Posts Tagged ‘medical

Dispozitivele medicale cu turmalină, pentru încheietura mâinii

ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.


Incheieturile mainilor sunt foarte sensibile si deseori ne confruntam cu dureri la nivelul acestora. Pe tot parcursul zilei tindem sa fortam aceasta zona si ulterior ne confruntam cu probleme ale articulatiilor. Pentru a ameliora aceste dureri se pot folosi centurile cu turmalina special create pentru zona incheieturilor.

Mod de utilizare:

Pentru un efect intens si rapid, inainte de aplicare, suprafata centrala a suportului pentru încheieturi se umezeste usor cu putina apa. Dupa aproximativ 30 de minute, se inregistreaza o usoara incalzire pe zona aplicata, insotita sau nu de senzatia de usturime. Aceste senzații pot persista pana la 3-4 ore și pot reveni pe parcursul zilei spontan sau dacă zona respectivă este umezită.Timpul recomandat de aplicare este de 1-2 ore pe zi in functie de gradul de sensibilitate.Manșetele pentru încheieturi se pot aplica și fără umezire prealabilă și pot fi purtate până la maxim 5 ore într-o zi.

Recomandari:

La inceputul tratamentului (prima saptamana), este suficient sa aplicati suportul de încheieturi pentru 1-2 ore pe zi.Din a doua saptamana de tratament, in functie de sensibilitatea dvs., puteti mari intervalul la 1-2 ore de 2 ori pe zi. Manșetele pentru încheieturi se poate aplica și fara umezire prealabila si pot fi purtate pana la maxim 5 ore într-o zi (sau in functie de limita tolerabilitatii fizice). Tratamentul complet dureaza circa 3 luni, se intrerupe timp de 1 luna si poate fi reluat ulterior.



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Dispozitivele medicale cu turmalină, pentru zona coatelor


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.


Durerile articulare pot apărea atât la încheieturile mâinilor cât şi la coate. Gândeşte-te că şi atunci când eşti la birou dar şi când ieşi în oraş cu prietenii pui presiune pe zona coatelor, ţinând mainile pe masă sau sprijinindu-te efectiv pe coate.

Mod de utilizare:

Pentru un efect intens şi rapid, înainte de aplicare, suprafaţa centrală a suportului pentru coate se umezeşte uşor cu puţină apă.După aproximativ 30 de minute, se înregistrează o uşoară încălzire pe zona aplicată, însoţită sau nu de senzaţia de usturime. Aceste senzații pot persista până la 3-4 ore și pot reveni pe parcursul zilei spontan sau dacă zona respectivă este umezită.Timpul recomandat de aplicare este de 1-2 ore pe zi in funcţie de gradul de sensibilitate. Suportul pentru coate se poate aplica și fără umezire prealabilă și poate fi purtat  până la maxim 5 ore într-o zi.

Recomandari:

Mod de intretinere:
Suportul pentru coate cu turmalină se spală de preferinţă manual cu apă curată (fără detergenţi, săpun sau înălbitori), la temperaturi sub 30 de grade Celsius.



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Preliminarii la dispariţia unei naţiuni: scenariu pentru televiziune

ATENŢIE! Player-ul postului de radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.

1. Extincţia populaţiei. Emigrare masivă, forţată de slăbirea rapidă şi dramatică a economiei naţionale şi de existenţa unei sărăcii care plasează România pe locul doi în Europa, cu 40% din totalul populaţiei aflat sub pragul de subzistenţă – numărul românilor plecaţi la muncă în străinătate, numai pe parcursul anului 2009, a fost de circa 3.000.000 de persoane, urmaţi apoi anual de alte sute de mii.

Exodul creierelor – medici, ingineri, informaticieni, cercetători, specialişti din toate domeniile.

Natalitate în picaj accentuat – România se află în al 26-lea an de declin demografic. Dacă la începutul anului 1990 România avea 23,2 milioane de locuitori, în anul 2015 are o populaţie de sub 20 de milioane.

Creşterea ratei sinuciderilor – 8 persoane s-au sinucis pe zi, în 2011, în România, potrivit unui raport al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”.

Sistemul medical în colaps – lipsa fondurilor de la bugetul de stat şi a medicilor etc.

Practicarea unui sistem de învăţământ total neperformant – dacă în 1930, potrivit recensământului, în România numărul analfabeţilor era de 9,8 milioane de persoane, iar în perioada comunistă, analfabetismul fusese aproape eradicat, în prezent, România a ajuns din nou ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din Europa, cu peste 2 milioane. La bacalaureatul din iunie 2012, la 54 de licee din România niciun elev nu a reușit să promovezpe examenul maturității. În 2013, rata medie de promovabilitate la examenul de bacalaureat a fost de 55,4%.

CONCLUZII:Ubi bene, ibi patria” (Unde este bine, acolo este patria) – sentinţă formulată de poetul roman Marcus Pacuvius (220-130 î.Hr.), citat de Cicero în Cartea a V-a din „Tusculanae Disputationes”, în anul 45 î.Hr. Acest dicton latin, parafrazat sub formula „Ubi panis, ibi patria!” (Unde este pâine, este patria), a fost declarat deviza emigranţilor de pretutindeni, de scriitorul J. Hector St. John de Crevecoeur, în cartea sa Letters from an American farmer, publicată la Londra, în anul 1782.

2. Neantizarea teritoriului naţional. Vânzarea şi concesionarea de terenuri cetăţenilor străini, în baza unor legi inacceptabil de permisive.

S-a terminat cu „Nu ne vindem ţara!”. Jupuirea României prin retrocedări frauduloase de bunuri imobile – case, terenuri, munţi, păduri etc. – chiar şi sate întregi (!) cu bisericile şi cimitirele lor, pădurile defrişate masiv imediat după dobândirea lor în instanţă.

Despăgubiri uriaşe, urmare a unor supraevaluări exagerate – permise de o legislaţie special concepută pentru jaf şi acordate inclusiv cetăţenilor străini, printre care chiar şi moştenitori ai unor hortişti şi criminali de război (!).

CONCLUZII:Corruptissima republica plurimae leges” (Statul cel mai corupt are şi cele mai multe legi), dicton al istoricul Publius-Cornelius Tacitus (55–115 d.Hr.).

3. Spolierea economiei naţionale. În „strategia” haotică a politicilor economice româneşti de după ’90, sigura certitudine predictibilă a fost corupţia. Desfiinţarea industriei – site-ul ziar15minute.net prezintă o listă cuprinzând 1256 de mari întreprinderi româneşti cu peste 1000 de angajaţi pe unitate, unele ajungând la mai mult de 10.000 de salariaţi, care au fost distruse, falimentate sau privatizate fraudulos de către guvernele care s-au perindat la conducerea ţării în ultimii 25 de ani.

Întreaga suprafață a României concesionată străinilor pentru exploatarea tuturor resurselor naturale (petrol, gaze, aur etc.), în condiţii dezavantajoase statului român.

Cheltuieli imense din bugetul de stat pentru achiziţii păguboase dictate din exterior – fregate, avioane, armament etc.

Un sistem financiar bolnav, cu o economie subterană uriaşă – în anul 2013, reprezenta 40 de miliarde de euro, cu un mecanism de impozitare fiscală neeficient; în 2010 evaziunea fiscală a fost de 10 mld. euro şi având funcţionari corupţi până la cel mai înalt nivel (vezi cazul fostului şef al ANAF Sorin Blejnar); cu împrumuturi uriaşe la bănci precum FMI şi BM, aflată la zero în 1989.

La începutul anului 2010, România avea o datorie externă totală de 80,2 mld. euro. Numai într-un an, 2009, România a împrumutat 17,9 mld. euro.

CONCLUZII: Românii trăiesc drama unor fenomene economice care parcă fac parte dintr-o nedescoperită încă „Lege a distrugerii accelerate”. Ceea ce s-a construit în România în zeci de ani, dispare în luni, săptămâni şi zile. În 1916, poetul Octavian Goga aprecia în jurnalul personal că, în România, clasa politică era compusă în totalitate din secături. Câţiva ani mai târziu, referindu-se la aceeaşi categorie de persoane, dramaturgul Victor Eftimiu declama: „M-am săturat de lichele, daţi-mi o canalie!”. O explicaţie a dezastrului economic în care a ajuns astăzi România este şi faptul că, printre cei care conduc politic destinele ţării de peste două decenii, evoluează în exclusivitate secături, lichele şi canalii.

4. Corupţia endemică. Şeful statului (!) – 68 de dosare penale: acuzaţii de fals, uz de fals, abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, bancrută frauduloasă, delapidare etc.; prim-miniştri (!), miniştri, funcţionari la toate nivelurile, magistraţi, procurori, politicieni din întreg spectrul politic, parlamentari, baroni locali, „ciocoi” de toate dimensiunile şi culorile sunt cercetaţi sau chiar condamnaţi în afaceri monstruoase de corupţie şi de jefuire a avuţiei naţionale; în decembrie 2014, 32 de şefi de Consilii Judeţene, din totalul de 41, erau anchetaţi sau arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie. Şi, „cireaşa de pe tort”, multe dintre aceste infracţiuni sunt muşamalizate de o justiţie politizată, selectivă, uneori implicată direct în fapte de corupţie de mare gravitate – a se vedea cazul procurorului şef (!) al DIICOT, Alina Bica şi cel al judecătorului CCR (!), Toni Greblă.

În privinţa „dispariţiei” Flotei României (peste 100 de nave comerciale, România era pe locul 9 în topul mondial, în 1989), procurorii anticorupţie au decis neînceperea urmăririlor penale (NUP) pentru 7 persoane implicate, pe motiv că o expertiză proprie (!) a DNA a stabilit „un prejudiciu zero”(!), iar pentru fostul preşedinte Traian Băsescu, pe motiv că „faptele nu există”(!). Ce se poate deduce din aceste hotărâri ale procurorilor DNA? Eventual, ipoteza absurdă că un Triunghi al Bermudelor înghite nave româneşti, astfel că, pe cale de consecinţă, nu există vinovaţi („fapta nu există”) şi nu sunt pagube materiale („prejudiciu zero”). În mintea procurorilor DNA, singurii „iniţiaţi” ai naţiei, navele sunt undeva în zona esoterică a portului Constanţa, dar nu le vedem noi, proştii de români. Aşa ceva…?!?!

CONCLUZII: „România este mare, cine fură ăla are!”, „Ţara noastră îi bogată, fură tăţi şi nu să gată!” – ziceri din popor. „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!”  – lozincă scandată la demonstraţiile de stradă.
România este percepută drept una dintre cel mai corupte ţări din Europa.

5. Distrugerea patrimoniului cultural naţional. Furtul la dimensiuni monstruoase, mai ales în perioada vidului legislativ de după 1989 – monede dacice, artefacte, obiecte de artă populară, tablouri, icoane, mobilier religios, bijuterii, elemente și chiar structuri din case populare – vezi şi afacerea GOJDU.

Ministerul Culturii nu are o „Listă a monumentelor istorice” la zi, cu o evidenţă clară asupra fiecărui monument în parte. Această deficienţă gravă denotă lipsa evidentă de voință a factorilor decizionali, cu efecte devastatoare, în care distrugerile sunt aproape permise.

Restituiri ilegale de bunuri de patrimoniu. Neglijarea intenţionată a promulgării unei legislaţii protective pentru patrimoniul cultural naţional, lăsând cale liberă jafului generalizat.

Fonduri nesemnificative, ca şi inexistente, alocate de la bugetul de stat – Ministerul Culturii are doar șase angajați (!) care se ocupă de întregul patrimoniu cultural al României, la care se adaugă specialiştii de la cele câteva filiale din teritoriu.

Zeci de şantiere arheologice au fost pur şi simplu abandonate.

CONCLUZII: „Patrimoniul cultural din România este o chestiune de siguranță națională” – citat din interviul acordat de Şerban Sturdza, vicepreşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, ziaristului Vlad Ignat şi publicat în ziarul Adevărul (27 martie 2013) şi în revista Historia (aprilie 2013).

Piese, de câte 1-1,5 kg (!) bucata, turnate din aur provenit de la monede Koson topite au fost vândute în străinătate ca fiind brăţări dacice şi, o parte (13, cântărind 12,633 kg), au fost răscumpărate ulterior, prin acţiuni ale Ministerului Culturii, cu sume exorbitante (6 milioane de euro). Escrocheria îşi face efectul şi acum!

În 1920, Consiliul Orășenesc Brașov a donat (!?) Castelul Bran, bun de patrimoniu inestimabil, reginei Maria. E un blestem faptul că în România s-au găsit nemernici prădători de ţară, de-a lungul tuturor timpurilor şi în toate structurile sociale. La moartea sa, regina nu a lăsat castelul ţării căreia i se cuvenea, ca bun de patrimoniu de neînstrăinat şi l-a trecut în testament în proprietatea fiicei sale Ileana. După 1948, Castelul Bran a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului român, fiind amenajat şi administrat ca muzeu de istorie și artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare terminată cu bani din bugetul statului român, în 1993. La 18 mai 2006, după o perioadă de proceduri juridice foarte controversate, castelul este retrocedat. La data de 1 iunie 2009, intră pe deplin în posesia habsburgilor moștenitori: Dominic, Maria Magdalena și Elisabeta, fiind astfel definitiv înstrăinat.

Principalul vinovat al acestei acţiuni incalificabile împotriva patrimoniul cultural al României este fostul ministru al culturii Adrian Iorgulescu, implicat şi în alte afaceri necurate asemănătoare: retrocedarea Castelului Peleş, cazul aşa-ziselor brăţări dacice de aur etc. Dar, e vinovată şi clasa politică de după 1989, în întregimea ei, pentru elaborarea legislației actuale, inadmisibil de permisivă când e vorba de avuţia naţiei.

La 15 ianuarie şi 26 februarie 2007, istoricul Mihai Pelin scria în Cronica Română: „Acum, Dominic de Habsburg vrea să vândă ceea ce i s-a oferit în condiții perfect ilegale… Ce ar mai trebui ca lui Adrian Iorgulescu să-i intre în cap că se joacă cu focul? Actualul guvern îl apără şi-i cântă în strună, dar n-ar fi exclus ca un alt guvern să-i ceară socoteală pentru escrocheriile puse astăzi în operă. Şi chiar dacă nici aşa ceva nu va surveni, omul oricum va rămâne în istorie ca un ministru pe care l-a durut undeva de soarta patrimoniului cultural naţional şi de soarta culturii, în general… În schimb, în Parlament se vorbeşte despre formarea unei comisii de anchetă, care să cerceteze condiţiile evident suspecte în care a fost cedat unui cetăţean străin un bun remarcabil de patrimoniu cultural şi istoric. Îi dorim succes, deşi ne îngrijorează faptul că această comisie va lucra sub girul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi corupţiei a Camerei Deputaţilor, prin zelul căreia s-au acoperit destule matrapazlâcuri.” Ceea ce, din păcate, s-a şi petrecut cu adevărat.

6. Slăbirea Bisericii Ortodoxe Române – Ortodoxia este percepută ca religie naţională în România, în primul rând datorită faptului că 86,8% din populație este de această confesiune (conf. recensământului din 2002).

Scoaterea religiei din şcoli.

Presiuni şi sprijin material din partea unor cercuri oculte din exterior pentru dezvoltarea în România a mişcărilor de emancipare a homosexualilor – având ca efecte directe disoluţia instituţiei familiei şi subminarea moralei creştine.

Atacuri sistematice în mass-media – propagarea de informaţii denigratoare – şi în zona creaţiei artistice – filme, piese de teatru, artă plastică – blasfemiatoare: piesa de teatru Evangheliştii scrisă de Alina Mungiu Pippidi, în 1992, ridiculizează întreaga istorie a mântuirii. Iisus Hristos este prezentat ca un om fără personalitate, un pretext pentru o mare farsă religioasă, un profet supus manipulării şi apetenţei sexuale. Sfântul Apostol Pavel este în piesă un farsor şi un ucigaş, iar evangheliştii sunt nişte impostori plătiţi să scrie la comandă despre evenimente inexistente.

Pe scenă, secvenţele vulgare sunt numeroase şi culminează cu un act de sex oral (!) între Iisus şi femeia păcătoasă, care în Biblie este prezentată ca o pildă luminoasă de pocăinţă, spălând cu lacrimi picioarele Mântuitorului. Juriul Galei UNITER a desemnat Evangheliştii drept „cea mai bună piesă românească” a anului 1992, întrucât ar reprezenta un „proiect de resuscitare (!) a dramaturgiei româneşti”. Piesa a fost pusă în scenă la Ateneul Tătăraşi din Iaşi.

Filmul „După dealuri”, scenariul şi regia de Cristian Mungiu, este inspirat de romanele semnate de Tatiana Niculescu Bran despre cazul din 2005 al unei tinere care a murit la o mănăstire izolată din România, după o exorcizare. În fapt, este vorba despre acţiunile unui călugăr şi ale câtorva călugăriţe ale căror fapte psihopatice, prin generalizarea indusă, sunt proiectate explicit asupra imaginii bisericii ortodoxe. Criticul de film Mircea Valeriu Deacă susține că „reperul principal al filmului ar fi icoana bisericească”. Pelicula a avut premiera la 19 mai 2012, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, unde Cristian Mungiu a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu.

CONCLUZII: În Pastorala de Crăciun din 2014, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen, a spus: „Credinţa noastră nu este un articol de import. Ea este sufletul cu care s-a născut poporul român. Este temelia vieţii noastre sufleteşti, e centrul ei de greutate, este siguranţa noastră în faţa neprevăzutului nostru istoric. Şi nu avem noi dreptul, şi nicio generaţie nu-l are, de a înstrăina sau profana, după gustul timpului, acest străvechi şi sfânt patrimoniu naţional al tuturor veacurilor şi generaţiilor româneşti… Or, eliminarea religiei din şcoli este un atentat la fiinţa noastră naţională, la credinţa neamului nostru românesc, este o ofensă a maiestăţii divine”.

7. Discreditarea sentimentului naţional. Ridiculizarea noţiunii de patriotism. Aruncarea în derizoriu a valorilor naţionale. Crearea psihozelor facebook-iste – componentă a manipulărilor cu ţinte globaliste. Intoxicarea tradiţiilor naţionale şi a folclorului românesc – fenomenul „bălălău”, manelismul.

CONCLUZII:

  • 1. „Un popor fără tradiţii este un popor fără viitor.” – politicianul Columbian Alberto Lleras Camargo
  • 2. Din filozofia şi din morala manelistă: „Ban pe ban pe ban, pun ban pe ban / Fac afaceri mari în stil american / Că cel mai mult şi cel mai mult / Un lucru în viaţă mi-a plăcut / Să am euro şi parai / Dar fără să ridic un pai.” (Florin Salam); „Fur la tata bani cu sacu / Şi-i dau toţi să fiu al dracu / Şi când îmi vine mie pe chelie / O ţin din beţie în beţie / Vagabond de meserie… Dacă vrei să-ţi fie bine / Atunci scapă-mă de tine / Dar dacă te joci cu focul / Am să-ţi fac electroşocuri.” (Nicolae Guţă).

8. Diabolizarea poporului. Promovarea pe plan mondial a unor imagini deformate în mod grotesc despre români, cu generalizări defăimătoare şi profund umilitoare. Românii, cei mai fioroşi hoţi, tâlhari şi criminali. Holocaustul din România hipertrofiat. Comunismul cel mai nemilos din lume. „Revoluţia” din ’89, cea mai sângeroasă. Dictatorul cel mai odios. Oare cine şi de ce a hotărât executarea acestuia în ziua sfântă a Crăciunului? Nivelul de inteligenţă al românilor printre cele mai scăzute.

Un studiu ştiinţific, publicat în 1940, de prof. C. Rădulescu-Motru, demonstra că românii aveau la acea dată o inteligenţă normală şi o rapiditate în gândire peste medie.
O altă cercetare, realizată în 2010, de profesorul Richard Lynn (Universitatea din Ulster), îi plasează pe români, în ceea ce priveşte coeficientul de inteligenţă al popoarelor europene, pe locul 27 din 29 de ţări.

Trădătorii/vânzătorii de ţară cei mai eficienţi. Oportuniştii cei mai jalnici.

CONCLUZII:

  • 1. Dacă este să dăm crezare acestor cercetări privind nivelurile de inteligenţă, atunci nu putem decât să constatăm că locul codaş ocupat acum de noi în clasamentul european, mai ales la categoria de alfabetizare ştiinţifică – aproape jumătate dintre români (42%) cred că Soarele se învârte în jurul Pământului, în timp ce 7 procente nu ştiu ce să spună sau nu vor să răspundă, se datorează unei degradări continue a societăţii româneşti.
  • 2. Ultimele două opinii sunt pe cale de a fi larg acceptate, în primul rând, de cei care cred că ne merităm soarta. Că multe dintre nenorocirile de mai sus, inclusiv pocirea imaginii, ni le facem cu mâna noastră. E drept, uneori, acţionăm şi ca o consecinţă directă a unui semnificativ impuls. „Prietenii” ştiu din partea cui vine provocarea, de ce este declanşată şi cum se manifestă.

EPILOG
Tendinţele aproape suicidare ale evoluţiei României, în acest prim sfert de secol 21, vin ca o mănuşă pe mâna tot mai viguroasă a NOII ORDINI MONDIALE – NOVUS ORDO SECLORUM. Vestea bună (good news) – dacă ne încălzeşte cu ceva – este că nu suntem singurii în această situaţie. Vestea proastă (bad news) este că noi suntem în vârful lănciilor şi nu este nicio noutate (no news) că ţintele ce urmează a fi străpunse – „glasul sângelui”, apartenenţa la o rasă, la un popor, la o cultură, la o religie – au o duritate redutabilă, care le-a permis să reziste de la începuturile omenirii până în prezent. Originea etno-culturală este considerată, mai ales în cercurile naţionaliste, ca fiind „ultima linie de rezistenţă împotriva haosului”.

Sursa: http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=11436



Tags : , , , , , , , , ,

Către fascismul medical. Dezvăluiri despre propaganda vaccinărilor forțate



Cum îţi dai seama dacă o temă este fabricată de forţe contrare interesului public şi propulsată de agenţi de influenţă?

Sunt câteva mecanisme comune pentru o astfel de agendă mediatică ce este împinsă înainte pentru a pregăti terenul unei schimbări legislative:
selectarea/focalizarea asupra unei probleme care este fie reală, deşi minoră, fie total inventată, dar prezentată ca una existentă şi acută;
– amplificarea acestei probleme până la prezentarea ei ca o primejdie iminentă;
prezentarea soluţiei care, singură, poate înlătura primejdia. Cum primejdia e mare, soluţia trebuie impusă cu forţa, prin lege şi poliţie;
– identificarea duşmanului, a celor care se opun soluţiei „salvatoare”.

Alegerea duşmanului e importantă: nu trebuie țintite categorii sociale sensibile, cum ar fi părinţii, mamele etc., căci rişti să-ți atragi ostilitatea opiniei publice. Duşmanul e selectat întotdeauna din categorii facil de demonizat – sunt grupuri sociale minoritare, aflate în răspăr cu concepţiile dominante. Cu cât mai exagerate sunt opiniile acestui duşman social, cu atât mai bine. Dacă nu prea există, atunci li se atribuie păreri exagerate şi bizare, iar dacă nici aşa nu merge, atunci se infiltrează agenţi provocatori în grupul ales pentru defăimare.

Modelul e, practic, universal valabil, însă aici îl aplicăm în cazul recentei campanii de impunere a vaccinărilor cu forţa. Căci asta înseamnă proiectul de lege anunţat de ministrul Sănătăţii N. Bănicioiu: nu imunizare obligatorie, ci vaccinare cu forţa. Căci cuvintele pe care le folosim contează…

Să o luăm pe etape:
I. Campania a început cu definirea manipulatorie a problemei prin care un fapt a fost amestecat cu o opinie: în România rata vaccinărilor scade din cauza propagandei anti-vaccin.

În realitate, scăderea ratei vaccinărilor (pentru unele tipuri de vaccin) este singurul fapt relativ incontestabil. Agenţii de influenţă şi propagandă ai vaccinărilor forţate au amestecat, însă, acest fapt relativ obiectiv din punct de vedere statistic cu opinii nedemonstrate: cauza scăderii vaccinurilor a fost teza propagandistică; este campania anti-vaccin dusă în special, de organizaţii „ortodoxiste”. Nimeni, nicăieri, nu a demonstrat că aceasta este o cauză factuală şi nu o opinie avansată de propagandişti. Nimeni nu şi-a pus problema să verifice această teză. Nimeni nu a măsurat impactul şi influenţa reală a opiniilor anti-vaccin. Toţi au luat-o de bună, deşi confuzia între fapt şi opinie este una din cele mai elementare şi banale trucuri de manipulare a discursului.

Poate că rata vaccinărilor a scăzut, de fapt, de la calitatea proastă a acestora; poate de la proasta organizare sau de la scandalurile prin care industria farmaceutică s-a compromis: gripa aviară, gripa porcină, vaccinul anti-HPV. Esenţial pentru agenţii de influenţă era tocmai ocultarea adevăratelor cauze ale neîncrederii în vaccin. Iar aceste cauze, în opinia noastră, nu sunt de găsit în campaniile anti-vaccin, ci în scandalurile create chiar de Big Pharma şi în maniera absolut scandaloasă în care s-a manipulat frica oamenilor.

Cel.ro

II. Totuşi, chiar şi aşa, scăderea ratei vaccinărilor este relativ moderată. Din nou, cifrele, faptele, nu justificau în niciun caz prezentarea situaţiei drept dramatică, de natură a mobiliza autorităţile, presa, organizaţiile internaţionale (OMS).

La fel ca în prima etapă, s-a mers pe baza inferenţelor, nu a realităţilor, pe baza supoziţiilor, nu pe cea a faptelor: teza prezentată a fost că scăderea ratei de vaccinări ne pune în pericol epidemic. O presupoziţie, practic, nedemonstrată. S-a invocat o epidemie din SUA – însă neconvingător, cu puţine date, fără a se urmări cazul până la capăt pentru a se vedea dacă e vorba de ceva real sau a fost doar o inflamare artificială a temei şi acolo. Important e ca opinia publică să fie „sensibilizată”, adică speriată, înfricoşată. Ne adresăm afectelor, nu raţiunii.

III. „Soluţia” în faţa unei astfel de „primejdii” a fost, în mod previzibil, susţinerea unei legi care să introducă în România vaccinarea forţată.

La noi, legislaţia nu prevede sancţionarea părinţilor pentru evitarea vaccinărilor. Însă şi aici încep problemele: ce fel de sancţiuni? Și cui se vor aplica? În varianta hard, susţinută de unele minţi cufundate în adânci bezne staliniste, se cere urmărirea penală şi închisoarea pentru cei care promovează viziuni anti-vaccin (de pildă, Olivia Steer să fie dată în judecată pentru omor din culpă în cazul în care mor copiii de pojar) şi sancţionarea moderată a părinţilor; în variantele soft, se renunţă la ideea închisorii pentru unele vaccinuri, însă se invocă amenzi grele şi blocarea accesului la educaţie, precum şi cenzurarea punctelor de vedere anti-vaccin.

IV. După cum am menţionat anterior, identificarea duşmanului în acest caz, a însemnat țintirea grupărilor ortodoxe, în special a organizaţiilor care au promovat cartea dr. Christa Todea Gross Vaccinurile: Prevenție sau Boală?, precum şi a unor vedete uşor de atacat, precum Olivia Steer. Disproporţia e covârşitoare: pe de o parte ai autorităţi, presa şi grupuri de interese, pe de alta ai câteva organizaţii şi nişte vedete numai bune de făcut terci prin campanii pe Facebook.

Ca şi în alte cazuri, tot acest mecanism este pus în funcţiune pentru a se evita o dezbatere reală în care să fie incluse toate punctele de vedere rezonabile. Scopul este obţinerea vaccinărilor forţate şi penalizarea celor care „mişcă în front”, mai ales a celor care au argumente. Aici nu este vorba despre Olivia Steer, ci posibilitatea de a pune problema în termenii săi reali, obiectivi, posibilitatea ca publicul să revendice nu doar un cuvânt de spus pe această temă, ci şi controlul asupra procedurilor şi campaniilor de vaccinare.

În opinia noastră, asistăm la un joc făcut în favoarea marilor companii farmaceutice şi nu am fi prea surprinşi dacă peste câţiva ani, într-un scandal de tip pharmaleaks, să vedem nişte contracte şi conflicte de interese… interesante. Vaccinurile sunt produse farmaceutice care se achiziționează pe mulţi bani; asigurarea anuală a unor comenzi de milioane de produse nu este de ici de colo. Un alt argument în acest sens este dat de disproporţia grotescă între mobilizarea pro-vaccin şi starea de ansamblu a sistemului sanitar românesc.

Facem cu toţii, cotidian, experiența spitalelor româneşti. Criza de doctori, de asistente, de medicamente, de locuri este deja cronicizată şi agrava(n)tă. Există un exod al medicilor, îndeosebi al celor specialişti. Ce ne arată nouă acest lucru? Faptul că sistemul public de sănătate se află într-o criză destructurantă. Facem legi care alungă medicii specialişti şi care ne forţează la vaccinare. Nu e ceva schizoid aici?

Dar şi vaccinările intră, cumva, în acelaşi tablou. După cum ştiţi, singurul producător de vaccinuri românesc, Institutul „Cantacuzino” e pe butuci. Impunerea forţată a vaccinărilor este o uşă deschisă profiturilor uriaşe ale Big Pharma. Nu contează că, iniţial, se va începe cu câteva vaccinuri – presiunile vor fi constante spre lărgirea schemei de „imunizare”.

Criza sistemului sanitar şi presiunile spre vaccinare forţată au ceva în comun: aceeaşi presiune spre privatizarea sănătăţii româneşti, spre externalizarea acestor servicii, spre sporirea profiturilor marilor companii.

Cum putem reacţiona noi, cei care nu avem încredere în aceste „heirupisme” interesate?

În opinia noastră sunt câteva revendicări şi teme pe care ar trebui să se concentreze scepticii vaccinărilor în masă: 

Păstrarea libertăţii de decizie a părinţilor. A accepta forţarea vaccinărilor şi sancţionarea părinţilor ar însemna şi promovarea unui principiu prin care statul dobândeşte un drept în plus asupra copiilor în raport cu părinţii. Nu există argumente serioase pentru obligativitatea vaccinărilor, altele decât supoziţii nedemonstrate despre pericolul revenirii epidemiilor şi al efectului de turmă al imunizărilor.

Democratizarea sistemului sanitar.* Există un proces de medicalizare a sănătăţii publice. Publicul este total exclus din deciziile şi din controlul exercitat asupra deciziilor majore din sistemul sanitar, asupra priorităţilor stabilite. Se tinde către un exclusivism al dezbaterilor şi deciziilor care să fie conduse de către cercuri restrânse de „experţi”ce îşi atribuie poziţii infailibile.

Transparenţa în dezbateri şi decizii. În prezent nu avem o dezbatere, ci o manipulare grosieră a temei şi agendei publice. O dezbatere reală nu poate ocoli problemele reale care au dus la neîncrederea în vaccinuri: încălcarea gravă a încrederii prin malversaţiuni ce constau în proceduri nesigure de producere şi comercializare a vaccinurilor; conflicte grave de interese ce constau în legături corupte între marile companii şi experţi ce vorbesc din poziţii oficiale, pretins neutre; excluderea oricăror opinii neconforme cu dogma imunizărilor copiilor exclusiv prin vaccinări în masă şi obligatorii (de pildă, excluderea posibilităţii practicii vaccinărilor „personalizate”, excluderea din discuţie a factorilor complecşi care duc la îmbunătăţirea sistemului imunitar etc.).

Cantonarea discuţiei pe temele autismului indus de vaccinuri şi de alte efecte secundare poate fi o capcană. Este ceea ce doresc agenţii de influenţă ai Big Pharma. Astfel de teme nu trebuie excluse, evident, ci asumate de cei care au capacitatea şi dreptul de a se pronunţa în cunoştinţă de cauză. Trebuie să fie arătate efectele secundare ale vaccinurilor, însă dacă discuţia se duce doar în zona autismului, atunci se pierde din obiectiv problema de ansamblu, pe care am urmărit să o schiţăm aici: transformarea unor servicii medicale în obligaţii polițienesco-sanitare.**

Sistemul sanitar există pentru om şi nu omul pentru sistemul sanitar. La fel şi vaccinurile. Ele sunt un mijloc, nu un scop în sine, iar dacă este aşa şi în plus, achiziţionarea lor depinde de bugetul public, adică de contribuţia noastră, atunci noi, adică publicul trebuie să avem un cuvânt hotărâtor de spus în ceea ce priveşte modalitatea şi condiţiile de organizare a acestui serviciu.

Note:
*Prin democratizare a sistemului sanitar înţelegem forme de participare a celor care susţin sistemul public la decizie, organizare şi implementare, precum şi forme de răspundere pentru oficialităţi, companii şi medici. Nu înseamnă că orice „laic” şi-ar putea da cu părerea pe teme medicale. Ce trebuie prevenit aici însă, este restrângerea dreptului de decizie la un grup exclusivist de oficiali şi experţi pasibili să se afle în conflicte de interese, precum şi cenzura opiniilor.

**La prima vedere, ar părea că există o contradicţie între destructurarea sistemului public de sănătate, tendinţa spre privatizare şi ideea de fascism medical – transformarea unor servicii medicale în obligaţii polițienesco-sanitare. Doar aparent, pentru că statul devine un intermediar între marile companii farmaceutice şi alte grupuri de interese din sfera industrial-farmaceutică şi „beneficiarii” cu forţa (şi pe bani) ai acestor servicii. În acest sens, criza e simptomatică: sistemul sanitar nu mai este în stare să asigure serviciile medicale de care oamenii au nevoie în mod real, dar e coercitiv şi poliţienesc în serviciile pe care sistemul le declară drept necesare şi obligatorii.

Sursa: cuvântul-ortodox.ro

Flag Counter

Cel.ro

Facebook

Nicusor Plosnita likes

Centrul Naturist DIO

Tags : , , , , , , , , , , ,