Posts Tagged ‘rasism

De la o româncă lașă și trădătoare către un deputat (Mădălin Voicu)



image

Dacă eu spun că neamul țigănesc e hoț, puturos, cerșetor, bun de nimic, se cheamă că sunt xenofobă, rasistă, intolerantă și înapoiată. Dacă domnul Mădălin Voicu spune că românii sunt lași și trădători, nu mai e nici rasism, nici discriminare, trebuie musai să fie adevăr. Românul laș și trădător trebuie să-și ia notițe, să bage la cap, să-și revizuiască atitudinea, să lucreze la îndreptarea acestor defecte majore, ca să fie pe placul unuia care nu e rrom, ci țigan. El are voie să-și spună țigan, românii n-au voie. Românii trebuie să fie politically correct, ca să urmeze și ei trendul altora mai civilizați, cu consum anual de săpun și pastă de dinți mai mare. Românul are voie în schimb să dea. Bani să dea. La stat, să dea. Care stat, dă și el: ajutoare sociale, alocații la puradei, bani de lemne iarna, mâncare și căldură-n pușcării, să nu-nghețe neamul viteaz și loial al lui Mădălin Voicu.

Dar, stai! Nici așa nu e bine! Românul tot laș și trădător e… E laș în primul rând că, spre deosebire de țiganul cu 3 Mercedesuri în curte, nu fură curent și apă. E laș pentru că nu călătorește cu tramvaiul, trenul și mai nou cu avionul pe gratis, decât în rare ocazii și cu fundul strâns de teama controlorului, care controlor îl arde pe român dacă-l prinde, da-l iartă creștinește pe țigan că cică, ce dracu să-i ia… Românul spre deosebire de țigan e laș și pentru că trebuie să fie asigurat ca să bolească în spital, să fie operat sau să vină elicopterul după nevasta lăuză când e țara înzăpezită, e laș că atunci când îi e foame nu se duce în grădina vecinului să-i fure găinile și zarzavatul. E laș și că nu-și schilodește copiii ca să-i pună la cerșit și că nu-i trimite cu mucii-n gură pe orice vreme în intersecție să-i adune bani de băutură.

Laș mai e românul că nu integrează cum se cuvine etnia de super-oameni, că n-o educă, nu-i dă casă, masă și bani de cheltuială, bașca nevastă. Pentru că etnia țăgănească merită: are tradiții multiseculare și un impact major în civilizația europeană, în dezvoltarea culturală, economică și spirituală la care lașul de român a fost întotdeauna simplu spectator și n-a contribuit cu nimic.

Românii sunt lași pentru că, în loc să fraternizeze cu derbedeii care i-au călcat de-a lungul istoriei, au stat în calea lor ca să-i primească mai târziu pe țigani să le lumineze viața, să le-o îmbogățească, dar sunt trădători pentru că nu recunosc asta. Nu recunosc că fără țigani n-ar exista ca neam și n-ar avea azi ocazia să fie insultați de un Confucius de cort al cărui singur merit e că se trage dintr-un celebru… muzicant. Nu medic, nu profesor, nu academician. Muzicant. Urmașul muzicantului ne scuipă între ochi pentru că-i ținem neamul în spinare, în timp ce-și frige porcii, găinile și oile între mașini de lux, împodobit cu kile de aur, după care se retrage să-și facă siesta în palate din marmură și granit.

Domnule Voicu, greșiți… Românul nu e laș, e prost de bun. Românul nu discriminează negri, asiatici și nici măcar pe neamurile voastre din India. Românul se ferește de hoți și de tâlhari cum știe el. Pune șapte lacăte la ușă, câine-n curte, dar nu v-au alungat niciodată așa cum au făcut alții. În momentele lui de vitejie și-a permis cel mult să vă numească țigani. C-așa e învățat el de când e lumea că vă cheamă, până când un domn din etnia voastră a ajuns președintele țării și-a zis că vă cheamă rromi, ca să vă creadă proștii de la care cerșiți și furați acuma prin străinătăți români.

Nici măcar scuze nu așteptăm, domnule deputat Mădălin Voicu și știți de ce? Pentru că suntem lași și trădători, dar mai presus de asta, suntem proști, Proștii voștri.

Sursa: politicstand.com / Autor: Angela Tocilă

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , , ,

Povestea unei vorbe proaste: «antisemitismul»



Semiţii, rasă străveche şi prolifică, avându-şi leagănul în Orientul Apropiat, cu numeroase ramuri de-a lungul istoriei (de la vechile popoare mesopotamiene până la arabii şi evreii de astăzi), îşi trag numele generic de la legendarul lor strămoş comun, biblicul Sem, unul dintre cei trei fii ai lui Noe. Unitatea rasială a neamurilor semite nu este însă numai o tradiţie mitică, ci o realitate de necontestat, confirmată istoric, lingvistic şi antropologic.

Nu-i mai puţin adevărat că aceste neamuri au trăit dintotdeauna mai degrabă în vrăjmăşie decât în armonie unele cu altele. Dezbinate la începuturi mai ales de interese politice şi economice, ele s-au diferenţiat radical, cu timpul, şi din punct de vedere religios şi cultural. Deşi mai întotdeauna inferior numeric maselor semite învecinate, poporul evreu (avându-l poate ca strămoş eponim pe biblicul Eber, urmaşul lui Sem), a fost într-o permanentă stare conflictuală cu mai toţi fraţii lui semiţi. În cărţile Vechiului Testament sunt evocate din belşug conflictele adesea foarte sângeroase dintre „seminţia lui Israel” şi celelalte triburi sau popoare semitice. Situaţia aceasta nu s-a schimbat esenţial nici până în ziua de azi. Tensiunile istorice intersemite apar de-acum „cronicizate”, prin problema palestiniană, într-un conflict arabo-israelian generalizat (deopotrivă politic şi religios), constituind unul dintre principalele focare de instabilitate mondială.

Poporul evreu – altminteri admirabil în multe privinţe – se vădeşte a fi, atât în spaţiul său originar, cât şi în diaspora, un popor deosebit de problematic. Aceasta a dus, oarecum în continuitatea anumitor superstiţii ale creştinătăţii medievale[1], la supoziţia exagerată că, mai cu seamă în ultimele două veacuri, toate seismele istorice majore, cu adânci implicaţii internaţionale (Revoluţia franceză, Revoluţia bolsevică, cele două războaie mondiale etc.), ar fi fost cauzate, stimulate, intreţinute sau exploatate de evrei şi de internaţionala masonică (pe care aceştia ar controla-o prin gradele ei superioare). S-a ajuns până acolo încât Al Doilea Război Mondial a putut fi interpretat de unii ca înfruntarea culminantă între Europa tradiţională (reprezentată de frontul general al dreptei) şi Europa „iudaizată” (reprezentată de frontul general al stângii); lumea postbelică n-ar fi, de fapt, decât un „imperiu” evreiesc camuflat, în care s-a instaurat un fel de pax judaica! Evreii se plâng, dimpotrivă, că ei sunt cei în permanenţă persecutaţi. Victimizarea este un leit-motiv al propagandei iudaice. Totuşi, pentru orice minte normală, se iscă întrebarea de bun-simţ:

De ce toată lumea, dincolo de determinaţiile geografice, etnice sau religioase, a avut în permanenţă ceva tocmai cu evreii? Nu cumva evreitatea însăşi are ceva fatalmente provocator la adresa a tot ceea ce nu este evreiesc?”.

Din punctul de vedere al iudaismului tradiţional, explicaţia este simplă: Israel nu poate fi precum celelalte popoare, atât din pricina condiţiilor istorice în care a fost pus („robiile” succesive – egipteană, babiloniană, macedoneană, romană, apoi îndelungata vieţuire în diaspora, cu persecuţiile cunoscute), dar mai ales pentru că el reprezintă, conform tradiţiei mozaice, „poporul ales” de Dumnezeu (Yahve) să stăpânească Pământul[2], celelalte neamuri (inclusiv rudele lui semitice) fiind doar făpturi inferioare (goim)[3], ce trebuie tratate discriminatoriu şi puse, cu orice mijloace, în slujba lui Israel[4]. Această viziune a iudaismului tradiţional (atât de asemănătoare, în esenţa ei, cu rasismul exclusivist al nazismului!), lansată încă de autorii biblici şi radicalizată de cei talmudici, reprezintă şi astăzi ideea cardinală a sionismului[5]. Nu avem de-a face, prin urmare, cu un orgoliu obişnuit, ci cu o formă venerabilă de mesianism rasist, cu o „superioritate” decretată în termeni religioşi (prin răstălmăcirea revelaţiei divine).

Din punctul de vedere al neevreilor, o astfel de situaţie nu este prea măgulitoare. Demnitatea umană şi naţională a popoarelor, la care se adaugă, mai ales în cazul ţărilor creştine şi islamice, şi anumite considerente de ordin religios, sunt de natură să ducă la „reacţii” legitime (chiar dacă uneori în forme reprobabile) împotriva acestui radicalism sionist, asociat adesea cu afirmaţii jignitoare la adresa feluritelor comunităţi etnice şi religioase. De aceea, cum s-a spus, evreii îşi atrag singuri, periodic, „toate fulgerele” asupra lor[6]. Mai mult decât victimele „sălbăticiei” altora, evreii sunt adeseori victimele propriei lor lipse de tact şi de scrupule faţă de lumea neevree.

Oricine încearcă să reacţioneze, fie şi numai defensiv, la anumite sfidări sau abuzuri evreieşti, devine automat „reacţionar”, în sensul teribil pe care presa „democratică” l-a impus acestui cuvânt! Acest „reacţionarism” generic atrage după sine, printr-o asociaţie deja automatizată, regizată de acelaşi tip de propagandă, o grămadă de alţi termeni stigmatizanţi, înghesuiţi de-a valma şi goliţi, cel mai adesea, de semantismul lor originar: „fascism”, „nazism”, „naţionalism”, „şovinism”, „fundamentalism”, „revizionism”, „terorism”, „antisemitism” etc. Dacă eu, ca român onest, îmi apăr personalităţile sau valorile naţionale consacrate, deconspirând cu firească indignare diferitele mistificări sau ireverenţiozităţi evreieşti pe seama acestora[7], de ce oare trebuie să devin automat „fascist”, „fundamentalist” sau „antisemit”? Eu n-o fac decât strict în calitatea mea responsabilă de român sau de creştin. (Desigur, problema vine de acolo că, de pe poziţiile intransigente ale iudaismului tradiţional, suficient exemplificate mai sus, aceste calităţi sunt prin ele însele un handicap. De pe aceste poziţii, pare să nu rămână loc de conciliere. Dar evreii de azi invocă şi pretind poziţii mai nuanţate, iar aceasta e singura şansă a unui dialog pacifizant.)

Dacă majoritatea neevreilor ignoră sau preferă să ocolească problema (aproape tabuizată în publicistica actuală), o anumită minoritate se simte totuşi datoare să ia atitudine: unii o fac poate chiar din sentimente antievreieşti, alţii – cei mai mulţi – din comandamente de conştiinţă. Pe cei dintâi, a căror repulsie ia adeseori forme violente şi retoric-demagogice, nu-i putem nici încuraja, nici respecta, chiar dacă se întâmplă să aibă partea lor de dreptate. Pe ceilalţi, echilibraţi şi oneşti, călăuziţi de principii şi argumente, nu numai că-i aprobăm, dar îi considerăm absolut necesari pe baricadele tot mai pustiite ale responsabilităţii creştine şi naţionale. Cum însă evreii nu au interesul distincţiilor de acest gen, obişnuiesc să-şi vâre toţi adversarii în aceeaşi oală şi să le aplice, în mod deliberat, aceeaşi etichetă infamantă de „antisemiţi”…

Dar confuzia în care este întreţinută problema se vădeşte din chiar această etichetă stupidă. Ţinând seama de precizările făcute mai înainte, să cântărim o clipă acest atât de supralicitat „antisemitism”[8]. Există puţine cuvinte atât de lipsite de temei[9]. Căci „a fi antisemit” vrea să zică, literal, „a fi împotriva a tot ceea ce este semit” (aşa cum, când se spune „antireligios” sau „anticomunist”, se înţelege de la sine o împotrivire generică faţă de tot ce înseamnă sau a însemnat cândva „religie” ori „comunism”). Când spunem „antisemit”, dacă ar fi să luăm cuvântul în serios, ar trebui să înţelegem o aceeaşi împotrivire generică, necondiţionată valoric, temporal sau spaţial. Ar însemna să cuprindem în „potrivnicia” noastră şi pe vechii akkadieni sau fenicieni, şi marile personaje biblice (vetero-, dar si neo-testamentare), ca şi pe toţi arabii şi evreii contemporani, ba chiar şi pe arabii sau evreii creştinaţi, de vreme ce atributul de „semit” trimite la rasă, iar nu la religie! Dacă aşa stau lucrurile, să ni se arate măcar un singur „antisemit” adevărat!

Dar chiar raportându-ne strict la contemporaneitate, termenul ca atare duce numai la absurdităţi. Va să zică, cine îndrăzneşte să se opună anumitor manevre evreieşti, este calificat îndată drept „antisemit”. Dar un Yasser Arafat sau un Saddam Hussein, care numai asta fac, ce sunt ei? Semiţi sau antisemiţi? Iar dacă arabii sunt semiţi şi Israelul îi urăşte de moarte, atunci nu cumva Israelul este el însuşi… antisemit? Din ambele situaţii, s-ar putea trage concluzia că semiţii sunt cei mai straşnici antisemiţi!!!

Putem spune, cu mâna pe inimă, că-n România nu există antisemiţi. Există, poate, anumite atitudini – contextuale – anti-arabe sau anti-evreieşti. (De obicei, în contextul actual, cine „are pică” pe evrei, simte o undă de simpatie pentru arabi. Şi invers. Să însemne aceasta că unul şi acelaşi ins este totodată filosemit şi antisemit? Ba mai mult: că este filosemit… pentru că este antisemit ?!).

Prin urmare, reacţia conjuncturală faţă de evrei, pe care o avem în vedere aici, ar fi mai potrivit să se numească „antiiudaism” sau „antievreism” (în ultima vreme şi-a făcut tot mai mult loc termenul de „antisionism”, mai ales prin Roger Garaudy şi Israel Shahak, principalii deconspiratori ai abuzurilor sioniste din noul stat Israel). Aşa s-ar şti măcar limpede conţinutul pretinsei „aversiuni”! Dar nici aşa termenul n-ar putea fi utilizat orbeşte, pentru că are cusurul de a sugera o atitudine radicală faţă de tot ceea ce ţine de evrei şi de iudaism, ceea ce nu prea se întâlneşte în realitate. Numai cineva care nu este în toate minţile se poate lăsa purtat de o astfel de ură generalizată şi necondiţionată faţă de o întreagă etnie, religie sau cultura! Sunt evrei şi evrei, situaţii şi situaţii. Faptul că cineva este evreu nu-l face în mod automat odios sau periculos. Au existat, există şi vor exista întotdeauna destui evrei oneşti, simpatici, rezonabili, ca şi valori iudaice incontestabile şi universale[10]. Oricare ar fi experienţele noastre concrete în această privinţă, bunul simţ nu ne permite să admitem nediferenţierile, mai ales când stăm pe poziţiile creştinismului. Nu poate exista o singură măsură pentru toţi şi pentru toate în relativitatea vieţii istorice.

Dacă există o stare conflictuală evidentă – fie de idei, fie de fapte – între personalităţi sau grupări evreieşti şi personalităţi sau grupări româneşti (şi creştine în genere), aceasta trebuie atent judecată, în cauzele şi în efectele ei, dincolo de orice absolutizare forţată. Românul care reacţionează, ferm, dar decent, ca român onest, la un afront evreiesc, nu-i „antisemit” sau „antievreu” cu tot dinadinsul, ci doar un naţionalist care veghează la fiinţa şi la onoarea neamului său (aşa cum şi evreii veghează permanent la ale lor). Acelaşi român, din aceleaşi raţiuni, va reacţiona la fel şi la un afront venit din altă parte. De ce adică, la el acasă sau pe aiurea, evreul are dreptul să fie tradiţionalist şi naţionalist, iar celelalte neamuri nu? Oare pentru că el e „ales”, iar ceilalţi sunt goim? Dar atunci ar însemna că, supralicitându-şi tradiţia religioasă, evreii rămân, în mod fatal, cel mai „fundamentalist” şi mai „rasist” dintre popoare…

Mai de folos ar fi pentru toată lumea să-şi cumpănească şi vorbele şi judecăţile. Iar în ce priveşte naţionalismul, acesta să nu mai fie asociat aprioric cu fel de fel de „sperietori” propagandistice. Naţionalismele sunt fireşti şi legitime, fără excepţie, atâta vreme cât nu devin exclusiviste. În vastul complex organic al omenirii, orice „naţie” este chemată să funcţioneze cu determinaţiile ei specifice, conservate şi potenţate prin ceea ce numim azi conştiinţa naţională. Evreii nu greşesc când îşi apără fiinţa şi îşi afirmă specificitatea. Greşesc însă atunci când vor să interzică altora să facă acelaşi lucru.

Dacă nu ne-am lăsa în voia patimilor oarbe, am putea să ne bucurăm laolaltă atât de „unitatea” cât şi de „diversitatea” lumii lui Dumnezeu. Rămânând însă pe calea orgoliilor pătimaşe, acţiunile nesăbuite ale unora vor atrage în permanenţă reacţiunile altora, iar lumea se va preface într-un haos incontrolabil, în care nu se va mai şti care sunt „victimele” şi care sunt „călăii”…

Note
[1] Trebuie însă operată o deosebire principială între „antisemitismul” tradiţional, cu baze preponderent religioase, şi „antisemitismul” modern, pe care Hannah Arendt îl numeşte „antisemitism ideologic laic” (putând avea motivaţiile cele mai diverse: biologice, politice, sociale, economice, culturale).

[2] Pretenţia de a fi „poporul ales” al lui Iahve reprezintă însăşi axa istorică şi religioasă a iudaismului; ideea dominaţiei universale, ca finalitate mesianică a unei istorii sacralizate, nu este deloc o calomnie „antisemită”, ci consecinţa firească a acestei „alegeri” (extrapolate din planul religios în cel istorico-politic):

De vei asculta cu luare aminte glasul său [al „îngerului lui Dumnezeu” – n. n.] şi vei face toate câte îţi poruncesc, şi de vei păzi legământul meu, îmi vei fi popor ales dintre toate neamurile, că al meu este tot pământul, iar voi îmi veţi fi preoţie împărătească şi neam sfânt…” (Ieşirea 23, 22; subl. n.).

Că eşti poporul sfânt al Domnului Dumnezeului tău, şi te-a ales Domnul Dumnezeul tău, ca să-i fii Lui popor ales dintre toate popoarele de pe pământ” (Deutetonomul 7, 6; subl. n.).

Talmudul radicalizează această elecţiune:

Dumnezeuîşi arată măreţia numai în mijlocul evreilor” (Berahot 7a);

Cine loveşte un evreu se face vinovat de crimă, căci e ca şi când i s-ar da o palmă lui Dumnezeu” (Sanhedrin 58b);

Mesia va da evreilor stăpânirea lumii şi lor le vor sluji şi li se vor supune toate celelalte popoare” (Sanhedrin 88c).

Peste tot pe unde se aşază, evreii trebuie să devină stăpâni, iar de nu vor fi stăpâni pe deplin, atunci să se considere ca-n robie şi în surghiun. Şi chiar de vor ajunge la cârmuirea cetăţilor, dar nu le vor stăpâni în întregime, neîncetat să strige: Jale! Grozăvie!” (Sanhedrin 104c).

Talmudiştii de azi recunosc în aceasta dogma capitală a iudaismului:

Populaţia pământului poate fi împărţită între [fiii lui] Israel şi celelalte naţiuni luate în bloc. Israel este poporul ales: dogma capitală!” (A. Cohen, Le Talmud, Payot, Paris, 1986, p. 104; trad. rom.: Talmudul, Editura Hasefer, Bucureşti, 1999, p. 116).

[3]Numai evreilor li se cuvine denumirea de oameni; neevreilor nu li se cuvine această denumire, ci aceea de animale” (Baba Batra 114b). Un rabin contemporan (Schneur Salman, emigrat din Rusia în America) glosează (cit. in Frankfurter Allgemeine Zeitung din 11.03.1994, p. 14):

Sufletele de goim [neevrei] sunt de o cu totul altă natură, fireşte inferioară. Toţi evreii sunt de la natură buni, toţi goim sunt de la natură răi. Evreii sunt încununarea creaţiei [divine], pe când goim reprezintă drojdia, scursura ei” (apud Gabriel Constantinescu, Gâlceava anticomunistului cu lumea. Cronica unui deceniu de tranziţie (1991-2001), Editura Christiana, Bucureşti, 2002, p. 283).

[4] Termenii vechii Legi (Tora, însumând cele cinci cărţi ale lui Moise) sunt de un radicalism nedisimulat:

Când Domnul Dumnezeul tău te va duce în pământul la care mergi să-l moşteneşti şi va izgoni de la faţa ta neamurile cele mari şi multe […] şi le va da Domnul Dumnezeul tău în mâinile tale şi le vei bate: atunci să le nimiceşti, să nu faci cu ele legământ şi să nu le cruţi […] Mânca-vei toată agonisita popoarelor pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le va da ţie; să nu le cruţe ochiul tău şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, că aceasta-i cursă pentru tine” (Deuteronomul, cap. 7; cf. si 12, 1-4; 20, 10-18 etc.).

Cunoscând aceste antecedente sau odiosul îndemn talmudic Tob sebegoim harog („Pe cel mai bun dintre goim să-l ucizi!”), aproape că nu mai miră afirmaţia rabinului Yitzhaak Ginsburg (cit. in Globe and Mail din Toronto, la 03.06.1986, p. 1):

Uciderea palestinienilor este îndreptăţită, deoarece sângele evreilor şi al neevreilor nu pot fi socotite ca având acelaşi preţ” (apud G. Constantinescu, loc. cit.),

nici cea a rabinului Yaacov Perrina (cit. in London Times din 28.02.1994, p. 1), făcută la funerariile asasinului în masă Baruh Goldstein (care pe 25 februarie 1994 a pătruns în moscheea din Hebron şi a deschis focul automat asupra musulmanilor aflaţi la rugăciune, făcând peste trei sute de victime):

Un milion de arabi nu valorează cât unghia de la degetul mic al unui singur evreu!” (apud G. Constantinescu, op. cit., p. 284).

[5] Este problema pe care o tratează şi gânditorul francez de stânga Roger Garaudy, în Les Mythes fondateurs de la politique israélienne (Paris, 1996), carte ce a declanşat în Franţa un enorm scandal. Autorul pretinde a-şi fi propus să apere „iudaismul profetic” de „sionismul tribal”, după ce combătuse, altădată, „întegrismul islamic” sau devierile romano-catolicismului. Volumul se structurează astfel: Miturile teologice („ţara făgăduită”, „poporul ales”, „purificarea etnică”), Miturile secolului XX (cu accent pe „mitul celor «şase milioane»” – Holocaustul sau Shoah-ul) şi Utilizarea politică a mitului (în diaspora, dar – din 1948 – şi în noul stat Israel).

[6] Expresia e a lui G. Călinescu şi stă în finalul unor interesante consideraţii despre prezenţa evreiască în literatura română (Istoria literaturii române de la origini până în prezent, cap. Specificul naţional; ed. a II-a, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p. 976). Cf. şi Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi neamul meu, Fundaţia Anastasia-Arta Grafică, Bucureşti, p. 92:

Antisemitismul nu este o creaţie spontană a românilor, a germanilor, a polonilor, a maghiarilor, a francezilor, a americanilor, ci este provocată de ovrei, prin exces. Există un principiu al tuturor principiilor: principiul acţiunii şi reacţiunii […]. Ei [evreii] provoacă antisemitismul”.

[7] Cum a fost, la noi, campania anti-Eminescu iniţiată la începutul anilor ’80 de rabinul-şef Rosen Moses (ce-a reluat-o spre sfârşitul vieţii, în noul context postcomunist), sau campania anti-Eliade, declanşată în Israel (de publicaţia Toladot), apoi extinsă în Italia (mai ales Furio Jesi), Franţa (mai ales Edgar Reichmann), Statele Unite (mai ales Norman Manea), iar în cele din urmă ajunsă şi în România (dupa 1990), fără a se fi stins până azi. Ca să nu mai vorbim de campania generală dusă în ultimii ani (Z. Ornea, L. Volovici, Vl. Tismaneanu etc.) împotriva valorilor româneşti tradiţionale.

[8] Termenul a fost lansat, pare-se, în 1879, de către agitatorul rasist german Wilhelm Marr, într-un pamflet intitulat Der Sieg des Judentums über das Germanentum (Victoria iudaismului asupra germanismului).

[9] Că termenul e „greşit din punct de vedere ştiinţific” se precizează şi în sursele evreieşti (cf., de pildă, Dicţionar enciclopedic de iudaism, Editura Hasefer, Bucuresti, 2000, p. 57), dar cu toate acestea se uzează de el în mod deşănţat, fără ca nimeni să-i analizeze contradicţiile până la capăt.

[10] Dincolo de numeroasele contribuţii evreieşti la cultura modernă, creştinii n-au voie să uite că evreii sunt cel dintâi popor care a primit monoteismul, că Hristos S-a întrupat în mijlocul lor, că primii apostoli şi martiri ai creştinismului au fost evrei, că mulţi evrei creştinaţi s-au numărat printre marile personalităţi culturale sau duhovniceşti ale Răsăritului şi Apusului (şi că nici cultura şi spiritualitatea românească n-au fost lipsite de notabile contribuţii evreieşti, de la un M. Gaster, evreu talmudist, la un N. Steinhardt, evreu creştinat). Îndreptarul atitudinii creştine faţă de evrei ar trebui să rămână Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel. (Desigur, scrupulele la care ne obligă propria religie vor slăbi întotdeauna, în imediat, poziţia noastră în raport cu evreii, care nu-şi fac scrupule de acelaşi gen, dar sunt foarte abili să profite de scrupulele altora.)

Sursa: razvan-codrescu.blogspot.ro

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Statul laic a inselat, inca o data, Biserica!



185808.p[1]Toți aceia care spun că HOMOSEXUALITATEA este un păcat și că ERETICII sunt eretici vor fi închiși. Primul vizat este Mitropolitul Pireasului. Ce afirmă acesta

Atena, 15 septembrie 2014

METROPOLITAN SERAPHIM OF PIRAEUS: “BY PASSING THE ‘ANTI-RACIST LAW’, THE STATE DECEIVED THE CHURCH”:

Mitropolitul Serafim de Pireu:

Prin aprobarea legii împotriva rasismului statul a înşelat Biserica!

Aceleaşi procese au loc în ţările care au aderat sau sînt în curs de aderare la Uniunea Europeana: De aceea o “lege împotriva discriminării” a fost aprobată în Gerorgia şi acum o “lege împotriva rasismului” a fost aprobată în Grecia. Conţinutul acestora este practic identic. Biserica se opune acestor legi dar nu a reusit sa schimbe practic nimic pînă acum.

Mitropolitul Serafim şi-a exprimat indignarea cu privire la faptul că guvernul grec, compus din reprezentanţi ai partidelor “Pasok” şi “Noua democraţie”, a înşelat Sfîntul Sinod al Bisericii Greciei, ascunzînd faţă de ierarhi adăugarea la proiectul de lege original a unui articol care prevede pedepsirea celor care jignesc persoanele cu orientare homosexuală, raportează Tribuna Atenei.

Mai mult de atît, ministrul justiţiei a minţit în mod cinic la a treia sesiune de vară a parlamentului afirmînd că Biserica ar fi de acord cu legalizarea homosexualităţii şi cu introducerea apărării juridice a acesteia de către deputaţi.

“Aprobarea aşa-numitei legi anti-rasism transformă dramatic cultura noastră legislativă şi schimbă idealurile de valoare ale patriei noastre” scrie în articolul mitropolitului publicat de presa greacă. “Pentru prima oară în istoria modernă a Greciei a fost aprobată o lege care anulează dreptul la liberă exprimare şi introduce răspunderea juridică pentru discursurile acuzatoare, discursuri care sînt una din principalele componente ale practicii pastorale…În acelaşi timp protecţia legală şi juridică a orientării homosexuale, care este o perversiune a naturii şi fiziologiei umane a fost introdusă”

“Legea adoptată contravine multor clauze ale Constituţiei elene”

“Într-o manieră fascistă este interzisă libertatea de exprimare şi încă un pas către suprimarea libertăţii de gîndire mai este făcut”

Conform mitropolitului, prin adoptarea acestei legi neconstituţionale, “Obiectivul strategic al Noii Ordini Mondiale a fost atins. Oameni fără o identitate morală şi fără imunitate împotriva maleficului, a corupţiei şi desfrîului au devenit un material amorf şi o masă uşor de manipulat, controlată de dictatura globală a conspiratorilor vicleni şi diabolici ai pieţelor financiare. Ceea ce a fost descris în opera clasică, 1984, a lui George Orwell (1903-1950), se împlineşte acum. Cine controlează limbajul uman controlează de asemenea şi gîndurile. Noi termeni au fost inventaţi: “islamofobie”, “homofobie” şi aşa mai departe. Aceştia au drept ţintă un anume tip de persoană: un cetăţean căruia îi plac istoria, cultura şi tradiţiile propriei sale ţări; acesta este un Creştin European interesat.”

În viziunea mitropolitului, după adoptarea acestei legi, Biserica Ortodoxă a Greciei va fi obligată să elimine Comisia pentru erezii a Sfîntului Sinod; de aceea, pentru atribuirea denumirii de eretic cuiva, cineva s-ar putea confrunta cu persecuţii pentru “instigarea la conflicte interreligioase”

În Vechiul Testament scrie clar: „Sa nu te culci cu bărbat ca și cu o femeie căci este spurcăciune” (Levitic 18, 22)

Iar în privința „instigării la conflicte religioase” Sfântul Ioan Gură de Aur scrie în Omilia I la Galateni:

„Unde sunt, deci aceia care ne acuză de dispoziție certăreață din cauză că nu suntem de acord cu ereticii? Unde sunt cei care spun că între adversarii noștri și noi nu există nicio diferență în doctrină (dogmă), și că orice luptă provine din spiritul nostru?….Să asculte dar cuvintele lui Pavel: după el, cel ce vrea să aducă cea mai mică schimbare Evangheliei o răstoarnă (Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – sa fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, și acum vă spun iarăși: Dacă vă propovăduiește cineva altceva decât ați primit – sa fie anatema! Galateni 1, 8-9)”.

Mitropolitul Serafim de Pireu

Any MPs who vote for same-sex unions will be excommunicated, senior cleric says:

„Orice membru al Parlamentului care va vota pentru parteneriatele între persoanele de acelaşi sex va fi excomunicat!”

Un ierarh ortodox a atacat planurile de extindere a legislației care ar fi permis cuplurilor necăsătorite să aibă parteneriatul lor legal recunoscut pentru persoane de același sex și a avertizat că orice parlamentar care decide să susțină măsura va fi excomunicat.
Într-o declarație de nouă pagini emisă miercuri, Mitropolitul Serafim de Pireu a condamnat presupusele eforturi de a face “acest păcat teribil al homosexualităţii, sodomiei, actului sexual nenatural, pederastia și pedofilia, să apară ca fiind un comportament normal, sau doar o diversitate.” El a spus că orice altă relație, cu excepția celei între un bărbat și o femeie, “este o aberație nenaturală ce nu a fost observată nici măcar la animale.”Serafim a atras controverse şi în trecut, cu comentariile sale homofobe și anti-semite.
O hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, la inceputul acestei luni, a condamnat Grecia pentru excluderea homosexualilor de la parteneriatele civile. Curtea a decis că Grecia nu a oferit “motive convingătoare și determinante”, pentru a justifica excluderea homosexualilor. Hotărârea a fost luată în urma unui apel făcut de patru cupluri de greci de acelaşi sex care au reclamat faptul că o lege din 2008 le-a încălcat drepturile ceea ce constituie o nejustificată discriminare.

Surse:

Saccsiv

http://saccsiv.wordpress.com/2014/09/30/grecia-puscariabili-toti-cei-ce-spun-ca-homosexualitatea-este-un-pacat-si-ca-ereticii-sunt-eretici-ce-spune-primul-puscariabil-al-greciei-mitropolitul-serafim-de-pireu/#more-23338


Tags : , , , , , , , , , , , , , ,