesional, social și emoțional. La urma urmei, aceasta idee și filosofie creată în jurul ei reprezintă sursa noastră de inspirație pentru conceptul

„Arăți mai bine. Te simți mai bine.”

Mișcă-te liber în fiecare zi

Este și motivul pentru care am creat Forever Move, un amestec natural din două ingrediente puternice, pentru buna funcționare a mușchilor și articulațiilor – o combinație pe care nu o mai regăsim în niciun alt produs de pe piață.

Știam de foarte mult timp că glucozamina și condroitina ajută articulațiile și mușchii, dar noi am vrut mai mult. Am căutat în tot ce e mai bun în natură și în domeniul științei, pentru a crea o combinație unică, ale cărei rezultate au fost dovedite și confirmate în mai puțin de 7-10 zile de la administrare. De fapt, s-a dovedit că această combinație este de aproape 5 ori mai eficientă decât dacă s-ar administra condroitina sau glucozamina separat.

Membrana cojii de ou, numită NEM (Natural Egg Shell Membrane), este un ingredient natural, de proveniență alimentară, care furnizează condroitină, acid hialuronic, glicozaminoglicani și colagen. Acest ingredient revoluționar, studiat și testat, susține libertatea de mișcare, sporește confortul și flexibilitatea articulațiilor, promovează sănătatea cartilajelor, reduce rigiditatea articulațiilor și grăbește recuperarea după antrenamentele fizice. Cine ar fi crezut că un ingredient atât de delicat are atât de multă putere?

Am adăugat acestui ingredient un altul patentat – curcuma din turmeric – și nu în orice formă, ci într-o versiune numită BioCurc, care folosește o tehnologie proprie, patentată de emulsionare. Turmericul este cunoscut de mii de ani pentru efectele de susținere a sănătații articulațiilor și pentru proprietățile sale antioxidante. Acest procedeu patentat crește biodisponibilitatea cu 200%, permițând organismului o absorbție maximă.

Forever Move – o alegere inspirată pentru:

• Atleți și sportivi de performanță

• Persoane interesate de un stil de viață activ, sănătos

• Adulți aflați la maturitate

• Persoane care depun muncă fizică intensă

• Persoane sedentare și care lucrează multe ore la birou

Forever Freedom & Forever Active HA:

„perechea” perfectă pentru Forever Move

Începe-ți ziua în plină formă cu această băutură din gel de Aloe vera cu aromă proaspată de portocale. Forever Freedom are toate beneficiile gelului nostru clasic și conține, în plus, glucozamină, condroitină și MSM, ingrediente populare printre cei cu un stil de viață activ.

Acidul hialuronic (HA) este o substanță care se regasește în mod natural în țesuturile conjunctive, acționează ca un amortizor contra șocurilor și umple spațiile dintre celule. Ca multe alte substanțe din corpul nostru, și acidul hialuronic se reduce cantitativ odată cu vârsta. Forever Active HA furnizează o formă unică de acid hialuronic cu masă moleculară mică, plus ulei de ghimbir și rădăcină de turmeric.

Natura ne oferă o mulțime de beneficii uimitoare pentru corp, iar noi suntem recunoscători că am descoperit știința prin care să transformăm ingredientele în produse folosite, iubite și apreciate de milioane de consumatori din întreaga lume.

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Forever Pomesteen Power – Cocktail de energie și sănătate

O dietă sănătoasă, aportul echilibrat de nutrienți și exercițiile fizice practicate cu regularitate reprezintă fundația corectă pentru a ne bucura de un stil de viață și a fi mereu în formă maximă. Iar un rol esențial în acest demers îl au antioxidanții, care ne aduc beneficii importante pentru sănătate.

Puterea antioxidanților

Forever Pomesteen Power este unul dintre cele mai puternice suplimente antioxidante, deoarece conține în formula sa un amestec brevetat de rodii, mangostan, pere, zmeură,  mure, coacăze și semințe de struguri. Aceste superfructe s-au bucurat de o atenție tot mai mare în ultimii ani, tocmai datorită continuțului lor nutrițional excepțional și proprietăților antioxidante puternice. Capacitatea de Absorbtie a Radicalilor liberi de Oxigen (CARO) indică măsura în care antioxidanții inhibă acțiunea nocivă a radicalilor liberi. Toate ingredientele din Pomesteen Power sunt în topul listei CARO, în special rodia și mangostanul.

Sucul de rodie conține o mare cantitate de polifenoli, antioxidanții cei mai concentrați, chiar mai mulți decât ceaiul verde, vinul roșu, sucul de merișor sau de portocale. În plus, sucul de rodie este o excelentă sursă de vitamine A, C, E și fier.

Bogăție de ingrediente valoroase

Este bogată în antioxidanți, fiind considerată o comoară în lumea fructelor.     Conține minerale, vitamine și fibre, cu beneficii importante pentru organism.

Au un conținut ridicat de fibre, cu multiple beneficii pentru o digestie sănătoasă. Contin cantități importante de vitamine: A, C, K, B2, B3 și B6, precum și acid folic.Sunt bogate și în minerale: calciu, magneziu, potasiu, cupru și mangan.

Este considerat „Regina Fructelor”, de când a devenit fructul favorit al reginei Victoria.Cercetătorii au descoperit că pericarpul (coaja) fructului este încărcat cu o clasa remarcabilă de fitonutrienți numiți xantone, cu importante proprietăți antioxidante. Conține și proantocianidine și polizaharide, care ajută la menținerea unui sistem imunitar sănătos.

Asigură protecție antioxidantă.Este o sursă importantă de riboflavină, folați, acid nicotinic, magneziu, potasiu și cupru.

Sunt bogate într-un antioxidant foarte puternic: resveratrolul, cu rol de reducere a stresului oxidativ.Conțin vitamine și minerale, printre care calciu, fosfor, magneziu, fier și seleniu.Conțin luteină, care protejează ochii și pielea de radiațiile UV.Conțin zaharuri de bună calitate, proteine și foarte puține grăsimi vegetale.Sunt bogate în fibre, importante pentru o digestie sănătoasă.

Sunt foarte bogate în antioxidanți, vitamine (C, vitamine din complexul B, E, A) și minerale (cupru, seleniu, zinc, fier).Sunt bogate în carotenoide (luteină, zeaxantină) și flavonoide (rutină, resveratrolul, quercitină), benefice pentru sănătatea ochilor.Contribuie la o digestie sănătoasă, datorită conținutului ridicat de fibre.

Are proprietăți puternic antioxidante. Are efecte anti-îmbătrânire, prin menținerea calității colagenului și elastinei.


Toate fructele enumerate mai sus se îmbină sinergic pentru a crea cel mai puternic cocktail antioxidant al tuturor timpurilor. Pomesteen Power este cel mai potrivit acompaniament pentru oricare dintre cele patru băuturi Forever pe bază de aloe, pentru un sistem imunitar puternic și sănătos.

Și pentru că vara este aproape, îți propunem un desert răcoritor:

Pomesteen Power Sorbet

Ai nevoie de:

1)    Amestecă apa cu zahărul într-o cratiță, apoi fierbe până ce obții un sirop și lasă-l să se răcească. Introdu siropul în frigider când este aproape complet rece.
2)   Mixează în blender afinele, zmeura și feliile de măr, apoi strecoară-le printr-o sită, pentru a îndepărta semințele.
3)    Amestecă siropul de zahăr cu piureul de fructe, apoi adaugă treptat cei 375 ml de Pomesteen Power.
4)    Dă amestecul la congelator pentru aproximativ 2 ore, apoi mixează din nou în blender, pentru a omogeniza cristalele de gheață.
5)    Bate spumă albușurile, apoi înglobează-le în amestecul de fructe și sirop de zahăr.
6)    Pune în boluri și introdu din nou în congelator.

Servește împreună cu cei dragi și neapărat cu zâmbetul pe buze!

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,