Posts Tagged ‘daniel

Despre Edenline şi privitul pe gaura cheii…


Pentru “urmaritorii” nostri, mai mult sau mai  putin binevoitori, articolul de fata ar  trebui sa-i trezeasca la realitate.
In vara anului 2016 am luat  decizia de a ma desparti de firma privata Edenline, cu sediul la  Iasi, decizie pe care am  facut-o publica  in cateva materiale video, in care justificam in termeni de bun simt atitudinea. Hotararea de a parasi un venit frumusel si relativ  sigur, de a iesi din “zona de confort” a  venit in urma  unor framantari teribile. Paraseam o munca de 4 ani, eforturi, sacrificii, stradanii pentru o viata mai buna. Plecam spre incertitudine, spre un nou inceput, spre  o speranta  care abia se intrezarea… Plecarea de la Edenline a  fost  determinata  de chestiuni principiale, de  diferente de opinii si  am crezut si  cred  inca  in libertatea unui cetatean european de a-si  alege prietenii, de a se asocia cu  oameni in functie  de credintele si  aspiratiile individuale. Dar  se pare ca libertatea mea de asociere a insemnat  chinul si durerea liderilor Edenline, in special a patronului acestei firme, dl.Budeanu Constantin. Acesta nu suporta gandul ca din “ograda” sa au plecat libere doua “oratanii” valoroase: Gabriel Ilasoaia si Nicusor Plosnita, pe care le credea  “pasari de curte” incapabile sa zboare sau sa “ciripeasca” melodios. Cand a descoperit ca “pasarile” sale  “de curte” au  trecut  in alta “ograda” si, mai mult, chiar  “ciripesc” fericite si par  sa se simta mai bine,  a luat  foc, literalmente.

Comparatia anterioara este menita  sa va creeze  o imagine asupra modului in care sunt tratati  cei care contribuie consistent la veniturile firmei Edenline. Ei sunt  vazuti  strict  ca “vaci bune de muls” ori “gaini cu oua de aur”. Pana la un punct, cand  ei decid sacrificarea “vacutelor”/”gainilor”. De ce? “Vacutele”/”gainile” vor sa traiasca in  adevar, vor sa promoveze sanatatea in deplina libertate, fara cenzura. Deodata, “vacile bune de muls” au devenit dusmanii publici, inamicii  publici ai  statului de drept  si  ordinii constitutionale! O gandire tipica, provenita din regimurile totalitare, si promovata  cu maiestrie  si  viclenie  in interiorul firmei Edenline, ca  norma de viata. Noi, cei ce am trait intr-un sistem totalitar pana in ’89, ne aducem aminte de expresia “cine nu e  cu noi e  impotriva noastra”, ce se pare ca  a devenit  un leitmotiv al intalnirilor de varf ale liderilor firmei Edenline.
Rog onoratul  public ce va citi acest articol sa caute in trecutul nostru acele idei  sau actiuni care pot  fi numite ostile, agresive, la adresa firmei Edenline. Va asigur cu  tot respectul pentru timpul si inteligenta dvs. ca aceste cautari vor fi zadarnice – nicio manifestare in spatiul public nu are aceste trasaturi care sa indreptateasca pe cineva sa ne considere “inamici”, “dusmani” etc.  Tot ce  am incercat  sa facem, dupa desprinderea de Edenline, a fost  sa informam oamenii asupra a ceea ce am considerat  neconform cu  principiile enuntate in primii ani de activitate, nicidecum sa ne dezicem de colaboratorii si  prietenii sinceri  din Edenline, sau de  produsele de calitate  pe care le ofera. Nu am  pornit atacuri la persoana, pentru ca  nu ne-am  preocupat, in anii de activitate  alaturi de  Edenline, sa faurim “dosare” unuia sau altuia. Am pornit de la premiza ca  in Edenline sunt doar oameni cinstiti, binevoitori, loiali, demni si care aspira mereu la bine, frumos si adevar.
Descopar cu  durere si profunda dez-amagire faptul ca imaginea pe care ne-o creasem atunci, la inceputuri, despre  aceasta firma mlm era  una idilica, o “Fata Morgana” dupa care alearga  multi oameni insetati  din timpurile noastre. Am scris “dez-amagire” pentru a marca  astfel “iesirea dintr-o stare de amagire”. Firma e  construita de oameni, care vin acolo cu  gandul  ca vor avea  o viata mai buna, ademeniti de promisiunile liderilor, care baiguie ceva despre “sanatate”, “responsabilitate”, “medicina traditionala chineza” etc. Si e  condusa de un patron care si-a petrecut mare parte din viata in linia intai a luptei  socialiste, cu carnetul rosu de partid in buzunar, faurind societatea “omului nou” in Moldova de peste Prut… Si cum deprinderile vechi dispar greu sau niciodata, domnul patron a gasit  ca cea  mai buna metoda de a  elimina “dizidentii” din firma sa este  prin a  le construi “dosare”, cu care sa santajeze pe  eventualii nemultumiti care ies din coloana.
Interesant  in toata  aceasta desfasurare de forte este  ca argumentele firmei Edenline provin dintr-o zona gri, unde  oamenii cu onoare si demnitate nu intra niciodata, si anume viata intima a persoanei. Tot ce  au  putut  produce niste lideri frustrati si  ingamfati au fost niste secvente video intime plus o selectie din conversatii picante, intre doua persoane mature (una fiind Nicusor Plosnita), care chipurile reprezinta  un atentat  la  pudoare si morala… Nu  ne putem explica cum vorbesc de morala si pudoare acei lideri care au  in trecutul lor tocmai fapte pe care acum le arata cu degetul  la noi (ma refer la mini-orgii, numite in limbajul cunoscatorilor “threesome”, despre care exista marturia participantilor directi, mai putin a unui “lider” marcant din Edenline, ori  nenumarate acte adultere etc. ).
Toata aceasta graba a lor de a “dezvalui” adevarata fata a lui Nicusor Plosnita vine dupa o serie de activitati publice pe  care le-am anuntat si care au avut  un oarecare ecou in viata  urbei ori  a comunitatii  virtuale (prelegeri publice in fata auditoriului format din elevi de la colegii, pensionari , emisiuni televizate , conferinte si  emisiuni radio online etc.). Si mai straniu este insa faptul ca “lupii moralisti” au tinut dosarul  in asteptare, vreme de cativa ani, timp in care s-au  complacut in starea de beneficiari ai activitatii mlm prestate de dl.Nicusor Plosnita, in calitate de lider de nivelul 7 in firma Edenline. Si cand  au vazut  ca nu mai e  nimic de salvat, exact ca  in piesele lui Caragiale “pac la gazeta”, adica  au inceput sa inunde spatiul public cu  dosarul intim al fostului colaborator de nivelul 7, Nicusor Plosnita, sperand ca astfel  il vor putea “linisti”, adica scoate complet din activitate. Nenumarati membri Edenline, persoane care nu au  de-a face cu  firma  decat tangential, oameni  onesti, au inceput sa ne dezvaluie tesatura mizerabila care a fost aruncata, ca un navod, doar-doar o  prinde pe careva. Unii au cazut in plasa aceasta si s-au trezit  brusc indignati, altii insa au  preferat  o atitudine demna, detasata, prin care sa arate ca ceea ce  fac cei din Edenline ii descalifica total. Pentru ca zona gri, aceea a intimitatii, ar  trebui sa ramana  un aspect  sacru, in care  cei care intra cu  bocancii sa fie sanctionati.  Sigur, ca urmare a  acestei atitudini, cei care erau  prieteni doar cu numele isi vor arata adevarata lor  fata si  vor face un pas in spate, cei insa, putini, care au construit o relatie  bazata pe  onoare, loialitate, incredere, aspiratie spre adevar – aceia vor ramane  alaturi de noi si timpul, speram , le va demonstra  ca alegerea a fost  una inteleapta.
Ar mai fi o chestiune pe care   o propun onoratului public cititor: daca  oferta  pornografica a firmei  Edenline nu  este atat de consistenta, cautati pe internet si veti afla lucruri si mai “fierbinti”. Daca fanteziile “colectate” la dosar de firma Edenline nu reusesc sa va trezeasca mare lucru, putem veni cu altele, care sa  fie pe masura asteptarilor, imaginatie  avem, slava Cerului, ca doar  am trecut printr-o facultate de litere…Iar daca pozele ori filmuletele nu sunt destul de clare, le lipseste rezolutia, apelati-ma, dragi prieteni, si  promit sa  va  ofer  altele, mult mai  bune, actualizate…Asta daca sufletul dv. tanjeste spre asa ceva. Daca nu, atunci va multumesc pentru rabdarea de a parcurge acest articol, in care nu doresc sa atac pe nimeni, dar care, inca o data, va arata  adevarata fata  a liderilor firmei Edenline, care nu suporta gandul ca exista si concurenta pe piata  suplimentelor, dar mai  ales  exista oameni cu principii, care  trag mai greu in balanta decat  zecile de mii de distribuitori care cumpara cu ochii inchisi…Convingerea pe care o am este ca cei care se aseamana se aduna si daca cineva  poate  avea curiozitati bolnave, morbide nu este  un lucru de condamnat, insa  este grav cand acela isi construieste  o politica  bazata pe astfel de mizerii, incercand sa-si distruga concurenta exclusiv prin astfel de mijloace dezonorante.
Aviz toturor micilor intreprinzatori din firma Edenline: maine puteti fi  voi la rand!
Iar  acelora a caror  minte  le-a fost deja “otravita” de informatiile puse la dispozitie de “liderii” lor, le recomand sa cantareasca aceste informatii si peste cateva  saptamani sau luni, sau pur  si simplu sa-si  vada de viata lor si sa astupe gaura cheii de la usa vecinului, pentru a nu fi tentati  sa se  uite pe  ea, cand  e vecinul in extaz!

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Câte ceva despre bărbatul care trăiește de ani de zile fără bani…



De paisprezece ani, americanul Daniel Suelo a ales să trăiască fără bani. În prezent, locuiește într-o peșteră și a găsit bogăția în renunțare: o viață plină de aventuri, de fraternitate și de spiritualitate

O anume Dorothy J. Gordin a petrecut aici, în această peșteră, noaptea de 26 decembrie 1938 și și-a scris numele pe peretele înnegrit mai apoi de vreme. Înaintea ei au mai trecut pe acolo pionieri mormoni, conchistadori spanioli, indieni Navajo, și tot așa, până la primii oameni ai peșterilor, care și-au găsit și ei refugiul în peștera lui Daniel Suelo. Așteptând să i se alăture și alții, el este primul care a luat apă de la izvorul din vale, primul care s-a adăpostit de vânt în spatele peretelui de stâncă, care s-a întins pe pământul prăfos ca să se odihnească, care s-a simțit mic de tot la poalele înălțimilor amețitoare, care a contemplat tenta stacojie a stâncii în soare, care a locuit cu scorpionii, cu pumele și cu ratonii. În canion, doar ocupanții peșterii sunt în trecere. Daniel Suelo ar fi fost gazda perfectă dacă nu și-ar fi uitat briceagul. Este 15.30, se lasă deja noaptea și „la el“ e un frig de crapă pietrele. Fără scule, pregătirea pentru somn se anunță complicată, cu atât mai mult cu cât la o oră de mers pe jos se află magazinele din Moab (Utah), care sunt pline de tot felul de materiale pentru camping, americanii fiind înnebuniți după gadgeturi care le permit să aibă în cort exact același confort ca și acasă. Însă omul nostru este ingenios. S-a înarmat cu tot felul de ustensile din plastic și, după ce a aprins din prima un spectaculos foc de tabără, a început să pregătească cina. Un pic ofilite, legumele fuseseră pescuite cu o zi înainte – la fel ca și brânza și clementinele servite la desert – din coșul de gunoi al unui supermarket. Rezultatul – o supă caldă și deasă – este un adevărat festin. Prima învățătură a gazdei noastre:

Nedorindu-mi nimic altceva decât ceea ce este accesibil aici și acum, duc o viață plină de abundență.

Daniel Suelo aplică acest principiu în fiecare aspect al existenței sale, nebazându-se, pentru a supraviețui, decât pe ceea ce societatea și natura (sau, mai bine, zis, steaua lui norocoasă) îi pun în mod gratuit la dispoziție. Altfel spus, nu cumpără, nu vinde, nu face niciun fel de troc niciodată și refuză orice fel de ajutor din partea serviciilor sociale. Din toamna anului 2000, când într-o bună zi și-a lăsat, în mod voluntar, ultimii dolari într-o cabină telefonică din Pennsylvania, Daniel Suelo trăiește fără bani. Compară acest moment cu o dezintoxicare:

Pur și simplu am renunțat la un obicei rău, așa cum un junky se lasă de droguri. Banii îți creează sentimentul de lipsă. Ne țin legați de trecut, prin datoriile pe care le-am acumulat, și totodată ne țin legați și de viitor, prin creditele pe care le avem, împiedicându-ne în felul acesta să onorăm așa cum se cuvine momentul prezent.

La prima vedere, Daniel Suelo nu este cu nimic diferit de marea masă a ciudaților care trăiesc la limita patologicului și a visului american. Însă, cazul lui Suelo a devenit o epopee din momentul în care scriitorul și ziaristul Mark Sundeen l-a transformat în eroul cărții sale, „Omul care a renunțat la bani“, în care autorul pune sub semnul întrebării modelul economic american. Publicată în 2012, în Statele Unite, cartea a cunoscut un succes răsunător, în special în rândul Americii profunde, ale cărei certitudini au fost puternic zdruncinate de criza financiară din 2008.

Ceea ce este cel mai frapant la Daniel este onestitatea lui intelectuală. Nu l-am văzut niciodată încălcându-și principiile“, mărturisește Mark Sundeen, care l-a descoperit mai apoi și în ipostaza de „orator charismatic“,

cu ocazia unei serii de conferințe pe care cei doi le-au ținut după publicarea cărții.

Complet transformat de acest stil de viață, Daniel Suelo petrece mult timp la biblioteca din Moab, unde are acces – gratuit – la internet, putând în felul acesta să își completeze blogul și să răspundă la miile de mailuri pe care le primește de la admiratorii care doresc să îi urmeze calea, de la frustrații care îi reproșează că subminează sistemul și, mai ales, de la curioșii care doresc să știe cum anume reușește să trăiască fără niciun ban în buzunar. După cum ni le înfățișează el, lucrurile sunt destul de simple:

Iau în mod liber ceea ce îmi este oferit în mod liber, de către natură ori de către alte ființe umane. Mă hrănesc cu plante sălbatice și cu ceea ce găsesc în tomberoane. Uneori, mănânc la prietenii care mă invită la masă. Pescuiesc, vânez. Mi s-a petrecut chiar să mănânc animale strivite de mașinile de pe autostradă. Dar aceasta, desigur, numai cu condiția să fie proaspete.“

Nici dormitul nu este o problemă, chiar dacă cel mai bine se simte tot în peștera din apropiere de Moab. Cel mai greu test în materie de detașare față de cele lumești este totuși durerea fizică. De altfel, singura dată când „a cedat“ și a renunțat la principiile sale a fost când s-a tăiat la un deget în timp ce meșterea ceva. Cedând insistențelor surorii lui, a mers în cele din urmă la urgențe. Cele câteva copci l-au costat mai multe sute de dolari și l-au obligat totodată să-și găsească un loc de muncă temporar pentru a-și putea plăti în felul acesta datoria. A fost un episod care, spune el, l-a întărit și mai mult în convingerile sale. Acum, când îl ia durerea de dinți, de exemplu, se mulțumește să-și umple caria cu ace de pin.

După ce am tot pus ace, molarul mi s-a spart în două, dar măcar nu mă mai doare.

Asceza este apanajul marilor mistici. De la profetul Ioan Botezătorul din Evanghelii și până la cerșetorii sadhu-și din India, misticii au înțeles că ceea ce este superfluu în această lume sfârșește prin a sufoca sufletul. Suelo nu are totuși nimic din imaginea unui ermit străveziu. Nici măcar nu și-a propus să fie abstinent. Abstinența lui este mai degrabă legată de stilul său de viață. Este interesant de văzut cum trece cu picioarele goale prin pâraiele de munte, cu apă rece ca gheața, fără ca măcar să clipească, în vreme ce vizitatorii lui tremură de frig doar văzându-l.

Daniel Suelo este și profet, într-un anumit fel. Având lecturi solide în materie de creștinism, budism, islamism, taoism, cultură amerindiană, dar și șamanism ori antropologie, religia lui se poate rezuma astfel: banii sunt un chip cioplit, un idol fals. El îi asigură pe cei care sunt dispuși să îl asculte:

Banii nu există decât dacă există suficiente persoane care să creadă în existența lor. Ei nu reprezintă o realitate fizică, ci o credință, o iluzie. Dacă ne desprindem din această iluzie, ne vom da seama că bancnota de 100 de dolari nu este decât o bucată de hârtie desenată.

Inutil să mai spunem că un astfel de discurs, rostit în țara care a făcut din accesul la proprietate baza principiilor naționale, este de neimaginat. Un singur exemplu: cazul lui Suelo l-a lăsat complet indiferent pe angajatul de la ocolul silvic, care i-a dat o amendă de 120 de dolari pentru „ocuparea ilegală a peșterii“, deși el locuia la vremea respectivă în canion. Amenda a fost până la urmă convertită în 20 de ore de muncă în serviciul comunității, deoarece contravenientul se afla în insolvență. În ceea ce-i privește pe polițiști, aceștia își ascund rareori suspiciunea față de acest vagabond care face autostopul sau care este surprins în plină ședință de dumpster diving (plonjon în tomberon).

Polițiștilor le spun că vizitez America la picior, explică Suelo. Asta îi mișcă. Mulți dintre ei sunt patrioți, au fost în armată și înțeleg perfect faptul că fiecare cetățean ar trebui să aibă dreptul de a circula liber în propria țară.

Dacă nu ar fi avut o fire tolerantă și contemplativă, nutrind astfel de idei, Daniel Suelo ar fi putut deveni un mare revoluționar. A preferat însă abordarea cristică a predicării învățăturii lui Iisus, fapt care, de altfel, nu este de mirare pentru cineva care provine dintr-o familie de evangheliști fervenți, în care Biblia este luată ad litteram. Creștini practicanți, părinții lui Daniel îi primesc cu bunăvoință pe cei care vor să îi cunoască, în salonul lor curățel din Fruita, un orășel liniștit din Colorado. Ei își ritmează frazele cu acel „slavă să-I aducem Domnului“ pe care îl putem auzi în rândul acelor born again Christians (născuți din nou), și își îmbrățișează fiul cu o privire plină de iubire.

Până în momentul în care a intrat la facultate, el însuși era un creștin practicant foarte fervent. Însă, în timpul unei misiuni umanitare în Ecuator, pe vremea când avea 25 de ani, toate aspirațiile lui legate de o viață cuminte au fost aruncate în aer. Tânărul bărbat, naiv la vremea respectivă, a devenit conștient de ipocrizia religioasă, de imperialismul economic american și de ravagiile pe care le produce societatea de consum. A urmat o lungă perioadă de depresie și o tentativă de sinucidere în anul în care a împlinit 30 de ani. S-a aruncat cu mașina de pe vârful unui munte și a scăpat ca prin minune. După acest moment, își dă demisia din postul de asistent social pe care îl ocupa și o ia la drum prin America pe bicicletă, la picior, cu autostopul sau pur și simplu cu trenurile de marfă, învață să se descurce, descoperă viața în comun și contra-cultura. Ușor-ușor, devine un hobo, un vagabond care, de la Huckleberry Finn la Jack London și Jack Kerouac, a inspirat și continuă să inspire imaginarul american.

Trecerea definitivă s-a produs în 1999, cu ocazia unui sejur în Thailanda și în India, unde a fost inițiat în meditația transcendentală și a realizat faptul că renunțarea este o formă de bogăție. La întoarcerea din Asia, a renunțat definitiv la ultimii bani pe care îi mai avea. Nu-și propusese aceasta, dar a dat curs impulsului foarte puternic care l-a cuprins chiar la benzinăria din apropierea locului unde își găsise un adăpost. A înțeles că hârtia de 50 de dolari pe care o ascunsese în fundul buzunarului, „în caz că“, nu este soluția problemelor sale, ci, dimpotrivă, chiar cauza lor. Așa că a cumpărat un plic timbrat, a pus înăuntru 20 de dolari, contravaloarea unei amenzi – ultima sa datorie, iar restul de bani i-a lăsat într-o cabină telefonică.

Mark Sundeen descrie astfel acest pas decisiv:

Suelo s-a întors, a traversat parcarea, lăsând ultimii bani acolo, în urma lui. În acel moment a început ploaia. Dar Suelo trăia sentimentul că pe chipul lui curgea un lichid mai dens și mai cald decât mierea, umezindu-i părul, chipul, umerii. Era cuprins de extaz, învăluit în grația divină și în iubirea care susține totul în univers. Și ne iartă nouă datoriile noastre, taie nodul tuturor atașamentelor, scoate-ne din acest cerc vicios… Și, odată realizat acest botez, când a încetat să mai tremure copleșit de emoție, a știut că a făcut exact ceea ce trebuie.

Simt acum dorința de a împărtăși acest mesaj lumii întregi. Simt că am în mine un vulcan care dorește să erupă“,

spune Suelo servindu-se, în holul hotelului, dintr-o ceașcă de cafea oferită din partea casei.

Daniel este un tip echilibrat, cultivat și sobru, dar mai ales foarte simpatic. Cine nu s-ar oferi să-l ajute, impresionat fiind de sinceritatea pe care o manifestă în tot ceea ce face? La Moab, fost oraș minier, devenit un fel de Mecca al bicicletelor de teren, a devenit o figură cunoscută, beneficiind în felul acesta de atenția binevoitoare a comunității. Însă dacă s-ar fi drogat, dacă ar fi fost alcoolic sau pur și simplu un amărât al străzii, care ar fi fost șansele să supraviețuiască? Cu alte cuvinte, experiența lui Daniel Suelo este experiența lui Daniel Suelo. I se amintește adesea. Iar el încuviințează, gândindu-se la eșecul „Tribului fără bani“ (The Moneyless Tribe). Vara trecută, la cererea mai multor discipoli întâlniți pe net, a acceptat să fie liderul unei comunități nomade care să trăiască conform principiilor sale de gratuitate. Însă grupul de aproximativ șase-șapte persoane nu a rezistat prea mult timp, subminat fiind de egoismul unora dintre membri și de neputința reală a tuturor de a renunța cu adevărat și definitiv la bani. Își amintește cu tristețe:

Chiar și cei mai fervenți dintre ei își ascundeau câțiva dolari pentru abonamentul telefonului. Nu-și puteau închipui viața fără Facebook!

Tot în perioada când se „elibera“ de bani, Daniel s-a „eliberat“ și de numele său de familie, Shellabarger, alegându-și un altul, care să-i amintească de ceea ce îi susține cu adevărat existența: pământul, glia, suelo în spaniolă.

Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanță Herculane 2014 publicat la editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.


Tags : , , , , , , , , , , ,

Alimentatia in epoca moderna-traditie si provocari

Prelegerea,care a avut loc la Scoala Gimnaziala “Miron Costin” din Bacau,a avut ca participanti la eveniment elevii claselor VIII B si VIII C, care au audiat cu atentie expunerea si au intervenit pe alocuri,cu umor,inteligenta si interes pentru subiectele prezentate. Lectori din partea Asociatiei “Responsabilitate pentru Sanatate” : Nicusor Plosnita, tehnician nutritionist,editor si realizator al emisiunii live “Sanatate si Arta.Arta de a Trai”,la Radiocatch22,Londra si Daniel Tarcuta,tehnician nutritionist,editor si realizator al emisiunii “Sanatatea noastra cea de toate zilele”, la Radio Pasarea Spin.



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,