Posts Tagged ‘ionescu

Mișcarea Legionară – o pagină mereu ascunsă și interzisă a istoriei României

ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.


L-am invitat pe profesorul Corvin Lupu la o discuție privitoare la rolul și locul pe care îl are Mișcarea Legionară în istoria României. În spațiul public se dezbate adeseori această temă și se enunță puncte de vedere contradictorii. Pe de altă parte, interesul opiniei publice a fost mereu catalizat de interdicțiile pe care, în trecut le-au impus regimurile antonescian, regal și comunist și pe care le impune, cu și mai mare determinare, regimul politic actual, cel care a emanat mult contestata Ordonanță 31/2002, devenită Legea 107/2006 și completată prin Legea 217/2015. Această serie de acte normative este menită să elimine libertatea cuvântului în România, libertate rămasă doar „pe hârtie”, în paginile Constituției, libertate care se respectă doar atunci când regimul politic are interes. Cu toate acestea, în conștiința publică, spiritul Mișcării Legionare a rămas treaz, ca urmare a faptului că, practic, în marea majoritate a familiilor de etnici români a fost cel puțin un legionar.

  L-am invitat pe profesorul Corvin Lupu la o discuție privitoare la rolul și locul pe care îl are Mișcarea […]

Marius Albin Marinescu: Încep discuția noastră, domnule profesor, rugându-vă să ne spuneți cum a apărut această mișcare națională românească.

Corvin Lupu: Sunt convins că propunerea dumneavoastră trezește interes multor cititori. Cât ar fi să scurtăm discuția noastră, tot va trebui să o facem în două sau trei discuții diferite, tema fiind importantă și neputând fi expediată în derizoriu printr-un răspuns scurt și sec.

În primul rând aș arăta că Mișcarea Legionară s-a desprins din mișcarea de dreapta apărută și dezvoltată după primul război mondial. „Părintele” acestei mișcări este profesorul universitar de Drept de la Iași, Alexandru C. Cuza.

După primul război mondial și după crearea României Mari, pe plan european s-a dezvoltat foarte mult mișcarea socialistă. Ea a câștigat în prestigiu la nivelurile de la baza popoarelor europene. Succesele bolșevicilor, care au ajuns să preia puterea în Rusia, au influențat mult societatea europeană, mai ales în statele învinse în război și în care existau comunități evreiești puternice. Evreii erau cei care propovăduiau și răspândeau bolșevismul în Europa. Efectele au fost imediate. Preluarea puterii politice de către bolșevicii evrei Karl Liebknecht și Rosa Luxemburg în Republica Sovietică Bavaria și de către Bela Kuhn, tot evreu, în Republica Sfaturilor din Ungaria, au încurajat și socialiștii din România, dominați majoritar tot de evrei, să acționeze împotriva regimului politic și a statului român. Încă nu se terminase bine războiul și, în decembrie 1918, au avut loc mari revolte muncitorești în București, dirijate de comuniști. În anul 1919, Lenin a înființat Internaționala a III-a Comunistă, care avea ca proiect politic răspândirea internaționalismului proletar, până la preluarea puterii de către comuniști în întreaga lume. Comuniștii promovau, domnule director, un fel de globalizare de astăzi, numită „internaționalism proletar”, doar că astăzi globalizarea este promovată în interesele altei supraputeri, „viceversa”, cum ar spune Caragiale, cel mereu actual.

În România, în 1919, a luat ființă Partidul Socialist, iar apoi, în vara anului 1920, aripa lui cea mai radicală a îmbrățișat bolșevismul, votând aderarea partidului la Internaționala a III-a Comunistă, ceea ce a condus la apariția Partidului Comunist Român, în mai 1921. În 1920, avusese loc atentatul din Parlamentul României: trei evrei comuniști au pus o bombă în Senat și au ucis și rănit numeroși parlamentari. În anii următori, acest Partid Comunist a inclus în programul său politic obiectivul de luptă a provinciilor românești împotriva statului național unitar, până la desprinderea lor de România. În aceste condiții, partidul a fost scos în afara legii. Aceste evenimente au scandalizat societatea românească, au renăscut sentimente antievreiești mai vechi, pe care o foarte mare parte a societății le-a perceput ca fiind firești și au dus, de asemenea firesc, la o acțiune contrară de apărare împotriva acestor excese.

Pericolele pe care le reprezentau acțiunile destabilizatoare, opoziția ascunsă sau fățișă a minorităților naționale față de statul național unitar, mai ales a ungurilor și a evreilor comuniști, nu a permis promovarea în România a unei democrații reale, conducerile României fiind nevoite să folosească adeseori represiunea pentru apărarea statului. În acest sens, în anul 1924 a fost promulgată Legea Mârzescu, care limita drastic întrunirile și dreptul la asociere. După cum o să discutăm mai târziu, escaladarea acestor măsuri represive avea să conducă însă și la excese antidemocratice, efectuate din interese legate de lupta pentru menținerea puterii politice, excese care au ajuns până la nivelul practicării terorismului de stat, în acest caz nu împotriva comuniștilor antiromâni, ci împotriva legionarilor, ceea ce nu s-a justificat, pentru că legionarii erau susținători ai statului național unitar român și doreau să preia puterea exclusiv prin mijloace democratice, respectiv prin alegeri.

Inițiatorul mișcării de dreapta, pe care eu nu aș numi-o „radicală”, ci, mai degrabă, ca fiind gruparea politică „poziționată cel mai la dreapta eșichierului”, a fost profesorul A.C. Cuza. Avea un mare prestigiu profesional. Era decanul Facultății de Drept din Iași, oraș majoritar populat și controlat de evrei. În conștiința publică, comuniștii erau identificați cu evreii, iar românii care se alăturau acestei doctrine erau percepuți ca fiind „jidoviți”. Corneliu Codreanu îi fusese student și a aderat o vreme la ideile sale, după care și-a nuanțat pozițiile. În martie 1920, Corneliu Codreanu, dând dovadă de mare curaj, a pătruns în fieful comuniștilor din Iași, Atelierele „Nicolina”, ai căror muncitori erau instigați de comuniști să declanșeze greva generală. Corneliu Codreanu s-a suit pe clădire, a înlăturat drapelul roșu care arbora și l-a înlocuit cu tricolorul românesc. Această acțiune temerară a blocat pur și simplu greva generală care fusese proiectată la „Nicolina”. Prin acest gest, Codreanu a câștigat notorietate și o mare simpatie în rândurile majorității românilor din Iași, care erau anticomuniști. Autoritățile nu avuseseră curaj și inițiativă să dea jos drapelul roșu de pe clădirea atelierelor.

Profesorul A.C. Cuza propunea o replică dură și imediată împotriva acestor evrei și a mișcării comuniste. Corneliu Codreanu a intrat în dispute ideologice cu fostul său magistru, pe probleme ideologice și tactice. Cu toată adversitatea la care au ajuns, când Corneliu Codreanu, în legitimă apărare, dovedită definitiv în Justiție, l-a ucis pe prefectul Poliției Iași, Constantin Manciu, profesorul A.C. Cuza l-a apărat. Când ideile lui Corneliu Codreanu privitoare la necesitățile etniei române s-au cristalizat, el a înființat Legiunea Arhanghelului Mihail, în 1927.

Marius Albin Marinescu: Relatați-ne pe scurt împușcarea prefectului Manciu, eveniment de mare răsunet în acel timp.

Corvin Lupu: Împușcarea prefectului Manciu de către Codreanu a făcut mare vâlvă în epocă și în perioada următoare, fiind folosită ca motiv de defăimare a lui Corneliu Codreanu. În realitate, lucrurile s-au clarificat la procesul care a urmat și în cadrul căruia judecătorii regimului politic de care aparținea prefectul Manciu au reținut și motivat legitima apărare și l-au achitat definitiv pe Corneliu Codreanu, ceea ce detractorii „căpitanului” ocolesc, prezentând doar ceea ce conduce la denigrare.

Studenți și elevi de liceu români, în frunte cu Corneliu Codreanu militau pentru drepturile românilor, în special pentru numerus clausus, arătând că ei nu vor să învețe într-o școală în care 80% din elevi și studenți sunt etnici străini și nici să trăiască într-o societate în care 80% din conducători urmau să fie străini, colegii lor evrei de școală și de studenție.

Prefectul Poliției Iași, Constantin Manciu, era un susținător al comunității evreiești din Iași. În mod repetat, polițiștii efectuau descinderi la casa din Ungheni unde se întâlneau tinerii români pentru a se organiza. Cu ocazia acestor descinderi, tinerii români au fost, în mod repetat, bătuți până la sânge, iar unii dintre ei duși la sediul Poliției unde au fost torturați. Erau bătuți la tălpi și alte părți ale corpului cu vergele și cu vână de bou. În mod repetat, au fost salvați de profesorul A.C. Cuza care mergea să-i elibereze însoțit de personalități ale orașului care aveau influență în Poliție. La Poliție, Corneliu Codreanu a fost și el bătut cu bestialitate. Aceste abuzuri colosale i-au revoltat mult pe români. În cadrul unui proces al unui tânăr român, care a reclamat bătăile și torturile la care a fost supus, pe care Corneliu Codreanu l-a apărat în fața instanței în calitate de avocat, între avocații reclamantului și agenții de poliție incriminați s-au iscat dispute care au condus la suspendarea ședinței de judecată. La ieșire, în stradă, prefectul Manciu, împreună cu mâna sa dreaptă, comisarul evreu Clos, au încercat, sub amenințarea pistoalelor să îl rețină pe Corneliu Codreanu pentru a-l duce la sediu. Împotriva lui Codreanu nu se emisese nici un mandat, acțiunea fiind abuzivă. Prefectul Manciu a ordonat agenților să pună mâna și să-l lovească pe Corneliu Codreanu. Acesta s-a opus și, amenințat fiind cu pistolul de către comisarul Clos și lovit cu pumnul de către prefectul Manciu, a folosit el primul arma, ucigându-l pe Manciu și rănind pe Clos și pe un alt agent, după care s-a întors în clădirea judecătoriei de la Ocolul I Urban și s-a predat procurorului, relatând cele întâmplate. Notorietatea lui Codreanu a crescut și mai mult. A fost arestat, dus la București și judecat în stare de arest. Achitarea lui definitivă de către instanță a trezit entuziasm în rândul românilor, dar a întărâtat autoritățile.

Marius Albin Marinescu: Oare ce-i frământa atât de mult pe români, în acea perioadă, încât să simtă nevoia să se organizeze pentru a se apăra în propria lor țară?

Corvin Lupu: România Mare a coagulat vechile teritorii românești care aparținuseră imperiilor înconjurătoare. În primii ani după primul război mondial existau legislații diferite de la o regiune la alta, cu tradiții diferite și din acest punct de vedere. Numeroase minorități naționale ajunseseră, prin schimbarea frontierelor, să trăiască în România Mare. Pe acest fond de lipsă de unitate legislativă, societatea nu era stabilizată. Din majoritari susținuți de fostele state care au stăpânit respectivele regiuni, etniile conlocuitoare s-au trezit minoritari în statul național unitar român, statut care nu le convenea. Așa era cazul ungurilor din Transilvania, bulgarilor din Cadrilater și rusofonilor din Basarabia. Apoi, cifra evreilor crescuse foarte mult și, ca urmare a prigonirii lor în diverse state europene, refugiați evrei intrau permanent în România. Cu cât statul român se consolida, cu atât se mai simțeau minoritățile naționale mai puțin confortabil, inclusiv sașii.

Principala problemă social-politică a perioadei interbelice a fost problema evreiască. Statul național unitar român era mereu sub presiune și amenințări internaționale cerându-i-se de către marile puteri să dea diverse drepturi sociale, politice și economice minorităților naționale, cu deosebire evreilor. Privitor la aceștia din urmă, începând cu perioada primului război mondial și până după venirea la putere în Germania a Partidului Național-Socialist, câteva sute de mii de evrei au escaladat frontierele României, pătrunzând fraudulos în țară, prin mituirea funcționarilor vamali, sau cu ajutorul unor filiere care ocoleau punctele de trecere a frontierei. Ei erau alungați sau persecutați, în cea mai mare parte a Europei, datorită modului în care se insinuau în punctele cheie ale societății asupra căreia exercitau apoi o influență pe care majoritatea europenilor au ajuns să o considere ca fiind nocivă. La aceasta se adăuga susținerea comunismului de către evrei, bolșevismul fiind considerat ca fiind o plagă periculoasă. Odată pătrunși în România, evreii se aciuiau pe la conaționalii lor, își găseau activități de desfășurat, locuri de muncă și se încadrau repede în societate, chiar dacă nu aveau acte legale. Nu este vorba despre câteva mii de oameni, ci de câteva sute de mii de oameni, ceea ce reprezenta o mare problemă pentru societatea românească, mai ales pentru etnicii români, a căror rezultate ale muncii erau traficate de evrei. Printr-un sistem pervers de complicități, corupție și influență, punctele cheie în societate erau preluate de evrei, iar românii erau mereu împinși către periferia societății. Este fără putință de tăgadă că minoritățile naționale au fost principalul factor de risc pentru securitatea națională a României. De altfel, și după 1989, minoritățile naționale, mai ales cei ascunși și deghizați în români (Iliescu, Roman, Năstase etc.) au contribuit cel mai mult la aservirea totală a României și la transformarea ei în colonie.

Marius Albin Marinescu: Numărul total al evreilor în perioada interbelică a fost de aproximativ un milion.

Corvin Lupu: În principiu, da, dar numărul evreilor din România a fost mereu greu de apreciat cu exactitate, în toate epocile, pentru că, la fel ca astăzi, mulți evrei preluau nume românești, germane, maghiare sau rusofone și își ascundeau etnia reală. Pentru perioada interbelică, în afara recensămintelor, în cadrul cărora fiecare își declara etnia după dorință, studiile aflate în circulație apreciază cifra evreilor între minimum un milion și maximum un milion și jumătate. Când vorbim despre evrei, avem în vedere atât evreii pământeni, așezați în Țările Române de sute de ani, bine integrați în societatea românească, mulți dintre ei elite cu contribuții semnificative, mulți dintre ei originari din Palestina, dar avem în vedere și evreii kazari.

Marius Albin Marinescu: Cei originari din nordul Mării Negre.

Corvin Lupu: Evreii kazari sunt o populație de origine asiatică așezată între anii 600 și 800 d.Ch. în nordul Mării Negre și care au îmbrățișat religia mozaică, potențându-i exclusivismul.

Marius Albin Marinescu: Ce doreau evreii pătrunși fraudulos în România?

Corvin Lupu: Ajunși în România, n-au mai vrut să plece. Este o constantă a istoriei României ca toți veneticii să dorească să rămână definitiv aici. Țară bogată și frumoasă, popor tolerant cu străinii, oportunități foarte variate… Din această cauză, liderii Federației Comunităților Evreiești din România au cerut comunității evreiești internaționale, foarte puternică și bine organizată, să facă presiuni asupra guvernului de la București să acorde cetățenia română din oficiu tuturor evreilor pătrunși fraudulos în țară. Când este vorba de evrei, liderii lor acceptă și ilegalitățile, inclusiv infracțiunile. Liderii evreilor argumentau toleranța față de infracțiuni, la timpul potrivit, cu faptul că evreii și-au părăsit locurile de origine datorită dificultăților pe care li le-au creat diverse state europene. Ei puneau problema ca și cum România ar fi avut obligația să preia asupra ei toate suferințele create evreilor de alte state, să accepte drept legale sutele de mii de escaladări frauduloase ale frontierelor de stat și rămânerea ilegală a evreilor, fără acte de identitate pe teritoriul țării și să ofere șanse acestei populații străine, în dauna românilor și pe seama românilor. Acest lucru era cerut imperativ, aș spune într-un limbaj neacademic, cu tupeu maxim. Opoziția societății românești și a unei părți a clasei politice, aceea care nu fusese acaparată de internaționalismul evreiesc, a creat mari convulsii în societatea românească, cu urmări până în zilele noastre.

Existau și atunci complicități ale unor înalți funcționari români cu acești evrei, complicități bazate de cele mai multe ori pe corupție, tolerându-li-se evreilor infracțiunile, pe de o parte și reprimând pe legionarii care se opuneau sufocării societății românești de către evrei, pe de altă parte. Pozițiile evreiești interbelice au fost preluate, după 1945, într-o formă nuanțată, de judeo-bolșevici, care au reprimat cu cruzime spiritul național românesc, pe toate planurile. Aceeași linie politico-administrativă este promovată și astăzi de judeo-capitaliști, cei care ne învinuiesc zi de zi și ceas de ceas că avem părinți și bunici criminali, că suntem vinovați față de ei, că am făcut ceva care se numește holocaust, că trebuie să plătim, că, în compensație pentru trecutul istoric „pătat”, trebuie să acordăm cetățenie română oricărui evreu care vrea să vină astăzi în țara noastră cu o oarecare sumă de bani și aici să devină miliardar etc. etc. Iar mai presus de toate, noi, românii, trebuie să tăcem și să-i lăsăm pe ei să ne conducă! Prin aceste învinuiri repetate se urmărește o culpabilizare a românilor și românismului care să permită reprimarea spiritului național românesc, atâta cât a mai rămas el astăzi.

Toate acestea sunt urmarea loviturii de stat din decembrie 1989, când trădătorii din fruntea Armatei și a Securității au adus la putere un grup de alți trădători și vânzători de țară, minoritari etnici, în frunte cu grupul format din Ion Ilici Iliescu (Ivanovici), Petre Roman (Neulander), Nicolae Militaru (Lepădat), Silviu Brucan (Saul Brukner), Virgil Măgureanu (Imre Asztalosz), Alexandru Bârlădeanu (Sasha Goldenberg) & CO…

Marius Albin Marinescu: Să revenim la legionari. Ce propuneau ei privitor la evrei?

Corvin Lupu: Corneliu Codreanu a formulat idei coerente pentru a proteja pe români, începând cu problemele de educație, pe care le punea la baza interesului național românesc. Învățământul nu era generalizat. Nu erau școli suficiente și nici resurse și cadre didactice pentru a fi dezvoltat în conformitate cu necesitățile etniei române. Liderul legionar a propus reducerea numărului de elevi evrei, în favoarea celor de etnie română, prin sistemul numerus clausus, respectiv proporțional cu numărul populației evreiești și românești, ceea ce era foarte corect și nu dezavantaja pe nimeni. Or, politica evreilor era ca ei să-și școlească întreaga populație și românii să fie cei care să rămână pe dinafară. În acest fel, românii erau menținuți în cea mai mare parte în afara școlii, devenind o masă înapoiată, ale cărei rezultate ale muncii și resurse naturale puteau fi ușor achiziționate ieftin, iar accesul românilor în poziții cheie în societate era limitat. Din statisticile vremii rezultă că proporțiile evreilor în școli, licee și universități depășeau 50%, uneori cu mult, mai ales în domeniile „cheie”, cu deosebire în Drept, Economie, Finanțe și Medicină. În marile orașe din Moldova, Cernăuți, Iași, Dorohoi, Botoșani și altele, acest procent era uneori de 80% evrei și 20% români.

De asemenea, Corneliu Codreanu s-a împotrivit aplicării articolului din Constituție, impus cu forța prin presiuni externe, care prevedea dreptul evreilor de a primi cetățenia română și de a fi admiși în viața politică. Codreanu și legionarii au prevăzut și măsuri prin care etnicii români să-și creeze rețele comerciale aparte, de la achiziția produselor, până la raft, altele decât cele evreiești, unde românii să-și poată promova produsele la prețuri corecte, fără ca producătorii români să fie extorcați și fără a fi nevoie de măsuri represive împotriva evreilor, care să creeze tensiuni sociale interne și politice internaționale. Corneliu Codreanu nu a propus niciodată folosirea forței, decât în scop defensiv și ca răspuns la măsurile ilegale antilegionare și antiromânești ale evreilor sau ale autorităților de stat. Ulterior, programul legionar s-a îmbogățit și perfecționat și s-au făcut și alte propuneri.

Marius Albin Marinescu: Programul politic al legionarilor a deranjat și i-a speriat pe mai marii societății românești. Cum explicați această problemă, în condițiile în care conducătorii țării erau etnici români?

Corvin Lupu: Da, români, cu excepția regilor, a unor consilieri regali, ai camarilei regale evreiești și ai celor mai mari bancheri și oameni de afaceri evrei. Programul legionar îi speria pe oamenii politici de atunci, ca și pe cei de astăzi, care-l interzic în continuare, pentru că el propunea reformarea din temelii a sistemului. În 1927, când Corneliu Codreanu a creat „Legiunea Arhanghelului Mihail”, programul acesteia era total diferit de al partidelor politice. Aplicarea acestui program ducea la înlăturarea sistemului politic al partidelor. Pe de o parte, acest sistem al partidelor era corupt în adâncul său, ca și astăzi, moștenind tarele fanariotismului, pe de altă parte, întreținea o confruntare continuă între partide și elite care eroda majoritatea energiilor societății românești. În finalul epocii interbelice, regele Carol al II-lea, care a fost mult influențat și de legionari, a trecut și el la politica partidului unic, în februarie 1938. Vă reamintesc că anii 1938-1939-1940, au fost cei mai buni ani ai perioadei interbelice, din punct de vedere economic, dar nu numai.

Legionarii propuneau în primul rând redresarea morală, prin promovarea de modele spirituale, într-o măsură mai mare decât prin măsuri politice și administrative. Legionarii propuneau exclusiv lupta parlamentară împotriva partidelor politice corupte și ajungerea la putere prin alegeri democratice, ceea ce ei numeau „biruința legionară”, poziție din care doreau să promoveze actele normative prin care să elimine marile tare ale societății românești. Tot programul legionar promova virtuțile umane, îndeosebi onoarea, demnitatea, onestitatea, modestia, bunul simț, curățenia sufletească, cinstea, respectul pentru muncă, moralitatea, conștiinciozitatea și punctualitatea și, mai presus de toate, dragostea de țară și de strămoși.

Apoi, într-o poziție centrală, a fost așezată dragostea și respectul față de muncă. Legionarii au organizat, în toată țara, mai ales în timpul vacanțelor, tabere de muncă pentru elevi, studenți și tineri. Totul se făcea benevol. De fapt, Mișcarea Legionară a fost mai mult o școală educativă a etniei române, decât o mișcare politică. Extinderea curentului legionar în rândurile românilor din toate provinciile țării a cunoscut un crescendo continuu, cu salturi deosebite în anii 1935-1937. Sub influența Mișcării Legionare, tinerii elevi de liceu, studenți, muncitori, intelectuali și țărani își formau aspirații și idealuri de viață. La anvergura mișcării, o contribuție importantă a avut figura carismatică a lui Corneliu Codreanu, admirat pentru moralitate, patriotism, determinare și spirit de sacrificiu pentru semeni. În rândul legionarilor se aflau intelectuali de mare clasă, valori ale istoriei culturii românești, pe care unii lideri ai evreilor și alți români jidoviți i-au interzis prin nefericitaLege 217/2015. În fine, ar fi multe de spus…

M.A.M.: Vă mulțumesc.

„Legionarii nu au fost nici naziști și nici fasciști…”

  Continuăm discuția cu profesorul universitar Corvin Lupu despre Mișcarea Legionară. Cititorii noștri, care nu au parcurs prima parte a […]

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, v-ați referit la faptul că partidele politice care conduceau România interbelică nu agreau Mișcarea Legionară și ați arătat unele dintre motive. Totuși, eu insist să vedem de ce politicieni români, „arbitrând” conflictul dintre evrei și legionari, care erau români, au luat partea evreilor. „S-a făcut sângele apă”, sau ce s-a întâmplat?

Corvin Lupu: Așa cum am arătat, programul legionar avea în vedere înlăturarea prin alegeri democratice, prin voință națională, a partidelor politice de la conducerea societății românești. Pe lângă faptul că erau corupte în adâncul lor, ele reprezentau grupuri de interese ale căror acțiuni politice interne și externe erau dezavuate de morala legionară și nu slujeau interesele profunde ale românismului, așa cum erau ele văzute de legionari.

Am menționat corupția mare din acele timpuri. Evreii aveau multe și mari interese în România, ca și astăzi. Pătrunderea capitalului evreiesc în România era dăunătoare societății românești, motiv pentru care cei mai patrioți dintre liberali, au conștientizat fenomenul și au promovat doctrina Prin noi înșine!, care i-a consacrat și le-a adus mari succese în guvernarea României. Evreii aduceau bani în țară, acaparau activitățile economice și le integrau sistemului lor comercial, din care majoritatea românilor era exclusă. După primul război mondial, Ionel I.C. Brătianu a promovat cu mult succes această doctrină, dar nu i-a putut opri pe evrei să-și extindă controlul asupra societății românești. Evreii au găsit soluții de promovare a propriilor interese, având ca „vârf de lance” băncile evreiești. Una dintre acestea era Banca Marmorosch, Blank & Co. Pentru promovarea intereselor evreiești, printre altele, banca acorda credite și garanții bancare politicienilor români de vârf care le susțineau interesele. Cu alte cuvinte îi cumpărau. Se acordau credite fără termen fix de rambursare, un fel de credite nerambursabile, pe care eu îmi permit să le numesc taxă de protecție. Sumele erau foarte mari. Ca și astăzi… Vedeți cazurile Microsoft, EADS, Siemens și multe altele. Politicienii din România sunt cumpărați de companii străine, în schimbul acaparării pieței. Peste aceste afaceri, astăzi, ca și în perioada interbelică, justiția „independentă” pune mușamaua, dar asta nu înseamnă că faptele nu există. Așa era și atunci. Or, Corneliu Codreanu, ajuns deputat în Parlamentul României a trecut și la deconspirarea acestor politicieni și a sumelor uriașe pe care le acordau băncile evreiești politicienilor români. În 1931, în plenul Parlamentului, Corneliu Codreanu a dat citire unei liste cuprinzând pe Carol Davila, Rudolf Brandsch, Nicolae Titulescu, Virgil Madgearu, Constantin Argetoianu, Eugenia Goga, Mihail Popovici și alții, care primiseră sume foarte mari de bani de la Marmorosch, Blank & CO, pe care, după cum s-a văzut ulterior, nu le-au mai restituit, banca intrând în faliment. Corneliu Codreanu era un justițiar, spunea ce gândea, nu făcea compromisuri și nu menaja pe nimeni, ca urmare, nici sistemul corupt de atunci nu îl agrea și toți se temeau de el și de mișcarea lui, în ansamblu.

Marius Albin Marinescu: L-a citit în Parlament și pe Titulescu…

Corvin Lupu: Da, l-a citit cu suma de 19.000.000 (nouăsprezece milioane) lei. Era o sumă foarte mare. O pereche de boi de jug costa 200 de lei… Vă dați seama ce putere de cumpărare aveau acei bani. Dar să nu credeți că plătind atâta mită băncile evreiești pierdeau. Nu, ele câștigau, fiindcă acționarii lor erau recompensați cu comenzi de produse, cu lucrări de investiții, de reparații, primeau acces la resurse naturale etc. Fiindcă ați pomenit de Titulescu, doresc să amintesc că el a fost și a rămas toată viața omul evreilor, care i-au promovat mereu o imagine excepțională. Eu nu îi neg calitățile de diplomat, carisma, cultura, într-un cuvânt valoarea. Dar a fost cumpărat de evrei, cum s-a dovedit. Titulescu, pe lângă realizările diplomatice importante pe care le-a avut, a contribuit foarte mult la declanșarea și menținerea adversității Germaniei și Italiei față de România, în perioada interbelică. Această adversitate a fost de negestionat de către România. Ea a avut urmări dramatice pentru țară, conducând la prăbușirea României Mari, în 1940. Multă lume a dat vina exclusiv pe regele Carol al II-lea, care era, ca și președinții de mai târziu ai țării, conducătorul politicii externe românești, dar ministrul Titulescu a jucat și el un rol foarte important și, adeseori, l-a influențat pe rege. Titulescu a adunat și el o mare avere, în parte, de la evrei. Atât el cât și alți politicieni au plecat din țară și au trăit ca niște nababi, din banii adunați din politică, pe bază de corupție, nu din salariile de demnitari de stat.

În anii 1995-1997, am studiat mult arhiva diplomatică a Legației SUA la București. Ea fusese oferită României de Departamentul de Stat al SUA, la schimb cu alte documente secrete ale statului român. Printre aceste documente, am găsit o copie a unui raport înaintat Departamentului de Stat de la Washington de către ambasadorul SUA la Paris, William Bullitt. Acesta își informa superiorii că Nicolae Titulescu a predat guvernului Franței documente secrete ale statului român. Vedeți, domnule director, poporul român are nevoie de modele, de repere, de mari personalități la care să se raporteze, dar, de multe ori, dacă cercetezi aceste repere, ajungi la concluzii triste, uneori, la concluzia că unele personalități nu-și merită faima. Există și situația inversă, când personalități istorice care sunt proiectate opiniei publice ca fiind eminamente „negative”, să necesite reevaluări importante. Nu mai dau exemple.

După părerea mea și a altor cercetători, laudele exagerate care s-au adus regimului politic al României interbelice nu au acoperire. În acel timp, s-a progresat în diverse direcții, mult față de perioada dinaintea primului război mondial, dar tarele societății românești erau incontestabile, din multe puncte de vedere. Idealizarea acestui regim a fost făcută pentru a oferi o alternativă virtuală la regimul ceaușist care fusese răsturnat în 1989. Idealizarea perioadei era folosită atât la lupta împotriva comunismului, practic, a socialismului de stat, cât și în promovarea politicii de „dare a ceasului înapoi”, practicată după 1990, prin care s-a spoliat România, prin retrocedările în majoritate frauduloase și care nu se justifică din punct de vedere politic, național și, adeseori, economic.

Marius Albin Marinescu: Cum adică „nu se justifică din punct de vedere economic”? La ce vă referiți?

Corvin Lupu: Ca să fiu bine înțeles privitor la argumentele economice pentru care multe obiective nu ar fi trebuit retrocedate. Prin lege s-a stabilit că acolo unde statul român a investit cel puțin 50% din valoarea inițială a imobilului, acesta să nu mai poată fi retrocedat. Această prevedere legală nu s-a respectat și nu s-a aplicat. Eu vă pot da exemple din orașul nostru, Sibiu. Inclusiv cu retrocedarea Muzeului Brukenthal. Pe lângă faptul că a fost retrocedat fraudulos din punct de vedere juridic, prin investițiile mari făcute de statul român în cercetarea științifică, în achiziții, în investiții și în reparații, valoarea lui a crescut cu mai mult de 50%. Luați în considerare zecile și zecile de tablouri achiziționate de Brukenthal și oameni trimiși de el pe la diverse târguri europene de artă, care au rămas în depozitele muzeului până în anul 1948 ca și lucrări anonime, fapt care le conferea o valoare scăzută și care, ulterior, după cercetare științifică și identificări, unele senzaționale, făcute de specialiști români și străini, cu finanțarea statului român, au crescut de zeci sau de sute de ori în valoare. Pentru aceste identificări, s-au finanțat deplasări în străinătate și au fost invitați specialiști de renume mondial care să contribuie la ele. Dau un sigur exemplu: Ecce Homo, a lui Titian. Un tablou anonim în 1944, la naționalizarea muzeului prin Decret regal, care valora câteva mii de dolari, valorează astăzi milioane de dolari. Dacă s-ar fi făcut o expertiză conform legii, erau temeiuri suficiente pentru a nu se retroceda muzeul. Cunosc situația Muzeului Brukenthal. Tatăl meu a fost 21 de ani director al acestui muzeu, înainte de a fi decan și director la Institutul Academiei Române. Și cui s-a retrocedat? Unei foste minorități care, practic, mai are câțiva indivizi rămași pe la noi, majoritatea zdrobitoare a sașilor emigrând în Germania, unde și-au pierdut identitatea, topindu-se în marele popor german. În municipiul Sibiu, la recensământ, s-au declarat sași doar câteva zeci de persoane, multe dintre ele fiind doar pe jumătate sași, sau pe sfert. Imediat după decembrie 1989, foarte mulți cetățeni care aveau o rudă de etnie germană s-au declarat sași și s-au înscris în Forumul Democrat al Germanilor, pentru că primeau pachete din Germania cu alimente, haine etc. Castelul Bran s-a retrocedat tot aiurea și foarte multe altele, la fel. Iar acum, după ce am retrocedat mari valori culturale și materiale ale statului român, vine premierul Czölösh să ceară poporului român să răscumpere Cumințenia pământului, a lui Brâncuși, care reprezintă o picătură din lacul retrocedărilor și a jafului din România. După ce ai retrocedat abuziv și ai jefuit țara, ceri amărâților să cumpere opere cu multe milioane de euro, încercând tu stat, să arăți că îți pasă… Dar, ne-am îndepărtat cu discuția de la evrei și am ajuns la alte necazuri…

Marius Albin Marinescu: Da, vorbeam despre banca Marmorosch. După ce i-au corupt pe politicienii români, au băgat banca în faliment…

Corvin Lupu: Falimentul ei a fost unul de mare senzație în epocă. A semănat cu falimentul BANCOREX, din anii 1990. La falimentul Băncii Marmorosch, Blank & CO, politicienii români au rămas cu împrumuturile nerambursate, ceea ce s-a și dorit, iar zecile de mii de depunători, majoritatea oameni de rând și din clasa mijlocie, au fost deposedați de depuneri.

Așa a fost și cu BANCOREX, după 1990, unde se aflau și o mare parte din conturile fostei Securități, respectiv ale fostei I.C.E. „Dunărea”, ca și o mare parte din sutele de conturi deschise pe numele unor ofițeri ai fostei Securități, care primiseră calitatea de „directori de credit”. Securitatea ținea ascunse de Ceaușescu sume imense de bani și nu le puneau la dispoziția bugetului de stat, de teamă să nu-i vină lui Ceaușescu ideea de a aproviziona populația, care nu ar mai fi putut să fie răsculată împotriva lui. Țara avea bani grei și depozitele pline, iar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca… Am explicat pe larg aceste fenomene, în cartea Trădarea Securității în decembrie 1989, care se găsește în lanțul de librării „Diverta”. Devalizarea acestor conturi s-a făcut acoperit. Înaintea prăbușirii BANCOREX, s-au acordat credite fără dobândă cadrelor de conducere din politică, administrația centrală, servicii, din Ministerul de Interne etc., care au primit cadou această parte din banii țării, adunați în conturi ale fostei Securități, deschizând afaceri, sau mutând banii în paradisuri fiscale. Sistemul ticăloșit își cumpăra susținători, care să țină în frâu poporul român, care începea, încet și greu, să înțeleagă marea cacealma care s-a numit „Decembrie 1989” și care a însemnat acapararea României. Directorul BANCOREX, Răzvan Temeșan, ofițer al CIE/SIE, a fost ținut o vreme într-un penitenciar, de ochii lumii, dar de fapt, în regim de adăpost. Apoi, după ce „și-a ispășit pedeapsa”, s-a mai „făcut o nefăcută”: l-au scos din închisoare și, în urma unui proces controlat, instanța i-a admis despăgubiri pe seama statului român de 4,5 milioane de euro! Nu știu dacă a fost mulțumit, prin comparație cu ofițerii de securitate care au furat sume mult mai mari, unii chiar uriașe. Marii îmbogățiți post-decembriști aparțin fostei Securități! Așa i-au închis și lui Răzvan Temeșan gura și l-au recompensat pentru loialitate și pentru omertă… Seamănă mult cele două falimente bancare, Marmorosch și Bancorex…

Istoria este foarte importantă. Cine înțelege trecutul, înțelege și prezentul și poate controla viitorul. De aceea este Istoria „regina științelor umaniste” și de aceea vor acaparatorii României să scoată istoria de tot din școală. De fapt, au scos-o deja… Un popor care nu-și știe istoria și realitățile în care trăiește se îndobitocește și poate fi jefuit ușor. Or, stăpânii noștri actuali sunt experți în colonialism.

Marius Albin Marinescu: Deci, prin falimentul Marmorosch, Blank & CO, politicieni români au rămas cu creditele evreiești, care s-au transformat în mită, iar prin falimentul BANCOREX, acei securiști, după ce îl trădaseră pe Ceaușescu, au furat banii țării…

Corvin Lupu: Exact așa!

Marius Albin Marinescu: Din cele citite de mine, se pare că și regele Carol al II-lea i-a admirat pe legionari în tinerețe.

Corvin Lupu: După primul război mondial, Carol al II-lea a urmărit cu interes ascensiunea fulminantă a lui Benito Mussolini în Italia. Era entuziasmat de personalitatea acestuia și de modul în care poporul italian îl urma pe Mussolini și cum s-a dezghețat dintr-o dată întreaga societate italiană, dezgheț urmat de o dezvoltare deosebită, pe multiple planuri. În 1920, înainte ca Mussolini să preia puterea, principele Carol al II-lea avea în proiect să înființeze o mișcare națională de extremă dreaptă, pe care să o conducă el personal și care să-i fie bază de susținere mai târziu, când avea să devină rege. Nu și-a putut pune planul în aplicare, pentru că au urmat ani de mare agitație în viața prințului: căsătoria morganatică cu Zizi Lambrino, nașterea primului său fiu, Mircea, recăsătoria cu Elena a Greciei, nașterea lui Mihai, relația cu Elena Magda Wolff Lupescu, dezmoștenirea, părăsirea României, îndatorarea în străinătate, lovitura de stat din iunie 1930… Între timp, Corneliu Codreanu i-a luat-o înainte și a înființat, organizat și dezvoltat Mișcarea Legionară.

Mai târziu, în deceniul al patrulea, Carol al II-lea i-a propus lui Corneliu Codreanu să conducă împreună Mișcarea Legionară, prin aducerea regelui la conducerea ei, alături de Codreanu. În acest proiect, regele vedea singura modalitate de a-i putea controla și supune pe legionari. Corneliu Codreanu i-a spus regelui cu multă seninătate că morala legionară are exigențe mari și el, regele, care este un om imoral, nu se califică pentru a face parte din Legiune. Aceasta a fost ruptura totală dintre rege și „căpitanul” legionar, care va culmina cu întemnițarea abuzivă, dovedită ulterior, la rejudecare, a fi fost fără probe, iar în 30 noiembrie 1938, cu asasinarea primitivă a lui Corneliu Codreanu și a altor 13 mari conducători legionari. Astfel, aceștia au devenit martiri și au completat lunga listă de patrioți români, de mari patrioți români, care au murit năprasnic pentru că nu au vrut să se supună acaparatorilor României.

Oferta regelui ar fi scurtat drumul legionarilor spre guvernare, dar Corneliu Codreanu nu accepta guvernarea cu orice preț. La el, principiile organizației erau puse deasupra necesității de a prelua rapid puterea. Codreanu a spus mereu că Legiunea nu trebuie să preia puterea decât atunci când va fi foarte bine pregătită organizatoric, atât la nivel central, cât și în toate județele țării. În alegerile din noiembrie 1937, dreapta românească, adică legionarii lui Codreanu și partidele mai mici ale lui A.C. Cuza și O. Goga, a obținut cel mai mare procentaj: peste 25% din voturi, dar regele nu a vrut să dea guvernarea legionarilor și i-a oferit-o lui Octavian Goga. Au fost ultimele alegeri organizate în România interbelică.

Dezvoltarea Mișcării Legionare în condițiile unui regim electoral era de neoprit. Tineretul intelectual, dar și elitele sătești activau în număr tot mai mare în Frățiile de Cruce și în Legiune. După alegerile din noiembrie 1937, regele, camarila regală și partidele „istorice” și-au dat seama că în următorii patru ani legionarii vor prelua puterea prin alegeri, la pas și că erau de neoprit. Acesta a fost principalul motiv pentru care, în februarie 1938, Carol al II-lea a instaurat regimul regal și a desființat partidele politice, trecând la politica partidului unic. Național Liberalii și Național Țărăniștii nu s-au opus voinței regelui, conștienți că ei nu vor mai avea șanse electorale pentru a conduce țara și între legionari și rege, îl preferau pe rege, care nu le dezavua corupția și le tolera promovarea intereselor, după cutumele tradiționale în care morala juca un rol mai mic.

Marius Albin Marinescu: Cred că și procesiunile legionare i-au reținut atenția regelui Carol al II-lea. El credea în efectul acestor manifestări asupra poporului. Manifestările publice la care participa regele Carol al II-lea erau foarte atent concepute și organizate în toate detaliile lor.

Corvin Lupu: De acord cu dumneavoastră. Câteva procesiuni/manifestații legionare au fost cu totul deosebite și au rămas în conștiința publică, chiar dacă autoritățile statului român, care, trebuie să recunoaștem, nu era unul democratic, au dispus distrugerea filmelor realizate cu respectivele ocazii, pentru a nu rămâne mărturii ale atașamentului poporului român față de Mișcarea Legionară. Așa a fost cazul cu alaiul care a însoțit mirii la nunta lui Corneliu Codreanu, sau înmormântarea legionarilor căzuți în războiul civil din Spania în lupta împotriva comuniștilor internaționaliști, sau manifestația de exprimare a satisfacției pentru achitarea lui Corneliu Codreanu în procesul în care s-a judecat împușcarea prefectului Poliției din Iași, Constantin Manciu.

În aceste filme distruse, se vedeau manifestări legionare la care participa, în ordine perfectă, cum nu se prea întâlnește la noi, un număr impresionant de oameni. Coloanele se întindeau pe mai mulți kilometri. În România, asemenea manifestări nu au mai avut loc decât la înmormântarea Mariei Tănase și la vizita lui Richard Nixon, din 1969. Nu cred că trebuie să menționăm între aceste manifestări și ieșirea în stradă din după amiaza de 22 decembrie 1989, care a fost „rodul” unei manipulări colosale.

Comuniștii au procedat la fel, doar că nu au distrus filmele pe care le-au moștenit de la predecesori, ci le-au închis în arhive securizate. După decembrie 1989, cu „înalte aprobări”, unele date chiar de directorul Virgil Măgureanu, altele date de alți înalți demnitari de stat, reprezentanților unor instituții internaționale evreiești li s-a permis accesul în arhivele secrete românești, sub pretextul căutării de documente pentru muzeele holocaustului evreilor din Washington și din Tel Aviv. Cei care au ajuns la conducerea României dădeau evreilor documente care să poată fi folosite în vasta operațiune de învinovățire a poporului român de genocid, operațiune pusă la cale după asasinarea lui Nicolae Ceaușescu. S-a mers atât de departe încât, cu 3-4 ani în urmă, s-a semnat un protocol prin care evreii să aibă voie să caute nestingheriți în Arhivele Militare de la Pitești, cele mai valoroase pe care le deține Ministerul Apărării Naționale.

Marius Albin Marinescu: După părerea mea, această penetrare străină a arhivelor secrete ale statului român este o urmare directă a pierderii suveranității naționale a României, care a fost abandonată intenționat de către politicieni vânduți străinătății.

Corvin Lupu: Cu mențiunea că majoritatea acestor politicieni nu erau români, nici de sânge, nici de simțire, ci sunt minoritari etnici care au acționat pentru îngenunchierea României. În fine, spun îngenunchiere, dar, între timp, românii au ajuns din poziția „în genunchi”, în poziția „pe burtă”. Eu merg mai departe, și vă spun că am temeiuri serioase să cred că au dispărut documente din arhivele noastre secrete, cu deosebire dintre acelea care atestau crimele săvârșite de evrei împotriva românilor, în 1940, la cedarea Basarabiei și după 1945, în timpul terorii judeo-bolșevice, ca și alte documente din arhivele din Transilvania și Banat, unde au dispărut numeroase documente originale privitoare la unguri și la sași, care au ajuns în Ungaria și în Germania.

În primii ani după lovitura de stat din decembrie 1989, a venit la mine generalul de poliție Nenu, consilier al ministrului de Interne și m-a rugat să preiau direcțiunea Arhivelor Statului de la Sibiu. Avea asupra lui un dosar de informații și de probe din care rezulta că din instituție se scot documente care se trimit în Germania, la un institut de studii a istoriei sașilor, unde lucrau sași emigrați din Sibiu. Încet, încet, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, din arhivele orașelor transilvănene au dispărut documentele care atestă drepturile românilor asupra Transilvaniei, măsurile minorităților naționale împotriva majorității românești, începând de la Unio trium nationum (1438) și până la 1918. La sfârșitul secolului al XIX-lea au fost ridicate din Transilvania și duse la Budapesta două trenuri de documente, la care cercetătorii români nu au avut niciodată acces. În arhivele din Transilvania și din Banat au fost angajați, mai ales după 1989, cu prioritate, cetățeni de etnii minoritare, cu motivația cunoașterii limbilor maghiară și germană, în care au fost redactate majoritatea documentelor mai vechi. Armata română a ocupat Budapesta de două ori, în 1919 și în 1944-1945, dar nu a recuperat arhivele transilvănene. Generalii noștri au fost preocupați să recupereze vagoane de cale ferată și alte bunuri cu semnificație reparatorie irelevantă. Atunci se putea recupera o bogăție arhivistică imensă a pământului României. A fost o neglijență a conducătorilor României și a armatei române.

Marius Albin Marinescu: Ați refuzat funcția?

Corvin Lupu: Da, am refuzat. Pe atunci conduceam Catedra de Istorie a Universității „Lucian Blaga” și eram în plin program de dezvoltare a ei și de creare de noi programe de studii și voiam neapărat să-mi pun proiectele în aplicare. Și, ca să fiu sincer, a contat și faptul că eu aveam la Universitate venituri duble cât cele de director la Arhivele Statului.

Marius Albin Marinescu: S-au luat atunci măsuri privitor la acea situație?

Corvin Lupu: Generalul Nenu avea ordin să acționeze discret să nu deranjeze Ambasada Germaniei și Consulatul General al Germaniei de la Sibiu. Mi-a cerut discreție, dar, ulterior, am aflat că s-a aflat de demers. Pe moment nu s-au luat măsuri, apoi, după încă un refuz al unui coleg al meu, pe care l-am recomandat pentru funcția de director, a fost adus un etnic român, serios și din câte am aflat, nu s-au mai raportat scurgeri de documente. Dar este cert că ceea ce fusese important de sustras, fusese deja sustras, imediat după evenimente, când, în toată România, străinii, cu ajutorul slugilor lor din țară, au cotrobăit prin toate sertarele…

Marius Albin Marinescu: Revenind la Mișcarea Legionară, Corneliu Codreanu a fost mereu asimilat de către detractorii săi cu fasciștii italieni, cu naziștii germani și cu SS-iștii. Ce părere aveți?

Corvin Lupu: Mișcarea Legionară nu se poate asimila nici cu fascismul italian și nici cu nazismul german. Mișcarea Legionară a fost o mișcare națională, bazată în mare măsură pe Biserica Ortodoxă. Codreanu a fost socotit de dreapta europeană un naţionalist mistic. El nu a promovat doctrina fascistă aşa cum se născuse ea în Italia şi cum o preluase Hitler, cu unele modificări ideologice. Corneliu Codreanu nu era un „soldat al noii ordini” fasciste. Pentru Codreanu, poporul român însemna unitatea românilor în viaţă, cu cei care încă nu s-au născut şi cu sufletele celor morţi. Statul nu trebuia să fie deasupra societății. El trebuia să fie doar „un veşmânt înfăşurat în jurul naţiunii”. Autoritatea era promovată pe baza unei discipline liber consimțită și a unor legi clare, drepte și dure. Codreanu dorea să creeze omul nou de care România ducea lipsă pentru ca țara să aparţină românilor, adică tuturor celor de origine română. Ideile lui l-au inspirat, în parte, câteva decenii mai târziu, pe Nicolae Ceauşescu. Pe baza acestei linii naționale și morale, desigur, și cu conotații politice, Codreanu s-a pronunţat, cum am mai arătat în discuția noastră, împotriva dominaţiei societăţii românești de către evrei şi a combătut sistemul parlamentar al partidelor, de esenţă liberal-occidentală, care nu era, după părerea lui, corespunzătoare intereselor României. El s-a pronunţat totdeauna pentru libertatea şi drepturile ţăranilor, care reprezentau 80% din populația țării și pe munca și sărăcia cărora se baza prosperitatea micului procent de oligarhi și de elite de la vârful societății românești.

În anul 1927, inspirat de icoana Arhanghelului Mihail din paraclisul închisorii Văcăreşti, unde a fost deținut politic, Codreanu a înfiinţat Legiunea Arhanghelului Mihail, ca pe o formaţiune fără program politic, care a reprezentat o şcoală a formării caracterelor, o şcoală de educaţie morală, naţională românească şi religioasă. Asta nu era nici fascism și nici nazism. Baza legiunii o constituia cuibul. În cadrul cuibului, legionarii erau educaţi să abandoneze grijile personale şi să-şi închine gândurile României şi celor şase postulate: Disciplină, Muncă, Tăcere, Educaţie, Iubire şi Onoare. Iniţial, selecţia pentru Legiune a fost foarte severă. Din 20 de candidaţi, era primit doar unul. Cei acceptaţi făceau un stagiu de trei ani înainte de a fi primiţi. Modelul a fost preluat și de comuniști, care, până la preluarea conducerii de către Ceaușescu, introduseseră modelul legionar al candidaților de partid. Astfel, mişcarea a ajuns să cuprindă elite, iar în anul 1930, când a devenit Garda de Fier, era mult superioară, cel puțin din punct de vedere organizatoric și moral, celorlalte partide, inclusiv celor care funcționau de la jumătatea secolului al XIX-lea.

După al doilea război mondial, învingătorii în război au pedepsit crunt pe naziști și pe fasciști. Toate organizațiile naziste și fasciste au fost identificate, judecate, iar conducătorii lor care nu au fost asasinați sau condamnați la moarte și executați, au fost întemnițați pe viață sau pentru foarte mulți ani. Mișcarea Legionară nu a fost incriminată de nici o autoritate politică sau judiciară, internă sau internațională, pentru apartenență la fascism sau la nazism. În cadrul procesului de la Nürnberg, nu a compărut și nu a fost acuzată de nimeni, pentru nimic. Cu toate acestea, în ciudaDecretului regal de amnistie dat după lovitura de stat de la 23 august 1944, guvernul regal român nu i-a eliberat pe legionari din închisorile în care fuseră deținuți după „rebeliunea” din 21-23 ianuarie 1941. „Democratul” rege Mihai i-a ținut în continuare pe legionari în temniță, predându-i comuniștilor, care i-au ținut mai departe, până când Gheorghe Gheorghiu-Dej a proclamat încheierea luptei de clasă în România, singura țară socialistă care s-a pronunțat în acest sens. Unii dintre legionari au murit în penitenciare înainte de marele decret de amnistie din 1964.

Acuzele abuzive la adresa Mișcării Legionare, de „nazism” și de „fascism”, sunt proferate de judeo-capitaliștii de după 1990, care, astăzi, exercită o influență nocivă asupra societății românești și o intoxică cu neadevăruri, în scop de acuzare a poporului român și de reprimare a oricărei forme de mișcare națională. Aș putea să vă dau o listă de asemenea acuzatori, dar cred că nu merită să le pomenim numele. O eventuală mișcare națională românească autentică, necontrolată de „sistemul ticăloșit”, ar fi singura care ar putea să elibereze România din mâinile jefuitorilor ei, respectiv a corporațiilor internaționale susținute de președinte, guvernanți și, mai ales, de atotputernicii consilieri străini de la serviciile secrete, Președinție, Guvern, D.N.A. și M.Ap.N.

În încheiere, domnule director, repet, legionarii nu au fost nici naziști și nici fasciști! Au fost patrioți români!

Marius Albin Marinescu: Vă mulțumesc! Avem cititori care ar dori să vi se adreseze. Pot să le dau adresa dumneavoastră de poștă electronică?

Corvin Lupu: Da, desigur: corvinlupuro@yahoo.com

„Legionarii nu împușcau pe la spate” Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, haideți să aducem discuția noastră la crimele legionarilor, foarte […]

„Legionarii nu împușcau pe la spate”

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, haideți să aducem discuția noastră la crimele legionarilor, foarte controversate și care oferă, după părerea mea, principalul „argument” al contestatarilor Mișcării Legionare, cei care se pronunță în favoarea interzicerii în continuare a spiritului ei. Mă refer la respingerea cererii de înscriere a unui partid legionar, în anii din urmă, la prevederile Legii 217/2015, la diverse alte măsuri și la discursul public de după decembrie 1989 al unor oficiali, începând cu Ion Marcel Ilici Iliescu și continuând cu liderii evrei Aurel Vainer, Maximillian Katz, Radu Ioanid și mulți alții, când fenomenele negative din societatea post-comunistă erau adeseori numite peiorativ, cu vădită nuanță de învinovățire, ca fiind „de factură legionară”, „de esență legionar㔄legionarisme” etc.

Corvin Lupu: Da, într-adevăr, acele crime au fost de o mare violență și au fost mediatizate pe măsură, mediatizarea făcută cu mult profesionalism amplificând impactul lor negativ asupra opiniei publice interne și internaționale. Dar, eu propun cititorilor noștri să nu privească doar crimele în sine. Unii autori care relatează aceste crime încep prin a spune cum s-au organizat criminalii să-l asasineze pe I.G. Duca, sau pe Armand Călinescu, sau pe Madgearu, cum ar fi dorit să-l asasineze pe Titulescu, ce au făcut, cum au acostat victimele etc. În acest fel, putem vedea crimele doar în sine, analizate criminalistic, polițienesc, dar nu le putem vedea în profunzime, nu vom afla niciodată cauzele care le-au generat și nu vom cunoaște fenomenele care au condus la reacția prin crimă a unor legionari, față de situațiile în care au fost aduși de autoritățile timpului. Oricum, când este vorba de crime, în teorie, nimic nu le justifică, dar în războiul politic, în practica tuturor statelor Lumii, situația este diferită: crima cu caracter politic a existat, există și va exista. Sunt foarte puține perioadele în care un regim politic a reușit, în anumite perioade, să ajungă la un echilibru de așa natură încât să-i permită să guverneze fără să fie nevoit să apeleze la înlăturarea prin lichidare fizică a adversarilor politici.

Nu doresc să fac o interpretare psihologică a fenomenului crimei, nu aparține specializării mele, dar eu fac o distincție între crimele făcute în condiții de apărare sau legitimă apărare dovedite, cum a fost împușcarea de către Corneliu Codreanu a polițistului Manciu, cele în care criminalii au avut un temei național real și au tratat viitoarea victimă ca pe un inamic al națiunii și l-au tratat ca în condiții de război și cele în care sunt pur și simplu asasinați adversarii politici, cum a făcut regele Carol al II-lea cu capii legionarilor. La această categorie de asasinate în condiții de adevărat război intern, aș încadra eu asasinarea lui I.G. Duca și a lui Armand Călinescu. Am să mă opresc asupra acestor două, cele mai „celebre” crime legionare.

Marius Albin Marinescu: Pentru cititorii mai tineri, care au făcut școala în perioade mai apropiate de zilele noastre, după ce s-a redus drastic studiul istoriei și s-a eliminat esențialul din manuale, poate că ar fi bine să faceți o scurtă introducere necesară înțelegerii contextului în care a fost asasinat prim-ministrul I.G. Duca.

Corvin Lupu: După primul război mondial, timp de 10 ani, liberalii au condus România cu multe succese, pe multiple planuri, bazându-se pe doctrina lor națională „Prin noi înșine!” Dar, vrând, nevrând, în 10 ani s-a produs eroziunea guvernării. Măsurile împotriva legionarilor, sprijinirea evreilor pe bază de corupție, promovarea unor legi nedemocratice, cum ar fi Legea Mârzescu, îmbogățirea elitei liberale prin mijloace îndoielnice și multe altele, au făcut poporul să uite meritele liberalilor în crearea și consolidarea României Mari, în dezvoltarea țării etc. În 1927 a murit Ionel I.C. Brătianu și Partidul Liberal și-a pierdut stâlpul. În același an a murit și regele Ferdinand, care și-a bazat domnia în primul rând pe liberali. În 1926, Partidul Național Român, puternic în Transilvania, condus de Iuliu Maniu, a fuzionat cu Partidul Țărănesc, mult răspândit în Moldova, Muntenia și Oltenia, condus de Ion Mihalache. Astfel, s-a născut Partidul Național Țărănesc, care a acaparat majoritatea electoratului românesc și, în decembrie 1928, a câștigat alegerile cu peste 77% din voturi. Gândiți-vă că a fost una din cele mai mari victorii electorale din istoria țării. Ajunși la putere, național-țărăniștii au văzut că ei dețineau funcțiile de conducere, dar puterea economică și resorturile adânci ale societății erau tot în mâna liberalilor. Pentru a-i lovi pe adversarii lor liberali, național-țărăniștii au conceput un plan care s-a dovedit dezastruos pentru țară. Ei au înlocuit doctrina „Prin noi înșine!” cu doctrina „Porților deschise”. Astfel, național-țărăniștii au redus drastic taxele vamale și au anulat o serie de măsuri care protejau economia românească, aflată majoritar în mâna liberalilor și au umplut țara cu produse străine mai ieftine care au doborât economia României. La aceste măsuri profund greșite s-a adăugat criza economică internațională care a agravat și ea situația României. Iuliu Maniu și-a dat seama că a greșit și a renunțat la unele din măsurile luate, revenind la legislația anterioară, dar era prea târziu. În 1930 a avut loc lovitura de stat a prințului Carol, care a înlăturat regența condusă de patriarhul Miron Cristea și pe regele minor, Mihai I, iar după încoronare noul rege Carol al II-lea, s-a înconjurat de o camarilă evreiască.

Curând, după preluarea conducerii statului de către Carol al II-lea, acesta a intrat în conflict cu Iuliu Maniu, cel care a avut un rol determinant în readucerea sa în țară. Pe acest fond, legionarii, în frunte cu Corneliu Codreanu, au câștigat tot mai multă aderență populară, au intrat în Parlament și au devenit o forță redutabilă.

În vara anului 1933, liderul liberal I.G. Duca, a întreprins o călătorie la Paris, unde a încercat să-și folosească influența pentru a obține sprijin în vederea preluării guvernării la București. I.G. Duca era mason. A luat legătura cu masoneria franceză, compusă majoritar din evrei și le-a cerut sprijinul. Masoneria contribuise mult la aducerea pe tron a lui Carol al II-lea și îl putea influența decisiv. Mulți dintre evreii din masoneria franceză erau socialiști. Socialiștii francezi erau angajați în a oferi sprijin umanitar evreilor persecutați în Germania, unde, începând din ianuarie 1933, conduceau național-socialiștii în frunte cu Hitler. Evreii francezi, socialiști și masoni, i-au promis sprijin decisiv lui I.G. Duca pentru a deveni prim-ministru, cu condiția ca, ajuns la putere, să primească în România 60.000 de familii evreiești care urmau să se refugieze din Germania și să le acorde cetățenia română și toate drepturile. I.G. Duca a promis că va face ceea ce i s-a cerut, fiind dispus să repare persecuția evreilor din Germania, pe seama românilor, de parcă românii ar fi fost vinovați de ceea ce pățeau evreii în țara lui Hitler.

În toamna anului 1933, guvernul condus de Alexandru Vaida Voevod a căzut și Parlamentul a fost dizolvat. Liberalii nu mai fuseseră la putere de cinci ani și doreau cu ardoare puterea. Adversarii lor național-țărăniști erau în mare parte compromiși de eșecul guvernelor lor, dar perspectiva ajungerii la putere se îndepărta pe măsură ce legionarii câștigau tot mai multă aderență populară. În aceste condiții, regele Carol al II-lea l-a numit prim-ministru interimar pe I.G. Duca și l-a însărcinat cu organizarea alegerilor parlamentare. În perioada de dinaintea celui de al doilea război mondial, partidul care organiza alegerile le și câștiga, pentru că se fura mult… Numirea lui I.G. Duca ca prim-ministru al României a fost o confirmare istorică a faptului că rețeaua de influență masonică a funcționat fără greș.

Marius Albin Marinescu: I.G. Duca a dovedit și el că puterea se dorea a fi obținută cu orice preț.

Corvin Lupu: Din păcate, de multe ori în istoria României, anumite măsuri s-au luat fără a se calcula toate urmările și care este prețul cu care se atinge un obiectiv. De multe ori, prețul plătit a fost mai mare decât câștigul obținut.

Dar I.G. Duca nu s-a oprit aici, ci a luat măsuri extreme, lovind tare în democrația firavă a României. Deși conducea doar un guvern interimar, deși urmau alegeri și constituirea unui nou parlament care să decidă marile probleme ale țării, I.G. Duca a decis să-i elimine pe legionari din viața politică, dându-și seama că exista pericolul ca ei să preia puterea prin mijloace democratice. Astfel, în 9 decembrie 1933, prin Hotărâre a Consiliului de Miniștri, Garda de Fier a fost desființată. Localurile legionarilor și arhivele au fost preluate de autorități, s-au interzis toate simbolurile legionare, s-a interzis orice acțiune politică sau de promovare, s-a interzis orice adunare cu caracter legionar, s-a interzis strângerea de fonduri pentru legionari. Listele de candidaturi în alegeri, depuse legal, în baza legii electorale, a fost declarate nule și neavenite. La această măsură dictatorială, îndreptată împotriva românismului, au contribuit și alți politicieni. De exemplu, Nicolae Titulescu l-a informat pe ambasadorul Franței că dacă Garda de Fier nu va fi interzisă, el va demisiona din guvern. Aceeași atitudine de șantaj a fost susținută de Titulescu și în cercurile guvernamentale din România.

Marius Albin Marinescu: Aceste măsuri pe care ni le înșirați dumneavoastră nu au nimic în comun cu democrația. Ele sunt măsuri absolut dictatoriale.

Corvin Lupu: Categoric dictatoriale, iar cei care au săvârșit aceste fapte antiromânești au susținut sus și tare, chiar bătând cu pumnul în masă, atât ei cât și urmașii lor, până astăzi, că ei sunt port-drapelul democrației românești și deținătorii „marelui adevăr” în domeniul democrației. Nici un alt partid politic și nici o altă forță din țară nu au protestat față de această măsură, bucuroși că scapă de cea mai redutabilă forță politică națională românească, eliminată cu mâna lui I.G. Duca, fără ca ei să trebuiască să se murdărească încălcând legi, încălcând democrația și încălcând precepte morale. Mă refer la național-țărăniști, la rege, la armată, la poliție, la justiție.

Hotărârea Consiliului de Miniștri din 9 decembrie 1933, inițiată și susținută de I.G. Duca, dovedește și limitele regimului „democratic”. Chiar dacă legionarii doreau reformarea societății, pe alocuri chiar schimbarea ordinii de drept, numai prin măsuri democratice, electorale, respectiv ca urmare a voinței poporului conștient, acest lucru nu era tolerat de grupurile de interese din partidele istorice și, bineînțeles de rege și camarila sa.

Marius Albin Marinescu: După această Hotărâre a Consiliului de Miniștri, legionarii nu au mai avut nici o șansă…

Corvin Lupu: Nu au mai avut nici o șansă legală, de luptă politică democratică, cinstită, așa cum o cereau ei și în care să-și poată promova morala și modelul de dezvoltare a națiunii române. Dintr-o dată, toate idealurile naționale pe care le promovau legionarii, care acestor români le păreau ca fiind singurele care asigurau etniei române o șansă în istorie, s-au năruit. Desigur, instantaneu, s-a născut ca de la sine întrebarea: „Ce facem?” Toate nemulțumirile care s-au coagulat s-au orientat împotriva lui I.G. Duca, masonul vândut evreilor. În țară s-a aflat de intenția aducerii celor 60.000 de familii evreiești din Germania, care totalizau în jur de 300-350.000 de oameni. Unii evrei începuseră să se refugieze din Germania în diverse țări, inclusiv în România. Autoritățile germane se bucurau să scape de ei, îi persecutau, îi determinau să plece în toate direcțiile, făcându-și „curat în țară”, în viziunea majoritară europeană, antievreiască, din acele timpuri. Nu doar în Germania exista convingerea că mijloacele pe care le folosește evreimea pentru a-și promova interesele economico-financiare și de control asupra societății sunt neavenite, grav dăunătoare popoarelor. În multe state din Europa, formațiunile politice de dreapta au ajuns la putere și nu-i mai lăsau pe evrei să acționeze nestingherit pentru promovarea propriilor interese, în dauna majorităților naționale, ci, din contră, luau măsuri împotriva lor, pe baza motivațiilor generale, pe de o parte și a celor proprii fiecărei țări, pe de altă parte. O mare parte a Europei era condusă de regimuri de dreapta: Italia, Ungaria, Portugalia, Spania, Bulgaria, Germania, Austria. Apoi, nemulțumiri și reacții antievreiești se manifestau și în celelalte state europene, unde nu conduceau încă regimuri de dreapta. În aceste condiții, dintre statele Europei, România era destinația preferată a evreilor. Un rege de altă etnie decât majoritatea națională, care avea o metresă evreică și se înconjurase de o camarilă evreiască, era tot ce-și puteau dori evreii persecutați în diverse țări. Problema evreiască era cea care frământa cel mai mult societatea europeană a timpului, nu doar pe Hitler, nu doar pe Mussolini, nu doar pe legionari, ci majoritatea statelor europene. Antisemitismul nu a căzut din cer, nu a fost o „făcătură” fără motivație, ci a avut cauze profunde în multe state. Astăzi, mai marii Lumii euro-atlantice conduse de evrei pun problema ca și când antisemitismul și zecile de milioane de antisemiți ar fi fost niște simpli criminali nebuni care s-ar fi prăvălit peste evrei fără nici un motiv. Retoric, ne putem întreba de ce această multitudine de state și popoare nu s-a îndreptat împotriva românilor, sau a chinezilor, sau a altora? De ce erau evreii dezagreabili în majoritatea Europei? Categoric, că nu din senin!

În România, întinzând-u-li-se o mână, începând cu un secol în urmă, evreii s-au înghesuit și au vrut mereu mai multe drepturi social-politice și posibilitatea de acaparare a industriei, finanțelor, justiției, învățământului, comerțului, presei etc. În timp, tensiunile între evrei și români s-au acumulat și la noi și cei care au propus măsuri legale de apărare a românismului împotriva expansiunii economico-sociale evreiești au fost legionarii și celelalte grupări de dreapta, conduse de Octavian Goga și de A.C. Cuza.

Marius Albin Marinescu: Relatați-ne cum a fost asasinat I.G. Duca.

Corvin Lupu: La toate nivelurile din Mișcarea Legionară se discuta exclusiv despre nenorocirea națională românească a desființării Gărzii de Fier, așa cum apărea ea în opinia legionarilor și a preluării puterii de către masoni și „jidoviți”, cum era considerat și prim-ministrul I.G. Duca. Conducerea legionarilor s-a temut că măsura va genera mișcări de masă în țară și legionarii nu vor mai putea fi ținuți sub control, astfel că autoritățile ar fi putut avea motive de represiune cruntă împotriva membrilor Legiunii. De aceea, în numele „căpitanului”, generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul a emis o circulară în care le cerea legionarilor calm, liniște și disciplină. Circulara stabilea căror candidați să li se acorde voturile în scrutinul care urma după câteva zile.

Cu toată această circulară, s-a constituit un grup de voluntari, numiți în istoria Mișcării Legionare „Nicadorii”, compus din Nicolae Constantinescu, Doru Belimace și Ion Caranica. Nicolae Constantinescu, originar din Galați, fusese arestat abuziv, întemnițat, bătut crunt și torturat de jandarmi.

Marius Albin Marinescu: După venirea comuniștilor la putere, jandarmii, temnicerii, polițiștii și ofițerii de siguranță și din SSI au fost întemnițați la Făgăraș.

Corvin Lupu: Da, în cetatea Făgărașului a fost o închisoare specială pentru ei, renumită pentru duritatea regimului penitenciar. După 1964, supraviețuitorii acelei închisori s-au plâns mereu de cele îndurate, uitând cât de brutal s-au comportat ei înșiși, la rândul lor, cu legionarii și, pe alocuri, cu comuniștii. Roata istoriei se învârte mereu…

Revin la Nicolae Constantinescu și precizez că în perioada cât a fost torturat în pușcărie, a promis acolo, între deținuți, să se răzbune. Poliția a aflat despre complotul împotriva lui I.G. Duca de la vărul unuia dintre complotiști, care era informator. Șeful Poliției, Gabriel Marinescu, l-a informat imediat pe rege despre complot, dar acesta i-a cerut să nu transmită guvernului informația și să o țină secret. În data de 29 decembrie 1933, I.G. Duca s-a prezentat la castelul Peleș din Sinaia, la regele Carol al II-lea, pentru consultări. Întoarcerea prim-ministrului de la Peleș la București a fost prevăzută a se efectua cu un vagon ministerial atașat unui tren de seară. Pe peronul gării din Sinaia, Nicolae Constantinescu l-a abordat pe I.G. Duca, l-a apucat de umeri și l-a întors cu fața spre el și l-a împușcat în cap, cu cinci gloanțe. Legionarii nu împușcau pe la spate. După aceasta, s-a predat autorităților, declarând cauzele pentru care l-a împușcat pe I.G. Duca și primind, ca și complicii săi, condamnarea la muncă silnică pe viață. Autoritățile nu s-au mulțumit cu această condamnare și, în anul 1938, Nicadorii vor fi toți trei asasinați de jandarmi, fără ca să fi fost judecați și condamnați la moarte de vreo instanță. Corneliu Codreanu nu a avut nici un amestec în complot. Arestat și judecat pentru moartea lui I.G. Duca, Corneliu Codreanu a fost achitat din lipsa oricărei probe.

Autoritățile au conștientizat dimensiunea reacției românilor față de politica filo-evreiască și nu au mai acceptat încetățenirea în România a evreilor persecutați în Germania, iar în anii următori, inclusiv la următoarele alegeri, legionarii au fost lăsați să candideze. În 1938, când a instaurat regimul regal, Carol al II-lea nu a desființat doar Mișcarea Legionară, pe care o ura cel mai mult, ci a desființat toate partidele politice.

Pentru câțiva ani, crima Nicadorilor a adus conducătorii României cu picioarele pe pământ.

Marius Albin Marinescu: Din ce cauză credeți că regele Carol al II-lea a refuzat să transmită guvernului informația și a blocat acțiunea de prevenire a complotului de asasinare a lui I.G. Duca?

Corvin Lupu: În anul 1930, în iunie, când prințul Carol a revenit în România, ca să se încoroneze pe tronul la care renunțase în decembrie 1925, cei care s-au opus loviturii de stat au fost liberalii, cei mai vehemenți fiind I.G. Duca și Vintilă Brătianu. În decembrie 1933, I.G. Duca a plătit cu viața pentru abuzurile împotriva legionarilor, dar și față de rege, pentru împotrivirea sa la Restaurația din iunie 1930.

Marius Albin Marinescu: Ce a urmat, după condamnarea „Nicadorilor”?

Corvin Lupu: Au urmat trei ani de pace relativă între autorități și legionari. Prim-ministrul liberal Gheorghe Tătărescu a înțeles că nu poate lovi la nesfârșit dreapta românească și nu poate folosi metode de represiune brutală, în paralel cu afirmarea statului „democratic”. Pe de altă parte, în toată Europa, dreapta era într-o mare ascensiune și, brutalizând dreapta națională, România risca să intre în opoziție cu multe state, inclusiv cu cele mai mari puteri ale centrului Europei, Germania și Italia.

În 1936, Nicolae Titulescu, un mare sprijinitor al evreilor și dușman al legionarilor, a plecat din guvern, încetând astfel presiunile permanente pe care marele diplomat le făcea asupra autorităților pentru a se lua măsuri represive împotriva legionarilor. A trăit bine toată viața cu banii primiți de la evrei, în primul rând prin intermediul lui Aristide Blank. Succesele sale internaționale, care au adus prestigiu internațional României, s-au bazat în mare măsură pe politica sa filo-evreiască și au fost îndreptate împotriva dreptei europene, inclusiv împotriva dreptei din România. Dar, pe cât a fost mai mare faima care i s-a construit lui Titulescu în tabăra antantistă, pe atât a fost mai mare adversitatea față de el în rândul statelor de dreapta, în primul rând în Germania și în Italia. Această adversitate față de Nicolae Titulescu s-a îndreptat și împotriva României, în ansamblul ei și, cum am mai arătat într-o altă discuție a noastră, a avut ca efect prăbușirea României Mari, în vara anului 1940.

Marius Albin Marinescu: Anii de relativă liniște politică internă 1935, 1936 și 1937 au fost anii în care Mișcarea Legionară s-a dezvoltat cel mai mult din toată istoria ei.

Corvin Lupu: Tineretul de elită al țării, de la țărani și orășeni de rând, la intelectuali, s-a orientat în majoritate spre Mișcarea Legionară, care răspundea intereselor naționale ale etnicilor români și aspirațiilor lor. Elitele intelectuale ale legionarilor erau la cel mai înalt nivel românesc al tuturor timpurilor: Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Țuțea, Nicolae Paulescu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Ion Barbu, Lucian Blaga. În rândurile capilor Mișcării Legionare se aflau reprezentanți ai unora dintre cele mai valoroase familii din România, cum ar fi familiile Sturdza, Cantacuzino, Ghica. Toți cei menționați mai sus, ca și mulți alții, sunt monștrii sacri ai științei și culturii românești, adevărate monumente ale poporului român. Este revoltător și dezgustător cum au fost înfierate cu mânie judeo-capitalistă aceste mari valori românești, de către regimul antiromânesc care conduce astăzi colonia România! România euro-atlantică de astăzi… Mă refer din nou la mizerabila Lege 217/2015 și la tot discursul evreiesc al câtorva indivizi plini de ură, dar foarte influenți, împotriva etniei române, împotriva românismului autentic. Nu-i mai numesc. Nu vreau să le fac publicitate. Dar politica judeo-capitalistă din România de astăzi este promovată și cu complicitatea unor etnici români, unii dintre aceștia fiind cei care au votat legea, în turmă, ca oile.

Marius Albin Marinescu: Puteți să asimilați politica națională românească a legionarilor din perioada interbelică cu vreo grupare politică de astăzi?

Corvin Lupu: Nu există termen de comparație între Mișcarea Legionară și vreuna din formațiunile politice post-decembriste. Și nici nu ar fi fost posibil acest lucru. După asasinarea lui Ceaușescu, etnia română a pierdut conducerea României, pe toată perioada care a urmat, până astăzi. Cât timp au guvernat Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod sau Gheorghe Tătărescu, care erau români, Mișcarea Legionară s-a putut dezvolta. Cu liderii politici evrei, țigani și unguri, fără români la decizia politică, cum este după decembrie 1989, o asemenea evoluție nu a mai fost posibilă. Apoi, politica națională românească de astăzi este în cea mai mare parte controlată de cei care stăpânesc întreaga țară, în primul rând de consilierii străini, cei care fac poliția politică în România…

Marius Albin Marinescu: Dintre formațiunile politice de dreapta actuale, care vi se pare mai autentică?

Corvin Lupu: Dintre informațiile pe care le dețin eu, sau, restrângând formularea, după părerea mea, care poate fi și greșită, depinde din ce unghi de vedere privești, pentru că în politică se pot vedea lucrurile din orice direcție, noile formațiuni „naționaliste” apărute au fost create de cei care controlează societatea românească cu scopul de a bloca orice formațiune națională românească autentică, care ar putea acționa necontrolat. Românul de rând nu se poate descurca prin toate ițele create și încurcate intenționat, ca să-l prindă și să-l țină captiv.

Marius Albin Marinescu: Asta credeți și despre formațiunile lui Bogdan Diaconu și Marian Munteanu?

Corvin Lupu: În primul rând despre aceste două formațiuni cred că sunt „făcături” ale forțelor care stăpânesc România, ca să absoarbă electoratul nemulțumit de sistemul colonial în care este ținută România și să-l plaseze într-o fundătură, de unde să nu poată acționa. Pe lângă acest scop, formațiunea lui Bogdan Diaconu mai are o menire: aceea de a „sparge” P.S.D.-ul. Liberalii s-au divizat de mult, în diverse formațiuni, P.D.L.-iștii s-au „spart” și ei în vreo patru părți, prin acțiunea directă a lui Traian Băsescu, la ordin extern, iar acum e rândul P.S.D. Nici o forță mare nu mai trebuie să rămână intactă în România. Au distrus armata, cu ajutorul uriașei falsificări a referendum-ului din 2003 pentru modificarea Constituției României, au distrus educația și învățământul, care crea un procent mult mai mare de valori naționale decât astăzi, au creat asemenea condiții mizere românilor, încât i-au determinat „să-și ia lumea în cap” și ne-au luat milioane de oameni valoroși etc. Îl aud acum pe președinte, pe care, știți prea bine că îl cunosc personal, de multă vreme și i-am mai spus în trecut ce aveam de spus, după cum știți… nimic bun… Deci, îl aud pe președinte la TV deplângând discursul naționalist-populist. Este o prostie din partea celor care văd în naționalism și în populism ceva negativ, ceva peiorativ, cum au deturnat antiromânii sensurile expresiilor care ar trebui înțelese în sensul lor pozitiv. De altfel, toată societatea noastră a fost întoarsă pe dos, împotriva românilor. În paralel cu acțiunea distructivă politică se desfășoară operațiunea de amploare împotriva oamenilor de afaceri de etnie română, în paralel cu protejarea companiilor străine și cu preluarea de către străini, mai ales evrei, a afacerilor românilor care sunt nimiciți de procurori și de ANAF, din motive de corupție, fără ghilimele, dar și „corupție”, cu ghilimele. Multe nimiciri ale oamenilor români de afaceri sunt „făcăturile” organelor de control, la comandă străină, de cele mai multe ori prin intermediul unor demnitari de stat din România. Scopul lor este unul simplu: pentru a putea stăpâni în continuare România, românii trebuie ținuți la periferie și fără putere economică și politică.

Marius Albin Marinescu: Dacă aceste partide politice au fost create pentru a bloca mișcarea națională românească autentică, atunci care credeți că sunt formațiunile de care se tem conducătorii?

Corvin Lupu: După părerea mea, Uniunea pentru România nu este agreată. Ea este formată din Partidul România Mare și Partidul Poporului-Legea Cojocaru. Să nu confundăm Partidul Poporului-Legea Cojocaru cu Partidul Poporului-Dan Diaconescu, care a fost o „făcătură” menită să-l blocheze pe doctorul Constantin Cojocaru. Legea Cojocaru, care a fost aplicată cu mult succes în Cehia, cu peste două decenii în urmă, deranjează colonialiștii, adică marile corporații care jefuiesc România. Această lege, în paralel cu Constituția Cetățenilor, reprezintă împreună un proiect coerent care poate asigura, din mers, o reformă profundă a societății românești și poate reda României controlul asupra propriei economii, premisele obținerii unui nivel mult mai înalt de suveranitate națională, strict necesară ieșirii țării din statutul de colonie la periferia Uniunii Europene. Uniunea pentru România este soluția alternativă reală la politica mizerabilă, antiromânească, promovată de partidele politice tradiționale, cele care au condus România după decembrie 1989, care sunt toate niște „pui” ai F.S.N.-ului compus în majoritate zdrobitoare din minoritari evrei, țigani și unguri, care nu au simțit niciodată românește, chiar dacă au trăit bine și au profitat, ei și înaintașii lor, de bunătatea poporului român. Aceste partide, vinovate de dezastrul țării din acești 27 de ani, vin astăzi din nou în fața electoratului, cu tupeu maxim, ca și când totul ar fi fost perfect și cer în continuare votul poporului român. Iar mulți români… Mă opresc.

Marius Albin Marinescu: Deci, mă sfătuiți să votez cu Uniunea pentru România…

Corvin Lupu: Eu nu vă sfătuiesc nimic. Fiecare trebuie să își creeze singur o imagine cât mai corectă posibil și, dacă merge la vot, să fie împăcat că a votat după părerea lui. Cu Uniunea pentru România vor vota cei care sunt nemulțumiți de sistemul politic actual și care doresc soluții în favoarea majorității românești a cetățenilor țării.

Problema mare și gravă este că stăpânii României au pe listele electorale o rezervă de trei milioane de voturi cu care se joacă cum vor ei și pot să aducă la putere pe cine vor, în procentele pe care le calculează și le stabilesc ei. Aceasta este marea durere. De aceea suntem mințiți mereu și ni se spune că suntem cu trei milioane de cetățeni mai mult decât am rămas. Iliescu, care a mințit mult, a mai spus și câte un adevăr. Unul din aceste adevăruri l-a spus în 2012, când au vrut să-l suspende pe președintele Băsescu. Atunci Iliescu ne-a spus că descreșterea populației României, după 1990, a fost de 200.000 de oameni pe an. Faceți o socoteală. Acum s-a mai îmbunătățit ceva natalitatea, dar tot bazat în primul rând pe țigani. Unii cititori ai noștri se vor îndoi de cele pe care le afirm eu, dar timpul le va clarifica și se va vedea că am avut dreptate. În anii 1990, cei care au prognozat corect involuțiile naționale românești, morale și de altă natură, erau imediat etichetați drept „comuniști”, „securiști”, „nostalgici” etc. Iliescu îi numea „minți rătăcite”. Timpul a trecut și, din păcate, acești oameni au avut dreptate în majoritatea zdrobitoare a celor prognozate.

Uniunea pentru România s-a creat după formarea Grupului pentru România, în perioada decembrie 2015-ianuarie 2016, sub conducerea dr. Constantin Cojocaru. Grupul pentru România a născut o doctrină, repet, coerentă, național-românească, realmente patriotică. Reprezentanții Partidului România Mare, respectiv conducerea sa interimară, au apreciat această doctrină și au încheiat acordul care a dus la crearea Uniunii pentru România. Purtătorul de cuvânt al Uniunii este actorul Florin Zamfirescu, cunoscut pentru patriotismul său exemplar. Uniunea pentru România nu va putea candida în nume propriu, întrucât nu îndeplinește condițiile legale, dar ar putea candida sub sigla P.R.M., sau a P.P.-L.C. Desigur, șanse mai mari de reușită sunt sub sigla P.R.M., împreună, uniți. P.R.M. mai are încă un electorat naționalist român. Sperăm ca structura să nu fie subminată din interior. De încercat, eu știu că s-a încercat și sunt sigur că se va mai încerca, dar nu știu dacă se va reuși. Principalul adversar al acestei alianțe este domnul profesor Ion Coja, pe care eu îl cunosc de multă vreme și îl respect. Nu l-am întrebat dacă este membru de partid. Unii spun că nu ar mai fi membru al P.R.M.… Dacă subminarea din interior nu va reuși, mai rămâne de depășit problema încercării conducătorilor din umbră ai țării de a bloca P.R.M. prin „chichițe” juridice, ca să nu poată să candideze la alegerile din decembrie 2016, situație în care Uniunea pentru România nu ar mai avea șanse electorale. După cum se vede, într-o Românie condusă de străini și de minoritari, mișcarea națională românească are viață grea…

Marius Albin Marinescu: Vă mulțumesc și vă aștept săptămâna viitoare. Nu am vorbit nimic despre Armand Călinescu.

SURSA: http://www.justitiarul.ro/



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Falsificarea culturii identitare – obiceiuri, tradiții și originea limbii române

ATENŢIE! Player-ul postului de radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.

           Jidanii au pus rău parul pe noi după anul 1848 fiindcă nu am fost șpirtoși […]Jidanii au pus rău parul pe noi după anul 1848 fiindcă nu am fost șpirtoși și viteji să slujim cauza internaționalismului revoluționar alături de unguri, care ne vedeau numai iobagi și altceva nimic. Începînd să fie rău înghesuiți de revelațiile iluminaților lor sataniști, ce au clocit ,,renașterea cazară” pe la sfîrșitul secolului XVlll, au trecut la acțiune, încercînd să falsifice toată istoria și cultura popoarelor europene. Dacă de la unii s-au ales cu cîte o labă peste bot, la noi au făcut prăpădul de pe lume. După ce unii români în frunte cu Cezar Bolliac, au început să scurme prin pămînt căutînd dovezi ale continuității pe aceste meleaguri și comparînd semnele și simbolurile găsite cu cele de pe ceramica noastră, cu cele de pe veșminte, covoare și ștergare, aceștia au început să spună în gura mare că românii nu se trag din colonii romani, așa cum bolunziseră cei din ,,școala ardeleană”, ci vin direct din geți sau daci. Zicerea a sunat dogit rău la urechile sensibile ale jidanilor și sprijinitorilor lor principali: austriecii, dar mai ales germanii – care se țineau urmașii direcți ai indo-europenilor sau ai indo-germanilor, cum le plăcea unora să se fălească, punînd prostia la mare cinste între coperțile cărților lor pretins științifice.
Pe dată mafia cazară a găsi susținere la unele lepre mioritice care făceau parte din masonerie și s-au pus pe falsificat istoria și cultura identitară a românilor, care abia începeau să-i cunoască adevărata înfățișare. Scopul acestei acțiuni criminale a mafiei cazare, era de a face din ținuturile românilor un loc pustiu după anul 271 – pretinsa retragere a lui Aurelian din Dacia – și altfel ei să poată zice către mai marii Europei că respectivele teritorii au fost nelocuite pînă prin secolele X, cînd au fost luate în stăpînire de către faimoșii cazari din imperiul Khazaria, cu capitala la Itil pe Volga inferioară. Dar chiar și atunci cînd colonii romani s-ar fi retras la sudul Dunării, în nordul fluviului au rămas semiții iudei, care ar fi fost de cîteva veacuri bune pe aceste locuri.
Ca să ne nimicească pentru vecie, au acționat în direcția falsificării istoriei, așa cum am arătat mai înainte și falsificarea originii limbii române, a obiceiurilor și tradițiilor românilor, precum și distrugerea patrimoniului cultural scris după 1944 concomitent cu distrugerea intelectualității naționale, cum voi dovedi în continuare. 

Acțiunea pornită cu mare furie de cazari după revoluția de la 1848 împotriva istoriei românilor pentru a-și face ei loc pe plaiurile mioritice își are începuturile mai înainte către sfîrșitul secolului XVlll cînd au purces unii dintre ei să se uite strîmb la neamul valah. Dar marea lor supărare a fost că nu i-am sprijinit pe unguri să ne fie stăpîni și împilatori în veacul veacurilor, însă pîrjolul pornit prin Manifestul Partidului Comunist era numai făcătura lor. Și astfel au căutat trădători printre români, găsind destui care să le fie ucenici devotați în masonerie, mișcare ce ne-a marcat atît de puternic istoria modernă.
Prima victimă românească a ocultei cazare a fost primul ministru al Principatului România, Barbu Catargiu care s-a opus aducerii în țară de către liberali a ideilor comunismului lui K. Marx și F. Engels, iar pentru această cutezanță mafia liberalo-masonică în frunte cu I. Brătianu și C. A. Rosetti l-au asasinat la 8 iunie 1862.
În perioada 1860-1890, începe marea invazie cazară în Principatul România, ei avînd statutul de ,,sudiți”, adică supuși ai rușilor, austriecilor sau germanilor și care desfășurau comerț în Principate dar sub protecția și jurisdicția țării de origine, fiind scutiți de orice fel de taxe vamale sau impozite față de statul românilor, situație ce a dus la ruinarea negustorilor și meseriașilor autohtoni. Năvălirea cazarilor peste români a avut ca principal scop acapararea puterii economice și ulterior schimbarea structurii demografice a populației, astfel ca ei să poată pretinde că au fost băștinași aici și pe cale de consecință au dreptul la un stat al lor, idee care va fi cunoscută sub numele de Israelul european! De la cca 45.000 în anul 1859 și aceia veniți cu armatele rusești după anii 1806, au ajuns la aproape 300.000 de mozaici pe la 1900, toți considerîndu-se băștinași, care, datorită vitregiilor istoriei își pierduseră actele de indentitate!
În iarna anilor 1866-1867 sosesc la București tartorii masoneriei mondiale, Moses Haim Montefiore și Isaac Jacob Crémieux, să-i convingă pe masonii din România de adevărurile lor istorice ca băștinași ai plaiurilor carpatine și pentru asta promit lui I. Brătianu un împrumut de 25 de milioane franci aur numai să lase larg deschise porțile pentru năvălirea cazarilor din imperiul rus. La porunca tartorilor, pentru a-și atinge mai ușor scopul de falsificare a istoriei românilor, liberalii masoni înființează la 2 iunie 1867  Societatea Academică Română, organizație de drept privat condusă ani buni de „doctorul ardelean” A. T. Laurian (1810-1881), iar în anul 1879 printr-o lege aceasta a devenit Academia Română instituție a statului. Potrivit statului acestei organizații private, și-a propus studierea istoriei naționale române, cultivarea limbii și literaturii, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. Cele mai reprezentative lucrări academice sînt: Dicționarul limbii române, Dicționarul explicativ al limbii române, Dicționarul general al literaturii române, Micul dicționar academic și Tratatul de istoria românilor. Nicăieri însă nu se găsește vreo explicație ce lucrări științifice stau la baza DEX și undeîși are rădăcinile această scriere care ne-a falsificat originea limbii române ca fundament al culturii identitare și de aici însăși istoria poporului român!

Despre probitatea intelectuală a celor mai mulți care s-au aciuat sub umbrarul Societății Academice Române  –  organizație de drept privat pînă în anul 1879  –  dar și a celor care au condus România în partea a doua a secolului XlX, Marele Român în articolul Icoane vechi și nouă ne prezintă o imagine corectă a acestei lumi.  „Tot astfel e domnul Y şi bună parte din camarazii universităţilor. Am luat profesori de universitate pentru că un institut înalt de cultură poate ilustra mai clar starea noastră de decadenţă. Şi cine plăteşte oare pe aceşti domni din clasa de mijloc a căror mîni şi inteligenţă nu produc valori de un ban roşu măcar? În linia din urmă munca ţăranului care, ca dorobanţ moare pe cîmpul de război, ca muncitor se speteşte plătind dări, pentru a ţinea pe umerii lui o clasă de trîntori netrebnici.
Ce să mai zicem de advocaţi?
Întorşi din străinătate, ei nu şi-au dat silinţa să înveţe legile şi datinile pămîntului, să codifice obiceiurile naţiei româneşti, ci au introdus pur şi simplu codicele pe care le învăţaseră la Paris, ca şi cînd poporul românesc a fost în trecut un popor de vite, fără legi, fără obiceiuri, fără nimic, şi trebuie să i se aducă toate cele de-a gata din cea mai renumită fabrică….
Ce caută dl. X profesor de universitate care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atîtea cunoştinţe pozitive pe cîte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care cu toate acestea pretinde a fi mare politic şi om de stat?…
Arionii de tot soiul, oameni cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd şi mai înjosit în oraşele poporului românesc, căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte, trei civilizaţii deosebite; cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepădăturile Occidentului şi Orientului, greceşti, jidoveşti, bulgăreşti, se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii noştri. Şi, cînd loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău rămân. Într-adevăr, d. Serurie care a scris un volum de poezii ,,greceşti”, d. Andrunopulos, care batjocoreşte armata noastră puind-o să joace la circ, d-nii C. A. Roseti, Carada, Candiano, tot nume vechi de care foieşte textul cronicilor României, sunt singurii români adevăraţi, iar noi ţăranii mici şi mari, căci, la urma urmelor tot ţărani suntem, noi băştinaşii din ţările acestea suntem străini cari vindem ţara cui dă mai mult pe ea.
Liberalii sunt smîntîna şi temeiul României, noi suntem nişte rămăşiţe din vechile populaţiuni autohtone, care nu merită să fie băgate în seamă. De! iertaţi-ne boieri, Arioneşti şi Cărădeşti, că ni s-a părut şi nouă biet că trăim în ţara noastră şi avem de zis o vorbă. Iertaţi-ne pentru că nu băgasem de seamă că suntem în Bulgaria, iertaţi-ne apoi pentru că n-am voit să ne batem pentru bieţii greci şi bulgari….
Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decît coborîtorii din neamurile cel mai vechi ale ţării.
De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scînteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru că, în momentul în care s-ar dezmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mîntui cu domnia demagogilor…
Acest tineret ce se caracterizează printr-o rară lipsă de pietate faţă cu nestrămutata vrednicie a lucrurilor strămoşeşti, vorbind o păsărească coruptă în locul frumoasei limbi a strămoşilor, măsurînd oamenii şi împrejurările cu capul lor strîmt şi dezaprobînd tot ceea ce nu încape în cele 75 de dramuri de creier cu care i-a-nzestrat răutăcioasa natură, acest tineret, zic, a deprins ariile teatrelor de mahala din Paris şi, înarmat cu această vastă ştiinţă, vine la noi cu pretenţia de a trece de a doua zi între deputaţi, miniştri, profesori de universitate, membri la Societatea Academică şi cum se mai cheamă acele mii de forme goale cu care se îmbracă bulgărimea de la marginea Dăunării!…
În mod precis abia se poate arăta ce lipseşte acestor indivizi pe care geograficeşte, şi pentru că ei o spun, îi numim români. Le lipseşte simţul „istoric”, ei se ţin de naţia românească prin împrejurarea că s-au născut pe cutare bucată de pământ, nu prin limbă, obiceiuri, sau manieră de a vedea.
Astfel vin pătură după pătură în ţara noastră, cu ideile cele mai ciudate, scoase din cafenelele franţuzeşti sau din scrierile lui Saint-Simon şi ale altor scriitori ce nu erau în toate minţile iar formele vieţii noastre de astăzi au ieşit din aceste capete sucite care cred că în lume poate exista adevăr absolut şi că ce se povesteşte în Franţa se potriveşte şi la noi…  care am fost meniţi să ajungem zilele acestea de ticăloşie, în care ţara se înstrăinează pe zi ce merge în gîndire şi-n avutul ei, şi cînd toţi se fălesc de a fi români fără a mai fi.” Textul scris de Mihai Eminescu a fost publicat în ziarul Timpul în perioada 11-23 decembrie 1877.

Ca să fim convinși că Marele Român a scris despre o realitate pe care o trăia, dau în continuare cîteva rînduri zguduitoare apărute în anul 1890 cînd Paul Rosen, fost Mare Inspector General, cel mai înalt grad al masonerie, le-a pus sub ochi francezilor scrierea L’Ennemie Sociale unde prezenta fața nevăzută a masoneriei, scopurile ei și mijloacele folosite. Aici găsim scrisoarea trimisă de către această organizație ocultă lui G. Garibaldi la 5 aprilie 1860 cînd acesta se gîndea să pornească cu ,,bum” asupra peninsulei italice. „Tu te vei sili să atragi în aceste Ateliere cel mai mare număr de elemente duşmănoase Catolicismului, duşmane ideilor şi instituţiilor creştine, pe toţi revoltaţii contra bisericii, care este vrăjmaşa noastră, pe toţi credincioşii de orice fel. Te vei sili să faci un loc pentru Fraţii Simbolului tuturor ambiţioşilor, care voiesc să ajungă la onoruri şi putere, tuturor declasaţilor şi secăturilor, care sînt în căutarea unei poziţii sociale, oamenilor de petrecere, bonvivanţilor lacomi de plăceri materiale, negustorilor şi industriaşilor aprigi de cîştig, literaţilor, savanţilor setoşi de renume…. Raţiunea ta este singura regulă a Adevărului, singura cheie a ştiinţei şi a politicii. Poftele tale şi instinctele tale constituie singura regulă a Binelui, singura cheie a progresului şi a fericirii…”. Să nu uite niciodată românii că cei care au pus mîna pe putere în ținuturile românilor după 1859 au fost cam toți masoni, iar care s-au opus acestei bande de sataniști au fost asasinați (vezi cazuri Barbu Catargiu și Mihai Eminescu). Din aceste scursuri de mișei, ambițioși, setoși de glorie deșartă, declasați și secături, au fost racolați destui care să le slujească interesele masoneriei, reușind și prin alte ogrăzi să falsifice în parte cultura băștinașilor, cum ar fi francezii și ungurii, vecinii noștri dragi.
După vreo 15 ani de cercetare prin șantierele arheologice ale Orientului care, începuse să-și dezvăluie tainele ascunse în munți de ruine, francezul Gustave le Bon publică la începutul anului 1888 la Paris, cartea de opt sute de pagini intitulată Primele civilizații ale Orientului. Scrierea a stîrnit foarte mare vîlvă și supărare în cuibarele întunecaților mozaici din Franţa, fiindcă autorul nu numai că nu ia mai trecut ca ziditori ai neamului omenesc din pușcoacea/legămîntul Întunecimii Sale, dar îi reduce la o pegră a istoriei care n-a făcut decît rău pe unde şi-au tîrît existenţa de hoardă semisălbatică. Răspunsul mozaicilor și continuarea conflictului oțărîtului francez Gustave le Bon cu aceștia apar în Revista ştiinţifică din Paris în lunile septembrie – noiembrie a anului 1888. Trîmbițau atunci ca și acum sutașii Satanei prin profesorul mozaic Félix Hément într-un articol publicat la 20 octombrie în aceeaşi revistă, că ei au făcut numai bine neamului omenesc avînd „misiunea de a iniţia lumea în legea morală. Asemenea pretenții mesianice și de civilizație au și azi pentru că le găsim în lucrarea Cabala apărută la Geneva în anul 1972, scrisă de A. Şafran fostul rabin şef al Românie, unde la fila 12 găsim: ,,Fiecare om în parte şi fiecare popor ca colectivitate, este îndatorat să menţină le-gătura cu Dumnezeu. Această sarcină revine în primul rînd lui Israel. Căci acest popor este partea Domnului; Iacob este partea moştenirii sale, afirmă Tora. El se află în centrul lumii, este inima naţiunilor. Prin existenţa sa el realizează planul pe care Dumnezeu la prevăzut în clipa creaţiei”.
Într-o cuvîntare din Parlamentul României ținută în februarie 1913, supărat pe atacurile presei maghiare (controlată toată de jidani) asupra românilor istoricul nostru a spus: ,,Pe aceşti Maghiari, domnilor, i-au plătit ungurii destul de scump şi o să-i plătească chiar şi mai scump prin năruirea Statului lor, pe care visează să-l vadă fundat pe baze naţionale. Şi, domnilor, de la ceea ce a păţit Ungaria, a cărei proprietate mare este în mîinile evreilor, a cărei proprietate mijlocie este pe jumătate în mîinile evreilor, a cărei proprietate mică atîrnă de băncile evreieşti, a cărei industrie şi comerţ sunt reprezentate de evrei, a cărei presă este, nouăzeci şi cinci la sută, evreiască, a cărei Universitate are, în cea mai mare parte profesori evrei, a cărei literatură este reprezentată prin poeți şi nuvelişti evrei, din ceea ce a păţit Ungaria cu aceşti Maghiari,.. ne învăţăm să nu păţim şi noi cu ceea ce au păţit ungurii cu aceşti cetăţeni maghiari.” Numai după 5 ani ungurii vor plăti scump cîrdășia cu jidanii, cînd cazarul Bela Kun dă o lovitură de stat și pune mîna pe Ungaria, atîrnîndu-i pe mulți în căngi sau asasinîndu-i fără urmă de judecată. La fel au pățit-o și germanii după 1939, cu holocaustul și toate născocirile lor. Vedem că falsificarea culturii identitare a populației majoritare a fost o preocupare permanentă a masoneriei și celorlalte cuiburi sataniste ale cazarilor, pentru a întreține vrajba între goimi și a-i prosti cu fel de fel de născociri drăcești pe care ei le scoteau de cîte ori aveau nevoie apoi le dădeau aripi prin presa lor otrăvitoare.

Falsificarea originii limbii române, a obiceiurilor și tradițiilor românilor precum și distrugerea patrimoniului cultural scris, a fost fatală fiindcă de ea sînt indisolubil legate atît cultura identitară în sensul larg al cuvintelor cît și istoria. Și aici ne-au lucrat ei cu mare meșteșug că nici Dracu nu ar fi reușit să ne îndobitocească mai bine, băgîndu-ne pe gît asemenea minciuni încît chiar și nebunii s-ar minuna cum se poate minți ca adevărul să fie îngropat pe vecie.
Alexandre Hirth (pentru români Alexandru Cihac) este primul jidan/cazar ce pornește falsificarea limbii române și pe cale de consecință la falsificarea identității noastre culturale și de neam. Lepra scrie în limba franceză fiindcă nu cunoștea deloc limba română, într-o perioadă mai lungă de timp un Dictionnaire d’étymologie daco-romane, iar primul volum intitulat Eléments latins comparés avec les autres langues romanes, apare în anul 1870 concomitent la Frankfurt am Main, Berlin și București unde pretinsul „specialist în limba română” îi temperează binișor pe latiniști fiindcă ei mozaicii din Iudeea ar fi fost adevărații soldați romani stabiliți pe pămînturile provinciei romane Dacia și deci caimacul nu poate fi decît al lor. În ce țară din lume s-a mai întîmplat ca un străin care nu-ți cunoaște limba, să scrie totuși dicționarul limbii populației băștinașe dar într-o limbă străină și care nu corespunde fonetic cu cea a autohtonilor? Și totuși monstruozitatea la noi a mers șnur!!!
A. T. Laurian președintele Societății Academice Române – instituție de drept privat – împreună cu I. Massim, fac în anul 1876 o tălmăcire aproximativă în limba română a primului volum din lucrarea lui A. Hirth scris de acesta în limba franceză și vin cu ceva completări personale dar nu se depărtează de ideile mozaicului ca să nu supere mafia cazară și masoneria ai cărei slujbași credincioși erau întunecații mioritici.
Continuă îndîrjitul cazar A. Hirth să ne prăjească inteligența cu al doilea volum scris tot în limba franceză și  apărut în anul 1879 fiind intitulat Eléments slaves, magyars, turcs, grecs-moderne el albanais, arătîndu-le tuturor învrăjmășiților carpațini  asupra adevărurilor cazare, pe unde se văd urmele lor în timp fiindcă în nordul Dunăre tărîmul este dovedit ca baștină a neamului lor de venituri.
Eliezer Schein (Lazăr Șăineanu pentru urechile noastre) în anul 1890 ne plesnește și el peste bot cu un dicționar al limbii române ca să știm ce limbă învățăm odată cu laptele supt de la mamă. El aprofundează făcătură lui A. Hirth dezvoltînd-o la un număr de peste 30000 de cuvinte. Nici acest cazar nu știa limba română dar pentru că primise poruncă de la tartorii întunericului să le rupă gîtul mioriticilor carpatini, a făcut-o cu dragă inimă fiindcă era jertfă plăcută Întunecimii Sale. Pentru că românii se arătau cam surzi la revelațiile împrăștiate de E. Schein, acesta a scris o carte în limba engleză pe care a publicat-o la Londra în anul 1900 unde spune negru pe alb că neamul lui, adică jidanii sau cazarii au fost stăpînii acestor pămînturi din secolul X al erei noastre cînd nu se găsea miros de opincă mioritică în jurul Carpaților. Pentru această neobrăzare, jegul a fost expulzat din țară deși el avea numai statutul de sudit nu de cetățean român. Peste ocean în SUA unde ei începeau să-și lărgească cuibarul Satanei, cazarul Elias Schwartzfeld a publicat în anul 1901 lucrarea The Jews of Roumania from the Earliest Times to the Present Day, apărută la Philadelphia, unde le amintește dezrădăcinaților din acele locuri că ei cazarii băștinași în jurul Carpaților sînt alungați din vatra lor străbună de către ,,sălbaticii români”, pe atunci încă nu se născocise antisemitismul!
Iancu Hecht (Ion Aurel Candrea din anul 1913 profesor la catedra de filologie romanică a Universității București) ajutat și de Ovid Densușianu – fratele lui N. Densușianu – a realizat în perioada 1907-1914 Dicționarul etimologic al limbii române. Elemente latine, urmărind cu punct și virgulă îndrumarele lui A. Hirth și E. Schein astfel ca nimeni să nu mai îndrăznească a spune că românii sînt băștinași pe pămînturile din jurul Carpaților. Lifta mioritică ce l-a sprijinit pe îndrăcitul cazar, a plecat pe cont propriu la arat și semănat făcături și născociri, puse toate în slujba mafiei cazare și numai împotriva românilor, stabilind pentru vecie prin scrierea Histoire de la langue Roumaine – Istoria limbii române (2 volume, Histoire de la langue roumaine – Les origines apărut în anul 1901 si Histoire de la langue roumaine – Le XVIème siècle apărut în anul 1938) originea formării limbii române și implicit a poporului român. Este prima mare lucrare de sinteză consacrată originii și evoluției limbii române, iar nemernicul ne priponește baștina undeva la granița dintre Macedonia, Serbia și Albania!
Iorgu Iordania (sau Iorgu Iordan pentru mintea românilor, tatăl era jidan din Bulgaria și maică-sa era jidaucă din România). Înainte de numirea sa în funcția de ambasador la Moscova în august 1945 unde a stat pînă în anul 1947, Iordan a fost plasat în fruntea comisiilor care au  supravegheat epurarea din instituțiile de învățămînt superior și mediu a tuturor celor care au avut o colaborare reală sau presupusă cu guvernul Ion Antonescu, cu Carol ll, cu legionarii sau fasciștii germani. El este unul dintre autorii distrugerii intelectualității române și a culturii identitare a românilor formată în perioada interbelică și mai înainte. Din această comisie mai făceau parte Alexandru Myller – jidan, rectorul Universității din Iași din anul 1945 – și Gheorghe Zane înlocuit mai tîrziu cu Andrei Oțetea. Sub semnătura lui A. Myller au fost dați afară din facultățile ieșene sute de cadre didactice, locurile lor fiind luate de jidani sau români aserviți puterii bolșevice.
După ce rușii au ajuns stăpînii României, au dezlegat de la șenilele tancurilor hăiticul de lepre cazare dîndu-le drumul să facă prăpăd în rîndul românilor, iar furia acestor fiare a fost fără margini. Avem o mulțime de dovezi prin care să arătăm cum ei au distrus învățămîntul superior românesc după 1945, cînd pîrîndu-i pe profesorii români ocupantului rus, că sînt naționaliști și fasciști, le-au luat locurile în universități, dar mulți jidani nici nu aveau diplome care să ateste că au această minimă calitate. După ce au interzis și ars peste 5 miliarde din cărțile scrise de români, au adus în țară sute de mii de titluri de carte din imperiul bolșevic, pe care le-au tradus, obligîndu-i pe români să le învețe ca niște maimuțoi. S-au apucat nerozii să ne scrie și ei literatură română dar numai după calapod bolșevic, din care s-a ales praful și pulberea. Tot în anul 1945 leprele cazare care stăpîneau România, au interzis cîntecul ,,Deșteaptă-te române!”, fiindcă le șuiera la urechi a naționalism și fascism, așa cum a rămas și astăzi, cel care dorește să-și cunoască adevărata istorie și cultură identitară este naționalist și antisemit, fiindcă ei nu mai pot suferi asemenea idei ce le-au adus numai pogromuri, măceluri, prigoniri și holocaust! Săracii sataniști, nu le este teamă că și crimele lor împotriva umanității vor ieși la lumină, iar ceata lor va fi trasă la dreaptă judecată?
I. Iordan s-a ocupat după întoarcerea de la Moscova, de ,,descoperirea” tuturor celor care criticau regimul bolșevic și pe jidanii care deveniseră stăpînii României. În anul 1951, Constantin Brîncuși a propus printr-o scrisoare statului român comunist să primească o donație formată din 250 de sculpturi și 2000 de desene, toate opere personale. O comisie a Academiei R.P.R. formată din Iorgu Iordan(jidan), Alexandru Graur (jidan), Mihail Sadoveanu (lepră mioritică) și George Călinescu (așijderea) au respins donația marelui sculptor! Aflînd Brîncuși de hotărîrea celor din țară(el își păstrase cetățenia română) pe dată a renunțat la cetățenie și a cerut Franței să-i acorde cinstea de a deveni fiu al ei – primită imediat – și dăruind neamului vechilor gali comoara pe care o refuzase jegurile de la București, unde și moare în anul 1957. Dar nici tîrîturile comuniste nu au stat cu curu pe perne cînd au aflat că marele sculptor a dăruit statului francez atelierul cu toate operele și mai marele într-u Ucigă-l Toaca din orașul Tîrgu-Jiu a dat ucaz drăcesc la un trepăduș în anul 1953 să se ducă să culce la pămînt coloana infinită dar cu toate sforțările aceasta a rămas în picioare, opera fiind realizată în anul 1938. În semn de dispreț pentru marele sculptor și opera lui, comuniștii au numit coloana infinită ,,sula lui Tătărăscu”. Cam așa este istoria pe care nu trebuie să ne-o cunoaștem noi românii de astăzi!
În anul 1955 Iorgu Iordan este împuternicit de către comuniștii bolșevici jidani ca, împreună cu istoricul Ion Nestor şi arheologul Eugenia Zaharia să stabilească pentru totdeauna originea poporului român conducînd Comisia pentru studierea formării Poporului Român, unde și-a impus teza potrivit căreia limba română ar fi un dialect al vechii limbi slavone (jegoșenia ne băga pe gît că românii ar fi de originea slavă) susținînd prin această făcătură, cam tot ce s-a scris împotriva adevăratei noastre istorii, inclusiv scornelile lui Mihail Roller. Adică să ne luminăm precum le-a fost vrerea leprelor cazare, noi românii ne-am format ca popor în sudul Dunării – dar după secolul Vl cînd au sosit slavii în aceste ținuturi, fiindcă numai așa puteam lua mii de cuvinte de la acești „civilizatori” asiatici  –  și numai tîrziu, prin secolele lX-X am migrat în nord alungîndu-i pe blînzii cazari/jidovi din căminele lor „ancestrale” situate în jurul Carpaților! Mihail Roller a reușit să ne falsifice în totalitate istoria națională încă din anul 1947 prin monstruoasa scriitură Istoria României, iar aceste date și fapte istorice dovedesc fără putință de tăgadă planul criminal al jidanilor în general și a celor bolșevici în particular de a ne falsifica în totalitate atît trecutul cît și originile poporului român și a limbii pe care o vorbim!

Pentru a reuși distrugerea absolută a mentalului colectiv românesc, jidanii bolșevici ca unelte ale ocupantului rus dar și ca dușmani declarați ai românilor, punînd mîna pe toată puterea după anii 1945, au pornit un adevărat război de nimicire asupra culturii băștimașilor. Au început metodic cu învățămîntul de toate gradele, acolo unde societățile moderne își formează membrii pentru viața de mai tîrziu, punîndu-se leprele criminale să facă prăpăd din ce aveau în avele vremuri românii, scoțînd din posturi zeci de mii de învățători și profesori de toate gradele iar pe mulți condamnîndu-i la ani grei de temniță. Cine ar vrea să mai strîmbe din nas, îi spun să citească lucrările Holocaustul culturii române 1944-1989, editura D.B.H., 1999 și Enciclopedia valorilor reprimate, editura Pro Umanitatea, 2000, cărți scrise de scriitorul și criticul Mihai Ungheanu dar despre care nu se discută deloc fiindcă nu dă bine la făcătura născocitului holocaust al românilor împotriva jidanilor. Din aceste cărți, dar și din orice studiu serios al comunismului de la noi, vom descoperi caracterul profund nociv și otrăvitor al ocultei jidovești asupra românilor, ascunsă în sinagogile Satanei cum le numea fîrtatul lor din antichitate Șaul/apostolul Paul, numită și Partidul Comunist din România ca filială a Cominternului bolșevic cu sediul la Moscova. Dar capturarea imperiului rus de către bolșevici în octombrie 1917, a fost o afacere atît a bolșevicilor cît și a sioniștilor de toate felurile și culorile, ambele mafii fiind sprijinite de către Înaltul Comandament al Armatei imperiului german. Iar scopurile acestor organizații criminale le găsim în Apelul lansat către tartorii masoneriei A. Cremieux și M. H. Montefiore penrtru fondarea „Alianţei Universale Israelite” apărut în ziarul L’Eclair din Paris în 1860, prin care cerea tuturor mozaicilor să vină sub steagul Satanei pentru a porni ultimul asalt împotriva goimilor cap de lut. Amintesc aici numai cîteva din drăgălășeniile pe care le pregăteau ei goimilor pentru Veacul Răzbunărilor:
„Religia lui Israel trebuie să cuprindă într-o bună zi pămîntul întreg… Creştinismul, dușmanul nostru de veacuri, zdrobit în luptă e aproape îngenuncheat… Pe zi ce trece reţeaua pe care iudeii o aruncă asupra Pămîntului se întinde şi măreţele profeţii ale cărţilor noastre sfinte se vor îndeplini…  Nu este departe timpul în care toate bogăţiile Pămîntului vor fi ale noastre… O nouă împărăţie mesianică, un nou Ierusalim trebuie să se ridice în locul celor trei cetăţi, a Împăraţilor, a Papilor şi a Patriathilor.  Scrisorica este semnată de cei mai vrednici sutași ai lui Ucigă-l Toaca, tartorii masoneriei mondiale din acele vremuri A. Cremieux şi M. H. Montefiore.
În ziarul londonez Times of London din 8 mai 1920 găsim subliniate ambițiile nebune ale mafiei sioniste de control absolut asupra existenței celorlalți: „Există şi a existat de secole întregi o organizaţie politică internaţională a mozaicilor. Spiritul acestei organizaţii pare a fi o ură tradiţională, eternă, împotriva creştinătăţii şi o ambiţie uriaşă de a stăpîni lumea. Scopul urmărit în cursul veacurilor, e distrugerea statelor naţionale şi înlocuirea lor cu o stăpînire mozaică internaţională… Noile dogme politice din Europa creştină, politica ei şi Constituţiile democratice, sînt toate la fel de dispreţuite de bătrînii sau ,,înţelepţii” lui Israel… masele nu sînt decît o turmă de dispreţuit, iar conducătorii politici ai Goimilor, nu sînt decît nişte simple păpuşi în mîinile bătrînilor lui Israel: cel mai adeseori sunt corupţi, totdeauna neputincioşi, uneori robiţi prin măguliri, prin ameninţări sau prin şantaj în folosul dominaţiei mozaice. Presa, Teatrul, Bursa, Ştiinţa, Legea, în mîinile celor care posedă tot aurul lumii, sînt tot atîtea mijloace pentru a înnebuni opinia publică, pentru a produce o aţîţare generală la viciu şi a distruge aspiraţiile culturii creştine, pentru crearea cultului banilor, pentru răspîndirea scepticismului materialist şi a cinicei pofte de plăceri”. Textul face referire la Protocoalele Înțelepților Sionului care apăruse în urmă cu 15 ani și i-a lăsat uluiți și năuciți pe cei ce le-au citit.
În capitolul l al acestei scrieri sataniste găsim despre felul de guvernare că „politica nu are nici o legătura cu morala. Guvernul, care se lasă condus de morala, nu este politic şi, prin urmare, puterea lui este şubredă. Acela care vrea sa domneasca trebuie sa se folosească de viclenie şi făţărnicie. Marile însuşiri ale poporului – sinceritatea şi cinstea – sunt defecte pentru politică, pentru ca ele doboară regi şi tronuri mai uşor decât duşmanul cel mai puternic… Scopul nostru este sa avem în mâna puterea... Într-un Stat unde puterea este rău organizata, unde legile de guvernare au devenit impersonale şi uşor de ocolit, în urma drepturilor nenumărate întemeiate de liberalism, eu socotesc că este un nou drept al meu să mă arunc, pe baza legii celui mai tare, asupra tuturor ordinelor şi asupra tuturor regulilor stabilite, şi să le răstorn; să pun mâna pe legi, să clădesc toate instituţiile şi să mă fac stăpânul celor care mi-au predat mie drepturile pe care le dăduse forţa lor şi de care s-au lepădat de buna voie, din liberalism… Avem înaintea noastră un plan, în care este trasă în mod strategic linia de care nu ne putem îndepărta, fără a primejdui opera mai multor veacuri.
Pentru a găsi mijloacele care duc la acest scop, trebuie să ţinem seama de laşitatea, de nemernicia, nestatornicia mulţimii, de neputinţa ei de a înţelege şi cumpăni posibilităţile şi împrejurările propriei sale vieţi şi ale bunăstării sale. Trebuie să înţelegem că puterea mulţimii este oarba, nesăbuită, cel mai adesea ea nu gândeşte, ci se ia dupa orice zvon…
Închipuiţi-va dobitoacele acelea umane îmbibate de alcool, năucite de vin, cărora li se va da dreptul de a bea fără măsura, în acelaşi timp în care li se va da libertatea. Noi nu putem îngădui ca ai noştri să decadă până la o asemenea treaptă. Popoarele creştine sînt îndobitocite de băutură.
Cuvântul nostru de ordine este putere cu orice preţ şi făţărnicie. Singură puterea poate învinge în politica, mai ales când este ascunsă în talentele trebuincioase oamenilor de Stat. Violența trebuie să fie un principiu, viclenia şi făţărnicia o regula pentru guvernele care nu vor să-şi predea coroana în mâinile agenţilor unei noi puteri. Acest rău este singurul mijloc de a ajunge la scopul pe care îl urmărim noi. De aceea, noi nu trebuie să ne oprim în faţa mituirii, înşelătoriei, trădării, ori de câte ori ele ne pot servi atingerii scopului nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a şovăi, mai ales dacă poţi obţine prin acest mijloc supunerea si puterea.
O neînduplecare constantă, dar straşnică este cel mai mare susţinător al puterii unui Stat; prin urmare, nu este numai în folosul nostru, este chiar de datoria noastră să ne ţinem de acest program al violentei şi făţărniciei…”
Asta au dovedit-o cînd au pus mîna pe putere în imperiul rus, transformîndu-l în primul stat comunist din istoria lumii unde au adus iadul pe pămînt să știe tot tîmpitul cu cine este înfrățit jidanul european, indiferent de revelațiile care îi ,,luminează” întuencata lui minte. În capitolul lll, găsim informații despre robia pe care o pregăteau popoarelor ce vor intra sub umbrarul Satanei, iar noi nu trebuie să uităm asta fiindcă românii au trăit 45 de ani de comunism. ,,Popoarele sînt înlănţuite prin munca grea, cu mai multă eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie. Drepturile pe care noi le-am înscris în constituţii sunt himerice închipuiri pentru mulţime deoarece ele sînt neadevarate. Creştinii aproape că au pierdut obişnuinţa de a gândi fără ajutorul sfaturilor noastre ştiinţifice.” Acesta este și fundamentul ideologiei iudeo-bolșevice de a îndobitoci în formă absolută populația căreia i-aţi cerut mereu: SĂ NU GÎNDEŞTI, SĂ FACI CE ŢI SE SPUNE!
În capitolul IV avem dezvăluită acțiunea prin care goimilor și se inoculează noua religie a banului și a plăcerilor trupești, împiedicîndu-i să-și mai aplece mintea și spre suflet. ,,Libertatea în sine ar putea fi complet nevătămătoare şi ar putea exista într-un Stat fără a aduce vreun rău bunăstării popoarelor, dacă ea s-ar sprijini pe legile credinței în Dumnezeu şi ale frăţiei omeneşti, străină de acea egalitate care este dezminţită chiar de legile firii, care a statornicit înfrânarea şi supunerea. Având o asemenea credinţă, poporul s-ar lăsa guvernat de către autoritatea parohiilor şi ar merge înainte, umil şi paşnic, sub conducerea păstorului său sufletesc, împăcat cu împărţirea făcută de Dumnezeu a bunurilor acestei lumi. Iată de ce trebuie să dărâmam complet credinţa în cele divine şi trebuie să smulgem din mintea creştinilor însuşi gândul Dumnezeirii şi al Sufletului, pentru a le înlocui cu meschine calcule şi lipsuri materiale. Pentru ca cele mai alese şi elevate suflete ale creştinilor să nu aibă aproape de loc timp să cugete şi să observe, trebuie să-i abatem pe creştini de la aceste preocupări, împingându-i numai către grijile industriei şi ale comerţului. Însă, pentru ca libertatea să poată astfel dezbina şi nimici în întregime societatea creştinilor, trebuie să facem din speculaţie baza industriei. Procedând astfel, nici una dintre bogăţiile pe care industria le va scoate din pământ nu va rămâne în mâna industriaşilor, ci toate se vor spulbera în speculaţii, adică, în final, vor cădea în pungile noastre. Lupta tenace şi înfierbântată pentru expansiune şi loviturile vieţii economice a creat şi va crea societăţi dezamăgite, reci şi fără suflet. Aceste societăţi vor avea o spontană groază de politica morală şi superioară şi de religie. Singura lor călăuză va fi calculul meschin, adică aurul pentru care vor avea un adevărat cult din pricina bunurilor materiale pe care le poate procura.” Textul subliniat este o descriere fidelă a societăţii în care trăim şi numai jegurile puturoase și cu pretenții de minte străluce ar putea spune că nu se regăsesc în această zicere.
Capitolul X, ne prezintă proiecția poporului dobitoc sau a „omului nou” cum scriau ei în afurisitele cărticele: „Poporul credul şi prost are o deosebită şi o mare stimă pentru geniile politice şi răspunde tuturor actelor de violenţă ale acestora prin cuvinte:  «E ticălos, grozav de ticălos, dar cât de dibaci! Iată aici este numai un joc abil, dar cât de viclean este jucat, cât este de obraznic!»… Dupa ce vom fi obişnuit în acest chip toata lumea cu ideea propriei sale valori, vom nimici însemnătatea familiei creştine şi valoarea ei educaţională, de asemenea nu vom lăsa să se ridice individualităţile, cărora mulţimea, călăuzita de noi, nu le vor îngădui să iasă la iveală şi nici chiar să vorbească.” Cred că mulți români își mai amintesc de conducătorii comuniști care nu aveau mai mult de șapte clase, iar în jurul lor roiau fel de fel de lîngău pricepuți numai în hau hau! „În acest fel vom face din popor o forţă atât de oarbă, încât nu va fi în stare să se mişte în nici o parte, fără a fi călăuzită de agenţii noştri, puşi în locul conducătorilor săi. El se va supune acestui regim, deoarece va şti că de aceşti noi conducători vor depinde câştigurile sale, darurile gratuite şi tot felul de privilegii pe care le va avea.” Model social pe care îl găsim cu punct și virgulă în societatea românească de azi zisă democratică sau cum o fi vrînd să se laude dumneaei.
În capitolul XII este stabilit pe deplin rolul presei scrise și cine vor fi condeierii. ,,Dacă totuşi se vor găsi unele persoane care doresc să scrie împotriva noastră nu se va găsi în schimb nimeni să le tipărească scrierile… Literatura şi ziaristica sînt cele doua forte educative mai însemnate, de aceea guvernul nostru va trebui să fie proprietarul celor mai multe ziare… Prin aceste mijloace abile de manipulare nebănuite şi nevăzute de către opinia publică, dar foarte sigure, vom câstiga în orice situaţie atenţia şi încrederea publică. motiv că acesta va fi deja primit cu mult mai repede de către majoritatea poporului, prin intermediul oraşelor din provincie.” Acest citat ne lămurește de ce bandele de jidani au pus mîna după 1944, pe ziare și reviste, cît și pe toate funcțiile de decizie dîn învățămîntul românesc; monștrii sataniști au vrut să ne dea o altă identitate cultură de sule goale, distrugîndu-ne în totalitate legăturile cu trecutul nostru mai îndepărtat sau mai apropiat.
În capitolul XIII își dezvăluie planul de a transforma poporul într-un animal ce trăiește numai pentru destrăbălare, jocuri, petreceri, distracții, dar nciciodată să nu gîndească la probleme curente sau de viitor ale lui.
Capitolul XVI dezvăluie chiar planul de confiscare a învățămîntului și transformarea acestuia în cea mai puternică armă de distrugere a culturii identitare. „Cu scopul de a nimici toate forţele colective în afară de ale noastre, vom desfiinţa Universităţile, prima etapă a colectivismului şi vom întemeia altele,  într-un nou spirit. Conducătorii şi profesorii lor vor fi pregătiţi în taină pentru munca lor, prin programe de acţiuni secrete şi amănunţite, de la care nu se vor putea abate întru nimic. Vor fi numiţi cu o deosebită băgare de seamă şi vor fi în întregime dependenţi  de guvernămînt… Sistemul înăbuşirii gîndirii e deja în vigoare, în aşa numitul învăţămînt prin imagini, care are menirea de a transforma pe oameni în animale blînde, care nu cugetă ci aşteaptă reprezentarea în imagini a lucrurilor pentru a le înţelege…”
Ca o continuare a acestei scrieri sataniste, apare la Cracovia în anul 1914 cartea Le droit de la rase superieure – Dreptul rasei superioare, a cazarului francez Isak Blümchen (cetățean francez cu numele de Urban Gohier).  La filele 5-10 întuencatul își laudă cinul de sataniști care au reușit să distrugă învățămîntul național francez, aservindu-l intereselor mafiei sioniste: ,,În şcoala primară, la liceu, la Sorbona, în marile instituţii de învăţămînt superior, se formează toate clasele naţiunii, acolo gloata prinde cele cîteva noţiuni după care va trăi toată viaţa, acolo burghezimea adună cele cîteva idei pe care le socoteşte toată viaţa ca adevăruri definitive. Noi am acaparat cu pricepere toate gradele instrucţiunii publice, înainte de a dezvălui scopul nostru politic. Universitatea, consiliile ei, programele, sînt în mîinile noastre. Cele mai modeste manuale de clasă primară ca şi la Şcoala Normală Superioară ca şi la Şcoala Politehnică, oamenii noştri controlează totul şi hotărăsc despre toate. O mare parte din editori, care publică cărţi şcolare, sînt iudei; iar profesorii indigeni care sînt în solda lor, trebuie să se poarte după gîndirea noastră… Noi am curăţat istoria Franţei de toate mîndriile ei glorioase. Prin voinţa noastră indigenii Franţei nu mai cunosc sau se leapădă de secolele din trecutul lor, care a precedat ridicarea noastră la putere.” Numai citind aceste rînduri ne putem imagina dezastrul făcut de criminalii iudeo-bolșevici asupra culturii identitare a românilor, fiindcă acțiunile prezentate de autor au fost înfăptuire de jidani în România după anii 1944, așa cum am arătat mai sus. Dacă în perioada comunistă, jidanii ne-au falsificat istoria și cultura identitară în direcția slujirii iudeo-comunismului, acum după prăbușirea acestei ideologii odioase, s-au pus să ne falsifice din nou istoria și cultura, iar noua făcătură să le slujească interesele sionismului cazar!

Aceste idei criminale de falsificarea și distrugerea istoriei și culturii identitare a goimilor de către monștrii iudeo-sataniști, le găsim și în Ordonanța KNVD, Moscova 2-06-1947, (Strict secret), K-AA/CC 113, Indicaţia KN/003/47; trimisă tuturor partidelor comuniste din țările ocupate de bolșevici prin care se cerea falsificarea și distrugerea mentalului colectiv al celor întrați sub stăpînirea Satanei.
Pentru a înțelege mai bine holocaustul făcut de jidani asupra românilor, voi da în continuare cîteva prevederi din acest înscris ținut secret la noi pînă în prezent, dar făcut public în celelalte foste țări socialiste.
La punctul 10 găsim instrucțiunea prin care se impune o structură de control despre care nu știau decît foarte puține persoane, iar la noi cei care au fost uneltele criminale ale bolșevicilor, adică jidanii, știm că au făcut cel mai înspămîntător rău.   ,,În toate organele de guvernămînt, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără ştirea organelor administraţiei locale.”
Cultivarea nulităților, a tîmpiților și analfabeților ca factori de conducere a societății este punctul 18 și 35  din ordin care spune: „Trebuie organizat ca numai acei conducători să fie avansaţi care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinaţi şi care nu le analizează depăşind cadrul activităţii lor… Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare, care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, avînd un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă calitatea de material documentar, iar la licee să se oprească predarea limbilor latină şi greacă veche, a filozofiei generale, a logicii şi geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care domnitor a servit sau a vrut să servească ţara. Se va insista pe lăcomia şi răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei şi pe lupta poporului asuprit. În şcolile de specialitate trebuie introdusă specializarea îngustă.” Vedem că aceste acțiuni de maculare și distrugere a culturii identitate a băștinașilor a fost o preocupare permanentă a mișcării sioniste de cînt a apărut ea la începutul secolului XlX!
Punctul 44 este cel care lămurește de ce cam toate funcțiile de conducere din societatea românească a anilor 1950, dar nărav continuat și în deceniul următor, au fost ocupate de indivizi cu patru sau șapte clase. „Se va căuta ca acei care lucrează în diferite funcţii, indiferent cît de mici, să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi.” Și chiar în facultăți să ajungă numai nulități astfel ca societatea să nu aibă repere ale valorilor naționale pe care să le ia de modele în drumul ei istoric cum găsim la punctul 45: „Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate în mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă”. Astăzi vedem efectele acestui plan drăcesc de falsificarea istoriei și distrugerea culturii identitare a românilor, unde generațiile de după anii 1970 sînt rupte în parte sau în totalitate de ceea ce a fost cultura română de pînă la al doilea război mondial, ei fiind în fapt „omul nou” al ideologiei iudeo-bolșevice sau „omul bou” de după 1990 care știe să se uite doar la televizor de unde îi vine toată cunoașterea și „înțelepciunea”. Pentru ei cuvîntul minune care le exprimă cel mai bine felul de a gîndi, este „distracție”, toată educația făcîndu-se prin imagine! „Clericalismul”, „misticismul” și „naționalismul” românilor, pentru care ne spurcau ei în draci pe la anul 1910, adică conceputul cunoscut și sub numele „românism” se pare că a fost distrus în totalitate, iar puținele cioate rămase pe ici pe colo, nu fac decît să confirme dezastrul nemărginit în care a fost adus poporul român de către grupările criminale cazare care au condus România timp de peste 20 de ani în timpul comunismului. Dar aici o vină mare o au și românii, cărora le-a plăcut acest sistem social unde omul este transformat într-un dobitoc ascultător! După URSS, România a avut cel mai sălbatic și monstruos sistem comunist, pus la cale și înfăptuit de către jidani, atît ca unelte ale internaționalismului bolșevic, cît și ca dușmani ancestrali prin fanatismul iudeo-satanist atît împotriva geților în antichitate cît și după mijlocul secolului XlX, împotriva românilor.  Dacă vor strîmba din nas atunci le dau un mic text scris de francezul René Al. de Flers, autorul cărţii Radio Europa Liberă şi exilul românesc, pagina 36, ed. Vestala 2005. Autorul s-a născut la Craiova unde și-a petrecut primii 20 din viață, fiind chemat la oaste în Franța în anul 1941, cunoscîndu-ne foarte bine atît cu cele bune cît şi cu cele rele. „Stăpînirea comunistă, condusă ani de zile de un mare chiabur, a reuşit să transforme caracterul şi personalitatea poporului român în aşa măsură, încît şi azi e de nerecunoscut. Ce nu le-a reuşit turcilor şi fanarioţilor în Vechiul Regat, ungurilor în Transilvania, iar în Basarabia ruşilor, le-a reuşit comuniştilor în toată ţara”. Aceste adevăruri nu vreți voi să le știe românii!

Alter Brauer (Alexandru Graur), cazar pur-sînge a continuat împreună cu Iorgu Iordan și Ion Coteanu falsificarea originii limbii române în ,,lumina” făcăturilor întunecaților cazari menționați mai înainte, fiind redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR).
Iancu Fischer (1923-2002) a fost un ,,specialist” în filologie clasică, profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, discipolul lui Alexandru Graur și cel mai apropiat colaborator al acestuia. Prima lui scriere este o traducere din Aulus Galus, Nopțile antice București, Editura Academiei, 1965. De ce această somitate s-a dat la scris așa tîrziu, nu știm și nici el nu a vrut să spună pînă i-a sunat ceasul! Lucrarea cu care ne-a rupt mințile și gioalele pentru totdeauna este Latina dunăreană. Introducere în istoria limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.
Din cele prezentate mai înainte vedem cu groază că cei care ne-au ticluit dicționarele limbii române au fost numai jidani pur-sînge și cei mai turbați antiromâni, iar A. Hirth nu știa deloc limba română pe cînd E. Schein abia o bolborosea. Însă Academia Română nu s-a împiedicat de asemenea fleacuri și cum trebuia să dovedească neamului mioritic negru pe alb că ,,geniile” jidovești au minte străluce, prin scrierile acestor monștri ne-a fost falsificată în totalitate istoria și cultura identitară iar criminalii sînt slăviți în toate cărțile românilor ca mari patrioți mioritici, golănia mergînd șnur.
Să continui cu celelalte acțiuni privind distrugerea culturii identitare și a tradițiilor românilor. După hotărîrea din ianuarie 1948  a Tribunalului Poporului din București condus numai de jidani, s-a interzis cam tot ce a fost scris pînă în anul 1947 adică peste 4 milioane de titluri, pornindu-se acțiunea de distrugere a cărților, ziarelor, revistelor, operelor muzicale și de artă, etc. Au fost topite în fabricile de celuloză și hîrtie sau arse în gropi săpate special cam 5-8 miliarde de exemplare, iar cifra în sine este înspăimîntătoare pentru orice minte sănătoasă. La sate s-au interzis toate obiceiurile, iar cine avea curajul să amintească de cultura tradițională a românilor i se lua dreptul de a mai scrie în ziarele comuniste. S-a interzis orice activitate de culegere a culturii populare, astfel ca aceasta să dispară de la sine odată cu dispariția purtătorilor ei. Aceasta este numai o mică parte din Holocaustul roșu al cazarilor asupra românilor din perioada comunistă. Pușcăriile și lagărele de muncă forțată au fost umplute ochi cu intelectuali și țărani fruntași care nu tușeau pucioasă și nu se închinau stelei Satanei venită din răsărit.
Iar „specialiștii” jidani în istorie și arheologie ne-au rescris după anul 1944 întreaga istorie astfel ca nimic să nu mai poată dovedi continuitatea românilor pe aceste meleaguri și amintesc aici pe Emil Condurachi și Constantin Daicoviciu, ,,munca” lor fiind continuată chiar de propriile odrasle Zoe Petre și Hadrian Daicoviciu dar numărul lor este mult mai mare, fiind completat însă de românii care au slujit cu mare zel minciuna și falsul.
Dar și după 1990 acțiunea de falsificare a istoriei și culturii identitare a românilor a continuat atît din partea jegurilor românești cît și a leprelor cazare. Unii români îmbolnăvindu-se rău de morbul revelațiilor au început să bată cîmpii cu fel de fel de istorii și istorioare transmise lor de ucenicii întunericului pe care nevolnicii s-au chinuit să le scrie pentru a avea cu ce zăpăci mințile nedate la făcătură. Trebuie să-i menționez pe cei mai înnărăviți în asemenea apucături fiindcă răul făcut și de acești aiuriți este mare și dacă nu se vor ridica români să îl distrugă, atunci ne pîndește de aproape chiar sfîrșitul.
Tudor Diaconu, profesor de matematică și culturnic bolșevic între anii 1950-1953 în raionul Pitești, adică tocmai perioada cînd se distrugea cu focul și tocătoarea mecanică cultura identitară a românilor, pretinde că după 1990 a fost miluit de Talpa Iadului cu darul profeției și astfel lepra ne-a servit ,,codul adamic” un pretins algoritm matematic prin care se poate dovedi vechimea limbii române ca limbă de început a civilizației omenești. Și ne îndeamnă el să hăcuim cuvintele în silabe dar numai după tipicul revelat de Talpa Iadului, iar ce rezultă să sucim și răsucim pe toate fețele că vom afla și ceea ce nu știau vorbitorii din urmă cu multe milenii. El zice că acest algoritm este ieșit din limba hieratică egipteană pe care a studiat-o de-a fira-n păr, din această revelație alegîndu-se miruitul întunericului cu o tufă de Veneția. Tot el susține că tribul ivriților ar fi plecat din Carpați, odată cu sumerienii dacă nu chiar mai devreme, și după un popas de două mii de ani în Ki-en-gi/Sumer, săturîndu-se de atîta bine și-au luat catrafusele și punîndu-și coada pe spinare, au poposit în Canaan. Dacă mergem după logica acestei lepre înseamnă că ivriții sînt de drept locuitorii spațiilor carpatine și oricînd au dreptul să se întoarcă acasă. Poate că în acest sens a avut C.V. Tudor cu niște generali din Israel în anul 2002 o întîlnire, aceștia aflînd de gîndirea revelată pocitaniei carpatine, au zis să meargă pe urmele strămoșilor lor să vadă unde duc! Și dacă mergem mai departe cu logica acestui gînditor inițiat, atunci ivriții sînt neamuri cu dacii după zicerea domniei sale! El pornește în alergările de studiu pe coclauri de la ideea nebună – meteahnă de care era tare mîndru considerînd-o binecuvîntare cerească – că toată istoria lumii trebuie să înceapă cu studierea și pe față și pe dos dar și pe cant a Făcă-Torei altfel totul sună a blasfemie și musai trebuie să se pună ei pe tămîiat cu ceva pucioasă!
Lucian Cueșdean, medic, inspirat de codul adamic revelat lui T. Diaconu, a pornit la construirea unei limbi onomatopeice din care ar veni limba română veche iar cîrligul cu care s-a pus să pescuiască dumnealui în stînga și în dreapta este limba sanscrită. Numai că, ce știm noi azi ca limbă sanscrită este o limbă scrisă între secolele X-Vl î.e.n. și are cam puține puține asemănări onomatopeice cu limba română dacă nu este tocată de nu-i mai rămîne nici urma. Dacă s-ar fi uitat la eme-gi, ar fi găsit mii de cuvinte identice sau asemănătoare, dar ele nu mai mișcau din coadă după codul lui T. Diaconu, ci aveau altă evoluție și lucrurile ar fi devenit foarte simple fără revelații și inițieri sataniste, adevărul ieșind la lumină numai cu multă muncă și dorință sinceră pentru a descoperi ce este ascuns sau falsificat.
Eugen Delcea, „propitar” al editurii Obiectiv, scrie cîte în lună și în stele despre istoria noastră, lăsîndu-ne într-o nebuloasă nemărginită, însă nu știi unde să pui scriitura lui, că nu merge nici la științifico-fantastică, nici la polițiste, nici la basme, totul fiind un amestec ciudat, început cu ceva date istorice și continuat într-o erupție de imaginație și revelație demențială. El susține că dacii ar fi venit în ținuturile carpatine în secolele lll-ll î.e.n. și au dat nas în nas cu celții băștinași, pe care din nesuferire i-au luat la alergat și prădat pînă ce aceștia și-au lăsat vatra străbună și s-au dus în Asia Mică, unde au întemeiat statul Galatia, iar unii coborînd mai la sud, s-au așezat în nordul Palestinei, unde au descălecat de o Galilee. Nebunia zărghitului juvete a fost luată de bună de către Barry Cunliffe, profesor la Universitatea Oxford, care îl menționează în lucrarea The Ancient Celts (apărută în anul 1997), spunînd la fila 42: ,,Expansiunea și ascendența dacilor în Transilvania, mai ales în timpul regelui Rubobostes (170 î.e.n.) va stabili contactul cu comunitățile celte stabilite acolo de mai mult timp (E. Delcea), comunități care vor fi apoi absorbite în statul dac. După acest punct de vedere, populația celtă ar fi precedat venirea poporului dac, și ulterioara lui dominație politică în acea regiune sub numele de Dacia tradițională sau Dacia din estul Europei.” La cîtă trădare de Neam și Țară are loc zilnic în toriștea carpatină, este loc destul și pentru o licheluță ca Eugen Delcea, doar prostia nu doare.
Ioan Motoi Chicideanu arheolog la Institutul de Arheologie București unde stau ascunse de ani buni tăblițele descoperite la Sinaia cîte au mai rămas, susține că dacii și geții nu erau înrudiți pentru că nu le cunoaștem limba celor două popoare? Tot el zice că dacii erau mai apropiați de celți prin cultura materială descoperită pînă în prezent la noi. Geții ar fi fost o populație care se apropia după cum rezultă din dovezile arheologice descoperite pînă în prezent mai mult de tracii din sudul Dunării cu un nivel de cultură mult inferior dacilor.
Nicolae Miulescu a descoperit cîteva zeci de cuvinte din sanscrită asemănătoare cu toponime și hidronime din Țara Bîrsei și împrejurimi și mergînd în scrierile vechilor arieni plecați din Carpați, a găsit citatul următor în Manava-Dharma-Sastra: ,,69 Să-și stabilească țara într-o regiune cu cîmpii fertile în grîne, locuită de oameni cumsecade, sănătoasă, plăcută, înconjurată de vecini pașnici, în care supușii își pot procura cu ușurință cele necesare traiului. 70. Să se stabilească într-un loc în care intrarea să fie apărată, fie de un deșert împrejmuitor, fie prin ziduri de apărare din piatră sau din cărămidă, fie prin șanțuri pline cu apă, fie prin păduri de nepătruns, fie prin ostași înarmați, fie printr-un munte pe care să fie întemeiată noua țară.” Fragmentul prezintă recomandarea făcută de Dakșa, Zeul unic, veșnic și nemărginit, unui rege arian care era confruntat cu un război pornit de către neamurile sale; în eventualitatea că el ar fi pierdut lupta, a cerut în avans sfat de înțelepciune unde să-și găsească nou sălaș. De aici N. Miulescu a tras concluzia că ceata războinicilor arieni care a fost înfrîntă de rubedenii, s-a întors la vatra de unde a plecat cu sute de ani înainte, numindu-și țara Dakșa sau Dacia, după numele divinității rămase în India care le-a îndrumat calea. Numai că acest cuvînt apare la romani abia către sfîrșitul secolului l î.e.n., pe cînd cel de gesi este menționat în primele scrieri emeș/sumeriene de la începutul mileniului lll î.e.n., apoi Du Gitii și giti apar în secolul XlV î.e.n. în egipteană în scrierea de la Lachiș, se continuă cu secolele Vll, Vl și V î.e.n. – unde scrierile grecilor menționează atît pe geți, cît și Getia ca țară a lor situată la nord de Istru.
Această interpretare deocheată a lui Nicolae Miulescu a ajuns să fie temelia și smîntîna curentului dacist de azi, la care s-au mai adăugat ceva revelații ale celor amintiți mai sus, dar și alte bunătăți mintoase ieșite prin fel de fel de hornuri știute sau neștiute. Și T. Diaconu s-a întovărășit cu N. Miulescu în gîndire și revelații. Am în vedere aici cînd pomenesc cuvîntul dacism, în principal atît cei care sînt sub pălăria Academiei DacoRomâne cît și cei de la Dacia Revival.
Există o ciudățenie a acestor daciști, dar și a celorlați nemenționați aici, care leagă istoria noastră de Făcă-Tora mozaicilor, scriere despre care nu vezi în Occident nici urmă în studiile istorice. Dar ciudățenia are rostul ei, iar pentru marea lor supărare, am să-i dezvălui tainele în continuare.
Gheorghe Bârdan Raine din tabăra Academiei DacoRomâne, care vrea să ne răscolească toată limba și cultura după codul adamic, susține că ne cunoaștem binișor istoria și cultura și vine să ne rupă mintea în bucăți cu faimoasa cultură ,,akkadiano-sumeriano-evreiască”, care ar fi temelia întregii culturi omenești, punct de vedere însușit de organizația din care face parte. Numai că snoava nu are nici o legătură cu istoria, ci numai cu făcătura cazarilor din partea a doua a secolului XlX, cînd au pornit ei cu mare furie la semitizarea oricărei culturi despre care au auzit că prezenta caimac gustos pentru limba lor. Tot așa i-au făcut pe aramei/arameeni (adică sciții din nordul Mării Caspice și Asia Mică) drept semiți adevărați, fiindcă limba lor veche ivrită are cuvinte comune cu cea vorbită de sciți și deci musai ei au fost primii ieșiți din pușcoacea tartorului Iahwiță, iar numai după aceea neamul sciților, care fiind firi scorțoase, nu au vrut să-și recunoască frații mai mari!

Octavian Sărbătoare, un român profesor de filozofie stabilit în Australia, a prezentat la Congresul de dacologie din anul 2011 cărticica Evanghelia dacilor, o portretizare a lui Iisus marele inițiat din Dacia(tipărită în anul 2011 avînd 40 de file). Autorul susține că ,,este prima lucrare din literatură care abordează sistematic o temă care a devenit nu de mult timp un subiect serios de cercetare în ştiinţele sociale: europenizarea creştinismului prin europenizarea Lui Iisus şi conexiunea ce se face între doctrina creştină şi cea zamolxiană. Se porneşte de la premisa că religia creştină este tributară celei zamolxiene, o ipoteză care urmează să fie validată de argumentul lucrării de faţă. Scrisă în formatul evangheliilor creştine, Evanghelia dacilor diversifică şi continuă tematicile abordate în Viaţa Lui Zamolxe, o carte publicată în cursul anului 2010. Ambele lucrări monografice elaborează biografiile şi doctrinele a două personalităţi spirituale remarcabile – Zamolxe şi Iisus. Motivaţia celor două volume este aceeaşi – să revitalizeze rădăcina cultural-spirituală a românilor de astăzi. Prezentul volum întregeşte viziunea panoramică, portretizată în cartea Viaţa Lui Zamolxe, creând o reevaluare a personalităţii Lui Iisus dintr-o perspectivă nouă”. În completarea celor afirmate mai sus de O. Sărbătoare, amintesc și trilogia intitulată Pe calea lui Zamolxe.
Să vedem cum vrea să ne lumineze această evanghelie prin argumente numai științifice, scrisă tot după ,,inspirații divine” așa cum au făcut atîțea ca să ne pună feștila sub nas și hamul pe spinare. În Capitolul l avem primul pas făcut pe drumul pretinsului adevărului științific și istoric: ,,Dumnezeu, Tată şi Mamă, se afla în limpezimea luminii în cerul de purpură. Şi Domnul i-a chemat la El pe îngerii cei mari, pe Osiris şi pe Iisis, soția Lui, şi pe Horus, fiul Lor, şi pe Melchisedec, şi pe Zaratuştra, şi pe Zamolxe cu soția Lui Bendisa, şi pe alții. Şi se gândise Domnul să mai limpezească apele printre oameni. Şi Le-a vorbit îngerilor: «Este vremea să le mai amintim oamenilor ce este iubirea. Doar ei aşa se apropie mai mult de lumina Noastră. Voi ştiți ce aveți de făcut. Atunci când duhurile voastre îngereşti coboară pe pământ, sunt şi Eu cu Voi în duh»”. Asta nu este argument pentru validarea unei ipoteze, ci joaca de-a alba-neagra, adică scorneală care nu poate fi luată niciodată ca istorie, povestea rămînînd numai o ipoteză neserioasă. Orice lucrare monografică se bazează pe informații ce pot fi verificate de oricine, dar ipoteza este numai o libertate de gîndire personală într-o anumită direcție care ar vrea să justifice o teorie. Amestecîndu-i pe Osiris, Iisis, Horus, Melchisedec, Zaratuştra, Zamolxe și soția acestuia Bendisa – despre care nu există nicăieri vreo informație – trebuie să înțelegem că nu este vorba de monografie, ci de o șmecherie literară ce se vrea istorie adevărată! Să nu ne amăgească dumnealui cu apă chioară fiindcă Dunărea este plină de așa ceva, dar nimeni nu are pretenții de revelații sau alte elucubrații.
El născocește o nouă legendă a nașterii lui Iisus, unde îl amestecă pe Pandera, un trac care devine soldat roman și ajungînd răuleanul în Palestina cătană imperială, ochii stricăciosului îi alunecă repede către ivrita Mariah, se împrietenește cu focoasa copilă pe care o miluiește cu noroc la ghioc, se  prezintă rudelor acesteia pentru a o lua de soție dar află că este juruită ivritului Iosif mai mare decît ea cu vreo 40 de ani. Mariah se căsătorește cu Iosif după legea mozaică și-l naște pe Iisus, iar Pandera pleacă din Palestina dar cînd revine după treisprezece ani, își vede odrasla cu mare iubire pentru înțelepciune, îndrumîndu-l spre Egipt pentru a se lumina în religia acestora, apoi către religia tracilor și geților, iar peste tînărul iudeo-trac Iisus se coboară duhul lui Zamolxe. Maria și Pandera îi spun toată tărășenia petrecută în tinerețea lor lui Iosif, iar acesta se lasă înduplecat de soarta de încornorat și îi lasă să plece amîndoi în Dacia lui Zamolxe împreună cu fiul lor Iisus. Ajung în Tracia de unde își continuă drumul în Dacia lui Zamolxe, stabilindu-se la Sarmisegetuza. Iisus învață înțelepciunea marelui get cu preoții decenei şi cu Marele Preot, devenind și el preot al religiei dacilor. În îndelungata lui instruire primește multă înțelepciune, apoi se căsătorește cu Lilia. La vîrsta de treizeci de ani Iisus revine în Iudeea unde se întîlnește cu Ioan Botezătorul care îl și botează în apa Iordanului. Învățăturile lui Iisus înfurie rău clerul mozaic și după mai multe întîmplări – respectînd toate tipicul evangheliilor creștine – este condamnat la răstignire. Autorul cărții se străduiește să respecte faptele prezentate în scrierilor creștine dar o cotește în privința morții lui Iisus, susținînd că nu ar fi murit, ci a avut numai răni puternice din pricina cuielor dar a supraviețuit supliciului datorită îngrijirilor medicale primite. În prima noapte după răstignire, Pandera tatăl lui – care auzise despre faptele săvîrșite la Iarusalim și a venit aici împreună cu Mariah – și ivritul Iosif din Arimateea îl coboară de pe cruce și îl duc în casa acestuia unde îi oblojesc rănile, apoi îl înfășoară în giulgiu așezîndu-l în mormîntul pregătit din timp să nu bată la ochi dispariția lui. A doua zi este luat din mormînt fără știrea iudeilor – care sărbătoreau sabatul – și pleacă spre Dacia împreună cu Maria. În drum spre Dacia, ei trec, potrivit Capitolul Vlll prin mai multe orașe: ,,Şi Iisus cu tatăl Său şi cu mama Sa au trecut prin oraşul Sidon în Fenicia, apoi prin marele oraş Efes, unde au văzut templul zeiței Artemis, şi mai apoi prin oraşul Atena”. Adică (ne)cinstitul profesor după ce a citi site-ul meu pus pe internet în octombrie 2008, l-a apucat ceva revelații și a dat drumul la scris de unde a ieșit cărticica cu pricina, toate poveștile fiind ,,inspirație divină”. Eu nu prea văd că inspirația este divină dar că el este de vină pentru ceva furtișaguri, bag mîna în foc sau mai repede înșfac un băț cu ea. Scrie că Iisus a devenit rege al dacilor, murind la vîrsta de 80 de ani după ce mult timp a fost și mare preot al acestora, iar trupul i-a fost ars după tradiție.  Ori numai eu, după ce am citit tăblițele de plumb descoperite la Sinaia, am arătat conținutul informativ al acestora care spun că cel răstignit de ivriți în anul 30 la Ierusalim, a fost marele preot al geților Ili, amintit pe aceste artefacte și cu numele de Iosius, iar după moartea năprasnică trupul neînsuflețit i-a fost adus pe traseul Efes, Atena la Sarmisetuza unde a fost incinerat.
Dar toată povestea are o ciudățenie găsită la mai mulți „români patrioți”, el încearcă ,,să dovedească istoric” faptul că dacii aveau legături vechi și sincere cu ivriții, cam așa cum alții s-au pus să ne „dovedească” tot istoric și lingvistic prin fel de fel de scriituri întunecate că limba dacă este înrudită cu aramaica semiților! Cu asemenea șmecherii se urmărește ca prin falsificarea istoriei strămoșești, să fie aduși ivriții pe plaiurile noastre, astfel ca să poată pretinde că au dreptul a-și găsi un culcuș la poale de Carpați „din vremuri imemoriale” ale iudaismului cam tot așa cum i-au izbăvit pe ruși cu Poale Sion (slujitorii Sionului) în bolșevizarea acestora!
Nabila Cuza-Bechara, mozaică pripășită pe la noi din anul 1991, publică în revista Dacia magazin din iunie 2012 la pagina 62 – publicație înființată de N. Săvescu, președintele Dacia Revival – articolul Au vorbit dacii limba aramaică sau arameii limba dacă? prin care vrea să ne convingă de un adevăr uluitor „descoperit” de ea după înțelepciunile Vechiului Legămîntdacii ar fi un popor semit diferit de neamul get și înrudit de aproape cu ivriții din Palestina. Ne zice întunecata mozaică pentru luminarea scăfîrliilor mioriticilor: ,,Se pune întrebarea; ce limbă vorbeau primii oameni? Citez: «și era peste tot pămîntul o singură limbă și o singură vorbire». Facerea ll,1Conform Bibliei a rămas această situație pînă la dărîmarea turnului Babel, adică după potopul biblic. Dincolo de felul în care explică Biblia fenomenul fragmentării limbii nostratice reținem ca pozitiv faptul de a-i recunoaște existența și apoi fragmentarea…. Pornind de la acest punct am făcut observația că în limba română, limba urmașilor dacilor, există un număr considerabil de cuvinte de certă origine aramaică…” Să ne lămurim cu făcătura întunecatei iubitoare de Iahwe: nimeni dintre istorici sau arheologi nu mai pune nici un temei pe ce scrie în Tora, Talmud și Noul Legămînt, fiindcă nu au fărîmă de adevăr sau valoare științifică, și pe cale de consecință istoria lumii nu are nici o legătură cu născocirile lor pline de falsuri, ură, venin, dușmănii și inepții. Numai nemernicii de la noi arătați mai sus dar și alții nemenționați, ne leagă istoria de făcătura mozaică astfel ca asemenea lepre să vină și să se ușureze pe obrazul strămoșilor noștri. Limba aramaică se aseamănă într-adevăr cu limba română pentru că sciții, adică arameii sau arameenii cum sînt scriși în textele grecești antice de sute de ori erau populații înrudite atît cu geții cît și cu perșii. Însă ivriții au adoptat aramaica drept limbă de comunicare între ei, renunțînd la limba lor semită pe la sfîrșitul secolului Vl– ei fiind la origine un trib arab sălbatic rău care a ieșit în lume din nisipurile deșertului Sinai prin secolele X – după ce au ajuns sub stăpînirea persanilor în anul 539 î.e.n. Ca să-i liniștesc de-a mai lehăi revelații sataniste, îi plesnesc peste bot cu Făcă-Tora lor pe care o țin de cuibar al tuturor adevărurilor și înțelepciunilor lumii, care ne spune la 2 Împărați 18,26 cînd Ierusalimul era asediat de către oastea asiriană în anul 712 î.e.n. condusă de Rabșache: ,,Eliachim, fiul lui Hilchia, Șebna și Ioah, au zis lui Rabșache: «Vorbește robilor tăi în limba aramaică fiindcă o înțelegem; nu ne vorbi în limba iudaică, în auzul poporului de pe zid.»” Textul este foarte explicit, aramaica atunci era cunoscută numai de un număr foarte mic de ivriți cu ceva cultură și care se duceau printre Neamurile din apropiere pentru samsarlîc și negustorii, dar oamenii simpli nu cunoșteau această limbă ci numai „iudaica” cum recunoaște „sfînta lor făcătură”. Pe site-ul meu www.ariminia.ro am pus în toamna anului 2008 la textul Cabala, 80 cuvinte din limba română veche, 18 din eme-gi și 4 din persană care se găsesc în ivrită, dar am specificat că numărul lor real este cam de 4 ori mai mare. Acest mic studiu lingvistic se găsește și în cartea mea Adevăruri ascunse la paginile 225-226, apărută în anul 2011, dar făceam precizarea fără echivoc pentru aceste afinități lingvistice că respectivele cuvinte se găsesc în ivrită fiindcă acest neam a venit în Canaan cu turmele lor de animale cînd teritoriul era stăpînit de filisteni, populație de origine carpatină mult mai civilizată decît sălbaticii păstori semiți. De la aceștia au împrumutat ei multe cuvinte dar și elemente de cult iar în prezent rag în cele patru direcții că limba aramaică le-a fost izvor de înțelepciune de la Întunecimea Sa. Dar mai este ciudat că autoarea textului nu contestă continuitatea românilor din daci, însă ne trage la edecul semitismului ancestral de parcă toți mioriticii ar fi o turmă de tîmpiți care abia așteaptă să fie tușinați cu cuțitașul de piatră de către pricepuții rabini ce vor desface larg baierele pungilor pentru a-și încasa taxa înfrățirii.

Dorin David Aurel sau după pinkas OBedeya Ben Aharon Cohen, este un mozaic din Deva, care scrie că are studii de greacă veche, aramaică și latină, fiind consultant al Vaticanului și NASA. El a ticluit o cărticică intitulată Dacii în Biblie prin care vrea să ne convingă de adevărurile descoperite în Făcă-Tora lor, privind în exclusivitate tărtăcuțele mioriticilor. Și el pornește în alergatul pe coclauri adulmecînd danful lăsat de unicele documente istorice Tora, Talmudul și Septuaginta, iar scrierea se găsește pusă pe internet la adresa www.gratis-bocker.eu/ și www.slideshare.net/dorindavidaurel1948. Pornind voinicește mozaicul în apostolatul lui de om nebun, ne spune de la obraz că: „Dacii și sciții apar ca aliați ai evreilor, fiind făcuți PĂRTAȘI ai LEGĂMINTELOR, împreună cu hetiții… Avraam a devenit aliat militar cu acest popor denumit în Biblie Așkenad-Goiym care locuia în Kedar. Kedarul este Bizanțul de azi, mai precis localitatea antică Adacaleh din Bosfor și se întindea pînă dincolo de Tomis în pămînturile sciților... Undeva în vremea regilor Sarmis și Dapyix, regii Daciei unificate și prinții administratori ai Ahaei, Avraam a venit aici în Dacia în refugiu și alianță militară. Și a stat cam trei ani conform Bibliei… Pe teritoriul Daciei antice primii evrei au ajuns aici în vremea regelui Solomon, la Drobeta. În timpul campaniilor militare contra dacilor foarte mulți iudei au venit în Dacia ca refugiați sau aliați din calea regelui Darius… În această perioadă foarte mulți daci și sciți au ajuns în Persia(Iran) colegi de gheto cu aliații lor evreii… În timpul regelui Decebal evreii aveau colonii la Dunăre și trăiau amestecați cu grecii și arameii și se numeau HYPERBOREOS. HYPERBOREENII se numeau NESFÎRȘITELE OȘTIRI A LUI BORE ELOHIM și au fost primul trib dacic, nu yazig sau traco-dalmat, dacic prin adopție care a intrat în luptele cu trupele lui Traian Nerva, din anul 100, 101 era noastră pînă în anul 105 trupele hyperboreenilor evrei-greci naturalizați la Dunăre au apărat Dacia singuri fără implicare directă a trupelor dacice. Cetățile greco-ebraice de pe Dunăre erau Svarim(Severin),Torah(Terea), Agropara, Dibreta (Drobeta), Yahwiața(Yahowița) și chiar Sarmisegetuza. Vreau să spun că legăturile dintre Daci și SIONIȘTI și DUMNEZEUL SIONULUI au cel puțin 3000 de ani vechime pînă la Iisus adică cam 5012 ani…” Să spun cîteva cuvinte despre aceste aiureli ale mozaicului care, cu o neobrăzare specifică numai lor, ne rescrie întreaga istorie și asta în țara noastră și sub ochii noștri. El pretinde că neamul dac (pe geți nu-i are la suflet) era cunoscut în Făcă-Tora lor sub numele Așkenad, taman cum își spuneau cazarii începînd cu secolul Xl cînd i-a plesnit revelația că numai ei pot elibera Palestina de arabi! Dar nebuniile lui sînt în fapt și ale unor români, dacă nu în totalitate, atunci în parte așa cum rezultă din cele scrise mai înainte, iar toate golăniile reprezintă o sinteză a ceea ce gîndesc și scriu unii daciști puși bine în căruța trădătorilor de Neam și Țară pentru binele lor și a mafiei cazare care le dă indicații prețioase despre ce și cum.
Mai găsim în conținutul cărticelei, cinstindu-ne și cu alte „adevăruri”: „Multe popoare își caută cu disperare avidă o rădăcină de sînge, o rădăcină apostolică nativă prin descendență, scrisă clar fără interpretare în Biblie, ca pe o ONOARE MAXIMĂ, acordată de Dumnezeu unei națiuni ca și colectivitate etnică și umană.” Adică tușinatul ne dă printr-un gest de mărinimie unică, privilegiul de a ne ști legați strîns de neamul satanist al ivriților, cinste pe care mulți o doresc dar nu o primesc nici pe pămînt, dar nici sub pămînt în sălașul drăcesc al lui Iahwe. Însă jegoșenie ne atenționează să nu o luăm razna de atîta bine cum am mai făcut-o și altă dată cînd ei au vrut să ne ajute – squ să ne civilizeze cum pretind – iar noi am dat cu rîtul în tort. ,,Acest lucru îl săvîrșesc ca un ajutor vouă cititori dragi, urmași ai dacilor și ai sciților ALIAȚII strămoșilor mei israeliții antici, nu ca să deveniți EXTREMIȘTI NAȚIONALIȘTI(NAZIȘTI) nici să cădeți în amăgirea și rătăcirea lui zelea codreanu, Antonescu și Horia Sima…” Dacă nu vom asculta proorocirile lui, atunci sigur ne vor amenința iarăși cu vreun holocaust așa cum au făcut cu cel născocit în Transnistria. Să arăt și cum ne „ajută” lepra să înțelegem adevărata istorie țuguiată după mintea lui satanistă: „În timpul lui Darius israeliții din regatul nordic numit Izreel… au ajuns captivi. Iar în Dacia au venit ca refugiați sau sclavi aduși chiar de către regele Darius ca să-i vînture cît mai departe de hotarele Persiei. Iudeii din regatul sudic au venit ca aliați militari ai dacilor.” Aici trebuie să precizez că imperiul persan a avut ca ,,regi ai regilor” pe Darius cel Mare(522-486) care în anul 513 a întreprins o acțiune militară împotriva sciților din nordul Istrului și a Mării Negre, dar s-a terminat rău pentru persani și atunci nimeni nu poate crede că cei învinși i-au colonizat în țara dacilor de pîrliții ivriți, ba alții au venit ca să-i sperie pe cotropitori cu lepra și rapănul cu care îi îngrozise pe egipteni. Mai ușor cu asemenea golănii sataniste. Și mai vede tartorul în scorneala lui că dacii au fost deportați în Babilon odată cu ivriții, adică pe la anii 586 î.e.n. de către Nabucodonosor, mîrșăvie de care încă nu s-a auzit prin vreo scriere istorică sau pe plaiurile mioritice, dar ne vor scoate ei surzenia din urechi cum au făcut-o și cu latinismul sau bolșevismul. Fiindcă erau prea mulți, pe daci, frații de sînge și de suferință a ivriților, i-au obligat să colonizeze provincia Bactria sau Dahia cum apare ea în mai multe izvoare. Ori ceva mai la nord-est de aceste meleaguri, spun cazarii – deocamdată în șoaptă – că ar fi adevărata lor baștină, pe care acum sînt nevoiți să o țină la secret fiindcă s-ar duce dracului povestea cu poporul ereu și dreptul istoric de colonizare a Palestinei! De unde cazarii păstrează încă în conștiința lor de neam pe strămoșii daci semiți veniți din vechea Dacie care au întemeiat în răsăritul îndepărtat o Dahie, ticăloșie cu care încearcă de ceva vreme să ne pîrjolească mintea și sufletul.Din povestioară trebuie să mai înțelegem ceva foarte important: ținutul Carpaților este prima patriei a ivriților și deci au dreptul natural să se întoarcă oricînd pe plaiurile străbune să îi salute din vîrful nasului pe cei care au stat pe aceste locuri peste 9000 de ani, dar numai ei pot fi caimacul fiindcă au fost aleși de tartorul Iahwe să conducă lumea cu toiagul de fier, inclusiv pe noi. Iar tîmpiților de români care bat cîmpii ca nebunii și încearcă să ne lege istoria și originea limbii de Fără-Tora mozaicilor el le bate obrazul spunîndu-le scurt: „că mulți români aspiră și visează la această onoare de a fi găsiți și regăsiți în Biblie” dar nu este de nasul lor fiindcă numai inițiații tușinați pot primi revelații și vedenii de la Talpa Iadului și oricît s-ar munci și screme ei niciodată nu vor fi egalii mozaicilor, ci pot avea numai cinstea de a sta la spatele/coada lor și cam atît!
Cum am arătat mai înainte, această nebunie apărută la unii români care vreau nu numai să ne înrudească cu ivriții, sau chiar să ni-i pună de bade(frate mai mare), mă face să cred că acțiunea de falsificare a istoriei și culturii noastre identitare se face astăzi ca și ieri din mai multe direcții, astfel să nu fie prea bătătoare la ochi, sau dacă va obosi falsificatorul dintr-un loc, altul să devină vioara întîi, iar românii să nu se mai dezmeticească niciodată. După aiurelile acestor indivizi care ar face cinste oricărui balamuc, am ajuns să ne considerăm strămoșii neam de semiți, adică dacii sînt semiți sau un amestec încă neștiut de daco-celți, iar geții ar fi alt popor din neamul tracilor dar diferiți de daci pe care i-a supus cu sabia. Îl mai scoate el din pălărie pe regele dac Sarmis pe care l-a luat din informațiile publicate de mine după ce am citit tăblițele, însă el i-a dat o semnificație unică și semită. Îl amintește și pe Zamolxe ca mare rabin care a slujit în templul lui Iahwe la Ierusalim șapte ani, apoi a plecat în pribegie către locurile de unde ar fi venit strămoșii lui și implicit al ivriților; lacul Tana din regiunea muntoasă a Etiopiei, pe care ei o consideră ca leagănul apariției neamului omenesc după noua teorie a ADN-ului cu care aburesc de ceva vreme mințile goimilor cap de lut. Despre daci spune că au venit din Frigia și Sumer, mîrșăvie cu bătaie lungă fiindcă urmărește să arate că tăblițele de la Tărtăria ar aparține acestei culturi akadiano-sumeriano-evreiască toată pînă la ultimul jeg fiind de origine semită și deci prima civilizație din jurul Carpaților ar fi musai de origine semită, fiindcă această rasă semită civilizatoare a pornit din Sumer, răspîndindu-se mereu către nord pînă a cuprins întreaga Europă, iar urmele genetice ale strămoșilor semiți se găsesc și la unii cetățeni din România de azi!!! Deși scrierea are 72 de pagini însoțite de mai multe fotografii, toate sînt pline ochi de asemenea revelații care i-ar speria pînă și pe nefericiții ajunși în spitalele de psihiatrie. Din citirea textului rezultă că scriitorul nu cunoaște prea bine limba română sau a batjocorit-o cu mult năduf după cum este ea prezentată în citatele reproduse de mine fiind bună numai pentru sudălmi cum zice jegoșenia cazară H. R. Patapievici.
Gabriel Gheorghe, considerat de către unii un erudit al adevăratei nostre istorii vechi, pînă mai ieri susținea că geții au fost cel mai vechi popor al Europei care se întindea de la Marea Baltică pînă la Mediterană și Egee; și de la munții Urali pînă la Atlantic, nedîndu-se îndoit sau clintit în fața celor mai obiective argumente care îi știrbeau înțeleapta gîndire. Dar a fost așa pînă mai ieri cînd, dînd revistei Pan Natura din iunie 2012, interviul intitulat Românii strămoșii Europei, aflat la pagina 18 unde ne zice dumnealui plin de năduf : „Țiganii au plecat din spațiul carpatic și au ajuns în India unde erau împărțiți în caste: casta brahmanilor – preoții, kșatrya – războinicii, asigurau siguranța. Vaisya – oamenii liberi, negustorii și casta Sudra – care erau cei mai de jos. După o serie de războaie interne, o parte au migrat în părți diferite ale Europei și Africii. Cum roirile către alte zări se făceau numai în cazurile de catastrofe naturale sau de creștere excesivă a populației, plecau de la baștină numai o parte din neam dacă nu erau mînați de vreo nenorocire naturală. Dar în articol el susține că în spațiul de pe cursul inferior al Dunării și Carpați ar fi vechea vatră de civilizație a Europei și deci nu a plecat tot poporul ci numia o parte iar ceilalți și-au continuat existența în vechile ținuturi. Adică eu care mă țin getbeget, aflu din răsuflarea acestui nevolnic păduchios că sînt neam de țigan sadea, crapa-i-ar neamul și sămînța lui de cioro-boro! Luînd în considerare titlul articolului că românii sînt strămoșii europenilor, atunci după logica dumnealui toate popoarele continentului nostru se trag din țigani, sau poate că țiganii au plecat cu toții și au rămas numai dacii semiți cum se cîntă pe sub alte ferestre la fel de întunecate ca și mintea acestui ticălos. Și atunci trebuie să înțelegem că ,,geții țigani” sau ,,țiganii geți” întorcîndu-se în baștina străbună i-au spîrcuit rău cu sabia sau cu ghioaga pe civilizații daci semiți înstăpînindu-se peste tot olatul, dar a venit vremea să se stabilească adevărul după Făcă-Tora mozaicilor interpretată măiastru de către neamul jidanilor și să fie adusă în Carpați faimoasa civilizație akadiano-sumeriano-evreiască cum pretinde Academia DacoRomână, cum dă din coadă Gabriel Gheorghe făcîndu-i pe geți țigani, cum a fost învățat I. M. Chicideanu de stăpînul/directorul lui, cazarul A. Vulpe că dacii și geții sînt popoare diferite iar cei din urmă trebuie considerați niște sălbatici, sau cum încearcă de ceva vreme să ne firitisească alte tîrîturi neaoș mioritice prin fel de fel de soboruri de taină, de umbră sau chiar la lumina zilei. Pe această linie merge și personajul amintit mai înainte OBedeya Ben Aharon Cohen sau Dorin David Aurel care zice că pe plaiurile carpatine erau numai daci, dar aceștia toți veneau din Canaan și deci erau semiți neavînd vreo legătură de sînge cu „țiganii geți” ce i-ar fi supus prin sabie!
În data de 16 martie 2012, Nabila Cuza Bechara, a ținut o conferință cu titlul Palmyra și Dacia la Biblioteca Metropolitană, filiala Dimitrie Cantemir din București, iar ca sponsor sau partener apare Societatea Cultural-Științifică Getica condusă de Gabriel Gheorghe. Dar colaborarea lor sinceră și pătrunsă numai de gînduri bune pentru ei dar rele pentru români, este mai veche și trebuie să o știe orișicine fiindcă o găsim pusă pe internet la adresa: perpessiciusparadox.blogspot.com/…/relatiile-religioase-cu-patriarhia unde Gabriel Gheorghe apare într-o fotografie ca persoană ce conduce dezbaterile la o întîlnire a Cenaclului Perpessicius/Revista de cultură Paradox care a avut loc la data de 15 aprilie 2011.
Numai punînd cap la cap informații aparent fără legătură unele cu altele, se poate descoperi țesătura invizibilă care se face în jurul nostru de vreo 22 de ani de către mafia cazară, dar cu sprijinul direct și pe față  al multor ticăloși români care au de gînd să ne clocească o nouă istorie. Nu peste multă vreme, vreun ,,mare istoric” din Occident sau USA, stipendiat de mafia sionistă ne va scrie o preistorie și istorie a neamurilor ,,dac-semit” și ,,get-țigan”, după născocirile și ticăloșiile celor arătați mai sus, iar ,,tratatul” va fi dăruit – așa cum a făcut și cazarul A Hirth la 1870 – Academiei Române cu scopul de a-i lumina pe tîmpiții români pe unde să-și caute baștina și Neamul.
Poate acum avem explicația logică a legii dată în anul 1991 de țiganul Andrei Pleșu ca ministru al culturii și cazarul Petre Roman ca prim ministru al Românie, unde țiganii erau numiți prin ucaz romanes, romani și romano nume însușite de unii țigani doar în ultimii ani, iar scopul actului normativ este să ne umilească pe noi românii că avem aceeași origine cum susține azi exegetul Gabriel Gheorghe și alte secături românești, iar dovada cea mai la îndemînă este numele de neam al țiganilor și al nostru ca urmași ai țiganilor geți. Povestea este mai veche la aceste cuiburi de nemernici fiindcă am auzit-o și din altă sursă care pretinde că se găsește cuvîntul „țigan” pentru brahmani scris în Geografia lui Strabon, dar gunoiul știutor nu a fost în stare să precizeze capitolul și paragraful. Poate că inginerul Gabriel Gheorghe a primit de la cei pentru care cîntă acum, ciubuc pentru un sugiuc dacă a ajuns să spună asemenea nemernicii despre neamul românilor.
În scrierea lui Dorin David Aurel alias OBedeya Ben Aharon Cohen există următoarea afirmație: „Comerțul Israelian era masiv axat pe relațiile cu Derzalim (dacii) din Kedar și Șeicii Arabiei… Relațiile Daciei cu Orientul sînt mai adînci decît acceptă mulți dacologi.” Dacă înțelegem ce a vrut să spună autorul prin propoziția că relațiile Daciei cu Orientul au fost mai adînci ,,decît acceptă mulți dacologi”, înseamnă că tartorul s-a consultat îndeaproape cu acești și cei mai mulți au mîrîit, dar destui dintre ei au pus botul la făcătură ieșindu-le poate din asta ceva udătură.
Vedem că scrierea lui Dorin David Aurel este în fapt o sinteză a tuturor nebuniilor care le-au trecut unor români prin cap drept revelații, sau a actelor de trădare pe față a altora – azi la noi trădarea a ajuns la mare cinste – toate făcute numai cu scopul scos la lumina zilei de a ne mai falsifica încă odată istoria pricepuții cazari, astfel ca ei să fie aici pe vecie, dar aduși pe urdinișul istoriei nu al năvălirilor din partea a doua a secolului XlX.
Dacă în această perioadă de timp al năvălirilor cazare, plăsmuitorii lor de istorii și adevăruri sfinte s-au folosit dibaci de latiniști românii și de ambițiile lor neghioabe pentru a ne falsifica cultura identitară și adevărata istorie, contestînd continuitatea românilor din geți sau daci și prin această ticăloșie lovind tocmai în sentimentul de redeșteptare națională condus de mințile limpezi ale lui C. Bolliac, B. P. Hașdeu, M. Eminescu, T. Antonescu și N. Densișianu, acum aceleași lepre jidovești susțin contrariul încercînd să deturneze în folosul lor același simțămînt de trezire din întuneric a unor români de bună credință adunați sub umbrarul dacismului care au informații sigure că istoria ne-a fost falsificată în totalitate. Și așa „dacismul” a ajuns un paravan unde jegurile cazare ne clocesc o altă făcătură, dar de data asta numai cu strigare mioritică să pară neaoșă și neboită cu pucioasă. Toată această golănie este făcută de cîțiva nemernici pretinși mari patrioți români care batjocoresc buna credință a celor mulți, încercînd să ne rescrie o nouă istorie numai după calapod cazar și pentru înveșnicirea lor în jurul Carpaților.
Ca să limpezesc pînă la capăt situația în discuție, aduc aminte aici că jidovul Lenin după ce s-a infiltrat în mișcare socialistă rusă condusă de Plehanov, la scurt timp împreună cu ceata lui de cazari l-a marginalizat pe acesta, confiscînd mișcarea și dîndu-i o nouă ideologie – iudeo-bolșevismul – iar după lovitura de stat din octombrie 1917 dată cu ajutorul hotărîtor al germanilor, a băgat cu pistolul noua otravă în capul rușilor ca fiind cea mai strălucitoare înțelepciune a tuturor timpurilor ieșită din geniala țăcălie rusă deși ea era cazară fără nici o îndoială.
Tot așa s-a întîmplat cu latinismul „doctorilor ardeleni pogorîți de preste plaiuri” și alegîndu-și loc de popas Bucureștiul. Fiind zăpăciți bine cu această doctrină de către papiștașii iezuiți care au înființat școli în Ardeal, iar pe cei mai sîrguincioși i-au trimis la Roma astfel ca îndoctrinarea să fie deplină, ,,doctorii ardeleni” povesteau și vesteau dar nu făceau decît foarte puțin în această direcție, totul rămînînd la nivelul de formă, adică snoavă, fiindcă fondul – dicționarele limbii române și tratatele de istorie – nu existau. Și atunci mafia cazară din Principatul României după anii 1867 slujindu-și interesul de a zidi la est de Carpați Israelul european, trebuiau să-i scoată pe români din acest spațiu, și, proțăpindu-se mai latiniști decît latiniștii români, au început să ne scrie fondul – poporul român și limba română s-au format în sudul Dunării și numai după secolul lX a migrat în nord unde locuiau pașnicii și dreptcuviincioșii cazari pe care i-au alungat cu mare înverșunare – dar numai în interesul lor și în dauna noastră așa cum este dovedit limpede cu informațiile de mai înainte.
Limba română veche ca cel mai fabulos tezaur al trecutului nostru multimilenar este scoasă din orice discuție despre originea românilor fiindcă ea ar opri pentru totdeauna abureala pe care o fac latiniștii, traciștii, daciștii și alți pricepuți care sar în sus că nu avem texte în limba dacă, iar ce știm despre ea sînt informații îndoielnice. Ori studiul meu lingvistic unde am comparat limba română veche cu emegi și irlandeza veche, dovedește fără putință de tăgadă că avem un fond lingvistic de cel puțin 10000 de cuvinte vechi de peste 5000 de ani, iar acest adevăr recunoscut ar încheia odată pentru totdeauna orice discuție privind originea românilor și a limbii lor. Însă scornitorii de istorii au alte socoteli cu istoria și cultura noastră identitară, de aceea nu au urechi pentru acest adevăr uluitor.
Daciștii spun că latina are la bază limba dacă veche, dar se încăpăținează să admită că limba română veche vine din cea vorbită de strămoșii noștri geți fiindcă le-ar strica jidanilor – cei care îi îndrumă în tainele făcăturilor – scorneala latinisto-slavistă-turcistă-iliro-ungară-sulară. Ne zic ei plini de ifose academice că dacii, chiar dacă nu au fost măcelăriți pînă la unul de către armatele romane, pentru a se civiliza și a intra în grațiile stăpînilor, și-au dat soațele la împerecheat cu cotropitorii – nebunie pe care se sprijină mozaismul și tot ce a ieșit din acest closet satanist – la fel făcînd și cei din estul Carpaților care, deși nu erau ocupați de romani tînjeau rău nătărăii după civilizația Romei. Numai că aproape toată soldățimea romană era de neam ivrit după făcătura cazaruluii H. Graetz și a altora din zilele noastre. Daciștii nu au reușit încă să ne explice de ce noi românii de azi avem portul identic cu al geților de pe columna lui Traian la fel fiind și în domeniul arhitecturii locuințelor, dar ne-am prostituat învățînd limba cotropitorilor. Poate că ,,uitarea” lor are legătură cu tăblițele de plumb descoperite la Sinaia pe care ei le citesc numai în limba dacă – eu cunosc pînă în prezent trei variante – dar care nu are nici o legătură cu limba română veche, iar prin această mîrșăvie ei susțin deschis latinismul satanist al jidanilor care ne-au scris mai multe dicționare ale limbii române falsificîndu-ne intenționat originea limbii strămoșești, dar și istoria în cea mai mare parte. Ei spun că limba latină vine din limba dacă, însă limba română veche nu are prea multe legături cu latina și pe cale de consecință limba tăblițelor nefiind romana sau latina veche, vor descoperi ei adevărata limbă dacă, deosebită însă radical de româna veche. De aceea ei nu vor să admită că citirea tăblițelor realizată de mine este corectă fiindcă ar fi pus în discuție făcătura latinistă a dicționarelor limbii române plăsmuite de jidanii. A. Hirth, E. Shein, Iancu Hecht, Iorgu Iordania, Alter Brauer și Iancu Fischer.
Știu trei daciști care pretind că au citit tăblițele de plumb descoperite la Sinaia; primul este A. Bucurescu care susține că scrierea de pe acestea este în limba getă pe care el a citit-o cu ușurință, dar am rămas dezamăgit de limba născocită ca fiind getă, fiindcă nu are nici o legătură cu limba română veche. O altă limbă getă sau dacică a născocit macedoneanul Ștenowski care tot așa, nu are nici o legătură cu româna veche dar înaintea lui a fost D. Romalo cu o limbă compusă din cuvinte grecești, latine și unele necunoscute! Mai nou, se omoară și Mioara Călușiță-Alecu să născocească o limbă dacă, însă tot străină de limba română veche, iar toate aceste scorneli nu fac decît să mai ,,dovedească” odată în plus că poporul român s-a format în sudul Dunării dintr-un amestec de neamuri aduse de romani și altele de prin partea locului, geții sau dacii fiind nimiciți pînă la unul, iar cei puțini scăpați de urgia morții, cumințindu-se sărmanii s-au pus pe învățat din iubire de robie limba stăpînilor. Halal minte de român verde, patriot sau român, cum dracu vrea să-și mai spună!
Daciștii, ca și latiniștii și traciștii scot din discuție limba română veche ca limbă venită din cea a geților și după o logică simplă vine și negarea oricărei legături între români și geți. Acesta este scopul ascuns al tuturor curentelor amintite mai sus, iar restul devine circ pentru găgăuță ca să meargă după făcăturile acestor prooroci mincinoși. Am să dau ca exemplu din Dacia secretă scrisă de A. Bucurescu, imaginea de la pagina 87 care îl reprezintă pe Orfeu răstignit cu următorul text în limba getă OPΦEOC BAKKI KOS, adică Orfeu, păstorul/baciul distrus/răstignit. El citește OP-PHEOS VAKKANKOS cu sensul de  cel jelit s-a înălțat(a înviat). Dacă el vede litera V în loc de B și AN acolo unde scrie I atunci poate vedea orice-i poftește inima, iar cuvîntul „vakkankos” nu se găsește în limba română însă este pipăit de el în limba getă. Cu asemenea „studii” nu facem decît să slujim cu mare zel ceea ce ne clocesc jidanii de peste 160 de ani. Aceste informații sînt suficiente pentru a înțelege bine ce pălărie invizibilă poartă mișcarea dacistă cu adevărat și nu cea de fata morgana pe care vreau să o prezinte multor naivi care nu au suficiente datesă le înțeleagă viclenia.

Dar după decembrie 1989, statul român a pornit o acțiune sălbatică de deznaționalizare a românilor, prin falsificarea istoriei  și macularea culturii identitare. De la an la an, tot mai multe fapte istorice au fost scoase din manualele școlare astfel ca românii să învețe că nu au trecut și deci nici viitor, că strămoșii lor au o origine nesigură și barbară adică sălbatică, fiind consemnați de alții doar pentru crimele și ororile făcute celor din jur, în special împotriva ,,evreilor” – popor născocit de leprele cazare către sfîrșitul secolului XlX – iar cultura lor a fost datul cu sabia, cu ghioaga și aprinderea pîrjolului. Desigur, avînd un asemenea trecut de groază, nimeni nu ar fi mîndru să iasă în lume cu fapte care înspăimîntă pe oricine. Manualul de istorie pentru clasa a Xll-a tipărit în anul 2007, în timpul Guvernului C. Popescu-Tăriceanu și sub egida Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, intitulat numai Istorie, ne prezintă o astfel de istorie falsificată în totalitate, iar cei care l-au scris s-au aflat sub îndrumarea directă a cazarei Zoaie Petre, fiica jidanului Emil Condurachi care ne-a cam șters din istoria acestor pămînturi, aducîndu-i pe greci, traci, eleniști, sarmați, sciți, alani, cumani, pecenegi și alte seminții. În această scriere răbojul timpului pentru strămoșii noștri începe cu anul 106, cînd romanii sătui pînă în gît de grozăviile dacilor asupra populației din imperiul civilizaților, au venit cu sabie și puhoi de legionari să nimicească pentru totdeauna această adunătură de triburi sălbatice, care formau ,,poporul dac”, însă după mintea acestor mincinoși îi fac pe strămoșii noștri o încropeală pusă numai pe jaf și crime! După ce i-au stîrpit pînă la unul, au umplut golul lăsat cu coloni din tot imperiul roman, astfel ca și femeilor celor măcelăriți să aibă cu cine se ține la prăsit. Ne spune capelmaistrul manualului Zoaie Petre din prepuța întunecatei ei minți că dacii erau poligami, cu haremuri de 15-20 de femei și aveau a trăi numai în împerecheri fiind neam focos și stricăcios, iar de restul trebuiau să se ocupe alții. Istoria antică a meleagurilor carpatine nu există în această lucrare fiind în fapt o dovadă clară ca lumina zilei prin care ni se fură și falsifică istoria în numele statului român, adică al românilor și numai pe banii acestora.

NNR_4

Primele trei fotografii din rîndul de sus, de la stînga spre dreapta sînt ale istoricului cazar Zoaie Petre, care ne-a falsificat manualele de istorie în anul 2007 cu complicitatea celor care au condus Ministerul Educației și Ministerul Culturii. Născută în 1940, este fiica istoricului și arheologului cazar Emil Condurachi, iar facultatea a făcut-o mai mult la fără frecvență. În perioada 1996-2000 a fost consilier al președintelui României, Emil Constantinescu, român după cetățenie și jidan după etnie.

Fotografiile bărbatului cu ochelari, din rîndul de sus sînt ale lui Mihai Roller(1908-1958), fiul unui rabin din Buhuși, de profesie inginer școlit la Moscova, în anul 1947 a condus grupul de istorici care au ticluit Istoria României, scriere prin care ne este falsificată în totalitate atît istoria poporului român cît și a originii limbii române.
La capătul rîndului, spre dreapta sînt două fotografii ale lui Aurel Vainer, născut în anul 1932 la Ștefănești Botoșani, deputat și Președintele Confederației Comunităților Evreiești din România.
Primele două fotografii din rîndul de jos de la stînga, îl prezintă pe Elie Wiesel născut în anul 1928, patronul industriei holocaustului care ne-a acuzat – blasfemie însușită și de Academia Română – că armata română a ucis în Transnistria 400.000 de mozaici, numai din ura lor antisemită.
Lîngă Wiesel, spre dreapta este părintele Tadei (1914-2003) care a trăit și slujit la mănăstirea Vitovnița – Serbia; mai departe în dreapta lui este părintele Cleopa (1912-1998) ce a trăit mai mult la mănăstirea Sihăstrie – Neamț; lîngă el spre dreapta este părintele Justin Pîrvu, născut în anul 1919 în Poiana Largului județul Neamț, și în capătul rîndului este părintele Arsenie Papacioc(1914-2011) de la mănăstirea Techirghiol.
Poporul român are o zicere care lămurește scopul înșiruirii acestor fotografii și ea sună așa: chipul și ochii omului sînt oglinda sufletului său. Dar acest aforism este și în filozofia budistă sub forma: sîntem ceea ce gîndim! De la aceste precepte am plecat atunci cînd am vrut să prezint micul tablou antropologic, pentru a dovedi influența gîndurilor noastre asupra chipului de-a lungul vieții. Vedem în fotografiile prezentate a mutrelor cazarilor o urîțenie înspăimîntătoare însoțită de ură, dispreț, vulgaritate, batjocură, trufie nemărginită și dorință de mărire prin fățărnicie, înșelătorie, lăcomie și teroare. Ori toate aceste trăsături de pe chipurile lor sînt tocmai conceptele fundamentale ale mozaismului, unde pe lîngă cele menționate, mai au dreptul lor de a lua de la goimi orice bun material sau spiritual fiindcă Iahwe numai lor le-a dat spăpînirea pămîntului, iar ceilalți nu pot fi decît robi, toate fiind îmbinate armonios în conceptul lor satanist: răul lor este binele nostru! Fiind educați în aceste concepte de la ieșirea din găoace, ei nu pot arăta decît așa cum îi prezintă fotografiile de mai sus și orice psiholog priceput în a citi mutrele oamenilor va putea desluși destul de ușor ce se ascunde sub fețele semenilor noștri chiar dacă ei ne cîntă altceva din gură.
În contrast evident cu figurile cazarilor sînt cele ale părinților ortodocși, dintre care Cleopa, Arsenie Papacioc și Justin Pîrvu sînt români, iar Tadei este sîrb și a trăit numai în Serbia, unde se vede pe chipul lor liniștea, împăcarea cu sine, existența dusă în simplitate și modestie. Toate acestea vin din conceptele religiei strămoșești – creștinismul arimin – ce spune că omul are o viață trecătoare pe pămînt și una veșnică în cerurile de lumină și energii primare ale creației. Aici, printre semenii lui el trebuie să se îngrijească de suflet pentru a ajunge la condiția spirituală de OM, trăind în înțelegere și într-ajutorare cu ceilalți, îngrijindu-se de nevoile lui, de cele ale celor din jur dar și de liniștea și dăinuirea neamului din care face parte, întărindu-și și îmbogățindu-și sufletul. Sînt două lumi spirituale opuse care se exclud, iar jegurile iudeo-cretine tocmai asta au făcut după anul 381 cînd, ajungînd stăpînii imperiului roman, i-au scos pe strămoșii noștri geți din istoria antichității furîndu-le nu numai bunurile materiale, dar mai ales pe cele spirituale. Azi asistăm la același proces de falsificare și scoatere a românilor din istoria Europei, de data asta de către jidani sau cazari, fiindcă monștrii sataniști vreau să-și șăruiască de un Iahweland sau Cazarie taman pe capul nostru și cum locul ochit de sutașii întunericului este încă ocupat, îl vor elibera ei de români dintr-un condei mînuit măiastru de feciorașii Satanei arătați în acest text și alții încă neștiuți.

În anul 2011, Institutul Cultura Român condus de cazarul Horia Roman Patapievici, odraslă de cominternist bolșevic, pe banii noștri, adică vreo 6-7 meleoane de euroi, a finanțat lucrărica România Medievală în două volume ce au împreună 400 de file din care 266 sînt cu fotografii iar restul este text scris în limbile română, germană, engleză și franceză. Făcătura este scrisă de cazarul elvețian Chrzanovsky Laurent care pretinde că este arheolog. Dau cîteva rînduri din gîndirea prepuțială și antiromânească a acestui gunoi: „Proiectul vrea să arate publicului că România este un mozaic etnic absolut extraordinar, prin prisma căruia se poate înţelege toată Europa… Părțile din care este compusă, în acest moment, România sînt foarte diferite: legătura pe care a avut-o cu imperiul bizantin, cu o parte din Europa Centrală şi o legătură cu lumea slavă. Astfel s-a creat un mozaic de popoare şi de influențe artistice, arhitectonice, absolut pasionant şi unic în Europa. În carte sînt enumerate 17 neamuri ce ar fi colonizat în timp plaiurile carpatine printre care: sarmaţi, alani, avari, huni, goţi, vizigoţi, ostrogoţi, gepizi, lombarzi, maghiari, bulgari, pecenegi, cumani, mongoli, saxoni, secui, otomani, însă lipsesc cu desăvîrșire românii ceea ce trebuie să înțelegem că noi nu avem nici o legătură cu geții sau dacii care au fost spîrcuiți pînă la unu cum zicea cu ceva vreme în urmă și cazarul R. Roesler! Dacii sînt amintiți că au migrat în Europa, dar nu se știe cînd fiindcă vămile nu erau prea bine păzite, iar celălalt nume sub care sînt menționați epigrafic de către greci și romani strămoșii noștri – geții – nici o suflare de nici o culoare! Și au mai fost uitați de la acest răboj chiar cazarii sau jidanii cum i-a amintit ca băștinași carpatini jidanul Eliezer Shein(Lazăr Șăineanu) la anul 1900 într-o scriere publicată la Londra, adică strămoșii celor care ne falsifică astăzi istoria prin această făcătură drăcească.

Cartea România medievală prefațată de cazarul Theodor Bakonsky, atunci ministrul de externe al României și aflată sub patronajul Președintelui României, Traian Braunovici Băsescu, ne spune că în jurul Carpaților pe parcursul a mai bine de o mie de ani se afla „un mozaic de civilizații, într-un teritoriu al nimănui”, iar mai tîrtziu cînd românii își întemeiază mai multe state, domnitorilor amintiți în scriere li se omite tocmai naționalitatea română. Și săracul autor buimăcit de atîta revelație jidovească, pică în drumul căutării neostoite ca o balegă de vită și se minunează singur la fila 9 a făcăturii pentru ce a descoperit: ,,La toate acestea se adaugă o enigmă filologică şi istorică de anvergură, care constă în faptul că această ţară, care nu s-a constituit decât foarte recent ca naţiune… a reuşit să îşi făurească o limbă şi o identitate proprie.”
Asaltul dat astăzi de cazari asupra istoriei și culturii identitare a românilor pentru a fi șterse complet din memoria colectivă a acestora și a fi înlocuite cu născocirile lor globalist-aneantizante de cea mai odioasă factură antiromânească, este asemănător cu cel făcut de aceeași adunătură blestemată începînd cu mijlocul secolului XlX prin pretinsul dicționar al limbii române ticluit de cazarul din Germania Alexandre Hirth care nici nu ne știa limba, la fel ca autorul blestemăției România medievală cazar din Elveția care nu știe o iotă din limba română. Laurent Chrzanovsky părințelul scriiturii sataniste antiromânești, și-a făcut „documentarea” despre istoria și cultura românilor în Rusia și Ucraina dar deloc în România chiar dacă lucrarea este despre țara noastră și tipărită tot pe banii noștri, dar sub îndrumarea leprelor cazare de la noi Zoaie Petre și H. R. Patapievici.
În aceeași direcție a maculării totale a istoriei și culturii noastre este proiectul pornit de Ministerul Culturii – Operațiunea Genensis – care urmărește deshumarea rămășițelor pămîntești a mai multor domnitori români printre care Vlaicu Vodă şi Mircea cel Bătrân, apoi cercetarea ADN-ului acestora pentru a se dovedi că au făcut parte dintr-unul din popoarele menționate mai sus ce au colonizat spațiul carpatin, dar nicidecum ar fi avut origine română fiindcă acest popor nu exista în acele vremuri, ci și-a arătat mutra ,,patibulară” numai la mijlocul secolului XlX, ca să-i alunge pe băștinașii cazari/jidani! Părți din rămășițele pămîntești ale acestora vor fi trimise atît unor centre din străinătate cît și Universității Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, unde le va studia cercetătorul jidan Alexandru Simon/Șimon. Dacă despre popoarele menționate de lepre că ar fi colonizat spațiile carpatine și au dus la formarea în secolul XlX a națiunii române, nu există nici un indiciu antropologic descoperit pînă în prezent, atunci întreb aceste jeguri cum pot face comparație între ADN-ul domnitorilor românilor și ADN-ul martor al unuia din popoarele menționate?
Pe site-ul http://www.romanianhistoryandculture.com/ , făcătură a unor jidani din SUA, scriu nemernicii că Darius s-a bătut cu geții din Mesia și cu SAKA de la nordul Istrului. Tot acești întunecați stabilește geților o patrie și pe Nistru sau undeva mai la est, urmărind să dovedească ,,istoric” că spațiul mioritic era locuit de strămoșii lor sacii sau sciții și doar mai tîrziu a fost cucerit de geți care au supus cu sabia neamul saka, tot așa cum susține și L. Chrzanovsky în făcătura România medievală. Mai scriu ei că neamul saka trăia în țara Dahia, adică Dacia după urechea daciștilor români, că Hiperboreea era undeva la sud-estul munților Urali pe acolo pe unde se plimbau strămoșii cazarilor, că poporul român s-a format în sudul Dunării dar nu se prea știe unde și alte felurite născociri mai vechi sau mai noi, prin care se urmărește să ne scoată din istoria acestor locuri. Povestea despre Dacia clădită de miște migratori veniți de la mama ciorilor dar într-o altă variantă, o behăie atît Gabriel Gheorghe cît și alte lepre nebunele care suferă de damblaua revelațiilor.
Vedem că există o coordonare perfectă între diferitele grupuri care scot numai revelații pe hornurile lor sataniste, urmărind să ne falsifice universul spiritual astfel ca să nu mai rămînă nimic din adevărata istorie și cultură identitară a românilor!
Dicționarul lui Hirth a fost tradus în română abia în anul 1976, așa ca să știm ce stă la căpătîiul etimologiei românești sau a lingvisticii, adică temelia acestei discipline a fost un tabu să nu știe românii de unde le vine otrava minciunilor care ne spun că ne-am format ca neam la sudul Dunării. Și atunci întreb prin de uimire și groază: pe ce se bazează lingvistica românească dacă această scriere a fost cunoscută numai în limba franceză iar autorul ei nu cunoștea deloc limba română? A. Hirth și-a publicat dicționarul etimologic al limbii daco-române la Berlin, Frankfurt și Paris ca să știe civilizata Europă ce limbă vorbesc românii și originea ei. La București a apărut odată cu tipăriturile din Berlin dar numai în limba franceză – atunci limba intelectualității subțiri și cu educație aleasă – fiindcă el habar nu avea de limba română. La fel s-a procedat și cu România medieval, făcătura cazarului elvețian L. Chrzanovsky; a fost tradusă și publicată în franceză, germană, engleză – limbile cele mai vorbite azi în Europa – și împrăștiată în toată lumea. Dar are o variantă și în limba română care însă nu este publică în România fiindcă românii, după zisele din carte, nu sînt un popor, ci o adunătură de tîmpiți care au învățat să vorbească între ei o ciudățenie lingvistică numită limba română. Așa cum A. Hirth cazarul german care nu cunoștea deloc limba și cultura românilor însă nu s-a rușinat să ne scrie primul dicționar explicativ al limbii nostre în anul 1870 fiind considerată lucrarea fundamentală a lingvisticii românești și tradusă în românește după mai bine de 100 de ani în 1976, tot așa și cazarul elvețian L. Chrzanovsky care nu cunoaște limba și nu știe nimic despre istoria și cultura identitară a românilor, ne-a tras o Românie medievală, care, cu sprijinul boaitei Zoaie Petre și a liotei ei de întunecați demitizatori conduși de Lucian Boia, va ajunge peste ceva vreme dacă românii nu vor pune mîna pe par, cartea de căpătîi a noii istoriografii românești!
Dar să spunem cîteva cuvinte și despre cel care a finanțat cu 7 milioane de euro cartea arătată mai sus, cazarul Horia Roman Patapievici, în calitate de Președinte al Institutului Cultural Român, organism subordonat Președinției României, adică taman lui Traian Braunovici Băsescu. Numit de T. B. Băsescu, odată ce acesta a ajuns președinte în noiembrie 2005, H. R. Patapievici a fost un nimeni din punct de vedere intelectual, pînă să-l scoată în lume Virgil Măgureanu-Astaloș ce deținea funcția de șef al serviciilor secrete române. Fiul agentului NKVD Dionis Patapievici, jidan din Cernăuți, ajuns în Partidul Comunist din Austria în anul 1940, apoi redirijat în 1948 către România pentru a-i învăța pe mioritici ce înseamnă bolșevismul.
În anul 1996, la editura Humanitas, îi apare lui H. R. Patapievici scriitura intitulată Politice, unde fizicianul pretins filozof – la neamul lui jidovesc tot nebunul care are vedenii și neobrăzare se consideră profet sau filozof – ne porcăiește atît istoria cît și cultura identitară cum nu a mai făcut-o altul pînă atunci. Fiindcă nimeni nu l-a plesnit pe rîtan peste spurcata trîmbiță, am s-o fac eu folosindu-mă de vorbele lui duhnitoare ca pucioasa și otrăvitoare ca aspida, aruncate la adresa celor care mai simt românește.
Zice peniță-guriță plin de obidă și dorință de răzbunare la fila 64, pentru cîte a îndurat pe aceste locuri: „Îmi este rușine că sînt român”! Poate că are dreptate dihania atîta timp cît el este de neam jidan, dar de cetățenie român, însă trebuie să-i fie rușine în primul rînd de mă-sa și de ta-su ca agenți KGB și spioni antiromâni, două stîrpituri degenerate și odioase care s-au împreunat pe aceste meleaguri străine lor și au prăsit o asemenea pocitanie grobiană. Dacă ar fi rămas în Ucraina sau Galiția lor strămoșească sigur nu i-ar fi fost rușine de realizările mărețe ale bandelor criminale cazare ce s-au stăpînit pe imperiul rus mai bine de 25 de ani. Înrușinatul poate oricînd să scape de această ,,povară” umilitoare, renunțînd la cetățenia română și ducîndu-se ca orice jidan sadea în USA, Israel sau la mama Dracului fiindcă acolo nu-i va fi rușine de nimic.
Despre istoria noastră pe care dospitul înțelept-fizician nu o cunoaște deloc, ne scuipă în obraz la fila 63 cu gînduri din filozofia lui prepuțială și plină de iluminări ieșite din legămîntul tartorului pe care îl slujește. „Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră constă în a ridica mereu gura zvântată iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfârşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având o băşică a udului mai mare(de, beţiile…) i-au dovedit.” Cum nu ești român jeg satanist, nu poți vorbi ca un român, ci numai ca un antiromân venetic cazar fiind prima generație a acestor ucigani aciuați pe la noi. Băgînd în istoria noastră mădularul cu ușurarea firească drept argument al logicii adevărului, golănia mă obligă să-mi amintesc de sexualitatea voastră maladivă ieșită din closetul satanist numit mozaism, toată antichitatea fiind oripilată de dezmățul care domnea în ghetourile mozaicilor pripășiți printre Neamuri. Voi care nu aveți nici istorie, nici cultură identitară, nici țară de care să fiți legați și cu care să vă spălați obrazul plin de lepră, venin și ură, agățîndu-vă existența numai de falusul Talpei Iadului și al Satanei, scuipați pe fața celor care v-au dat adăpost și masă fiindcă asta vă este toată existența voastră cuprinsă în zicerea: răul lor este binele nostru!
La fila 64 ne învață filozofic această chizducă zbîrcită, leacul pentru a ieși din nenorocirea în care se află neamul românesc de mai multe secole: „Numai violența, numai sîngele mai pot trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimţire. Mă simt personal jignit de prostia băşcălioasă, de acreala invidioasă, de stridența de ţoapă a acestei populaţii ignare… Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag.” Așa au procedat mă-ta și ta-tu cu noi românii trimițînd în pușcării, lagăre și alte locuri ale groazei pentru privare de libertate, peste 1800000 de români antibolșevici și deci antipatapievici în timpul iadului iudeo-comunist, înroșind cu sînge nevinovat pămîntul acestei țări și umplîndu-l cu munți de oase din trupurile celor asasinați de voi, urdie de criminali și monștri ai Satanei.
Îngrețoșîndu-se de locurile pe unde a călcat cînd era mucea și nu de mult ieșit din clisa mă-sii, înveninatul rapangan cu papion ne mai trage o spurcare din vîrful inteligenței prepuțiale, la fila 63 ca să știm ce damf au plaiurile strămoșești: „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării.” Cînd v-ați revărsat după mijlocul secolului XlX ca niște roiuri de lăcuste hămesite peste meleagurile românilor, erați cei mai mulți dintre voi care azi vă pretindeți băștinașii acestor plaiuri, o adunătură de cerșetori, hoți, vagabonzi și coate goale, iar documentele vremii vorbesc despre mizeria materială și morală în care trăiau majoritatea jidanilor din România, turmă de dobitoace urlătoare strunită însă dibaci de către rabini și ceilalți tartori ai întunericului. Acuma, după ce i s-a uscat mucii de la nas, viermele latrinar se bîrzoaie și strănută prin dos numai fudulie bubonică. Ca tine au mai fost asemenea prooroci, care, după ce și-au întins pielea pe burtă de cîte fasole au băgat în ea, odată numai au descoperit că îi apucă ,,revelațiile”! Așa cum nu mai dă nimeni doi bani pe scornelile din Tora, Talmud, ale lui J. Flavius, Filon, H. Graetz și ceilalți tartori ai întunericului, tot așa și tu un clitoris libidinos și îmbufnat te-ai trezit, sărind ca ars din closetul existenței tale vermaculare să ne arăți cît ești de porcos! Să-ți fie de bine și să te țină pînă la adînci bătrînețe această patologie paranoică, fără Virgil Măgureanu-Astaloș și T. Braunovici Băsescu nu erau decît un cur neșters de care trebuia să se ferească oricine.
Îmbățoșindu-se în propria gîndire imundă, limbricul înnebunit de fericirea scîrbavnicei viețuiri, ne ia din scurt la batjocorit și scuipat cultura identitară și limba strămoșească cum vedem din citatele pe care le voi da în continuare. „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…”(fila 64); „Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconștient, pînă ce mintea va fi în sfîrşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.”(fila 49); „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasam dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană.“ (Viorel Patrichi în Revista Rost nr. 24 / 2005) Să îi spun că numai ei pe unde s-au atîrnat, au otrăvit cu satanismul și internaționalismul lor gregar viața și cultura băștinașilor, de aceea pe unde și-au tîrit existența larvară, au fost priviți de majoritari ca o pegră. Ura nemărginită a acestei jigodii care ne consideră cuib de bacterii aducătoare de boli, ne obligă să privim povestea Israelului european din estul Carpaților ca pe un plan la care ei lucrează de zor și azi. Dacă peste 3,5 milioane de români au fost obligați de mafia securisto-comunistă condusă de jidani, să plece din țară după anii 2000 fiindcă le-au fost distruse sau furate peste 4 milioane de locurile de muncă, de ce această fecală puturoasă nu și-a mișcat hoitul pestilențial către alte tărîmuri mai binecuvîntate, dar își lasă scumpetea de viață să-i fie chinuită de amărala mioritică. Nimeni nu te va jeli și nici te va pomeni de bine vreodată, poate numai cele două pocitanii cu care discuți mereu pe banii noștri la televiziunea publică – Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu – credincioșii tăi susținători.
Încearcă să ne mai pună încă odată în genunchi putoarea jidovească scriind: „Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.”(fila 56) și „România are o cultură de tip second hand”(Revista Rost 24/2005, citat după o emisiune tv.). Am să-ți amintesc doar cîțiva români, care, cu această educație au dat lumii foarte mult: N. Paulescu, H. Coandă, Gogu Constantinescu, C. Brîncuși. Și din tagma lui Ucigă-l Toaca, sutașii întunericului, care, tot așa au dat lumii cît nu a putut săraca să ducă pînă a picat îngheboșată în sînge și munți de cadavre: K. Marx, F. Engels, V. I. Lenin, Alois Hidler(Adolf Hitler), I. V. Stalin și alții!
Despre neamul mioritic, zice tîrîtura destrăbălîndu-se pe propria noastră identitate: Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.”(fila 64), sau „Un popor cu substanţă tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (fila 34) și „23 de milioane de omuleţi patibulari.”(fila 53). Vedem la pocitania cazară o ură patologică însoțită de o demență nativă, fenomen caracteristic tuturor ,,proorocilor” și ,,înțelepților” adică filozofilor sataniști din oastea lui Israel. Îmi dovedesc aceste afirmații cu vorbele de ,,mîngîiere” pe care ni le spuneau cazarii în anul 1910, în Calendarul Muncii, tipărit de către partidul lor socialist din România. „Nesăţioasă bandă de reptile… Suflete perverse, vulpi, lupi, hiene,/ cu chipuri omeneşti, cu veninul negru,/ nemernici farisei, şerpi înveninaţi,/ putrede gunoaie.”  Ura lor care poate fi subiect pentru orice studiu de demență viscerală se transmite odată cu primul lapte supt și primele cuvinte auzite, astfel ca răul făcut goimilor să fie jertfă de mulțumire adusă Talpei Iadului și iubitului Satana.
Surprinde pe cei care au o leacă de habar despre istoria noastră, afirmația că poporul român este o mîlitură „daco-romano-slavă”, zicere care nu se găsea în cărțile de istorie românești, dar se discuta și diseca cu frenezie de către boaitele jidovești care știau că avem o altă istorie cum au pus-o ei în cărți după anul 2007 datorită boanghinei cazare Zoaie Petre.
Ideile acestui vierme despre istoria, limba și cultura identitară a românilor făcute publice în anul 1996 prin scriitura Politice se vor regăsi în totalitate în lucrarea România medievală finanțată de către Institutul Cultural Român, unde jegoșenia cazară era președinte, cartea a doua fiind tipărită în anul 2011 tot pe banii noștri, fiindcă sîntem ,,turmă… cu substanță tarată” cum ne batjocorește subțire dumnealui filozoful sulică muc cel mic.
Pentru aceste golănii nemaiauzite vreodată rostite la adresa poporului român și a culturii noastre de către un alogen jidan, Universitatea de Vest din Timișoara la data de 17 martie 2012 i-a oferit lui H. R. Patapievici distincția de Doctor Honoris Causa!
Dacă Banatul se ține că este fruncea cu asemenea stîrpitură cazară, mă întreb cu groază: cam cum arată dosul?

După moartea suspectă a lui Gh. Gheorghiu Dej, la mijlocul lunii martie 1965, Nicolae Ceaușescu preia frîiele puterii bolșevice în România, dar cu o particularitate care mai tîrziu va supăra rău jegurile jidovești. Și-a zis pingică-meșterică după adînci chibzuințe că modelul social bolșevic ar trebui tras pe calapod românesc – de aceea avem noi vorba: omul potrivit la locul potrivit – începînd să elimine din structurile puterii de partid, de stat și al aparatului de control și represiune pe jidani și unguri care controlau cam totul după ce îi înstăpînise bolșevicii ruși în anul 1945. Asta nu a plăcut deloc jidanilor care au început să clocească ouă de basilisc chiar pe malurile Dîmboviței la cît venin adunaseră sărmanii. Și putem constata cu uimire că adversarii tiranului scornitor care s-au tot chitit și răzgîndit după anii 1980 cum să-i vină de hac meseriașului peltic, au fost mai toți jidani dar dintre cei bolșevici care au stat călare pe gîtul bietului român după 1944 pînă l-au adus în stare de îndobitocire nemărginită cum este azi. Dau numai numele a cîtorva dintre cei ce au conspirat cu gîndul și cu fapta: Gh. Apostol, Silviu Brucan, C. Pîrvulescu, Ion Iliescu, Nicolae Militaru, A. Bîrlădeanu, iar scrisoarea celor șase(11 martie 1989) a fost semnată de C. Pîrvulescu, Gheorghe Apostol, Alexandru Bîrlădeanu, Gheorghe Răceanu, Silviu Burcan și Corneliu Mănescu, dintre aceștia numai ultimul fiind român. Atacul presei pornit din Occident și USA în anii 1980 avea ca scop înrăirea românilor împotriva lui Ceaușescu, datorită lipsurilor care erau în țară impuse de plata datoriei externe și pe cale de consecință să-i coacă neascultătorului comunist de o lovitură de stat pe care ei specialiștii în făcături de tot felul au numit-o revoluție. Să-i punem la răboj și pe revoluționarii de profesie care i-au tras o revoluție în decembrie 1989 chiar dumnealui, căpetenia acestor profesioniști ai întunericului: Ion Iliescu, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman, Cazimir Ionescu, Nicolae Militaru, Alexandru Bîrlădeanu, V. A. Stănculescu, Cico Dumitrescu și lista poate fi lungită dar ne ajunge numai atît cît să știm cine ne-a distrus Țara și Neamul, toți fiind agenți sau spioni KGB! Însă pe V. A. Stănculescu trebuie să-l punem deoparte fiindcă el, după ce i-a luat toată puterea lui Ceaușescu, i-a predat-o fără nici o fandoseală ,,cîrpei kaghebiste” Ion Iliescu de la care ne-a venit cam tot răul.
Au existat și alte grupuri care doreau debarcarea lui Ceaușescu, iar unul dintre acestea a fost cel condus de Vlăduț Nisipeanu. Mergînd în 23 decembrie la Palatul Cotroceni și văzînd ce faună se adunase în jurul lui Iliescu, l-a întrebat pe acesta ce caută acolo vechii jidani comuniști și fiii acestora, de la care a primit un răspuns năucitor sub forma întrebării: poate ești antisemit? Și așa ajunși încă odată la frîiele României bandele criminale ale neprihăniților  ,,semiți” cazari, au reactivat planul de distrugere a patriei mioriticilor pentru a o pustii, iar în urmă să înalțe – tot ei – un tărîm al veșnicei fericiri mozaice numit Iahweland, Cazaria Carpatină sau Jidania.

Constantin Olariu Arimin

Sursa: http://www.justitiarul.ro/11705-2/ ;    http://www.ariminia.ro/ro/nimicirea-neamului-rumun-sectiunea-2/



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,