Posts Tagged ‘moarte

Desfrînarea sexuală: aspectul ştiinţific al problemei prin prisma teoriei despre telegonie

ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.

Este firesc faptul că doi tineri, căsătorindu-se şi dorindu-şi copii, visează la urmaşi sănătoşi. Dar nu toţi cunosc cum influenţează asupra sănătăţii urmaşilor şi eredităţii generaţiilor viitoare curăţia şi castitatea celor doi. Recent, s-au făcut publice materialele ştiinţifice foste secrete despre un fenomen neobișnuit, numit „telegonie”.
Cunoştinţele şi datele  despre telegonie s-au bazat în trecut mai mult pe metoda empirică şi observaţii practice, decât pe cercetări teoretice, dar în ultimul timp, au apărut noi abordări ştiinţifico-teoretice ale acestui fenomen: genetica ondulatorie (doctorul în ştiinţe medicale V. Barbaş) şi biochimia (S. Pruziner). Strămoşii noştri cunoşteau intuitiv acest lucru şi de aceea preţuiau foarte mult fecioria celor ce se căsătoreau. S-a adeverit că nu este de ignorat faptul dacă o femeie a avut relaţii intime până la căsătorie şi naştere. La fel, nu e de neglijat atunci când un bărbat a avut partenere sexuale până la căsătorie şi conceperea copilului. Fenomenul telegoniei elucidează aceste realităţi.

Termenul de telegonie vine de la latinescul tele (îndepărtat, la distanţă) şi gonos (neam, naştere) sau gono (sămânţă, glande sexuale, hormoni). Astfel, telegonia înseamnă literalmente „hormoni sexuali îndepărtaţi” sau, bazându-ne pe cercetările geneticii cuantice, „influenţa hormonilor sexuali asupra generaţiilor viitoare”. S-a adeverit că informaţia genetică, ereditară se transmite nu doar prin intermediul genelor (purtători materiali), dar şi prin câmpurile informaţionale ale genelor, şi chiar mai mult decât în primul caz. Dacă omul a avut relaţii intime, atunci datele cuantice despre partenerii săi sexuali sunt prezente tot timpul în organismul său, în sistemul său informaţional şi pot influenţa generaţiile viitoare prin transmiterea diverselor informaţii  genetice către acestea. Anume din cauza acestui fenomen (al telegoniei), o fată decăzută, desfrânată era considerată stricată, nedemnă de căsătorie, ea nu putea asigura urmaşi genetic curaţi (ai unui bărbat). De aici obiceiul dur, din punctul de vedere al moralei sexuale contemporane, de a unge cu păcură poarta fetei care a greşit, care s-a „poticnit”. Acesta era un semn că fata este stricată, ne fiind bună pentru căsătorie, pentru cununie, pentru perpetuarea neamului cu care ar fi dorit să se unească. (De ce toate restricţiile sunt axate mai mult la femeie? Cred ca  explicaţia poate fi destul de simplă: bărbatul dă, seamănă, iar femeia primeşte, încolţeşte sămânţa şi probabil este predispusă mai mult la păstrarea informaţiei genetice).
Contemporanul lui Ch. Darwin, biologul francez, profesorul F. Le Dantec a descris diferite situaţii legate de fenomenul telegoniei în lucrarea „Individul, evoluţia, ereditatea şi neodarwiniştii”. Este elocvent exemplul despre încrucişarea calului cu zebra. Aproximativ cu 150 de ani în urmă, crescătorii de cai care se ocupau de obţinerea noilor rase, pentru a îmbunătăţi rezistenţa cailor au hotărât să împerecheze iepele cu masculii-zebre. Experienţele au eşuat, deoarece în rezultatul împerecherii, nu a avut loc conceperea.  Peste câţiva ani, iepele care au participat la acest experiment au dat naştere la mânzi vărgaţi, chiar dacă s-au împerecheat cu cai de rasă. Lumea academică a fost şocată. Însă crescătorii de câini nu s-au mirat, deoarece aceştia  cunoşteau  faptul: dacă o căţea de rasă măcar o dată se împerechează cu un căţel dulău( de curte), chiar dacă nu a conceput la moment, oricum pe viitor ea nu mai dă naştere la câini de rasă.  La fel şi crescătorii de porumbei ştiu, că atunci când o porumbiţă de rasă a fost „călcată” de un hulub simplu,  ea nu va mai avea pui de rasă: ba penajul cozii nu corespunde, ba culoarea ciocului etc. De fapt, despre telegonie cunosc foarte bine toţi crescătorii de animale, bazându-se pe practica proprie, altfel nu ar mai exista cai de rasă, vaci de lapte, zibeline veritabile…
În a două jumătate a secolului al XIX-lea, în faţa savanţilor a apărut problema: „Oare se răsfrânge asupra omului efectul telegoniei?”. Această întrebare a dat startul unor complexe cercetări fiziologice, antropologice, sociologice, statistice etc. În curând s-a ajuns la concluzia: „Într-adevăr, efectul telegoniei se răsfrânge şi asupra omului,  ba chiar într-o măsură mai mare decât în cazul animalelor”. În capitolul „Telegonia sau influenţa primului mascul”, F. Le Dantec face concluzia: „Nu doar primul mascul are influenţă asupra urmaşilor, dar şi ceilalţi parteneri ai femeii… şi copilul care se va naşte de la această femeie, care mai are copii de la diferiţi amanţi, poate avea şi trăsăturile tuturor celorlalţi taţi.” Astfel proverbul popular „Apără-ţi cinstea din tinereţe.” a căpătat o fundamentare teoretico-ştiinţifică. Este bine să menţionăm aici cuvintele Sfântului Grigore de Dumnezeu Cuvântătorul, care atenţiona că: „Desfrânatul păcătuieşte împotriva neamului său.”
Investigaţiile la care ne-am referit au demonstrat, deşi nu au putut explica, faptul că în timpul intimităţii datorită informaţiei căpătate prin câmpurile informaţionale ale genelor au loc schimbări la nivel genetic-sexual în organismele femeii şi bărbatului, schimbări care în viitor se  pot răsfrânge asupra urmaşilor unuia sau ambilor dintre cei doi parteneri, chiar dacă ei nu au conceput împreună. Deci, cei care practică „iubirea liberă” pot avea urmaşi care nu seamănă nici cu mama, nici cu tata, ci cu „vecinul”. Viaţa ne oferă multe exemple de acest gen.  Dar trebuie să menţionăm că în modul acesta se moştenesc nu doar trăsături fizice, cum ar fi tenul, culoarea ochilor, părul etc., ci şi parametri socio-psihologici, precum predispoziţia pentru alcoolism, comportament amoral, boli psihice etc.
Fenomenul telegoniei a demonstrat că noţiunea de „feciorie” este una moral-genetică. Acest aspect este foarte important. Dacă un bărbat şi o femeie doresc un copil sănătos şi dacă doresc să simtă dragostea din partea acestui copil, să aibă respect din partea lui, şi nu batjocură, ei, ambii, trebuie să fie feciorelnici până la căsătorie şi fideli în relaţiile conjugale. Orice relaţie sexuală conduce la schimbarea genetică a fiecărui dintre parteneri, chiar dacă ei nu au conceput împreună. Aceasta, inevitabil, atrage schimbări de comportament din partea viitorilor copii, care se simt străini de părinţii lor şi, deseori, intervin situaţii conflictuale şi de ură între părinţi şi copii. Această povară se transmite din tată-n fiu.
Fecioria, castitatea, curăţia şi fidelitatea conjugală constituie baza genetică a fericirii şi bunăstării familiale, transmise din generaţie în generaţie. Aceste criterii asigură nu doar trăinicia familiei, dar şi a naţiunii şi statului. Iată de ce toate confesiunile religioase insistă asupra valorilor de castitate, promovate atât la nivel familial, cât şi la nivel statal. Adevărul biblic că din cauza nelegiuirii, în mulţi se va răci dragostea, se confirmă o dată în plus prin experienţa vieţii. Nelegiuirile invizibile din sfera intimă a vieţilor oamenilor se reflectă în dezordinea, haosul vizibil din societatea de astăzi: copii sănătoşi, practic, nu se nasc; femeile şi bărbaţii sunt invadaţi de multitudinea bolilor ginecologice şi urologice; tot mai mult în viaţa omului contemporan se înrădăcinează sentimente şi noţiuni ca: frustrare, înstrăinare, înrăutăţire, agresivitate, situaţie criminogenă, suicid etc.
Odată ce savanţii au ajuns la asemenea concluzii, investigaţiile în acest domeniu au fost interzise, considerându-se a fi tabu, şi lucrările ce au abordat acest subiect au fost treptat restrânse. Practic, savanţii nu aveau de ales: demonstrarea ştiinţifică a faptului că omenirea contemporană este rezultatul vieţii amorale, instinctive, însemna renunţarea atât la pilonul şi principiul de bază al civilizaţiei actuale – trăirea pentru plăcere şi desfătare, cât şi la profitul enorm de pe urma sex-businessului. Dar cel mai important lucru, este faptul, că răspândirea masivă a cunoştinţelor despre telegonie nu ar permite promovarea revoluţiilor sexuale şi a diferitor teorii deocheate în domeniul moralei sexuale şi astfel ar pune în situaţia de risc activitatea si profitul unei enorme armate de cercetători si promotori a sexului liber în epoca contemporană.
În prezent, teoria geneticii sexuale cuantice şi, în special, baza ştiinţifică a fenomenului de telegonie au foarte mulţi contestatori şi oponenţi. Aceasta se explică prin faptul că, pe lângă factorii sus-enumeraţi incomozi de a accepta şi recunoaşte acest fenomen, însăşi natura umană este predispusă să se autojustifice, dacă a greşit, şi să nege telegonia. Acest adevăr este bine descris de psihiatrul ortodox N. D. Guriev: „Deoarece naturii umane îi este caracteristică tendinţa pozitivistă, mulţi oameni, mai mult sau mai puţin păcătoşi, încearcă să demonstreze că păcatul nu e rău, deoarece, dacă iar recunoaşte deşertăciunea păcatului, nu ar mai putea fi robii inconştienţi ai acestuia.
Actualmente, fenomenul telegoniei deseori este confirmat de destinele umane. Unii cercetători ai problemei consideră că telegonia presupune nu doar influenţa ereditară din partea primului partener asupra copiilor ulteriori, de la alţi bărbaţi, dar şi înrăutăţirea eredităţii. Păcatul desfrânării, fiind păcat de moarte, imprimă pecetea blestemului şi pe copiii desfrânaţilor nepocăiţi. Cu cât mai mult păcătuieşte desfrânatul, cu atât el devine mai murdar din punct de vedere spiritual, sufletesc şi genetic, se face asemeni unui vas plin cu mizerie, unui pământ otrăvit cu pesticide şi herbicide şi incapabil sa dea un rod bun.
Astăzi, când omenirea civilizată parcurge o profundă criză de moralitate şi specia umană este ameninţată de un acerb proces al propriei degenerări, savanţii, amintindu-şi de studiile lui F. Le Dantek, iarăşi se preocupă de investigarea problemei influenţei contactelor sexuale cu diferiţi parteneri asupra generaţiilor viitoare. În plus, trebuie să menţionăm că cercetările în domeniul geneticii sexuale au şi o mare importanţă pedagogică. Consecinţele revoluţiilor sexuale atât din S.U.A., de la sfârşitul anilor ’60, începutul anilor ’70 ai secolului trecut, apoi, din Europa, cât şi pandemia de boli sexual-transmisibile (BST) şi HIV/SIDA, maladiile ginecologice şi urologice, problemele infertilităţii şi altele de acest gen, îşi găsesc explicaţia în teoria geneticii cuantice. De fapt, genetica cuantică descoperă mecanismele procesului complex în care alterarea spirituală a naturii umane (păcatele de moarte) se răsfrânge asupra ipostasului fizic uman. S-a adeverit că în organismul uman, atât masculin, cât şi feminin, la nivel oscilator rămâne „memoria” fiecărui contact sexual. Iată de ce, în momentul când un bărbat sau o femeie intră în contact sexual cu un nou partener, la nivel genetic, în contact intră toţi partenerii anteriori ai lor.
În concluzie, ne dăm seama de ce s-au reanimat în zilele noastre tendinţe de a  orienta  tineretul către spiritul castităţii şi curăţiei chiar în societăţile cu un grad sporit al libertăţilor de tot felul.

Tatiana Doibai, profesoara, grad didactic superior.


Traducere şi adaptare după  „Уроки трезвости” (Lecţii de trezvie) de preot  Alexei Moroz şi Vladimir Ţîgancov, M.2006)

Sursa articolului: https://aecotineri.blogspot.com/2015/12/desfrinarea-sexuala-aspectul-stiintific.html?m=1


Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Încetați să scoateți sănătatea naturală în afara legii!


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.

Doamnă Cancelar Merkel,

Vă scriu această scrisoare pentru că sunt în joc probleme care privesc viața și moartea a milioane de oameni din întreaga lume. Acțiunile guvernului german joacă un rol major în a hotărî dacă acești oameni trăiesc sau mor.

Descoperirile științifice revoluționare în domeniul sănătății naturale permit astăzi omenirii să pună capăt unor dintre cele mai răspândite epidemii, printre care bolile cardiovasculare și cancerul. Următorul scop măreț care unește întreaga omenire va fi eradicarea totală a acestora, astfel ca ele să fie complet necunoscute generațiilor viitoare.

Ca medic și om de știință am avut privilegiul de a contribui la descoperirile revoluționare care permit controlul acestor boli grave:

Datorită consecințelor la nivel global ale acestor contribuții științifice la sănătatea oamenilor, consider că îmi revine obligația de a vă adresa această scrisoare. Am ales forma de scrisoare deschisă pentru a mă asigura că va ajunge și la factorii de decizie la nivel politic, precum și la oamenii acestei lumi.

În cei 25 de ani care au trecut de la publicarea acestor descoperiri, ele au fost confirmare în mod cuprinzător atât de propriul nostru institut de cercetare cât și de ale instituții. Numărul total al studiilor publicate, care documentează beneficiile microelementelor nutritive asupra sănătății, a crescut exponențial de atunci, astfel încât acum numără zeci de mii de astfel de studii, conform înregistrărilor bibliotecilor medicale online din întreaga lume. Dintre studiile care documentează beneficiile microelementelor nutritive asupra sănătății, următoarele au atras atenția întregii lumi:

Controlul natural al bolilor cardiovasculare

Controlul natural al cancerului

Deși ați devenit Cancelar al Germaniei în 2005, nu ați făcut nici măcar o încercare de a susține și implementa aceste descoperiri științifice în politica de sănătate publică. Ignorând aceste dezvoltări importante pentru sănătatea umană, contribuiți la continuarea epidemiilor de aceste boli. Dincolo de perdeaua de fum a pretinselor ”efecte secundare”, promotorii farmaceutici din medicină, media și politică au atacat sistematic aceste descoperiri revoluționare în domeniul sănătății naturale. Prin peste 100 de procese care au vizat această cercetare și chiar pe mine însumi ca om de știință, aceste interese speciale au încercat să oprească progresul în sănătatea naturală cu baze științifice. Anvergura acestor încercări depășește opoziția susținătorilor situațieie existente la orice progres științific în istoria medicinei.

Tăcerea dumneavoastră în toți acești ani nu a fost o coincidență

Contradicția dintre zeci de mii de publicații științifice care documentează beneficiile microelementelor nutritive asupra sănătății, pe de o parte, și eforturile dumneavoastră de a le bloca, în scopul protejării afacerii cu exporturi de medicamente, pe de altă parte, este evidentă. Continuarea protejării unei industrii dependene de expansiunea bolilor – ca piețe de multe miliarde de dolar – nu este o opțiune politică responsabilă.

În decursul ultimului deceniu, ați ignora amenințarea la adresa sănătății publice reprezentată de mașinile cu motoare Diesel, pentru a proteja interesele globale ale industriei germane exportatoare de automobile. Până în acest moment nu vi s-a cerut să răspundeți legal pentru acest lucru, în pofida faptului că statisticile arată că bolile cauzate de poluarea aerului sunt responsabile de două treimi dintre cele 9 milioane de decese cauzate de poluare care survin anual la scară mondială.

Ignorarea progresului științific în domeniul sănătății naturale poate avea consecințe diferite pentru dumneavoastră și alți factori de decizie la nivel politic care desconsideră dovezile științifice disponibile. Acum când este absolut clar că vitamina C ucide selectiv celulele canceroase lăsând intacte celulele sănătoase, acest fapt devine o problemă politică. Fac apel la dumneavoastră și la factorii de decizie politică din întreaga lume să promoveze această informație pentru a îmbunătăți sănătatea oamenilor și a-i proteja de efectele secundare vătămătoare și inutile ale abordărilor convenționale precum chimioterapia.

Refuzul de a acționa vă va expune – pe dumneavoastră și pe alți politicieni – riscului de a fi trași la răspundere pentru neglijență. Mai mult, dacă veți continua să obstrucționați implementarea informațiilor salvatoare de vieți în domeniul sănătății naturale, prin mijloace politice, riscați în mod malițios sănătatea și viața a milioane de oameni, deci sunteți pasibili e acuzația de crimă împotriva umanității.

Dr. Matthias Rath semnând scrisoarea deschisă 

Ceea ce este acum în joc sunt viețile a milioane de oameni și oportunitatea de a salva miliarde din costurile asistenței medicale!

Prin această scrisoare vă îndemn pe dumneavoastră și guvernul dumneavoastră

  1. Să încetați să mai puneți profiturile de miliarde ale multinaționalelor farmaceutice și ale statelor exportatoare de medicamente mai presus de interesele de sănătate ale oamenilor din întreaga lume;
  2. Să încetați să mai promovați interzicerea terapiilor naturale și să căutați să scoateți în afara legii mențiunile de sănătate referitoare la abordările naturale cu baze științifice;
  3. Să încetați să mai impuneți legile restrictive iraționale ale Germaniei în domeniul sănătății naturale, sistemelor de asistență medicală ale altor state, sub umbrela ”acordurilor de comerț liber”;
  4. Să încetați să mai căutați să interziceți profesii specializate în asistență medicală naturală și preventivă;

De asemenea vă solicit, dumneavoastră și guvernului dumneavoastră, să promovați asistența medicală naturală și preventivă ca bază a oricărui sistem de asistență medicală eficient și accesibil prin:

  1. Promovarea cercetărilor din domeniul sănătății naturale și preventive prin finanțare guvernamentală – independent de industria de investiții farmaceutice – la nivelul sistemului medical existent;
  2. Promovarea înființării de noi centre de cercetare naționale și internaționale, în care sî se desfășoare cercetări despre sănătatea naturală, cu focus pe un spectru mare de boli, inclusiv afecțiuni rare;
  3. Promovarea educației de sănătate preventivă la toate nivelurile, de la școala primară până la nivelurile de educație avansată;
  4. Promovarea centrelor de sănătate preventivă în orice comunitate care se focalizează pe educația de sănătate publică ca piatră de hotar a unui nou sistem de asistență medicală;
  5. Promovarea și extinderea rolului medicilor și altor profesioniști din domeniul sănătății care se specializează pe terapii naturale cu bază științifică și sănătate nutrițională;
  6. Promovarea produselor eficiente pentru sănătate naturală cu bază științifică, ca bază a abordărilor preventive și terapeutice, către sistemele de sănătate publică, în vederea rambursării lor de către sistemele de asigurări de sănătate.

Fac apel la factorii de decizie politică ai lumii, la nivel local, regional, național și internațional pentru a implementa aceste solicitări.

Fac apel la oamenii lumii să susțină aceste solicitări și să se asigure că ele sunt implementate în întreaga lume – în interesul acestei generații precum și al generațiilor viitoare ale omenirii.

Dr. Matthias Rath
2  noiembrie 2017

Sursa: http://www4ro.dr-rath-foundation.org/news/incetati-sa-scoateti-sanatatea-naturala-in-afara-legii.html

 

 





Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cele 10 greşeli de evitat în boala canceroasă

Player pentru utilizatorii de Android sau IPhone, pe telefon sau tabletă. Clik pe butonul PLAY! Audiţie plăcută!


,,Sunt un om care a ajuns la un moment dat în punctul în care am decis că e esenţial pentru mine să înţeleg complet şi să pot demonstra ştiinţific cum apar bolile, să aflu dacă prin acţiunile mele am generat bolile şi dacă tot eu prin mine însămi mă pot vindeca şi dacă am nevoie în vindecare de medicamente!” dr. Crina Vereș

  • Greseala numarul 1: Interpretarea diagnosticului de cancer ca sentinta la moarte

Atunci cand primesc vestea ca au fost diagnosticati cu cancer, majoritatea persoanelor intra in panica si au impresia ca viata lor s-a terminat. Dar acest lucru nu are temei real, este un mit care induce in aceste persoane disperarea de a cheltui chiar toata averea pentru a-si salva viata.

Insa lucrurile stau cu totul altfel, chiar daca ai cancer nu inseamna absolut deloc ca ai sa mori din cauza lui, dar… hai sa iti explic prin ce trece corpul tau atunci cand te panichezi si de ce aceasta frica este mai periculoasa decat cancerul.

Cand o persoana resimte diagnosticul de cancer ca o sentinta la moarte se genereaza în creierul vechi (trunchiul cerebral) un focar ce emite un semnal spre plamani si le transmite mesajul ca este nevoie de mai mult aer pentru a supravietui fricii de moarte.

Astfel celulele din plamani incep sa se transforme in celule speciale a caror functie este de a fi mai permeabile pentru oxigen, insa inmultirea lor este proportionala cu frica de moarte si exista riscul de a obstrua bronhiolele pulmonare si a crea o lipsa de aer reala si mai mare.

Astfel se creeaza metastazele la plamani, acei noduli vizibili pe radiografie, ceea este interpretat de medicina moderna ca o raspandire a celulelor canceroase in organism – ceea ce nu este adevarat, neavand substrat real.

Acest lucru este doar un mit, fiindca in sange sau limfa nu s-au gasit niciodata celule canceroase care sa circule libere prin organism. Iar daca celulele cancerigene ar circula prin sange sau limfa, atunci cancerul de vase sanguine sau limfatice ar trebui sa fie cel mai raspandit.

In plus, celulele canceroase sunt adesea celule foarte mari si nu pot trece, nu pot calatori prin peretii vaselor de sange plimbandu-se aiurea, de capul lor, prin corp.

Intelegand aceste lucruri este important sa stii cum sa eviti aceasta greseala:

Transmite-i corpului tau mesaje de acceptare a cancerului ca parte a unui proces de avertizare asupra modului tau de viata si intelege ca a aparut in corpul tau ca o modalitate de adaptare la mediul in care traiesti sau la gandurile si convingerile tale – si nu ca o sentinta la moarte.

Deci, interpretarea diagnosticului de cancer ca sentinta la moarte este nefondata…

…si in greselile urmatoare iti explic mai detaliat acest lucru.

  • Greseala numarul 2: Deprecierea valorii personale la aflarea diagnosticului (Devalorizare)

Al doilea pas gresit, si cel mai adesea neconstientizat pe care il fac majoritatea persoanelor dupa ce interpreteaza diagnosticul de cancer ca si sentinta la moarte, este sa intre intr-o stare depresiva, stare in care valoarea lor personala este drastic depreciata.

Valoarea personala este o perceptie a creierului tau rezultata din asteptarile si credintele tale referitoare la imaginea ta personala fata de corpul tau, fata de utilitatea ta pentru cei importanti din jurul tau si fata de capacitatea ta de munca si distractie.

Scaderea valorii personale actioneaza la nivelul creierului formand un alt focar de conflict in substanta alba a creierului care coordoneaza activitatea din oase.

In acest fel oasele incep sa se macine, pierzand masa osoasa, in timp sau destul de rapid in functie de gradul de depreciere a valorii personale.

Referitor la perceptii, Dr Bruce Lipton, medic si profesor de epigenetica, a demonstrat faptul ca felul in care te raportezi la aceasta problema determina la nivelul membranelor tale celulare din oase modificari de permeabilitate pentru diferite substante care intra sau ies din celulele osoase.

Asadar aceste perceptii ale tale determina la nivelul oaselor modificari celulare care constau in pierdere de masa osoasa, pentru ca organismul tau se adapteaza si se transforma în acord cu credintele tale, cu perceptiile tale si cu starile tale emotionale.

  • Greseala numarul 3: Dieta severa pentru înfometarea tumorii canceroase

O alta greseala pe care o fac oamenii din inconstienta ascultand sfaturi neavizate este sa urmeze diete severe pentru “infometarea tumorii”.

Creierul nu intelege de ce ar trebui sa se infometeze corpul atat timp cat cancerul este si el o productie controlata din creier pentru a facilita adaptarea organismului la noul mod de percepere a realitatii din mediul inconjurator sau al realitatii gandurilor tale.

Odata transmis la creier mesajul infometare, se genereaza un focar in creierul vechi (trunchiul cerebral) in partea ce coordoneaza ce se intampla cu celulele glandulare din ficat.

Aceste celule hepatice isi vor modifica forma si functia pentru a produce cat mai multe enzime cu care sa digere dramul de mancare pe care persoana care se infometeaza il introduce totusi in corp pentru a supravietui.

Infometarea prin diete severe restrictive este extrem de diferita de postul crestin….. postul are la baza restrictionarea unor alimente grele la digestie, care duc la oboseala psihica prin digerare, mai ales intr-un corp in care se desfasoara un program biologic adaptativ (cancerul) si care are nevoie sa isi rezolve conflictul care a dus la aparitia cancerului.

Postul hraneste corpul cu alimente usoare, cu stare de liniste si relaxare, cu impacare cu situatia, cu gasirea de solutii, cu acceptarea responsabilitatiii fata de boala si ganduri si emotii, nu lasa persoana sa zaca cu burta plina cand creierul nu poate aloca multe resurse pentru digestie.

  • Greseala numarul 4: Izolarea si insingurarea de frica de a nu fi contagios

O alta mare greseala pe care o fac oamenii dupa ce sunt diagnosticati cu cancer este ca se izoleaza de ceilalti din familie, prieteni, rude, colegi si aceasta insingurare ii impiedica sa gaseasca solutii eficiente sau sa primeasca ajutor.

De obicei de la cei care au cancer auzi ca spun: „Imi este frica de faptul ca celulele din tumoare se vor imprastia prin sange si prin limfa la alte organe” si ”ma tem ca o sa ii imbolnavesc pe cei din jur”.

Aceasta afirmatie determina in creier la nivelul substantei albe un nou focar de unde se transmite comanda de crestere a activitatii spre ganglionii si vasele limfatice si produce o crestere a acestor ganglioni de sub brat / axilari, toracali sau abdominali cu mesajul ca este nevoie de limfocite si alti strajeri ai imunitatii periclitate, deteriorate de frica.

Cu cat frica ta este mai specific legata de tumoarea din san, cu atat ganglionii afectati sunt cei localizati mai in apropierea sanului tau.

Iar cu cat frica ta este mai specific legata de cancerul de colon, cu atat ganglionii afectati sunt cei localizati in abdomen si zona inghinala.

Insa daca frica ta de “imprastiere” a cancerului prin corp la alte organe sau teama ta de a fi contagios pentru cei cu care vii in contact este foarte mare, ea afecteaza masiv creierul si apoi poate afecta intregul sistem ganglionar, chiar splina si maduva osoasa.

Ganglionii, splina si maduva osoasa sunt afectate si atunci cand conflictul de devalorizare de sine cu privire la san, colon sau legat de intreg corpul este in faza de vindecare.

Devalorizarea sinelui afecteaza oasele, sistemul musculoligamentar si tesutul adipos si genereaza anemie in faza activa, iar in faza de vindecare produce leucemie pentru a compensa anemia si pentru a face fata remanierii osoase.

Pentru a rezolva cresterea de masa osoasa necesara, in faza de vindecare a fricii de a fi contagios se produce o falsa anemie, prin productie crescuta de leucocite, apare o falsa leucemie, care dispare de la sine odata ce globulele rosii isi revin iar osul si ganglionii sunt reparati si vindecati ca sa devina mai puternici decat erau inainte de conflictul de devalorizare.

Natura te ajuta astfel sa obtii oase si ganglioni mai puternici pentru a face fata mai bine unor situatii ulterioare asemanatoare.

Atentie! Nu orice frica cu devalorizare de sine duce la metastaze ganglionare, insa atunci cand le intalnim inseamna clar ca daca le ai in corp este vorba de frica de a fi contagios pentru cei din jur si o devalorizare de sine nu foarte accentuata, localizata: san, colon sau generalizata.

In concluzie, asa cum am spus la greselile anterioare, cancerul nu se poate imprastia iîn corp nici prin sange, nici prin limfa, deci NU ARE CUM SA FIE CONTAGIOS, iar mijloacele de preventie exagerate, separarea de ceilalti nu doar ca nu iti este utila nici tie nici lor, ci tine la distanta suportul celorlalti care te pot ajuta. Izolarea TE POATE CHIAR UCIDE.

Insingurarea duce la stari depresive si la epuizarea energiei inutil, insa uneori cand apartinatorii sunt fiinte panicoase si tu, pacientul, esti cel puternic te poti scuti de energia fricii lor de a avea tu acest diagnostic, cu conditia sa cauti solutii, sa nu disperi si sa ai incredere ca aceasta boala te ajuta sa devii mai puternic si adaptat.

  • Greseala numarul 5: Utilizarea chimioterapiei ca “solutie” de vindecare

Din ceea ce ti-am spus pana acum poti intelege ca nu cancerul, prin imposibila lui raspandire sau contaminare a celor din jur, te duce la moarte, ci frica ta fata de el.

Spaima fata de moarte, infometarea si devalorizarea de sine care epuizeaza energia corpului fara a da sanatatea inapoi, ii determina pe majoritatea celor cu cancer sa recurga la chimioterapie sau radioterapie.

Dar iata ce trebuie sa stii despre efectele reale devastatoare ale chimioterapiei si de ce trebuie sa le eviti.

Chimioterapia -odata ce patrunde in corp- induce o otravire generala a tuturor celulelor aflate in perioada de multiplicare accelerata.

Dar in corp, pe langa celulele canceroase cu functie de vindecare si sustinere a nevoilor corpului, comandate de creier, se multiplica si materii prime structurale din care se fac noi celule de organe care sa inlocuiasca celulele a caror durata fireasca de viata s-a incheiat.

Multiplicarea si moartea celulelor structurale si a celulelor asa zis maligne este controlata de creier printr-un program codificat in ADN, numit MOARTE CELULARA PROGRAMATA (MCP).

MCP este cel mai bine evidentiata in perioada intrauterina, cand membranele interdigitale se resorb si in loc de degete unite prin membrane ne nastem cu degete independente, o regasim la nastere la inchiderea orificiilor prin care comunica intre ele camerele inimii, la inchiderea circulatiei sanguine ombilicale dupa sectionarea cordonului ombilical…

  • Greseala numarul 6: Folosirea radioterapiei pentru diminuarea masei tumorale

Alaturi de chimioterapie, radioterapia are efecte devastatoare asupra sanatatii.

Daca chimioterapia iti otraveste celulele si creierul, radioterapia iti prajeste celulele din corp – atat cele bolnave cat si cele sanatoase.

Dar hai sa iti detaliez cum te“ajuta” radioterapia sa mori mai repede…

… Radioterapia actioneaza la nivelul structurilor osoase si al tumorilor, inducand o otravire generalizata, provocand o demineralizare severa a oaselor si “prajind” tesuturile moi (muschi, vase de sange, organe interne, tesuturi de conexiune).

De exemplu, in natura cand un animal este iradiat accidental din creierul lui se declanseaza programe speciale care sa il ajute sa devina o prada mai usoara, il transforma in hrana pentru alte specii care sunt mai adaptate.

Un alt efect DIRECT ce-l provoaca iradierea este sterilitatea.

De ce cei iradiati sunt sterili? Fiindca Natura va steriliza asemenea exemplare care sunt atat de neglijente sa nu isi asculte intuitia si sa paraseasca din timp zonele de radiatii periculoase si ajung sa fie otravite.

La om iradierea atinge celulele stem in general si celulele aflate in multiplicare rapida, adica oricare celula in diviziune cu rolul de a reface structurile degradate ale corpului prin moarte celulara programata, care au rostul de a mentine starea de sanatate si sa asigure vindecarea.

Celulele asa zis maligne, mai ales din oase sau zonele unde sistemul limfatic nu poate patrunde, au aparut la comanda creierului sesizat de stresul biologic prin care treci.

Oprirea in crestere a tumorii prin iradierea acesteia nu este indicata sub nicio forma.

Este preferabila interventia chirugicala doar daca masa tumorala ocupa spatii vitale si pune viata in pericol, dar iradierea structurilor sanatoase arde tesuturile si genereaza sindrom de combustie interna, fiindca psihicul si creierul nu isi poate explica arderea deliberata a structurilor sale fata de care omul sa nu schiteze cel mai mic gest de aparare.

Prajit de viu si fara rost este interpretarea data de creier pentru intentia omului de a opri din crestere tumoarea, adica programul biologic cu sens al corpului uman, planul de actiune stocat in ADN pentru adaptarea la stresul prin care treci si care este pus in aplicare la comanda creierului.

Aceasta ardere si alerta generala asupra corpului prin produsii de descompunere determina o frica inconstienta de moarte, bazata pe o otravire puternica si o perturbare a respiratiei celulare, o intoxicare cu radicali liberi ce declanseaza in corp programe din ADN care spun ca e la un pas de moarte.

Senzatia de moarte iminenta si spaima de necunoscut este pentru multi oameni ceva greu de indurat in timpul si dupa radioterapie. Dupa ce scapa de iradiere multi oameni aleg sa isi ia viata in maini si sa caute orice altceva decat moartea vazuta cu ochii deschisi.

Asadar, atat chimioterapia cat si radioterapia, separat sau cumulate, au o multime de efecte directe (considerate efecte secundare) ce conduc mai rapid spre moarte decat cancerul in sine netratat.

Daca insa faci parte din grupul celor care cred cu adevarat ca daca medicul spune “Fa RADIOTERAPIE si te vei vindeca de cancer”, atunci lasa deoparte ceea ce ai citit in acest mesaj si ai in continuare incredere ca intelepciunea corpului tau va gasi portita prin care sa atenueze efectele radioterapiei proportional cu increderea ta…

Iisus spune inca de acum 2000 de ani: Credinta ta te-a vindecat…, deci, daca crezi CA TE VINDECI CU CE ITI RECOMANDA MEDICUL CA EXPERT IN BOALA TA atunci nu conteaza ca faci chimioterapie, radioterapie, ca mananci dupa diete restrictive… TE VEI VINDECA…

…INSA DACA TE PACALESTI SI REACTIONEZI fata de senzatiile produse de otravire, combustie, infometare, atunci mai bine incepe sa ai incredere in INTUITIA SI INTELEPCIUNEA TA care iti vor deschide calea INCREDERII SI VINDECARII.

  • Greseala numarul 7: Vaccinarea inutila ce duce la scaderea imunitatii si suspendarea tumorilor

Noi avem impresia ca daca folosim sapunuri antibacteriene pielea noastra si corpul nostru va fi lipsit de microbi, insa acest lucru este fals.

De fapt, de oriunde de pe piele sau din gura, intestine sau chiar ochi putem lua probe si vom gasi microbi.

Daca noi credem ca spunand EU ne referim la o singura entitate ne inselam, fiindca tot corpul nostru este constituit din 50 de mii de miliarde de celule, intre care se gasesc 4 mii de miliarde de microbi deja constituiti, care reprezinta rezerva strategica a creierului pentru corp.

Microbii nu se inmultesc in corp asa de capul lor si nici nu ii “contractezi” intamplator, ci doar atunci cand creierul are nevoie de ei in corp pentru a creste odata cu tumorile atata timp cat omul este in faza de stres biologic activ.

La incetarea stresului, microbii au rostul de a digera si elimina tumoarea si astfel se repune organismul in starea de vindecare.

Dr Hamer, Gaston Naessens si multi alti cercetatori au aratat cum la comanda creierului in organism se multiplica microbii. Ei nu se iau din aer, apa, maini murdare, secretii etc. asa cum credea medicina la inceput, ci sunt produsi in sange, din somatide (microzime sau globule coloidale) din materie luminoasa, imposibil de distrus prin mijloacele fizice cunoscute, dar care la comanda creierului se transforma in orice tip de microb are corpul nevoie, la un moment dat.

Somatidele, la comanda creierului, iau forma de bacterie, ciuperca sau virus in acord cu cerintele corpului.

Dintre somatide, in sangele omului sanatos avem disponibile primele 3 forme ale ciclului somatoidian (de 16 forme), insa odata ce creierul comanda alte forme din acest ciclu este clar faptul ca un stresor biologic a actionat asupra corpului si psihicului.

Aparitia microbilor incepe o data cu stresul din psihic ce comanda de la creier ceea ce este nevoie sa fie schimbat, inlocuit, reparat, amplificat, diminuat si astfel este solicitat ajutorul microbilor.

Odata ce gasim in sange aceste forme, vom putea identifica momentul la care va incepe sa fie vizibil un cancer sau o boala in organism.

Microbii apar inca de la inceputul cresterii tumorii, sunt proportionali ca proliferare cu masa de conflict generata in psihic si totodata sunt proportionali si cu marimea focarului din creier evidentiat ca tinta de tir pe care o vedem pe tomografia craniana fara substanta de contrast.

Atata timp cat dureaza stresul, conflictul din psihicul tau, microbii vor continua sa prolifereze, insa la incetarea conflictului ei vor incepe sa dezintegreze tumoarea cu care de fapt se hranesc (daca in faza activa sub actiunea creierului a crescut o tumoare din epiteliu de tip glandular).

Daca insa in faza de conflict prezent s-a produs pierdere de celule din organ, comandat de la releele din creierul dezvoltat din mezodermul nou sau scoarta cerebrala, in faza de vindecare somatidele se transforma in celule de organ, de exemplu la nivelul osului, si vor face osul mai puternic, deoarece sunt singurele capabile sa ajunga la os, suntand circulatia sanguina sau limfatica.

Intelegand acestea iti vei putea da seama ca orice vaccinare este de prisos si ti se va clarifica mai ales faptul ca este extrem de daunatoare daca ai generat deja o tumoare.

Daca ai fost vaccinat si ai facut un cancer in faza activa a conflictului, nu se mai pot inmulti microbii specifici (micobacteriile) de care are nevoie corpul sa dezintegreze tumoarea odata cu incetarea conflictului, iar tumoarea va ramane pe loc.

Ar fi bine daca te-ai putea obisnui cu faptul ca prezenta tumorii, nodulilor si lipsa oricarei activitati de multiplicare celulara inseamna ca esti de fapt vindecat sau ca tumoarea a stagnat (pana recidivezi in atitudinea sau convingerea neadaptativa fata de mediul tau care a declansat cancerul).

Stim deja ca nu ne putem permite luxul de a nu ne rezolva conflictele fiindca ele acumuleaza o masa conflictuala si tumorala din ce in ce mai mare care va duce la obstructii mecanice, compresiuni pe alte organe vitale si iti vor pune viata in pericol.

Dar daca tumoarea ramane pe loc poate sa iti fie indusa frica (de cei ne-avizati! corect) ca aceasta tumoare va exploda odata si odata si se va imprastia, ceea ce nu e adevarat. Stii deja ca nu se poate imprastia nimic, metastazele fiind conflicte ale creierului si psihicului asociate aflarii diagnosticului si modului de interpretare a acestuia.

Ai aflat deja ca exista o singura conditie ca activitatea din tumoarea ta sa continue si masa tumorala sa creasca si aceasta este nerezolvarea completa a conflictului.

Vaccinarea nu permite somatidelor sa se transforme in microbi si din aceasta cauza ai mai multe sanse sa iti fie diagnosticata o tumoare care ramane pe loc o viata intreaga si ai mai multe sanse de a interpreta diagnosticul ca si sentinta la moarte si sa faci conflicte secundare fricilor si epuizarii mentale.

Chiar daca cancerul a fost oprit in dezvoltare, medicina moderna iti va indica sa scoti de urgenta acea tumoare si, evident, la analiza morfopatologica diagnosticul va fi de tumoare maligna, desi ea nu iti mai facea nici un rau de poate peste 20 ani inainte de a fi scoasa… iar daca ar recidiva in acelasi loc dupa operatie ar fi doar pentru ca tu nu ti-ai rezolvat complet stresul biologic.

Microbii, acesti mici robi, mici servitori ai corpului aflati sub comanda creierului, ne fac extrem de mult bine daca putem intelege ca in momentele in care facem febra, inflamatii si avem dureri suntem de fapt in faza de vindecare de dupa incetarea stresului si … putem sarbatori faptul ca avem in stare de functionare eficienta in corp armata de microbi aflata in slujba corpului.

  • Greseala numarul 8: Acceptarea interventiei chirurgicale când nu e nevoie

Odata ce in corp este depistata o formatiune asa zis tumorala te poti speria inutil ca ai avea un cancer de care poti muri in chinuri groaznice si care iti poate genera pana la interventia chirurgicala sau biopsie un conflict de devalorizare asa de mare… incat sa apara complicatiile locale prin exagerarea stresului sau chiar “metastazele” (cancere secundare) limfatice ganglionare sau organice.

De fapt, aceste mituri despre cancer nu sunt adevarate, asa cum deja ai aflat, insa majoritatea oamenilor traiesc inca sub auspiciile credintelor invechite.

Biopsia exploratorie cel mai adesea nu este necesara si la anumite tumori va determina, in unele situatii particulare, imprastierea lor. Acest lucru nu este valabil in cazul cancerului de colon sau de san, dar este valabil pentru toate tumorile chistice. Tumorile chistice solide sau lichide au nevoie de organele din jur ca sa creasca si sa ajunga sa suplineasca o anumita functie a organismului.

Tumorile secundare chistice rezultate prin imprastierea reala din chist sectionat, nu mai sunt proportionale cu cat a fost luat din tumoare. Ele vor produce mai multe enzime decat are corpul nevoie si vor creste mai mult daca s-a amplificat conflictul prin intermediul diagnosticului intraoperator sau din cauza fricii de interventie si a spaimei de un viitor incert.

Interventia chirurgicala la san nu este necesara in nici o situatie fiindca nu pune in pericol viata oricat ar creste si oricat de mult timp ar puroia aici o tumoare. Ceea ce pune viata in pericol la tumorile de san este devalorizarea de sine in raport cu aspectul sanului.

Daca valoarea personala scade din cauza imaginilor negative despre sanul aparent cu un continut periculos
senzatiilor neplacute: supuratii, miros de carne “imputita”, estetica alterata de un mamelon retractat … atunci apare o alta problema, secundara, pentru care femeia chiar poate muri, gen “metastazele” osoase, pulmonare, de ficat… dar la san NU este necesara nici o interventie.

Aceeasi situatie de scadere a valorii personale apare si atunci cand imaginea ta actuala este in dezacord cu imaginile create in constientul si inconstientul colectiv parerea celorlalti despre normalitate nu corespunde cu felul in care arati frica de diagnostic sau de moarte frica de amputatie de san

La colon insa poate fi o problema daca pacientul nu isi rezolva conflictul de suparare, fiindca in acest caz masa tumorala continua sa creasca si exista riscul de a obstrua lumenul intestinal, fapt care poate duce la ocluzie intestinala si chiar la perforatie cu abdomen acut chirurgical sau chiar deces daca nu este surprins momentul perforarii.

In aceste conditii se poate chiar muri inutil daca nu se intervine chirurgical pentru extragerea fragmentului de colon afectat de tumoare sau extirparea tumorii si suturarea colonului.

Daca insa conflictul de suparare continua chiar daca s-a scos tumoarea si se face chimioterapie, se va face recidiva pe bont chirurgical, fiindca din creier si psihic continua sa vina semnale catre colon care sa ii spuna de ce fel de functie este nevoie pentru a sustine supararea.

Din acest motiv, in cancerul de colon interventia chirurgicala poate fi salvatoare, iar pacientului este important sa i se explice acest risc de perforatie intestinala pe care il are cat timp va mai duce cu el conflictul de suparare, in psihicul si creierul sau, iar de aici direct in colonul sau.

Daca s-a ajuns deja la necesitatea interventiei, atunci este bine ca pacientul sa fie pregatit sufleteste pentru operatie, sa o accepte ca pe un bine pe care i-l face corpului pentru ca peritoneul sa nu reactioneze la ideea de a fi atacat de bisturiu sau tuburile de laparoscopie.

Cand cineva se simte atacat de bisturiu, din psihic se transmit mesaje corpului si este programat pentru a produce ascita si carcinomatoza peritoneala – care sa tina la distanta pericolul, si care o sa fie interpretate gresit ca metastaze de catre medicina clasica, dat fiind diagnosticul de cancer si protocoalele de diagnostic si conduita terapeutica.

Carcinomatoza peritoneala (metastazele la nivelul marelui epiplon si a peritoneului în general) are la baza conflictul de atac direct la integritatea abdomenului.

Ce inseamna atac direct la integritatea abdomenului? Cand generezi acest conflict? Atunci cand ti se spune ca ti se va opera (taia) abdomenul in scop diagnostic sau de a elimina tumoarea de la un anumit nivel, creierul percepe de fapt patrunderea in abdomen a unui obiect taietor ca si atac fata de care se va apara in stil propriu, astfel… daca ai un sentiment de teama legat de operatia prin taierea corpului tau, a diverselor sale structuri, teama de cicatrice care arata ca ai fi mai putin om decat erai inainte de operatie, ca vor scoate din tine ceva important dar care s-a defectat si nu mai poate fi reparat, atunci abdomenul se apara prin generarea unor mici tumori la nivelul peritoneului.

Asadar, cu cat frica de a fi operat este mai mare, cu atat corpul se va apara mai mult generand asa zisele metastaze peritoneale, ce sunt proportionale cu marimea fricii tale.

Deci, frica te poate ucide mai rapid decat cancerul in sine sau interventia chirurgicala.

Aceste tumori mici sunt numite carcinomatoza peritoneala, se intalneste in special la nivelul marelui epiplon=popular prapor, ce acopera si protejeaza intestinele si care astfel ar deveni mai puternic, are rolul iîn natura de a face intestinele sa fie mai mobile prin secretiile lor, epiteliul tumorilor fiind unul adenoid, glandular.

Acest conflict din psihic genereaza un focar la nivelul cerebelului (dezvoltat din mezodermul vechi) care are ca si atributie protectia si supravietuirea individului in fata unui atac.

Aceasta interpretare de atac direct impotriva abdomenului este clara ca si conflict atunci cand gasim carcinomatoza peritoneala, ceea ce nu inseamna ca orice banala interventie chirurgicala cu sens bine definit de a limita o ascita sau opri o hemoragie sau alta cauza intemeiata vor duce la carcinomatoza.

Insa odata gasita carcinomatoza, ea ne conduce clar spre conflictul de atac direct asupra integritatii abdomenului.

Daca ai decis sa te lasi operat/a sau ai fost deja operat/a si ti s-a depistat aceasta carcinomatoza peritoneala, cu siguranta ai generat acest conflict si iti poti evidentia pe tomografia craniana fara substanta de contrast focarul sub forma tintei de tir la nivelul cerebelului.

Dar daca urmeaza sa fii operat/a, fiindca asa ai ales, sau este neaparat ca operatia chirurgicala sa iti poata salva viata, atunci poate vei dori sa eviti acest diagnostic de carcinomatoza peritoneala pentru care ti se va spune ca deja cancerul de san sau colon a “metastazat”.

Cand medicul constata carcinomatoza, afirma ca tumoarea s-a “imprastiat”, iar astfel se modifica stadializarea tumorii si dpdv al medicului tu ai de facut mai multa chimioterapie sau raze sau ti se vor administra chimioterapice mai puternice, mai agresive.

Carcinomatoza peritoneala da dureri abdominale mari si poate da o ascita minima care se resoarbe de la sine dupa incetarea conflictului, rostul ei fiind tocmai mobilizarea mai buna a intestinelor, unele in raport cu altele si cu organele abdominale sa le tina la distanta de agresiunea prin taiere.

Durerile abdominale pot fi insotite de balonare, de tulburari de tranzit intestinal cu alternante intre diaree si constipatie. Daca alegi sa te hranesti sanatos, atunci ai posibilitatea de a furniza corpului nutrientii necesari, dar ceea ce este esential este starea ta de siguranta in raport cu vointa de a trai, de a te bucura de viata, de familie, de tine si de prieteni.

  • Greseala numarul 9: Alimentatia nesanatoasa si bogata în compusi toxici

Consideram alimente tot ceea ce introducem in gura si inghitim cu intentia de a furniza corpului substante care sa ne hraneasca.

Ei bine, in natura cresc doar plante care furnizeaza nutrienti sau plante otravitoare, pe care organismul le recunoaste ca fiind sigure pentru sine, adica self, cu care se hraneste sau fiind improprii hranirii, pe care le evita sau le elimina.

In ziua de astazi exista tendinta de a consuma alimente care nu prea mai au in ele ceva natural si pe care corpul nu le mai interpreteaza ca fiind hranitoare.

Putinul natural care se mai gaseste este de fapt modificat genetic si nu mai este recunoscut de corp ca fiind benefic pentru celulele corpului.

In membrana, celulele tubului digestiv sunt dotate cu receptori speciali care sesizeaza ce nu e natural, si datorita lor corpul este intr-o continua stare de alerta, mai ales la nivelul intestinului, generand leucocitoza intestinala reactiva.

Atunci cand te hranesti natural ii furnizezi corpului somatidele sau microzimele din care sa isi poata reface structurile deteriorate prin moartea celulara programata si pe cele din programele speciale aflate in derulare sub forma de tumori.

Ei bine, daca mancam totul extrem de sterilizat, pasteurizat, preparat termic apar cateva probleme:
- alimentele nu mai sunt recunoscute ca si proprii
- in timp apare supararea legata de constipatiile asociate
- nu mai sunt microbi care sa digere tumoarea si ramanand pe loc si
- depistata dupa zeci de ani de cand nu mai este activa (aflarea diagnosticului poate duce la panica si moarte prin frica, nu prin efectele de imposibila imprastiere a cancerului, pe care oricum il purta omul chiar de zeci de ani).

O alimentatie care sa contina predominant legume, cereale integrale si fructe crescute in mod natural, cu consum cat mai redus de carne si oua (exceptie cele de la producatori autohtoni care au conditii de aerisire, furaje naturale) este benefica … si mai ales cele cu expunerea la lumina naturala ce ofera vitamina B17 (laetril) pe care o contin si prin somatidele ce se afla in tot ce este viu si crescut la soare, lumina naturala, apa curata, furaje naturale).

Vitamina B17 este extrem de importanta in resorbtia tumorilor, stoparea cresterii tumorale si daca am consuma zilnic si cu bucurie alimente vegetale cultivate ecologic ele ar contribui ca tumorile sa creasca foarte incet, incapsulate de restul corpului, si asa natura ne da timp in plus pentru solutionarea conflictelor biologice.

La extrema cealalta, a alimentatiei cu carne, in sangele si muschii animalelor crescute in incubatoare (in conditii de inghesuiala, fara lumina naturala, crescute cu factori de crestere si faini de oase, resturi de animale moarte, sacrificarea cu cruzime in prezenta animalelor inca vii) se genereaza si se stocheaza in corp hormoni de stres de moarte si bacterii de putrefactie, care in mod normal devin active in corp doar atunci cand noi deja am murit.

Toate mancarurile preparate sub presiune au o mare problema. Membranele celulare, atat ale legumelor cat si ale carnurilor, sunt foarte degradate si, desi par fragede, de fapt ele nu mai au structura pe care corpul sa o recunoasca fiind self si este generata inflamatia cronica a intestinului si colonului, cu hiperaciditatea pe care un cancer se poate instala foarte usor.

Alimentele care nu provin din natura sunt mult mai acide decat cele naturale si, din acest motiv, au tendinta de a modifica pH-ul, iar corpul trebuie sa depuna un efort in plus, consumand din rezervele de energie, vitamine si minerale pentru a compensa hiperaciditatea.

Consumul de minerale de sinteza pentru compensarea aciditatii duce la oboseala musculara si demineralizare osoasa, iar omul este din ce in ce mai putin motivat sa faca miscare fiindca transpira si oboseste foarte repede, iar creierul lui nu se mai poate focaliza pe gasirea de solutii.

Din acest motiv apare frecvent obezitatea.

Gusturile nenaturale ale alimentelor creeaza dependenta, intestinele cer de mancare fiindca ce le-ai dat nu este catalogat ca mancare si devii din ce in ce mai obez, cu stima de sine din ce in ce mai scazuta.

Incapacitatea de relaxare a sistemului nervos si alerta generala din celelalte sisteme care il fac pe om sa se simta intr-o cronica stare de lipsa de timp, de agitatie interioara chiar si atunci cand ar avea timp suficient… va rabufni la un moment dat pe unul dintre programele din ADN si impuse creierului, care au rostul de a ne scoate din inertie sau de a ne ucide pentru ca alte specii mai puternice sa se hraneasca din noi.

  • Greseala numarul 10: Externalizarea controlului si a gandurilor referitoare la senzatiile aparute

Daca ii lasi pe „specialisti” sau pe cei din jur sa ia decizii pentru tine in baza unor protocoale-standard sau credinte pe care ei le au, si ignori ceea ce de fapt iti spune tie corpul prin senzatiile tale vei avea de suferit consecintele.

Nimeni nu poate sti mai bine decat tine ce simti [...] atunci cand ai senzatia ca in tine se intampla ceva si nu poti explica ce si de ce, cand nimeni nu are raspuns la durerea ta, la senzatiile tale.

In plus, medicina moderna functioneaza dupa principii si ipoteze care nu au fost vreodata validate si care fac oamenii sanatosi sa devina dependenti pe viata de medicamente-substante chimice.

Daca mergi la chirurg ca te doare ceva, cel mai probabil o sa gaseasca ceva de scos din tine, ca altfel nu isi mai are rost ca expert in medicina si fiecare specialist pentru problema ta va gasi o explicatie mai mult sau mai putin fantezista, iti va lipi o eticheta si asa te poate incadra intr-un protocol standardizat de terapie – ignorand alimentatia sau starea ta interioara.

Aparent, acest protocol terapeutic ii absolva pe specialistii care prescriu medicamente sau fac operatii de consecintele nefaste ale terapiei despre care acestia cred ca sunt asumate de cei care au implementat protocolul – desi ei insisi au constatat adesea ca aceste protocoale sunt ineficiente sau chiar aduc prejudicii pacientilor.

Adesea, pentru EI si FAMILIILE LOR lor EI NU ar FOLOSI vreodata ceea ce prescriu pacientilor lor – mai ales radioterapia si chimioterapia.

Sa nu uitam ca pe locul trei in statisticile mondiale de mortalitate la ora actuala este iatrogenia, adica se moare prin interventii gresite ale medicilor, atat chirurgicale cat si nechirurgicale, doar prin prescriere de medicatie cu efecte adverse colosale, dar conform protocoalelor furnizate de companiile farmaceutice.

Daca asculti mesajele corpului tau iti va fi mai usor sa intelegi cele explicate mai sus in legatura cu faza de vindecare a cancerului care merge cu puroi, durere, sangerare, inflamatie, edeme, febra, ca orice criza de vindecare reala.

Corpul are nevoie de aceasta imbibare cu apa (edem) a structurilor sale, atat in creier cat si in organe = edematiere, fapt care alaturi de senzatiile si simptomele descrise mai sus par a fi semne de boala, insa ele sunt de fapt semne de vindecare, fiindca apa faciliteaza rearanjarea structurilor deteriorate de conflictul biologic.

La finalul fazei de vindecare apa se resoarbe, cicatricile se atenueaza, corpul revine la normal, insa mai imbunatatit ca functii si structura decat inainte.

Daca revii insa la acele atitudini gresite si reiei conflictele care au cauzat boala, atunci creierul va risca sa creeze prin ingrosarea peretilor intestinali o absorbtie deficitara, o semiocluzie intestinala, fiindca nu este adaptativ pentru natura sa tot repetam aceeasi lectie.

Ca sa functioneze bine, creierul si corpul nostru au nevoie de noi si noi conexiuni pe care nu le pot realiza daca noi avem continutul psihic ocupat cu acelasi si acelasi conflict la infinit.

Acest infinit la nivelul ADN este limitat, fiindca natura nu considera eficient pentru supravietuirea speciei ca sa hraneasca un individ care nu invata nimic din experientele conflictuale, care nu se adapteaza la cerintele mediului si tot repeta greseala – fara a invata lectia. Natura il va ucide sau il va transforma intr-un vesnic copil, printr-o psihoza oprindu-i maturizarea emotionala, nu insa si pe cea intelectuala – in functie de gravitatea situatiei pentru specie, pentru regn, pe care un individ nu este capabil sa o gestioneze.

Noi stim instinctiv acest lucru fiindca avem sisteme de avertizare foarte bune la nivelul intuitiei, ce functioneaza atata timp cat nu ne este intoxicata sau adormita constiinta de sine prin alimentatie nesanatoasa, lipsa de miscare, atitudini gresite induse prin educatie, medicamente, poluare electromagnetica si abuzul de substante toxice.

Cel mai bun sfetnic este intuitia ta, insa ca sa poti folosi cu adevarat intuitia ai nevoie sa fii corect informat in legatura cu ce se petrece cu tine, care sunt optiunile intre care ai de ales si care sunt consecintele ignorarii senzatiilor tale si externalizarii controlului unor instante care nu au cum sa simta in locul tau …si totusi le permiti sa ia decizii pentru tine, unele chiar in contradictie cu ce simti tu ca e bine, asta pentru ca celalalt a devenit „expertul” vietii tale.

Deci… daca actionand dupa sfatul celorlalti poti muri, cui ii mai serveste ca nu ti-ai ascultat instinctele?

In plus, este infinit mai dificil, este aproape o munca de Sisif sa inveti sa inoate pe cineva care tocmai se ineaca sau sa repari ceva care a fost stricat de specialisti, care, desi nu stiu sa repare, stiu sa strice bine.

Am fost si eu in aceasi situatie si stiu cum este sa intri in panica in urma diagnosticului, stiu cum este sa ai dureri infernale si mai stiu si cum este sa pierzi pe cineva drag dupa ce a avut cancer [tatal Crinei Veres - n.m.] si nu am stiut atunci cum sa-l ajut cu adevarat, fiindca nu constientizam ce simte si de ce refuza chimioterapia … pe care eu i-o administram cu forta santajului emotional de a ma lasa sa fac ce imi sta in putinta pe baza informatiilor si convingerilor de atunci ca medic si pentru a fi impacata ca am facut ce imi statea omeneste in putinta.

Insa a fost in zadar gestul meu de a nu il asculta, l-a costat viata si cheltuirea unor sume exorbitante nu este eficienta daca nu iti asumi propria vindecare prin rezolvarea definitiva a conflictului biologic care este cauza simptomelor.

Odata ce am constientizat aceste greseli am reusit sa ii ajut si pe altii sa se vindece de cancer in mod natural, fie ca aveau cancer de san, de colon, de creier, de col uterin, de uter, leucemie, limfom sau chiar cancer pulmonar.

Evita aceste greseli si in acest fel vei face pasi siguri ca sa iti vindeci cancerul, daca il ai momentan, si nici nu vei muri inutil… pentru ca ai invatat deja o parte importanta din adevarul despre cancer.
Sursa: piersicuta.blogspot.ro

Tags : , , , , , , , , , , , ,

Moartea din cauze medicale

Marturiile unor specialisti americani in domeniul sanatatii sunt de-a dreptul cutremuratoare- sistemul american de sanatate este in colaps, facand mai mult rau decat bine.

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Moartea cerebrala si frauda donarii de organe

Motto:
Esenta prostiei nu este sa nu stii, ci sa nu vrei sa stii…

Bruce Lipton: “Sunteti responsabili pentru tot ceea ce vi se intampla, din clipa cand constientizati ca sunteti responsabili pentru tot ceea ce vi se intampla!

Sunteti sau vreti sa deveniti donatori de organe? Cititi cu atentie acest articol.

Pana in luna decembrie 2013, daca m-ar fi intrebat cineva, si eu eram convinsa ca donarea de organe este o chestie buna, umana, profund etica si de o moralitate impecabila.

Pe undeva este ca si cu vaccinarea: multi oameni traiesc cu iluzia ca este o chestie buna, pana cand -uneori loviti oribil de destin- incep sa se informeze cu adevarat despre subiectul respectiv.
Pe 18 decembrie a murit draga mea prietena Bobo. In aceeasi zi in care am reusit in sfarsit sa dau de sotul ei la telefon, am aflat ca fusese debransata de la aparate si i se recoltasera deja organele pentru transplantare!!! Din momentul ala am umblat peste 3 saptamani ca un zombie, lovita de tren, naucita, plangand in fiecare zi ore intregi, nedormind nopti in sir, anesteziata de durere si de soc…
Si mi-am adus aminte de un mail primit acum o jumatate de an de la o familie de nemti care ma rugasera sa le trimit si lor in format .pdf traducerea in romana a prelegerii dr. Loibner despre originea si istoria vaccinurilor, iar dupa aceea imi trimisesera doua brosurele despre moartea cerebrala si donarea de organe, cu rugamintea sa-mi fac timp sa le traduc si pe acelea in romana, fiindca ei merg des intr-o zona rurala din Romania, unde oamenii nu sunt deloc informati despre aceste aspecte. Fiind atunci in focuri cu proiectul Sophie, am aruncat doar f. scurt un ochi pe documentele respective, practic neinregistrand despre ce era vorba, si le-am salvat in ideea ca voi reveni la ele cand imi vor permite prioritatile…
O sa-mi reprosez toata viata ca nu am parcurs atunci cu atentie textele respective, dar cred ca stiti si voi cum se intampla cand ceva nu va atinge personal, e usor de ignorat si de blocat si de bagat capul in nisip si mers in continuare prin viata cu ochii inchisi… La vaccinare am avut norocul si am fost binecuvantata cu o prietena care mi-a deschis ochii asupra acestei fraude inca dinainte de a ramane insarcinata, astfel incat m-am putut informa pe indelete si fara frica. Ei bine, la capitolul moarte cerebrala si donare de organe eram total ignoranta… mai bine zis credeam -ca cei mai multi dintre voi- ceea ce auzisem la televizor si ce citisem prin ziare: ca e o chestie nobila, de o inalta tinuta morala, care salveaza vieti si care ar trebui sa ne determine pe toti sa semnam cardurile de donatori.
Ei bine, pot sa va spun ca de pe data de 19 decembrie si pana in ziua de azi am citit deja sute de pagini si materiale in romana, engleza si germana pe aceasta tema, am stat nopti intregi si am urmarit zeci de prelegeri, interviuri, filme si reportaje pe aceasta tema, m-am inscris pe doua grupe de Facebook care se ocupa cu aceasta tema, cred ca la ora asta as putea sa tin o prelegere de doua ore cu toate informatiile pe care le-am acumulat pana acum. Ca si pentru subiectul vaccinarii, am simtit nevoia sa fac un research aproape exhaustiv, mai ales ca din cautarile mele pe internet a reiesit ca nu mai exista niciun alt articol in limba romana de complexitatea celui pe care vi-l propun azi.
Articolul de fata este, pe langa dorinta mea de a informa cat mai multi oameni, in primul rand o incercare de a-mi spala pacatele fata de draga mea prietena, pe care am sa-mi reprosez toata viata ca nu am putut s-o salvez. Nu, nu de la moarte, ci macar de la disectia pe viu care se cheama “donarea de organe”!!!

foto: Enquirer
Deja primele lucruri pe care le-am aflat de la sotul ei la telefon mi-au aprins beculetele. Medicii de ambulanta au dus-o mai intai la un spital din apropiere, asta fiind prima chestie suspecta: nu l-au lasat si pe sot in ambulanta, desi ea isi pierduse cunostinta si in indicatiile legale pentru paramedici scrie clar ca
Prezenta unui insotitor in ambulanta este permisa atunci cand este pentru binele pacientului. De asemenea, prezenta insotitorului este recomandata la transportul copiilor sub 14 ani si al persoanelor care din cauza starii in care se afla nu pot da detalii despre ele insele.
Cand sotul ei tocmai parca masina la acel spital, l-au sunat pe mobil ca sa-i comunice ca s-au razgandit si au dus-o la ALT spital (aflat mult mai departe!), anume Clinica Bremen-Mitte, care – vai, ce “coincidenta” – are si un centru de transplantare afiliat!!!!!! Pentru mine este clar ca soarta ei a fost decisa inca din ambulanta!

Apoi, la clinica, sotul ei primea in fiecare zi un alt diagnostic de la cate un alt medic, unul mai evaziv ca celalalt: ba era atac cerebral, ba era anevrism si o operau, ba era “ceva genetic, mai bine ca nu aveti copii, altfel putea fi transmis pe linie genetica” (!!). S-au eschivat cand el a intrebat daca a intrat ea singura in coma sau au bagat-o ei ca s-o stabilizeze. Intr-o zi l-au chemat sa discute si nu a aparut nimeni. A doua zi a aparut o doctorita noua, dupa ce iar a fost lasat sa astepte cu orele. In final i s-a comunicat ca Bobo intrase in moarte cerebrala, totul ireversibil, bla-bla-bla… si apoi a venit si intrebarea inevitabila: “nu ne dati organele?” Era candidata perfecta: 45 de ani, fara copii, somera, fara rude langa ea cu exceptia sotului. Va las pe voi sa trageti concluziile, caci eu nu mai am lacrimi, sunt impietrita.

Stiu ca articolul asta va fi o lectura extrem de dureroasa si neplacuta, care va va face pe alocuri sa vi se stranga stomacul, dar daca tot ati ajuns aici va rog sa cititi cu atentie totul si sa va convingeti singuri, apelez ca intotdeauna la discernamantul fiecaruia sa-si faca propria parere. De data asta am sa incerc sa pun mai putine linkuri in text, am sa pun mai multe pe lista de surse din final, pe care va invit sa le parcurgeti ca sa fiti informati din surse medicale independente despre ce inseamna cu adevarat “darul vietii” de care vorbesc cu atata “abnegatie” cei care vor sa va convinga sa va faceti card de donator!

* * * * *
“Informarea” publicului larg
In prezent se face peste tot o reclama tot mai insistenta pentru donarea de organe, caci disponibilitatea populatiei de a dona a inceput sa lase de dorit in ultima vreme, mai ales datorita scandalurilor cu transplantari frauduloase. In Germania chiar zilele astea se judeca procesul unui celebru chirurg din Göttingen, care este acuzat ca a manipulat la greu listele de transplantare, a falsificat 50% din actele pacientilor, a transplantat diverse organe unor pacienti care nu corespundeau criteriilor legale/medicale etc., contribuind chiar la decesul prematur al unor pacienti. Ca si cum problemele ar exista doar pe partea recipientilor de organe…
Asigurarile de sanatate ne trimit scrisorele in care suntem intrebati in formulari mieroase daca dorim card de donatori. Pana si in scoli si licee a inceput sa se discute subiectul! Revistele lucioase gen Spiegel sau Stern au pagini intregi de reclama de pe care iti ranjeste cate o vedeta infatuata care tine in mana cardul de donator de organe: moderatorul Markus Lanz cu textul “Asta e la moda acum“, halterofilul Matthias Steiner cu textul “Cantareste putin, dar are greutate“, actorul Klaus Behrendt (in imagine) cu textul “Pentru mine este clar: asta se poarta acum, cardul de donator de organe“.
Multe brosuri colorate si reclame la cinema sunt menite sa ne animeze sa ne punem organele la dispozitia altor oameni. Mai ca incepi sa te jenezi daca vrei sa-ti pastrezi propriile organe dupa moarte!!
Dupa moarte… Ei, aici incepe problema. In caz ca nu stiati, nu sunteti morti atunci cand vi se extrag organele pe care eventual vreti sa le donati! Sunteti doar definiti ca morti.

Istoria industriei de transplantare

Si intram direct in tema: problema majora a transplantului de organe este ca de la un mort nu pot fi obtinute organe transplantabile! Acele organe sunt la fel de moarte ca si mortul. Organe vitale, care functioneaza, nu pot fi recoltate decat de la un om viu. Da, ati citit bine, toti acesti oameni traiesc inca, dupa toate legile biologice, atunci cand li se extrag organele. Asta ii ucide in realitate.

Parca va si aud: “Nu pot sa cred, nu e adevarat, pe cardul de donator scrie altceva!”. Da, pe declaratia respectiva scrie:

Subsemnatul(a) ……….. informat(ă)şi conştient(ă) asupra riscurilor şi beneficiului transplantului de organe,ţesuturi şi celule umane; în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare referitoare la prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, declar că sunt de acord cu înscrierea mea ca donator voluntar post-mortem pentru următoarele organe, ţesuturi şi celule: ………………………………………………………………………………….
Buba apare la definitia de post-mortem, cu alte cuvinte ce se intelege mai nou prin sintagma dupa moarte, adica acum intra in joc conceptul-joker de “moarte cerebrala”. Definitia mortii cerebrale dateaza din 1968, de cand Comisia ad hoc de la Harvard Medical School a intocmit o lucrare “stiintifica” (la comanda industriei medicale nou create, insasi expresia ad hoc inseamna “anume pentru acest scop”!) pentru a redefini conceptul de moarte.

La momentul acela existau doua probleme acute. In primul rand, medicina “progresase” atat de mult incat transplantul de organe devenise posibil: profesorul Christiaan Barnard facuse deja primul transplant de inima, care ii adusese renume mondial (nu mai conta ca si recipientul decedase la 18 zile dupa transplant!!). Ceea ce putini stiu: Barnard incalcase prin operatia respectiva toate standardele si legislatiile medicale si etice posibile, deci risca sa fie acuzat de crima. Concomitent, un alt medic fusese acuzat si condamnat pe buna dreptate de crima in Japonia pentru un transplant de la un “mort cerebral”…

Ei bine, inainte ca pe Barnard sa-l astepte aceeasi soarta, proaspat solicitatul comitet de la Harvard a livrat exact la timp “expertiza” care impunea conceptul abstract de moarte cerebrala ca noua definitie a mortii si recomanda ca moartea cerebrala sa fie considerata moartea omului, oferind astfel peste noapte baza “legala” si “etica” pentru ca pe viitor oamenilor sa li se extraga pe viu organele. Cum de pana atunci nimeni nu simtise nevoia sa dea o noua definitie mortii?? Abia cand s-au profilat la orizont castigurile grase pentru industria farmaceutica si a inceput sa fie nevoie de organe vii si proaspete pentru transplanturi, s-a inventat si noua definitie.

Ca atare, “moartea cerebrala” nu a aparut si nu s-a dezvoltat prin aplicarea vreunei teorii sau metode stiintifice noi, comisia de la Harvard nu a stabilit daca coma ireversibila era un criteriu adecvat pentru deces. Membrii comisiei erau medici, teologi si avocati. De aici se vede clar ca nu era vorba de o chestiune medicala, ci de una juridica!! Misiunea declarata a comisiei a fost sa justifice cumva “moartea cerebrala” stabilita ca un nou criteriu al mortii, pentru a impune eutanasia mascata. Pe scurt, raportul a fost facut ca sa corespunda deja scopului si concluziilor la care se ajunsese anterior. Scopul “expertizei” a fost declarat direct in text:

Intentia noastra principala este de a redefini coma ireversibila ca nou criteriu al mortii… [...] Criterii depasite pentru a defini moartea pot duce la controverse in obtinerea organelor pentru transplantare“…
Cu alte cuvinte, nu se facusera studii, nu a existat absolut nicio baza stiintifica pentru a sustine ipoteza ca moartea cerebrala ar fi moartea reala, dar era nevoie musai de criterii noi, utilitare, anticipatorii, pentru a redefini moartea cu scopul declarat al recoltarii de organe; Shah et al. au publicat in J Med ethics critica deschisa a noii “definitii” (“fictiune legala“), dar era profit de facut, nu aveau ei timp de “maruntisuri” stiintifice…

Dr. Henry Beecher, presedintele comitetului de la Harvard, a comunicat direct si fara jena adevarul despre raportul respectiv:

“Exista intr-adevar un potential salvator de vieti in noua definitie, care -cand va fi acceptata- va duce la o cantitate disponibila mai mare de organe esentiale in conditii vitale, pentru transplantare, astfel vor putea fi salvate nenumarate vieti acum pierdute inevitabil…La ce nivel alegem sa numim moartea este o decizie arbitrara. Moartea inimii? Parul continua sa creasca. Moartea creierului? Inima poate continua sa bata. Este necesar sa se aleaga un nivel la care creierul sa nu mai functioneze. Este ideal sa se aleaga un nivel la care, desi creierul este mort, celelalte organe sa mai poata fi folosite. Aceasta am incercat sa clarificam in ceea ce am numit noua definitie a mortii.
Henry K. Beecher and H. I. Dorr, “The New Definition of Death: Some Opposing Views,” International Journal of Clinical Pharmacology 5 (1971):120

In al doilea rand, in 1968 mai exista si alta problema, care a fost si ea “rezolvata” prin “expertiza” de la Harvard. Terapiile intensive -o ramura noua a medicinei, dar care se dezvolta fulgerator- lasau tot mai multi pacienti intr-o stare intermediara, intre viata si moarte. Oamenii respectivi vegetau uneori ani in sir fara a-si mai recapata cunostinta, iar ingrijirea lor costa enorm de multi bani… Expertiza de la Harvard a “rezolvat” dintr-o lovitura si statutul incert al unor astfel de pacienti. Si astfel s-au creat premisele perfecte, moartea era redefinita si accelerata – marea industrie a transplantului de organe luase nastere! Iar cand spun industrie, ma refer nu numai la profiturile facute prin vinderea organelor si prin transplantarea lor, ci si la miliardele castigate cu medicamentele imunosupresive pe care recipientii organelor sunt obligati sa le ia o viata intreaga pentru ca organismul lor (care nu se lasa pacalit) sa nu respinga organul proaspat transplantat; medicamente imunosupresive care uneori pentru primitorii de organe se ridica la sume de mii de euro pe luna; medicamente imunosupresive care de cele mai multe ori contribuie la declansarea de cancere la pacientii transplantati.

Nu mai insist aici si pe aspectul subliniat intr-un studiu publicat in British Medical Journal in 2000, conform caruia per total transplantarea unei inimi nu reduce riscul decesului, ba chiar dimpotriva.

Ce este de fapt moartea?
De ce un mort cerebral nu este mort

Da, in ziua de azi ne preocupam de orice, dar evitam mereu sa ne gandim la boli, la moarte. Credem ca stim deja tot ce e de stiut despre moarte si oricum ne va ajunge mai devreme sau mai tarziu, deci de ce sa mai pierdem vremea sa ne si gandim la asta? E clar ce e moartea… nu-i asa?

Chiar asa, ce este moartea? Moartea este un proces. Pe vremuri moartea era considerata un fenomen complex… un fenomen medical, teologic, filozofic, juridic… acum a ramas doar un fenomen medical, aflat exclusiv la cheremul medicilor. Nu mai exista o definitie legala a mortii, in schimb exista definitia medicala:

În prezent se poate vorbi de deces în două situaţii diferite: când apare întreruperea ireversibilă a funcţiilor respiratorie şi circulatorie sau când sunt întrerupte ireversibil toate funcţiile sistemului nervos central, inclusiv cea a trunchiului cerebral

“Expertiza” comitetului de la Harvard stabilise initial ca “mortul cerebral” nu avea voie sa aiba reflexe. Ulterior s-a constatat ca aprox. 75% din pacientii etichetati drept “morti cerebrali” aveau reflexe!!

In fine… Dupa Dragomirescu [1996]

moartea este incetarea definitiva si ireversibila a vietii, prin oprirea functiilor vitale, fiind rezultatul rupturii echilibrului biologic care este necesar mentinerii vietii, incetarea fenomenelor vitale mergand pana la oprirea activitatii metabolice celulare.
Dr. Paul Byrne, un pediatru si neonatolog american care lupta de zeci de ani pentru informarea populatiei despre ceea ce inseamna cu adevarat donarea de organe, descrie un “mort cerebral” astfel:

“In acest caz, trupul este cald si flexibil. Inima ii bate, are culoare normala, temperatura si tensiune. Majoritatea functiilor exista, inclusiv digestia, excretia si mentinerea unui echilibru al fluidelor cu eliminarea normala a urinei. Va exista adesea o reactie la inciziile chirurgicale, creste tensiunea! Daca este observat o perioada mai lunga de timp, o persoana declarata “in moarte cerebrala” va arata semne de vindecare si dezvoltare si va trece prin perioada pubertatii, daca este copil.”

Dr. Alan Shewmon, profesor de neurologie pediatrica la UCLA, a documentat peste 175 de cazuri de oameni diagnosticati cu “moartea cerebrala”, care au supravietuit o perioada foarte lunga de timp. El argumenteaza ca creierul, la fel ca orice alt sistem din organismul nostru, nu este singurul care defineste o persoana.Un “mort cerebral” este cel mult un muribund fara functii cerebrale masurabile, dar cu functii organice active si de multe ori si senzoriale, de multe ori si cu reflexe… Intrucat nu se poate constata cu precizie moartea tuturor neuronilor si ireversibilitatea tuturor functiilor cerebrale, “moartea cerebrala” este un termen foarte periculos.

Medicul JL Bernat, in lucrarea lui f. importanta cu titlul “Despre definitia si criteriul mortii” (1981) afirma ca “definim moartea ca incheierea permanenta a functionarii organismului ca intreg“.

Expertul Camerei Federale de Medici, prof. Dieter Birnbacher, a declarat deschis in 2010:

Se recolteaza organe de la un organism viu. Trebuie sa admitem ca oamenii aflati in moarte cerebrala nu sunt inca morti, dar ii putem totusi folosi ca donatori de organe. La explantarea organelor unui mort cerebral se scot organe dintr-o fiinta umana vie.
Asa-numitul President’s Council on Bioethics (SUA) a stabilit clar in 2008: moartea cerebrala nu este un criteriu biologic, in conformitate cu stiintele naturii, pentru pronuntarea mortii. Consiliul de Bioetica admite ca supozitiile facute pana atunci despre legatura temporala si cauzala dintre moartea cerebrala diagnosticata si dezintegrarea functiilor corporale au fost infirmate empiric. Integritatea organismului uman nu este data de suma organelor individuale. Creierul nu este integratorul diverselor functii ale corpului, integrarea este o trasatura emergenta a intregului organism. Credeti ca s-a deranjat cumva industria transplantarii de aceste constatari?

Dr. David W. Evans scrie:

“M-am intrebat de ce continui sa incerc sa fac cunoscut adevarul despre transplantare, dupa 35 de ani de eforturi destul de inefective. La inceput m-a motivat descoperirea fraudei stiintifice si intelectuale implicate in definitia de “moarte cerebrala” cand era clar ca se testau doar parti infime din creier. Pe masura ce trecea timpul, motivele tot mai puternice au devenit ingrijorarea in ce priveste modul cum oamenii vulnerabili sunt pacaliti, mai ales de catre autoritatile medicale, cu intentia de a obtine mai multe organe pentru transplant, cu orice pret, dupa cum se pare. Daca milioanele de oameni care au semnat cardurile de donatori in ideea ca vor dona organele “dupa moarte” nu au fost informati ca risca sa fie doar diagnosticati ca morti cu ajutorul unor criterii controversate in lumea medicala, atunci ei au fost inselati, iar “acordul” lor de a dona organe nu este valabil din punct de vedere juridic.”
Conceptul de moarte cerebrala este “empiric si logic FALS”, scrie cercetatorul in neurologie Gerhard Roth.

Psihiatrul Johann-Christoph Student afirma ca este

“absolut inacceptabil ca mortii cerebrali sa fie etichetati ca morti si ca ei sunt doar “definiti ca morti deoarece medicii nu au curajul sa admita ca organele sunt extrase pe viu de la persoane care inca au viata in ele”.
Medicul internist Linus Geisler sustine ca un “mort cerebral” este o persoana vie careia ii lipsesc anumite functii ale creierului; in procesul mortii, sistemul medical isi permite sa traga linia de separare dintre viata si moarte dupa criterii arbitrare.

Dr. med. Max-Otto Bruker, internist, a declarat:

In prezent moartea cerebrala este considerata in mod absurd ca moarte totala, desi nu exista dovezi suficiente pentru aceasta afirmatie. Mi-e rusine pentru profesia de medic, pentru colegele si colegii mei care nu se revolta in mod clar fata de modul cum este informata populatia in privinta transplantarii de organe. Prin tacerea lor, ei favorizeaza astfel o afacere intunecata, practicata fara etica si morala, o afacere care ignora demnitatea umana si bagatelizeaza riscurile uciderii unei persoane aflate inca in viata.

Fundatia Germana pentru Transplant de Organe admite ca »si dupa intrarea in moarte cerebrala pot fi constatate miscari ale extremitatilor«, cum ar fi »semnul lui Lazar« – o miscare care seamana cu o imbratisare:
»Asemenea miscari pot fi constatate la ca. 75% din cei aflati in moarte cerebrala«, recunoaste Fundatia.
Cardiologul german dr. Paolo Bavastro afirma :
“Reflexele sunt fenomene vitale, indiferent de locul unde apar si forma in care se manifesta. Un mort, un cadavru nu are reflexe! Cei care sustin definitia mortii cerebrale afirma: sunt doar reflexe, omul e mort. Ei bine, aceasta »logica« tine cel mult de o »etica a eliminarii prin definire« si este in realitate o incercare de tutelare a perceptiilor, cum a explicat si filozoful Robert Spaemann. Pacientii definiti ca morti cerebrali ne arata clar multe procese vitale care au functii integrative: respiratia interna (schimb de gaze intre sange si tesuturi), respiratia celulara, reglarea tensiunii, activitate cardiaca spontana, reglarea temperaturii, eliminare (urina si fecale), procese metabolice, productie si eliminare de hormoni, productie de sange proaspat etc. Un om grav bolnav, un muribund este inca pacient, nu este un mort.”
Referitor la importanta “reflexelor”, sa nu uitam ca in conceptul initial formulat de Comitetul de la Harvard se vorbea despre o »areflexie totala« (deci lipsa totala de reflexe!), DAR imediat ce s-a inceput cu practica de macelarire a “mortilor cerebrali” s-a constatat ca 75% aveau multe reflexe, de aceea repejor s-a modificat iar definitia, precizandu-se ca trebuie sa exista doar o »areflexie cerebrala«. Alba-neagra!

Dintr-o prelegere a dr. Paolo Bavastro:

“Sa analizam problematica mortii cerebrale si dintr-o alta perspectiva, citind explicatiile fizicianului E. Schrödinger, parintele mecanicii cuantice, care in 1944 pusese intrebarea »Cum se explica prin fizica si chimie procesele din timp si spatiu care au loc in interiorul limitat al unui organism viu? Care sunt caracteristicile vietii?«. Raspunsul lui suna asa: »Cand acel organism continua sa faca ceva, se misca, schimba substante cu mediul intr-o perioada mai lunga decat ne-am astepta de la o bucata de materie moarta. … Candva dispare acea calitate a organismului si ramane doar o bucata moarta de materie… In fizica numim acest fenomen stare de echilibru termodinamic sau stare de entropie maxima« – Astfel, semnele vietii sunt rezistenta pe care o opune organismul prabusirii finale – nu capacitatea de a se reproduce, de a creste, de a se dezvolta, ci faptul ca este capabil sa ramana  »in miscare« atata timp. Dupa Schrödinger, capacitatea organismului de a se opune mortii este legata de ordinea caracteristica a moleculelor pentru care nu se aplica legile obisnuite ale fizicii. Atata timp cat un om, un organism traieste, pentru acesta nu sunt valabile legile obisnuite ale fizicii; el nu intra in dezagregare, se elibereaza din entropie; abia in moarte, dupa incheierea procesului de deces se aplica legile fizicii, ale entropiei: organismul intra in dezagregare, organele incep sa se dizolve, se tinde catre un echilibru termodinamic. Dupa considerente pur fizice, un om caruia i-a cedat creierul este un om viu! Organele acestui om pot fi recoltate din singurul motiv ca el inca nu a intrat in stare de entropie, deci este inca viu! In cazul mortilor cerebrali, din punct de vedere biologic, fenomenologic si fizic (dar nu numai) este vorba de oameni vii! Sunt oameni grav bolnavi, oameni aflati pe moarte, insa un muribund este un om care inca traieste.” (Schrödinger, Ce este viata, 1987, Fox Keller – Noua gandire despre viata, 1998)

Citind pana aici cred ca v-ati dat seama deja ca exista o mare diferenta intre moartea biologica, adica moartea reala, si cea cerebrala, nou definita peste noapte de medicina “moderna” in scopuri bine determinate. Gandirea mecanicista ne face dealtfel usor de manipulat si ne tine dealtfel pe majoritatea intr-o inchisoare a spiritului, in care am ajuns sa consideram ca doar creierul ne defineste, am uitat ca suntem de fapt niste fiinte foarte complexe, ca suntem mai mult decat simpla materie sau masa biologica, iar sufletul si spiritul nostru nu se afla doar in trunchiul cerebral! Dar oricum asta nu are nicio legatura cu definitia frauduloasa a “mortii cerebrale”, despre care stim acum ca a fost inventata doar pentru a se da mana libera traficului legalizat de organe.

Definim viata ca activitate cerebrala masurabila in prezent?

Descoperirile neurologice din prezent confirma ca viscerele noastre sunt invelite cu peste 200 de milioane de neuroni (si miliarde de bacterii!). Acest “creier secundar” este practic un duplicat al creierului din cap. Tipul de celule, substantele active si receptorii sunt identici. Stiti cum se spune ca “am decis din burta”. Hormonul care ne face “fericiti”, serotonina, nu este produs atat in creier, cat in intestine! Creierul produce cam 0,1-0,5ppm de serotonina, in timp ce intestinul produce 5ppm. De asemenea, nivelul de serotonina din creier nu se lasa influentat, in schimb avem – prin alimentatie – puterea de a modifica nivelul de serotonina din intestin.

Visele noastre, reflectia misterioasa a sufletului uman, sunt de asemenea influentate de serotonina produsa din intestine! Sa nu uitam de asemenea ca stiinta inca nu a reusit nici sa localizeze sau sa descifreze subconstientul! Si atunci cum sa echivalam lipsa de activitate cerebrala cu sfarsitul vietii??

foto: Arte Tv

Mikhael Gershon, profesor si presedinte al departamentului de anatomie si biologie celulara de la Universitatea Columbia, New York, a scris o lucrare cu titlul “Al doilea creier. Baza stiintifica a instinctului visceral [...]“, in care afirma ca noi, oamenii, avem in zona viscerala un organ inteligent si sensibil. Nota bene: Creierul din cap si creierul visceral folosesc aceiasi neurotransmitatori!

Michel Neunlist, directorul Institutului de Cercetare pentru Boli Digestive din Nantes, explica de asemenea ca sistemul nervos enteric este de fapt primul nostru creier, dpdv cronologic.

A propos, tot in acest context se explica si “sindromul colonului iritabil” care este intalnit la foarte multi copii care au devenit autisti dupa vaccinare, avand in vedere ca mercurul si aluminiul din vaccinuri ataca toti neuronii!

Ca atare, atata timp cat acest “creier visceral” inca traieste, e clar ca nu se poate aplica definitia arbitrara moarte cerebrala = moarte.

Acelasi lucru se aplica si la inima si la tot ceea ce este legat de inima.

“Intregul univers este cuprins in corpul nostru, iar intregul corp este cuprins in inima.  Astfel, inima este esenta centrala a intregului univers.”(Ramana Maharshi)

Foto: Jenzig71 photocase.com

Stiati ca in inima exista o structura neuronala independenta (!), asemanatoare cu cea a creierului si ca inima influenteaza functiile cerebrale? Stiati ca inima are un camp magnetic de 50 pana la 5000 de ori mai puternic decat cel al creierului? Un camp magnetic care influenteaza sistemul nervos al altor oameni si care este masurabil si la cativa metri de corpul nostru? De ce va surprinde? In toate traditiile vechi inima este privita de secole ca si centru al emotiilor, al intuitiei, al intelepciunii, al pasiunii si al iubirii, ca si centru si poarta spirituala catre adevarata noastra fiinta.

Iata ca a inceput si stiinta sa admita. Studii noi arata nu numai ca inima insasi este un fel de “creier”, ci ea comunica clar cu creierul si influenteaza perceptiile si emotiile omului.

“Sistemul nervos aflat in inima (creierul inimii) ii permite inimii sa invete, sa-si aminteasca si sa ia decizii independent de scoarta cerebrala. Nenumarate experimente au demonstrat ca semnalele trimise neintrerupt de catre inima spre creier influenteaza in mod semnificativ functiile cerebrale inalte, care se ocupa cu perceptia, cunoasterea si prelucrarea emotiilor”, afirma medicul Rollin McCraty de la Institute of Heart Math.

O descoperire si mai uimitoare a cercetatorilor de la Institute of Heart Math este legata de campul magnetic uluitor al inimii: componenta electrica a acestui camp este de 60 de ori mai puternica decat cea a creierului, cea magnetica este de aproape 5000 de ori mai puternica! Acest camp al inimii pulseaza si trimite modele ritmice extrem de complexe in intregul corp, astfel influentand un numar mare de procese biologice – creierul insusi se sincronizeaza permanent dupa acest puls electromagnetic. Astfel, campul inimii pune la dispozitie semnalul de sincronizare pentru intregul corp, cu care ne putem armoniza constient pentru a fi in armonie cu propria noastra inima!

* * * * *

Aspectele juridice in Romania
Legea  nr. 2 din ianuarie 1998 privind prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane spune asa:

Datele pe care trebuie să le conţină actul constatator:

I. Diagnosticul morţii cerebrale se stabileşte pe baza următoarelor criterii:
1. Examen clinic:
-  starea de comă profundă, flască, areactivă;
- absenţa reflexelor de trunchi cerebral (în mod special, absenţa reflexelor fotomotor şi corneean).
2. Absenţa ventilaţiei spontane, confirmată de testul de apnee (la un Pa CO2 de 60 mm Hg).
3. Două trasee EEG, efectuate la 6 ore, care să ateste lipsa electrogenezei corticale.
II.
Cauza care a determinat moartea cerebrală trebuie să fie clar stabilită.
III.
Excluderea altor cauze reversibile care ar putea produce un tablou clinic şi un traseu EEG, asemănătoare cu cele din moartea cerebrală (hipotermia, mai mică de 35ŸC, medicamente depresoare ale sistemului nervos central, hipotensiune arterială – presiune arterială medie mai mică de 55 mm Hg).
IV.
Diagnosticul de moarte cerebrală va fi stabilit de doi anestezişti reanimatori diferiţi sau de un anestezist reanimator şi un neurolog sau neurochirurg, prin două examinări repetate la un interval de 6 ore.

Doar asa, in treacat, sa mentionam ca in Germania se stipuleaza in protocolul de constatare a “mortii cerebrale” ca intervalul minim trebuie sa fie de 12 ore, ceea ce subliniaza caracterul aleatoriu al intregii povesti.

Dupa cum vedeti, din punct de vedere legal totul pare reglementat impecabil: nu se pot preleva organe decat cand a fost stabilita “moartea cerebrala”. Si totusi, ceea ce nu se precizeaza deloc in textul legii este CAND este cazul sau cand este voie sa se constate aceasta “moarte cerebrala”. Aici intervine, in buna traditie birkenwaldiana, autoritatea exclusiva de zeu a medicului: doar medicul are puterea si autoritatea deplina de a proceda la constatarea mortii cerebrale, intr-un moment pe care il alege doar el! Medicului respectiv nu i se cere sa indeplineasca niciun fel de criterii. Cu viata unui om in joc, el nu are nevoie decat sa presupuna ca la un pacient va interveni moartea cerebrala in 2-3 zile si deja poate dispune stoparea medicamentatiei si inceperea testelor de constatare a mortii cerebrale; stoparea medicamentatiei si a oricarui tratament e necesara, ca sa nu se “falsifice” rezultatele testelor de constatare a mortii cerebrale. De asemenea, medicul nu este obligat nici macar sa informeze familia pacientului despre ceea ce face, familia primeste mai tarziu doar rezultatele testului!

Se pare ca legea care stipuleaza conditiile de cumparare a unei case este mai bine reglementata si acopera mai multe drepturi ale individului decat legea care se ocupa cu extragerea de organe vitale din corpul pacientilor lasati la mana deciziilor individuale ale medicilor. In rest, la orice operatie cat de mica aveti de semnat un balot de documente despre riscuri (deh, daca uita ceva risca sa fie dat in judecata), dar de un “mort cerebral” care sa-si dea in judecata doctorul nu prea am auzit; in plus, cred ca cel putin 95% din apartinatori nu au habar despre diagnosticul de moarte cerebrala, deci hei, medicul are autoritate suprema si ca intotdeauna trebuie sa-l ascultam ca pe Dumnezeu!

Desi e vorba de existenta unor oameni, vedeti bine cum legiuitorii nu au considerat necesar sa defineasca aceasta procedura astfel incat orice fel de abuz sa fie imposibil, sau macar sa precizeze ca apartinatorii unui pacient aflat in coma cerebrala trebuie sa fie informati si sa-si dea consimtamantul scris pentru procedura de constatare a mortii cerebrale. Astfel, i se permite medicului respectiv sa decida singur, dupa criterii doar de el stiute, asupra vietii si mortii pacientilor!  In mod normal, un medic nu are voie nici macar sa-mi faca o injectie fara sa se faca pasibil de pedeapsa (singura exceptie fiind cazul cand acea injectie mi-ar salva viata in mod explicit!). In schimb are voie sa-mi intocmeasca pasaportul pentru lumea cealalta!

ARTICOLUL 22 (Constitutia Romaniei)
(1) Dreptul la viata,
precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei
sunt garantate.

Cum este posibil ca legea sa acorde tacit unui medic autoritatea absoluta de a decide daca un om are dreptul sa traiasca sau sa moara? Si sa nu-mi veniti cu justificarea de carton ca medicii nu vor sa prelungeasca inutil suferinta pacientilor, caci daca un “mort cerebral” este declarat oricum “mort”, de ce ar mai suferi?? In mod normal, un medic poate sa faca un singur lucru fara permisiunea unui pacient: sa-i salveze viata. Ori la constatarea mortii cerebrale nu se pune problema de asa ceva.

Legea transplantului in Germania mai precizeaza, cu o ironie sinistra, ca “moartea trebuie constatata dupa reguli corespunzatoare stadiului actual al stiintei medicale”, in timp ce “moartea cerebrala trebuie constatata dupa reguli procedurale corespunzatoare stadiului actual al stiintei medicale”. Vedeti ce diferenta fina si totusi bogata in semnificatii?

img.ashx

Cat de sigura este metoda de diagnosticare a mortii cerebrale?

Va intrebati desigur: dar cum se stabileste moartea cerebrala? Ce criterii mai mult sau mai putin “stiintifice” (mai ales alea in “consens”!!) exista pentru a pune un diagnostic de moarte cerebrala?

Ei bine, iata mai intai ce spune Academia Americana de Neurologie:

In Romania exista un formular de declarare a mortii cerebrale. Pe aceeasi pagina puteti citi insa si despre masurile extraordinar de intensive cu care bietul donator este “ingrijit” si “tratat” spre beneficiul potentialilor recipienti si in vederea recoltarii organelor.

Este importantă terapia de prevenire a atelectaziilor, menţinerea asepsieicăilor respiratorii. Atelectazia şi resuscitarea volemică excesivă sunt principalele cauze de hipoxemie. Astfel se recomandă pentru prevenirea atelectaziei aspiraţia frecventă a secreţiilor traheale, kinetoterapie respiratorie (drenaj postural, manevre de expansionare a plămânilor, tapotaj toracic, percuţii toracice), bronhoscopie precoce. Modificările minime ale presiunii hidrostatice pot duce la modificări dramatice ale conţinutul de apă în plămâni, în condiţiile alterării permeabilităţii membranei alveolo-capilare (consecinta a hipersimpaticotoniei indusă de angajare). Terapia de repleţie volemică trebuie ghidată astfel încât: presiunea venoasă centrală să fie menţinută în jur de 8 mmHg, iar presiunea în capilarul pulmonar blocată 8-12 mmHg.
Studii experimentale au arătat că albuterolul, împreună cu terapia diuretică accentuează clerance-ul apei pulmonare (12).
Se iau măsuri de combatere a transmiterii orizontale a germenilor şi se face antibioterapie în caz de semne clinice de infecţie pe baza evidentelor bacteriologice. La pacienţi cu edem pulmonar acut neurogen se indică de monitorizarea hemodinamică invazivă, cu cateter tip Swan-Ganz.

Toate acestea nici nu ar intra in calcul daca pacientul nu ar fi etichetat ca potential donator!

Mai avem pe site-ul Actualitati in Neurologie o alta definitie a criteriilor mortii cerebrale.

Testam sau ucidem?

Testarea clinica in vederea diagnosticului de “moarte cerebrala” include printre altele: “provocarea” corneei cu un obiect, inteparea narilor, iritarea gatului cu un obiect, stimularea unei dureri pentru verificarea reflexelor, iritarea traheei printr-un cateter, apasare ferma pe globul ocular, turnat apa cu gheata in urechi. Pentru confirmarea diagnosticului se mai injecteaza uneori o substanta de contrast (angiografie), ceea ce la multi “donatori” aflati inca in viata duce la soc anafilactic.

Retineti cronologia evenimentelor: desi e vorba doar de a testa DACA un pacient este mort cerebral, deja el este intepat in ochi, brutalizat cu apa cu gheata in urechi si i se ia aerul minute in sir!!

Testele pro forma de constatare a mortii cerebrale testeaza doar reflexele provenite din trunchiul cerebral (pupilele, clipitul sau reflexul oculocefalic). Dar ce se intampla cu celelalte reflexe, care nu sunt declansate din trunchiul cerebral, cum ar fi de exemplu cresterea tensiunii? Tensiunea creste intotdeauna vizibil atunci cand “explantatorii” incep sa spintece carnea cu fierastraul medical. Acest “reflex” este doar favoritul industriei farmaceutice cand e vorba de betablockere, de alphablockere, de inhibitorii ACE, diuretice samd, brusc el nu mai conteaza??

Lasand la o parte toate celelalte metode “stiintifice” de testare, puteti identifica cel mai usor aceasta constelatie de frauda mondiala datorita faptului ca unul din testele facute in procedura de diagnosticare a mortii cerebrale este practic o metoda sigura de a ucide un pacient aflat in coma cerebrala!! Este vorba de celebrul si controversatul, de multe ori fatalul test de apnee. Prof. Cicero Galli Coimbra M.D., Ph.D. Associate Professor, Departamentul de Neurologie si Neurochirurgie al Universitatii São Paulo, explica extrem de clar cum multi dintre pacientii aflati in coma “ireversibila” ar fi putut supravietui daca nu ar fi fost supusi la acest test de apnee, singurul care este obligatoriu in toate tarile in care se lucreaza cu diagnosticul de “moarte cerebrala” si care risca sa vatameze si mai mult creierul. Sa fie o coincidenta ca acest test, cel mai periculos, este singurul obligatoriu peste tot? Cum poate un medic, care a depus juramantul lui Hipocrate de A NU FACE RAU, sa aplice un asemenea test unui pacient cu trauma cerebrala, test care NU ii este de folos pacientului, ci este conceput cu singurul scop de a accelera constatarea nou-definitei “morti cerebrale”, pentru a recolta organele?

Acest test se face prin oprirea ventilatiei mecanice timp de pana la 10 minute ca sa se vada daca pacientul poate respira singur, fara ajutor. Retineti ca oamenii aflati in “moarte cerebrala” sunt ventilati cu aparate care doar introduc oxigen in corpul pacientilor, dar acel oxigen circula si este eliminat apoi fara ajutor – lucru care la o persoana aflata in moarte clinica nu se intampla; un mort nu poate fi “ventilat”! Apoi, ganditi-va la oamenii care traiesc cu un stimulator cardiac fara de care inima le-ar ceda! Sa-i consideram si pe ei “morti” numai fiindca viata lor depinde de un aparat??
Ei bine, starea pacientului intotdeauna se inrautateste dupa acest test de apnee, explica prof. Coimbra.
Testul se face fara stirea apartinatorilor, iar rudele pacientului nu sunt informate aproape niciodata despre ceea ce se intampla in timpul testului. Ca si la vaccinare, apartinatorii trebuie sa ia o decizie informata de a permite sau nu acest test de apnee. Medicul care face testul este obligat sa informeze apartinatorii pacientului despre beneficiile si riscurile acestui test, mai bine zis este obligat sa explice ca nu exista absolut niciun fel de beneficii pentru pacient, ci doar riscuri care pot fi fatale! Dar aproape niciun medic nu face asta, fiindca atunci nu s-ar mai crea premisa diagnosticarii mortii cerebrale!
Ei bine, daca la acest test se constata ca pacientul -care de multe ori este muribund, dar nu inca mort!- nu mai respira singur, acesta este pentru personalul medical un semnal sa nu se opreasca ventilatorul, nu cumva sa le moara “mortul”, ci sa se continue respiratia artificiala atata timp cat este nevoie, pana cand recipientul, recipientii sunt gata sa primeasca organele. Abia dupa ce organele sunt excizate, “donatorul” este definitiv mort.
Prof. Coimbra a tinut o prelegere in cadrul congresului “Signs of life” in 2009, in care a explicat ca multi pacienti cu traume cerebrale, chiar atunci cand sunt intr-o coma profunda, au sanse de a-si reveni si de a-si relua viata normala; tesuturile cerebrale pot fi doar in stare de repaos si nu neaparat distruse in urma reducerii fluxului de sange catre creier. Acest fenomen, cunoscut sub numele de “penumbra ischemica”, nu era cunoscut cand au fost stabilite primele criterii neurologice pentru diagnosticul de “moarte cerebrala”.

Testul de apnee (ca treapta esentiala spre diagnosticarea mortii cerebrale!!) poate duce la un colaps intracranian ireversibil al circulatiei sangelui, la emfizeme, la acidoza respiratorie sau chiar la stopuri cardiace, prin care se anihileaza definitiv orice speranta de imbunatatire neurologica a pacientului “testat”

.
Prof. Coimbra afirma ca testul de apnee este o procedura medicala complet lipsita de etica si inumana. Cand apartinatorii unui pacient sunt informati despre brutalitatea si riscurile acestei proceduri, aproape toti isi retrag permisiunea de recoltare a organelor celor dragi! Prof. Coimbra a mai facut urmatoarea remarca: atunci cand un pacient cu infarct este adus la urgenta, el nu va fi niciodata supus vreunui test pentru a se constata daca a avut stop cardiac, ci dimpotriva, toata lumea se ocupa intensiv de el si inima lui este ferita de orice fel de factori de stres suplimentar. In contrast, un pacient cu trauma cerebrala este supus la testul de apnee prin care organul deja vatamat (creierul) trebuie sa suporte un stres suplimentar, care ii pericliteaza si mai mult viata. Dr. Yoshio Watanabe, cardiolog in Nagoya/Japonia, este de aceeasi parere, sustinand ca daca un pacient in coma cerebrala nu ar fi supus testului de apnee el ar avea sanse de pana la 60% de a-si reveni, in conditiile in care ar primi ingrijirea cuvenita!

Prof. Coimbra explica ce se intampla cu tiroida oamenilor cu traume cerebrale. O hipotiroidie apare in corelatie cu gravitatea traumei cerebrale si duce in mod sigur la moarte pentru pacientii aflati in coma cerebrala, ori tocmai tratarea acestei hipotiroidii este “neglijata” de indata ce apare posibilitatea diagnosticarii “mortii cerebrale”. Cu alte cuvinte, in locul unui tratament hormonal care le-ar putea salva viata, pacientii sunt supusi unui test potential ucigator, testul de apnee. Acest test este facut exact la acei pacienti care sunt afectati cel mai puternic de hipotiroidie si deci arata reactii reduse la dioxidul de carbon. Este posibil ca ei tocmai de aceea sa nu reactioneze la testul de apnee, deoarece nu mai dispun de suficienti hormoni tiroidieni si/sau au o circulatie a sangelui mult slabita, deci nu neaparat fiindca centrul respirator ar fi vatamat ireversibil.


Acelasi aspect al recuperarii pacientilor cu traume cerebrale l-a preocupat si pe dr. David Hill, un anestezist britanic, docent la Cambridge, care a declarat:
Trebuie accentuat mai intai de toate ca se admit urmatoarele lucruri: 1) ca anumite functii sau macar anumite activitati din creier pot continua sa existe si 2) ca singurul scop in care un pacient este definit mai degraba ca mort decat ca muribund este acela de a putea extrage de la el organe vitale. Utilizarea criteriilor diagnostice actuale nu poate fi interpretata sub nicio forma ca benefica pentru pacientul aflat eventual pe moarte, ci este doar potential utila (contrar principiilor hipocratice!)  pentru eventualul recipient al organelor.
Prof. Cicero Coimbra:
Prin testele de diagnosticare a mortii cerebrale
ucidem pacientii pentru a verifica daca sunt morti.

Prin dezvoltarea de teste precum tomografia cu emisie de pozitroni sau RMN-ul, activitatea creierului care ofera informatii despre, de ex., reactiile la durere, poate fi mai exact documentata decat cu diagnosticarea mortii cerebrale de pana acum. Diverse studii arata ca pacientii aflati in stare de cunostinta minima (Minimally Conscious State, MCS) reactioneaza la atingeri, la chipuri, la voci. Anestezistii britanici au cerut in anul 2000 ca donatorii de organe sa primeasca anestezie totala, pentru a evita orice fel de durere posibila. Oare cadavrele trebuiesc anesteziate?? Si in Germania s-au vazut multe cazuri in care multi donatori “morti cerebral” se miscau pe masa de transplant, provocand niste socuri extreme personalului medical din sala de operatie, motiv pentru care acesti “morti cerebrali” aflati in moarte nefinalizata primesc de multe ori medicamente relaxante in timp ce sunt spintecati ca sa li se recolteze organele unul dupa altul.

Revista Spiegel a publicat in 1994 un articol cu titlul “Antecamera mortii” in care printre altele gasim urmatorul pasaj: “Cand echipele de chirurgi vin pentru explantare, anestezistul este deja la capul “mortului”. In timp ce chirurgii taie si desfac corpul donatorului de la barbie pana la zona pubiana si prepara si scot organele unul dupa celalalt, anestezistul are sarcina de a controla circulatia sangelui, respiratia, temperatura, adica tot ceea ce medicii numesc “functiile vitale” ale donatorului. Abia cand este fixat si pornit tubul prin care este injectata perfuzia finala in corpul donatorului, vine momentul cand medicii incep sa faca glume si sa se descarce prin ras de tensiunea acumulata. Atunci nu mai e nevoie de sustinerea functiilor vitale. Abia atunci se da comanda: Anestezistul se poate retrage.

Constatarea “mortii cerebrale” ii transforma pe pacienti in “conserve de organe” (human vegetables). O intreaga ramura medicala, asa-zisa “conditionare a donatorilor“, se ocupa cu “terapia intensiva” a “mortilor cerebrali” care trebuie tinuti cu orice pret inca putin “vii” in scopul recoltarii organelor.

In special utilizarea si prepararea de tesuturi este acum la mare moda. Asa-zisa »Tissue Engineering«,  cu care se transforma tesuturile donatorilor in produse high tech, este o ramura in crestere. Transplanturile obtinute aici de la un singur donator pot fi impartite la saizeci de persoane si vandute in diverse tari. In SUA, unde exista cele mai multe astfel de firme, se calculeaza valoarea tuturor partilor folosibile de la un donator la ca. 250.000 de euro, in conditiile in care numarul posibilitatilor de utilizare creste si el. Acesta este motivul pentru care de mai multi ani se specifica pe cardul de donator separat donarea de tesuturi

“Daca decizia despre viata si moartea unui om este facuta doar pe baza activitatii creierului”, argumenteaza neurologul Detlef Linke, “atunci ar trebui sa fie tabu orice fel de extragere de tesuturi cerebrale pentru a le transplanta altor persoane”. Si totusi, deja din 1987 neurologii au inceput si cu acest gen de proceduri: un medic mexican a transplantat/implantat tesut cerebral al unor fetusi avortati in creierul unui pacient cu Parkinson (Detlef Linke – Transplant de creier/Hirnverpflanzung). Linke vede in aceste incercari cel mai clar exemplu pentru faptul ca medicii ar fi pregatiti sa modifice din nou candva sau chiar sa renunte la definitia de “moarte cerebrala”, cand asta ar corespunde cu scopurile si “progresele” medicinei de transplantare.

Deja s-au facut multe asemenea transplantari de tesut cerebral la pacientii cu Parkinson. In curand, speculeaza neurologul Linke, s-ar putea ca transplantarea de tesut cerebral sa devina mai importanta decat transplanturile de inima, ficat sau rinichi, intrucat exista trei avantaje esentiale:

*Exista o cantitate semnificativa de tesut cerebral disponibil: fetusii avortati anual in Germania, de ex., corespund cantitativ
unui camion intreg de tesut cerebral.
*   Nu prea  exista probleme cu respingerea – celulele sistemului imunitar nu strapung bariera hematoencefalica, astfel incat ele nu pot ataca  tesutul strain din creier.
* Numarul potentialilor recipienti este enorm: bolnavii de Alzheimer, de Parkinson, epilepsie, scleroza multipla, schizofrenie, paralizii, sunt doar cateva din bolile pe care medicii vor sa le “trateze” prin transplantul de tesut cerebral.
In “moarte cerebrala” – dar cat de mort?
Ca fiinta unica si irepetabila, omul nu este reprezentat doar prin creierul sau, ci si prin trupul sau, care traieste inca in proportie de 97% dupa intrarea in “moarte cerebrala” …
(Prof. Dr. med. Linus Geisler)
Cand este vorba de moartea unui om, ar trebui mai intai sa raspundem la intrebarea: ce este omul? Fiindca deja de aici incepe controversa, sustine autorul Rainer Beckmann. Printre suporterii ipotezei mortii cerebrale se afla multi sustinatori ai unei imagini biologic-materialiste despre om, care reduce existenta umana la fenomenele masurabile “stiintific” si “explica” gandirea sau constiinta umana cu ajutorul proceselor biochimice, respectiv electrice, la nivelul creierului. Mda, din aceasta perspectiva incheierea activitatii cerebrale ar putea insemna moartea omului. Dar oare asa sa stea lucrurile in realitate?

Definitia “mortii cerebrale” este foarte controversata intre neurologi: oare “linia zero” in EEG dovedeste cu adevarat incheierea oricarei activitati electrice in creierul mare? Atunci de ce mai poate fi dovedit un rest de activitate cand se face un EEG nazofaringian (se introduce un electrod prin nas pana in apropiere de membrana creierului unde este situat simtul mirosului – Riechhirn)? Si ce semnifica faptul ca si creierul unui “mort cerebral” poate continua sa produca hormoni?

A propos de ceea ce ne defineste mai mult ca oameni, va invit sa va ganditi la un paradox: cand inceteaza activitatea creierului, inima poate continua sa bata. Cand inceteaza activitatea inimii, in mai putin de cateva minute inceteaza si orice activitate a creierului!

Foto: dapd
Asociatia germana Initiative KAO (Informare critica despre donarea de organe) a formulat urmatoarele idei cu privire la procedura dubioasa a declararii mortii cerebrale.

Stiati ca…?

  • Pierderea completa a functiilor cerebrale – “moartea cerebrala” – nu se poate constata cu certitudine. Viata si moartea nu pot coexista intr-un om. Poate un om sa fie “mort” si in acelasi timp sa aiba organe vitale de donat??
  • “Moartea cerebrala” este o definitie strict legala si fara baze stiintifice, creata doar pentru a putea extrage oamenilor organe vitale fara pedeapsa legii.
  • Oamenii aflati in “moarte cerebrala” trebuiesc hraniti, ingrijiti, supravegheati si testati pentru compatibilitatea cu primitorii de organe. La nevoie sunt resuscitati.
  • In perspectiva extragerii de organe, oamenii aflati conform definitiei in moarte cerebrala primesc intravenos medicamente pentru imbunatatirea circulatiei si a activitatii inimii, precum si antibiotice sau heparina (care poate duce la hemoragii cerebrale!). Ei sunt “conditionati”, adica tinuti in viata prin toate mijloacele, deoarece e vorba de prelevarea de organe vitale.
  • Oamenii definiti ca fiind in “moarte cerebrala” sunt calzi, iar digestia, metabolismul si respiratia celulara functioneaza. De obicei sunt subfebrili, dar ocazional pot dezvolta si febra. Tensiunea nu este constanta, ci creste mai ales in timpul prelevarii organelor.
  • La oamenii aflati in “moarte cerebrala” au loc in continuare hematopoeza, diviziunea celulara si chiar vindecarea ranilor.
  • Sistemul renal este intact, se filtreaza in continuare sangele, iar urina se formeaza si se elimina. Sunt produsi in continuare hormoni, chiar si cei produsi in creier, a caror prezenta poate fi dovedita in fluxul sanguin.
  • In “moartea cerebrala” sunt detectabile 17 reflexe la barbati si 14 reflexe la femei. Barbatii aflati in “moarte cerebrala” pot avea inca erectii.
  • Cei aflati in moarte cerebrala pot reactiona la stimuli externi. De asemenea, uneori apar miscari ale membrelor superioare si inferioare.
  • Conform Ministerului Sanatatii din Romania, «protocolul de mentinere a potentialului donator are ca deziderat: mentinerea in parametri optimi a functiilor organelor ce urmeaza a fi transplantate, implicit a cordului, in acest scop fiind necesara mentinerea homeostaziei generale
  • Cel mai impresionant este faptul ca femeile aflate in “moarte cerebrala” in unele cazuri pot aduce pe lume un copil sanatos. Cea mai lunga perioada de sarcina cunoscuta pana acum a unei femei aflate in moarte cerebrala a durat 107 zile; ea a dat nastere prin cezariana unui baietel, care ulterior s-a dezvoltat normal.

As dead as necessary, as alive as possible
- Prof. Franco Rest -
Poate ca unii dintre voi nu vor dori sa creada realitatea sinistra pe care v-o prezint eu aici despre recoltarea de organe si veti spune “Ei, ce ma mai intereseaza ce se intampla cu mine, daca sunt mort si nu mai simt nimic!” – ei, dar sunteti siguri ca nu veti mai simti nimic? Chiar cand se face EEG (electroencefalograma) si aceasta arata un traseu plat in toate derivatiile, nu avem nicio dovada ca organismul nostru nu ar mai simti nimic sau constiinta noastra, spiritul nostru ar fi disparut… Banuim, dar nu putem fi siguri. De ce? Pentru ca stiinta nu poate dovedi sau masura starea de constiinta si deci nu poate stabili cand spiritul nostru moare sau paraseste trupul. Nu stiu altii cum sunt, dar eu personal nu vreau ca dreptul meu la viata sa fie anulat pe baza lipsei unor unde cerebrale.

Cat sunt de castigati recipientii de organe?

Scopul nu scuza intotdeauna mijloacele!

In primul rand, trebuie sa stiti ca datorita tulburarilor psihice si sufletesti grave cauzate de aceasta constelatie “donator-recipient”, a aparut prompt si o ramura a psihiatriei (OTP, Organ Transplantation Psychiatry) care se ocupa cu persoanele aflate pe lista de recipienti de organe, dar si cu persoanele care au primit un organ!

Pentru multi oameni nu este deloc simplu sa traiasca cu un organ strain. Unii au o relatie ciudata cu organul, ii dau un nume si vorbesc cu el, altii pur si simplu nu-l pot accepta ca pe ceva care face parte din ei. Poate ca exista motive intemeiate pentru asta. Unii se lupta permanent cu remuscarile de a fi participat la moartea altor oameni. Multi isi doresc sa stie al cui organ l-au primit, ziua in care ei l-au primit fiind ziua mortii altcuiva; acest lucru ii chinuie (asa cum este si normal, omenesc). In acelasi timp, ei si familiile lor sunt (trebuie sa fie!) recunoscatori donatorului! Exista nenumarate relatari ale oamenilor care au primit organe si a caror personalitate s-a modificat dupa transplantare, unii au capatat de pilda alte gusturi la mancare, altii aveau cosmaruri permanente sau halucinatii, altii intrau in depresii prelungite cu dorinta de moarte, majoritatea spuneau ca nu reuseau sa integreze organul strain in corpul lor… De asemenea, cei mai multi recipienti de organe nu mai pot duce o viata normala dupa transplantare, de aceea nu rareori intalnim oameni care au fost “transplantati” de mai multe ori!

Cam pe aici vin unii cu obiectii de genul “Pai, saracii oameni, daca nu primesc organe noi vor muri!” Tot ce se poate. Un lucru insa sa va fie clar – din cauza transplantarii un om moare intotdeauna: donatorul sau recipientul! Stiu ca suna dur, dar asta e viata… Mi se pare ingrozitor de manipulativ (si e o strategie!!) sa se faca afirmatii de genul “Anual mor 14.000 de oameni din cauza ca nu sunt suficiente organe de transplantat”!! Este o minciuna sfruntata. Acei oameni mor DIN CAUZA unei boli care le distruge un organ sau uneori chiar din cauza “tratamentelor” alopate care la randul lor distrug consecvent organele! Nimeni nu moare din cauza ca nu i se transplanteaza un organ! Se incearca aici aceeasi strategie divide et impera aplicata si la vaccinare (cu imunitatea turmei), in ideea ca oamenii se vor sfasia intre ei intr-o controversa eterna, fiecare cu interesele si cu adevarul lui, iar in timpul asta afacerea miliardelor castigate cu donarea de organe merge mai departe, in lipsa unei dezbateri publice informate.

Nu mai vorbim ca foarte multi recipienti mor din cauza complicatiilor aparute in urma transplantului, asta se uita f. repede. Posibilele complicatii incep cu respingerea organului de catre organismul recipientului, efectele secundare ale terapiei, infectii, sangerari, insuficienta organului sau tumori canceroase aparute in special dupa “tratamentul” intensiv cu imunosupresive.

Trebuie mentionat aici si faptul ca un transplant nu inseamna vindecare!! Cand un organ nu mai functioneaza cum ar trebui, acest lucru are o cauza profunda, care de multe ori are un sens biologic. Inlocuirea organului nu va rezolva cauza, ci doar va oferi cel mult o bucatica in plus de viata, in niste conditii calitative indoielnice.

Un pacient care a primit un organ nou (de ex. ficat) va plati anual pentru medicamente o suma de ca. 150.000 de euro!

Dupa 5 ani de la transplantare, statistica ne spune ca mai functioneaza doar 71% din rinichi, 67% din pancreasuri, 70% din inimi, 50% din ficati si 55% din plamani. Dar ce se intampla dupa 5 ani si cu restul de 39%, 73%, 30%, 50% resp.45%? O parte din acestia sunt din nou pe listele de asteptare pentru un al doilea organ, iar unii au decedat. Statisticile nu ofera nicio informatie despre ei.

Dr. J. Loibner: „In realitate, transplantarea de organe nu mai reprezinta o senzatie in medicina si multi oameni au reusit astfel sa supravietuiasca. Pe de alta parte, succesele reale in ce priveste durata vietii castigate astfel si mai ales calitatea acestei vieti sunt prezentate public intr-un mod mult prea optimist. Asteptarile fata de fezabilitatea tehnica a vietii sunt prea mari. Se vorbeste de “vindecare” prin transplantare de organe, care de fapt nu este niciodata vindecare, ci doar o supravietuire in conditii reduse de sanatate si in dependenta de medicamente.

In dubio pro vita
Un alt aspect care nu e deloc de neglijat: Intre anii 2000-2005, dr. Deutschmann (pe atunci directorul unei echipe de transplant) a analizat si studiat 224 de protocoale de moarte cerebrala semnate de doctori. La 70 de cazuri (deci o treime!!), protocoalele erau gresite sau incomplete.

Medicii trebuie sa raporteze posibilii donatori de organe (deci inca de aici se incalca legea confidentialitatii datelor medicale!!!). Raportarea se face fara instiintarea si permisiunea apartinatorilor. In 2012, in Germania au fost raportati de catre sectiile de urgenta 2594 de potentiali morti cerebrali (deci retineti, potentiali, adica nici nu se diagnosticase moartea cerebrala, dar ei erau deja raportati!!!), la care au fost chemati coordonatorii de transplant (“agentii autorizati” sau “contabilii mortii cerebrale”), iar “moartea cerebrala” a putut fi diagnosticata doar la 1584 (61%), dintre care 1046 au fost transformati in donatori de organe (66% din cei cu eticheta de “moarte cerebrala” si 40% din numarul total!).

In alta ordine de idei, se cunosc deja mii si mii de cazuri cand oameni diagnosticati cu moarte cerebrala si-au revenit dupa ce au fost ingrijiti corespunzator si traiesc in continuare, bine sanatosi.
Deci cum poate o metoda de diagnosticare sa fie “sigura” cand “mortii cerebrali” se trezesc?? La fel cum si vaccinarea ne “protejeaza” fiindca ne spune propaganda medicala asta??
Si ce efecte subtile are simpla existenta a acestui diagnostic de “moarte cerebrala” asupra atitudinii medicilor, asupra modului cum este privit si ingrijit un pacient, asupra implicarii cu care personalul medical ar trebui sa lupte pentru supravietuirea unui pacient?
Cine are dreptul sa decida momentul cand masurile de terapie se transforma din “centrate pe pacient” in “centrate pe primitorul de organe”?? Ce-o fi in sufletul asistentelor medicale de la terapie intensiva cand se ocupa cu daruire de un pacient, pana cand este exprimata suspiciunea de “moarte cerebrala”? O sora medicala relateaza: “De pe o clipa pe alta se schimba nu numai statutul “obiectiv” al pacientului din grav ranit in mort cerebral, “cadavru viu”, ci se schimba si dispozitiile cu privire la ingrijirea lui: in locul masurilor care sa-l ajute pe pacient, se aplica alte masuri, menite sa pastreze cu orice pret functiile vitale ale organelor, in scopul prelevarii acestora. Aceasta asa-numita “conditionare” a donatorului ii arunca pe asistentii medicali intr-o situatie emotionala greu de suportat.” Oare se gandeste cineva si la problemele sufletesti pe care le creeaza industria de transplantare personalului medical implicat?
Nimeni nu poate sa spuna cu certitudine daca pacientul/muribundul nu simte aceasta schimbare in “tratamentul” primit. Comunicarea intre oameni nu are loc doar prin limbaj, ci si mai ales prin sentimente, prin vibratii si prin energia cardiaca (prea putin studiata!). In plus, pacientul nu arata a “mort”, sangele ii circula, e cald, respira si nu se deosebeste practic cu nimic de pacientii care sunt ingrijiti ca sa se insanatoseasca. Si pentru apartinatorii pacientilor imaginea vie a celor dragi se contrazice flagrant cu orice diagnostic de moarte.

Daca aveti incredere atat de mare -ca si la vaccinare- in opiniile “expertilor” si in integritatea personalului medical (si numai daca aveti nervi de otel), va recomand sa urmariti prezentarea psihologului german Roberto Rotondo (care a fost ani de zile asistent medical!), unde incepand cu minutul 5:00 puteti urmari pe viu cum incepe testarea unui pacient in vederea diagnosticului de moarte cerebrala.

Zach Dunlop de exemplu este un tanar care a avut norocul sa aiba un var care era asistent medical de terapie intensiva si care nu s-a multumit cu diagnosticul de “moarte cerebrala” primit de la medicii care deja se pregateau sa recolteze organele, ci si-a scos briceagul si l-a zgariat pe talpa pe Zach, astfel obtinand o reactie care i-a dovedit ca Zach era inca in viata!! Zach si-a revenit si traieste si acum bine mersi. Ah, iar la interviu a povestit cum ii auzise pe medici diagnosticandu-l cu moartea cerebrala!!

Aspectele etice, morale si conceptia personala despre viata

In contextul donarii de organe, este foarte interesanta conceptia fiecaruia dintre noi despre viata. Reactia personala la acest subiect poate fi un barometru care ne arata cum gandim cu adevarat despre viata, despre oameni, despre noi insine in final. Ca atare, daca suntem ok cu perspectiva dictata de industria transplantului, cum ca viata noastra ar depinde exclusiv de functiile cerebrale, atunci intr-adevar viata ia sfarsit prin disparitia functiilor cerebrale masurabile tehnic, asa-zisa moarte cerebrala. Dupa motto-ul »scos stecherul din priza  – stins televizorul« se poate atunci utiliza restul »masinariei« fara remuscari.

Mult mai dificil este sa sustinem asa ceva daca noi consideram corpul nostru ca un cadou, ca un templu divin, sau daca mergem si mai departe si avem convingerea ca exista o viata inainte de nastere si o viata dupa moarte, iar corpul este de fapt un instrument al sufletului, construit de suflet in mod individual in viata de dinainte de conceptie, cum descrie de ex. pedagogul Rudolf Steiner in prelegerile lui despre karma. In acest punct ne-am putea intreba, in functie de convingerile personale si de nivelul de evolutie spirituala la care am ajuns, oare cum traieste spiritul donatorului donarea de organe si ce fel de legatura va uni destinul donatorului cu al recipientului (stiut fiind din statistici ca aprox. 95% din donatori nu au luat ei insisi decizia de a-si dona organele!!).

Daca punem sub semnul intrebarii conceptul de moarte cerebrala, singura consecinta logica este punerea sub semnul intrebarii a intregii industrii a transplantului. Urmatorul exemplu este menit sa ne demonstreze cat de indreptatite sunt aceste semne de intrebare:

Renumitul neurochirurg si docent la Harvard dr. Eben Alexander a avut ocazia sa se convinga pe propria piele ca starea de constienta nu este neaparat legata de creier. Cu cuvintele lui: “Am patruns in lumea constiintei care exista dincolo de limitele creierului fizic“. Neurochirurgul s-a imbolnavit in 2008 si a intrat in coma, pierzandu-si functiile cerebrale care controleaza gandurile si emotiile. Dupa 7 zile de coma, cand medicii il abandonasera si discutau despre debransarea aparatelor , neurochirurgul s-a trezit brusc, si-a revenit si si-a reluat viata normala. In cartea “Proof of heaven”, el relateaza trairile fascinante pe care le-a avut in experienta lui si cum acestea i-au schimbat cu totul perspectiva asupra vietii si mortii. Intrucat dr. Alexander este o capacitate in domeniul lui, e de sperat ca si colegii lui vor citi cartea si mai ales sa speram ca acest consens actual despre asa-zisa “moarte cerebrala” va fi repus intr-o dezbatere oficiala. Dr. Alexander a constatat din proprie experienta ca viata nu se sfarseste cu moartea clinica si ca exista o stare de constienta care nu e legata de creier. Cititi cartea, nu veti regreta!

Prelevarea de organe

Pentru a putea lua o hotarare responsabila pro sau contra donarii de organe, trebuie sa cunoastem in detaliu procedura unei prelevari de organe, nu sa citim o brosura colorata si sa ne agatam de iluziile vandute de mafia medicala. Pe undeva e o situatie asemanatoare cu propaganda agresiva pentru vaccinare, asezonata cu mustrarile de constiinta care ti se impun daca nu vrei sa-ti injectezi copilul cu substante neurotoxice ca sa nu periclitezi “imunitatea de turma”. La donarea de organe se insinueaza ca nu esti generos, nu esti un bun membru al societatii, esti asocial etc. daca nu semnezi pentru a fi spintecat si ciopartit de viu! Dar daca e ceva bun si nobil, de ce se manipuleaza, prezentand publicului larg doar o singura fateta a problematicii??

Pauline W. Chen, chirurg care lucreaza in industria transplantarii si pare convinsa de diagnosticul de moarte cerebrala (!!), isi descrie sentimentele astfel:

In ciuda a tot ceea ce stiu despre moartea cerebrala, tot mai am momente de nesiguranta. De multe ori, cand tai cu scalpelul pielea calda si moale a unui donator si vad rosul debordant de sange bine oxigenat, vechile indoieli ale mamei mele se si furiseaza in creierul meu. M-am surprins gandindu-ma la vietile donatorilor si le-am intrebat pe asistentele care au stat de vorba cu familiile acestora ce impresie si-au facut. In timp ce dau la o parte intestinele care inca se contracta si trec din greseala cu mana peste ce a mai ramas din digestia lor, nu ma pot impiedica sa ma intreb oare ce au mancat ultima oara si daca atunci, la acea masa, au avut vreo premonitie despre ceea ce li se va intampla. In timp ce privesc ultimele picaturi de energie frenetica a inimilor lor cum se disipeaza in nefiinta, simt un regret ca eu sunt singurul martor la sosirea tacerii eterne si ca membrii familiei s-au despartit de cei dragi cu sunetul inimii batand in monitor. Nu numai o data, in timp ce recoltam organe, am avut indoieli. Dar nu asa cum se temea mama, din cauza ca donatorii nu erau suficient de morti; ce simteam era regretul ca trebuia sa-i tin in viata in acest fel.

Medicul si parlamentarul german Dr. Wolfgang Wodarg a facut o cerere de a participa la o sedinta de recoltare de organe si a fost refuzat cu explicatia ca “scena” arata ca un camp de batalie si nu poate fi suportata de niciun spectator. In timpul explantarii, se ajunge la pierdere totala de sange, in timp ce pe podea se intind prosoape si presuri pentru ca medicii “recoltatori” sa nu stea in amestecul de apa si sange care se aduna pe jos. Cand se recolteaza si tesuturi si oasele mari, restul de cadavru trebuie apoi sa fie mai intai “stabilizat” pentru imbalsamare (de ex. cu cozi de matura), impaiat si cusut. Ochii scosi sunt lipiti cu pansamente sau inlocuiti cu ochi de sticla.

 

Stiati ca…?
  • Prelevarea de organe se face de regula noaptea, dupa ce asistentele il aduc pe ”donatorul” ventilat din sala de terapie intensiva in blocul operator.
  • ”Donatorul” este pozitionat pe masa de operatie. Acest lucru poate provoca miscari ale corpului “donatorului” care pot nelinisti personalul medical prezent. De asemenea, pot aparea caderi de tensiune la ”donator” care sa ”necesite” prevenirea mortii cardiace, cu alte cuvinte resuscitarea ”mortului”.
  • Donatorul este legat de maini si de picioare, pentru a se evita miscarile; la un mort nu este nevoie de asemenea masuri; de asemenea, este dezinfectat si acoperit cu pansamente sterile.
  • Donatorului i se administreaza medicamente relaxante si adesea cu efect anesteziant, care contin analgezice. Multi anestezisti renunta insa, la sfatul anumitor organizatii medicale, la utilizarea anesteziilor si analgezicelor. Problema Asociatiei Medicilor este ca aplicarea procedurilor de anestezie confirma faptul ca la persoanele aflate in “moarte cerebrala” este vorba de fapt de oamenii inca vii. Cu alte cuvinte, se ia in calcul cu buna stiinta probabilitatea ca “donatorii” sa simta durerea in timpul prelevarii organelor.
  • La o prelevare multiviscerala, care poate dura mai multe ore, “donatorul” bransat la aparatul de ventilatie este “prelucrat” de diverse echipe coordonatoare de transplant, alcatuite din pana la 20 de medici.
  • In timpul prelevarii de organe, medicii anestezisti sunt obligati sa mentina functiile vitale ale donatorului pana cand ultimul organ a fost inlaturat. Daca e nevoie, trebuie sa administreze medicamente, lichide, in unele cazuri chiar sange proaspat sau plasma pentru a asigura echilibrul metabolic al donatorului.
  • Pacientii aflati in ”moarte cerebrala” raman conectati la aparatele de ventilatie si la monitoare pana la inducerea stopului cardiac.
Foto: Reuters

Despre anestezierea mortilor cerebrali

In contextul donarii de organe s-a intamplat tot mai des sa se observe asa-zisele “reflexe spinale”, adica miscari spontane ale mortilor cerebrali, care evident deranjeaza procedura de recoltare a organelor acelor persoane. Asa s-a inceput cu anestezierea “mortilor” sau cu administrarea unor medicamente care sa duca la relaxarea completa a muschilor!

Intrucat un pacient nu are voie sa mai aiba nicio urma de medicament in sange, DSO (Asociatia Germana pentru transplantare) recomanda “pentru evitarea reactiilor autonome administrarea de substante relaxante (de ex. Pancuronium 0,15-0,20mg/kg/greutate corporala). Cresterea indusa vegetativ a tensiunii si a frecventei cardiace poate fi evitata prin administrarea, de ex., de Fentanyl 0,1-0,3mg/kg/greutate corporala”. Ce este cresterea indusa a tensiunii si ce este Fentanyl-ul? O crestere indusa vegetativ a tensiunii apare cand “ne sare inima in gat”, cand incepem brusc sa transpiram, cand tragem o spaima sora cu moartea, atunci se vede reactia sistemului nervos vegetativ. Cresterea tensiunii vine de la productia accelerata de adrenalina. Adrenalina apare in situatii de frica, durere sau stres ingrozitor. Fentanyl-ul nu este un simplu medicament, este un opiat si un anestezic de vreo 120 de ori mai puternic decat opiumul!! Aici este momentul in care trebuie sa ne intrebam: DE CE oare se considera ca “mortul” ar putea trece prin asemenea stari de frica, durere sau stres ingrozitor incat sa aiba nevoie de asemenea anestezice??
Va las sa judecati cu propriul vostru discernamant.

Alte detalii despre donarea de organe

  • Cetatenii primesc informatii distorsionate, cu toate ca Ministerul Sanatatii si alte organisme competente sunt responsabile cu elucidarea ”actului de transplantare”. Suntem practic dezinformati atunci cand semnam: “Sunt de acord cu inscrierea mea ca donator voluntar post-mortem…” din moment ce organele sunt extrase dintr-un corp cu metabolism activ, deci viu!!
  • “Cand informam societatea despre prelevarea de organe, nu mai obtinem organe”. (Prof. Pichlmair)
  • Drepturile individuale si de confidentialitate a datelor pacientilor sunt anulate: medicii sunt obligati sa anunte la cel mai apropiat centru de transplantare orice potential donator de organe. Aceasta informare se face fara instiintarea si acordul apartinatorilor. De asemenea, tot mai multe spitale au coordonatori de transplant proprii.
  • Potentialii donatori sunt tipizati deja inainte de constatarea mortii cerebrale. Ei primesc uneori preventiv si antibiotice, in interesul primitorilor de organe.
  • Din 100 de pacienti susceptibili de a deveni donatori, 94 nu detin card de donator si nu si-au dat personal niciodata consimtamantul pentru a li se recolta organele.
  • Activitatea echipelor mobile de diagnosticare a mortii cerebrale, care sunt trimise de centrele de transplant in ”clinicile donatoare”, incalca legea transplantului. Aceasta lege stabileste ca moartea cerebrala ireversibila trebuie confirmata de doi anestezisti reanimatori, cu experienta in terapie intensiva, sau de un anestezist reanimator si un neurolog sau un neurochirurg. Independenta insa nu este garantata atunci cand cel care pune diagnosticul vine de la centrul de transplant. Legea stabileste clar separarea stricta intre confirmarea mortii cerebrale si prelevarea de organe.
  • Anestezistii reanimatori sunt obligati sa confirme moartea cerebrala – in scopul prelevarii de organe – de doua ori la interval de 12 ore. Durata de asteptare se poate reduce insa la zero prin analize suplimentare cu diverse aparate. Exista de asemenea multe diagnostice eronate.
  • Se exercita presiune financiara asupra clinicilor si asupra medicilor din spitale, pentru a participa la prelevarea de organe. Medicii si spitalele obtin in prezent recompense financiare de la asigurarile medicale si subventii publice.
  • Medicii din spitale implicati in diagnosticarea mortii cerebrale si in prelevarea de organe obtin sume fixe de decontare.
  • Clinicile de donare primesc diferite sume fixe. In Germania*, de ex. pentru scoaterea unui organ se platesc 2.090 euro, la multi-prelevare 3.370 euro, la intreruperea in timpul prelevarii 2.090 euro. In Croatia multi-prelevarea se plateste cu 7.000 de euro, in Spania cu 6.000 de euro.
  • “Platile” efectuate ulterior de primitorii de organe se ridica la nivelul sutelor de mii de euro, iar costurile tratamentelor cu imunosupresive pt. impiedicarea respingerii organelor transplantate aduc industriei farmaceutice castiguri de miliarde in fiecare an!

* Sursa: Conventia pentru prevederile de decontare in conformitate cu § 11 din Legea Transplantului din 01.03.2004
(“Compensarea fata de spitale in cazul donarii post-mortem”)

Apartinatorii

Stiati ca si apartinatorii sunt victime?

  • luati prin surprindere
  • in stare de soc
  • neinformati
  • presati de timp
  • manipulati de medici
In conditiile de mai sus, multi apartinatori se declara de acord sa doneze organele celor dragi, semnand pe textul declaratiei: “Declar ca inteleg gestul meu ca fiind un act profund umanitar”! Totusi, cand incep sa-i bantuie cosmarurile, ei constientizeaza ca speranta lor ca din ceva rau a iesit ceva bun nu s-a implinit, pentru ca nu are cum sa se implineasca.

Urmarea este de multe ori o trauma enorma:
- remuscari ca l-au lasat singur pe cel drag in ultimele clipe de viata;
- groaza, dupa ce s-au informat mai exact asupra procesului de recoltare a organelor;

- furia pentru ca – intr-o clipa de mare restriste personala – li se impune practic asumarea raspunderii pentru moartea cuiva.

Toate acestea sunt trecute sub tacere pentru public.

 

In SUA, de exemplu, un ordin federal emis in 1998 le interzice medicilor, asistentelor, preotilor din spitale si altor lucratori din domeniul sanitar sa vorbeasca cu familia unui potential donator fara obtinerea in prealabil a aprobarii din partea sistemului regional de prelevare de organe! Daca exista potential pentru transplant, un “solicitant desemnat”, cu pregatire speciala, viziteaza mai intai familia pacientului, inclusiv familiile care se opun categoric donarii de organe. Daca cineva din spital vorbeste mai intai cu familia pacientului, spitalul isi risca acreditarea si posibil finantarile federale. De ce? Dr. Paul Byrne explica: “Pentru ca “solicitantul special” are pregatire in marketingul transplantarii, stie sa “vanda” conceptul de donare de organe, folosind anumite expresii cu greutate emotionala, cum ar fi “sa oferi darul vietii”, “inima omului pe care-l iubiti va bate in altcineva” si alte asemenea platitudini, toate lipsite de o semnificatie autentica. Nu uitati ca industria de transplant si donare este o afacere de multe miliarde de dolari.

Cu alte cuvinte, haideti semnati aici ca doriti sa nu mai bata inima in corpul omului pe care-l iubiti, care devine astfel un asa-zis “donator-cadavru cu inima batanda” (“heart beating cadaver donor”), lasati-ne sa-i scoatem inima cand inca bate si s-o transplantam la altcineva, care ne plateste noua niste sute de mii de dolari pentru acest “dar al vietii”…

Oare un om diagnosticat cu moarte cerebrala este doar un mort al carui organism simuleaza viata? Sau este un om viu care a intrat in procesul mortii, dar a carui viata inca nu s-a sfarsit si de aceea trebuie respectata?

Alte detalii relevante despre prelevarea organelor

  • Cand este incizat corpul donatorului de la gat pana la simfiza pubiana, apar cresteri de tensiune, de frecventa cardiaca si de adrenalina. De asemenea, pot aparea inrosiri ale pielii si semne de transpiratie. La operatii “normale”, asemenea semne sunt considerate reactii la durere, dar nu si la pacientii “morti cerebral”.
  • Toracele se deschide cu un fierastrau special, iar apoi se desface peretele abdominal si se fixeaza.
  • Organele sunt “eliberate” in timp ce inima continua sa bata, apoi sunt pregatite pentru recoltare.
  • Conservarea organelor este f. importanta. In acest scop, ele sunt “clatite” cu un lichid racit (solutie de perfuzie 4°C). Pentru aceasta, medicii monteaza catetere speciale, tuburi micute si subtiri.
  • Cand in corpul inca viu patrunde lichidul rece care urmeaza sa elimine sangele, uneori cresc tensiunea sau frecventa cardiaca sau se observa spasme.
  • Concomitent, asistentii tin lobii peretelui abdominal deschisi pentru ca operatorii sa toarne rapid cani intregi de apa cu gheata pentru racirea organelor si apoi sa aspire apa respectiva. Sangele trebuie de asemenea aspirat cat se poate de complet la aceasta procedura.
  • Abia prin recoltarea organelor, la pacientul aflat in “moarte cerebrala” se instaleaza decesul.
  • Echipele de prelevatori recolteaza unul cate unul toate organele, verificand calitatea acestora pe mesele de preparare, dupa care parasesc sala de operatie cu recipientul frigorific in care se afla organele respective. Adesea, in final raman doar asistentii in sala de operatie, cu sarcina de a umple cu vata sau cu tifon cadavrul macelarit si de a coase la loc taieturile imense.
  • O moarte pasnica si decenta alaturi de apartinatori sau prieteni nu este posibila in cazul recoltarii de organe. Cine isi da acordul pt. donare de organe trebuie sa stie ca va muri in atmosfera sterila a unei sali de operatii, printre medici si asistenti, cu anestezie sau fara (si nimeni nu stie pana in ziua de azi ce simte donatorul cand i se recolteaza organele!).
  • Putem oare sa inlocuim asa usor imaginea omului ca “trup, suflet si spirit” cu modelul mecanicist al medicinei de transplantare? Constiinta omului, subconstientul nu pot fi masurate stiintific, de aceea nu se poate cunoaste clipa cand sufletul paraseste trupul!

Asociatia Profesionala a Cadrelor Sanitare din Germania
:
“Demnitatea omului si respectul fata de moarte
trec pe planul al doilea in fata intereselor
transplanturilor medicale si a intereselor economice.”
(Roberto Rotondo, brosura “Donarea de organe”, 2002)

Pentru credinciosi

Pozitia BOR in aceasta controversa este de o ambivalenta care ma face sa vomit!
BOR este in principiu de acord cu ciopartirea celor care se afla in nou definita “moarte”, dar… “Moartea, ca despartire a sufletului de trup, nu justifica ideea considerarii trupului ca un obiect, care sa poata fi folosit dupa bunul plac al unor terte persoane.” WTF?????

Sau: [transplantul] “sa respecte viata si chiar moartea persoanei umane” – pai CUM, cand persoana nu este moarta nici dupa criterii biologice si nici dupa criterii bisericesti??????
Apoi se mai precizeaza:
Moartea, in calitate de separare a sufletului de trup, ramane o taina. Nimeni nu va putea spune cu precizie ca separarea aceasta coincide cu moartea cerebrala; poate sa coincida, poate sa preceada sau poate sa urmeze mortii cerebrale.” – se poate mai ambivalent decat atat?
Daar mai tarziu avem…
Biserica binecuvinteaza orice practica medicala in vederea reducerii suferintei din lume, prin urmare si transplantul efectuat cu respect fata de primitor si de donator, viu sau mort. Trupul omenesc neinsufletit trebuie sa aiba parte de tot respectul nostru.” – din nou labareala si abureala fara niciun fel de substanta!
In schimb papa Ioan Paul al II-lea a declarat intr-o scrisoare din februarie 2005 adresata Academiei Stiintifice Papale:

Exista confirmari medicale si stiintifice coplesitoare pentru faptul ca incheierea totala si ireversibila a oricarei activitati a creierului nu reprezinta o dovada a mortii. Disparitia totala a oricarei activitati cerebrale este imposibil de constatat. Ireversibilitatea este o prognoza si nu un fapt constatabil medical. In ziua de astazi, multi pacienti care cu ani in urma ar fi fost considerati cazuri fara speranta pot fi tratati cu succes.

Un diagnostic al mortii pus exclusiv pe baza criteriilor neurologice este teorie, nu este un fapt stiintific. Nicio lege nu ar trebui sa incerce sa legalizeze un act care este prin el insusi o faradelege.

Repet: o prevedere legala care aduce prejudicii dreptului natural la viata al unui om nevinovat este nedreapta si ca atare nu poate avea nicio valoare de lege. De aceea apelez din nou cu toata puterea la toti politicienii, sa nu emita legi care sa ameninte din radacina viata cetatenilor prin ignorarea demnitatii persoanei.

A pune capat unei vieti nevinovate in incercarea de a salva alta viata, cum se intampla in cazul transplantarii de organe vitale, nu atenueaza cu nimic faradelegea prin care i se ia viata unui om nevinovat. Nu se poate face un rau pentru ca din el sa iasa ceva bun.

Turistul ca depozit de piese de schimb

Aveti mare grija, Romania se afla pe primele locuri la numarul de “donatori” de organe (benevoli sau nu!).

Un alt aspect pe care sigur nu-l cunoasteti este ca in fiecare tara se aplica alte criterii pe baza carora puteti fi definiti ca morti. Iar daca va prinde “moartea cerebrala” in vacanta intr-o tara straina, se aplica criteriile valabile in acea tara (cu exceptia cazului cand aveti la voi o declaratie internationala, semnata la notar, ca va opuneti 100% donarii de organe).

In Bulgaria, de exemplu, se merge in mod agresiv pe ideea de consimtamant implicit, deci daca se apuca baietii sa va lipeasca eticheta cu moartea cerebrala si nu aveti declaratie oficiala si nu sunteti inregistrati in registrul oficial impotriva donarii de organe, riscati sa deveniti automat donatori de organe, chiar daca apartinatorii vostri se opun, deoarece este mare nevoie de organe!!!

Din literatura gasita de mine, reiese ca in 1990 Danemarca era singura tara din Europa al carei Consiliu de Etica nu a acceptat moartea cerebrala ca si criteriu al mortii. Nu am gasit date mai noi.
Iata un tabel despre cum se efectueaza testele pentru constatarea mortii cerebrale in diverse tari din Europa, ca sa vedeti cam care sunt criteriile “stiintifice” de obtinere a pasaportului spre moarte.
Ministerul Social si al Sanatatii din Spania are un asa-numit “Ghid practic pentru procesul donarii de organe” (Good Practice Guidelines in the process of organ donation). Am sa va comentez cateva pasaje si va las sa judecati singuri despre ce este vorba.

“Moderatorii [in discutiile cu apartinatorii muribunzilor] trebuie sa procedeze in mod deschis fata de orice rezultat al discutiilor si sa faca eforturi pentru a obtine intotdeauna permisiunea de donare de organe [asta e deja un paradox care arata adevaratele intentii!]. Foarte importanta este crearea unei relatii profesionale, de sustinere, pentru ca apartinatorii sa poata castiga increderea necesara pentru acceptarea unei donari de organe [lupul in piele de oaie!]. Astfel, moderatorul trebuie sa cunoasca si sa utilizeze strategiile de comunicare necesare [deci manipulare profesionista!]. Discutia cu apartinatorii este structurata si decurge in mai multe faze: deschiderea discutiei, comunicarea mortii, rugamintea de a dona organe si incheierea discutiei. Aceasta ordine trebuie intotdeauna respectata, este extrem de important ca apartinatorii sa inteleaga mai inainte de orice ca persoana draga este moarta, inainte de a fi exprimata rugamintea de a dona organele [evident, apartinatorii nu au voie sa fie informati ca "mort cerebral" nu este acelasi lucru ca si "mort"]. Rugamintea de a dona organele trebuie exprimata direct, clar si in cuvinte simple. Coordonatorul de transplant poate mentiona ca donarea de organe este o posibilitate, un drept, un privilegiu sau o sansa de a ajuta alti oameni. Rugamintea poate fi formulata numai dupa ce membrii familiei au inteles ca persoana respectiva este moarta [adica cineva trebuie sa le EXPLICE apartinatorilor ca acea persoana este moarta, lucru care altfel nu corespunde cu ceea ce vad acestia!!]. Daca apartinatorii refuza sa doneze organele, se pot face incercari de a determina schimbarea parerii [deci a se insista!!]. Coordonatorii trebuie sa ia parte la cursuri speciale pentru a modera discutiile cu apartinatorii [deci toata treaba se face sistematic!!].”

In aceste conditii, nu ne mai mira ca Spania este fruntasa in Europa la numarul de organe “donate”!!

In Austria, se aplica “regula dezacordului”, adica daca vrei sa eviti spintecarea de viu trebuie sa te inscrii in registrul central national de refuz al donarii de organe. Avand in vedere ca petrecem aproape in fiecare an o perioada din vacanta in Austria, noi deja am completat si am trimis prin posta formularele.

Ce e de facut daca nu vrem sa donam organe

In Romania, din fericire, inca se aplica “regula consimtamantului”. Daca pana la acest punct al articolului ati realizat ca NU doriti sa vi se extraga organele (pe baza unor criterii controversate) in timp ce inima va bate, atunci puteti sa va inscrieti in Registrul national al donatorilor de organe, tesuturi si celule, completand urmatoarea declaratie pe care apoi o legalizati la notar:

DECLARAŢIE

Subsemnatul [...], domiciliat în localitatea [...], ţara [...], născut la data de [...], în localitatea [...], judeţul [...], ţara [...], cu CNP [...], fiul lui [...] şi al [...], informat(ă) şi conştient(ă) asupra riscurilor şi beneficiului transplantului de organe, ţesuturi şi celule umane, în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare referitoare la prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, declar că NU sunt de acord cu înscrierea mea ca donator voluntar post-mortem pentru organe, ţesuturi şi celule. De asemenea, NU sunt de acord ca în cazul unei traume cerebrale să se facă asupra mea teste de diagnosticare a morţii cerebrale!

……………………………………………..

Potrivit legii, asupra hotărârii mele pot reveni oricând, cu condiţia ca actul scris de revenire să fie semnat şi de doi martori.

Data ………………………………

Semnătura ………………………….

Notar ……………………………..

Recoltarea de organe impiedica o moarte demna

Moartea este mult mai mult decat incetarea functionarii unui organ. Oamenii nu sunt compusi din bucati. Natura nu functioneaza asa. Omul este o unitate biologica, alcatuita din trup, spirit si suflet. Chiar daca tagma medicala implicata in industria transplantarii ne vede altfel, suntem mult mai mult decat suma “componentelor” noastre… La diagnosticul (de multe ori pripit) de “moarte cerebrala”, intregul organism este inca in viata, vital, si doar creierul este vatamat uneori ireversibil. Este adevarat ca aproape toti cei ale caror functii cerebrale inceteaza cu adevarat ireversibil sunt sortiti mortii si este de inteles ca unii oameni nu sunt dispusi sa ramana ani in sir intr-o stare vegetativa, atarnati de aparate. Dar acest lucru se poate evita si altfel, anume completand inca in timpul vietii o declaratie (Patientenverfügung se cheama in Germania) prin care se explica limpede ca nu se doreste prelungirea artificiala a vietii.
Dupa cum arata experimentele facute la Institutul HeartMath, inima comunica nu numai cu creierul, ci si intr-un mod biofizic -prin undele de presiune ale sangelui- cu toate celulele, glandele si organele corpului. De asemenea, inima poseda cel mai puternic camp electromagnetic al organismului, se considera ca este cam de 5000 de ori mai puternic decat cel al creierului. Cand vorbim despre iubire, sentimente care ne definesc, intotdeauna facem referire la inima (“inimioara mea”, “mi-a frant inima”, “mi-a furat inima”, “te port in inima mereu”). Ca atare, DE CE sa acceptam sa fim declarati morti si spintecati de vii doar fiindca creierul nu mai functioneaza dupa criteriile stabilite arbitrar de cartelul medico-farmaceutic?

Am discutat cu o colega care are in f. multe privinte o perspectiva ceva mai egoista. Cand i-am prezentat o scurta parte din informatiile de mai sus, mi-a replicat “Da, se poate ca unele chestii sa nu fie in ordine cu donarea de organe, dar daca eu sau copiii mei am avea vreodata nevoie, e bine de stiut ca exista asa ceva”. I-am trimis si mai multe informatii si apoi i-am scris “Cand e vorba doar de luat, sigur ca este de inteles pozitia ta. Dar ca sa-ti dai seama daca esti total de acord cu conceptul de donare de organe vitale, trebuie sa-ti imaginezi ca sotul tau ar fi diagnosticat cu moartea cerebrala si tu ai fi pusa in situatia sa-ti dai acordul ca sa i se recolteze organele, stiind tot ce stii acum despre asta“. A urmat tacere…

In lumina tuturor acestor informatii, eu si sotul meu declaram in mod definitiv si irevocabil ca NU suntem de acord sa donam organe. Acelasi lucru il declaram si pentru copilul nostru. De asemenea, declaram ca NU suntem de acord ca datele noastre de pacienti sa fie transmise la DSO sau Eurotransplant. Declaram si ca ne opunem oricarei forme si oricarui test de constatare a mortii cerebrale.

In acelasi mod declaram ca NU suntem nici primitori de organe si refuzam orice transplant de organe. Acelasi lucru il declaram si pentru copilul nostru.

articol preluat:http://piersicuta.blogspot.de/2014/01/minciunile-profitabile-ale-stiintei.html

Sursele acestui articol:

Engleza
http://www.lifeguardianfoundation.org/
http://www.truthaboutorgandonation.com/index.html
http://paramedicgoldengirl.blogspot.de/2007/08/organ-donation-can-kill-you.html
http://trojanbadger.com/2011/04/14/are-you-organ-donor/
http://christorchaos.com/First-HandEvidenceOfFraud.html
http://www.lifesitenews.com/news/archive//ldn/2008/aug/08081406
http://www.traditioninaction.org/Cultural/E025cpDonor_1.htm
http://realimpactnews.blogspot.de/2013/06/brain-death-term-invented-to-harvest.html
http://www.organfacts.net/braindeath/brain-death-controversy/
http://ldysinger.stjohnsem.edu/@books/Shewmon/02_01_somatic_integr.htm
http://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMp0804474?query=TOC&&
http://www.ethikrat.org/dateien/pdf/fb-21-03-2012-shewmon.pdf
http://www.organfacts.net/organdon/drdwevans/opposing-organ-donation/
http://www.youtube.com/watch?v=gDaqzBzAGtE
http://www.youtube.com/watch?v=Choa64znIeE
http://www.youtube.com/watch?v=pfOpRyqYZGA
http://www.renewamerica.com/columns/byrne/090414
http://www.scielo.br/pdf/bjmbr/v32n12/3633m.pdf
http://www.vqronline.org/articles/2005/fall/chen-dead-enough/
http://online.wsj.com/news/articles/SB10001424052970204603004577269910906351598
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21494112
http://www.nysrighttolife.org/coma_recovery
http://www.dmi.unipg.it/~mamone/sci-dem/nuocontri_2/maruotti.pdf
http://www.heartmath.org/research/science-of-the-heart/introduction.html
http://www.aktion-leben.de/organspende/die-hirntod-frage/brain-death-enemy-of-life-and-truth/

Romana
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/10/22/campanie-transplant-organe-pf-daniel-dr-irinel-popescu-mason/
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2014/01/31/transplantul-de-organe-donatie-sau-crima-cazul-accidentului-aviatic-din-muntii-apuseni-industria-transplantului-si-intrebarile-incomode-care-nu-s-au-pus/

http://www.provita.ro/detalii-interviu-preluat.php?id=34
http://www.stemsure.ro/wp-content/uploads/Legea_transplantului-Romania.pdf
http://www.apologeticum.ro/2013/07/caz-socant-sa-fie-clar-pentru-toti-prelevare-de-organe-se-face-doar-de-la-persoane-inca-in-viata/
http://graiulortodox.wordpress.com/2014/01/15/concluziile-conferintei-transplanturile-donatie-sau-crima/
http://graiulortodox.wordpress.com/2014/02/12/178-mai-este-valabil-astazi-conceptul-de-moarte-cerebrala-de-domnul-emanuil-panagopoulos-facs-profesor-de-chirurgie-director-al-clinicii-de-chirurgie-a-spitalului-sfantu/
http://www.ms.ro/documente/V.Dg%20si%20mentinere%20donor_8816_6797.pdf
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=566
http://legeaz.net/legea-95-2006/anexa-nr-3
http://ainmd.org/index/moartea_cerebrala/0-154#.UtPAU_uPkrw
http://europa.eu/legislation_summaries/public_health/threats_to_health/sp0008_ro.htm
http://www.ifulga.com/cap._2.pdf
http://de.scribd.com/doc/48872823/tanatologie

Germana
http://www.initiative-kao.de/index.html
http://www.transplantation-information.de/index.html
http://www.fr-online.de/wissenschaft/organspenden-der-hirntod—eine-gefaehrliche-definition,1472788,15225140.html
http://www.das-weisse-pferd.com/00_01/organtransplantation.html
http://www.j-lorber.de/tod/sterben/organspende.htm
http://hirntoddebatte.wordpress.com/
http://www.organwahn.de/
http://www.exhybris.ch/exhybris.ch/Organspender.html
http://www.aerzte-fuer-das-leben.de/09-03-12-beckmann-hirntod-organspende.pdf
http://www.awmf.org/fileadmin/user_upload/Die_AWMF/Arbeitskreis_Juristen/2013-11/AeJ-2013-11_Marx.pdf
http://www.welt.de/debatte/kommentare/article122682412/Organspende-Nein-meine-Innereien-gehoeren-mir.html
http://info.kopp-verlag.de/hintergruende/deutschland/gerhard-wisnewski/organspende-vorsicht-mord-.html
http://www.bundesaerztekammer.de/page.asp?his=0.7.45.3252
http://de.scribd.com/doc/40478912/Hirntod-Lebendiger-Korper-%E2%80%93-tote-Person-Ist-der-Hirntod-der-wirkliche-Tod-des-Menschen
http://www.kritischsein.de/?page_id=1025
http://projektlebenretten.de/WordPress/
http://www.gesundheitlicheaufklaerung.de/organspende-und-hirntod-sagt-man-uns-alles
http://bilddung.wordpress.com/2013/06/29/organspende-nein-danke/
http://lupocattivoblog.com/2013/09/26/kritische-aufklarung-organspender-wahrend-der-organentnahme-noch-lebendig/
http://derhonigmannsagt.wordpress.com/2013/11/13/organspende-der-organ-opfer-ausweis/
http://www.theologe.de/theologe17.htm
http://www.theologe.de/theologe17.htm#Organspender
http://www.untot.info/210-0-WIE-TOT-IST-HIRNTOT.html
http://www.bpb.de/apuz/33311/wie-tot-sind-hirntote-alte-frage-neue-antworten
http://www.berliner-zeitung.de/politik/interview-organspende-regelung-wer-noch-warm-ist–ist-nicht-tot,10808018,16092604.html
http://www.taz.de/!107426/
http://miami.uni-muenster.de/servlets/DerivateServlet/Derivate-2675/diss_doumat/diss_doumat_constantin.pdf
http://www.organspender-paten.de/Organspender-Paten/Informationen.html
http://www.bundesaerztekammer.de/downloads/ProtHirntod.pdf
http://www.spkpfh.de/Diapathik_einer_Auferstehung_Kollektive_Aktion.htm
http://www.youtube.com/watch?v=-VKkTzeFHOk

http://www.organosprotection.com/AT/MedRecht_AT.html
http://www.spiegel.de/spiegel/print/d-13690673.html
http://politikprofiler.blogspot.de/2014/01/schumacher-komapatienten-sind.html
http://www.kritischsein.de/?p=4689
http://organosinfo.wordpress.com/2013/10/08/promi-aufklaerungskampagne/
http://www.transplantation-information.de/organspende_informationen/organspendeausweis_widerspruchsloesung.html
http://www.nachrichtenspiegel.de/2012/03/05/wie-die-moderne-transplantationsmedizin-leben-vernichtet-uber-den-einfluss-der-nationalsozialistischen-kultur-auf-die-medizinethik/
http://www.initiative.cc/Artikel/2004_06_28%20Organentnahme.htm
http://www.patienten-testament-organtransplant.de/
http://www.aerztezeitung.de/medizin/krankheiten/herzkreislauf/article/608610/sicher-derzeitige-diagnostik-des-hirntodes.html
http://www.aerztezeitung.de/politik_gesellschaft/organspende/article/809385/darf-man-hirntoten-organe-wegnehmen.html
http://www.bpb.de/apuz/33311/wie-tot-sind-hirntote-alte-frage-neue-antworten?p=all
http://www.sein.de/geist/weisheit/2010/das-herz–unser-zweites-gehirn.html
http://www.erziehungskunst.de/artikel/zeichen-der-zeit/der-hirntod-eine-erfindung-der-transplantationsmedizin/


Tags : , , , ,