Posts Tagged ‘diabet

Biorezonanţa: metodă modernă pentru diagnostic şi tratament


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.


Ce este biorezonanta?

Biorezonanta este o metoda moderna de diagnostic si tratament, dezvoltata pe baza cercetarilor efectuate de Institutele de Psihofizica din Rusia.
Aparatul de biorezonanta consta dintr-un sistem computerizat care poate detecta din timp deficientele sau modificarile patologice la nivelul structurilor de unde energetice generate la nivelul tesuturilor, organelor sau celulelor organismului.

Acest dispozitiv poate detecta cu mare probabilitate (acuratete intre 80-90%) in faze incipiente, modificarile survenite in starea de sanatate. Pentru comparatie, RMN-ul depisteaza afectiuni de gastroenterologie cu o precizie de 30-34%.
In cazul biorezonantei, examinarea are loc in zona energo-informationala, prin intermediul unor inductoare-receptoare magnetice sub forma de casca.

Pe scurt, in timpul consultatiei, aparatul masoara parametrii de rezonanta si reactanta ai organismului. Prin masuratori electrofiziologice el colecteaza mii de parametrii intr-un timp foarte scurt. Aceste date sunt apoi calculate, analizate si redate intr-o forma familiara medicului de un computer.
In timpul testarii, dispozitivul rezoneaza cu mii de tesuturi, organe, nutrienti, toxine si alergeni intr-o sutime de secunda si inregistreaza valorile la care organismul reactioneaza. Aparatul scaneaza organismul pacientului asa cum un program anti-virus scaneaza un computer, cautand orice fel de virusuri, deficiente, slabiciuni, alergii, anormalitati sau sensibilitati.

Informatiile furnizate de aparatul de biorezonanta sunt fundamental diferite fata de cele oferite de radiografii, analize de sange etc., din moment ce ne vorbesc despre starea energetica a intregului organism, luat ca un tot, si despre directia in care organismul isi concentreaza energia. Analiza fiind globala in intregul organism si nu doar in cativa ml de sange, are o acuratete mult mai mare, erorile survenind mult mai rar.
Odata masurate nivelurile de vitamine, aminoacizi, nutrienti, minerale, enzime, zaharuri, toxine, hormoni, bacterii, fungi, virusuri, sanatatea si echilibrul organelor interne, aparatul compara toate aceste valori cu normele etalon din baza de date. De fapt, el descopera orice lucru care afecteaza starea sanatatea.

Dintre multiplele avantaje pe care le are biorezonanta, se pot enumera:

Analiza este foarte obiectiva, ea fiind realizata de un dispozitiv medical computerizat. Medicul citeste si pune cap la cap datele oferite de catre computer.

Practicarea acestei metode este reglementata prin Legea 118/2007 privind organizarea si functionarea activitatilor si practicilor de medicina complementara/alternativa si se incadreaza in categoria 6 numita “Aplicatii bio-electromagnetice si energetice”. Universitatile de Medicina din toata lumea, inclusiv din Romania au inceput sa organizeze impreuna cu Colegiul Medicilor cursuri post-universitare de pregatire pentru “Evaluarea globala energetica si functionala computerizata a organismului (diagnostic si terapie prin biorezonanta)”.

Nu, deoarece este metoda pur stiintifica, obiectiva.

Nu. Pacientul sta pe un scaun si nu simte nimic.

Nu. Nici unul.

Nu. Nu este necesara nici un fel de pregatire. Singura mentiune este ca in timpul examinarii pacientul nu va trebui sa aiba la el telefonul mobil, ce ar putea interfera cu aparatul de biorezonanta.

Intre 60 si 90 de minute, in functie de complexitatea tabloului patologic.

Dispozitivul poate executa o terapie cuantica si frecventiala in cursul aceleiasi sedinte, numita metaterapie. Pe langa aceasta corectie energetica, ofera o gama larga de solutii terapeutice alternative din domeniile: medicina naturista, fitoterapie, dietoterapie, homeopatie, psihoterapie si medicina alopata.

 

Despre Sistemul de diagnosticare a stării de sănătate prin biorezonanţă DIANEL 5122 CIT-NELIAN MOSCOVA

1.Program de diagnosticare de ultimă generaţie, Dianel Cit-Nelian,
2.Rulare rapidă şi diagnosticare cuprinzătoare a tuturor organelor umane şi capacitatea dispozitivului de a detecta boala chiar în fazele incipiente,
3.Precizie la diagnosticare de până la 95%, datorită fiabilităţii răspunsului galvanic al pielii cu douaă canale,
4.Testarea psiho-fiziologică a stării neuro-psihice a pacientului – cu ajutorul programului ,
5.Recomandare automată a tratamentelor, în funcţie de patologiile existente,
6.Normalizarea stării funcţionale a organelor şi a homeostaziei întregului organism prin metoda MORA TERAPIE,
7.Înregistrarea în program a peste 100 de furnizori de tratamente naturale şi alopate,
8.Testarea prin programul VegetoTest a compatibilităţilor dintre alimente, suplimente, medicamente şi organele interne, în raport cu tratamentele recomandate,
9.Raport medical detaliat (raport de descărcare de gestiune),
10.Sistem portabil (laptop) cu o autonomie de lucru de aproximativ două ore.




Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mierea de albine şi alte produse apicole şi…luciditatea


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.

De când mă ştiu am fost preocupat de alimentaţia sănătoasă şi de menţinerea sănătăţii prin mijloace naturale, iar mierea, polenul şi celelalte produsele apicole le consideram parte integrantă a acestui mod de viaţă.

De aceea am fost şocat când am aflat că (raw-)veganii nu consumă miere pentru că „e un produs de origine animală“ şi „se obţine prin exploatarea animalelor“.

Isteria anti-miere e atât de mare încât în unele comunităţi (raw-)vegane de pe Facebook dacă îndrăzneşti să pronunţi cuvântul „miere“ eşti excomunicat urgent, definitiv şi fără drept de apel din acea comunitate.

Rolul acestui articol este să explice atât modul în care se obţine fiecare produs apicol în parte, cât şi aspectul exploatării animalelor, astfel încât să ne dăm seama care produse apicole sunt obţinute etic şi responsabil şi care nu.

Personal prefer termenul de produs obţinut etic şi responsabil în loc de produs raw-vegan din motive lingvistice pe care o să le explic într-un articol separat.

O veste foarte proastă

Pentru început am o veste foarte proastă pentru toţi vegetarienii, veganii, raw-veganii şi alţi vajnici luptători care pretind că sunt împotriva exploatării albinelor: oamenii buni, cu cât consumăm mai multe alimente vegetale, cu atât mai mult suntem OBLIGAŢI de natură (sau mai bine zis de ordinea divină din această lume), să „exploatăm“ albinele (eu prefer termenul de colaborare cu albinele din raţiuni pe care o să le explic mai jos).

De ce? Pentru că marea majoritate a alimentelor consumate de un vegan/vegetarian au nevoie polenizarea făcută de albine pentru a produce fructe sau seminţe. Chiar se spune că dacă ar dispărea albinele şi omenirea ar dispărea, din lipsă de hrană, în doar câţiva ani.

În schimb un „carnivor“ care se hrăneşte cu carne produsă în ferme industriale e mai puţin dependent (dar nu total independent) de albine, deoarece animalele pe care el le consumă sunt hrănite mai mult cu cereale, care se polenizează cu ajutorul vântului, nu al albinelor.

Ştiu că există şi alţi polenizatori în afara albinelor, dar sunt mult mai puţini eficienţi, iar unele flori chiar nu pot fi polenizate decât de albine.

Foloasele albinelor

Iată câteva citate edificatoare dintr-o carte tipărite în urmă cu 70 de ani [1].

Darwin a făcut mai mulţi ani la rândul încercări… El a semănat trifoiu şi rapiţă în jurul stupinei, şi când au înflorit aceste plante, el a acoperit câteva flori cu o pânză subţire şi rară (cum e tifonul) care să nu lase albine să umble la aceste flori; a numărat apoi sămânţa legată de florile acoperite şi de cele neacoperite, din care albinele au supt miere. În 20 de gogoşi de trifoiu, ale căror flori au rămas neacoperite, a găsit 2290 de seminţe, iar din 20 de gogoşi, rodite de florile cari fuseseră acoperite, numai în 6 a găsit puţină sămânţă, iar 14 au fost seci.

Altă încercare s-a făcut, în 1920, în America, cu 3 meri de aceeaşi mărime. Unul a fost acoperit cu o pânză rară, pentru ca albinele să nu se poată apropia de flori. Florile celorlalţi pomi au putut fi cercetate de albine. Rezultatul recoltei a fost: mărul acoperit cu pânză a dat 20 kg de mere, iar ceilalţi, 160 şi 200 kg.

Dar albinele mai aduc folos şi prin aceia că împiedică înmulţirea gângăniilor, care strică poamele. S-a dovedit că albina, pătrunzând adânc în floare, scutură jos ouăle puse de fluturi în florile de măr, ba că dă jos chiar viermii cari au ieşit din aceste ouă în floare şi cari mai târziu vor intra înăuntrul poamelor.

Acesta ultim aspect, pe care nu l-am mai găsit menţionat în nici o altă parte, pare că explice de ce merele de la merii din grădina mea, deşi nu-i tratez în nici un fel (nici chimic, nici natural) au foarte foarte rar viermi. Se pare că meritul e al zecilor de stupi ai unui vecin.

S-a băgat de seamă că rapiţa, care e mai aproape de stupină, e mai puţin năpădită de purici. Se vede că prin clătinarea ce o pricinuiesc plantelor şi prin bătaia aripelor, albinele turbură liniştea puricilor şi împiedică înmulţirea lor.

Învăţaţii au socotit şi au aflat că folosul ce-l aduce albina la rodirea pomilor şi a semănăturilor, întrece de zece ori, câştigul ce-l are stuparul din mierea ei.

Iată nişte adevăruri vechi de aproape un secol, iar acum noi, oamenii moderni, ne-am trezit că suntem mai deştepţi decât Dumnezeu şi susţinem că nu mai avem nevoie de albine pretinzând că „nu vrem să le exploatăm“.

Iar dacă vi se pare că oamenii de acum 70 de ani aerau cam înapoiaţi şi nu se pricepeau, haideţi mai în zilele noastre. Pe forumul de pe casa-apicultorilor.infoam găsit un citat preluat la rândul lui de pe siteul FAO:

Valoarea economică a polenizării în Europa de Vest este estimată a fi de 30-50 ori mai mare decât valoarea mierii şi a celorlalte produse apicole ale stupului. În Africa, această valoare este uneori estimată a fi şi de 100 de ori mai mare decât valoarea de recoltei de miere, în funcţie de tipul de cultură.

 

Într-o ţară ca Danemarca, aproximativ 3000 de tone de miere sunt recoltate în fiecare an, acestea având o valoare de cca. 7,6 milioane €.

Cu toate acestea, valoarea seminţelor oleaginoase, fructelor şi fructelor de pădure create prin munca de polenizare a albinelor este estimata a fi între 200 şi 400 de milioane €.

ftp://ftp.fao.org/docrep/fao/012/i0842e/i0842e09.pdf

Cei care chiar vreţi să vă documentaţi puteţi căuta mai multe pe site-ul FAO.

Aşadar noi „ierbivorii“ profităm, direct su indirect, de zeci şi zeci de ori mai mult din „exploatarea“ albinelor, decât profită stuparul însuşi. Chiar dacă nu mâncăm miere, polen sau alt produs apicol.

Aşadar cine e cel mai mare „exploatator“ al albinelor? Stuparul sau noi vegetarienii, veganii sau raw-veganii?

Culmea ironiei este că nu avem alternativă la această situaţie.

Dar ce ar fi să nu-i mai spunem exploatare, ci colaborare? Şi chiar să ne comportăm aşa. O să explic mai jos acest lucru.

Organizarea socială a familiei de albine

Pentru a înţelege mai bine cum se obţine fiecare produs apicol e necesar să înţelegem mai întâi cum e organizată o familie de albine.

În fiecare familie de albine există trei categorii sociale sau caste:

1.) Matca sau femela reproducătoare

Matcă înconjurată de albineMatcă înconjurată de albine

În fiecare familie de albine există o singură matcă. Nu e loc pentru a doua.

Pe la sfârşitul lunii mai familia de albine creşte alte mătci, fie cu scopul de a o înlocui pe cea veche, fie cu scopul de a roi.

De fiecare dată când apare astfel o nouă matcă, între matca nouă şi cea veche va avea loc o luptă pe viaţă şi pe moarte. O luptă fără menajamente, fără mănuşi, fără armistiţii sau refugiaţi. O matcă trăieşte, cealaltă moare. E singura dată când matca îşi foloseşte acul din dotare.

Există o singură situaţie în care două mătci se tolerează reciproc pentru foarte scurt timp: atunci când familia de albine se pregăteşte de roit. În acest caz o mare parte dintre albinele lucrătoare îşi umplu guşa cu miere şi împreună cu matca mai bătrână părăsesc stupul mamă căutându-şi altă locaţie.

Rolul mătcii este să depună ouă, cât mai multe ouă, din care apar albinele lucrătoare şi, atunci când e necesar, trântorii sau alte mătci. Cu cât matca depune mai multe ouă, cu atât respectiva familie de albine e mai puternică, poate face mai multe provizii şi supravieţuieşte mai uşor peste iarnă.

Numărul de ouă depuse de o matcă zilnic variază în funcţie prolificitatea mătcii, de cantitatea de nectar culeasă de albine şi de sezon, variind de la (aproape) zero, pe timp de iarnă, la câteva mii de ouă pe zi în plin sezon de cules.

Matca e hrănită de către albinele lucrătoare, pe tot parcursul vieţii ei, cu lăptişor de matcă.

În general o matcă trăieşte 2-5 ani.

2.) Albinele lucrătoare

Din punct de vedere sexual albinele lucrătoare sunt femele castrate hormonal de hormonii emişi de matcă.

În atribuţiunile lor intră orice activitate necesară stupului mai puţin depunerea ouălor, care e îndatorirea mătcii şi, evident, împerecherea mătcii care e îndatorirea masculilor (trântorii).

Ele culeg nectarul şi polenul; produc mierea, ceara, propolisul şi lăptişorul de matcă; ventilează stupul când e prea cald vara şi îl încălzesc iarna; hrănesc puietul; fac curat în stup sau apără stupul de intruşi etc. etc.

Într-o familie de albine sunt de la 2-3000 de albine, pe timp de iarnă, până la peste 100.000 de albine în plin sezon de cules.

O albină lucrătoare trăieşte 35-40 de zile vara, iar cele apărute toamna trăiesc până primăvara, adică 6-7 luni.

3.) Masculii (Trântorii)

Masculii albinelor nu sunt numiţi întâmplător trântori, spre deosebire de masculii altor specii de pe această planetă şi în contrast cu albina lucrătoare, ei au doar două funcţii: mâncare şi sex. Adică să se hrănească bine pentru a fi puternici şi să bată coclaurile pentru a se împerechea cu mătcile.

Se pare că trântorii mănâncă (sunt hrăniţi) doar cu nectar proaspăt, nu cu miere. Aceasta explică de ce ei apar în stup pe la sfârşitul lunii mai şi dispar spre sfârşitul verii, când de fapt nici nu mai sunt necesari.

Cum apar cele trei caste de albine

Primul mod de diferenţiere a celor trei caste de albine constă în faptul că matca şi albinele lucrătoare apar din ouă fecundate, pe când trântorii apar din ouă nefecundate (altfel spus trântorii nu au tată, ci doar mamă).

Al doilea element care produce diferenţierea este alimentaţia primită în stadiul de larvă[2], astfel:

Cum sunt create produsele stupului de către albine

Mierea

Mierea este hrana energetică a albinelor, furnizându-le atât energia necesară diverselor activităţi, cât şi energia necesară să supravieţuiască peste iarnă.

Probabil că puţini dintre dumneavoastră ştiu că, în funcţie de sursa din care se obţine, mierea se împarte în două categorii care trebuie tratate distinct: mierea florală şi mierea de mană.

Mierea din flori

Pentru producerea mierii albinele culegătoare zboară din floare în floare şi absorb nectarul pe care îl depozitează în guşă până când ajung în stup.

Pentru un kilogram de miere adus în stup albinele vizitează 1,5-2 milioane de flori de salcâm sau 4-6 milioane de flori de sulfină sau 6 milioane de flori de trifoi [2 p.186] etc.

În principal nectarul conţine zaharoză (polizaharid) şi glucoză (monozaharid), dar mai poate conţine şi alte polizaharide: maltoza, melitoza, melibioza, trehaloza, rafinoza, dextrine etc. Deoarece polizaharidele nu pot fi absorbite direct în organism e necesară transformarea lor în monozaharide. Acest lucru se produce atât datorită enzimelor prezente chiar în nectar la momentul culesului, dar mai ales invertazei produsă de glandele faringiene ale albinei culegătoare.

Datorită acestor enzime într-o oră 50% dintre polizaharide sunt scindate în monozaharide, iar restul procesului se finalizează în următoarele 24 de ore, astfel încât în miere mai rămâne la final doar 0,5%÷1,3% zaharoză.[2 p.197]

După aducerea în stup a nectarului, prin ventilaţie, este eliminat din el excesul de apă astfel că, în final, mierea va conţine aproximativ: 28÷37% glucoză, 37÷39% fructoză, 5÷11% maltoză, 0,5÷1,3% zaharoză, 17% apă.

După cum vedem, în realitate, mierea nu este digerată de albină deoarece nectarul NU ajunge în stomacul albinei. Nectarul e doar adunat în guşă şi apoi regurgitat în faguri. Altfel spus albina face cu nectarul cam ce face elefantul cu apa: o absoarbe pe trompă, apoi o elimină.

Deoarece zborul albinei culegătoare necesită un consum de energie, când albina respectivă are nevoie de hrană deschide „supapa“ dintre guşă şi stomac, permiţând unei părţi din nectar să treacă în stomac pentru a fi digerat şi consumat.

Concluzie despre mierea florală: având în vedere cele de mai sus, respectiv că nectarul nu e digerat şi absorbit în corpul albinei, ci doar cules, transportat în guşă şi ventilat, mie personal mi-e greu să consider mierea din flori ca fiind produs de origine animală.

Eu personal consider că mierea din flori e un produs vegetal, obţinut cu ajutorul animalelor sau, mai corect spus, al insectelor.

Mai mult, deoarece recoltarea ei, dacă e făcută cu atenţie şi cu grijă, nu implică provocarea de suferinţe albinelor consider mierea ca fiind un produs alimentar obţinut în mod etic şi responsabil.

Mierea de mană

Mierea de mană la rândul ei are două surse din care se obţine: de origine vegetală şi de origine animală.

Mana de origine vegetală este de fapt seva care apare, de obicei primăvara, pe unele plante sub formă de picături. Datorită faptului că aceasta este produsă în cantităţi foarte mici, nu ajunge să fie depozitată în faguri, deci nu aveţi de unde procura miere de mană de origine vegetală.

Mana de origine animală este produsă de nişte insecte parazite (Homoptere) care parazitează anumiţi copaci sugându-le seva.

Ţinând cont că aceste insecte parazite sunt sedentare şi nu au nevoie de multă energie, ele consumă doar o mică parte din zaharurile din seva plantei, însă au mare nevoie de proteine pentru a se dezvolta. Dar din cauză că seva plantei conţine foarte puţine proteine ele sunt nevoite să „filtreze“ mari cantităţi de sevă, surplusul fiind eliminat sub formă de picături dulci care sunt culese de albine.

Concluzie despre mierea de mană: având în vedere că, spre deosebire de albine, aceste insecte digeră, chiar dacă parţial, seva plantei înainte de a o elimina putem spune că mierea de mană are origine animală. Dar fiind că obţinerea ei nu implică suferinţă nici pentru albine, nici pentru insectele care parazitează plantele, putem spune că este un produs obţinut în mod etic şi responsabil.

Cum deosebim mierea de mană de cea florală

Probabil că acum vă întrebaţi cum deosebim mierea din flori de cea de mană? E foarte simplu.

În primul rând după culoare: mierea de mană e foarte închisă la culoare (vezi foto).

Miere de salcâm, miere polifloră,i miere de manăMiere de salcâm, miere polifloră şi miere de mană

În al doilea rând, o să vă spună stuparul. Ţinând cont că mierea de mană se vinde la un preţ mai mare decât cea din flori, deoarece conţine de 20 de ori mai multe minerale şi alte substanţe nutritive, puteţi fi sigur(ă) că dacă stuparul spune că e de mană atunci aşa este. Nu are nici un interes să vă mintă.

În al treilea rând mierea de mană se produce de obicei în pădurile de conifere (brad, molid, pin, ienupăr) unde nu sunt alte flori, deci şansa ca aceasta să fie amestecată cu cea de flori e foarte mică.

Dacă vreţi neapărat să evitaţi mierea de origine animală atunci ocoliţi orice borcan care poartă eticheta „miere de mană“ sau „miere de pădure“.

Polenul şi păstura

Albine aducând polenAlbine aducând polen în stup

Polenul este hrana proteică a albinelor necesară pentru creşterea puietului.

Polenul este cules de albină de pe floare, amestecat cu puţină salivă şi puţin nectar apoi este prins ca un mic ghemotoc pe picioruşele din spate pentru a fi transportat în stup.

Odată depus în faguri polenul suferă unele procese de fermentaţie devenind păstură.

Culegerea polenului se face blocând intrarea în stup cu o plăcuţă care are pe ea orificii astfel încât albina care are polen pe picioruşe să nu poată trece decât dacă renunţă la una din grăunţele de polen. Aceste grăunţe cad într-un sertar de unde sunt adunate de stupar.

Culegerea păsturei se face prin scoaterea ei manuală, cu o pensetă, din fiecare celulă a fagurelui. De aceea şi este mai scumpă decât polenul.

Concluzie despre polen şi păstură: deoarece polenul şi păstura nu sunt ingurgitate şi digerate de albine, ci doar recolate şi transportate eu personal le consider ca fiind produse vegetale, dar obţinute cu ajutorul animalelor.

Mai mult, deoarece recoltarea lor nu implică provocarea de suferinţe albinelor le putem considera ca fiind produse alimentare obţinute în mod etic şi responsabil.

Propolisul

Propolisul este obţinut de albine din mugurii unor plante cu conţinut bogat în răşini şi îl folosesc la dezinfecţia şi lustruirea interiorului stupului.

Fiind un foarte bun dezinfectant şi antibiotic oamenii cel mai mult îl folosesc sub formă de tinctură pentru vindecarea rănilor sau în caz de răceală.

Recoltarea lui de către apicultor se face prin răzuirea ramelor sau a pereţilor stupului.

Concluzie despre propolis: nefiind o secreţie a corpului albinelor, ci doar colectat şi transportat de acestea, consider că propolisul este un produs de origine vegetală, dar obţinut cu ajutorul animalelor.

De asemenea fiind că recoltarea lui nu implică nici o suferinţă din partea albinelor îl consider ca fiind un produs obţinut în mod etic şi responsabil.

Ceara

Ceara este secretată de glandele cerifere ale albinei între a 12-a şi a 18-a zi de viaţă a acesteia şi e folosită la construirea fagurilor.

Ceara de albine nu este aliment, dar e folosită în anumite unguente cu scop cosmetic sau medicamentos.

Concluzie despre ceara de albine: fiind o o secreţie glandulară e evident că ceara este un produs de origine animală, dar fiind că producerea şi recoltarea ei nu implică nici o suferinţă din partea albinelor putem considera că e obţinută în mod etic şi responsabil.

Lăptişorul de matcă

Lăptişorul de matcă este secretat de glandele faringiene ale albinelor tinere şi serveşte drept hrană larvelor de albină lucrătoare şi larvelor de trântor în primele trei zile după eclozare, iar mătcii pe toată durata ei de viaţă.

În mare procesul de producţie al lăptişorului de matcă decurge astfel:

  1. apicultorul lasă acea familie de albine fără matcă
  2. apoi introduce în stup nişte rame speciale care au pe ele multe botci (celule în care cresc mătcile) cu larve în ele;
  3. albinele, neavând matcă, depun din abundenţă lăptişor de matcă în jurul acelor larve pentru a le hrăni şi a obţine o matcă;
  4. după trei zile stuparul scoate ramele cu botci aruncă larvele din ele şi recoltează lăptişorul.

Acest proces repetându-se din primăvară până în toamnă.

Fiind foarte bogat în vitamine, hormoni şi aminoacizi lăptişorul de matcă e folosit în diverse tratamente.

Concluzie la lăptişorul de matcă: fiind o secreţie glandulară a albinei, lăptişorul de matcă este un produs de origine animală şi datorită faptului că obţinerea lui implică stresarea familiei de albine (prin îndepărtarea mătcii) şi omorârea larvelor folosite, NU este un produs obţinut în mod etic şi responsabil.

Apilarnilul

Dacă aţi fost oripilaţi de modul de obţinere al lăptişorului de matcă luaţi o pauză înainte de a citi despre apilarnil.

Apilarnilul este obţinut din larve de trântor, recoltate în ultima lor zi ca stadiu de larvă, împreună cu hrana care se află cu ele în celulă în acel moment. Da aţi citit bine: e vorba de larve tocate împreună cu hrana lor.

Noroc că sunt foarte puţini apicultori care practică acest „sport“.

Apilarnilul e folosit în tratamentul anemiilor şi slăbiciunii, fiind un produs vitalizant.

Concluzie la apilarnil: după cele descrise mai sus cred că e mai mult decât evident că apilarnilul este de origine animală şi că NU este produs în mod etic şi responsabil.

Veninul de albine

Veninul de albine este produs de glandele corespondente ale albinei şi păstrat în punga cu venin care este în corespondenţă cu acul albinei.

Veninul de albine este folosit în componenţa anumitor medicamente, în special antireumatice.

Cel mai răspândit aparat de recoltat veninul de albine constă dintr-o placă de sticlă peste care se pune o folie dintr-un cauciuc special, peste care se pune un grilaj din sârme conectate la curent electric pulsator de joasă tensiune. Acest dispozitiv se pune pe scândurica de aterizare de la intrarea în stup. Când o albină aterizează aici şi atinge două din firele grilajului este electrocutată şi ea, instinctiv, se „apără“ înţepând folia de cauciuc. Astfel veninul injectat de acul ei rămâne între placa de sticlă şi folia de cauciuc de unde este recoltat de stupar.

E evident că o familie de albine „tratată“ în acest mod va deveni foarte repede agitată şi agresivă.

Concluzie la veninul de albine: veninul de albine fiind produs de glandele acesteia este un produs de origine animală şi datorită faptului că obţinerea acestuia implică suferinţă pentru albine NU este un produs obţinut în mod etic şi responsabil.

Alte mituri legate de albine, miere şi produsele apicole

Produsele apicole se obţin prin exploatarea albinelor

Pentru a vorbi aceeaşi limbă să lămurim termenul a exploata. Dexonline.ro ne spune că:

A exploata = însuşirea fără echivalent a unei părţi din munca producătorilor nemijlociţi de către cei ce dispun de mijloace de producţie.

sau că:

A exploataFig. Faptul de a profita, de a trage folos în mod abuziv, a asupri, a prigoni, a oprima, a împila

Ori nici una dintre aceste definiţii nu se aplică relaţiei apicultor-albine.

E adevărat că, datorită necunoaşterii, mulţi au impresia că apicultorul este doar un trântor mai mare, care trece prin stupină doar ca să golească fagurii plini cu miere şi atât. Ceea ce e total fals.

Ori în această relaţie apicultor-albine fiecare parte oferă celeilalte ceea ce ea ştie să facă cel mai bine, iar cealaltă parte nu poate să o facă sau ar face-o cu mult efort. O să enumăr doar câteva:

Dacă vi se pare că acestea sunt „floare la ureche“ vă recomand următorul experiment: renunţaţi la tot ce aveţi, inclusiv la hainele de pe voi şi mutaţi-vă într-o grotă pentru un an de zile. După trecerea acelui an mai stăm de vorbă… Dacă o să mai avem cu cine… Dar sunt convins că nu veţi rezista nici măcar o zi în acest experiment.

Ce oferă albinelor stuparului? Ceea ce ştiu ele să facă cel mai bine şi o fac cu plăcere: miere, polen, ceară, propolis. Observaţi că nu am pus pe listă celelalte produse apicole pe care eu nu le consider ca fiind obţinute în mod etic şi responsabil, şi care oricum sunt recoltate de foarte puţini stupari.

Deci avem exploatare sau colaborare? Primeşte fiecare ceva de la celălalt, sau nu?

Eu zică că această colaborare e vitală pentru ambele părţi. Oamenii ar muri în foarte scurt timp de foame, dacă nu ar exista albinele care să facă polenizarea, iar multe familii de albine ar muri dacă nu ar fi protejate şi îngrijite de stupar.

Albinele au trăit milioane de ani şi fără noi, deci o vor face şi în continuare

Corect… Şi oamenii au trăit milioane de ani în grote şi peşteri, dezbrăcaţi sau înveliţi doar în blănuri, dar nu cred că mai e vreun om întreg la minte care să se întoarcă la acel mod de viaţă.

Toţi preferă să se lase „exploataţi“ de angajatori ca să aibă o casă cât mai mare şi mai frumoasă, maşini cât mai luxoase…

Atunci de ce albinele nu ar prefera schimbul: casă curată şi sigură contra muncă (miere)? De ce ar trebui să se chinuie prin scorburi şi crăpături de stâncă unde clar mortalitatea familiilor de albine e mult mai mare decât într-o stupină?

Şi ar mai trebui să ştiţi că spre deosebire de alte animale care pot fi ţinute cu forţa în lanţ sau în cuşcă, albinele nu pot fi ţinute cu forţa în stup. Dacă le deranjează ceva îşi iau mierea şi pleacă. Ori faptul că nu pleacă de la stuparul „exploatator“… spune mult. Pentru cei inteligenţi.

Pe de altă parte „fără noi“ înseamnă total „fără noi“. Adică ar trebui să ne facem bagajele cu mic, cu mare, toţi cei peste 7 miliarde de oameni, şi să ne mutăm pe altă planetă ca să nu mai interacţionăm cu ele. Şi cum aşa ceva nu se poate, iar noi oamenii suntem fiinţe „civilizate“ şi cu naturelul simţitor imediat tăiem orice pom care are o scorbură pentru că e urât şi „e sursă de boli şi dăunători“. Practic am lăsat albinele fără posibilitatea de a-şi mai găsi un loc unde să trăiască libere. Deci cum ar putea trăi fără noi?

Şi dacă am mai desfiinţa şi stupinele pentru a face pe placul unor vegani (nu a tuturor), ar însemna ca albinele să dispară aproape total şi urmarea imediată ar fi reducerea drastică a producţiei agricole, urmată de foamete la nivel global şi chiar dispariţia oamenilor.

Iată unde duce o gândire simplistă, incapabilă să vadă lucrurile în adevărata lor valoare şi care mai şi pretinde, în mod stupid, că o face spre binele albinelor.

Mierea e hrana albinelor, iar omul le-o fură

Da e hrana lor, dar nu o furăm.

Am arătat mai sus că vorbim de fapt de o colaborare. Ori într-o colaborare 1+1≠2. Într-o colaborare 1+1=3, 5, 10 sau chiar 1000, în funcţie de cât de bine sunt organizate părţile implicate.

Asta trebuie să înţelegem noi oamenii moderni: colaborarea e cea care construieşte şi aduce progresul, nu lupta şi concurenţa. Şi probabil că asta trebuie să învăţăm de la albine.

Ca să fiu mai clar: datorită faptului că stuparul face pentru albine ceea ce lor le-ar cere foarte mult efort, sau le-ar fi imposibil, albinele folosesc resursele astfel economisite pentru a produce miere, polen şi ceară în cantităţi mult peste nevoile lor şi care în mod natural nu ar fi reuşit să le producă. De aceea nu o să vedeţi niciodată o familie de albine „sălbatice“ care să producă 50 kg de miere într-o vară, oricât ar fi culesul de bogat.

Iar stuparul ia de la albine doar ceea ce acestea au produs în plus, tocmai datorită ajutorului adus de el. Deci nici vorbă de furt.

Albinele sunt hrănite cu zahăr pentru a falsifica mierea

Incorect. Nici un stupar întreg la minte nu-şi hrăneşte albinele cu zahăr ca să falsifice mierea, dintr-un motiv foarte simplu: zahărul duce la scurtarea vieţii albinelor şi foarte rapid stupii lui ar deveni extrem de slabi şi ar muri în prima iarnă.

Aceasta nu înseamnă că mierea nu poate fi falsificată cu zahăr, doar că nu aceasta este metoda.

Hrănirile cu zahăr sunt hrăniri de stimulare sau de completare.

În perioadele când culesul de nectar natural este slab (primăvara de exemplu) albinele hrănesc matca mai puţin, aceasta depune mai puţine ouă, familia nu se dezvoltă suficient şi când apare culesul principal (salcâm, tei etc.) stupul fiind slab, de abia îşi adună necesarul pentru el, sau nici măcar atât.

În aceste perioade fără cules stuparul face hrăniri de stimulare pentru a „păcăli“ albinele să creadă că există cules şi implicit matca să depună mai multe ouă. În acest fel la momentul culesului stupul e puternic şi adună miere suficientă şi pentru el şi pentru stupar. Hrănirile de stimulare se fac cu 100-300 g de zahăr pe zi, adică atâta cât consumă albinele pentru hrana lor. Nici vorbă să-l transforme în miere.

Hrănirile de completare se fac în anii foarte slabi d.p.d.v. apicol când albinele nu au reuşit să-şi facă provizii nici măcar pentru ele. Dar acestea sunt riscante deoarece pot duce la moartea familiei de albine înainte de ieşirea în primăvară.

Cineva zicea: „nu mai cumpăr miere de la stuparul X pentru că am văzut la el mulţi saci cu zahăr“. Păi depinde cum a fost anul respectiv d.p.d.v. apicol şi câţi stupi are. Dacă are să zicem 50 de stupi şi le dă, primăvara devreme, 300 g de zahăr/zi pentru stimulare, timp de 30 de zile rezultă: 50 stupi x 0,3 kg zahăr x 30 zile = 450 kg zahăr. Iată unde se duc sacii de zahăr. Pe stimularea albinelor, nu în miere.

Nu vreau să spun că stuparul X e „uşă de biserică“, dar nu judecaţi lucrurile în mod simplist, ci în toată complexitatea lor, unde caracterul omului respectiv e cel mai important.

Mierea zaharisită e falsificată cu zahăr

Incorect. De fapt e exact invers: mierea falsificată NU se zahariseşte.

Avem aici un exemplu de „limbajul dăunează grav sănătăţii“. Adică folosirea incorectă a unui termen ne face să tragem concluzii total greşite.

Mult mai corect e termenul de miere cristalizată.

Cristalizarea mierii e un fenomen natural, care se produce mai rapid sau mai încet în funcţie de tipul de miere, temperatura la care e păstrată, impurităţi (polen, ceară).

La noi cel mai rapid cristalizează mierea de floarea soarelui (cam în 3 săptămâni), iar cel mai încet cea de salcâm (cam în 2 ani).

Sfat: dacă vreţi să fiţi sigur(ă) că luaţi miere naturală cumpăraţi miere cristalizată şi consumaţi-o aşa sau topiţi-o în baie de apă la maxim 39°C.

Pont: cel mai greu se falsifică mierea de salcâm, deoarece e foarte greu să fie „fabricată“ miere atât de transparentă cum este cea de salcâm.

Mierea este 50% vegan şi 50% saliva albinelor

Fals. Albinele adaugă în nectar doar 0,2% enzime necesare pentru convertirea zaharurilor. Adică dintr-un kilogram de miere abia 2 grame sunt enzime adăugate de albină.

Şi e normal să fie aşa: într-un proces enzimele sunt necesare în cantităţi foarte mici.

O să consider mierea „un dar de la albine“ când…

Cineva zicea că „O să consider mierea «un dar de la albine» când va veni o albină să îmi spună: «te rog, serveşte, vreau să trăiesc într-o cutie, să primesc antibiotice şi fum (etc. etc.) doar ca să iţi ofer ţie, omule, munca şi hrana mea tot restul vieţii“.

În primul rând vreau să vă rog ca atunci când întâlniţi o albină care să vorbească şi să vă spună că îi place sau nu ceva, vă rog să o prindeţi foarte repede şi să fugiţi cu ea la televiziune. Ar fi cea mai extraordinară descoperire din biologie, în cele câteva miliarde de ani de evoluţie a vieţii pe această planetă. Vă daţi seama… o albină care vorbeşte…

În al doilea rând cred că am fost destul de clar mai sus, când am spus că vorbim de o colaborare reciproc avantajoasă între stupar şi albine, iar faptul că ele nu îşi iau catrafusele să plece din stupină, arată clar acceptul lor tacit. Sau vreţi un contract scris semnat de ele?… Eventual şi legalizat la notar?…

În al treilea rând l-aş întreba pe cel care a emis această idee filozofică de o profunzime extraordinară: tu de ce accepţi să trăieşti într-o „cutie“, de accepţi ca patronul să-ţi ia o parte din muncă, statul altă parte, primăria altă parte, de ce accepţi să fi vaccinat împotriva voinţei tale, chiar dacă asta îţi face rău? De ce nu te muţi domnule într-o grotă? Nu tu impozite, nu tu facturi la utilităţi, nu tu vaccinuri toxice… Stai aşa… aiurea… într-o „cutie“… Şi te laşi exploatat… De ce?…

Nu cumva pentru că această „cutie“ e curată, comodă şi îţi oferă protecţie? Şi atunci albinele de ce nu ar prefera să locuiască într-o „cutie“? De ce mă rog, o scorbură murdară, rece şi umedă ar trebui să fie mai comodă pentru albine decât o „cutie“ uscată şi curată?

Albinele sunt tratate cu antibiotice

Singurul tratament cu antibiotice se face doar în caz de locă (o boală infecţioasă a albinelor), care e destul de rară. Deci nu există tratamente preventive sau masive cu antibiotice (ca în zootehnie).

Mai rar se foloseşte FUMIDIL B (tot un antibiotic) în tratamentul nosemozei (diaree), însă tratamentul preferat în acest caz este de fapt PROTOFIL-ul, care este un extract de plante.

Aşa că şansa să consumaţi miere cu antibiotice e aproape zero.

Singurul tratament anual şi care se face la toate albinele este împotriva păduchelui varoa. Dar acesta nu este un antibiotic şi având în vedere că acel tratament este acceptat şi în apicultura bio, arată faptul că substanţa respectivă nu ajunge în miere.

Păduchele varoa este un parazit „importat“ din orient. Albinele de acolo au învăţat să se cureţe singure de el, dar fiind că cele din Europa nu au încă această deprindere e necesar să se aplice acest tratament anual.

Mierea e un aliment concentrat

Aşa şi?… De ce un aliment concentrat nu ar trebui consumat?

Oricum mierea nu se mănâncă nici cu lingura, nici cu polonicul. Mierea se foloseşte în cantităţi mici ca îndulcitor natural şi foarte sănătos.

Oricum, în afară de diabetici, mierea nu face rău nici în cantităţi mari.

Iată o persoană care a băut 1,5 kg de miere în douăzeci de secunde (da, douăzeci de secunde) şi nu numai că nu a păţit nimic, dar a şi recidivat şi anul următor a consumat aceeaşi cantitate în 17 secunde. Performanţele şi insistenţele omului se pare că i-a determinat pe organizatori să schimbe regulile concursului din „Cel mai mare mâncător de miere“ în „Cel mai mare mâncător de miere cu… linguriţa“.

Mierea nu e făcută pentru hrana omului

Serios?… Ce înseamnă că nu e făcută pentru hrana omului?

Înseamnă că nu ar fi digerabilă sau ar produce boli celor care o consumă. Ori eu nu am auzit până acum de nici un studiu care să spună că mierea, polenul sau propolisul ar produce boli. Nici unul. Toate scot în evidenţă efectele benefice ale produselor apicole.

E adevărat că mierea e interzisă bolnavilor de diabet şi că persoanele alergice nu pot consuma polen. Dar aceste persoane sunt deja bolnave, nu s-au îmbolnăvit din cauza produselor apicole.

Ca să nu roiască, apicultorul smulge aripile mătcii

Aceasta e o exagerare din mai multe puncte de vedere.

În primul rând nu e vorba de a smulge aripile, ci de tăia vârfurile aripilor mătcii, astfel încât aceasta să nu poată zbura prea departe în caz de roit şi astfel roiul, care nu se desparte de matcă, să fie uşor de recuperat de către apicultor.

În al doilea rând e o practică extrem de rară pentru că poate duce la rănirea mătci, apoi implicit la respingerea ei de către albine şi astfel ai mai multe pierderi decât beneficii. Eu unul nu am întâlnit nici un apicultor care să facă aşa ceva. Dacă vedem un filmuleţ pe Youtube cu asta nu înseamnă că se şi practică.

Fiind că le luăm mierea, albinele muncesc mai mult şi mor mai repede

Încă o dată, repet, ce am spus mai sus: datorită faptului că apicultorul face lucruri care albinelor le-ar lua foarte mult timp, acel timp rămas e folosit de albine pentru a culege nectar mult mai mult decât ar face-o în stare sălbatică.

Deci nu muncesc mai mult, muncesc doar ceea ce ştiu ele să facă mai bine şi cu plăcere. Iar asta prelungeşte viaţa, nu o scurtează.

Tu, dacă ai fi albină, ce ţi-ar place să faci mai mult: să locuieşti într-o scorbură umedă şi friguroasă şi să te aperi de urşi, şoareci şi alţi prădători? Sau să locuieşti într-o „cutie“ curată, apărată şi renovată de altcineva şi tu doar să culegi nectar?

De fapt tocmai datorită colaborării cu stuparul, rata de mortalitate la familiile „domestice“ e mult mai mică decât la cele „sălbatice“.

Singurul mod în care oamenii, dar nu stuparii, scurtează viaţa albinelor sunt pesticidele.

Ce ai zice dacă…

Am găsi la un moment dat un text, în engleză, care spunea aşa: „Ce ai zice dacă ţi-aş pătrunde cu forţa în casă, ţi-aş umple-o de fum, aş omorî «accidental» câţiva membri ai familiei, aş lua orice lucru care consider că nu-ţi trebuie, pretinzând în acelaşi timp că îţi fac un mare favor?“.

Aici trebuie să fac câteva observaţii:

  1. Dincolo de talentul literar al celui care a scris aceasta observăm că e o fiinţă care, pe lingă lipsa cunoştinţelor despre apicultură, vede relaţiile cu cei în jur doar din prisma exploatator-exploatat. Nu e capabil să înţeleagă că în această lume există şi colaborare, chiar între specii total diferite.
  2. Utilizarea fumului nu e obligatorie. Am cunoscut doi apicultori care nu foloseau deloc fumul şi nici nu erau înţepaţi de albine deşi lucrau fără mască.
  3. Referitor la omorârea accidentală a unor albine, l-aş întreba pe autorul acestui text dacă şi-a privit vreodată masca maşinii după o goană într-o seară caldă de vară? Să vadă câte insecte nevinovate au fost omorâte doar ca ea să se poată deplasa dintr-un loc în altul? I-ar trece prin cap să renunţe la maşină din acest motiv? Îmi vine greu să cred asta.Accidentele de automobil au făcut zeci de milioane de victime nevinovate, atât oameni cât şi animale. Nu am auzit până acum de nici un protest împotriva automobilelor. Oare de ce?…

    Omorârea unei fiinţe, fie şi accidental, e un act regretabil, nu vreau să justific în nici un fel acest lucru, dar haideţi să nu fim farisei…

Omul se crede superior, de aceea exploatează albinele

Fals.

Această „exploatare“ (care de fapt e colaborare, aşa cum am arătat mai sus), e de fapt o necesitate vitală.

Ordinea divină de pe această planetă ne obligă să colaborăm cu albinele. Vrem hrană multă? Avem nevoie de polenizare multă. Pentru aceasta nu ne putem baza pe câţiva stupi sălbatici aflaţi la zeci de kilometri de culturile noastre.

Apropo!!! Câţi dintre voi aţi întâlnit un stup sălbatic? Eu nu am întâlnit niciunul în peste 50 de ani de viaţă. Şi am umblat destul pe câmpurile şi prin pădurile din satul meu şi nu numai.

De fapt avem nevoie ca de aer de stupii aflaţi lângă culturi, iar aceşti stupi produc miere, polen, propolis şi ceară. Fără ei am fi muritori de foame… La propriu. Am arătat la începutul articolului de ce.

În aceste condiţii nerecoltarea produselor apicole ar aduce mai multe pagube chiar familiilor de albine, din motive descrise în orice manual de apicultură. Dar cine să citească aceste manuale?… E mult mai uşor să emiţi judecăţi pe Facebook şi să te crezi important pentru că nu „exploatezi albinele“, decât să te documentezi.

Nu ar fi mai bine să ne modificăm chiar valorile noastre morale şi să învăţăm de la albine că nimeni nu e superior altuia, şi că fiecare are locul lui în societate.

Oare nu de aceea ne-a lăsat Dumnezeu aceste fiinţe minunate în preajmă? Ca să învăţăm de la ele că buna organizare şi colaborarea sunt cele care au dus societatea mai departe?

Astea sunt regulile grupului

Am asistat la un moment dat la o foarte lungă discuţie despre utilizarea mierii pe un grup vegan de pe Facebook.

Majoritatea celor implicaţi în discuţie spuneau: „sunt vegan(ă), mănânc miere şi nu văd nici o contradicţie în asta“. Ceea ce mi se pare corect.

Alte persoane spuneau sunt vegană, mănânc miere, dar când public o reţetă scriu: „îndulcitor preferat“. Aceasta e aşa… ca să fim „corecţi politic“. Ceea ce uneori e bine, alteori nu.

Alte persoane aveau un singur argument: „acestea sunt regulile grupului, deci trebuie să te conformezi“. Punct.

Dacă grupul e grada cuiva, e corect. Nici mie nu mi-ar place să-mi vină cineva în curte şi să facă grătare, sau să-mi povestească cum se face cea mai bună friptură.

Dar dacă grupul e suma membrilor şi majoritatea consumă miere, de ce să nu pronunţ cuvântul „miere“? Ca să fiu „corect politic“?

Concluzie generală

Ca o concluzie la acest forte lung articol:

Vrem, nu vrem; ne place, nu ne place; vegani, vegetarieni sau „carnivori“ suntem obligaţi să creştem albine. Fără ele nu există polenizare. Fără polenizare nu există hrană. Fără hrană nu există oameni. Punct.

Produsele apicole se împart în:

Tu ce aiureli ai mai auzit despre albine? Lasă un comentariu, folosind cuvinte decente (prietenii ştiu de ce…), ca să ne minunăm şi noi.

 

Bibliografie

[1] – Călăuza stuparului, 1946

[2] – Stupăritul nou, Constantin Hristea, 1986

Sursa: https://www.fi-eco.ro/cu-luciditate-despre/despre-miere-produse-apicole-luciditate/

 




Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Nocivitatea laptelui – laptele de vacă este destinat viţelului


CAZEINA SI PERMEABILITATEA INTESTINULUI  ALTERATA

Oracolul mi-a explicat ca exista o suprafata al intestinului subtire care este puternic corelata cu creierul. Cand creierul se “poticneste”(impiedica) inseamna ca peretele intestinului subtire este murdar , incrostat. In acest sens exista un dicton antic care spune : “Anxii intestinale, anxii cerebrale”  O stare generala de intoxicare de la produsele lactate se reflecta intr-un anumit grad in deficientele in comunicare si o incetinire a timpului de formulare a frazelor.

Cazeina reprezinta 80 % din proteinele laptelui de vaca. Este o substanta extrem de lipicioasa,  ceea ce a determinat si folosirea ei ca adeziv pt. lipirea etichetelor pe sticlele de bere. Incercati sa dezlipiti o astfel de eticheta si veti vedea ca nu e deloc usor. Cazeina e folosita de asemenea pt. a lipi bucati de lemn ( la fabricarea mobilelor, sau la tocurile de la ferestre). Industria alimentara o foloseste in mancarea congelata, in produse pt. microunde si in toate produsele elaborate ( semipreparate) , deoarece a inteles de mult ca aceast adeziv  tine laolata alimentele dandu-le o anumita consistenta mai stabila.

Laptele matern uman contine cazeina  ? Da, 40 miligrame la un litru. Sau altfel : intr-un litru de lapte uman sunt 1% proteine si din acestea 4% este cazeina. Laptele de vaca contine cu 400% mai multa cazeina decat cel uman, si in acest caz ( a laptelui de vaca) este proteina covarsitoare, reprezentand 80% dintre proteinele aflate in lapte.

Deci,  laptele matern NU este acelasi lucru cu cel de vaca. Nu numai ca are o cantitate cu mult inferioara a celui de vaca dar are si proteine complet diverse de cel de vaca. In timp ce laptele uman formeaza in intestin mici “fulgi” pufosi care sunt usor de digerat, laptele de vaca  formeaza conglomerate ca niste bataturi, mari , groase si dense pe care organismul uman are dificultati in a le digera.

Laptele produce mucus ! “ Rezidurile rezultate din descompunerea bacterica a cazeinei produc mucus dens si filamentos care se prinde de alte mucoase obstructionand diversele conducte ale tractului digestiv. In medie, o persoana care consuma lactate, are in organism  circa 4-5 litri de mucus care obstructioneaza organele interne : rinichii, splina, pancreasul,  aparatul respirator, etc. Imaginati-va, daca ati inceta sa mai mancati lactate pt  o saptamana, o ceata interioara s-ar ridica din corpul vostru. Dar macati doar o felie de pizza in ultima zi, si imediat in urmatoarele 12-15 ore mucusul se va reintoarce pt a va ingreuna si bloca organele” ( Cohen R, “ Milk A-Z “ 1999, Argus Publishing)

Uhling (1997) a monitorizat activitatea electrica cerebrala la copiii cu sindrom de deficit de atentie si hiperactivitate. El demonstra pt. prima oara o corelatie intre activitatea cerebrala si consumarea de cazeina, a carei suspendare din dieta facea sa dispara si simtomele mentale si comportamnentale respective. El semnaleaza rolul peptidelor derivate din cazeina in producerea efectelor toxice asupra neurotransmitatorilor sistemului nervos central.

Studii de laborator pe animale au demonstrat ca imediat dupa ce cobaii au fost tratati cu cantitati mari de cazeina, au devenit agitati si violenti, alergau , aveau respiratia accelerata si strangeau din dinti. Dupa cateva minute deveneau inactivi, se miscau din ce in ce mai putin si apoi se retrageau intr-un colt al custii cu capul intre gratii. La autopsie, cand s-a studiat creierul, s-au gasit  fragmente de cazeina in 32 de puncte diverse ale acestuia, inclusiv in zonele responsabile cu : auzul, vazul si vorbirea. ( Panksepp 1979, Sahley & Gillman 1986, Ozonoff, 1994)

Multi cercetatori incearca medicamente eficace pentru a vindeca permeabilitatea intestinala. Pentru a le experimenta, ei au nevoie de cobai cu permeabilitate intestinala, si cum fac sa o procure?  Le administreaza acestor animale, pe un timp indelungat,  alimente pe baza de lapte de vaca ! “ ( Theodorou 1994)

Stomacul viteilor, cu cele 4 compartimente ale sale este mult mai adaptat decat cel uman in a “demonta” cazeina si proteinele din laptele de vaca in aminoacizi. Aparatul digestiv al omului nu reuseste sa faca acelasi lucru si de aici rezulta reziduurile daunatoare care raman in organism, consecinta a imposibilitatii organismului de a “demola” cazeina si care se traduce intr-un deteriorament al mucoasei intestinale.  Este ca si cum un motor ar fi alimentat cu carburantul gresit; in acest caz, unele din partile sale incep sa se deterioreaze.

Pe de alta parte, capacitatea organismului uman de a crea un mediu digestiv eficient se diminueaza cu varsta : ne referim la faptul ca acidul clorhidric necesar digestiei, dupa 60 de ani este produs in cantitate de doar 20% din necesar.; sau la faptul ca renina, o enzima necesara pt “demolarea” cazeinei, dispare din organismul adultului datorita programarii genetice; si nu in ultimul rand la faptul ca enzimele pancreatice si hormonii necesari digestiei sifera si ei o diminuare.Si cand toate acestea se intampla, e evident ca prioritatea este aceea de a evita cazeina, care este prin excelenta proteina cel mai greu digerabila raportand la oricare alta proteina din hrana ingerata.

caution-milk

AUTOIMUNITATE

Intr-o situatie de permeabilitate intestinala ( inflamare a mucoasei digestive) se ajunge la stadiul in care  tot ceea ce se gaseste in intestin ( infectii, bacterii, subst. toxice) sa treaca in sange si deci sa ajunga si la restul organelor interne, inclusiv creierul.  Este un fapt demonstrat de literatura stiintifica medicala ca aceasta situatie, de alterata permeabilitate  intestinala este de fapt o etapa obligatorie spre bolile autoimune, in consecinta, cei care vor sa urmeze un tratament pt aceste boli autoimune (artrita, reumatism, osteoporoza, diabet, tiroida, celiaca,ciroza, dermatoza, scleroza multipla, lupusul,etc) in primul rand trebuie sa suspende consumul de prod. lactate. (……….)
ABSORBTIE DEFICITARA

Peretii intestinului, pe langa faptul ca ar trebui sa retina substantele nocive ( sa nu le lase sa treaca in sange) trebuie in acelasi timp sa permita absorbtia elementelor nutritive prin asa zisii “vili intestinali” (care se gasesc pe peretii intestinului subtire) de catre sange care apoi le transporta la organe. Daca intestinul pierde aceasta capacitate, atunci putem vorbi de o absorbtie deficitara. Noi consumam lapte care contine mult calciu, dar procesul insusi de absorbtie a calciului este foarte dificil de realizat datorita efectului cazeinei asupra vililor intestinali.

In aceste cazuri apare o crestere a absorbtiei de oxalat de calciu din mancare ( care este raspunzator pt formarea calculilor renali). Hesse -1995- spunea ca, cu cat mai grava este situatia de permeabilitate /alterare morfologica a intestinului, cu atat mai mare este factorul de risc in cristalizarea oxalatului de calciu in rinichi. Corelatia intre cazurile de absorbtie deficitara a intestinului si aparitia calculilor renali este documentata si de Bohles (1982), Abdullah (1992), Johnes (1987), Bennet (1987)

Forma extrema cea mai grava la care se poate ajunge datorita absorbtiei deficitare a intestinului este completa atrofie a vililor, conditie care este asociata cu o extraordinara multitudine de posibile simtome.O data ce este eliminat agentul care determina atrofierea vililor, adica laptele ( sau in cazul celiachilor, cerealele ce contin gluten) este observata nu numai disparitia anticorpilor specifici din sange, dar , odata cu normalizarea morfologiei mucoasei intestinale dispar si atacurile de epilepsie, calcificarile, anomaliile cardiovasculare, anemia, avorturile spontane, ciclul neregulat, anticorpii pt tiroida, pancreas, artrita reumatoida, etc. Din acest motiv, anemia ca si absorbtia scazuta a elementelor nutritive si a mineralelor, pierderea in greutate, deficiente in crestere, pierderea proteinelor la nivel gastro-intestinal si hemoragii evidente sau ascunse, toate acestea au fost bine documentate in literatura medicala ca fiind efecte ale consumului de cazeina.

milk-cocktail

HORMONI PENTRU VITEL

Laptele de vaca este un aliment “yin” care inseamna “ ce produce expansiune”. Aceasta caracteristica face ca laptele de vaca sa fie foarte nerecomandat mai ales persoanelor care deja au o constitutie  si alteratii de tip yin ( persoanele inalte, slabe cu membre lungi, nervoase nelinistite, etc)

Laptele de vaca contine 59 hormoni diversi. In timpul gestatiei, placenta e cea care s-a ocupat cu producerea si transmiterea lor fetusului, ceea ce l-a facut sa creasca. Cand vitelul este adus la viata, laptelui matern ii revine sarcina sa transmita mesajul de “crestere” prin intermediul hormonilor pe care ii contine ( cu o rapiditate extrem de mare.)

Ar putea acesti hormoni bovini sa aiba un efect asupra oamenilor care consuma laptele de vaca?  Exista studii stiintifice care demonstreaza acest lucru si acestea au fost facute pe o intreaga natiune. In japonia consumul de lapte de vaca era necunoscut inainte de 1946.

“ Japonezii nu aveau vaci, oi sau capre. Pe atunci, sa bei un pahar de lapte proaspat era pt un japonez ca si cum ai consuma “secretii de glande animale” ceea ce nimeni intreg la minte nu ar fi  dorit sa o faca” ( Cohen,1999)

Acest lucru se schimba dupa al doilea razboi mondial. Consumul anual pe cap de locuitor ( de lactate) urca de la 2,5 kg  in 1950 la 53,3 kg -1975. In 1950 fetita japoneza medie de 12 ani avea 1,37 m si cantarea 32 kg. In 1975 aceeasi fetita de 12 ani, era in medie cu 11,4 cm mai inalta si cantarea cu 9 kg mai mult.(Kagawa 1978)

Niciodata inainte de aceasta schimbare atat de pronuntata la nivel nutritional la o populatie a fost posibila realizarea unui astfel de studiu stiintific. Impactul  hormonilor din laptele de vaca asupra cresterii si sexualitatii precoce a fost net. In baza acelorasi studii, in 1950 fetita medie japoneza avea primul ciclu la varsta de 15 ani si 2 luni. 25 de ani mai tarziu fetita medie japoneza avea primul ciclu la 12 ani si 2 luni. In fiecare an, incepand din 1946, datele privind sexualitatea precoce la fetitele japoneze au reflectat cresterea consumului de lapte de vaca.

O fetita creste si devine o tanara apoi o femeie matura, si corpul sau e biologic pre-programat intai pt a raspunde hormonilor de crestere transferati ei din laptele matern apoi celor produsi de insusi corpul ei. O lingurita plina. Atat este cantitatea de hormoni produsa pe parcursul unei vieti. Hormonii lucreaza la concentratii atat de mici incat voi nici nu va imaginati, ajunge un miliard dintr-in gram pt a produce efecte biologice marcante.

PILOZITATE SI DEZECHILIBRE  ENDOCRINE LA FEMEI

Annemarie Colbin scrie in cartea sa “Mancare si vindecare”. : “ Se pare ca femeile resimt mai mult decat barbatii efectele cumulative si obstructive  ale consumului de lapte iar simtomele se vindeca mai greu. Daca tinem cont de “mama natura” fluxul  normal este ca : laptele trebuie sa iasa din femeie si nu sa intre in ea. Cand se inverseaza acest flux natural, sistemul de energie se blocheaza.  Odata  a venit la mine o femeie care se plangea de o durere premenstruala la sani. I-am sugerat sa renunte la consumul de lapte zilnic. Dupa o luna imi telefona sa ma intrebe daca era posibil ca asa in scurt timp sa-i dispara durerile; dupa cinci luni am mai vorbit cu ea si imi spunea ca mai avea dureri usoare doar in lunile in care manca putina branza sau inghetata”

Femeile, dupa ce vor citi bibliografia medicala ce o voi prezenta, vor fi cu siguranta mult mai atente la ingerarea pruduselor lactate. Consumul lor duce la pilozitate. !

Hormonii de crestere ( din lapte) stimuleaza sinteza de androsteron, a carui nivel crescut este asociat cu hirsutismul  ( cresterea excesiva a parului la femei in zone unde in mod normal nu exista) .

Sindromul de polichist ovarian ( care se manifesta cu multiple chisturi ovariene, amenoree si perioade neregulate de ciclu, cateodata si infertilitate, obezitate si hirsutism) a fost corelat cu consumul de lactate; s-a observat ca abstinenta de la aceste alimente a dus la regresia simtomelor. ( Silfen 2002)

In persoana adulta, faza de crestere rapida este terminata, dar hormonii din lapte si derivate, continua sa stimuleze glandele si celulele pentru o crestere anormala ducand la un dezechilibru hormonal si o proasta functionare a glandelor.

Colbin subliniaza  “ Consumul de produse lactate, inclusiv branzeturi, iaurturi, inghetate, pare sa fie strans corelate cu diverse patologii hormonale feminine….Pana si probleme de infertilitate au fost rezolvate doar cu suspendarea din alimentatie a acestor produse. Confirmarea acestei corelatii imi parvin zi de zi de la nenumaratele femei pe care le-am consultat si carora le-am recomandat acest lucru”

Continutul ridicat de hormoni steroizi prezenti in laptele de vaca produce o suprastimulare al sistemului glandular (endocrin) al corpului uman. Dupa o anumita perioada in care aceste glande sunt hiperactive, soseste momentul epuizarii care le face sa fie hipoactive. Aceasta activitate redusa a glandelor pituitare, suprarenale si tiroidale pregateste strada pentru o rapida degenerare si o crestere anormala a celulelor ( toti bolnavii de cancer, artrita si astma au glandele hipoactive)

Hormonii de crestere fac sa creasca nu numai viteii, ci si toata populatia mondiala care consuma lapte destinat vitelului. Nimeni nu o spune deschis, dar asta nu inseamna ca nu se intampla. Daca mai era nevoie de lamuriri ulterioare, aceste date sunt de necontestat (.. urmeaza tabele privind marirea diverselor organe la cobaii carora le-a fost administrat lapte, precum si o lista privind bibliografia pe aceasta tema )

Cine are o problema cu tiroida sau orice alt dezechilibru hormonal trebuie IMEDIAT sa suspende laptele si derivatele sale. De ce trebuie sa incurajam fetitele sa ingereze ( ca si cum ar fi un nimic) estrogeni, androgeni, testosterone, hormoni pituitari, etc, etc? Daca beau lapte,consuma branzeturi sau inghetata ingereaza forme concentrate din acesti hormoni care mai devreme sau mai tarziu vor duce la dezechlibre hormonale.

lapte

CANCERUL SE DEZVOLTA CU HORMONII DIN LAPTELE DE VACA

Daca analizam mai atent producerea de catre corp de IGH-1 (“insuline-like growth factor”- insulina ca factor de crestere ) vom vedea ca aceasta este reglata de horrmonul de crestere si ajunge la nuvelul maxim la pubertate. Dupa aceasta perioada, IGH-1 scade treptat si ajunge ca o persoana de 70 de ani sa aiba nivelul acestui factor la jumatate fata de o persoana adulta. IGF-1 Este un hormon foarte puternic care are un profund efect chiar si cand concentratia sa in sange e de doar cca 200 ng/ml, adica 0,2 milioane de grame per mililitru. ( Wilson 1992, Cohen 1991)

De ce sa continuam sa consumam hormoni de crestere dupa ce am ajuns la completa dezvoltare a organismului?  Informatia hormonala din lapte, cea a cresterii rapide, poate avea de-a face cu cresterea rapida a celulelor cancerigene ? Da, negresit ! Acesti hormoni bovini determina o crestere anormala a celulelor. (……………)

“Hormonii de tipul IGF-1 si alti factori echivalenti de crestere mentin fenotipul maglin in celulele de cancer la san” ( Harris 1992, Lipman 1991)  (……..)

Acesta este motivul pt care  specialistii in medicina naturala va recomanda sa intrerupeti imediat consumul de lactate. Acesti bolnavi de cancer, pe de o parte fac chimioterapie pentru a incetini cresterea celulelor canceroase dar apoi ingereaza lactate cu hormoni de crestere care accelereaza dezvoltatrea celulelor.! (…….)

“ In persoanele adulte, faza de crestere rapida este terminata dar, IGF-1 si alti hormoni bovini stimuleaza in continuare cresterea atat a celulelor sanatoase cat si a celor cancerigene.(Cohen-1991, Rrosenfield 1995)  (……..)

Extras  din cartea   lui   Lorenzo Accera
“Il mal di latte (un percorso per la guarigione)”
Sursa: http://informatiicenzurate.blogspot.ro/2013/02/nocivitatea-laptelui.html

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Priorităţi pentru Sănătate-prelegere publică a Companiei Eden Lyfe

Lector de sănătate publică: NICUŞOR PLOŞNIŢĂ, tehnician nutriţionist, Compania Eden Lyfe
Locaţia beneficiarului: Club 60+ din Bacău, subordonat Primăriei Municipale Bacău
Data: 30 iunie 2016, ora 9.00
Operator video: ing. Daniel Tărcuţă
Editare & procesare audio-video: DIO PRODUCTION STUDIO
Post-procesare: Eden Lyfe. Toate drepturile rezervate!
COPYRIGHT 2016

Facebook

Centrul Dio likes

Tehnologia cu Turmalina Tehnologia cu Turmalina
Create your Like Badge

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Moartea din cauze medicale

Marturiile unor specialisti americani in domeniul sanatatii sunt de-a dreptul cutremuratoare- sistemul american de sanatate este in colaps, facand mai mult rau decat bine.

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sezonul rece si provocarile sale



Pentru sezonul rece se impun o serie de masuri  profilactice, de ordin alimentar in primul rand: consumul constient de cantitati mai  mari de  legume si fructe proaspete, pentru a furniza corpului nutrientii esentiali, simultan cu administrarea  unor suplimente naturale de buna calitate. Vom prezenta trei suplimente cu  rol major in  reglarea  imunitatii: Usturoiul , ciuperca Cordyceps Sinensis si Zincul.

ULEIUL DE USTUROI

Usturoiul este o legumă cu multiple calităţi terapeutice cunoscute de multă vreme, avand o serie de efecte benefice pentru organismul uman.  Pe langă rolul deosebit pe care îl are in buna funcţionare a sistemului cardiovascular, usturoiul posedă un puternic efect antibiotic, contribuie la procesul digestiei şi oferă protecţie faţă de agenţii cancerigeni.

Documente dintre cele mai vechi amintesc de efectele terapeutice ale usturoiului. De exemplu, constructorii de piramide din Egiptul Antic consumau usturoi, ceapă şi ridichi pentru prevenirea bolilor contagioase.  De asemenea , legiunile romane foloseau cantităţi însemnate de usturoi în alimentaţie.  În acele vremuri usturoiul era recomandat pentru tratarea a peste 60 de boli.  Medicina populară recomandă usturoiul mai ales în cazuri de hipertensiune şi obezitate.

In China,  preparatele vindecătoare din usturoi se cunosteau cu 2600 de ani î. Hr. și erau folosite ca remedii menite sa crească rezistența si forta fizica, în munci fizice foarte grele.

Uleiul de usturoi era folosit in Babilon cu 4500 ani i.Hr. Cu sucul sau terciul din usturoi se ungeau înțepăturile albinelor sălbatice, mușcăturile de șarpe.

Pentru a elimina problema mirosului puternic al usturoiului s-a creat versiunea suplimentelor alimentare. Astfel, prin presare la rece, se extrag din usturoi substantele active, nealterând calitatea si puterea lor. Rezultatul final este uleiul de usturoi sub forma de capsule gelatinoase. S-a constatat ca doar 1-2 capsule gelatinoase acționează ca 2-3 căpățâni de usturoi în stare naturală.

Cercetatorii de la Emory University School of Medicine din Statele Unite ale Americii au descoperit și o altă calitate a usturoiului și anume aceea de “aparator al inimii” în fața atacului de cord.
Ei susțin că uleiul de usturoi conține o substanță, denumită trisulfura de diallyl, care protejeaza tesuturile coronariene. Administrat oral, in cantitati mici, uleiul de usturoi poate inlocui cu succes tratamentele injectabile folosite pana acum pentru “repararea” tesuturilor cardiace.

Principalul component activ al usturoiului este alicina, substanţă cu un puternic efect antibiotic.  Acest compus rezultă în urma acţiunii unei enzime- alinaza- asupra alinei din compoziţia plantei.

Usturoiul este un foarte bun aliat al organismului impotriva parazitozelor intestinale.

Uleiul de usturoi este bogat in albumine, grăsimi, vitamine (C, E, P, D, grupa B), minerale (iod, potasiu, sodiu, calciu, seleniu, sulf, crom, fosfor), inulin, uleiuri vegetale.

Usturoiul este singurul antibiotic care elimină bacteriile și protejeaza corpul, in acelasi timp.

  • Uleiul de usturoi este un:
  • •    fortifiant;
  • •    laxativ, diuretic;
  • •    antiseptic, bactericid;
  • •    rezolutiv, expectorant;
  • •    febrifug, tonic muscular, hipotensor (scaderea tensiunii arteriale);
  • •    antireumatismal, antiasmatic, detoxifiant, sudorific;
  • •    agent antihelmintic şi anticarcinogenetic
  • •    afrodisiac.

 

  • Uleiul de usturoi este indicat in:
  1. -    bolile aparatului respirator: bronsita, astm bronsic, pneumonie, tuberculoza;
  2. -    bolile sistemului cardiovascular: hipercolesterolemie, ateroscleroza;
  3. -    dereglari ale microcirculatiei sanguine, hipertensiune arteriala;
  4. -    disbacterioze, gastrite, colite, constipatii cronice, dizenterie;
  5. -    boli ale ficatului, hepatite cronice, ciroze;
  6. -    terapia infectiilor intestinului subtire si a colonului, paraziti intestinali;
  7. -    terapia bolilor oncologice;
  8. -    dereglari functionale ale splinei;
  9. -    boli ale sistemului nervos: migrene, insomnii;
  10. -    boli ale pielii: dermatite, psoriazis, eczeme, furunculoza;
  11. -    dereglari sexuale, diminuarea potentei;
  12. -    boli reumatismale;
  13. -    astenie, oboseala cronica; diabet;
  14. -    boli ale rinichilor,  eliminarea și prevenirea formării litiazei renale (pietre la rinichi).

 

  • COMPOZIŢIE

O capsula de Ulei de usturoi contine: ulei de usturoi – 270 mg; excipienti: gelatina – 35 mg, glicerol – 45 mg.

  • FORMĂ DE PREZENTARE

Flacon cu 120 capsule x 0,35g /capsula = 42gr

  • MOD DE ADMINISTRARE:

Se recomanda copii:
•    sub 5 ani, câte 1 capsulă pe zi;
•    de la 5 ani, câte 1-2 capsule pe zi;
Adulti: 1-2 capsule de 2-3 ori pe zi, înainte de masă cu aproximativ o jumatate de ora.

  • CONTRAINDICATII

Ulei de usturoi nu va fi administrat femeilor gravide sau celor care alapteaza, persoanelor care suferă de gastrită acută.

 

 

 

 

 

 

CIUPERCA CORDYCEPS SINENSIS

Cu 1500 de ani în urmă în munţii Tibetului a fost descoperită o ciupercă: Cordyceps Sinensis. Legenda spune că un cioban păstorind în acea zonă a observat că animalele sale deveneau mai energice, mai sănătoase după consumarea ciupercii. Ulterior, despre această ciupercă Cordyceps Sinensis s-au interesat medicii de la Curtea Imperială Chineză şi, studiindu-i calităţile, au început s-o folosească în tratarea unor suferinţe ale membrilor familiei imperiale.

Proprietăţile Cordycepsului Sinensis sunt atât de benefice în rezolvarea problemelor de sănătate încât la prima vedere par a nu fi adevărate, dar legenda relatează despre fapte reale a căror veridicitate a fost demonstrată în 1993, când echipa de atletism a Chinei, la Campionatul Mondial din Germania, a cucerit 9 recorduri mondiale la întrecerile pe diferite distanţe, în următorul an, 1994, la Roma, au fost cucerite încă 5 recorduri mondiale. Recordul la 10.000 metri a fost depăşit cu 42 de secunde, la 3.000 metri cu 10 secunde. Secretul acestor succese a fost nutriţia corectă, îmbogăţită fiind şi cu Cordyceps Sinensis, a mărit rezistenţa şi energia sportivilor. Din acel moment savanţii din toată lumea au început să cerceteze Cordyceps Sinensis şi au constatat ca acesta poate fi consumat de către oricine, fiindcă nu dăunează sănătăţii, ci dimpotrivă, restabileşte şi regenerează funcţiile fiziologice ale corpului uman, mărindu-i rezistenţa şi restabilindu-i energia pierdută în timpul eforturilor fizice şi intelectuale.
  • Prin ce se explică aceste proprietăţi aproape magice ale produsului Cordyceps Sinensis?

Cordyceps Sinensis creşte în munţii Chinei, aflaţi la o înălţime de 3.000-5.000m, unde condiţiile climatice sunt grele: temperatura medie anuală este cuprinsă între – 0,2/- 0,8 grade Celsius, umiditatea 50-70%, ninge 140-286 de zile pe an, vara este foarte scurtă şi plouă mai tot timpul. Pentru ca o plantă să supravieţuiască ceva în asemenea condiţii este nevoie să îşi asigure rezerve de substanţe cu proprietăţi speciale. În timpul iernii, Cordycepsul Sinensis supravieţuieşte în sol sub formă de cocon. Odată cu venirea verii, lăstarele coconului iese de sub pământ devenind pe deplin plantă. Vara, sporii acestei ciuperci se împrăştie purtaţi de vânt, se aşează pe larve de fluturi şi îşi încep existenţa ca paraziţi. Larva afectată se acoperă cu pământ şi dezvoltă capacităţi excepţionale de supravieţuire hrănindu-se cu rizomi unor plante alpine: Polygonum Alpinum, Astragal, Ofiopogon.

În corpul ciupercii se găsesc peste 72 de microelemente, peste 80 de fermenţi, aminoacizi, beta-caroten, vitaminele E, C, seleniu, etc..
În organism, Cordycepsul Sinensis este absorbit în totalitate de celulă, îmbunătăţindu-i energia şi capacitatea de funcţionare.

  • Proprietăţile profilactice ale produsului Cordyceps Sinensis recomandă utilizarea acestuia:
  • 1. Ca imuno-modulator perfect, întrucât acţiunea sa reglatoare se manifestă în două direcţii: fie pentru activarea imunităţii atunci când sistemul imunitar este epuizat, sau pentru diminuarea ei în cazurile de manifestare excesivă a stării imune.
  • 2. Ca antibiotic natural – Cordyceps Sinensis are o acţiune bacteriostatică asupra mai multor bacterii patogene, cum ar fi : pneumococul, streptococul, stafilococul.
  • 3.  Antiinflamator.
  • 4.  Vasodilatator moderat al arteriolelor, ameliorează circulaţia din miocard şi plămâni. Datorită faptului că măreşte circulaţia coronariană moderat dar în timp îndelungat cordyceps sinensis preîntâmpină formarea trombilor.
  • 5. Creşte capacitatea de a suporta oboseala şi hipoxia, scade nivelul lipidelor în sânge, măreşte capacitatea antioxidantă a celulelor.
  • Numeroase observaţii clinice au arătat trei particularităţi de bază ale Cordycepsului Sinensis:
  • 1. Spectrul larg de acţiune.
  • 2. Folosirea sa ca adjuvant al medicaţiei de bază într-un mare număr de boli, creşte eficienţa acesteia în mod semnificativ, asigurând obţinerea unor rezultate considerabil îmbunătăţite.
  • 3. Nu are toxicitate şi nici efecte adverse.
  • Cordyceps Sinensis este indicat în:
  • • afecţiuni ale organelor respiratorii: bronşită, pneumonie, astm bronşic, emfizem pulmonar, tuberculoză;
  • • afecţiuni ale sistemului cardiovascular: ateroscleroză, stenocardie, infarct miocardic;
  • • afecţiuni ale căilor urinare: cistită, pielonefrită, glomerulonefrită, colici renale ş.a.;
  • • afecţiuni ale ficatului: hepatite, ciroze, steatoza;
  • • afecţiuni ale sângelui: hemoragii, anemii, leucemii;
  • • afecţiuni imunitare;
  • • tumori maligne ale diferitor organe, chiar în ultimele stadii ale bolii, asigură o toleranţă mai bună la radio şi chimioterapie;
  • • eliminarea activă din organism a substanţelor toxice, în cazul intoxicaţiilor alimentare sau a terapiei cu tratamente dure de sinteză;
  • • reglarea şi mărirea capacităţii de toleranţă în cazul transplantelor de organe;
  • • tratarea bolilor ţesutului conjunctiv: artrită, poliartrită reumatoidă, osteopenie, spondiloză cervicală, osteoporoză, artroză, radiculite, osteomielita, fracturi osoase;
  • • prevenirea îmbătrânirii premature, situaţii de stres;
  • • creşterea performanţelor sportive şi intelectuale.
  • COMPOZIŢIE

O capsulă de Cordyceps Sinensis conţine: miceliu de cordyceps sinensis 392 mg şi stearat de magneziu 8 mg.

  • MOD DE ADMINISTRARE

Se recomandă copii:
- sub 5 ani, câte 1-2 capsule pe zi;
- de la 5 ani, câte – 2-3 capsule pe zi;
Adulţi: 2-3 capsule de 2-3 ori pe zi, înainte de masă cu aproximativ o jumătate de oră.

  • CONTRAINDICAŢII

Cordyceps Sinensis nu va fi administrat femeilor gravide sau celor care alăptează.

  • SPECIFICAŢII

O cutie de Cordyceps Sinensis conţine 150 capsule×0.4g.

 

 

 

 

 

 

ZINCUL

Zincul este considerat unul dintre cele mai importante oligoelemente necesare organismului datorită rolului său în numeroase procese indispensabile celulelor corpului. Organismul uman conține aproximativ 2 – 3 grame de zinc, răspândit în oase, dinți, mușchi, piele, ficat, leucocite, ochi, păr și unghii. Aceste țesuturi folosesc zincul în diverse procese, dar, acest element nu formează reserve, de aceea, pentru a avea asigurat permanent un nivel optim de zinc organismul depinde de asimilarea sa din alimentație.

Conținutul de Zinc în organismul omului sănătos atinge aproximativ 1,4-2,3 gr. În medie, necesarul trebuie completat în fiecare zi cca. 10-20 mg de zinc. Pentru copii în perioada de creștere și pubertate sunt necesare în fiecare zi 10 mg de zinc, la sugari – 3,5 mg de zinc. Femeile însărcinate trebuie să asimileze în fiecare zi câte 30 mg de zinc.

Zincul intră în structura a peste 300 de enzime cu funcții vitale pentru organism.

Zincul are proprietăți antiiflamatorii și intervine în funcționarea sistemului imunitar prin reglarea celulelor componente ale acestuia, iar gustul, mirosul și văzul sunt dependente de acest oligoelement.

Sfera de acțiune a Zincului:

  • 1.  Activează sinteza, începând de la nivelul AND și ARN, a mai mult de 300 de enzime.
  • 2.  Determină un apetit echilibrat și creșterea poftei de mâncare.
  • 3. Zincul participă la structurarea albuminelor necesare miliardelor de celule din sistemul imunitar specializate în procesele de anihilarea celulelor cancerigene, al albuminelor din aparatul osteotendinos, la strucurarea proteinelor necesare creșterii și dezvoltării copiilor încă din timpul sarcinii și a perioadei de alaptare, cât și a lbuminelor necesare celulelor noi care vor participa la vindecarea rănilor..
  • 4.  Ajută la creșterea masei osoase și a celulelor musculare.
  • 5.  Ajută la întreținerea și corectarea vederii. Previne formarea cataractei.
  • 6.  Echilibrează nivelul de zahăr și ajută pancreasul în producerea insulinei.
  • 7.  Protejează ficatul și rinichii de substantele toxice.
  • 8. Zincul ia parte la formarea testosteronului (hormon masculin) și la formarea spermei. Lipsa lui poate duce la impotență, scade dezvoltarea genitală și performanța sexuală. Lipsa lui duce la inflamarea prostatei. Este foarte important în producerea hormonilor feminini (impulsionează producerea de progesteron).
  • 9. Lipsa de zinc poate duce la o accentuare a vulnerabilității organismului feminine pe durata menstrelor facilitând producerea migrenelor, creșterea irascibilității, la modificări ale consistenței mamelonului, poate provoca bufee de căldură.
  • 10.  Accelerează vindecarea rănilor, încetinește procesul de îmbătrânire.

11. Zincul întărește sistemul imunitar, are efect asupra 40 de tipuri de viruși și reduce necesarul de antibiotice.

  • Simptome ale lipsei de Zinc:
  1. •    Apariția petelor albe pe unghii, despicarea vârfurilor părului și căderea acestuia,
  2. •    Uscarea conjuctivei, pielea solzoasă, psoriazis, acnee, eczeme, diferite boli ale pielii,
  3. •    Clavusuri ale comisurilor gurii, diaree, infecții frecvente, probleme de creștere la copii,
  4. •    Feți subponderali, funcționarea incorectă a testiculelor, ovarelor,
  5. •  Lipsa/scăderea apetitului sexual, sterilitate, impotență, diminuarea cantității de testosteron, calitatea și cantitatea scăzută a spermei,
  6. •    Lipsa hormonilor de creștere, slăbirea mușchilor, depresie, stări de frică, dezvoltarea intelectuală scăzută la copii.

De reținut:

  • •    Zincul trebuie consumat pentru refacerea rapidă a celulelor de imunitate în timpul bolilor infecțioase;
  • •    Zincul asigură vindecarea rapidă a rănilor;
  • •    Zincul este implicat în fabricarea albuminelor și în construcția materialului genetic pentru toate celulele;
  • •    Zincul reduce nevoia de antibiotice;
  • •   Zincul întărește sistemul imunitar;
  • •    Zincul acționează împotriva virușilor;
  • •    Durata răcelilor și a guturaiului scade rapid.
  • COMPOZIŢIE

O tabletă de Zinc Tablet conţine: lactat de zinc -16 mg (conținând 4 mg zinc, (40%*DZR)). Excipienţi: sucroză- 600 mg, amidon – 235mg, dextrină – 84 mg, sorbitol – 50 mg, stearat de magneziu – 10 mg, acid citric – 5 mg.
*DZR – Doza Zilnică Recomandată, conform Hotărârii M.S. Nr. 685/2009.

  • MOD DE ADMINISTRARE

Se recomandă copii:    sub 5 ani, câte 1 tabletă pe zi;
de la 5 ani, câte 1 tabletă pe zi;
Adulţi: 1-2 tablete pe zi, înainte de masă cu aproximativ o jumătate de oră.

  • SPECIFICAȚII

O cutie de Zinc Tablet conţine 60 tablete × 1g.

  • PERIOADA DE GARANŢIE

24 luni.

  • CONDIŢII DE DEPOZITARE
Se păstrează într-un loc uscat.


Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Antioxidanţii care îţi prelungesc viaţa



Cercetările moderne asupra proceselor metabolice au pus în evidenţă rolul deosebit de important al substanţelor cu efect antioxidant în menţinearea unei bune funcţionări a organismului. Degradarea care apare odată cu vârsta, diminuarea performanţelor sistemului imun precum şi degradarea accentuată ce se observă în cazul bolilor degenerative sau a cancerului, se datorează în mare parte supunerii trupului la un stres oxidativ permanent ca urmare a multitudinii de substanţe chimice pe care le introducem în organism prin alimentele (ce conţin pesticide, îngrăşăminte chimice, conservanţi, potenţiatori de gust, îndulcitori etc.) şi băuturile (ce conţin coloranţi, îndulcitori, conservanţi etc.) pe care le consumăm şi prin aerul tot mai poluat pe care îl respirăm.

Stresul oxidativ este dat de radicalii liberi care se acumulează în organism. Aceştia sunt molecule disfuncţionale cărora le lipseşte un electron şi sunt foarte instabile, iar pentru a-şi redobândi echilibrul „fură” electroni de la moleculele învecinate, care vor „fura” la rândul lor de la alte molecule, şi aşa mai departe, într-un efect de cascadă. În consecinţă, se produce o destabilizare metabolică şi o degradare celulară accelerată. Substanţele antioxidante stopează acest lanţ fatidic, punând la dispoziţia organismului electronii necesari pentru echilibrarea radicalilor liberi rezultaţi în procesele metabolice.

Tocmai de aceea, pentru menţinerea structurilor organismului în stare de bună funcţionare, este necesar ca în alimentaţia noastră să fie prezente legume, fructe, seminţe, uleiuri bogate în antioxidanţi naturali.

Vom prezenta în continuare câţiva din cei mai puternici antioxidanţi naturali.

Resveratrolul

Antioxidant extrem de puternic, resveratrolul exercită în organism o paletă largă de acţiuni menite să prevină îmbătrânirea ţesuturilor şi apariţia diferitelor boli grave, precum şi să readucă starea de sănătate şi vitalitate în caz de boală.

Se spune că resveratrolul este cel mai puternic antioxidant dintre cele care au fost descoperite până în prezent. Diferite studii au arătat că este de 4-5 ori mai puternic decât beta-carotenul, de 20 de ori mai puternic ca vitamina C şi de 50 de ori mai puternic ca vitamina E.

Din punct de vedere chimic, resveratrolul este un polifenol care, pe lângă virtuţile terapeutice pe care le are, prezintă şi proprietăţi colorante. Această substanţă magică, aşa cum o numesc unii cercetători, se găseşte în primul rând în fructele de culoare închisă – indigo-vişiniu spre negru. Dintre acestea amintim: strugurii negri, dudele negre, prunele închise la culoare, lintea neagră, fasolea neagră, cireşele negre, coacăzele negre, corcoduşele negre, afinele, murele, sâmburii de struguri negri. Însă, resveratrol găsim şi în legumele şi fructele de alte culori, cum ar fi ceapă roşie, varză roşie, fragi, alune, varză de Bruxelles. Cu toate acestea, studiile arată că cea mai mare cantitate de resveratrol se găseşte în coaja boabelor de struguri – aproximativ 50-100µg/g, aproape dublu faţă de oricare alt aliment.

Resveratrolul a fost pentru prima dată izolat şi apoi menţionat într-un articol ştiinţific de către cercetătorul japonez Michio Takaoka în 1940. Acesta a reuşit izolarea acestui antioxidant din planta medicinală toxică numită Veratrum album (spânz), varietatea grandiflorum, iar numele compusului i-a fost dat după faptul că este un derivat de rezorcinol (resveratrol) din speciile veratrum (resveratrol). În 1963, resveratrolul a fost izolat din planta Fallopia japonica (troscot japonez), fam. Polygonaceae. De asemenea, resveratrolul se mai găseşte în pinul neted – Pinus strobus. Cercetătorii moderni au început studiile referitoare la virtuţile acestui compus abia în anii ’70, după ce au observat că viţa de vie producea resveratrol dacă era infectată cu fungi. Ulterior, cercetările au arătat că plantele produc resveratrol ca răspuns faţă de vătămări sau boli, ca un mecanism de protecţie menit să limiteze rana sau infecţia.

Factor antioxidant şi antitumoral

În cazul fiinţei umane s-a constatat că acest compus polifenolic, resveratrolul, adună şi îndepărtează din organism radicalii liberi, ceea ce înseamnă că limitează şi face să scadă stresul oxidativ din organism şi acidoza conexă care apare. Prin acţiunea antioxidantă pe care o are resveratrolul împiedică acumularea de stres oxidativ în organism. Cercetările din ultimii ani au arătat că în cazurile de cancer organismul prezenta o încărcare acidă masivă, de aceea acţiunea puternic antioxidantă a resveratrolului se poate spune că este şi antitumorală.

În plus, acţiunea anti-cancerigenă a resveratrolului nu se rezumă doar la activitatea sa antioxidantă, ci şi la intervenţia directă asupra ratei de multiplicare a celulelor tumorale, scăzând-o cu 50% şi, în anumite cazuri, chiar stopând acest proces care reprezintă, de fapt, creşterea tumorii în dimensiuni. Experimental s-a arătat că resveratrolul inhibă proliferarea celulelor în liniile celulare de cancer de pancreas. De asemenea, în anumite linii celulare tumorale s-a observat că resveratrolul induce chiar apoptoza (moartea celulară programată a) acestor celule.

Cercetătorii au mai observat că resveratrolul are acţiune antiangiogenică – împiedică formarea vascularizaţiei tumorilor, oprind astfel „hrănirea” şi, prin urmare, stopând şi pe această cale creşterea masei tumorale. Studii ale diferitelor echipe de cercetători au arătat că acest proces menţionat anterior se realizează prin blocarea, de către resveratrol, a exprimării în celulele tumorale a factorului de creştere a endoteliului vascular, VEGF (factor de creştere endotelial vascular). De asemenea, s-a observat că resveratrolul împiedică apariţia altor tumori în organism, în cazul în care în organism deja există o anumită tumoră. S-a constatat că prezintă o activitate antitumorală, în special, faţă de cancerul de piele (melanomul malign), cel digestiv, de colon sau de sân. Mai putem menţiona şi efectele benefice ale resveratrolului în caz de eroziune cervicală, fibrom uterin, nodul mamar.

Factor pro-regenerant şi anti-îmbătrânire

Diferite studii au arătat că resveratrolul stimulează capacitatea de regenerare a celulelor sănătoase şi înmulţirea lor. Mai mult decât atât, a fost descoperit faptul că resveratrolul prezintă o acţiune pro-regenerantă şi anti-îmbătrânire asupra ţesuturilor. Aceasta se pare că se datorează capacităţii resveratrolului de a induce formarea de celule stem pluripotente, după cum arată rezultatele unui studiu realizat de un grup de cercetători chinezi şi publicat în 2011 în revista de specialitate Aging Cell.

La nivel celular resveratrolul stimulează producerea şi activitatea unor receptori răspunzători de metabolismul normal, aducător de sănătate, al grăsimilor şi carbohidraţilor, declanşând un set de procese celulare care susţin un profil metabolic de tinereţe, acţiune care şi ea explică acţiunea anti-îmbătrânire a resveratrolului. Prin activarea acestor receptori s-a observat că celulele ţesutului gras sunt împiedicate să mai absoarbă zahăr şi să îl transforme în grăsime, este redusă inflamaţia şi rezistenţa la insulină a celulelor adipoase şi este puternic stimulată funcţia mitocondriilor pentru producerea de energie.

Resveratrolul conferă o protecţie deosebită materialului genetic nuclear, ADN-ului, ferindu-l de mutaţii, contribuind şi prin aceasta la prevenirea apariţiei tumorilor. În plus acesta ajută la refacerea structurii genelor afectate – împiedicând astfel transmiterea ereditară a aspectelor genetice care ar putea susţine diabetul şi hipertensiunea arterială.

De curând a fost dovedit faptul că resveratrolul este implicat în stimularea diferitelor procese mitocondriale pentru producerea de energie – oxidarea acizilor graşi, respiraţia mitocondrială, precum şi în stimularea gluconeogenezei, în producerea de glucoză din precursori neglucidici, şi deci refacerea rezervelor glucidice atât de necesare funcţionării organismului.

Protector al aparatului cardiovascular

Acest polifenol este un bun vasodilatator arterial care se opune expansiunii fibroase a cicatricei ce apare la nivelul muşchiului inimii după infarctul miocardic şi îmbunătăţeşte circulaţia sanguină la nivelul ţesuturilor şi organelor. El contribuie la scăderea colesterolului cu densitate mică (LDL), colesterolul „rău”, şi creşte nivelul colesterolului cu densitate mare (HDL), colesterolul „bun”. De asemenea, scade vâscozitatea sângelui, îmbunătăţind astfel circulaţia. Scade riscul apariţiei bolilor cardiovasculare cu aproape 50%. Susţine trombocitele în exercitarea funcţiei lor de oprire a sângerării în caz de hemoragie.

Cercetătorii afirmă că resveratrolul conferă o protecţie vasculară foarte puternică, prevenind apariţia bolilor de inimă, a hipertensiunii arteriale, a infarctului miocardic şi aterosclerozei.

O dovadă practică, în acest sens, o regăsim în ceea ce se numeşte „paradoxul francez”: deşi francezii au o alimentaţie foarte bogată în grăsimi, ei includ în consumul lor şi binecunoscutul pahar de vin roşu căruia acum îi putem atribui şi o valenţă salutară, pe lângă cea hedonistă.

Factor anti-diabetic

Diferite studii au arătat că resveratrolul este extrem de util în caz de diabet, deoarece ajută la scăderea nivelul glicemiei. Independent de această boală (diabetul zaharat), resveratrolul îmbunătăţeşte vederea. Aceste două efecte enumerate susţin eficienţa resveratrolului în caz de retinopatie diabetică. Cercetările ştiinţifice au arătat, de asemenea, că resveratrolul este util în prevenirea şi tratarea afectării retinei.

La nivel celular, resveratrolul exercită o influenţă favorabilă asupra metabolismului glucozei într-un mod care mimează restricţia calorică prelungită, reducând producerea de glucoză în celulele ficatului. În cazul animalelor de laborator care prezintă diabet, resveratrolul ajută la readucerea nivelului glicemiei la normal, prin modularea activităţii mai multor enzime implicate în metabolismul glucidelor.

Protector al sistemului nervos

Prin capacitatea pro-regenerantă şi antioxidantă puternică, resveratrolul  menţine buna funcţionalitate a celulelor nervoase. Este eficient împotriva disfuncţiilor neuronale şi a morţii neuronale fapt care, teoretic, ar fi de luat în seamă pentru boala Huntington (boală progresivă neurodegenerativă ereditară) şi boala Alzheimer. Resveratrolul îmbunătăţeşte şi memoria. Folosit în diferite experimente ştiinţifice, fiind injectat în doze mari la şoareci, resveratrolul a scăzut rata de creştere a neuroblastoamelor (tumori ale sistemului nervos).

Stimulent imunitar

Diferite studii au arătat că resveratrolul creşte imunitatea fiind extrem de eficient în revenirea la normal a funcţiei sistemului imun când aceasta este afectată din cauza stresului. Acestor acţiuni li se adaugă un puternic efect antiinflamator, antibacterian şi antialergic.

Îmbunătăţeşte calitatea vieţii

Studiile ştiinţifice au arătat că resveratrolul are capacitatea de a creşte durata şi calitatea vieţii având un efect de potenţare a tuturor mineralelor şi vitaminelor cu care intră în contact în organism, stimulând astfel metabolismul general şi îmbunătăţirea stării ţesuturilor. Prin stimularea regenerării ţesuturilor, resveratrolul menţine fermitatea şi elasticitatea acestora, inclusiv a pielii, împiedicând îmbătrânirea prematură şi fiind unul dintre cei mai puternici fixatori de calciu în oase, fapt care ajută la prevenirea osteoporozei.

În caz de intervenţii chirurgicale, resveratrolul ajută la refacerea organismului într-un ritm susţinut.

Resveratrolul creşte eliminarea renală de acid uric, are efect fotoprotectiv, creşte semnificativ producerea naturală de testosteron, în cazul femeilor ajută la reglarea ciclului menstrual şi este foarte util persoanelor care locuiesc sau lucrează în medii poluate, precum şi celor care au probleme alergice, ca, de exemplu, astm bronşic.

Iată cum o cură de legume şi fructe care conţin acest miraculos antioxidant ne pune la dispoziţie o modalitate simplă, eficientă şi încântătoare de reîntinerire şi refacere a vitalităţii ţesuturilor.

Iata un produs care contine molecule de flavonoide, in concentratie mare:

(va urma)

Articol preluat de pe site-ul www.yogaesoteric.net


Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Dr.Calin Marginean – Diabetul zaharat


Dr. Mărginean Calin
medic specialist medicina muncii
medic specialist medicină generală
competență medicină de intreprindere
atestat nutriție


Tags : , ,

Vitamina B8-biotina

Vitamina B8 mai  este numita in tratatele medicale si biotina sau vitamina H sau coenzima R, ea se prezinta sub forma unui produs cristalizat, hidrosolubil si stabil la caldura ; este solubila in  baze  diluate si  putin solubila in alcool. Este sensibila la oxigen si la  razele ultraviolete.
Trebuie retinut  faptul ca albusul de  ou contine avidina, o proteina care  se leaga de biotina si scade astfel asimilarea acesteia. Stocarea biotinei se face in ficat,in muschi si in rinichi,iar eliminarea acesteia se realizeaza  prin urina si fecale.Ea  poate fi sintetizata  si de bacteriile intestinale.

Dozele zilnice recomandate de vitamina B8 sunt :

  • la copii 70 ug,
  • la adolescenti 100 ug ,
  • la femei insarcinate sau care alapteaza   200-300 ug  ;
  • la adulti  180 ug.

Biotina are un rol cheie in :

  • metabolismul glucidelor, al lipidelor si al proteinelor,
  • precum si in metabolismul energetic celular.
  • totodata  ea intervine in procesele necesare intretinerii  celulelor nervoase,celulelor ficatului, celulelor rinichilor, ale inimii si ale firului de par
  • participa la sinteza acidului ascorbic (vitamina C).
  • intervine in formarea globulelor rosii si limfocitelor.
  • este   antiacida,hipolipemianta,hipoglicemianta si trofic al pielii (alaturi de vitaminele A,B2,B6 si PP).

Vitamina B8 este indicata in :

  • afectiuni carentiale,
  • chirurgicale,
  • dermato- venerice,
  • digestive,
  • geriatrice,
  • hematologice,
  • metabolice,
  • musculare,
  • neurologice,
  • oftalmologice,
  • ORL,
  • osteo-articulare,
  • pediatrice,
  • psihiatrice,
  • boli infectioase,
  • intoxicatii si agenti de mediu,
  • modificari  biochimice si electrolitice ale sangelui.

Carenta de botina determina:

  • anorexie,
  • caderea parului,
  • convulsii,
  • depresii,
  • mialgii,
  • glosita,
  • greata,
  • hipotonie,
  • inflamatii ale pielii,
  • oboseala,paloare,
  • tulburari de echilibru,
  • tulburariale gustului,
  • deficiente in metabolismul lipidic,
  • aciditate exagerata a sangelui.



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,