Posts Tagged ‘false flag
Halloween şi Holocaust
Nota autorului: “holocaust” este un termen care provine din greacă şi semnifică “ardere completă, totală“.
Introducere
Sfârşitul de săptămână a adus în spaţiul virtual şi nu numai o poveste cu deznodământ tragic. S-a petrecut în capitala României, într-un loc obscur, care arată ca un ghetto. Un număr mare de persoane îşi petreceau timpul liber într-un club privat, dansând, flirtând, pe acordurile unei formaţii rock, la fel de obscure ca şi acel loc…
La un moment dat, un foc de artificii de pe un tort, aflat chiar aproape de scena muzicienilor, a aprins izolaţia tavanului, care a declanşat un incendiu devastator. Flăcările au mistuit rapid incăperea în care se aflau peste 400 de persoane iar în panica şi îmbulzeala generală câteva zeci au rămas pradă flăcărilor. Bilanţul autorităţilor: aproape 30 de decedaţi şi peste 150 de răniţi.
Atitudine
Opiniile exprimate atât în media oficială cât şi în mediul online converg în mare parte. Se aude puternic vocea indignată a opiniei publice, care condamna – începând cu organizatorii acelei seri de groază, apoi autorităţile, care nu şi-ar fi făcut datoria în operaţiunea de salvare a victimelor, ori cei care ar fi permis existenţa unui astfel de loc macabru, fără o amenajare corespunzătoare etc. Fiecare din cei care exprimă o parere aceste zile, este îndreptăţit să o facă, pentru că surprinde o anumită faţetă a realităţii.
Am avut o noapte agitată, în care m-am trezit adesea cu imboldul de a scrie despre aceste lucruri, dintr-o perspectivă diferită de cea promovată pe canalele oficiale, şi care va rămâne foarte probabil sub ochii doar a câtorva pasionaţi de “teoriile conspiraţiei“, ezoterism, ritualuri şi ceremonii, căutători ai adevărului, nerostit de teama unor legi aberante sau a opiniei majorităţii…
Autorităţile române vor să facă treaba ca la carte şi au pus “cireaşa pe tort” – au decretat trei zile de doliu naţional în urma acestui eveniment tragic. Dacă e ordin de sus, îl vom ţine cu toţii, chiar dacă ne macină îndoielile!
Nu voi dezbate în acest articol proasta organizare a acelei seri în clubul bucureştean, nici mobilizarea naţională în sprijinul celor aflaţi în necaz. Voi aborda câteva probleme de “bun simţ”, un lucru atât de greu de găsit în zilele noastre.
Un eveniment cu aură de ocult
Momentul central al serii de la acel club a fost de fapt lansarea albumului unei trupe rock, la fel de obscură până la acest eveniment recent ca şi misterele Revoluţiei române. Lansată pe un post de televiziune cu largă audienţă, nu cu mult timp înainte de acest concert, trupa nu avea nimic special, nu deţinea aura de legendă pe care o au “monştrii” consacraţi ai genului. Albumul pe care urmau să-l lanseze în noaptea tragică se numea “Mantras of War“, având ca piesă de forţă “The Day We Die“. Coincidenţă, vor spune mulţi, doar ca Universul nostru nu prea e construit după legile hazardului, ci după legile ordinii şi armoniei.
În limba sanscrită, limbă din care provine cuvântul “mantra“, acesta semnifică un sunet emis de o persoană, fără vreun înţeles logic, care urmăreşte să pună fiinţa în cauză în legătură cu o anumită energie din Macrocosmos. Propriu-zis, avem de-a face cu o sui-generis invocaţie, în care acei muzicieni căutau susţinere din partea unor forţe supranaturale, nevăzute. Asocierea acestui termen, folosit cu precădere în mediile unde se vorbeşte de practici spirituale de sorginte asiatică (de genul Meditaţiei Transcedentale, zen, buddhism, yoga, dar şi curentul sincretist numit new-age), cu temenul “war” (“război“, engl.) reprezintă ceea ce lingviştii numesc un oximoron, adică lucruri aflate într-o opoziţie logică sunt alăturate în anumite licenţe literare (ex.:”dulce durere“). Alăturarea temenului “mantra” de temenul “war“ forţeză un pic traducerea, sensul acesteia fiind mai aproape de exactitate dacă am spune “Invocaţie de Război“. Un război presupune totdeauna combatanţi, teritoriu, cifre statistice. În termeni concreţi, într-o atare situaţie, conflictul este unul generic, între Bine şi Rău, la valoarea lor Absolută. Acum vă vorbesc în calitate de fost fan rock, care a “plonjat” o perioada scurtă în această mlaştină a deznădejdii. Am purtat în ultima vreme conversaţii destul de aprinse cu unii susţinători ai acestui curent, care cautau să argumenteze că ei ascultă muzică, nu se închină la vreun diavol. Da, aparenţele cam aşa ar fi. Realitatea ascunsă mulţimilor este cu totul alta: există nenumărate mărturii ale unor foşti sau actuali membri ai unor trupe de rock care au dezvăluit câte ceva din culisele activităţii lor – ritualuri sataniste de invocaţie a unor demoni care să-i susţină şi să-i inspire în compunerea a ceea ce ei numesc muzică, chiar sacrificii ritualice, ca legământ între oameni şi realitatea supraumană, de sorginte demonică. Rezultatul: un stil presărat abundent cu cadavre, sânge, durere, suferinţe, imoralitate, suicid. Este suficient să studiezi biografia câtorva astfel de legende pentru a realiza mizeria spirituală în care trăiesc. Pentru că, dacă ne raportăm doar la aspectul exterior, la confortul lor material ori social, ei par a fi favorizaţii soartei. Ceea ce nu se vede, latura metafizică, nu o vor aborda tabloidele pentru că ar putea descuraja pe consumatorii genului…
Qui prod?
Ne vom întreba şi noi ca latinii: cui foloseşte un astfel de eveniment mediatizat nu doar naţional ci şi internaţional?
În primul rând chiar mainstream-ului. Televiziunile şi posturile de radio avide de senzaţional fac un rating record cu ocazia unor evenimente de acest gen, pentru că populaţia ţării a fost obişnuită să tresară şi să se emoţioneze la comandă: ba cu ocazia unor catastrofe naturale (cutremure, inundaţii etc.), ba pentru vreun accident soldat cu multe victime, ba când ne moare vreun artist faimos etc. Oamenii au început să devină insensibili la normalitate – un tren care ajunge punctual la destinaţia sa nu constituie un eveniment jurnalistic, ci numai dacă deraiază, ia foc, dispare etc.
O trupă rock de care nu a auzit nimeni, brusc promovată pe un canal tv, unde secundele de publicitate se traduc în mii de euro la orele de maximă audienţă, cu ceva timp înainte de un eveniment, care, culmea, se suprapune peste un alt simbol ocult, sărbătoarea ocultă şi păgână numita halloween, din tradiţia celtică, trecută mai apoi prin filiera americană şi condimentată adevat, aşa cum numai Unchiul Sam ştie, cu tot ce ţine de comercial, PR, îndoctrinare prin toate mijloacele – toată această combinaţie explozivă a condus la reuniunea din acel club. E vorba de o întreagă industrie, cu sume ameţitoare investite, nu doar în ceea ce se numeşte “entertainment” (“distracţie“, engl.), ci mai ales în campanii agresive de propagandă, de susţinere a unei sărbători păgâne, ale cărei rădăcini sunt otrăvite şi total inadecvate spiritului neamului românesc, adăpat la valorile creştine.
E important de ştiut faptul că în tradiţia celtică existau momente ale anului în care se foloseau chiar sacrificiile umane, pentru a “îmbuna” spiritele cerului şi ale pământului. Se construia o păpuşă din lemn în care erau inchise mai multe fiinţe umane. Apoi acel cadru inflamabil era aprins, lasând pradă flăcărilor, oamenii din interior, care probabil erau convinşi că fac un act firesc, care ajută comunitatea din care fac parte, iar ei merg direct la sânul zeităţilor pe care marii preoţi îi invocă în acea ceremonie macabră… Seamănă puţin cu povestea noastră? Mantre, arşi, tam-tam mediatic? Mie mi se pare că da. Poate cu excepţia tinerilor, care în realitatea noastră românească, sunt tot mai neglijaţi, neinstruiţi, lipsiţi de viziune, adică victime nevinovate, colaterale, într-un conflict permanent în care miza este controlul şi subjugarea unei naţiuni, distrugerea unui mod de viaţă şi înlocuirea sa cu surogate, bazate pe droguri, violenţă cotidiană, minciună şi ipocrizie.
Ca şi alte victime nevinovate, sacrificate pentru ducerea la îndeplinire a unor aspiraţii globaliste (vezi 11 septembrie american…), tinerii noştri nu vor şti niciodată cărui interes a servit moartea lor, aşa cum nu ştiu mai nimic despre tradiţii, neam, despre sacrificiul făcut de cei care le-au adus lor “libertatea” dupa ’89. Cel mult, familiile vor primi nişte scuze penibile de la autorităţi, vor sta îndoliaţi o vreme, dar în cele din urmă uitarea se va aşterne peste eveniment.
Totuşi ma intrigă un alt fapt, acela că oamenii care au pierit în acel club mizerabil sunt deja împodobiţi ca un pom de Crăciun, cu aureola de victime nevinovate, “vai, sărăcuţii de ei…”. Nimeni nu e nevinovat cand vine în această lume, dacă ar fi să-i parafrazăm tot pe orientali. Fiecare are o karma de plătit. Cineva îl întreba pe Dumnezeu, la o discuţie amicală, de ce a trebuit să-i omoare pe cei de pe Titanic, sau pe cei care au murit în vreun război – copii, bătrâni, etc. victime colaterale. Dumnezeu ar fi răspuns: “Ei, dacă ai şti tu câte secole mi-au luat ca să-i adun pe toţi laolaltă…“
Societatea românească nu e total nevinovată când are loc o astfel de tragedie. Lipsa unor repere morale evidente, a unor modele de viaţă autentice, vor face ca aceste tragedii să se multiplice pănă când vor atinge o rată a normalităţii şi ne vom obişnui treptat cu ele. Părinţii trebuie sa ştie unde le merg odraslele, fără ca acest lucru să însemne o încălcare a libertăţii individului. Educatorii trebuie să fie cu adevărat eficienţi şi să ţină prelegeri despre morală, etică, despre pericolele din “curcubeu”, unde aparenţele sunt asemenea unei fata morgana, dar finalul poate fi dureros, asemenea însetatului care aleargă prin deşert după apă, dar ajunge să moară cu gura plină de nisip. Părinţii şi educatorii trebuie să fie deopotrivă teoreticieni şi modele verticale. Doar că în zilele noastre părinţii işi sună odraslele pe telefon de prin ţări străine, unde sunt la muncă, sau odreslele îşi închid telefoanele ori, în cel mai bun caz răspund pe un ton revoltat şi obraznic : “Ce mai vrei? Mai lasa-mă-n pace, sunt cu prietenii la club,nu mă deranja, tocmai începe concertul!!!“, apoi ies la o ţigară sau merg în vreun wc murdar unde prizează pe nas vreun drog ori fac o partidă scurtă de sex… Că aşa merită viaţa trăită, din plin, că nu se ştie ce va veni mâine. Carpe diem! (“trăieşte clipa“, lat.)
În cazul acelor sute de tineri, ei chiar trăiau clipa, pentru că pe scenă se cânta frenetic The day we die, adică Ziua în care murim. Nimic eroic în poveste. Doar tragic. Dacă acelor tineri li s-ar fi solicitat să-şi investească resursele, timpul , viaţa lor, pentru vreo cauză nobilă, cu mare probabilitate majoritatea ar fi răspuns “Dă-mi pace, nene, îmi trăiesc viaţa cum vreau!”
Moartea lor , drept urmare, nu are nimic eroic, de care să pomenim. Poate vor fi fost printre ei şi unii cu rezultate deosebite la vreo disciplină, deşi mă îndoiesc. Poate printre ei erau şi unii cumsecade, care îşi ajutau vecinii în vârstă la cumpărături sau să treacă strada…dar sunt foarte rezervat. Poate erau printre victime unii ce visau, aveau un orizont pe care îl priveau cu incredere şi optimism, dar şi de data aceasta trebuie să fiu sceptic. Pentru că în asemenea locuri de pierzanie, aşa cum s-a dovedit a fi barul acela ordinar, nu pot creşte orhidee. Cel mult buruieni (joc de cuvinte, “weed“=buruiană, drog- în engleză).
Am urmărit multe concerte clasice sau de muzică contemporană, unde felurite stiluri şi diverşi interpreţi îşi etalau talentul. Dar nu am văzut niciodată panică, distrugeri, suferinţe şi moarte la vreun concert al lui Pavarotti, Sarah Brightman, Enya etc. Şi am o convingere fermă – că muzica adevărată înalţă spiritul, reclădeşte, dă aripi fără să fie nevoie de stimulente exterioare, uneşte oamenii, aduce linişte şi echilibru. Urletele, horcăitul, decibelii şi versurile belicoase nu vor putea face niciodată asta. E ca şi cum o bestie ar încerca să domesticească o altă bestie prin violenţă, exclusiv.
De când cu “terorismul internaţional” mă mai bântuie o idee: dacă acest eveniment este de faptul o operaţiune de tip “false flag” (“steag fals“, engl.), în care se caută printr-un mijloc dramatic, să se mascheze o problemă mult mai serioasă decât 27 de tineri prăjiţi – un eventual război, criza tot mai acută a imigranţilor din Orientul Mijlociu, dosarele de corupţie ale politicienilor, care distrug total clasa politică, clasarea unor dosare cu mult mai multe victime (Revoluţia, Mineriadele etc.) etc.,etc. Pentru că am văzut cu toţii ce uşor se fabrică pretextele pentru a invada o ţară, ce uşor se manipulează opinia publică printr-o constantă bombardare cu ştiri fabricate în laboratoarele serviciilor secrete…Şi tinerii se înrolează pentru o cauză care nu va fi niciodată nobilă sau patriotică.
Creştinism vs. păgânism
Tot mai multe voci se ridică în ultima vreme împotriva campaniei agresive dusă împotriva spiritualităţii romaneşti. Oamenii conştienţi cer să ne fie respectate valorile, să nu ne fie băgate pe gât aspecte cu totul străine de neamul şi ţara şi tradiţiile noastre. Mass media, aservită unor interese oculte, nicidecum româneşti, latră şi terfeleşte numele oricui are curaj să ia atitudine, fie că este vorba de Biserică, fie persoane din zona civică. Diverse organizaţii solicită chiar eliminarea din programele şcolare a tot ce ţine de păgânism, de kitsch-ul american numit halloween, care lucrează perfid tocmai la fundamentul sănătăţii trupeşti şi spirituale a viitoarelor generaţii. Evident ca otrava inoculată deja e dificil de contracarat – copilaşii ţipă la părinţii lor să le cumpere costume de demoni şi vampiri şi mai apoi să-i ajute să se machieze în cele mai oribile ipostaze. Iar părinţii slabi privesc neputincioşi la aceste devieri de comportament şi, de dragul politicii comune, “fac frumos” şi se execută. Ba chiar se apucă pe alocuri şi iau atitudine faţă de acele cadre didactice care mai au coloană vertebrală. De ce să nu se distreze copilaşii nevinovaţi, să nu primească şi ei câteva bomboane, aşa cum fac aliaţii de peste ocean, la acelaşi eveniment? Că doar e sărbătoare…
Da, o sărbătoare a vrăjitoarelor, un Sabbath Negru, în care vor intra toţi cei care ignoră faptele. Iar rezultatul va fi mereu acelaşi: imoralitate, violenţă, alienare.
Discutam recent cu o bună prietenă, creştină practicantă, care înţelege rosturile şi însemnătatea adâncă a unor ritualuri religioase. Dânsa îmi spunea că toată săptămâna a fost la slujbe speciale ţinute de Biserica Ortodoxa, în toată ţara, pentru a contracara mizeria satanistă a halloween. Îmi spunea că toată săptămâna a simţit o stare de tensiune surdă, mocnind, ca şi cum ceva teribil urma să se petreacă. Brusc, cand a fost evenimentul de la Bucureşti, a simţit o eliberare, de parcă atmosfera energetică s-ar fi purificat. Ştiu că slujbele de exorcizare şi îndepărtare a răului, pe care le face Biserica Ortodoxă, sunt deosebit de puternice. Ştiu că în faţa puterilor cereşti, a ierarhiilor benefice, nimic nu se poate opune. Au incercat nişte băieţaşi cu câteva chitare şi tobe şi o mână de naivi. Dar s-au fript, NU la figurat. Prietena mea a zis “Au pocnit diavolii!!!” Am înţeles, o dată în plus, că suntem pulbere şi cenuşă pe acest pământ, dar daca nu respectăm regulile armoniei şi echilibrului, chiar devenim cenuşă, cu mult mai devreme decât ne este hărăzit.
…În loc de concluzie
Propun să ţinem doliu naţional, nu doar trei zile, ci chiar şi o lună, pentru:
-fiecare copil care se naşte şi este abandonat în această ţară, căci el va ajunge, fără căldura unei familii, pulbere şi cenuşă;
-pentru fiecare părinte în vârstă, abandonat, uitat undeva într-un colţ de Românie, căci amintirile sale se vor transforma în cenuşă, odată cu el;
-pentru fiecare colţ de rai din România, pângărit de drujbele firmelor sau de sondele ce caută aurul din adâncuri;
-pentru fiecare carte necitită peste care se aşterne praful în bibliotecă;
-pentru victimele neştiute, eroii noştri adevăraţi, de la Revoluţie, victimele mineriadelor, care vor fi uitaţi şi de oameni, pentru că legile deja i-au clasat;
-pentru fraierii morţi pe câmpurile de luptă de pe alte continente îndepărtate, fraieri care cred că “apară democraţia” sau care işi fac calcule meschine de a-şi contrui un destin pe suferinţa altora, despre care noi să ştim clar că nu sunt eroii noştri, ci nişte rătăciţi;
-pentru părinţii şi educatorii care aleg calea uşoară şi lasă loc nebuniei şi dezastrului, doar ca să nu deranjeze pe cineva.
Pentru acei tineri nu voi ţine niciun doliu. Le spun doar celor rămaşi în viaţă:
“Păşiţi cu atenţie în viaţă! Alegeţi-vă prietenii cu inima dar şi cu creierul! Cine se aseamană se adună şi vine un moment când oalele sparte trebuiesc plătite! Trăiţi cu bun simţ şi preţuiţi-vă bătrânii! Mergeţi cu turma cea mică pentru că turma cea mare de obicei este mai conformistă decât credeţi! Nu există happy halloween, este o contradicţie de termeni, deşteptaţi-vă!“
În rest…Dumnezeu să binecuvânteze neamul românesc cu raţiune, simţire şi multă sănătate!
Cu respect si toata consideratia pentru cei care sunt sinceri cautatori ai adevarului,
NICUSOR PLOSNITA
Post Scriptum:O posibilă soluţie pentru regăsirea echilibrului şi armoniei: VEZI AICI!
Centruldio Bacau