Posts Tagged ‘sionism

Politica nevazută a masoneriei…


Câteva din principiile după care se ghidează francmasonii şi pe care le aplică în societatea în care trăiesc, iar dacă deţin şi anumite pârghii sociale, succesul lor este garantat. Iar naţiunile privesc în cu totul alte direcţii, identificând numai simptomele bolii, nu şi cauzele sale: societăţile secrete masonice, care vin sub diferite “măşti” prietenoase.



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Adolf Hitler vs. The Jew World Order-documentar

Se spune că “învingătorii scriu istoria”, şi acest lucru este perfect adevărat iar exemplul cel mai notoriu din timpurile moderne este probabil abordarea pe care o are mass media vis-a-vis de Adolf Hitler şi Germania de dinaintea celui de-al doilea război mondial. Adolf Hitler a fost vegetarian, iubitor de animale, autor, artist, activist politic, reformator în domeniul economic şi chiar nominalizat pentru premiul Nobel. El a elaborat primele legi de protecţie a animalelor, împotriva poluarii cât şi anti-fumat. În pofida portretului demonic pe care “aliaţii” i l-au zugrăvit, Hitler era iubit de germani, nu dorea altceva decât pace şi, potrivit informaţiilor pe care le veţi putea viziona, niciodată nu a ordonat exterminarea nici măcar a unui singur evreu. Mass media controlată în cea mai mare parte de evrei l-a zugrăvit în culori sumbre pe Hitler iar Ordinea Mondiala a Evreilor chiar a promulgat legi in 16 tări europene prin care se interzice dezbaterea liberă pe subiecte cum sunt iudaismul, Hitler şi Holocaust (în Romania pedeapsa este 10 ani de inchisoare!) . În acest documentar se află compilate şi editate informaţii care sperăm să aducă lumină în unele din cele mai întunecate secrete ale istoriei omenirii. Descărcaţi, re-incărcaţi şi apoi distribuiţi aceste informaţii către toţi oamenii de bine, deoarece documentarul este tot mai des cenzurat de JewTube (denumirea corectă a YouTube). Mulţumiri speciale realizatorilor “Hellstorm”, “The Greatest Story Never Told”, “The Great Taboo”, “A Devil in Disguise”, “Jewish Ritual Murder”, şi toate celelalte surse video originale.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi : http://www.atlanteanconspiracy.com/se…
Cei care intampina dificultati in vizionarea documentarului, il puteti descarca de la aceasta adresa, gratuit: http://www.mediafire.com/watch/88htsc…
Filmul este in limba engleza. Vizionare placuta!

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Adolf Hitler-discurs despre sionism, de mare actualitate…

Posted by Ramond Gregh on Thursday, October 15, 2015

Cum au ajuns evreii din întreaga lume să declare război Germaniei, în 1933:

Centruldio Bacau

Tags : , , , ,

Povestea unei vorbe proaste: «antisemitismul»



Semiţii, rasă străveche şi prolifică, avându-şi leagănul în Orientul Apropiat, cu numeroase ramuri de-a lungul istoriei (de la vechile popoare mesopotamiene până la arabii şi evreii de astăzi), îşi trag numele generic de la legendarul lor strămoş comun, biblicul Sem, unul dintre cei trei fii ai lui Noe. Unitatea rasială a neamurilor semite nu este însă numai o tradiţie mitică, ci o realitate de necontestat, confirmată istoric, lingvistic şi antropologic.

Nu-i mai puţin adevărat că aceste neamuri au trăit dintotdeauna mai degrabă în vrăjmăşie decât în armonie unele cu altele. Dezbinate la începuturi mai ales de interese politice şi economice, ele s-au diferenţiat radical, cu timpul, şi din punct de vedere religios şi cultural. Deşi mai întotdeauna inferior numeric maselor semite învecinate, poporul evreu (avându-l poate ca strămoş eponim pe biblicul Eber, urmaşul lui Sem), a fost într-o permanentă stare conflictuală cu mai toţi fraţii lui semiţi. În cărţile Vechiului Testament sunt evocate din belşug conflictele adesea foarte sângeroase dintre „seminţia lui Israel” şi celelalte triburi sau popoare semitice. Situaţia aceasta nu s-a schimbat esenţial nici până în ziua de azi. Tensiunile istorice intersemite apar de-acum „cronicizate”, prin problema palestiniană, într-un conflict arabo-israelian generalizat (deopotrivă politic şi religios), constituind unul dintre principalele focare de instabilitate mondială.

Poporul evreu – altminteri admirabil în multe privinţe – se vădeşte a fi, atât în spaţiul său originar, cât şi în diaspora, un popor deosebit de problematic. Aceasta a dus, oarecum în continuitatea anumitor superstiţii ale creştinătăţii medievale[1], la supoziţia exagerată că, mai cu seamă în ultimele două veacuri, toate seismele istorice majore, cu adânci implicaţii internaţionale (Revoluţia franceză, Revoluţia bolsevică, cele două războaie mondiale etc.), ar fi fost cauzate, stimulate, intreţinute sau exploatate de evrei şi de internaţionala masonică (pe care aceştia ar controla-o prin gradele ei superioare). S-a ajuns până acolo încât Al Doilea Război Mondial a putut fi interpretat de unii ca înfruntarea culminantă între Europa tradiţională (reprezentată de frontul general al dreptei) şi Europa „iudaizată” (reprezentată de frontul general al stângii); lumea postbelică n-ar fi, de fapt, decât un „imperiu” evreiesc camuflat, în care s-a instaurat un fel de pax judaica! Evreii se plâng, dimpotrivă, că ei sunt cei în permanenţă persecutaţi. Victimizarea este un leit-motiv al propagandei iudaice. Totuşi, pentru orice minte normală, se iscă întrebarea de bun-simţ:

De ce toată lumea, dincolo de determinaţiile geografice, etnice sau religioase, a avut în permanenţă ceva tocmai cu evreii? Nu cumva evreitatea însăşi are ceva fatalmente provocator la adresa a tot ceea ce nu este evreiesc?”.

Din punctul de vedere al iudaismului tradiţional, explicaţia este simplă: Israel nu poate fi precum celelalte popoare, atât din pricina condiţiilor istorice în care a fost pus („robiile” succesive – egipteană, babiloniană, macedoneană, romană, apoi îndelungata vieţuire în diaspora, cu persecuţiile cunoscute), dar mai ales pentru că el reprezintă, conform tradiţiei mozaice, „poporul ales” de Dumnezeu (Yahve) să stăpânească Pământul[2], celelalte neamuri (inclusiv rudele lui semitice) fiind doar făpturi inferioare (goim)[3], ce trebuie tratate discriminatoriu şi puse, cu orice mijloace, în slujba lui Israel[4]. Această viziune a iudaismului tradiţional (atât de asemănătoare, în esenţa ei, cu rasismul exclusivist al nazismului!), lansată încă de autorii biblici şi radicalizată de cei talmudici, reprezintă şi astăzi ideea cardinală a sionismului[5]. Nu avem de-a face, prin urmare, cu un orgoliu obişnuit, ci cu o formă venerabilă de mesianism rasist, cu o „superioritate” decretată în termeni religioşi (prin răstălmăcirea revelaţiei divine).

Din punctul de vedere al neevreilor, o astfel de situaţie nu este prea măgulitoare. Demnitatea umană şi naţională a popoarelor, la care se adaugă, mai ales în cazul ţărilor creştine şi islamice, şi anumite considerente de ordin religios, sunt de natură să ducă la „reacţii” legitime (chiar dacă uneori în forme reprobabile) împotriva acestui radicalism sionist, asociat adesea cu afirmaţii jignitoare la adresa feluritelor comunităţi etnice şi religioase. De aceea, cum s-a spus, evreii îşi atrag singuri, periodic, „toate fulgerele” asupra lor[6]. Mai mult decât victimele „sălbăticiei” altora, evreii sunt adeseori victimele propriei lor lipse de tact şi de scrupule faţă de lumea neevree.

Oricine încearcă să reacţioneze, fie şi numai defensiv, la anumite sfidări sau abuzuri evreieşti, devine automat „reacţionar”, în sensul teribil pe care presa „democratică” l-a impus acestui cuvânt! Acest „reacţionarism” generic atrage după sine, printr-o asociaţie deja automatizată, regizată de acelaşi tip de propagandă, o grămadă de alţi termeni stigmatizanţi, înghesuiţi de-a valma şi goliţi, cel mai adesea, de semantismul lor originar: „fascism”, „nazism”, „naţionalism”, „şovinism”, „fundamentalism”, „revizionism”, „terorism”, „antisemitism” etc. Dacă eu, ca român onest, îmi apăr personalităţile sau valorile naţionale consacrate, deconspirând cu firească indignare diferitele mistificări sau ireverenţiozităţi evreieşti pe seama acestora[7], de ce oare trebuie să devin automat „fascist”, „fundamentalist” sau „antisemit”? Eu n-o fac decât strict în calitatea mea responsabilă de român sau de creştin. (Desigur, problema vine de acolo că, de pe poziţiile intransigente ale iudaismului tradiţional, suficient exemplificate mai sus, aceste calităţi sunt prin ele însele un handicap. De pe aceste poziţii, pare să nu rămână loc de conciliere. Dar evreii de azi invocă şi pretind poziţii mai nuanţate, iar aceasta e singura şansă a unui dialog pacifizant.)

Dacă majoritatea neevreilor ignoră sau preferă să ocolească problema (aproape tabuizată în publicistica actuală), o anumită minoritate se simte totuşi datoare să ia atitudine: unii o fac poate chiar din sentimente antievreieşti, alţii – cei mai mulţi – din comandamente de conştiinţă. Pe cei dintâi, a căror repulsie ia adeseori forme violente şi retoric-demagogice, nu-i putem nici încuraja, nici respecta, chiar dacă se întâmplă să aibă partea lor de dreptate. Pe ceilalţi, echilibraţi şi oneşti, călăuziţi de principii şi argumente, nu numai că-i aprobăm, dar îi considerăm absolut necesari pe baricadele tot mai pustiite ale responsabilităţii creştine şi naţionale. Cum însă evreii nu au interesul distincţiilor de acest gen, obişnuiesc să-şi vâre toţi adversarii în aceeaşi oală şi să le aplice, în mod deliberat, aceeaşi etichetă infamantă de „antisemiţi”…

Dar confuzia în care este întreţinută problema se vădeşte din chiar această etichetă stupidă. Ţinând seama de precizările făcute mai înainte, să cântărim o clipă acest atât de supralicitat „antisemitism”[8]. Există puţine cuvinte atât de lipsite de temei[9]. Căci „a fi antisemit” vrea să zică, literal, „a fi împotriva a tot ceea ce este semit” (aşa cum, când se spune „antireligios” sau „anticomunist”, se înţelege de la sine o împotrivire generică faţă de tot ce înseamnă sau a însemnat cândva „religie” ori „comunism”). Când spunem „antisemit”, dacă ar fi să luăm cuvântul în serios, ar trebui să înţelegem o aceeaşi împotrivire generică, necondiţionată valoric, temporal sau spaţial. Ar însemna să cuprindem în „potrivnicia” noastră şi pe vechii akkadieni sau fenicieni, şi marile personaje biblice (vetero-, dar si neo-testamentare), ca şi pe toţi arabii şi evreii contemporani, ba chiar şi pe arabii sau evreii creştinaţi, de vreme ce atributul de „semit” trimite la rasă, iar nu la religie! Dacă aşa stau lucrurile, să ni se arate măcar un singur „antisemit” adevărat!

Dar chiar raportându-ne strict la contemporaneitate, termenul ca atare duce numai la absurdităţi. Va să zică, cine îndrăzneşte să se opună anumitor manevre evreieşti, este calificat îndată drept „antisemit”. Dar un Yasser Arafat sau un Saddam Hussein, care numai asta fac, ce sunt ei? Semiţi sau antisemiţi? Iar dacă arabii sunt semiţi şi Israelul îi urăşte de moarte, atunci nu cumva Israelul este el însuşi… antisemit? Din ambele situaţii, s-ar putea trage concluzia că semiţii sunt cei mai straşnici antisemiţi!!!

Putem spune, cu mâna pe inimă, că-n România nu există antisemiţi. Există, poate, anumite atitudini – contextuale – anti-arabe sau anti-evreieşti. (De obicei, în contextul actual, cine „are pică” pe evrei, simte o undă de simpatie pentru arabi. Şi invers. Să însemne aceasta că unul şi acelaşi ins este totodată filosemit şi antisemit? Ba mai mult: că este filosemit… pentru că este antisemit ?!).

Prin urmare, reacţia conjuncturală faţă de evrei, pe care o avem în vedere aici, ar fi mai potrivit să se numească „antiiudaism” sau „antievreism” (în ultima vreme şi-a făcut tot mai mult loc termenul de „antisionism”, mai ales prin Roger Garaudy şi Israel Shahak, principalii deconspiratori ai abuzurilor sioniste din noul stat Israel). Aşa s-ar şti măcar limpede conţinutul pretinsei „aversiuni”! Dar nici aşa termenul n-ar putea fi utilizat orbeşte, pentru că are cusurul de a sugera o atitudine radicală faţă de tot ceea ce ţine de evrei şi de iudaism, ceea ce nu prea se întâlneşte în realitate. Numai cineva care nu este în toate minţile se poate lăsa purtat de o astfel de ură generalizată şi necondiţionată faţă de o întreagă etnie, religie sau cultura! Sunt evrei şi evrei, situaţii şi situaţii. Faptul că cineva este evreu nu-l face în mod automat odios sau periculos. Au existat, există şi vor exista întotdeauna destui evrei oneşti, simpatici, rezonabili, ca şi valori iudaice incontestabile şi universale[10]. Oricare ar fi experienţele noastre concrete în această privinţă, bunul simţ nu ne permite să admitem nediferenţierile, mai ales când stăm pe poziţiile creştinismului. Nu poate exista o singură măsură pentru toţi şi pentru toate în relativitatea vieţii istorice.

Dacă există o stare conflictuală evidentă – fie de idei, fie de fapte – între personalităţi sau grupări evreieşti şi personalităţi sau grupări româneşti (şi creştine în genere), aceasta trebuie atent judecată, în cauzele şi în efectele ei, dincolo de orice absolutizare forţată. Românul care reacţionează, ferm, dar decent, ca român onest, la un afront evreiesc, nu-i „antisemit” sau „antievreu” cu tot dinadinsul, ci doar un naţionalist care veghează la fiinţa şi la onoarea neamului său (aşa cum şi evreii veghează permanent la ale lor). Acelaşi român, din aceleaşi raţiuni, va reacţiona la fel şi la un afront venit din altă parte. De ce adică, la el acasă sau pe aiurea, evreul are dreptul să fie tradiţionalist şi naţionalist, iar celelalte neamuri nu? Oare pentru că el e „ales”, iar ceilalţi sunt goim? Dar atunci ar însemna că, supralicitându-şi tradiţia religioasă, evreii rămân, în mod fatal, cel mai „fundamentalist” şi mai „rasist” dintre popoare…

Mai de folos ar fi pentru toată lumea să-şi cumpănească şi vorbele şi judecăţile. Iar în ce priveşte naţionalismul, acesta să nu mai fie asociat aprioric cu fel de fel de „sperietori” propagandistice. Naţionalismele sunt fireşti şi legitime, fără excepţie, atâta vreme cât nu devin exclusiviste. În vastul complex organic al omenirii, orice „naţie” este chemată să funcţioneze cu determinaţiile ei specifice, conservate şi potenţate prin ceea ce numim azi conştiinţa naţională. Evreii nu greşesc când îşi apără fiinţa şi îşi afirmă specificitatea. Greşesc însă atunci când vor să interzică altora să facă acelaşi lucru.

Dacă nu ne-am lăsa în voia patimilor oarbe, am putea să ne bucurăm laolaltă atât de „unitatea” cât şi de „diversitatea” lumii lui Dumnezeu. Rămânând însă pe calea orgoliilor pătimaşe, acţiunile nesăbuite ale unora vor atrage în permanenţă reacţiunile altora, iar lumea se va preface într-un haos incontrolabil, în care nu se va mai şti care sunt „victimele” şi care sunt „călăii”…

Note
[1] Trebuie însă operată o deosebire principială între „antisemitismul” tradiţional, cu baze preponderent religioase, şi „antisemitismul” modern, pe care Hannah Arendt îl numeşte „antisemitism ideologic laic” (putând avea motivaţiile cele mai diverse: biologice, politice, sociale, economice, culturale).

[2] Pretenţia de a fi „poporul ales” al lui Iahve reprezintă însăşi axa istorică şi religioasă a iudaismului; ideea dominaţiei universale, ca finalitate mesianică a unei istorii sacralizate, nu este deloc o calomnie „antisemită”, ci consecinţa firească a acestei „alegeri” (extrapolate din planul religios în cel istorico-politic):

De vei asculta cu luare aminte glasul său [al „îngerului lui Dumnezeu” – n. n.] şi vei face toate câte îţi poruncesc, şi de vei păzi legământul meu, îmi vei fi popor ales dintre toate neamurile, că al meu este tot pământul, iar voi îmi veţi fi preoţie împărătească şi neam sfânt…” (Ieşirea 23, 22; subl. n.).

Că eşti poporul sfânt al Domnului Dumnezeului tău, şi te-a ales Domnul Dumnezeul tău, ca să-i fii Lui popor ales dintre toate popoarele de pe pământ” (Deutetonomul 7, 6; subl. n.).

Talmudul radicalizează această elecţiune:

Dumnezeuîşi arată măreţia numai în mijlocul evreilor” (Berahot 7a);

Cine loveşte un evreu se face vinovat de crimă, căci e ca şi când i s-ar da o palmă lui Dumnezeu” (Sanhedrin 58b);

Mesia va da evreilor stăpânirea lumii şi lor le vor sluji şi li se vor supune toate celelalte popoare” (Sanhedrin 88c).

Peste tot pe unde se aşază, evreii trebuie să devină stăpâni, iar de nu vor fi stăpâni pe deplin, atunci să se considere ca-n robie şi în surghiun. Şi chiar de vor ajunge la cârmuirea cetăţilor, dar nu le vor stăpâni în întregime, neîncetat să strige: Jale! Grozăvie!” (Sanhedrin 104c).

Talmudiştii de azi recunosc în aceasta dogma capitală a iudaismului:

Populaţia pământului poate fi împărţită între [fiii lui] Israel şi celelalte naţiuni luate în bloc. Israel este poporul ales: dogma capitală!” (A. Cohen, Le Talmud, Payot, Paris, 1986, p. 104; trad. rom.: Talmudul, Editura Hasefer, Bucureşti, 1999, p. 116).

[3]Numai evreilor li se cuvine denumirea de oameni; neevreilor nu li se cuvine această denumire, ci aceea de animale” (Baba Batra 114b). Un rabin contemporan (Schneur Salman, emigrat din Rusia în America) glosează (cit. in Frankfurter Allgemeine Zeitung din 11.03.1994, p. 14):

Sufletele de goim [neevrei] sunt de o cu totul altă natură, fireşte inferioară. Toţi evreii sunt de la natură buni, toţi goim sunt de la natură răi. Evreii sunt încununarea creaţiei [divine], pe când goim reprezintă drojdia, scursura ei” (apud Gabriel Constantinescu, Gâlceava anticomunistului cu lumea. Cronica unui deceniu de tranziţie (1991-2001), Editura Christiana, Bucureşti, 2002, p. 283).

[4] Termenii vechii Legi (Tora, însumând cele cinci cărţi ale lui Moise) sunt de un radicalism nedisimulat:

Când Domnul Dumnezeul tău te va duce în pământul la care mergi să-l moşteneşti şi va izgoni de la faţa ta neamurile cele mari şi multe […] şi le va da Domnul Dumnezeul tău în mâinile tale şi le vei bate: atunci să le nimiceşti, să nu faci cu ele legământ şi să nu le cruţi […] Mânca-vei toată agonisita popoarelor pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le va da ţie; să nu le cruţe ochiul tău şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, că aceasta-i cursă pentru tine” (Deuteronomul, cap. 7; cf. si 12, 1-4; 20, 10-18 etc.).

Cunoscând aceste antecedente sau odiosul îndemn talmudic Tob sebegoim harog („Pe cel mai bun dintre goim să-l ucizi!”), aproape că nu mai miră afirmaţia rabinului Yitzhaak Ginsburg (cit. in Globe and Mail din Toronto, la 03.06.1986, p. 1):

Uciderea palestinienilor este îndreptăţită, deoarece sângele evreilor şi al neevreilor nu pot fi socotite ca având acelaşi preţ” (apud G. Constantinescu, loc. cit.),

nici cea a rabinului Yaacov Perrina (cit. in London Times din 28.02.1994, p. 1), făcută la funerariile asasinului în masă Baruh Goldstein (care pe 25 februarie 1994 a pătruns în moscheea din Hebron şi a deschis focul automat asupra musulmanilor aflaţi la rugăciune, făcând peste trei sute de victime):

Un milion de arabi nu valorează cât unghia de la degetul mic al unui singur evreu!” (apud G. Constantinescu, op. cit., p. 284).

[5] Este problema pe care o tratează şi gânditorul francez de stânga Roger Garaudy, în Les Mythes fondateurs de la politique israélienne (Paris, 1996), carte ce a declanşat în Franţa un enorm scandal. Autorul pretinde a-şi fi propus să apere „iudaismul profetic” de „sionismul tribal”, după ce combătuse, altădată, „întegrismul islamic” sau devierile romano-catolicismului. Volumul se structurează astfel: Miturile teologice („ţara făgăduită”, „poporul ales”, „purificarea etnică”), Miturile secolului XX (cu accent pe „mitul celor «şase milioane»” – Holocaustul sau Shoah-ul) şi Utilizarea politică a mitului (în diaspora, dar – din 1948 – şi în noul stat Israel).

[6] Expresia e a lui G. Călinescu şi stă în finalul unor interesante consideraţii despre prezenţa evreiască în literatura română (Istoria literaturii române de la origini până în prezent, cap. Specificul naţional; ed. a II-a, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p. 976). Cf. şi Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi neamul meu, Fundaţia Anastasia-Arta Grafică, Bucureşti, p. 92:

Antisemitismul nu este o creaţie spontană a românilor, a germanilor, a polonilor, a maghiarilor, a francezilor, a americanilor, ci este provocată de ovrei, prin exces. Există un principiu al tuturor principiilor: principiul acţiunii şi reacţiunii […]. Ei [evreii] provoacă antisemitismul”.

[7] Cum a fost, la noi, campania anti-Eminescu iniţiată la începutul anilor ’80 de rabinul-şef Rosen Moses (ce-a reluat-o spre sfârşitul vieţii, în noul context postcomunist), sau campania anti-Eliade, declanşată în Israel (de publicaţia Toladot), apoi extinsă în Italia (mai ales Furio Jesi), Franţa (mai ales Edgar Reichmann), Statele Unite (mai ales Norman Manea), iar în cele din urmă ajunsă şi în România (dupa 1990), fără a se fi stins până azi. Ca să nu mai vorbim de campania generală dusă în ultimii ani (Z. Ornea, L. Volovici, Vl. Tismaneanu etc.) împotriva valorilor româneşti tradiţionale.

[8] Termenul a fost lansat, pare-se, în 1879, de către agitatorul rasist german Wilhelm Marr, într-un pamflet intitulat Der Sieg des Judentums über das Germanentum (Victoria iudaismului asupra germanismului).

[9] Că termenul e „greşit din punct de vedere ştiinţific” se precizează şi în sursele evreieşti (cf., de pildă, Dicţionar enciclopedic de iudaism, Editura Hasefer, Bucuresti, 2000, p. 57), dar cu toate acestea se uzează de el în mod deşănţat, fără ca nimeni să-i analizeze contradicţiile până la capăt.

[10] Dincolo de numeroasele contribuţii evreieşti la cultura modernă, creştinii n-au voie să uite că evreii sunt cel dintâi popor care a primit monoteismul, că Hristos S-a întrupat în mijlocul lor, că primii apostoli şi martiri ai creştinismului au fost evrei, că mulţi evrei creştinaţi s-au numărat printre marile personalităţi culturale sau duhovniceşti ale Răsăritului şi Apusului (şi că nici cultura şi spiritualitatea românească n-au fost lipsite de notabile contribuţii evreieşti, de la un M. Gaster, evreu talmudist, la un N. Steinhardt, evreu creştinat). Îndreptarul atitudinii creştine faţă de evrei ar trebui să rămână Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel. (Desigur, scrupulele la care ne obligă propria religie vor slăbi întotdeauna, în imediat, poziţia noastră în raport cu evreii, care nu-şi fac scrupule de acelaşi gen, dar sunt foarte abili să profite de scrupulele altora.)

Sursa: razvan-codrescu.blogspot.ro

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Epoca Ceaușescu – cea mai amplă încercare de românizare a instituției numită în chip înșelător “Statul Român”



Epoca Ceaușescu a fost cea mai ampla incercare de românizare a institutiei de adminstrare a patrimoniului material, biologic si spiritual al Neamului Romanesc, institutie numita in chip inselator: “Statul Roman”.

Ca si celelalte incercari anterioare, conduse de Ionel I.C. Bratianu, Miscarea Legionara si Ion Antonescu, si aceasta a esuat. Motivul esecului este grava subestimare a criminalitatii, vicleniei si experientei milenare in inselaciune la scara individuala si colectiva mondiala ale inamicului secular care de peste 300 de ani ne ataca neprovocat.

Statul Roman nu este romanesc. Statul Roman a fost organizat acum 160 de ani de conducerea etniei evreiesti pentru a exploata patrimoniul Neamului Romanesc in folosul exclusiv al etniei evreiesti. Statul Roman este un stat evreiesc sub falsa identitate de stat romanesc.

In mod absolut firesc este deci condus de evrei sub falsa identitate de romani sau prin niste „sclavi de casa” inrolati in organizatia evreiasca de goyimi numita bombastic „masonerie”, serveste exclusiv etnia evreiasca si apara interesul etniei evreiesti in contra tuturor altor etnii in primul rand a celei romanesti. Toate institutiile statului sunt subordonate intereselor evreiesti, sunt conduse de evrei sub falsa identitate de romani sau sclavi de casa evreiesti si executa activitatile dispuse de conducere cu romani care nu inteleg ce se intampla fiind determinati prin mijloace tehnice sa nu realizeze ca sunt derutati si terorizati.

In 300 de ani de cand suntem atacati „original” de aceasta etnie sub false identitati de conducatori de trupe de unguri, austrieci, turci, rusi, germani, americani etc. (fenomenul este identic si in cazul altor etnii) patriotii romani „se mocaie” sa desluseasca ce am patit si cauta solutii. De solutiile patriotilor romani evreii rad de se prapadesc caci au experienta de peste 2,000 de ani de aplicarea a metodelor de inginerie economica, sociala si genetica asupra diverselor popoare astfel incat tot ceea ce noi ne putem gandi sa facem, ei deja au cunoscut in alte locuri, in consecinta pentru ei reactiile noastre sunt banale si bine cunoscute.

Inamicul secular ne omoara fara ezitare tot ce se naste mai bun intre noi cu scopul ca poporul sa ramana fara aparatori, etnia romanesca a fost condamnata la moarte de catre conducatorii etniei evreiesti acum 150 de ani si de atunci Neamul Romanesc este executat de călăi externi si interni incepand cu cei mai buni romani. A pus dl. Coja un citat remarcabil al ideologilor principali pe faţă ai inamicului: “Românii sunt un popor fără istorie, destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice. Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.” Karl Marx și Friedrich Engels, OPERE COMPLETE, vol. 8, pag. 229. http://ioncoja.ro/doctrina-nat….

Romanizarea Statului Roman este in esenta sa, porcesul de oprire a punerii in aplicare a condamnarii la moarte a Etniei Romanesti, in fapt salvarea Neamului Roman de la moartea decisa de conducatorii Etniei Evreiesti.

Detalii în continuare:

S-a incercat de 4 ori sa se romanizeze acest stat, fals romanesc, dar de fiecare data s-a esuat, ceea ce este absolut normal, caci e statul evreilor, nu al nostru. Din proiect si din experiență, ei si-au creeat ample instrumente de aparare a acestui stat, instrumente de asigurare a controlului atat prin mijloce clandestine interne cat si externe. Din proiect ne-au lasat portite deschise sa incercam sa iesim din marasm numai pe acolo pe unde el ne pot măcina, ca strunga la oi. Patriotii predecesori nu au stiut despre inamic destul inainte de a se lua la tranta cu el. Sa romanizezi statul organizat de evrei in Romania e ca si cum ai vrea sa palestinizezi statul Israel organizat de evrei in Palestina. E cam caraghios, nu? Cu observatia ca in Romania nu pot veni pe fata niciodata cum o fac in Palestina.

Sa nu ma intrebati care e solutia ca nu stiu. Stiu insa ce nu e solutie, respectiv orice tentativa de romanizare a statului evreiesc din Romania pe caile oferite de sistemul construit de ei. Banii, puterea, inteligenta, geniul, talentul oratoric sau militar, sacrificiul a milioane de romani nu au folosit inca la nimic. Am aflat insa ce sa nu facem. Dar ce sa facem nimeni nu stie inca sau ….. poate se stie dar nu am aflat noi inca.

IDENTITATEA FALSA este O TEHNOLOGIE DE INSELARE perfectionata de aceiasi oameni de peste 2,000 de ani, adunadu-se o considerabila experienta, poate unica in istoria cunoscuta a Lumii. Aceasta tehnologie este aplicata la toate nivelele: la nume de persoane, la nume de institutii, la nume de state, la etnii. In mod identic este utilizata si FALSA CALITATE de conducator, de victima, de faptuitor, de decident iar cand ambele sunt utilizate conjunct, efectul este devastator pentru cei inselati. Tehnologia este adaptata la produse, la alimente, la medicalmente, la domenii profesionale, la istorie, la stiinte. Va puteti imagina ce efect are un caz in care un om sub falsa identiate si falsa calitate prezinta niste informatii false cu un fals scop si i se alatura cateva sute care fac exact acelasi lucru si il sustin? Un intreg popor este dezorientat pe zeci de ani.

Intre 1958 si 1964 Dej si Ceausescu au alungat din functiile de conducere din stat pe toti evreii care au instaurat comunismul cu forta armatei URSS intre 1944 si 1958, dupa care au incercat sa romanizeze statul dar nu au reusit fiind asasinati. Ei au indepartat numai o parte vizibila a conducerii statului evreiesc din Romania, fara sa afecteze pe cei adanc conspirati avand si nume romanesti de zeci si chiar sute de ani, o organizatie secreta, clandestina, invizibila pentru popor, care a subminat pozitia lui Ceausescu pana cand i-au facut de hac iar conducerea etniei evreiesti si-a luat din nou statul inapoi.

Ceausescu a fost preocupat exclusiv de un singur subiect: apararea armata a tarii fata de o invazie a URSS, adica de a impiedica preluarea Statului Roman de catre evrei din nou prin forta armata a armatei URSS. Intreaga economie a fost organizata in acest scop, inclusiv concentrarea industriilor de aparare in Transilvania ca ultim bastion de aparare in caz de invazie (aviatie si transport rutier la Brasov, armament usor la Cugir si Tohani, explozibili la Fagaras si Tg Mures etc.). Ca urmare a acestei politici mai existam intr-o bucata, intrucat s-a impiedicat ocuparea tarii de URSS la 1989. Intre timp, Vadim Tudor se ocupa de spectacolele grotesti pe stadioane acceptate de Ceausescu in dispret doar pentru ca a fost convins de Vadim ca aparenta popularitate va descuraja o invazie a URSS. In acelasi timp, MOSSAD-ul prin Mihai Florescu si altii se ocupa de titlurile academice ale Elenei. Faceti vă rog un inventar cat de romaneasca este Academia Romana, cati romani sclavi de casa la evrei si cati evrei sub falsa identitate de romani au fost si sunt membri ai Academiei, Academie care ascunde continuu adevarul despre istoria noastra reala si atacul concertat pe toate planurile asupra Neamului Romanesc.

Economia fusese dezvoltata in forma UNUI SISTEM INTEGRAT care, contrar propagandei antiromanesti, era extraordinar de eficient si eficace, al carui profit era jefuit intre 70-100% de strainii adanc conspirati de generatii sub false nume de romani. Imediat dupa 1990 a fost dezmembrat in parti componente care, nefiind de la bun inceput concepute sa se sustina independent, s-au asfixiat economic in scurt timp. Astfel toate intreprinderile au ajuns nefunctionale mai putin cele care s-a urmarit a fi preluate operational de care s-a avut grija speciala. A existat un CSP – Comitetul de Stat al Planificarii care se ocupa de coordonarea fluxului economic in tot statul si aranja ca poporul sa fie infometat iar profitul sa ramana in strainatate la firmele evreiesti cumparatoare a productiei subevaluate fara stirea conducerii tarii. In CSP nu prea se gaseau români.

In toate institutiile statului si unitati economice inainte si dupa 1989, precum si in securitate inainte de 1989, au fost si sunt 4 categorii: 1) evrei sub falsa identitate de romani, 2) sclavi de casa ai evreilor, 3) oportunisti si 4) patrioti. primele 2 categorii au o agenda antiromaneasca conspirata, a treia o agenda strict proprie in limitele legale si a patra o agenda in interesul autentic al Neamului Romanesc ancorata in valorile istorice si adanci.

In CSP, in conducerea firmelor de comert exterior, in sectiunea de legatura cu conducerea statului erau doar din categoria 1 si 2.

Subminarea legaturii intre Ceausescu si popor s-a facut prin, in ordinea eficacitatii:

– blocarea comunicarii intre organele functionale ale sistemului si Ceausescu;

– bancuri cu Ceausescu si familia sa;

– zvonuri;

– blocarea utilizarii instrumentelor de comunicare in masa – radio, tv, ziare, reviste – pentru informarea corecta a publicului

– propaganda postului Europa Libera, in intregime operat de evrei si romani sclavi de casa ai evreilor,

– lipsuri materiale, alimentare si discomfort general pentru populatie;

Astfel Ceausescu si grupul de patrioti care au facut si aceasta incercare de romanizare a statului, au facut multe lucruri foarte bine dar le-au facut incomplet. Mostenim de la ei certitudinea ca putem enorm de mult cand nu suntem boicotati si subminati, ce anume trebuie sa faca patriotii, ce anume sa nu faca patriotii dar mai ales a ajutat enorm la identificarea inamicului si metodelor lui de lucru in mare detaliu.

Dar cea mai valoroasa mostenire careia ii vom datora o mare parte din viitor este ca au creat conditiile de regenerare a inteligentei inalte si talentelor avansate in Neamul Romanesc intrucat de la 1958, gratie lor lor, nu ne-au mai fost asasinati sau si distrusi prin diverse mijloace cei mai buni dintre romani. Multi din cei ce citesc aceste randuri nu ar fi exsitat daca Dej si Ceusescu nu ar fi protejat cum s-au priceput, bine, rau, Neamul Romanesc de atacul conducatorilor Etniei Evreiesti. Suntem la a treia generatie de romani care nu au mai fost distrusi dupa ce s-au nascut.

Lucrurile nu sunt nici bune nici rele. Asa sunt. Pentru evrei sunt bune dar nefinalizate ceea ce este foarte enervant pentru ei, pentru romani nu sunt bune de loc. Unii romani inteleg si le convine, altii nu inteleg si se adapteaza supravietuiesc, altii nu inteleg si bombane, altii inteleg si se limiteaza de a da indicatii de actiune in gol, altii inteleg si incearca schimbari cu cunoscutele efecte nule din motivele descrise mai sus.

Asa inteleg eu acum Epoca Ceausescu, dupa ce inainte de 1989 il uram din tot sufletul. Schimbarea de intelegere am facut-o cand am ignorat textele si am studiat exclusiv faptele. Asa am ajuns sa nu ma mai incred in ce cred ca stiu si asa am inceput sa stiu.

Stramosii ne-au invatat: “Dusmanul cunoasterii nu e lipsa cunoasterii ci convigerea ca cunosti, astfel vei respinge informatia noua, chiar daca ti-ar putea salva viata.”

Predecesorii ne-au prevenit şi ne-au arătat ce să facem: Corneliu Zelea Codreanu ne-a lăsat cu limbă de moarte în Testamentul său Politic: „Totul se reduce la cunoaşterea inamicului şi, în momentul în care, noi Românii, îl vom cunoaşte, îl vom învinge.”

Doamne-ajuta!

Adrian Grigoriu, 29 decembrie 2014.

Sursa: https://ceicunoi.wordpress.com/2015/01/08/epoca-ceausescu-cea-mai-ampla-incercare-de-romanizare-a-statului-roman/

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , , , , , ,

“Va fi un Pitesti la nivel mondial!”- interviu cu un monah ortodox

Monahul ortodox Teodot intr-un interviu plin de revelatii tulburatoare despre: fotbal, masonerie, sionism, credinta, new-age, demonizare, homosexualitate etc.

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Adevărul şi Raţiunea vs. facebook



Stimati prieteni si colaboratori,

Site-ul de socializare facebook a decis fara o  explicatie sau o notificare prealabila sa-mi inchida unul din conturile cu care operam pe acest site (CENTRULDIO). Presupunerea mea este ca am lovit in interesele miscarii sioniste, prin afirmatii repetate si distribuirea unor materiale care revelau caracterul malefic al acestei miscari politico-religioase. Nu este prima data cand oamenii verticali, care nu vor sa faca vreun compromis, sunt inlaturati si li se inchide orice posibilitate de comunicare. Acest lucru demonstreaza inca o data, chiar si pentru cei mai sceptici, ca acest site “de socializare” nu  este altceva decat un perfid instrument de manipulare a constiintelor, in directii hotarate de cei care l-au creat si care se subordoneaza intereselor sioniste (creatorul acestui site fiind evreu, Mark Zuckerberg). Vreau  sa stiti ca sunt constient pe deplin de diferentele care exista intre termenii sionist si evreu. Nu sunt o autoritate in istorie sau religie, de aceea am incredere in cei care contesta anumite minciuni pseudo-istorice repetate prin toate mijloacele in ultimele decenii si indemn oamenii care isi folosesc creierul sa cerceteze toate aspectele care tin de aceasta problematica (Palestina, al 2 lea Razboi mondial, crearea statului Israel, “terorismul global” etc.)

In concluzie, va invit pe toti cei care ma cunoasteti, cu care am colaborat in ultimii ani, sa mergem mai  departe, folosind un nou profil pe acest site . Ma veti putea gasi pe facebook cu alte  DOUA  profile: CENTRULDIO BACAU, EDENLINEROMANIA. Daca simtiti ca doriti sa avem in continuare o buna comunicare, va invit sa construim o  prietenie bazata pe ratiune, adevar, respect, dragoste de semeni si natura.

Cu prietenie,

Nicusor Plosnita, Bacau, Romania

tehnician nutritionist

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , , ,

Eu nu sunt Charlie!



images

Au trecut doar câteva zile de la atentatele din Franța și deja mi s-a acrit de acest subiect. Întreg mapamondul deplânge moartea acelor „eroi” uciși pentru libertatea de exprimare și se identifică cu ei, în timp ce blamează islamismul. Presa ne repetă încontinuu cuvântul „teroriști”, ca să ne intre bine în cap, liderii noștri pregătesc legea „Big Brother”, iar noi nu știm pe unde să ne ascundem de teama teroriștilor. Nici în ziua de azi majoritatea nu au învățat să cearnă informațiile primite de la mass-media, după cum bine se vede, preferând să înghită tot ce li se bagă pe gât, fără a se obosi să și gândească singuri. Măcar puțin. Dacă vrem să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat în Franța, ar trebui să știm contextul în care au avut loc acele atentate.

Pe 26 ianuarie 2014, francezii au protestat în Paris și Lyon împotriva evreilor sioniști și a francmasonilor, cerând Armatei să preia controlul țării pentru a salva poporul francez. Printre scandările celor peste o sută de mii de oameni se numără: „DA des-manifestants-du-jour-de-colere-en-train-de-faire-le_1586794_800x400pentru Faurisson (un francez revizionist)! Holocaustul e o făcătură!”, „Jurnaliștii sunt pișat de curvă”, „Francmasonii la pușcărie!” sau „Evreilor, dispăreți, Franța nu este a voastră!”. „Ne-am săturat de finanțe internaționale, loji masonice și sionism,  poporul francez a fost lobotomizat de către mass-media”, declara atunci unul dintre protestatari într-un interviu. Nemulțumirile francezilor sunt de înțeles: economia țării e la pământ, căsătoriile homosexuale le-au fost impuse prin lege iar o mulțime de activiști au ajuns la închisoare pentru că au negat Holocaustul. Ultimii doi președinți ai Franței, Sarkozy și Hollande, prezintă caracteristici fizice evreiești, după părerea multor francezi. Actualul președinte, François Hollande, întrunește în sondaje dezaprobarea a 80% dintre francezi, deși are susținerea a 87% dintre membrii Parlamentului. La fel ca în Germania interbelică, francezii dau vina pe evreii care îi conduc pentru situația dezastruoasă în care se află țara lor. Un sondaj arată că 37% dintre ei își exprimă în mod deschis opiniile antisemite. O altă statistică de acum un an spune: „cu 40% au crescut actele de violenţă cu caracter antisemit în primul trimestru al anului 2014, comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut”. Legea care interzice libertatea de exprimare cu privire la problema Holocaustului este „legea Fabius-Gayssot”, aprobată de Parlamentul francez în 1990 și redactată de bogătașul evreu Laurent Fabius, cel care a provocat moartea a mii de hemofilici francezi prin importul de sânge contaminat cu SIDA de la negrii din Atlanta, Georgia. Nemulțumirile francezilor față de dictatura dieudonne-election-posterevreiască s-au aplificat și din cauza unui actor de comedie foarte popular în Franța, pe nume Dieudonné, căruia i-a fost interzis să mai glumească pe seama evreilor și a Holocaustului. El inventase în 2009 un nou tip de salut, numit „la quenelle” (supozitorul), adresat evreilor, care semnifică un fel de „ba pe-a mă-tii!”. Acel salut a prins în special în rândurile imigranților musulmani, care simpatizează cu cauza palestiniană și sunt împotriva evreilor și a statului Israel. Francezii nu s-au lăsat înrobiți și au continuat sfidarea evreilor, cu riscul de a încălca legea. De exemplu, a prins la public un activist comunist, pe nume Alain Soral, care și-a bătut joc de camerele de gazare în parodia sa, intitulată „Camere de gazare pentru idioți”. Să menționăm și că Franța găzduiește cea mai numeroasă comunitate evreiască din Europa (la fel ca Germania în perioada interbelică), formată din aproximativ 600.000 de evrei. În Germania lui Hitler erau cu doar 100.000 mai puțini…

Chiar și de acum celebra publicație Charlie Hebdo s-a lovit de problema antisemitismului. În 2008, revista a concediat un caricaturist care făcuse mișto de familia prezidențială franceză. Fiul președintelui de atunci, Sarkozy, s-a căsătorit cu o tânără evreică, iar caricaturistul a insinuat că fiul președintelui a trecut la mozaism din considerente materiale. Editorul revistei, Philippe Val, i-a cerut caricaturistului Siné (pe numele real Maurice Sinet) să-și prezinte scuzele printr-o scrisoare. Siné a refuzat, astfel încât a fost concediat, fiind acuzat de antisemitism, poziție la care s-a raliat și intelectualitatea franceză în frunte cu filosoful evreu Bernard-Henri Lévy. Mai mult, caricaturistul a primit  amenințări cu moartea de la Liga Pentru Apărarea Evreilor, mesajul lor fiind: „20 de centimetri de oțel inoxidabil în intestine ar trebui să-l oprească pe bastard”. Siné a dat în judecată publicația Charlie Hebdo pentru concediere abuzivă și a primit în 2010 despăgubiri în valoare de 40.000 de euro. În decembrie 2012, Curtea de Apel din Paris a confirmat sentința împotriva publicației, ridicând despăgubirea caricaturistului la 90.000 de euro. Urâte dedesubturi ale unei publicații care consideră că libertatea de exprimare îi conferă dreptul de a-și bate joc de orice religie, în special de islamism și creștinism, însă își concediază angajații care îndrăznesc să-i deranjeze pe evrei…

În iulie 2014, în toate marile orașe ale Franței au avut loc proteste împotriva masacrului comis de israelieni în Fâșia Gaza. Deși interzise de Guvern, manifestațiile nu au putut fi oprite, mii de oameni scandând: „Israelul asasin, Hollande complice!” saufrenchcairoprotestSuntem cu toții palestinieni!”. În Paris, manifestanții au încercat să spargă barajul ridicat de polițiști, situația degenerând în conflicte extrem de dure. Liderii comunității evreiești din Franța au declarat că evenimentele petrecute atunci sunt de o gravitate extremă, nemaivăzută până în acel moment în Franța, mai multe sinagogi fiind atacate de oameni care strigau „Moarte evreilor!”. „Conflictul din Orientul Mijlociu este doar un pretext. Are loc o acţiune ce vizează excluderea evreilor din comunitatea naţională. Noi suntem acum primelele victime şi urmează atacuri ale musulmanilor împotriva altor categorii de cetăţeni francezi de alte religii. Franţa este în pericol!”, declara Roger Cukierman, președintele Consiliului reprezentativ al instituțiilor evreiești din Franța (CRIF). Să reținem ultima parte a declarației lui, o adevărată „profeție” demnă de un veritabil urmaș al lui Nostradamus: „urmează atacuri ale musulmanilor împotriva altor categorii de cetăţeni francezi de alte religii. Franţa este în pericol!”.

În urma acestor proteste, fără îndoială pentru a-și calma populația, conducătorii Franței și-au modifiJe-ne-suis-pas-Charliecat politica de apărare a evreilor. La sfârșitul lunii iulie, autoritățile franceze au făcut apel la încetarea imediată a focului în Orientul Mijlociu. La începutul lunii august, ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a criticat atacurile lansate de Israel în Fâșia Gaza. „Relațiile tradiționale de prietenie între Israel și Franța sunt vechi și dreptul Israelului la securitate este total, dar nu justifică uciderea copiilor și masacrarea civililor”, a afirmat el într-un comunicat dat publicității la Paris. Alături de Germania și Marea Britanie, Franța a cerut atunci redeschiderea ucharlie-hebdo-netanyahunei misiuni de monitorizare aparținând Uniunii Europene în Fâșia Gaza. Mai mult, în decembrie 2014, Parlamentul francez a recunoscut independența statului palestinian, ceea ce a enervat Israelul. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a calificat drept o „greșeală gravă” acea decizie a Franței. Comentariu care cam sună a amenințare…

În luna noiembrie 2014, fostul consilier economic al lui Vladimir Putin, Andrei Ilarionov, declara pentru televiziunea poloneză TV Republika: „țările și națiunile europene nu ar trebui să fie surprinse dacă, să spunem, la anul, în primăvară, apare o masivă mișcare politică islamistă, o primăvară islamică în Europa, care va destabiliza țările europene și va consuma energia și atenția liderilor europeni, în timp ce Putin va încerca să-și ducă la capăt proiectele sale neo-imperiale”. Declarația lui Ilarionov a trecut neobservată, chiar dacă era o completare indirectă a celei din iulie a președintelui CRIF, care anunța „atacuri ale musulmanilor împotriva altor categorii de cetăţeni francezi de alte religii”.

La începutul lunii decembrie 2014, după o vizită în Kazahstan, președintele francez François Hollande a făcut o escală la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său rus, Vladimir Putin. După cum scria site-ul 4thmedia.org pe 9 decembrie 2014 (http://www.4thmedia.org/2014/12/terrified-france-warns-russia-of-obama-terror-spectacular/), Hollande l-ar fi anunțat pe Putin că regimul Obama pregătește un atentat terorist în Franța, pentru care va da vina ulterior pe Rusia. Previziunea s-ahollande-putin-khodorkovsky îndeplinit măcar parțial, din moment ce atacurile teroriste au avut loc la Paris după o lună… Pentru a-și arăta susținerea, Putin s-a oferit să sponsorizeze împodobirea celui mai mare brad de Crăciun din Paris, amplasat în fața Catedralei Notre Dame, achitând și costurile transportului bradului din Rusia. Cu acea ocazie, Alexander Orlov, ambasadorul Rusiei în Franța, a evidențiat prietenia dintre cele două popoare: „Cu acest gest vrem să arătăm că, în ciuda eforturilor occidentale de izolare a Rusiei, prietenia dintre țările noastre este atât de puternică și de profundă încât niciun joc politic nu o poate distruge”. Prietenie care se observă și din faptul că Franța a livrat Rusiei în octombrie o navă de luptă, dar și din declarația președintelui Hollande de pe 5 ianuarie 2015, când a cerut ridicarea embargoului aplicat Rusiei. Este binecunoscut conflictul de fațadă dintre Rusia și Statele Unite ale Americii, americanii apărând dintotdeauna interesele statului Israel. Și asta doar pentru că SUA, la fel ca toate marile puteri ale lumii, sunt conduse de elita sionică evreiască.

Previziunile s-au îndeplinit. Pe 7 ianuarie 2015, 12 persoane au fost ucise de niște teroriști islamiști, frații Cherif și Said Kouachi. A doua zi, un prieten al celor doi frați, Amedy Coulibaly, a atacat un magazin evreiesc. Au urmat alte victime, numărul persoanelor ucise ridicându-se la 20. Presa din întreaga lume și-a făcut datoria, repetând obsesiv cuvântul „teroriști”, pentru a ne intra bine în capete, și subliniind la fel de obsesiv dreptul la liberăcharlie hebdo killers policeman exprimare a ziariștilor francezi de la Charlie Hebdo. Însă povestea are câteva lacune, care nu pot fi ignorate. Atacul a fost unul atipic. Teroriștii musulmani apelează întotdeauna la bombe, pistoale sau sticle incendiare. Aceștia au avut armament de război: arme automate și un lansator de rachete, pe care nu l-au folosit nici măcar când au fost încercuiți de polițiști. Specialiștii care au analizat imaginile cu atacatorii au remarcat imediat faptul că acțiunea trăda un antrenament militar. Felul în care foloseau armele, felul în care acționau ca echipă, totul demonstra că a fost vorba despre profesioniști din trupe de elită. Teroriștii musulmani întotdeauna încearcă să se sinucidă în astfel de cazuri, considerând că pierzându-și viața în lupta cu „infidelii” le garantează un loc în Rai. Aceștia nu au făcut acest lucru, ci au încercat să scape. Nu foarte bine însă. În loc să dispară rapid din țară, ei s-au plimbat haotic prin Franța, s-au lăsat văzuți într-o benzinărie pe care au și jefuit-o, apoi s-au baricadat într-o tipografie. Mai mult, unul dintre ei și-a uitat actul de identitate în mașină. Cum ar putea niște profesioniști, așa cum au demonstrat că erau, să facă astfel de greșeli? De ce și-ar lua cineva la el actul de identitate atunci când s-ar duce să ucidă niște oameni? Pe care l-a mai și pierdut, atât de convenabil pentru autorități. De ce nu a apelat la acte _80126535_1b497c1e-6b7d-4baa-a989-e8f6c291d9d8false, așa cum procedează teroriștii de obicei? Ce voia al treilea terorist, care a luat ostatici? Doar ca poliția să înceteze urmărirea primilor doi? Pare pueril, ținând cont că o asemenea revendicare nu putea fi sub nicio formă aplicată. De ce a lăsat telefonul deschis, pentru ca poliția să știe în orice moment ce se întâmplă? De ce le-a dat ostaticilor ocazia să evadeze atunci când a început să se roage? De ce poliția franceză a dispus o asemenea desfășurare de forțe pentru capturarea a doi oameni? Cumva pentru a se accentua amploarea evenimentului în ochii publicului? Să presupunem că jurnaliștii au fost uciși din cauza caricaturilor la adresa profetului Mohammed. De ce ar fi așteptat musulmanii câțiva ani pentru a se răzbuna? De ce n-au făcut-o mai devreme, ci la o lună după recunoașterea independenței statului palestinian de către Parlamentul francez și la două zile după ce președintele Franței cerea eliminarea sancțiunilor impuse Rusiei? De ce au făcut-o într-o țară solidară cu islamiștii, în care antisemitismul atinsese cote maxime, în loc să se bucure de acel sprijin împotriva dușmanilor lor? De ce declarațiile oficiale sunt diferite? De exemplu, presa franceză a relatat că ostaticul de la tipografia din Dammartin-en-Goele a fost eliberat, iar președintele Hollande a anunțat că toți ostaticii au murit. De ce nicio grupare teroristă nu a revendicat oficial atentatul, Al-Qaeda și ISIS preferând doar să salute gestul celor doi frați musulmani? Abia după două zile, frații au declarat că sunt membri Al-Qaeda, iar un cleric al Statului Islamic a revendicat atentatul în numele grupării sale. Până la urmă, cei doi erau membri Al-Qaeda sau ISIS? Statul Islamic sau ISIS a continuat teroarea din Franța spărgând site-urile primăriilor a două orășele, Ezanville și Goussainville, pe care au postat mesajul: „Statul Islamic rămâne cu voia lui Allah. Eliberaţi Palestina. Moarte Franţei. Moarte lui Charlie”. Atât?!? Ăsta e un mare act terorist din partea celei mai fioroase grupări teroriste din lume? De ce n-au apelat la bombe, mașini-capcană, avioane deturnate sau grenade, așa cum fac de obicei? De ce s-a sinucis Helric Fredou, unul dintre polițiștii care anchetau atentatul de la sediul publicației franceze, fără să lase în urmă măcar un bilet de adio? De ce presa mondială nu spune nimic despre îngrădirea dreptului la opinie a francezilor în privința evreilor, însă îi transformă pe jurnaliștii uciși în simboluri ale libertății de exprimare? De ce presa continuă să înfricoșeze populația subliniind amenințarea teroristă a islamiștilor, ignorând mesajele pașnice ale comunității islamice? Liderul Charlie-Hebdo-office-attack-vigilpartidului francez de extremă dreapta, Marine Le Pen, a anunțat că „Islamiștii au declarat război Franței”, deși Consiliul Musulman al Franței și cel al Marii Britanii au condamnat atacurile din Franța, la fel ca mii de musulmani în mediul online. De exemplu, Mohammed al Binatee afirma: „Coranul spune: Oricine ucide un suflet inocent este ca și cum ar fi ucis întreaga omenire”. Pentru Emre Soncan, „un musulman nu poate fi terorist și un terorist nu poate fi musulman”. Un alt musulman, Zainab Akhtar, nota că uciderea unor oameni nevinovați „este mai josnică și ofensatoare decât ar putea fi orice caricatură”. Iar acestea sunt doar trei din miile de opinii ale musulmanilor din întreaga lume, ignorate de mass-media ce preferă înfierarea islamului. De ce? Cine are de câștigat de pe urma acestor evenimente nefericite?

În primul rând, totul pare o răzbunare a evreilor, o plată pentru acea „greșeală gravă” de a recunoaște indcharlie-hebdo-publisher-charb1-481x640ependența statului palestinian, după cum anunța prim-ministrul Israelului. Nu ar fi prima oară când Israelul s-ar răzbuna. La sfârșitul lui 2013, un tribunal din Malaezia a găsit statul Israel vinovat de genocid. În 2014, trei avioane malaeziene dispar sau se prăbușesc. În 2011, aripa tânără a Partidului Muncii din Norvegia a inițiat o campanie agresivă pentru ca guvernul de la Oslo să impună o blocadă totală asupra Israelului. Nu după mult timp, întreaga conducere a aripei tinere a Partidului Muncii a fost măcelărită printr-o operațiune atribuită unui nebun, Anders Breivik. Să fie vorba despre niște coincidențe?

Dacă Franța este într-adevăr condusă de evrei, așa cum bănuiesc francezii, acest atentat ar rezolva măcar parțial problema antisemitismului. Multă vreme francezii au solidarizat cu musulmanii împotriva evreilor. Atentatele din ianuarie 2015 vor face poporul să își schimbe părerea, ceea ce deja se întâmplă. De pe 7 ianuarie până în prezent, trei grenade folosite pentru exerciții militare au fost aruncate înspre o moschee din Mans, două focuri de armă au fost trase împotriva unei săli musulmane de rugăciune din Port-la-Nouvelle iar un restaurant din apropiere de Lyon, ce vindea kebab, situat lângă o moschee, a fost ținta unei explozii. Practic peste noapte s-a schimbat totul, iar evreii nu mai sunt dușmanii francezilor, ci musulmanii.

Doctorul Paul Craig Roberts, fost asistent al secretarului Trezoreriei americane în administrația Reagan și editor asociat al Wall Street Journal susține că atacurile teroriste din Franța au fost o operațiune a serviciilor secrete americane, având ca scop „asigurarea statutului Franței de vasal al Statelor Unite”. „Amintiți-vă toate situațiile create de FBI pentru a transforma amenințările teroriste la adresa americanilor în realitate”, nota el pe site-ul personal. Doctorul Roberts a amintit că, la începutul acestei săptămâni, Hollande a declarat că sancțiunile impuse Rusiei ar trebui ridicate. „A fost mai multă independență manifestată de Franța decât putea suporta Washingtonul”, a comentat fostul funcționar al Casei Albe. Bineînțeles că nu putem crede pe cuvânt un fost funcționar al Casei Albe, care a ieșit din sistem acum cel puțin 26 de ani. Cât timp nu știm de unde își ia informațiile, afirmațiile lui rămân la stadiul de ipoteze, precum toate celelalte. Ipoteza lui o confirmă pe cea din decembrie 2014, în care se spunea același lucru. Dacă într-adevăr a fost totul regizat de americani, datele problemei nu se schimbă deloc. Se știe că Statele Unite ale Americii sunt și ele conduse de sioniști, prin urmare prea puțin contează dacă atentatele au fost organizate de CIA ori de Mossad, cât timp ambele îndeplinesc ordinele acelorași stăpâni.

Câștigul cel mai mare al celor care ne conduc este implementarea legilor care permit controlul mai sever al cetățenilor. Procurorul general al României, Tiberiu Nitu, a declarat deja că sunt imperios necesare legi eficiente, care să permită prevenirea bigbrother_main_0actelor de terorism, așa cum este legea 82/2012, cunoscută ca legea Big Brother. Șase asociații civice cer deja implementarea acestei legi, subliniind faptul că tragedii precum cele din Franța readuc aminte de nevoia esențială a cetățenilor de a se simți protejați de statul în care trăiesc. Sub nicio formă România nu va fi singura țară care va implementa astfel de măsuri ce îngrădesc libertatea cetățenilor. Sub pretextul luptei împotriva terorismului ne vom pierde dreptul la viață privată, activitatea noastră de orice tip urmând a fi atent supravegheată de serviciile secrete, așa cum s-a întâmplat și după atentatele de la World Trade Center din 2001. Iar acesta nu este decât un nou pas pentru instituirea Noii Ordini Mondiale. Europarlamentarul liberal Renate Weber a declarat la Radio France International că se așteaptă ca autoritățile române să încerce să ia măsuri care îngrădesc drepturile omului, pe fondul atacurilor din Franța, dar și că vor exista încercări similare și în alte țări. Pentru a înțelege că atentatele recente din Franța au fost planificate din timp și orchestrate de elita sionistă ce conduce marile puteri ale lumii, să ne amintim de scrisoarea masonului american Albert Pike, trimisă italianului Giuseppe Mazzini pe 15 august 1871: „Al treilea război mondial va trebui creat prin exploatarea disensiunilor create de agentura Illuminaţilor între sioniştii politici şi liderii lumii islamice. Războiul trebuie condus în aşa fel încât islamul şi sionismul politic să se distrugă reciproc. În acest timp celealte naţiuni ca întotdeauna divizate în această chestiune vor fi obligate să lupte până la completa lor epuizare fizică, morală, spirituală şi economică”. Oare nu asta se întâmplă din ce în ce mai mult în ultimul timp? Conflictul dintre evrei și musulmani ia amploare, iar națiunile lumii se împart în două tabere. Fără să-și dea seama că astfel ajută la implementarea Noii Ordini Mondiale. Pentru acest lucru, jurnaliștii de la Charlie Hebdo sunt declarați eroi ce și-au dat viața în numele libertății de exprimare, martiri cu care se identifică mii de oameni ce postează mesajul „Je suis Charlie” („Eu sunt Charlie”). Revista Charlie Hebdo va primi titlul de cetățean de onoare al Parisului. În numele jurnaliștilor uciși s-a organizat un miting de solidaritate la Paris, printre cei un milion de participanți aflându-se și președintele Franței, François Hollande, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, premierul Marii Britanii, David Cameron, premierul Spaniei, Mariano Rajoy, șeful Guvernului Italiei, Matteo Renzi și președintele Consiliului European, Donald Tusk. Legile împotriva libertății cetățenilor se vor înmulți, mascate sub forma luptei împotriva terorismului. Întreg mapamondul va alege fără voia lui să participe la un război demult programat, împotriva musulmanilor ori a evreilor. Lupta împotriva religiei în general și a islamului în special se va înteți, mulțumită manipulării la care suntem supuși de către conducătorii din umbră, adevărații teroriști. Iar noi ne vom ucide între noi, bucuroși de „democrația” pe care o impunem semenilor noștri la ordin.

Implicarea masoneriei se vede și din „semnătura” pe care o lasă întotdeauna în urmă. Au fost ucise 12 persoane în primul atac terorist, 12 fiind unul dintre cele mai importante numere ale masonilor și, implicit, ale sioniștilor care îi conduc. Numerologia fiind extrem de importantă pentru masoni, ar fi o greșeală să o ignorăm. Drept pentru care, analizând data primului atentat, 7.01.2015, observăm că suma cifrelor anului este aceeași cu suma cifrelor zilei și a lunii, adică 8. Departe de a fi o coincidență, 8 este cifra zeiței masonilor. Nici orașul nu pare să fi fost ales la întâmplare; dacă troianul Paris a cauzat un crâncen război în miturile elene, întâmplările din Paris pot provoca și ele un război în toată regula împotriva islamului, mascat sub forma unui război mondial împotriva terorismului. Legendarul Paris i-a oferit mărul Discordiei zeiței Afrodita; administrația de la Paris pare să fi făcut același lucru, alegând să o slujească pe zeița sioniștilor care, la fel ca Afrodita grecilor, și ea era considerată zeița frumuseții și a iubirii. Parisul are multe porecle, cea mai cunoscută fiind „Orașul Luminilor”, nume care se datorează în primul rând faptului că a fost un centru de educație și al ideilor în epoca iluminismului (fiind oraș95F1EF95-2ACB-4776-939F-308B6D8233FF_mw640_mh360_sul care a dat naștere acestei epoci) și mai târziu datorită adoptării iluminatului stradal. Orașul Luminilor, iluminismul și organizația Illuminati ne duc cu gândul la iluminarea adusă de Lucifer, al cărui nume înseamnă „aducătorul luminii”. La fel ca îngerul decăzut, Parisul le-a adus și el oamenilor iluminarea în secolul al XVIII-lea, eliberându-i de îndelungata dictatură a creștinismului.

O altă ipoteză, mai incredibilă decât restul, vine din asemănarea sloganului „Je suis Charlie” cu „Jesus Charlie”. „Jesus” este numele lui Iisus în multe limbi, precum franceza, engleza sau spaniola. Iar „charlie” în limba engleză se traduce ca „om liber”. Puțini știu însă că, în argoul britanic, „charlie” înseamnă „prost, idiot, imbecil”. Dacă și acest slogan a fost pregătit tot de organizatorii atentatelor, ar avea sens, ținând cont că sioniștii nu pierd nicio ocazie de a-l jigni pe zeul creștinilor. În Talmud, Iisus este descris ca un desfrânat, fiu al unui soldat roman, iar mama sa, Maria, ca o târfă a romanilor. Prin urmare, o nouă jignire la adresa lui Iisus nu ar mira pe nimeni. Dacă asemănarea dintre slogan și numele lui Iisus poate fi întâmplătoare, mai există câteva elemente care ar mări șirul coincidențelor. Crima de la -11Charlie Hebdou a avut loc pe 7 ianuarie, când se sărbătorea Crăciunul pe stil vechi. Un slogan ce seamănă cu numele lui Iisus, un atentat în ziua nașterii lui Iisus… Dacă în Biblie nașterea lui Iisus a fost anunțată de o mare stea, noaptea dinaintea Crăciunului pe stil vechi și a atentatului a fost ultima dintr-o serie de șase în care a avut loc o ploaie de meteoriți, observată în mare parte a mapamondului. În noaptea dintre 6 și 7 ianuarie, chiar a explodat unul deasupra României. 12 oameni au murit în atentatul de la sediul publicației, 12 fiind și numărul apostolilor lui Iisus. Unul dintre apostoli, Iuda, este în Biblie trădătorul Domnului; la fel l-au considerat și teroriștii pe polițistul musulman pe care l-au ucis, Ahmed Merabet, care a ales să încerce să-i protejeze pe cei care i-au batjocorit religia, în loc să fie de partea celor de aceeași credință cu el. Iuda s-a sinucis în ziua în care a fost arestat Iisus; Helric Fredou, un polițist care ancheta crimele de la sediul revistei, s-a sinucis în ziua atentatului în condiții suspecte. Teroriștii au fost în număr de 3, exact ca magii veniți odată cu steaua să-l vadă pe Iisus. Culmea coincidenței, magii veneau din Orientul Mijlociu, acolo unde se spune că s-au antrenat cei trei teroriști. În Biblie, Iisus a fost ucis din cauza religiei; același lucru ni se spune și despre caricaturiștii din Paris. În Noul Testament, Iisus a înviat după 3 zile; exact același număr de zile au durat atentatele din Franța. În plus, se observă că mass-media încearcă să le creeze caricaturiștilor asasinați o imagine ușor mesianică, transformându-i în martiri ce și-au dat viețile pentru o cauză nobilă. Să fie toate acestea doar niște coincidențe? Ori sioniștii au plănuit o batjocorire intenționată a lui Iisus, pentru a-și mulțumi zeița?

Pe 9 ianuarie, președintele Franței, François Hollande, a făcut la televiziunea națională o dezvăluire șocantă: „Cei care au comis illuminatiaceste acte, acești teroriști, acești iluminați, acești fanatici, nu au nimic de-a face cu religia musulmană”. Illuminati (adică „iluminații” în limba latină) sunt o facțiune a francmasoneriei, considerați a fi elita acestei organizații malefice. Prin această declarație, Hollande a confirmat ceea ce deja bănuiam, că atentatele au fost organizate de masonerie! Mai mult, confirmarea a venit 2 zile mai târziu, la marșul de solidaritate din Paris. Politicienii de elită ai lumii au mărșăluit separat de milionul de manifestanți, grupul lor având, în mod surprinzător, forma unui triunghi. În mijlocul acelui triunghi, după cum se observă din fotografii, a fost lăsat un mic spațiu libeIlluminati-Parisr. Triunghiul cu un cerc nu reprezintă decât triunghiul cu un ochi în interior, vârful piramidei masonice și unul dintre simbolurile masonilor. Mai exact, este simbolul divinităților lor. Și astfel, prin această „semnătură”, avem confirmarea că totul a fost orchestrat de către masonerie, care ne târăște către Noua Ordine Mondială.

Nu încape nicio îndoială că atentatele din Franța nu au avut loc pe fond religios, ci politic. Nu încape nicio îndoială că totul a fost regizat conform planului masoneriei. Poate nu vom putea opri instaurarea Noii Ordini Mondiale, însă cu siguranță putem alege să nu intrăm în jocul celor ce ne vor răul. Ceea ce pare aproape imposibil, ținând cont de numărul mare al celor care se identifică cu jurnaliștii de la Charlie Hebdo, postând mesajul „Je suis Charlie”, spre amuzamentul celor care trag sforile din umbră, amintindu-ne de sensul cuvântului „charlie” în argoul britanic. Cine erau acei caricaturiști și de ce ar trebui sau nu să îi considerăm eroi ori simboluri ale libertății de exprimare?

În primul rând, nu erau jurnaliști, ci caricaturiști. Asta e altă mâncare de pește. Acei oameni nu își informau cititorii, nu luptau pentru adevăr și dreptate, nu încercau să schimbe ceva în bjmir4cbrhsrfdwzxiuxbine, ci doar făceau caricaturi, cele mai multe fără pic de umor. Și făceau asta de mulți ani, fără să ia în seamă rugămințile, amenințările sau procesele intentate de cei care le cereau să se oprească. Pentru a înțelege cât mai bine cu ce fel de caricaturi avem de a face, nu trebuie decât să aruncăm o privire pe câteva dintre cele pe care mass-media le ignoră. Cele care i-au jignit cu adevărat pe musulmani nu sunt cele pe care le charliehebdo31vedem la TV, ci două cu adevărat insultătoare. Într-una dintre ele, profetul Mahommed este înfățișat în 4 labe, gol, cu organul sexual la vedere și cu o stea în fund. Desenul este însoțit de cuvintele: „Mahommed: o stea s-a născut!”. În altă caricatură, profetul islamului este tot gol, întins pe burtă, și îi cere unui cameraman să-i filmeze fesele. Nici creștinismul nu a scăpat de batjocură. Pe coperta unui număr al revistei apare Maria în timp ce îl naște pe Iisus, care are față de porc. Prima pagină a unui alt număr e dedicată Sfintei Treimi a creștinismului, prinsă într-un act pornografic homosexual: Dumnezeu Tatăl este penetrat pe la spate de Iisus, căruia i s-a înfipt în anus Sfântul Duh. Ce rost au aceste desene care nu au nici măcar umor? Care este rolul lor? Unde este acea exprimare liberă pentru care merită acei oamenicharlie 2 să fie transformați în eroi? Este o diferență enormă între libertate de exprimare și bătaie de joc. Dreptul la liberă exprimare îmi permite să critic ceea ce e de criticat în religie, însă nu și să fac publice caricaturi erotice cu zeități sau profeți. Legile nu-mi permit să jignesc pe cineva în public. Am dreptul să critic, atât timp cât îmi sprijin acuzațiile pe dovezi, însă nu și să jignesc. Dacă aș face asta, sunt sigur că aș fi pedepsit de lege. Pentru acei caricaturiști nu se aplica legea? Ori se credeau mai presus de ea? Nu vreau să fiu înțeles greșit, nimic nu scuză crima. Însă ar trebui să renunțăm la vechea zicală „despre morți numai de bine”, să o înțelegem pe cea care spune că „cine seamănă vânt culege furtună” și să nu îi transformăm în eroi pe unii care nu sunt. Mai mult, să nu ne identificăm cu ei din solidaritate, exceptând cazul în care suntem și noi genul de persoane care își bat joc de ceilalți. Să ne considerăm și noi Charlie e ca și cum ne-am identifica cu bătăușii din școala generală, care se luau de toți copiii. Din câte se observă, acei caricaturiști nu erau pamfletari, nu încercau să facă umor și nici nu poate fi vorba despre o critică decentă a religiei, ci par să fi căutat să provoace scandaluri. Se așteptau la represalii, dovada fiind polițistul pe care îl aveau mereu în redacție. În acest caz, ce urmăreau prin jignirile repetate aduse religiilor? Revista Cațavencii chiar scria astăzi: „Am senzația că au murit la fel cum ar muri unii care vor să demonstreze că dacă umbli noaptea prin savană cu un platou de mici în mînă, la un moment dat te mănîncă leii”. Sunt sigur că erau conștienți de efectele acțiunilor lor. Să înțeleg că exact ăsta era scopul pe care îl urmăreau? Au fost puși să lovească în religii cât mai josnic cu putință, pentru a atrage represalii de care să profite alții? Acea „finanțare proprie” a publicației lasă loc de interpretări. Dacă e așa, înseamnă că au fost victime nu doar ale celor care i-au împușcat, ci și ale celor cărora le făceau jocul, dar și ale propriei lor inconștiențe. Ceea ce nu-i transformă sub nicio formă în martiri ori în modele ale luptei pentru libertatea de exprimare. Andrei Pleșu chiar spunea într-un interviu: „Libertatea de expresie nu e libertatea să-ţi pui poalele-n cap şi să-ţi baţi joc de alţii. Există limite, care ţin şi de civilizaţie, şi de cultură, şi de bună cuviinţă, şi de civilizaţie interioară, până la urmă. Aşa, putem să luăm peste picior orice, cu riscurile care, iată, apar. Eu nu spun că e normal să reacţionezi cu gloanţe la bezmeticeala unor oameni care se distrează pe socoteala unor tradiţii, dar nici nu-i normal să tratezi cu atâta frivolitate lucruri care adună în jurul lor respectul şi viaţa spirituală a unor întregi comunităţi”. Sunt curios cum ar fi reacționat cei care postează mesajul „Je suis Charlie” și care acuză islamul de crimă dacă ar fi fost direct implicați într-o poveste asemănătoare. Cum ar fi fost dacă cineva le-ar fi batjocorit timp de mulți ani o persoană foarte dragă, cum ar fi mama, soția, sora sau fiica? Să spunem că acel cineva ar fi publicat timp de câțiva ani imagini pornografice cu persoana dragă. Ce ar fi făcut armata de susținători Charlie pentru a opri free-speech-515x430batjocura? În primă fază, i-ar fi cerut acelui cineva să se oprească. Apoi ar fi recurs la amenințări și chiar ar fi apelat la Instanță. Dacă nici așa nu s-ar fi oprit bătaia de joc? Dacă ar fi ajuns în fața acelei persoane, nu i-ar fi dat cu ceva în cap? Sunt sigur că majoritatea așa ar fi procedat. Și atunci, de ce îi înfierăm pe unii, deși am fi procedat ca ei? Repet, crima nu are nicio scuză și nu se acceptă sub nicio formă. În același timp, consider că trebuie dată vina nu doar pe cei trei teroriști, ci și pe cei care le-au dat misiunea. Iar caricaturiștii în niciun caz nu trebuie priviți ca niște martiri / eroi / modele de urmat / luptători pentru dreptul fiecăruia de a se exprima liberi. Suntem aproape tentați să o credem pe Luce Lapin, secretara de redacție a publicației, care declara în presă, pentru a stârni mila publicului: „Această redacție nu a fost decât râs și bunătate. O adevărată blândețe, o adevărată dragoste. Când i-am văzut pe Cabu și Wolinski, oameni cu adevărat, cu adevărat buni, nu am înțeles…”. Din păcate pentru ea, din ce în ce mai mulți înțeleg adevărata lor față, care reiese nu doar din caricaturile batjocoritoare, ci și din declarația lui Bernard Holtrop, unul dintre caricaturiștii de la Charlie Hebdo, care nu se afla în redacție în timpul atentatului, declarație făcută cotidianului olandez Volkskrant: „Vomităm pe toate aceste persoane care spun dintr-o dată că sunt prietenii noștri”. Trebuie să luăm lucrurile și persoanele exact așa cum sunt, nu cum par a fi. Sau cum vor unii să pară.

Eu nu sunt Charlie. Nu sunt nici Cherif, Said sau Amedy. Sunt Claudiu. Și sub nicio formă nu mă voi lăsa transformat într-un pion pe marea tablă de șah a celor ce se joacă cu viețile noastre.

Articol preluat de pe site-ul https://klaudyu1.wordpress.com


Tags : , , , , , , , , , , , , , , , ,

Diferenta dintre evreu, iudeu, khazar, semit si jidan, conform cartilor de istorie universala !



Acest articol, doreste sa faca o completare cu privire la aspectele istorice, reale, nu pe cele, pe care propaganda sionista, a incerca sa le introduca in cartile de istorie. Intr-un mare articol anterior, am aratat folosind dovezi istorice irefutabile, cum evreii ca si popor, n-au niciun fel de legatura cu anticii semiti, ei doar trecand la religia iudaica, in anul 740 e.n., in timpul regelui Khazarilor, Bulan.

Mai multe, pe larg, vedeti aici, despre cum s-a inceput propaganda ideii de „semitism” a evreilor -> http://www.fara-secrete.ro/oricine-va-incerca-sa-critice-pe-liderii-evrei-conducatori-ai-planetei-vor-fi-etichetati-ca-antisemiti.

jew not semitic people

1811869_orig

O lectie de istorie universala despre istoria evreilor si sionismul lui Rothschild !

„Terminarea Mandatului britanic, marcat de ascensiunea stelei lui David deasupra orizontului palestinian, a avut efectul declansarii destabilizarii in Orientul Mijlociu. Paradoxul constituirii Statului Israel -singurul stat din lume a carui religie oficiala este iudaismul- de catre formatiile sioniste in majoritate atee, continua sa intrige pe
cercetatorii fiziologiei iudaice din intreaga lume.

Cine sunt acesti sionisti veniti din toate colturile Europei si Americii, care si-au impus vointa asupra semitilor autohtoni -Sabra- si au declansat razboiul fratricid dintre cele doua semintii din zona, evrei si arabi? Intrebarea nu este noua. Vasile Alecsandri, in discursul contra revizuirii art. 7 din
Constitutie rostit in Senatul Romaniei la 10 Oct. 1879, se intreba: „Ce sunt navalitorii? Sunt un popor activ, inteligent, neobosit intru indeplinirea misiunii sale… sunt cei mai exclusivisti din toti locuitorii pamantului, cei mai neasimilabili cu celelalte popoare ale lumii…”

De acord, dar sunt oare acesti sionisti Ashkenazi de aceiasi origine semita ca si evreii Sabra ori arabii autohtoni? Arthur Koestler, scriitor evreu, in cartea sa „Al treisprezecele trib” afirma ca majoritatea evreilor de astazi sunt  urmasii Khazarilor, un popor seminomad de origina tãtarã, ce s’au convertit la iudaism sapte secole dupa distrugerea Ierusalimului in 70 D.C. Regatul Khazarilor situat pe tarmul vestic al Marii Caspice, intre Volga si Don, s’a extins curand, atingand tarmurile Marii Negre, Caspice si de Azov. Cand Leon al III-lea, imparatul Bizantului a expulzat un numar de evrei din Constantinopole, acestia s’au stabilit in regatul Khazarilor. Un complex de imprejurari favorabile: casatoria fiului lui Leon al III-lea, Constantin al VI-lea, cu printesa Khazara Irina si prozelitismul monoteismului iudaic, au dus la convertirea regelui Khazarilor Bulan, in 740 D.C., la religia iudaica si odata cu el, a tuturor supusilor din regatul Khazarilor. Halevi, in poemul sãu filosofic Ha-Kuzari, descrie aceasta convertire la iudaism a regelui Bulan. Dupa Halevi, regele Khazar a fost câstigat de argumentul „Contractului Social” dintre Dumnezeu si evrei pe muntele Sinai. Astfel iudaismul este prezentat nu ca o serie de revelatii mistice traite de indivizi, ci ca o experienta de la persoana la Dumnezeu si dela Dumnezeu la persoana. Prezenta vizibila a lui Dumnezeu este pretutuindeni, cea invizibila insa este întâlnitã numai in Ierusalim, cetatea lui Dumnezeu. Corespondenta datata 950 D.C. dintre regele Iosif al Khazarilor si Hasdai Ibn Shaprut, ministrul de externe al Califului Spaniei, Abd al Rachman, detaileaza aceeasta convertire. Scrisorile autentice au fost publicate in 1577 spre a dovedi ca evreii au o tara a lor proprie: Regatul Khazariei.

Influenta Khazarilor a durat 250 de ani, pânã la eclipsarea de catre ducele Kievului. In secolul al XIII-lea, odata cu sosirea marelui val mongol, Khazarii convertiti la iudaism si-au indrepata fuga spre nord-vest. Cu alte cuvinte, evreii counoscuti astazi sub numele de Ashkenazi ce populau tarile baltice, Rusia, Romania, Polonia, Ungaria, Germania, adica Europa intai, America mai apoi, sunt de fapt urmasii Khazarilor, de origine tãtarã-finicã si nu semiti. A. Koestler îi numeste pe Ashkenezi: cel de al XIII-lea trib. Mai pot ei deci prezenta orice critica adversa drept anti-semitism de vreme ce ei nu sunt semiti?
Argumentul lui Koestler nu este nou. Prof. Dunlop de la Universitatea Columbia, prof. Burry in Anglia si Paliak dela Universitatea din Tel Aviv, conclud cercetarile cu acelasi raspuns: numai evreii autohotoni Sabra Sephardici sunt evrei pe linia sângelui. Cele dousprezece triburi evreiesti initiale din care 10 s’au pierdut iar celelalte doua, Israel si Iudah, ce locuiau Tinutul Sfant, locul activitatii mesianice a lui Iisus, fiul Tatalui si al Sfantului Duh, au devenit exilate in Babilon odata cu distrugerea Templului de catre Romani.

Din exilul Babilonian, nici macar jumatate din acestia nu s’au mai reintors. Unde au disparut insa celelalte 10 triburi? Dupa unele afirmatii din cartea „Israel, care este pretul?” publicata in 1953, arborele genealogic al lui Hitler si-ar putea avea radacinile in unul din cele zece triburi pierdute, in timp ce un Weizman, Golda Meir, Ben-Gurion, Begin ori alti multi Ashkenezi ca urmasi ai Khazarilor convertiti la iudaism, n’au nici o legatura antropologica cu evreii.
Adica multi Crestini, din punct de vedere antropologic, au mai mult sange evreiesc in vine decat multi dintre vecinii lor evrei. Regina Victoria a Angliei apartinea unei societati israeliene ce-si sustinea originea in triburile pierdute. Confuzia deriva din amalgamarea notiunilor de iudaism, evreism si sionism.

Termenul de iudaism a fost pentru prima oara introdus de catre Iosif Flaviu, scriitor roman de orignie evreiasca, in cartea sa „Istoria razboiului evreiesc`” aparuta in sapte volume. Iudaismul reprezinta o colectie unitara de credinte, legi morale, practici religioase si institutii ceremoniale, inzestrat cu o mare forta de prozelitism inainte de apartitia Crestinismului. In faza initiala o multime de indivizi, apartinand diferitelor natiuni si rase s’au convertit la iudaism. Cu alte cuvinte lumea iudaica de astazi constituie un amestec al mai multor rase.

Pentru a apãra acest conglomerat numit iudaism de pericolul crescând al defectiunilor, convertirilor si a casatoriilor mixte, criza Israelului este prezentata drept criza evreimii mondiale ca si cum ar exista un Popor Evreu ca o entitate extra-teritoriala Israelului. Iudaismul este forta unificatoare a diverselor rase ce formeaza astazilumea iudaica, dupa cum crestinismul este forta unificatoare a lumii crestine ori mahomedanismul lumea musulmana, dupa cum din sãmânta lui Abraham, Hager a dat nastere lui Ishmael al arabilor.”[1]

Diferenta dintre evreu, iudeu, khazar, semit si jidan, conform cartilor de istorie universala !

In continuare va prezint niste explicatii, pe larg, redactate de colonelul SRI (r), Vasile Zarnescu si publicate pe site-ul Alter Media[2]:

„În mai multe articole [1] de-ale mele [2] şi, acum, după cum aţi citit în unele note adăugate în câteva episoade ale ÎNŞELĂTORIEI SECOLULUI XX, am precizat că noţiunea „jidan/jidani“ este forma fonetică deformată, dar istorică şi ştiinţifică, provenită din germanicul din Das Jüden. În limba română, foarte multe neologisme de origine academică latină care încep cu „j“ sau care-l conţin pe „j“ se pronunţă ca atare, „j“: just, justiţie, justiţiar, justiţiabil, justiţialist, injust/ă, injustiţie, Justinian/Iustinian; majestate/maiestate; majestuos/maiestuos. Sunetul semnificat de litera nemţească „ü“ – redat în scrierile mai vechi şi prin litera „y“ – pronunţat prin diftongul „iu“, s-a aglutinat, prin eliminarea vocalei u, în sunetul „i“. Astfel că germanicul „Jüden“ – care în germană se pronunţă „iúden“ – a dat în româneşte pe „jidani“, consemnat ca atare şi în Dicţionarul lui Lazăr Şăineanu, care era jidan şi care nu se ruşina de acest cuvânt. De fapt, cuvântul „jidani“ este adaptarea în limba română a cuvântului „Jüden“, care a fost preluat din celelalte limbi cu pronunţie fonetică a scrierii din ţările Europei Centrale şi de Est – din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Rusia etc. – de unde au venit jidanii în Ţările Române: Moldova, Transilvania şi Muntenia.

Diferenţierea dintre „evreu“ [3] şi „jidan“ se face şi lingvistic, la fel ca în limba română, inclusiv în alte limbi: în limba franceză, „evreu“ = „hébreu“, unde sunetul „v“ a devenit „b“, de unde şi „limba ebraică“, pentru „limba evreiască“, dar „jidan“ = „juif“; în limba spaniolă, „evreu“ = „hebreo“, dar „jidan“ = „judio“; în limba rusă, „evreu“ = „yevrey“, dar „jidan“ = „jid“, sufixat cu -ov (jidov, preluat şi în limba română!); în limba italiană, „evreu“ = „ebreo“; în limba engleză, „jidan“ = „jew“; în limba germană, „jidan“ = „Jüde“; etc. Aşadar, în limbile engleză şi germană, pentru „evreu“ nici nu există, în uzul curent, varianta biblică şi europeană „evreu“, „hébreu“/hebrew, ci doar „jidan“ = jew, Jüde! Şi aceasta, deoarece în Marea Britanie şi Germania, fiind mai îndepărtate de Palestina, evreii autentici nu prea au ajuns, ci doar jidanii, veniţi din Europa de Est: din Rusia, Polonia (Galiţia), Cehoslovacia (Boemia-Moravia), Ungaria şi, fireşte, Germania, căci doar treceau Canalul Mânecii.

Ceea ce este curios, dar şi favorabil cercetării mele, fiind în consens cu cele pe care le susţin aici, este faptul că, dacă foloseşti motorul de căutare şi de traducere Google, atunci când ceri traducerea în engleză şi franceză a expresiei „Evrei de vânzare“, apar sintagmele „Hebrew for Sale“ şi „Hébreu à vendre“. Dar dacă ceri găsirea titlului „Yehuda Bauer Hebrew for Sale?“ şi „Yehuda Bauer Hébreu à vendre?“, se afişează numai „JEWS FOR SALE? by Yehuda Bauer“ şi, respectiv, „Juifs à vendre?: les négociations entre nazis et Juifs“. Cu alte cuvinte, şi motorul Google, contemporan nouă şi abia inventat – dar „cult în cap“, cum zice Marean Vanghelie, un veritabil self-made man al ţiganilor – ştie că Hitler a avut de vânzare nu evrei, ci jidani: nu a avut de vândut un milion de „Hebrews/Hébreus“ pe zece mii de camioane, ci un milion de „Jews/Juifs“ – din cele şase milioane pe care le exterminase, dar, care rămăseseră tot şase milioane, conform unei caricaturi care-l reprezintă pe Albert Einstein scăzând 3.000.000 din 6.000.000 şi dându-i la rest tot… 6.000.000!

Desigur, în literatura de specialitate, apar sporadic şi formele „hébreu“/hebrew, mai ales în denumirea unor ziare, cum voi arăta mai în continuare. În mod evident, prin forţa lucrurilor, în literatura problemei – exprimată, îndeosebi, în limbile franceză şi engleză, dar, de aici, prin inerţie şi mimetism, în alte limbi – s-a preluat forma proprie a cuvântului avută în conotaţia noţiunii germane, Das Jüden, adică „Jews/Juifs“, care, în limba română trebuie tradusă prin termenul general „iudei“, dar trebuie avută în vedere lecţiunea particulară redată prin grafia „jidani“, întrucât noţiunea generală şi ambiguă de „iudei“ îi desemnează atât pe „evrei“, cât şi pe jidani. Ca atare, în textul cercetării mele, când a fost vorba de traducerea textelor din engleză sau franceză, noţiunile „Jews/Juifs“ le-am tradus, în funcţie de contextul istoric şi geografic, prin „iudei“, îndeosebi când era vorba de evreii de până la anul 740, e.n. – când khazarii au devenit jidani, prin adoptarea subită, la ordinul lui Bulan, a religiei mozaice, cu rugămintea ca cititorul să facă această reservatio mentalis, anume că autorii străini nu fac distincţia între „evrei“ şi jidani – deci îi consideră pe toţi ca fiind iudei, tratându-i după forma cultului religios adoptat, iudaismul, şi nu după neam, după matricea lor genetică, turco-mongolă şi nu semită, adică după sânge, deşi, conform paremiologiei româneşti, „sângele apă nu se face!“

O altă dovadă istorică irefutabilă care atestă că jidanii nu sunt evrei decât prin însuşirea religiei mozaice este faptul că jidanii nu au cunoscut niciodată limba „ebraică“. Jidanii şi-au format, în decursul secolelor de convieţuire cu popoarele europene pe care le-au păcălit să-i suporte, limba idiş [4], grafiată şi idish sau yiddish [5]: un amestec indistinct de cuvinte din limbile germană, polonă, rusă, „ucraineană“ (care ea însăşi era o aglutinare de dialecte ale etniilor trăitoare pe teritoriul respectiv, denumit imprecis u kraina, însemnând „la margine“, unde se refugiau cei ce voiau să scape de pedepsele consemnate de legile ţărilor vecine sau de persecuţia unor satrapi locali) etc.

Elocvent este că pe site-ul Wikipedia, unde este postat link-ul pentru „Yiddish language“, la începutul textului este pus avertismentul: „Not to be confused with Hebrew language“ [6]! „A nu se face confuzie cu limba ebraică“. Nu, nu facem această confuzie! Tocmai de aceea explicăm, pe îndelete, că jidanii sunt una, iar „ebraicii“, „evreii“ alta. Jidanii din Europa (de la Atlantic până în Munţii Urali şi până dincolo de ei, în republica ex-sovietică Birobidjan [7], unde s-a încercat concentrarea jidanilor din vestul Uniunii Sovietice!) vorbesc limba idiş, care este o corcitură, ca şi „cultura idiş“, ce conţine elemente furate din limbile popoarelor principale pe care le-au parazitat – german, rus, polon, maghiar, ceh, lituanian etc. – şi de unde au emigrat (au „aliat“) în Palestina, transformată în Israel. Dar aici, toţi jidanii, ca să fie cât mai repede şi mai autentic transformaţi în „evrei“, sunt obligaţi să înveţe rapid limba ebraică, pe care ei, jidanii, întrucât sunt descendenţii khazarilor, nu au ştiut-o niciodată, fiindcă nu erau evrei! Şi deşi este notoriu faptul că jidanii nu cunosc limba ebraică şi nu vorbesc decât limba idiş, nu i-a întrebat nimeni pe jidani sau pe vreun lider de-al lor – de exemplu, pe impostorul Elie Wiesel, sau pe Şerban Leibovici –: „De ce nu ştii evreieşte, dacă pretinzi că eşti evrei?!“ Mai mult, aşa cum recunoaşte şef-rabinul Moses Rosen, Şerban Leibovici, jidanul comunist participant la Congresul Mondial Jidănesc, ţinut la Montreux, în 1948, nu ştia nici limba idiş: „Limba idiş, singura în care Şerban s-ar fi putut înfăţişa, îi era cam necunoscută!“ (cf. „Primejdii, încercări, miracole“, pag. 70). Conchidem, deci, că toţi participanţii jidanilor la acel congres vorbeau numai idiş ca limbă numitor-comun de comunicare; limba „ebraică“ le era necunoscută aproape tuturor!

Totodată, sociologia limbii mai oferă un argument esenţial dat de logica intrinsecă a limbii. Întrucât khazarii şi-au însuşit, prin directiva conducătorului, cultul iudaic, au fost numiţi „iudei“ – nu „evrei“. Dintre ţările Europei, jidanii au dus-o cel mai bine în Germania. Ca atare, limba germană a constituit unul dintre ingredientele de bază la formarea limbii idiş. De aceea s-a împământenit germanicul Das Jüden, iudei, care a luat forma jew/jews, cu derivatele sale, în arealul anglo-saxon şi juif/juives în limba franceză, cu variantele sale în limbile neoromanice, şi care a devenit jidan/jidani în limba română, preluat, cum am relevat la început, din limbile popoarelor din Europa Centrală şi de Est, de unde ne-au invadat jidanii, începând de pe la anul 1830. Dar forma „iudeo“, chiar dacă este pronunţată ca atare, este grafiată şi „judeo-…“ în unele cuvinte compuse: „judeo-bolşevic“, „judeo-maghiar“, „judeo-comunist“ etc., dar este pronunţată în ambele variante, „judeo-bolşevic“ sau „iudeo-bolşevic“, „judeo-comunist“ sau „iudeo-comunist“.

Elocvent este şi faptul esenţial, pe care trebuie să-l ştiţi şi să îl reţineţi: că „evreii“ autentici, zişi de neam, sefarzii – numiţi aşa fiindcă în limba ebraică Spania era numită Sefard, şi, de aceea, mai sunt numiţi şi sefardimi, care au fost foarte puţini în România şi au rămas şi mai puţini, fiindcă au fost excedaţi de jidani, de aşchenazi – le poartă o ură deplină şi definitivă jidanilor şi nu vor să se amestece cu jidanii nici sub pământ! Într-adevăr, în Bucureşti, de exemplu, există trei cimitire „evreieşti“: unul este cimitirul sefard, mai mic – lângă Cimitirul Bellu –, iar celelalte două, uriaşe, sunt ale ashkenazilor: unul pe Bulevardul Ion Mihalache (fost „1 Mai“) şi altul pe Şoseaua Giurgiului. Dar şi mai elocvente sunt aserţiunile făcute de reputatul psiholog american Kevin MacDonald, în formidabila sa carte INFLUENŢA EVREILOR ÎN LUME: „Marea majoritate a jidanilor (Jews) din S.U.A. sunt jidanii aşchenazi“ [8]. Şi încă: «Jidanii au fost unici, ca grup american de imigranţi, prin ostilitatea lor faţă de cultura creştină a Americii şi prin eforturile lor agresive de a schimba această cultură. După opinia lui Ford, din cartea sa, JIDOVUL INTERNAŢIONAL, Statele Unite importaseră, în decursul a patruzeci de ani, 3.500.000 de imigranţi jidani cu un puternic simţ al identităţii lor şi vorbitori de idiş. În timpul unei foarte scurte etape, jidanii au avut o influenţă imensă asupra societăţii americane, mai ales în ceea ce priveşte eforturile lor de a elimina expresiile creştine din viaţa publică, eforturi începute încă din 1899-1900, când au încercat să elimine cuvântul „creştin“ din Proiectul de Legi al Virginiei: „Hotărârea jidanilor de a şterge din viaţa publică orice urmă a caracterului predominant creştin al S.U.A. este, în prezent, singura formă activă de intoleranţă religioasă din ţară99“» (op. cit., pag. 68 – s.n., V.I.Z.). Aici şi în celelalte citate, indicii bibliografici notaţi la exponent aparţin textului din cartea lui MacDonald, nu textului meu, care, cum s-a văzut, sunt trecuţi între paranteze drepte, în grafie normală.

Henry Ford şi-a publicat studiile sale antijidăneşti în 1920; deci, cele patru decenii la care se referă sunt cuprinse în intervalul 1880-1920. Din cele 3,5 milioane de jidani imigraţi în S.U.A. şi număraţi de către Ford trebuie să-i scădem pe cei vreo 300 şi ceva de jidani care s-au întors în Rusia, împreună cu Leon Troţki, în calitate de „revoluţionari de profesie“, şi care veniseră pentru a fi puşi în funcţii de conducere a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, formând nucleul dur al jidănimii acaparatoare a conducerii viitoarei U.R.S.S.!

Acelaşi comportament agresiv au manifestat jidanii de când s-au infiltrat în România, ocupând şi aici posturile de conducere, şi la fel de agresiv procedează şi acum, după „democraţia“ instalată în decembrie 1989. Presiunea făcută de jidanii conduşi de escrocul vamal [9] Marco Maximilian Katz – care a avut impertinenţa să înfiinţeze un centru de monitorizare a presei româneşti pentru depistarea „antisemitismului“ –, de către cei de la „institutul“ „naţional“ „Elie Wiesel“ – care ne denigrează pe banii noştri şi, de aceea, trebuie denumit „antinaţional“ –, de către cei de la centrul altui impostor, tardiv-răposatul Simon Wiesenthal –, care, toţi, au ţipat la Academia Română şi au cerut eliminarea cuvântului jidan din vocabular pentru că ar fi insultător pentru jidănime, este absolut condamnabilă, iar concesiile făcute de Academia Română din cauza acestei presiuni sunt ruşinoase, antinaţionale şi antiromâneşti. Ar trebui să-şi schimbe numele în Academia jidovită din România. Aceleaşi presiuni intolerante şi inadmisibile au comis aceleaşi stabilimente jidăneşti în cazul difuzării la TVR3 a unui străvechi colind românesc, categorisit ca „antisemit“.

De aceea, pentru a respecta adevărul istoric şi pentru a-i respecta pe „evrei“, pe evrei (câţi mai sunt ca număr, câţi mai sunt „evrei“ ca religie mozaică străveche şi nu s-au jidănit, şi ei, prin influenţa rabinilor jidani/aşchenazi talmudişti, şi câţi mai sunt „evrei“ ca genom, ca matrice genetică!) să-i denumim ca atare, evrei – sau, mai corect istoric şi etimologic, iudei –, iar pe jidani, jidani. Cu o precizare: că, în limba română, cuvântul „jidov“ – însemnând şi „uriaş“, prin nu ştiu care etimologie – este mult străvechi românesc, spre deosebire de omonimul său omograf „jidov“, împrumutat de la ruşi, care înseamnă jidan, care l-a dat şi pe „jidovit“, cu sensul de „jidănit“.”[2]

SURSE

1. http://www.miscarea.net/libertatea-lumea-iudaica2.htm

2. http://www.altermedia.info/romania/2014/10/06/diferenta-dintre-evreu-iudeu-si-jidan/

Articol preluat integral de pe site-ul http://www.dragosanunnaki.ro


Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , ,