Posts Tagged ‘vegetarian

Aloe vera: planta celor 1000 de miracole

Film 1: De la planta de Aloe la produsele Forever Living Products

Film 2: Băuturi pe bază de Aloe, de la Forever Living Products

Vino alături de echipa Forever Living Products România!

Detalii suplimentare: CLICK AICI!

Aloe vera este o specie de plante suculente care este probabil originară din nordul Africii. Specia nu prezintă populații naturale, deși alte aloe sunt prezente în Africa de nord.”[1] Specia este adesea folosită în fitoterapie de la începutul secolului I e.n., fiind menționată în Noul Testament (Ioan 19:39 Și a venit și Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă și aloe…. ).[2] Totuși, nu este clar dacă termenul aloe descris în Biblie se referă la A. vera. Extractele de A. vera sunt folosite pe scară largă în cosmetică și medicina alternativă, susținându-se că au proprietăți de reîntinerire, vindecare sau analgezice.[3][4][5]

În compoziția chimică a frunzei de Aloe vera se găsesc 18 aminoacizi din cei 22 necesari organismului (7 din cei 8 esențiali: valinăleucinăizoleucinăfenilalaninămetioninălisină și threonină), prin care asigură dezvoltarea și refacerea masei musculare[12]. Deasemenea conține vitamine (A, B1, B2, B6, B12, C și E) și minerale (fiercalciumagneziucuprucromiodseleniumanganzinc) fiind esențială unei alimentații sănătoase, dezvoltarea optimă a organismului și protejarea sănătății[13][14]. Alte substanțe prezente în frunza de Aloe Vera sunt sterolii (colesterinăsitosterolcampesterollupeol), hormonii (auxine și gibereline ), lignină și saponine , prin care se se adaugă proprităților plantei efectul antibiotic, analgezic, antiviral și antiinflamator [15] .

Prezența acestor substanțe, împreună în compoziția chimică a plantei, asigură acesteia un efect de ameliorare sau chiar vindecare unor boli cum ar fi diabetartrităhepatităcancerHIVboli cardiovasculareleucemiepsoriazisdermatită, fiind numită în diferite studii “planta miracol”[16].

Această specie a fost cultivată din cele mai vechi timpuri pentru utilizarea sa medicinală.[17][18][19]

Farmacologie

Principiul activ constă în sucul gelatinos din frunze. Mirosul este caracteristic și puternic, în timp ce gustul este amar și neplăcut. Din frunze practic se obțin doi compuși:

Dacă acest proces nu este realizat, latexul se va oxida și va lua cu ușurință o nuanță brună. Fragilitatea anumitor constituenți ai gelului face necesară stabilizarea materialului recent obținut și păstrarea acestuia din cauza contaminării bacteriene. Aloe vera are, de asemenea, proprietăți contra psoriazis.

În general, se obține prin lăsare un timp a lichidului care iese din frunzele tăiate transversal și se depoziteaza într-un recipient amestecat cu pulpa.

Pentru a preveni pierderea latexului, frunzele trebuie tăiate de la bază, în apropierea tulpinei . Trebuie remarcat faptul că frunza tăiată nu crește înapoi. Pentru a o folosi cu coaja este tăiată din centru sau în cazul în care doriți să extrageți doar latexul, scoateți în prealabil coaja. Odata luate, frunzele sunt spalate si filetate. Coaja și stratul galben (alantoină) sunt separate. [20][21][22]

Inflorirea
Componente chimice

Denumită „planta nemuririi” în Egiptul Antic și prețuită în numeroase alte culturi ulterioare, Aloe Vera este una dintre cele mai cunoscute plante din întreaga lume. De milenii a fost utilizată pentru a trata mai mult de 50 de afecțiuni medicale, de la obezitate la arsuri, dermatită, ulcere, astm, diabet, acnee și chiar lepră.

Aloe Vera este alcătuită în proporție de aproximativ 95% din apă. Planta are în compoziție mai mult de 200 de compuși bioactivi, minerale, enzime, vitamine, aminoacizi și polizaharide. De asemenea, este bogată în calciu, fier, zinc, magneziu, cupru, potasiu și mangan. Are proprietăți antiinflamatorii și antibacteriene, ajută la detoxifierea organismului și întărește sistemul imunitar.

Conține vitamina B12 și este importantă în crearea de noi globule roșii în sânge. Își are originea în Africa și în unele părți ale Orientului Mijlociu, dar poate fi cultivată în orice casă.

Cea mai veche utilizare cunoscută a plantei Aloe Vera datează de acum 4.000-5.000 de ani, pe vremea vechilor egipteni. Planta era cunoscută pentru efectele sale miraculoase de întinerire, motiv pentru care a primit și numele de „planta nemuririi”. Atât Cleopatra, cât și Nefertiti foloseau frunze din această plantă ca parte a ritualurilor de înfrumusețare zilnică. Egiptenii antici credeau că oprirea procesului de descompunere fizică ar duce la viața veșnică, de aceea celor decedați li se aduceau plante de Aloe Vera. Bogăția și stima omului decedat era măsurată de cantitatea de aloe, în kilograme, pe care rudele în viață i-o aduceau la mormânt.

Egiptenii au folosit de asemenea planta în producția de papirus și ca tratament pentru tuberculoză. În mod similar, documentația despre Aloe Vera a fost găsită pe plăcile de argilă de la Nippur, care datează din anul 2.200 î.e.n. În acele vremuri, mesopotamienii foloseau planta ca detoxifiant, fiind considerată o plantă divină datorită puterilor sale naturale de a-i expulza pe demoni.

În timpul lui Alexandru cel Mare, aloe a fost de asemenea folosită ca tratament. Conform datelor istorice, Alexandru avea care pline cu această plantă în orice campanie militară întreprinsă. Mai mult, ar fi capturat insula Socotra doar pentru a avea la dispoziție o rezervă din miraculoasa plantă.

Tratament anticancer: Remediul pe bază de Aloe Vera descoperit de un călugăr

Planta de aloe, binecunoscută pentru proprietățile sale curative remarcabile, stă la baza unui remediu împotriva cancerului descoperit de călugărul catolic Romano Zago. Părintele, născut în Brazilia, a scris și o carte, Cancerul poate fi vindecat, în speranța că astfel va putea ajuta cât mai multă lume. Rețeta sa simplă s-a răspândit cu repeziciune în întreaga lume.

Părintele Romano afirmă că acest remediu natural este eficient în tratarea tuturor tipurilor de cancer. Rezultatele pozitive ale acestui tratament pot fi observate în două- trei luni.

Pentru a prepara acest medicament naturist aveți nevoie de numai trei ingrediente, scrie fitfoodhouse.net: frunze de aloe, miere și alcool.

Planta de aloe este considerată unul dintre cele mai puternice remedii oferite de farmacia verde a naturii, fiind recunoscută pentru proprietățile antioxidante, antibacteriene și anticancerigene.

Dintre varietățile de aloe, Aloe Arborescens și Aloe Vera sunt cele mai bogate în principii curative. Aloe Arborescens este cea mai recomandată pentru terapie, fiind de două ori mai bogată în principii active decât Aloe Vera și având proprietăți anticancerigene cu 30% mai mari.

Reţeta

Ingrediente necesare:
300 g de frunze de Aloe Arborescens sau Aloe Vera (proaspete)
500 g de miere de albine naturală, de bună calitate
4-5 linguri de rom sau whisky (dar nu vin)

Preparare

Spălați frunzele de aloe și îndepărtați-le spinii. Tăiați-le în bucăți și introduceți-le în blender alături de miere și rom. Procesați pentru 2-3 minute, până când obțineți un amestec omogen. Păstraţi siropul la frigider într-un recipient de sticlă de culoare închisă.

Utilizare

Agitați sticla înainte de folosire pentru a amesteca ingredientele. Consumați una sau două linguri (preferabil una pentru început), de trei ori pe zi (dimineața, la prânz și seara), cu jumătate de oră înainte de masă.

Amestecul preparat din cantitățile indicate este suficient pentru aproximativ zece zile. După consumarea întregului conținut al sticlei se face o pauză de 10 zile și apoi se reia. După fiecare cură trebuie păstrat un interval de 10 zile de pauză.

În timpul tratamentului se recomandă să evitați consumul de carne, zahăr rafinat, coloranți artificiali, făină albă, lactate, chimicale, îndulcitori și alte produse asemănătoare.

Meniul ar trebui compus din alimente organice sănătoase, precum varză kale, usturoi, ceapă, spirulină, fructe proaspete, semințe germinate, ghimbir, broccoli, chlorella, conopidă și afine.

Părintele Romano recomandă tuturor să recurgă la o astfel de cură o dată pe an, pentru detoxifierea organismului. Cu atât mai mult cu cât remediul este indicat în prevenirea oricărei afecțiuni, nu doar împotriva cancerului.

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Încetați să scoateți sănătatea naturală în afara legii!


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.

Doamnă Cancelar Merkel,

Vă scriu această scrisoare pentru că sunt în joc probleme care privesc viața și moartea a milioane de oameni din întreaga lume. Acțiunile guvernului german joacă un rol major în a hotărî dacă acești oameni trăiesc sau mor.

Descoperirile științifice revoluționare în domeniul sănătății naturale permit astăzi omenirii să pună capăt unor dintre cele mai răspândite epidemii, printre care bolile cardiovasculare și cancerul. Următorul scop măreț care unește întreaga omenire va fi eradicarea totală a acestora, astfel ca ele să fie complet necunoscute generațiilor viitoare.

Ca medic și om de știință am avut privilegiul de a contribui la descoperirile revoluționare care permit controlul acestor boli grave:

Datorită consecințelor la nivel global ale acestor contribuții științifice la sănătatea oamenilor, consider că îmi revine obligația de a vă adresa această scrisoare. Am ales forma de scrisoare deschisă pentru a mă asigura că va ajunge și la factorii de decizie la nivel politic, precum și la oamenii acestei lumi.

În cei 25 de ani care au trecut de la publicarea acestor descoperiri, ele au fost confirmare în mod cuprinzător atât de propriul nostru institut de cercetare cât și de ale instituții. Numărul total al studiilor publicate, care documentează beneficiile microelementelor nutritive asupra sănătății, a crescut exponențial de atunci, astfel încât acum numără zeci de mii de astfel de studii, conform înregistrărilor bibliotecilor medicale online din întreaga lume. Dintre studiile care documentează beneficiile microelementelor nutritive asupra sănătății, următoarele au atras atenția întregii lumi:

Controlul natural al bolilor cardiovasculare

Controlul natural al cancerului

Deși ați devenit Cancelar al Germaniei în 2005, nu ați făcut nici măcar o încercare de a susține și implementa aceste descoperiri științifice în politica de sănătate publică. Ignorând aceste dezvoltări importante pentru sănătatea umană, contribuiți la continuarea epidemiilor de aceste boli. Dincolo de perdeaua de fum a pretinselor ”efecte secundare”, promotorii farmaceutici din medicină, media și politică au atacat sistematic aceste descoperiri revoluționare în domeniul sănătății naturale. Prin peste 100 de procese care au vizat această cercetare și chiar pe mine însumi ca om de știință, aceste interese speciale au încercat să oprească progresul în sănătatea naturală cu baze științifice. Anvergura acestor încercări depășește opoziția susținătorilor situațieie existente la orice progres științific în istoria medicinei.

Tăcerea dumneavoastră în toți acești ani nu a fost o coincidență

Contradicția dintre zeci de mii de publicații științifice care documentează beneficiile microelementelor nutritive asupra sănătății, pe de o parte, și eforturile dumneavoastră de a le bloca, în scopul protejării afacerii cu exporturi de medicamente, pe de altă parte, este evidentă. Continuarea protejării unei industrii dependene de expansiunea bolilor – ca piețe de multe miliarde de dolar – nu este o opțiune politică responsabilă.

În decursul ultimului deceniu, ați ignora amenințarea la adresa sănătății publice reprezentată de mașinile cu motoare Diesel, pentru a proteja interesele globale ale industriei germane exportatoare de automobile. Până în acest moment nu vi s-a cerut să răspundeți legal pentru acest lucru, în pofida faptului că statisticile arată că bolile cauzate de poluarea aerului sunt responsabile de două treimi dintre cele 9 milioane de decese cauzate de poluare care survin anual la scară mondială.

Ignorarea progresului științific în domeniul sănătății naturale poate avea consecințe diferite pentru dumneavoastră și alți factori de decizie la nivel politic care desconsideră dovezile științifice disponibile. Acum când este absolut clar că vitamina C ucide selectiv celulele canceroase lăsând intacte celulele sănătoase, acest fapt devine o problemă politică. Fac apel la dumneavoastră și la factorii de decizie politică din întreaga lume să promoveze această informație pentru a îmbunătăți sănătatea oamenilor și a-i proteja de efectele secundare vătămătoare și inutile ale abordărilor convenționale precum chimioterapia.

Refuzul de a acționa vă va expune – pe dumneavoastră și pe alți politicieni – riscului de a fi trași la răspundere pentru neglijență. Mai mult, dacă veți continua să obstrucționați implementarea informațiilor salvatoare de vieți în domeniul sănătății naturale, prin mijloace politice, riscați în mod malițios sănătatea și viața a milioane de oameni, deci sunteți pasibili e acuzația de crimă împotriva umanității.

Dr. Matthias Rath semnând scrisoarea deschisă 

Ceea ce este acum în joc sunt viețile a milioane de oameni și oportunitatea de a salva miliarde din costurile asistenței medicale!

Prin această scrisoare vă îndemn pe dumneavoastră și guvernul dumneavoastră

  1. Să încetați să mai puneți profiturile de miliarde ale multinaționalelor farmaceutice și ale statelor exportatoare de medicamente mai presus de interesele de sănătate ale oamenilor din întreaga lume;
  2. Să încetați să mai promovați interzicerea terapiilor naturale și să căutați să scoateți în afara legii mențiunile de sănătate referitoare la abordările naturale cu baze științifice;
  3. Să încetați să mai impuneți legile restrictive iraționale ale Germaniei în domeniul sănătății naturale, sistemelor de asistență medicală ale altor state, sub umbrela ”acordurilor de comerț liber”;
  4. Să încetați să mai căutați să interziceți profesii specializate în asistență medicală naturală și preventivă;

De asemenea vă solicit, dumneavoastră și guvernului dumneavoastră, să promovați asistența medicală naturală și preventivă ca bază a oricărui sistem de asistență medicală eficient și accesibil prin:

  1. Promovarea cercetărilor din domeniul sănătății naturale și preventive prin finanțare guvernamentală – independent de industria de investiții farmaceutice – la nivelul sistemului medical existent;
  2. Promovarea înființării de noi centre de cercetare naționale și internaționale, în care sî se desfășoare cercetări despre sănătatea naturală, cu focus pe un spectru mare de boli, inclusiv afecțiuni rare;
  3. Promovarea educației de sănătate preventivă la toate nivelurile, de la școala primară până la nivelurile de educație avansată;
  4. Promovarea centrelor de sănătate preventivă în orice comunitate care se focalizează pe educația de sănătate publică ca piatră de hotar a unui nou sistem de asistență medicală;
  5. Promovarea și extinderea rolului medicilor și altor profesioniști din domeniul sănătății care se specializează pe terapii naturale cu bază științifică și sănătate nutrițională;
  6. Promovarea produselor eficiente pentru sănătate naturală cu bază științifică, ca bază a abordărilor preventive și terapeutice, către sistemele de sănătate publică, în vederea rambursării lor de către sistemele de asigurări de sănătate.

Fac apel la factorii de decizie politică ai lumii, la nivel local, regional, național și internațional pentru a implementa aceste solicitări.

Fac apel la oamenii lumii să susțină aceste solicitări și să se asigure că ele sunt implementate în întreaga lume – în interesul acestei generații precum și al generațiilor viitoare ale omenirii.

Dr. Matthias Rath
2  noiembrie 2017

Sursa: http://www4ro.dr-rath-foundation.org/news/incetati-sa-scoateti-sanatatea-naturala-in-afara-legii.html

 

 





Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

ROR–Oreionul, Rujeola şi Rubeola


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.


OREIONUL
Oreionul este o boala virala relativ inofensiva, mai ales daca este contractata in copilarie. Consta in tumefierea (umflarea) uneia sau a ambelor glande salivare parotidiene, situate imediat in fata si sub urechea de partea respectiva.

Simptomele tipice constau in : temperatura de 37,5-38,5 grade Celsius, lipsa poftei de mancare, durere de cap si durere musculara de spate. Tumefactia glandei incepe sa diminueze de obicei dupa doua sau trei zile si e complet disparuta intr-a sasea, a saptea zi. Totusi, se poate ca numai una dintre parotide sa fie afectata mai intai si cealalta numai dupa 10-12 zile. Infectia oricareia din cele doua parotide confera imunitate pe viata.

Oreionul nu necesita tratament medical. Daca copilul dvs. a facut oreion, insistati sa stea in pat 2-3 zile, hraniti-l cu alimente usoare si cu lichide din belsug si folositi pungi cu gheata pentru a reduce tumefierea glandelor. Daca durerea de cap este severa, administrati-i cantitati foarte mici de acetaminofen.
In prezent, cei mai multi copii sunt vaccinati impotriva oreionului in triplul vaccin ROR (rujeola-oreion-rubeola) care este administrat la varsta de aprox.15 luni. Pediatrii apara acest vaccin cu argumentul ca desi oreionul este o boala inofensiva la copii, daca acestia nu capata imunitate in copilarie, ar putea contracta oreionul ca adulti. In acest caz, exista posibilitatea ca barbatii adulti sa faca orhita, o inflamatie a testiculului. In rare cazuri, orhita poate produce sterilitate.
Daca sterilitatea dupa orhita ar fi o amenintare reala si daca vaccinarea impotriva oreionului ar fi o certitudine ca adultul nu va face boala, as fi si eu printre medicii care va indeamna sa va vaccinati copiii. Dar, dimpotriva, eu nu va indemn sa-i vaccinati impotriva oreionului, pentru ca argumentele pediatrilor sus-amintiti nu au nici un sens. Orhita cauzeaza foarte rar sterilitate si daca o face, afecteaza de obicei un singur testicul. Capacitatea de productie a spermei din celalalt testicul, ramas sanatos,e atat de mare, incat un barbat ar putea repopula intreaga planeta cu un singur testicul ! Si aceasta nu e totul. Nimeni nu stie de fapt daca vaccinarea impotriva oreionului confera imunitate care sa dureze la anii maturitatii. In consecinta, se pune intrebarea daca vaccinarea la varsta de 15 luni nu face decat sa impiedice contractarea oreionului in copilarie si sa amane contractarea bolii la varsta adulta, cand complicatiile sunt mult mai grave.
Desi complicatiile vaccinului anti-oreion sunt severe, nu veti gasi pediatri care sa va avertizeze asupra lor. La unii copii poate cauza reactii alergice ca eruptii de culoare rosie pe piele (rash) insotite de mancarime a pielii. De asemenea, pot apare efectele afectarii sistemului nervos central care se manifesta prin convulsii febrile, hipoacuzie unilaterala de perceptie (pierderea auzului la una dintre urechi) si encefalita. Aceste riscuri sunt mici, e adevarat, dar de ce ar trebui suportate de catre copilul dvs. numai pentru a evita o boala inofensiva a copilariei, cu riscul de a face o forma mai severa a bolii la varsta adulta ?

POJARUL
Pojarul, numit si rujeola, este o boala virala contagioasa care se transmite prin atingerea unui obiect folosit de catre o persoana infectata. La inceput copilul se simte obosit, are o febra mica si durere de cap si de spate. Ochii i se inrosesc si poate sa nu suporte lumina (fotofobie). Febra creste pana intr-a treia, a patra zi, cand atinge 38,5-39 grade Celsius. Uneori, mici pete albe pot apare in gura, in interiorul obrazului si o eruptie formata din pete mici, de culoare roz apare pe frunte, sub linia de insertie a parului si dupa urechi. Eruptia se extinde in jos pana acopera tot corpul in aprox. 36 ore. Petele roz pot sa se uneasca una cu alta si dispar in 3-4 zile. Pojarul este contagios timp de 7-8 zile, incepand cu trei-patru zile inainte de aparitia eruptiei. In consecinta, daca unul dintre copiii dvs. face pojar, probabil ceilalti frati au fost expusi (au venit in contact cu o persoana infectata) inainte ca primul sa manifeste boala.
Nu este nevoie de nici un tratament pentru pojar in afara de repaus la pat si lichide ca sa combata deshidratarea cauzata de febra. Pentru calmarea mancarimii pielii se poate aplica solutie de calamina sau bai cu amidon de porumb. Daca copilul are fotofobie (nu suporta lumina) jaluzelele vor fi coborate la ferestre pentru a pastra intuneric in camera. Contrar mitului popular, nu exista pericol de orbire permanenta din cauza acestei boli.
Vaccinul impotriva pojarului este un alt element din triplul vaccin ROR (Rujeola-Oreion-Rubeola), administrat la varsta de 15 luni. Medicii sustin ca vaccinul este necesar pentru a preveni encefalita rujeolica, care, sustin ei, ar aparea cu o frecventa de 1 la 1000 cazuri. Dupa decade de experienta in cazurile de pojar, pun la indoiala aceasta cifra, asa cum o fac multi alti pediatri. Incidenta de 1/1000 poate fi adevarata pentru copiii care traiesc in conditii de malnutritie si saracie, dar in clasele de mijloc si de sus ale societatii, incidenta e mai degraba de 1/1.0000 sau 1/100.000.
Dupa ce v-a speriat cu posibilitatea improbabila a encefalitei rujeolice, rareori doctorul dvs. va va spune despre pericolele asociate cu vaccinul impotriva pojarului. Vaccinul anti-rujeolic este asociat cu encefalopatia si o serie de alte complicatii precum PESS (panencefalita sclerozanta subacuta), care cauzeaza solidificarea materiei cerebrale si este invariabil mortala. Alte complicatii neurologice uneori fatale asociate cu vaccinul anti-pojar includ ataxia (imposibilitatea coordonarii miscarilor musculare), retardul mintal, meningita aseptica, convulsiile si hemipareza (paralizia unei jumatati a corpului). Complicatiile secundare asociate vaccinului pot fi si mai inspaimantatoare. Ele includ encefalita, diabetul cu debut in copilarie, sindromul Reye si scleroza multipla.
As considera riscurile asociate vaccinului anti-pojar inacceptabile, chiar daca ar exista dovezi convingatoare ca vaccinul ar fi eficient. Dar nu sunt. Declinul in incidenta bolii aparuse cu mult inainte de introducerea vaccinului. In anul 1958 erau aprox. 800.000 cazuri de pojar in SUA, dar in 1962, cu un an inainte de aparitia vaccinului, numarul de cazuri scazuse la 300.000. In timpul urmatorilor 4 ani, in timp ce copiii erau vaccinati cu un vaccin cu virus mort, ineficient si abandonat in prezent, numarul cazurilor a mai scazut cu inca 300.000. In 1900 erau 13,3 cazuri de deces prin pojar la 100.000 populatie. In 1955, inainte de inceperea vaccinarii anti-pojar rata mortalitatii scazuse cu 97,7 procente, situandu-se la valoarea de 0,03 decese la 100.000.
Cifrele in sine reprezinta o dovada dramatica a faptului ca pojarul era pe cale de disparitie inainte ca vaccinul sa fie introdus pe piata. Daca cifrele nu vi se par suficient de convingatoare, cantariti faptul urmator : in 1978, mai mult de jumatate din copiii care au facut pojar in 30 state americane, fusesera vaccinati impotriva pojarului. Mai mult, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, sansele ca pojarul sa fie contractat de cei vaccinati sunt de 15 ori mai mari fata de probabilitatea ca pojarul sa fie contractat de cei nevaccinati.

“De ce, atunci, in fata tuturor acestor evidente, medicii continua sa vaccineze?” va veti intreba.

Raspunsul poate fi gasit in intamplarea petrecuta in California cu 14 ani dupa introducerea vaccinului anti-pojar. Los Angeles-ul a suferit o epidemie severa de pojar si parintii au fost indemnati sa vacineze toti copiii mai mari de 6 luni, in ciuda unui avertisment al Serviciului Public de Sanatate care preciza ca vaccinarea anti-pojar sub varsta de un an este inutila si periculoasa.
Medicii din Los Angeles au raspuns prin injectarea vaccinului in fiecare copil care le-a cazut in maini. Mai multi medici familiarizati cu notiunea de “virus lent”, si de esec imunologic, au ales sa nu-si vaccineze propriii sugari. Spre deosebire de pacientii lor carora nimeni nu le spusese, ei stiau ca “virusurile lente”, care se gasesc in toate vaccinurile si mai ales in vaccinul anti-pojar, se pot ascunde in tesuturile umane ani de zile si pot aparea mai tarziu sub forma de encefalita sau scleroza multipla. Ele reprezinta, de asemenea, si seminte potentiale pentru dezvoltarea si cresterea cancerului mai tarziu in viata.
Un medic din Los Angeles care a refuzat sa-si vacineze propriul copil de 7 luni, a spus :

“ Sunt ingrijorat pentru ce se intampla cu virusul vaccinal, care, nu numai ca ofera prea putina protectie impotriva pojarului, dar ramane ascuns in corp, actionand acolo intr-un mod despre care nu stim mai nimic”.

Aceasta ingrijorare, nu l-a oprit, totusi, sa-si vaccineze pacientii. El a explicat acest comportament contradictoriu cu comentariul :

“ca parinte, imi permit luxul de a alege pentru copilul meu. Ca medic… legal si profesional, trebuie sa accept recomandarile profesiei, asa cum a trebuit sa facem si cu intreaga poveste a gripei suine”.

Poate ca e timpul ca parintilor obisnuiti si copiilor lor sa li se permita luxul de a alege.

RUBEOLA
Rubeola este o boala benigna a copilariei care nu necesita tratament medical. Simptomele initiale sunt febra si usoara senzatie de frig insotite de durere in gat. Ne dam seama ca e mai mult de o simpla raceala in momentul in care apare si eruptia caracteristica pe fata si scalp care apoi se extinde pe brate si corp. Petele nu se unesc intre ele cum se intampla la pojar si, de obicei, palesc si dispar in doua-trei zile. Pacientul trebuie sa stea la pat si sa i se dea lichide multe, dar nici un alt tratament nu e necesar.
Singura amenintare pe care o prezinta rubeola este posibilitatea de a cauza malformatii la fat, daca o femeie contracteaza boala in primele trei luni de sarcina. Aceasta frica este folosita ca sa se justifice vaccinarea tuturor copiilor, baieti si fete, ca parte a vaccinului ROR (rujeola-oreion-rubeola). Beneficiile acestui vaccin sunt indoielnice din aceleasi motive expuse la vaccinarea anti-oreion. Nu este nevoie sa protejam copiii impotriva acestei boli inofensive deoarece efectele adverse ale vaccinului sunt inacceptabile. Ele includ artrita, artralgie (dureri de articulatii) si polinevrita care produce durere, amorteala sau parestezii (furnicaturi) pe traiectul nervilor periferici. Aceste simptome sunt de obicei temporare dar pot dura cateva luni si pot aparea cu o intarziere de pana la doua luni dupa vaccinare. Din cauza acestui interval de timp intre vaccinare si aparitia reactiilor adverse sus-mentionate, parintii pot sa nu recunoasca simptomele ca fiind cauzate de vaccin.
Marele pericol al vaccinarii anti-rubeolice este acela ca, impiedicand aparitia bolii in copilarie, creste riscul ca femeile sa faca boala la adolescenta sau maturitate, adica in perioada de procreere. In acest fel vaccinarea anti-rubeola le lipseste pe femeile de varsta reproductiva de protectia imunitara naturala pe care ar fi obtinut-o contractand boala pe cale naturala. Acest punct de vedere este impartasit de multi alti medici. In statul Connecticut un grup de medici, condusi de doi eminenti epidemiologi, au reusit sa elimine rubeola de pe lista vaccinarilor obligatorii.
Studiu dupa studiu a demonstrat ca multe femei vaccinate impotriva rubeolei in copilarie nu prezentau anticorpi de protectie specifici la varsta adolescentei. Alte teste au aratat ca exista o mare rata de esec a vaccinarii copiilor impotriva pojarului, rubeolei si oreionului, fie administrate impreuna, fie ca vaccinuri separate. In cele din urma, intrebarea cruciala la care inca nu s-a raspuns este : imunitatea obtinuta prin vaccinare este la fel de eficienta si dureaza la fel de mult ca si imunitatea obtinuta prin contractarea rubeolei pe cale naturala ? O mare parte din copiii vaccinati arata lipsa oricarei protectii imunitare in testele de sange facute la doar patru-cinci ani dupa vaccinare.
Semnificatia acestor date este atat de evidenta pe cat este de inspaimantatoare. Rubeola nu este o boala periculoasa in copilarie si confera imunitate naturala celor care o fac in copilarie, protejandu-i de a o contracta la varsta adulta. Inainte de inceperea vaccinarii anti-rubeola, aprox. 85% din adulti aveau imunitate naturala impotriva rubeolei.
Astazi, din cauza vaccinarii, cea mai mare parte a femeilor nu vor avea niciodata imunitate naturala. Daca imunitatea obtinuta prin vaccinare dispare, cum este de asteptat, ele vor contracta rubeola exact in perioada graviditatii, cu efectele fatale asupra copilului lor nenascut.
Fiind o persoana sceptica, am crezut intotdeauna ca cea mai buna modalitate de a afla ce gandesc cu adevarat oamenii este sa observi ce fac, si nu ce spun. Daca cea mai mare amenintare a rubeolei este pentru fatul nenascut, gravidele ar trebui protejate in primul rand prin vaccinarea obstetricienilor care le ingrijesc in timpul sarcinii. Totusi, intr-un studiu efectuat in California si publicat in “Journal of the American Medical Association”, mai mult de 90% din medicii obstetricieni-ginecologi au refuzat sa fie vaccinati. Daca insisi medicii se tem de vaccin, de ce Dumnezeu legea cere ca dvs. si alti parinti sa acceptati administrarea vaccinului copiilor dvs. ?

Sursa: ROR –OREIONUL, RUJEOLA ŞI RUBEOLA de Dr. Robert S. Mendelsohn, M.D.






Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Remedii naturale pentru sezonul de vară


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.


Emisiunea live “Responsabilitate pentru Sănătate”, care se difuzează online pe Radio Bio Eden Lyfe România, luni de la ora 20.00, apoi în reluare de marţi până luni dimineaţa, de la ora 10.00, a avut ca subiect remediile naturale pe care le putem folosi cu maximă eficienţă în sezonul de vară.

Redactor:
Nicuşor Ploşniţă, specialist tehnologie cu biorezonanţă

Editare audio&video:
DIO PRODUCTION STUDIO

Contact:
Vodafone 0721.259.276
Orange 0747.128.077
Telekom 0766.340.035



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

“Epidemia de rujeolă este doar o epidemie mediatică!”


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Marile minciuni despre sănătate…


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.




Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Helioterapia: despre beneficiile razelor solare


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.

Emisiunea live “Responsabilitate pentru Sănătate”, difuzată luni 24 iulie 2017 la Radio Bio Eden Lyfe, online, a avut drept subiect terapia cu ajutorul soarelui – helioterapia – care are un succes deosebit mai ales în sezonul de vară.
Redactor:
NICUŞOR PLOŞNIŢĂ, specialist biorezonanţă
Editare audio&video:
DIO PRODUCTION STUDIO
Contact:
Vodafone 0721.259.276
Orange 0747.128.077
Telekom 0766.340.035



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Vacanţe, călătorii, aventuri – recomandări pentru sezonul de vară


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.


Emisiunea “Responsabilitate pentru Sănătate”, difuzată live la Radio Bio Eden Lyfe România luni 17 iulie 2017, de la ora 20.00, a trecut în revistă câteva din atitudinile comune în ce priveşte nutriţia, care aduc probleme severe de sănătate cu predilecţie în sezonul cald.
Redactor:
Nicuşor Ploşniţă, tehnician nutriţionist, maseur, reflexoterapeut, specialist biorezonanţă
Editare audio&video:
DIO PRODUCTION STUDIO
Contact:
Vodafone 0721.259.276
Orange 0747.128.077
Telekom 0766.340.035



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mierea de albine şi alte produse apicole şi…luciditatea


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.

De când mă ştiu am fost preocupat de alimentaţia sănătoasă şi de menţinerea sănătăţii prin mijloace naturale, iar mierea, polenul şi celelalte produsele apicole le consideram parte integrantă a acestui mod de viaţă.

De aceea am fost şocat când am aflat că (raw-)veganii nu consumă miere pentru că „e un produs de origine animală“ şi „se obţine prin exploatarea animalelor“.

Isteria anti-miere e atât de mare încât în unele comunităţi (raw-)vegane de pe Facebook dacă îndrăzneşti să pronunţi cuvântul „miere“ eşti excomunicat urgent, definitiv şi fără drept de apel din acea comunitate.

Rolul acestui articol este să explice atât modul în care se obţine fiecare produs apicol în parte, cât şi aspectul exploatării animalelor, astfel încât să ne dăm seama care produse apicole sunt obţinute etic şi responsabil şi care nu.

Personal prefer termenul de produs obţinut etic şi responsabil în loc de produs raw-vegan din motive lingvistice pe care o să le explic într-un articol separat.

O veste foarte proastă

Pentru început am o veste foarte proastă pentru toţi vegetarienii, veganii, raw-veganii şi alţi vajnici luptători care pretind că sunt împotriva exploatării albinelor: oamenii buni, cu cât consumăm mai multe alimente vegetale, cu atât mai mult suntem OBLIGAŢI de natură (sau mai bine zis de ordinea divină din această lume), să „exploatăm“ albinele (eu prefer termenul de colaborare cu albinele din raţiuni pe care o să le explic mai jos).

De ce? Pentru că marea majoritate a alimentelor consumate de un vegan/vegetarian au nevoie polenizarea făcută de albine pentru a produce fructe sau seminţe. Chiar se spune că dacă ar dispărea albinele şi omenirea ar dispărea, din lipsă de hrană, în doar câţiva ani.

În schimb un „carnivor“ care se hrăneşte cu carne produsă în ferme industriale e mai puţin dependent (dar nu total independent) de albine, deoarece animalele pe care el le consumă sunt hrănite mai mult cu cereale, care se polenizează cu ajutorul vântului, nu al albinelor.

Ştiu că există şi alţi polenizatori în afara albinelor, dar sunt mult mai puţini eficienţi, iar unele flori chiar nu pot fi polenizate decât de albine.

Foloasele albinelor

Iată câteva citate edificatoare dintr-o carte tipărite în urmă cu 70 de ani [1].

Darwin a făcut mai mulţi ani la rândul încercări… El a semănat trifoiu şi rapiţă în jurul stupinei, şi când au înflorit aceste plante, el a acoperit câteva flori cu o pânză subţire şi rară (cum e tifonul) care să nu lase albine să umble la aceste flori; a numărat apoi sămânţa legată de florile acoperite şi de cele neacoperite, din care albinele au supt miere. În 20 de gogoşi de trifoiu, ale căror flori au rămas neacoperite, a găsit 2290 de seminţe, iar din 20 de gogoşi, rodite de florile cari fuseseră acoperite, numai în 6 a găsit puţină sămânţă, iar 14 au fost seci.

Altă încercare s-a făcut, în 1920, în America, cu 3 meri de aceeaşi mărime. Unul a fost acoperit cu o pânză rară, pentru ca albinele să nu se poată apropia de flori. Florile celorlalţi pomi au putut fi cercetate de albine. Rezultatul recoltei a fost: mărul acoperit cu pânză a dat 20 kg de mere, iar ceilalţi, 160 şi 200 kg.

Dar albinele mai aduc folos şi prin aceia că împiedică înmulţirea gângăniilor, care strică poamele. S-a dovedit că albina, pătrunzând adânc în floare, scutură jos ouăle puse de fluturi în florile de măr, ba că dă jos chiar viermii cari au ieşit din aceste ouă în floare şi cari mai târziu vor intra înăuntrul poamelor.

Acesta ultim aspect, pe care nu l-am mai găsit menţionat în nici o altă parte, pare că explice de ce merele de la merii din grădina mea, deşi nu-i tratez în nici un fel (nici chimic, nici natural) au foarte foarte rar viermi. Se pare că meritul e al zecilor de stupi ai unui vecin.

S-a băgat de seamă că rapiţa, care e mai aproape de stupină, e mai puţin năpădită de purici. Se vede că prin clătinarea ce o pricinuiesc plantelor şi prin bătaia aripelor, albinele turbură liniştea puricilor şi împiedică înmulţirea lor.

Învăţaţii au socotit şi au aflat că folosul ce-l aduce albina la rodirea pomilor şi a semănăturilor, întrece de zece ori, câştigul ce-l are stuparul din mierea ei.

Iată nişte adevăruri vechi de aproape un secol, iar acum noi, oamenii moderni, ne-am trezit că suntem mai deştepţi decât Dumnezeu şi susţinem că nu mai avem nevoie de albine pretinzând că „nu vrem să le exploatăm“.

Iar dacă vi se pare că oamenii de acum 70 de ani aerau cam înapoiaţi şi nu se pricepeau, haideţi mai în zilele noastre. Pe forumul de pe casa-apicultorilor.infoam găsit un citat preluat la rândul lui de pe siteul FAO:

Valoarea economică a polenizării în Europa de Vest este estimată a fi de 30-50 ori mai mare decât valoarea mierii şi a celorlalte produse apicole ale stupului. În Africa, această valoare este uneori estimată a fi şi de 100 de ori mai mare decât valoarea de recoltei de miere, în funcţie de tipul de cultură.

 

Într-o ţară ca Danemarca, aproximativ 3000 de tone de miere sunt recoltate în fiecare an, acestea având o valoare de cca. 7,6 milioane €.

Cu toate acestea, valoarea seminţelor oleaginoase, fructelor şi fructelor de pădure create prin munca de polenizare a albinelor este estimata a fi între 200 şi 400 de milioane €.

ftp://ftp.fao.org/docrep/fao/012/i0842e/i0842e09.pdf

Cei care chiar vreţi să vă documentaţi puteţi căuta mai multe pe site-ul FAO.

Aşadar noi „ierbivorii“ profităm, direct su indirect, de zeci şi zeci de ori mai mult din „exploatarea“ albinelor, decât profită stuparul însuşi. Chiar dacă nu mâncăm miere, polen sau alt produs apicol.

Aşadar cine e cel mai mare „exploatator“ al albinelor? Stuparul sau noi vegetarienii, veganii sau raw-veganii?

Culmea ironiei este că nu avem alternativă la această situaţie.

Dar ce ar fi să nu-i mai spunem exploatare, ci colaborare? Şi chiar să ne comportăm aşa. O să explic mai jos acest lucru.

Organizarea socială a familiei de albine

Pentru a înţelege mai bine cum se obţine fiecare produs apicol e necesar să înţelegem mai întâi cum e organizată o familie de albine.

În fiecare familie de albine există trei categorii sociale sau caste:

1.) Matca sau femela reproducătoare

Matcă înconjurată de albineMatcă înconjurată de albine

În fiecare familie de albine există o singură matcă. Nu e loc pentru a doua.

Pe la sfârşitul lunii mai familia de albine creşte alte mătci, fie cu scopul de a o înlocui pe cea veche, fie cu scopul de a roi.

De fiecare dată când apare astfel o nouă matcă, între matca nouă şi cea veche va avea loc o luptă pe viaţă şi pe moarte. O luptă fără menajamente, fără mănuşi, fără armistiţii sau refugiaţi. O matcă trăieşte, cealaltă moare. E singura dată când matca îşi foloseşte acul din dotare.

Există o singură situaţie în care două mătci se tolerează reciproc pentru foarte scurt timp: atunci când familia de albine se pregăteşte de roit. În acest caz o mare parte dintre albinele lucrătoare îşi umplu guşa cu miere şi împreună cu matca mai bătrână părăsesc stupul mamă căutându-şi altă locaţie.

Rolul mătcii este să depună ouă, cât mai multe ouă, din care apar albinele lucrătoare şi, atunci când e necesar, trântorii sau alte mătci. Cu cât matca depune mai multe ouă, cu atât respectiva familie de albine e mai puternică, poate face mai multe provizii şi supravieţuieşte mai uşor peste iarnă.

Numărul de ouă depuse de o matcă zilnic variază în funcţie prolificitatea mătcii, de cantitatea de nectar culeasă de albine şi de sezon, variind de la (aproape) zero, pe timp de iarnă, la câteva mii de ouă pe zi în plin sezon de cules.

Matca e hrănită de către albinele lucrătoare, pe tot parcursul vieţii ei, cu lăptişor de matcă.

În general o matcă trăieşte 2-5 ani.

2.) Albinele lucrătoare

Din punct de vedere sexual albinele lucrătoare sunt femele castrate hormonal de hormonii emişi de matcă.

În atribuţiunile lor intră orice activitate necesară stupului mai puţin depunerea ouălor, care e îndatorirea mătcii şi, evident, împerecherea mătcii care e îndatorirea masculilor (trântorii).

Ele culeg nectarul şi polenul; produc mierea, ceara, propolisul şi lăptişorul de matcă; ventilează stupul când e prea cald vara şi îl încălzesc iarna; hrănesc puietul; fac curat în stup sau apără stupul de intruşi etc. etc.

Într-o familie de albine sunt de la 2-3000 de albine, pe timp de iarnă, până la peste 100.000 de albine în plin sezon de cules.

O albină lucrătoare trăieşte 35-40 de zile vara, iar cele apărute toamna trăiesc până primăvara, adică 6-7 luni.

3.) Masculii (Trântorii)

Masculii albinelor nu sunt numiţi întâmplător trântori, spre deosebire de masculii altor specii de pe această planetă şi în contrast cu albina lucrătoare, ei au doar două funcţii: mâncare şi sex. Adică să se hrănească bine pentru a fi puternici şi să bată coclaurile pentru a se împerechea cu mătcile.

Se pare că trântorii mănâncă (sunt hrăniţi) doar cu nectar proaspăt, nu cu miere. Aceasta explică de ce ei apar în stup pe la sfârşitul lunii mai şi dispar spre sfârşitul verii, când de fapt nici nu mai sunt necesari.

Cum apar cele trei caste de albine

Primul mod de diferenţiere a celor trei caste de albine constă în faptul că matca şi albinele lucrătoare apar din ouă fecundate, pe când trântorii apar din ouă nefecundate (altfel spus trântorii nu au tată, ci doar mamă).

Al doilea element care produce diferenţierea este alimentaţia primită în stadiul de larvă[2], astfel:

Cum sunt create produsele stupului de către albine

Mierea

Mierea este hrana energetică a albinelor, furnizându-le atât energia necesară diverselor activităţi, cât şi energia necesară să supravieţuiască peste iarnă.

Probabil că puţini dintre dumneavoastră ştiu că, în funcţie de sursa din care se obţine, mierea se împarte în două categorii care trebuie tratate distinct: mierea florală şi mierea de mană.

Mierea din flori

Pentru producerea mierii albinele culegătoare zboară din floare în floare şi absorb nectarul pe care îl depozitează în guşă până când ajung în stup.

Pentru un kilogram de miere adus în stup albinele vizitează 1,5-2 milioane de flori de salcâm sau 4-6 milioane de flori de sulfină sau 6 milioane de flori de trifoi [2 p.186] etc.

În principal nectarul conţine zaharoză (polizaharid) şi glucoză (monozaharid), dar mai poate conţine şi alte polizaharide: maltoza, melitoza, melibioza, trehaloza, rafinoza, dextrine etc. Deoarece polizaharidele nu pot fi absorbite direct în organism e necesară transformarea lor în monozaharide. Acest lucru se produce atât datorită enzimelor prezente chiar în nectar la momentul culesului, dar mai ales invertazei produsă de glandele faringiene ale albinei culegătoare.

Datorită acestor enzime într-o oră 50% dintre polizaharide sunt scindate în monozaharide, iar restul procesului se finalizează în următoarele 24 de ore, astfel încât în miere mai rămâne la final doar 0,5%÷1,3% zaharoză.[2 p.197]

După aducerea în stup a nectarului, prin ventilaţie, este eliminat din el excesul de apă astfel că, în final, mierea va conţine aproximativ: 28÷37% glucoză, 37÷39% fructoză, 5÷11% maltoză, 0,5÷1,3% zaharoză, 17% apă.

După cum vedem, în realitate, mierea nu este digerată de albină deoarece nectarul NU ajunge în stomacul albinei. Nectarul e doar adunat în guşă şi apoi regurgitat în faguri. Altfel spus albina face cu nectarul cam ce face elefantul cu apa: o absoarbe pe trompă, apoi o elimină.

Deoarece zborul albinei culegătoare necesită un consum de energie, când albina respectivă are nevoie de hrană deschide „supapa“ dintre guşă şi stomac, permiţând unei părţi din nectar să treacă în stomac pentru a fi digerat şi consumat.

Concluzie despre mierea florală: având în vedere cele de mai sus, respectiv că nectarul nu e digerat şi absorbit în corpul albinei, ci doar cules, transportat în guşă şi ventilat, mie personal mi-e greu să consider mierea din flori ca fiind produs de origine animală.

Eu personal consider că mierea din flori e un produs vegetal, obţinut cu ajutorul animalelor sau, mai corect spus, al insectelor.

Mai mult, deoarece recoltarea ei, dacă e făcută cu atenţie şi cu grijă, nu implică provocarea de suferinţe albinelor consider mierea ca fiind un produs alimentar obţinut în mod etic şi responsabil.

Mierea de mană

Mierea de mană la rândul ei are două surse din care se obţine: de origine vegetală şi de origine animală.

Mana de origine vegetală este de fapt seva care apare, de obicei primăvara, pe unele plante sub formă de picături. Datorită faptului că aceasta este produsă în cantităţi foarte mici, nu ajunge să fie depozitată în faguri, deci nu aveţi de unde procura miere de mană de origine vegetală.

Mana de origine animală este produsă de nişte insecte parazite (Homoptere) care parazitează anumiţi copaci sugându-le seva.

Ţinând cont că aceste insecte parazite sunt sedentare şi nu au nevoie de multă energie, ele consumă doar o mică parte din zaharurile din seva plantei, însă au mare nevoie de proteine pentru a se dezvolta. Dar din cauză că seva plantei conţine foarte puţine proteine ele sunt nevoite să „filtreze“ mari cantităţi de sevă, surplusul fiind eliminat sub formă de picături dulci care sunt culese de albine.

Concluzie despre mierea de mană: având în vedere că, spre deosebire de albine, aceste insecte digeră, chiar dacă parţial, seva plantei înainte de a o elimina putem spune că mierea de mană are origine animală. Dar fiind că obţinerea ei nu implică suferinţă nici pentru albine, nici pentru insectele care parazitează plantele, putem spune că este un produs obţinut în mod etic şi responsabil.

Cum deosebim mierea de mană de cea florală

Probabil că acum vă întrebaţi cum deosebim mierea din flori de cea de mană? E foarte simplu.

În primul rând după culoare: mierea de mană e foarte închisă la culoare (vezi foto).

Miere de salcâm, miere polifloră,i miere de manăMiere de salcâm, miere polifloră şi miere de mană

În al doilea rând, o să vă spună stuparul. Ţinând cont că mierea de mană se vinde la un preţ mai mare decât cea din flori, deoarece conţine de 20 de ori mai multe minerale şi alte substanţe nutritive, puteţi fi sigur(ă) că dacă stuparul spune că e de mană atunci aşa este. Nu are nici un interes să vă mintă.

În al treilea rând mierea de mană se produce de obicei în pădurile de conifere (brad, molid, pin, ienupăr) unde nu sunt alte flori, deci şansa ca aceasta să fie amestecată cu cea de flori e foarte mică.

Dacă vreţi neapărat să evitaţi mierea de origine animală atunci ocoliţi orice borcan care poartă eticheta „miere de mană“ sau „miere de pădure“.

Polenul şi păstura

Albine aducând polenAlbine aducând polen în stup

Polenul este hrana proteică a albinelor necesară pentru creşterea puietului.

Polenul este cules de albină de pe floare, amestecat cu puţină salivă şi puţin nectar apoi este prins ca un mic ghemotoc pe picioruşele din spate pentru a fi transportat în stup.

Odată depus în faguri polenul suferă unele procese de fermentaţie devenind păstură.

Culegerea polenului se face blocând intrarea în stup cu o plăcuţă care are pe ea orificii astfel încât albina care are polen pe picioruşe să nu poată trece decât dacă renunţă la una din grăunţele de polen. Aceste grăunţe cad într-un sertar de unde sunt adunate de stupar.

Culegerea păsturei se face prin scoaterea ei manuală, cu o pensetă, din fiecare celulă a fagurelui. De aceea şi este mai scumpă decât polenul.

Concluzie despre polen şi păstură: deoarece polenul şi păstura nu sunt ingurgitate şi digerate de albine, ci doar recolate şi transportate eu personal le consider ca fiind produse vegetale, dar obţinute cu ajutorul animalelor.

Mai mult, deoarece recoltarea lor nu implică provocarea de suferinţe albinelor le putem considera ca fiind produse alimentare obţinute în mod etic şi responsabil.

Propolisul

Propolisul este obţinut de albine din mugurii unor plante cu conţinut bogat în răşini şi îl folosesc la dezinfecţia şi lustruirea interiorului stupului.

Fiind un foarte bun dezinfectant şi antibiotic oamenii cel mai mult îl folosesc sub formă de tinctură pentru vindecarea rănilor sau în caz de răceală.

Recoltarea lui de către apicultor se face prin răzuirea ramelor sau a pereţilor stupului.

Concluzie despre propolis: nefiind o secreţie a corpului albinelor, ci doar colectat şi transportat de acestea, consider că propolisul este un produs de origine vegetală, dar obţinut cu ajutorul animalelor.

De asemenea fiind că recoltarea lui nu implică nici o suferinţă din partea albinelor îl consider ca fiind un produs obţinut în mod etic şi responsabil.

Ceara

Ceara este secretată de glandele cerifere ale albinei între a 12-a şi a 18-a zi de viaţă a acesteia şi e folosită la construirea fagurilor.

Ceara de albine nu este aliment, dar e folosită în anumite unguente cu scop cosmetic sau medicamentos.

Concluzie despre ceara de albine: fiind o o secreţie glandulară e evident că ceara este un produs de origine animală, dar fiind că producerea şi recoltarea ei nu implică nici o suferinţă din partea albinelor putem considera că e obţinută în mod etic şi responsabil.

Lăptişorul de matcă

Lăptişorul de matcă este secretat de glandele faringiene ale albinelor tinere şi serveşte drept hrană larvelor de albină lucrătoare şi larvelor de trântor în primele trei zile după eclozare, iar mătcii pe toată durata ei de viaţă.

În mare procesul de producţie al lăptişorului de matcă decurge astfel:

  1. apicultorul lasă acea familie de albine fără matcă
  2. apoi introduce în stup nişte rame speciale care au pe ele multe botci (celule în care cresc mătcile) cu larve în ele;
  3. albinele, neavând matcă, depun din abundenţă lăptişor de matcă în jurul acelor larve pentru a le hrăni şi a obţine o matcă;
  4. după trei zile stuparul scoate ramele cu botci aruncă larvele din ele şi recoltează lăptişorul.

Acest proces repetându-se din primăvară până în toamnă.

Fiind foarte bogat în vitamine, hormoni şi aminoacizi lăptişorul de matcă e folosit în diverse tratamente.

Concluzie la lăptişorul de matcă: fiind o secreţie glandulară a albinei, lăptişorul de matcă este un produs de origine animală şi datorită faptului că obţinerea lui implică stresarea familiei de albine (prin îndepărtarea mătcii) şi omorârea larvelor folosite, NU este un produs obţinut în mod etic şi responsabil.

Apilarnilul

Dacă aţi fost oripilaţi de modul de obţinere al lăptişorului de matcă luaţi o pauză înainte de a citi despre apilarnil.

Apilarnilul este obţinut din larve de trântor, recoltate în ultima lor zi ca stadiu de larvă, împreună cu hrana care se află cu ele în celulă în acel moment. Da aţi citit bine: e vorba de larve tocate împreună cu hrana lor.

Noroc că sunt foarte puţini apicultori care practică acest „sport“.

Apilarnilul e folosit în tratamentul anemiilor şi slăbiciunii, fiind un produs vitalizant.

Concluzie la apilarnil: după cele descrise mai sus cred că e mai mult decât evident că apilarnilul este de origine animală şi că NU este produs în mod etic şi responsabil.

Veninul de albine

Veninul de albine este produs de glandele corespondente ale albinei şi păstrat în punga cu venin care este în corespondenţă cu acul albinei.

Veninul de albine este folosit în componenţa anumitor medicamente, în special antireumatice.

Cel mai răspândit aparat de recoltat veninul de albine constă dintr-o placă de sticlă peste care se pune o folie dintr-un cauciuc special, peste care se pune un grilaj din sârme conectate la curent electric pulsator de joasă tensiune. Acest dispozitiv se pune pe scândurica de aterizare de la intrarea în stup. Când o albină aterizează aici şi atinge două din firele grilajului este electrocutată şi ea, instinctiv, se „apără“ înţepând folia de cauciuc. Astfel veninul injectat de acul ei rămâne între placa de sticlă şi folia de cauciuc de unde este recoltat de stupar.

E evident că o familie de albine „tratată“ în acest mod va deveni foarte repede agitată şi agresivă.

Concluzie la veninul de albine: veninul de albine fiind produs de glandele acesteia este un produs de origine animală şi datorită faptului că obţinerea acestuia implică suferinţă pentru albine NU este un produs obţinut în mod etic şi responsabil.

Alte mituri legate de albine, miere şi produsele apicole

Produsele apicole se obţin prin exploatarea albinelor

Pentru a vorbi aceeaşi limbă să lămurim termenul a exploata. Dexonline.ro ne spune că:

A exploata = însuşirea fără echivalent a unei părţi din munca producătorilor nemijlociţi de către cei ce dispun de mijloace de producţie.

sau că:

A exploataFig. Faptul de a profita, de a trage folos în mod abuziv, a asupri, a prigoni, a oprima, a împila

Ori nici una dintre aceste definiţii nu se aplică relaţiei apicultor-albine.

E adevărat că, datorită necunoaşterii, mulţi au impresia că apicultorul este doar un trântor mai mare, care trece prin stupină doar ca să golească fagurii plini cu miere şi atât. Ceea ce e total fals.

Ori în această relaţie apicultor-albine fiecare parte oferă celeilalte ceea ce ea ştie să facă cel mai bine, iar cealaltă parte nu poate să o facă sau ar face-o cu mult efort. O să enumăr doar câteva:

Dacă vi se pare că acestea sunt „floare la ureche“ vă recomand următorul experiment: renunţaţi la tot ce aveţi, inclusiv la hainele de pe voi şi mutaţi-vă într-o grotă pentru un an de zile. După trecerea acelui an mai stăm de vorbă… Dacă o să mai avem cu cine… Dar sunt convins că nu veţi rezista nici măcar o zi în acest experiment.

Ce oferă albinelor stuparului? Ceea ce ştiu ele să facă cel mai bine şi o fac cu plăcere: miere, polen, ceară, propolis. Observaţi că nu am pus pe listă celelalte produse apicole pe care eu nu le consider ca fiind obţinute în mod etic şi responsabil, şi care oricum sunt recoltate de foarte puţini stupari.

Deci avem exploatare sau colaborare? Primeşte fiecare ceva de la celălalt, sau nu?

Eu zică că această colaborare e vitală pentru ambele părţi. Oamenii ar muri în foarte scurt timp de foame, dacă nu ar exista albinele care să facă polenizarea, iar multe familii de albine ar muri dacă nu ar fi protejate şi îngrijite de stupar.

Albinele au trăit milioane de ani şi fără noi, deci o vor face şi în continuare

Corect… Şi oamenii au trăit milioane de ani în grote şi peşteri, dezbrăcaţi sau înveliţi doar în blănuri, dar nu cred că mai e vreun om întreg la minte care să se întoarcă la acel mod de viaţă.

Toţi preferă să se lase „exploataţi“ de angajatori ca să aibă o casă cât mai mare şi mai frumoasă, maşini cât mai luxoase…

Atunci de ce albinele nu ar prefera schimbul: casă curată şi sigură contra muncă (miere)? De ce ar trebui să se chinuie prin scorburi şi crăpături de stâncă unde clar mortalitatea familiilor de albine e mult mai mare decât într-o stupină?

Şi ar mai trebui să ştiţi că spre deosebire de alte animale care pot fi ţinute cu forţa în lanţ sau în cuşcă, albinele nu pot fi ţinute cu forţa în stup. Dacă le deranjează ceva îşi iau mierea şi pleacă. Ori faptul că nu pleacă de la stuparul „exploatator“… spune mult. Pentru cei inteligenţi.

Pe de altă parte „fără noi“ înseamnă total „fără noi“. Adică ar trebui să ne facem bagajele cu mic, cu mare, toţi cei peste 7 miliarde de oameni, şi să ne mutăm pe altă planetă ca să nu mai interacţionăm cu ele. Şi cum aşa ceva nu se poate, iar noi oamenii suntem fiinţe „civilizate“ şi cu naturelul simţitor imediat tăiem orice pom care are o scorbură pentru că e urât şi „e sursă de boli şi dăunători“. Practic am lăsat albinele fără posibilitatea de a-şi mai găsi un loc unde să trăiască libere. Deci cum ar putea trăi fără noi?

Şi dacă am mai desfiinţa şi stupinele pentru a face pe placul unor vegani (nu a tuturor), ar însemna ca albinele să dispară aproape total şi urmarea imediată ar fi reducerea drastică a producţiei agricole, urmată de foamete la nivel global şi chiar dispariţia oamenilor.

Iată unde duce o gândire simplistă, incapabilă să vadă lucrurile în adevărata lor valoare şi care mai şi pretinde, în mod stupid, că o face spre binele albinelor.

Mierea e hrana albinelor, iar omul le-o fură

Da e hrana lor, dar nu o furăm.

Am arătat mai sus că vorbim de fapt de o colaborare. Ori într-o colaborare 1+1≠2. Într-o colaborare 1+1=3, 5, 10 sau chiar 1000, în funcţie de cât de bine sunt organizate părţile implicate.

Asta trebuie să înţelegem noi oamenii moderni: colaborarea e cea care construieşte şi aduce progresul, nu lupta şi concurenţa. Şi probabil că asta trebuie să învăţăm de la albine.

Ca să fiu mai clar: datorită faptului că stuparul face pentru albine ceea ce lor le-ar cere foarte mult efort, sau le-ar fi imposibil, albinele folosesc resursele astfel economisite pentru a produce miere, polen şi ceară în cantităţi mult peste nevoile lor şi care în mod natural nu ar fi reuşit să le producă. De aceea nu o să vedeţi niciodată o familie de albine „sălbatice“ care să producă 50 kg de miere într-o vară, oricât ar fi culesul de bogat.

Iar stuparul ia de la albine doar ceea ce acestea au produs în plus, tocmai datorită ajutorului adus de el. Deci nici vorbă de furt.

Albinele sunt hrănite cu zahăr pentru a falsifica mierea

Incorect. Nici un stupar întreg la minte nu-şi hrăneşte albinele cu zahăr ca să falsifice mierea, dintr-un motiv foarte simplu: zahărul duce la scurtarea vieţii albinelor şi foarte rapid stupii lui ar deveni extrem de slabi şi ar muri în prima iarnă.

Aceasta nu înseamnă că mierea nu poate fi falsificată cu zahăr, doar că nu aceasta este metoda.

Hrănirile cu zahăr sunt hrăniri de stimulare sau de completare.

În perioadele când culesul de nectar natural este slab (primăvara de exemplu) albinele hrănesc matca mai puţin, aceasta depune mai puţine ouă, familia nu se dezvoltă suficient şi când apare culesul principal (salcâm, tei etc.) stupul fiind slab, de abia îşi adună necesarul pentru el, sau nici măcar atât.

În aceste perioade fără cules stuparul face hrăniri de stimulare pentru a „păcăli“ albinele să creadă că există cules şi implicit matca să depună mai multe ouă. În acest fel la momentul culesului stupul e puternic şi adună miere suficientă şi pentru el şi pentru stupar. Hrănirile de stimulare se fac cu 100-300 g de zahăr pe zi, adică atâta cât consumă albinele pentru hrana lor. Nici vorbă să-l transforme în miere.

Hrănirile de completare se fac în anii foarte slabi d.p.d.v. apicol când albinele nu au reuşit să-şi facă provizii nici măcar pentru ele. Dar acestea sunt riscante deoarece pot duce la moartea familiei de albine înainte de ieşirea în primăvară.

Cineva zicea: „nu mai cumpăr miere de la stuparul X pentru că am văzut la el mulţi saci cu zahăr“. Păi depinde cum a fost anul respectiv d.p.d.v. apicol şi câţi stupi are. Dacă are să zicem 50 de stupi şi le dă, primăvara devreme, 300 g de zahăr/zi pentru stimulare, timp de 30 de zile rezultă: 50 stupi x 0,3 kg zahăr x 30 zile = 450 kg zahăr. Iată unde se duc sacii de zahăr. Pe stimularea albinelor, nu în miere.

Nu vreau să spun că stuparul X e „uşă de biserică“, dar nu judecaţi lucrurile în mod simplist, ci în toată complexitatea lor, unde caracterul omului respectiv e cel mai important.

Mierea zaharisită e falsificată cu zahăr

Incorect. De fapt e exact invers: mierea falsificată NU se zahariseşte.

Avem aici un exemplu de „limbajul dăunează grav sănătăţii“. Adică folosirea incorectă a unui termen ne face să tragem concluzii total greşite.

Mult mai corect e termenul de miere cristalizată.

Cristalizarea mierii e un fenomen natural, care se produce mai rapid sau mai încet în funcţie de tipul de miere, temperatura la care e păstrată, impurităţi (polen, ceară).

La noi cel mai rapid cristalizează mierea de floarea soarelui (cam în 3 săptămâni), iar cel mai încet cea de salcâm (cam în 2 ani).

Sfat: dacă vreţi să fiţi sigur(ă) că luaţi miere naturală cumpăraţi miere cristalizată şi consumaţi-o aşa sau topiţi-o în baie de apă la maxim 39°C.

Pont: cel mai greu se falsifică mierea de salcâm, deoarece e foarte greu să fie „fabricată“ miere atât de transparentă cum este cea de salcâm.

Mierea este 50% vegan şi 50% saliva albinelor

Fals. Albinele adaugă în nectar doar 0,2% enzime necesare pentru convertirea zaharurilor. Adică dintr-un kilogram de miere abia 2 grame sunt enzime adăugate de albină.

Şi e normal să fie aşa: într-un proces enzimele sunt necesare în cantităţi foarte mici.

O să consider mierea „un dar de la albine“ când…

Cineva zicea că „O să consider mierea «un dar de la albine» când va veni o albină să îmi spună: «te rog, serveşte, vreau să trăiesc într-o cutie, să primesc antibiotice şi fum (etc. etc.) doar ca să iţi ofer ţie, omule, munca şi hrana mea tot restul vieţii“.

În primul rând vreau să vă rog ca atunci când întâlniţi o albină care să vorbească şi să vă spună că îi place sau nu ceva, vă rog să o prindeţi foarte repede şi să fugiţi cu ea la televiziune. Ar fi cea mai extraordinară descoperire din biologie, în cele câteva miliarde de ani de evoluţie a vieţii pe această planetă. Vă daţi seama… o albină care vorbeşte…

În al doilea rând cred că am fost destul de clar mai sus, când am spus că vorbim de o colaborare reciproc avantajoasă între stupar şi albine, iar faptul că ele nu îşi iau catrafusele să plece din stupină, arată clar acceptul lor tacit. Sau vreţi un contract scris semnat de ele?… Eventual şi legalizat la notar?…

În al treilea rând l-aş întreba pe cel care a emis această idee filozofică de o profunzime extraordinară: tu de ce accepţi să trăieşti într-o „cutie“, de accepţi ca patronul să-ţi ia o parte din muncă, statul altă parte, primăria altă parte, de ce accepţi să fi vaccinat împotriva voinţei tale, chiar dacă asta îţi face rău? De ce nu te muţi domnule într-o grotă? Nu tu impozite, nu tu facturi la utilităţi, nu tu vaccinuri toxice… Stai aşa… aiurea… într-o „cutie“… Şi te laşi exploatat… De ce?…

Nu cumva pentru că această „cutie“ e curată, comodă şi îţi oferă protecţie? Şi atunci albinele de ce nu ar prefera să locuiască într-o „cutie“? De ce mă rog, o scorbură murdară, rece şi umedă ar trebui să fie mai comodă pentru albine decât o „cutie“ uscată şi curată?

Albinele sunt tratate cu antibiotice

Singurul tratament cu antibiotice se face doar în caz de locă (o boală infecţioasă a albinelor), care e destul de rară. Deci nu există tratamente preventive sau masive cu antibiotice (ca în zootehnie).

Mai rar se foloseşte FUMIDIL B (tot un antibiotic) în tratamentul nosemozei (diaree), însă tratamentul preferat în acest caz este de fapt PROTOFIL-ul, care este un extract de plante.

Aşa că şansa să consumaţi miere cu antibiotice e aproape zero.

Singurul tratament anual şi care se face la toate albinele este împotriva păduchelui varoa. Dar acesta nu este un antibiotic şi având în vedere că acel tratament este acceptat şi în apicultura bio, arată faptul că substanţa respectivă nu ajunge în miere.

Păduchele varoa este un parazit „importat“ din orient. Albinele de acolo au învăţat să se cureţe singure de el, dar fiind că cele din Europa nu au încă această deprindere e necesar să se aplice acest tratament anual.

Mierea e un aliment concentrat

Aşa şi?… De ce un aliment concentrat nu ar trebui consumat?

Oricum mierea nu se mănâncă nici cu lingura, nici cu polonicul. Mierea se foloseşte în cantităţi mici ca îndulcitor natural şi foarte sănătos.

Oricum, în afară de diabetici, mierea nu face rău nici în cantităţi mari.

Iată o persoană care a băut 1,5 kg de miere în douăzeci de secunde (da, douăzeci de secunde) şi nu numai că nu a păţit nimic, dar a şi recidivat şi anul următor a consumat aceeaşi cantitate în 17 secunde. Performanţele şi insistenţele omului se pare că i-a determinat pe organizatori să schimbe regulile concursului din „Cel mai mare mâncător de miere“ în „Cel mai mare mâncător de miere cu… linguriţa“.

Mierea nu e făcută pentru hrana omului

Serios?… Ce înseamnă că nu e făcută pentru hrana omului?

Înseamnă că nu ar fi digerabilă sau ar produce boli celor care o consumă. Ori eu nu am auzit până acum de nici un studiu care să spună că mierea, polenul sau propolisul ar produce boli. Nici unul. Toate scot în evidenţă efectele benefice ale produselor apicole.

E adevărat că mierea e interzisă bolnavilor de diabet şi că persoanele alergice nu pot consuma polen. Dar aceste persoane sunt deja bolnave, nu s-au îmbolnăvit din cauza produselor apicole.

Ca să nu roiască, apicultorul smulge aripile mătcii

Aceasta e o exagerare din mai multe puncte de vedere.

În primul rând nu e vorba de a smulge aripile, ci de tăia vârfurile aripilor mătcii, astfel încât aceasta să nu poată zbura prea departe în caz de roit şi astfel roiul, care nu se desparte de matcă, să fie uşor de recuperat de către apicultor.

În al doilea rând e o practică extrem de rară pentru că poate duce la rănirea mătci, apoi implicit la respingerea ei de către albine şi astfel ai mai multe pierderi decât beneficii. Eu unul nu am întâlnit nici un apicultor care să facă aşa ceva. Dacă vedem un filmuleţ pe Youtube cu asta nu înseamnă că se şi practică.

Fiind că le luăm mierea, albinele muncesc mai mult şi mor mai repede

Încă o dată, repet, ce am spus mai sus: datorită faptului că apicultorul face lucruri care albinelor le-ar lua foarte mult timp, acel timp rămas e folosit de albine pentru a culege nectar mult mai mult decât ar face-o în stare sălbatică.

Deci nu muncesc mai mult, muncesc doar ceea ce ştiu ele să facă mai bine şi cu plăcere. Iar asta prelungeşte viaţa, nu o scurtează.

Tu, dacă ai fi albină, ce ţi-ar place să faci mai mult: să locuieşti într-o scorbură umedă şi friguroasă şi să te aperi de urşi, şoareci şi alţi prădători? Sau să locuieşti într-o „cutie“ curată, apărată şi renovată de altcineva şi tu doar să culegi nectar?

De fapt tocmai datorită colaborării cu stuparul, rata de mortalitate la familiile „domestice“ e mult mai mică decât la cele „sălbatice“.

Singurul mod în care oamenii, dar nu stuparii, scurtează viaţa albinelor sunt pesticidele.

Ce ai zice dacă…

Am găsi la un moment dat un text, în engleză, care spunea aşa: „Ce ai zice dacă ţi-aş pătrunde cu forţa în casă, ţi-aş umple-o de fum, aş omorî «accidental» câţiva membri ai familiei, aş lua orice lucru care consider că nu-ţi trebuie, pretinzând în acelaşi timp că îţi fac un mare favor?“.

Aici trebuie să fac câteva observaţii:

  1. Dincolo de talentul literar al celui care a scris aceasta observăm că e o fiinţă care, pe lingă lipsa cunoştinţelor despre apicultură, vede relaţiile cu cei în jur doar din prisma exploatator-exploatat. Nu e capabil să înţeleagă că în această lume există şi colaborare, chiar între specii total diferite.
  2. Utilizarea fumului nu e obligatorie. Am cunoscut doi apicultori care nu foloseau deloc fumul şi nici nu erau înţepaţi de albine deşi lucrau fără mască.
  3. Referitor la omorârea accidentală a unor albine, l-aş întreba pe autorul acestui text dacă şi-a privit vreodată masca maşinii după o goană într-o seară caldă de vară? Să vadă câte insecte nevinovate au fost omorâte doar ca ea să se poată deplasa dintr-un loc în altul? I-ar trece prin cap să renunţe la maşină din acest motiv? Îmi vine greu să cred asta.Accidentele de automobil au făcut zeci de milioane de victime nevinovate, atât oameni cât şi animale. Nu am auzit până acum de nici un protest împotriva automobilelor. Oare de ce?…

    Omorârea unei fiinţe, fie şi accidental, e un act regretabil, nu vreau să justific în nici un fel acest lucru, dar haideţi să nu fim farisei…

Omul se crede superior, de aceea exploatează albinele

Fals.

Această „exploatare“ (care de fapt e colaborare, aşa cum am arătat mai sus), e de fapt o necesitate vitală.

Ordinea divină de pe această planetă ne obligă să colaborăm cu albinele. Vrem hrană multă? Avem nevoie de polenizare multă. Pentru aceasta nu ne putem baza pe câţiva stupi sălbatici aflaţi la zeci de kilometri de culturile noastre.

Apropo!!! Câţi dintre voi aţi întâlnit un stup sălbatic? Eu nu am întâlnit niciunul în peste 50 de ani de viaţă. Şi am umblat destul pe câmpurile şi prin pădurile din satul meu şi nu numai.

De fapt avem nevoie ca de aer de stupii aflaţi lângă culturi, iar aceşti stupi produc miere, polen, propolis şi ceară. Fără ei am fi muritori de foame… La propriu. Am arătat la începutul articolului de ce.

În aceste condiţii nerecoltarea produselor apicole ar aduce mai multe pagube chiar familiilor de albine, din motive descrise în orice manual de apicultură. Dar cine să citească aceste manuale?… E mult mai uşor să emiţi judecăţi pe Facebook şi să te crezi important pentru că nu „exploatezi albinele“, decât să te documentezi.

Nu ar fi mai bine să ne modificăm chiar valorile noastre morale şi să învăţăm de la albine că nimeni nu e superior altuia, şi că fiecare are locul lui în societate.

Oare nu de aceea ne-a lăsat Dumnezeu aceste fiinţe minunate în preajmă? Ca să învăţăm de la ele că buna organizare şi colaborarea sunt cele care au dus societatea mai departe?

Astea sunt regulile grupului

Am asistat la un moment dat la o foarte lungă discuţie despre utilizarea mierii pe un grup vegan de pe Facebook.

Majoritatea celor implicaţi în discuţie spuneau: „sunt vegan(ă), mănânc miere şi nu văd nici o contradicţie în asta“. Ceea ce mi se pare corect.

Alte persoane spuneau sunt vegană, mănânc miere, dar când public o reţetă scriu: „îndulcitor preferat“. Aceasta e aşa… ca să fim „corecţi politic“. Ceea ce uneori e bine, alteori nu.

Alte persoane aveau un singur argument: „acestea sunt regulile grupului, deci trebuie să te conformezi“. Punct.

Dacă grupul e grada cuiva, e corect. Nici mie nu mi-ar place să-mi vină cineva în curte şi să facă grătare, sau să-mi povestească cum se face cea mai bună friptură.

Dar dacă grupul e suma membrilor şi majoritatea consumă miere, de ce să nu pronunţ cuvântul „miere“? Ca să fiu „corect politic“?

Concluzie generală

Ca o concluzie la acest forte lung articol:

Vrem, nu vrem; ne place, nu ne place; vegani, vegetarieni sau „carnivori“ suntem obligaţi să creştem albine. Fără ele nu există polenizare. Fără polenizare nu există hrană. Fără hrană nu există oameni. Punct.

Produsele apicole se împart în:

Tu ce aiureli ai mai auzit despre albine? Lasă un comentariu, folosind cuvinte decente (prietenii ştiu de ce…), ca să ne minunăm şi noi.

 

Bibliografie

[1] – Călăuza stuparului, 1946

[2] – Stupăritul nou, Constantin Hristea, 1986

Sursa: https://www.fi-eco.ro/cu-luciditate-despre/despre-miere-produse-apicole-luciditate/

 



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Abuzul de încredere: dezvăluiri senzaţionale din culisele unei afaceri cu sănătatea


ATENŢIE! Player-ul postului de Radio Bio Eden Lyfe se deschide automat, la încărcarea paginii. Îl puteţi opri sau îi puteţi ajusta volumul, după preferinţe.

Emisiunea “Responsabilitate pentru Sănătate”, difuzată LIVE, luni, 10 iulie 2017, ora 20, la Radio Bio Eden Lyfe România, a dezbătut cazul neobişnuit al unei paciente decedate în urma administrării unor cantităţi foarte mari de suplimente naturale, la recomandarea unui medic “specialist” al unei companii MLM din România. Un semnal de alarmă pentru toţi oamenii oneşti care au de-a face cu lăcomia unor administratori de firme care îşi pun distribuitorii să vândă produsele, indiferent de consecinţe, doar pentru a câştiga mai mulţi bani…
-Redactor:
NICUŞOR PLOŞNIŢĂ, tehnician nutriţionist, maseur, reflexoterapeut.
-Invitat special:
Gabriel Ilăşoaia, specialist tehnologie bioinformatică
-Editare audio&video:
DIO PRODUCTION STUDIO



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,