Posts Tagged ‘false flag

Halloween şi Holocaust

Nota autorului: “holocaust” este un termen care provine din greacă şi semnifică “ardere completă, totală“.

Introducere

Sfârşitul de săptămână a  adus în spaţiul virtual şi nu numai o poveste cu  deznodământ tragic. S-a petrecut în capitala României, într-un loc obscur, care arată ca un ghetto. Un număr  mare de  persoane  îşi petreceau timpul  liber într-un club privat, dansând, flirtând, pe  acordurile unei formaţii rock, la fel de obscure ca  şi  acel loc…

La  un moment dat, un foc de artificii  de pe un tort, aflat  chiar  aproape de scena muzicienilor, a  aprins izolaţia tavanului, care a declanşat un incendiu devastator. Flăcările au mistuit rapid incăperea în care se aflau  peste 400 de persoane iar  în panica şi îmbulzeala generală câteva zeci  au rămas  pradă flăcărilor. Bilanţul autorităţilor: aproape 30 de decedaţi şi peste 150 de răniţi.

Atitudine

Opiniile exprimate atât în media  oficială cât şi în mediul online converg în mare parte. Se aude puternic vocea indignată a opiniei  publice, care condamna – începând cu organizatorii acelei seri de groază, apoi  autorităţile, care nu  şi-ar  fi făcut  datoria în operaţiunea  de salvare a victimelor, ori cei care  ar fi  permis  existenţa unui  astfel de loc macabru, fără o amenajare corespunzătoare etc.  Fiecare din cei care exprimă o parere aceste zile, este îndreptăţit  să o facă, pentru că surprinde  o anumită  faţetă a realităţii.

Am avut  o noapte  agitată, în  care  m-am trezit  adesea cu imboldul de a  scrie  despre aceste lucruri, dintr-o perspectivă diferită de cea promovată pe canalele oficiale, şi care va rămâne  foarte probabil sub ochii doar a câtorva pasionaţi de “teoriile conspiraţiei“, ezoterism, ritualuri şi ceremonii, căutători  ai adevărului, nerostit  de teama unor legi aberante sau a opiniei majorităţii…

Autorităţile române vor să  facă treaba ca la carte şi au pus “cireaşa pe tort” – au  decretat  trei zile de doliu naţional în urma acestui eveniment tragic. Dacă e  ordin de sus, îl  vom ţine cu toţii, chiar  dacă ne macină îndoielile!

Nu voi dezbate în acest articol proasta  organizare a acelei seri în clubul bucureştean, nici  mobilizarea naţională în sprijinul celor aflaţi în  necaz. Voi aborda câteva probleme de “bun simţ”, un lucru  atât  de greu de găsit în zilele noastre.

Un eveniment cu aură de ocult

Momentul central al serii de la acel  club a fost  de fapt  lansarea  albumului unei trupe rock, la fel de obscură până  la acest  eveniment recent ca  şi misterele Revoluţiei române. Lansată pe un post  de televiziune cu largă audienţă, nu cu mult timp  înainte de acest concert, trupa nu avea nimic special, nu deţinea aura de legendă pe care o au “monştrii” consacraţi ai genului. Albumul pe care urmau să-l lanseze în noaptea tragică se numea “Mantras of War“, având ca piesă de forţă “The Day We Die“. Coincidenţă, vor spune mulţi, doar ca Universul nostru  nu  prea e  construit după legile hazardului, ci după legile ordinii  şi armoniei.

În limba sanscrită, limbă din care provine cuvântul “mantra“, acesta semnifică un sunet emis de  o persoană, fără vreun înţeles logic, care urmăreşte să pună fiinţa în cauză în legătură cu  o anumită energie din Macrocosmos. Propriu-zis, avem de-a  face cu  o  sui-generis invocaţie, în care acei muzicieni căutau susţinere din partea  unor  forţe supranaturale, nevăzute. Asocierea acestui termen, folosit cu precădere în mediile  unde  se vorbeşte de  practici spirituale de sorginte asiatică (de genul Meditaţiei Transcedentale, zen, buddhism, yoga, dar şi curentul sincretist numit new-age), cu temenul “war” (“război“, engl.) reprezintă ceea ce lingviştii numesc un oximoron, adică lucruri aflate într-o opoziţie logică sunt alăturate în anumite licenţe literare (ex.:”dulce durere“). Alăturarea temenului “mantra” de  temenul “war“  forţeză un pic traducerea, sensul acesteia fiind mai  aproape de exactitate  dacă am spune “Invocaţie de Război“. Un război presupune totdeauna combatanţi, teritoriu, cifre statistice. În termeni concreţi, într-o atare situaţie, conflictul  este unul generic, între Bine şi Rău, la valoarea lor Absolută. Acum vă vorbesc în calitate de fost fan rock, care a “plonjat” o perioada scurtă în această mlaştină a deznădejdii. Am purtat în ultima vreme conversaţii destul de aprinse cu unii susţinători ai acestui curent, care cautau să argumenteze că  ei  ascultă muzică, nu se  închină la vreun diavol. Da, aparenţele cam aşa ar  fi. Realitatea ascunsă mulţimilor este cu totul alta: există nenumărate mărturii ale unor foşti sau actuali  membri ai unor trupe  de rock care au  dezvăluit câte ceva din culisele activităţii lor – ritualuri sataniste de invocaţie  a unor demoni care să-i susţină şi să-i inspire în compunerea a ceea ce  ei numesc  muzică, chiar sacrificii  ritualice, ca legământ între oameni şi realitatea supraumană, de sorginte demonică. Rezultatul: un stil presărat abundent cu  cadavre, sânge, durere, suferinţe, imoralitate, suicid. Este suficient să studiezi biografia câtorva astfel de legende pentru a  realiza mizeria spirituală în care trăiesc. Pentru că, dacă  ne raportăm doar  la  aspectul exterior, la  confortul  lor material ori social, ei  par  a  fi  favorizaţii soartei. Ceea ce nu se  vede, latura metafizică, nu  o vor aborda tabloidele pentru că ar  putea  descuraja pe  consumatorii genului…

Qui prod?

Ne vom întreba şi noi  ca latinii: cui foloseşte  un astfel de eveniment mediatizat  nu doar naţional ci  şi internaţional?

În primul rând chiar mainstream-ului. Televiziunile şi posturile de radio avide de senzaţional fac un rating record cu  ocazia  unor evenimente  de acest  gen, pentru că  populaţia ţării a  fost obişnuită să tresară şi să  se emoţioneze  la comandă: ba  cu ocazia  unor catastrofe naturale (cutremure, inundaţii etc.), ba  pentru  vreun accident soldat  cu  multe  victime, ba  când ne  moare vreun artist faimos etc.  Oamenii au început să devină insensibili la  normalitate – un tren care ajunge punctual la destinaţia  sa nu  constituie un eveniment  jurnalistic, ci numai dacă deraiază, ia foc, dispare etc.

O trupă rock de care nu a  auzit nimeni, brusc  promovată pe un canal tv, unde secundele de  publicitate  se traduc  în mii de  euro la  orele  de  maximă audienţă, cu  ceva  timp înainte de un eveniment, care, culmea, se suprapune peste un alt simbol ocult, sărbătoarea  ocultă şi păgână numita halloween, din tradiţia celtică, trecută mai apoi prin filiera americană şi condimentată adevat, aşa cum numai Unchiul Sam ştie, cu tot  ce  ţine de comercial, PR, îndoctrinare prin toate mijloacele – toată această combinaţie explozivă a condus la reuniunea din acel club. E vorba de  o întreagă industrie, cu sume ameţitoare investite, nu doar în ceea ce se numeşte “entertainment” (“distracţie“, engl.), ci mai  ales în campanii agresive de  propagandă, de susţinere a  unei sărbători păgâne, ale cărei  rădăcini  sunt otrăvite şi total inadecvate spiritului neamului românesc, adăpat  la valorile creştine.

E  important  de ştiut faptul că în tradiţia celtică existau momente  ale anului în care se foloseau chiar sacrificiile  umane, pentru a “îmbuna” spiritele cerului şi ale pământului. Se construia  o  păpuşă din lemn în  care  erau  inchise  mai multe  fiinţe umane. Apoi acel cadru  inflamabil era  aprins, lasând pradă  flăcărilor, oamenii  din interior, care probabil erau convinşi că fac un act  firesc, care ajută comunitatea  din care fac parte, iar  ei  merg  direct  la sânul  zeităţilor pe care marii  preoţi îi invocă  în acea ceremonie macabră… Seamănă puţin cu povestea  noastră? Mantre, arşi, tam-tam mediatic? Mie  mi se pare că da. Poate  cu  excepţia tinerilor, care în realitatea noastră românească, sunt tot  mai neglijaţi, neinstruiţi, lipsiţi de viziune, adică  victime nevinovate, colaterale, într-un conflict permanent în care miza este controlul şi subjugarea unei naţiuni, distrugerea unui mod de viaţă şi înlocuirea sa  cu surogate, bazate pe droguri, violenţă cotidiană, minciună şi  ipocrizie.

Ca  şi alte victime nevinovate, sacrificate pentru ducerea  la îndeplinire a unor aspiraţii globaliste (vezi 11 septembrie american…), tinerii noştri nu vor şti niciodată cărui interes a servit moartea lor, aşa  cum nu  ştiu mai nimic despre  tradiţii, neam, despre sacrificiul făcut de cei care le-au adus lor “libertatea” dupa ’89.  Cel mult, familiile  vor  primi nişte scuze penibile de  la autorităţi, vor  sta  îndoliaţi  o vreme, dar  în cele din urmă uitarea se va aşterne peste  eveniment.

Totuşi ma intrigă un alt  fapt, acela că oamenii care  au pierit  în acel club mizerabil sunt  deja împodobiţi ca un pom de Crăciun, cu  aureola de victime nevinovate, “vai, sărăcuţii de ei…”. Nimeni nu e  nevinovat cand  vine în această lume, dacă ar  fi să-i parafrazăm tot pe  orientali. Fiecare are o karma de  plătit. Cineva îl întreba pe Dumnezeu, la o discuţie  amicală, de ce a trebuit  să-i omoare pe  cei de pe  Titanic, sau  pe cei care au murit în vreun război – copii, bătrâni, etc. victime colaterale. Dumnezeu ar  fi răspuns: “Ei, dacă ai şti tu câte  secole mi-au  luat  ca  să-i adun pe toţi laolaltă…“

Societatea românească nu  e  total nevinovată când  are loc o astfel de tragedie. Lipsa  unor repere morale evidente, a unor modele de viaţă autentice,  vor  face  ca  aceste tragedii să se multiplice  pănă când vor atinge o rată a normalităţii şi ne  vom obişnui treptat cu  ele. Părinţii trebuie  sa  ştie  unde le merg odraslele, fără ca acest lucru să însemne  o încălcare a libertăţii  individului. Educatorii trebuie să fie cu adevărat  eficienţi şi să ţină  prelegeri despre morală, etică, despre pericolele din “curcubeu”, unde  aparenţele sunt asemenea  unei  fata morgana, dar  finalul poate  fi  dureros, asemenea  însetatului care aleargă prin deşert după  apă, dar  ajunge  să  moară cu gura plină de  nisip.  Părinţii şi educatorii trebuie să  fie deopotrivă teoreticieni şi  modele verticale. Doar că în zilele noastre părinţii işi  sună odraslele pe telefon de  prin ţări străine, unde  sunt la  muncă, sau  odreslele îşi închid telefoanele ori, în cel mai  bun caz răspund pe un ton revoltat şi  obraznic : “Ce mai vrei? Mai  lasa-mă-n pace, sunt cu prietenii la club,nu mă deranja, tocmai începe concertul!!!“, apoi  ies la  o ţigară sau  merg  în vreun wc murdar unde prizează pe nas vreun drog ori fac  o partidă scurtă de sex… Că aşa  merită  viaţa trăită, din plin, că nu se ştie  ce  va veni  mâine. Carpe diem! (“trăieşte clipa“, lat.)

În cazul acelor sute de tineri, ei chiar  trăiau clipa, pentru că pe scenă se cânta  frenetic The day we die, adică Ziua în care murim. Nimic eroic în  poveste. Doar  tragic. Dacă acelor tineri  li s-ar  fi solicitat să-şi investească resursele, timpul , viaţa  lor, pentru  vreo cauză nobilă, cu  mare probabilitate majoritatea ar  fi răspuns “Dă-mi pace, nene, îmi trăiesc viaţa cum vreau!”

Moartea  lor , drept urmare, nu are nimic  eroic, de care să pomenim. Poate vor  fi  fost  printre ei  şi unii cu rezultate deosebite la vreo disciplină, deşi  mă îndoiesc. Poate printre  ei  erau  şi  unii  cumsecade, care îşi  ajutau  vecinii în  vârstă la cumpărături sau  să treacă strada…dar  sunt  foarte rezervat. Poate erau printre victime unii ce visau, aveau un orizont pe care  îl priveau  cu  incredere şi optimism, dar  şi  de data aceasta  trebuie să  fiu sceptic.  Pentru  că în  asemenea  locuri de pierzanie,  aşa  cum s-a dovedit  a  fi barul acela ordinar, nu pot  creşte orhidee.  Cel mult  buruieni (joc de cuvinte, “weed“=buruiană, drog- în engleză).

Am urmărit multe concerte clasice sau  de muzică contemporană, unde felurite stiluri şi diverşi interpreţi  îşi  etalau  talentul. Dar  nu  am văzut  niciodată panică, distrugeri, suferinţe şi  moarte la vreun concert  al  lui Pavarotti, Sarah Brightman, Enya etc. Şi am o convingere  fermă – că muzica  adevărată înalţă spiritul, reclădeşte, dă  aripi fără să  fie nevoie de  stimulente exterioare, uneşte  oamenii, aduce  linişte  şi  echilibru. Urletele, horcăitul, decibelii şi versurile belicoase nu vor  putea  face  niciodată  asta. E  ca şi cum  o bestie  ar încerca  să domesticească  o altă bestie prin violenţă, exclusiv.

De când  cu  “terorismul internaţional” mă mai bântuie  o  idee: dacă acest  eveniment  este de  faptul o operaţiune de  tip “false flag” (“steag fals“, engl.), în care  se caută  printr-un  mijloc dramatic, să  se mascheze  o  problemă  mult  mai serioasă decât 27 de tineri prăjiţi – un eventual  război, criza  tot  mai  acută  a  imigranţilor din Orientul Mijlociu,  dosarele de  corupţie  ale politicienilor, care distrug  total clasa politică, clasarea  unor dosare cu mult mai multe  victime (Revoluţia, Mineriadele etc.) etc.,etc. Pentru  că am văzut  cu toţii ce uşor  se fabrică pretextele  pentru  a  invada  o ţară, ce  uşor se manipulează  opinia  publică printr-o constantă bombardare cu   ştiri fabricate în laboratoarele serviciilor secrete…Şi tinerii se înrolează pentru  o cauză care nu va fi niciodată nobilă sau patriotică.

Creştinism vs. păgânism

Tot mai multe  voci  se ridică  în ultima vreme împotriva campaniei agresive dusă împotriva  spiritualităţii romaneşti. Oamenii conştienţi  cer  să  ne fie respectate valorile, să  nu  ne fie  băgate  pe gât aspecte  cu totul  străine de  neamul şi ţara şi  tradiţiile  noastre. Mass media, aservită unor interese oculte, nicidecum româneşti, latră  şi  terfeleşte numele oricui are curaj să  ia atitudine, fie că  este vorba de Biserică, fie  persoane  din zona civică.  Diverse  organizaţii solicită  chiar  eliminarea  din programele şcolare a tot ce ţine de păgânism, de kitsch-ul american numit  halloween, care lucrează perfid tocmai la fundamentul  sănătăţii trupeşti şi spirituale  a viitoarelor generaţii. Evident ca  otrava  inoculată deja  e  dificil de  contracarat – copilaşii  ţipă  la părinţii  lor să  le cumpere costume de demoni şi  vampiri şi  mai apoi  să-i ajute să se machieze  în cele mai oribile ipostaze. Iar  părinţii  slabi  privesc neputincioşi  la aceste devieri  de comportament şi, de dragul politicii comune, “fac frumos”  şi se execută.  Ba  chiar   se apucă  pe alocuri şi   iau atitudine faţă de acele cadre  didactice  care mai au  coloană  vertebrală. De  ce  să nu  se distreze  copilaşii nevinovaţi, să nu  primească şi  ei  câteva  bomboane, aşa cum fac aliaţii  de peste  ocean, la acelaşi  eveniment? Că doar  e sărbătoare…

Da, o sărbătoare a  vrăjitoarelor, un Sabbath  Negru, în  care vor intra  toţi cei care ignoră faptele. Iar  rezultatul va  fi mereu  acelaşi: imoralitate, violenţă, alienare.

Discutam recent cu  o bună  prietenă, creştină  practicantă, care înţelege  rosturile şi însemnătatea adâncă a unor ritualuri religioase. Dânsa  îmi spunea  că toată săptămâna a  fost  la slujbe  speciale ţinute de Biserica Ortodoxa, în toată  ţara, pentru a  contracara mizeria  satanistă a  halloween. Îmi  spunea  că  toată  săptămâna a simţit  o stare  de tensiune surdă, mocnind, ca şi cum  ceva teribil urma să  se petreacă. Brusc, cand  a  fost  evenimentul de la Bucureşti, a simţit  o  eliberare, de  parcă  atmosfera  energetică  s-ar  fi purificat. Ştiu că  slujbele  de  exorcizare şi îndepărtare a răului, pe care  le face  Biserica  Ortodoxă, sunt deosebit de puternice. Ştiu că în faţa  puterilor cereşti, a  ierarhiilor benefice, nimic  nu se poate opune. Au  incercat nişte băieţaşi cu  câteva chitare şi tobe  şi  o mână de naivi. Dar  s-au fript, NU la figurat.  Prietena mea a  zis “Au pocnit diavolii!!!” Am înţeles,  o dată  în plus, că suntem pulbere  şi cenuşă pe acest pământ, dar  daca  nu respectăm regulile  armoniei  şi  echilibrului, chiar  devenim  cenuşă, cu mult mai devreme decât ne este hărăzit.

…În loc de concluzie

Propun să ţinem doliu naţional, nu doar  trei zile, ci  chiar  şi   o lună, pentru:

-fiecare copil care  se naşte şi este  abandonat în această ţară, căci  el va ajunge, fără căldura unei familii, pulbere şi cenuşă;

-pentru fiecare părinte în vârstă, abandonat, uitat  undeva  într-un colţ de Românie, căci amintirile  sale se vor transforma  în cenuşă, odată cu  el;

-pentru  fiecare colţ de rai din România, pângărit de drujbele firmelor sau de sondele  ce caută  aurul din adâncuri;

-pentru  fiecare carte necitită peste care se aşterne praful în bibliotecă;

-pentru victimele neştiute, eroii  noştri adevăraţi, de la Revoluţie, victimele mineriadelor, care vor fi uitaţi  şi de oameni, pentru  că  legile deja i-au clasat;

-pentru fraierii morţi pe câmpurile de  luptă de pe  alte  continente  îndepărtate, fraieri care  cred că  “apară democraţia” sau care işi fac calcule meschine de a-şi contrui un destin pe suferinţa  altora, despre  care  noi să ştim clar că nu sunt eroii noştri, ci nişte rătăciţi;

-pentru părinţii şi  educatorii care aleg  calea  uşoară şi lasă loc nebuniei şi dezastrului, doar  ca  să nu deranjeze pe cineva.

Pentru acei tineri nu voi ţine niciun doliu. Le spun doar  celor rămaşi  în viaţă:

“Păşiţi cu  atenţie în viaţă! Alegeţi-vă prietenii cu  inima dar  şi  cu  creierul! Cine  se aseamană se adună  şi vine un moment când oalele sparte trebuiesc plătite! Trăiţi cu bun simţ şi preţuiţi-vă bătrânii!  Mergeţi cu turma cea mică pentru că  turma cea mare  de  obicei  este  mai conformistă decât  credeţi! Nu există happy halloween, este o contradicţie de termeni, deşteptaţi-vă!“

În rest…Dumnezeu să  binecuvânteze neamul românesc cu  raţiune, simţire şi multă sănătate!
Cu respect si toata consideratia pentru cei care sunt sinceri cautatori ai adevarului,
NICUSOR PLOSNITA

Post Scriptum:O posibilă soluţie pentru regăsirea echilibrului şi armoniei: VEZI AICI!