Posts Tagged ‘yoga

20 de argumente pentru practicarea continenţei sexuale



Implicând contactul sexual fără ejaculare, dar cu atingerea unui număr nelimitat de orgasme de către cei doi iubiţi (în acelaşi timp sau separat), continenţa sexuală presupune controlul deplin conştient al funcţiei sexuale de către bărbat şi de către femeie. Aşadar, această modalitate de a trăi actul erotic nu se finalizează prin ejaculare la bărbat sau prin descărcare explaozivă a potenţialului creator specific la femeie. Fiind o formă superioară a erotismului, continenţa sexuală permite transmutarea biologică a potenţialului sexual creator în forme superioare de energie vitală, psihică, mentală, spirituală, angrenând unele procese inefabile de sublimare lăuntrică.

Prin realizarea cu succes a continenţei sexuale de către cei doi în cuplu, trăirea amoroasă devine plenară, dispare senzaţia de vlăguire şi somnolenţă care însoţeşte ejacularea, femeia poate atinge de câte ori vrea starea de orgasm, iar armonia de cuplu şi fericirea se amplifică. În concepţia orientală, amorul realizat într-o stare continuă de continenţă sexuală devine o gradată dilatare dătătoare de extaz, în care cuplul expansionează la infinit, depăşindu-şi astfel toate condiţionările limitatoare, notează yogaesoteric.net.

De ce amor cu continenţă?

1. Armonizează în mod rapid şi natural structura corpului. Un act erotic realizat cu continenţă, pe lângă faptul că este extraordinar de plăcut, echivalează cu o oră de jucat tenis sau cu 45 de minute de jogging. În plus, moleculele “anti – stres” (endorfinele) care sunt secretate prin plăcerea sexuală prelungită pot calma ca prin farmec crizele de bulimie. Se poate astfel chiar renunţa la jogging sau la monotonele cure de slăbire, înlocuindu-le cu frenetice jocuri amoroase cu continenţă.

2. Regenerează sângele. De la 15 mişcări respiratorii pe minut în stare de repaus, în timpul jocurilor amoroase realizate cu continenţă, datorită excitaţiei se ajunge la 30 de mişcări respiratorii, iar corpul este mai bine irigat şi oxigenat. Se ard astfel repede aproape toate reziduurile de gaz carbonic şi sângele se regenerează pe cale naturală . Numai 15 minute de amor cu continenţă echivalează cu aproape 75 de minute de jogging.

3. Activează în mod natural şi rapid digestia. După unii cercetători americani, saliva care este schimbată în mod spontan între cei doi iubiţi în timpul jocului erotic realizat cu continenţă facilitează digestia şi are efecte benefice profunde în ceea ce priveşte fortificarea sistemului imunitar. Printre altele, un sărut excitant, prelung face să circule 9 mg.de grăsimi şi 0,45 mg.săruri.

4. Reglează în mod natural menstruaţia şi o diminuează foarte mult, reducând-o la o zi sau două. O viaţă sexuală redusă, dezorganizată şi fără continenţă se traduce deseori în cazul femeii printr-o menstruaţie neregulată, de durată foarte mare (6-7 zile) sau în cantităţi mari şi chiar dureroasă. Din contră, actul sexual realizat mereu numai prin continenţă favorizează printre altele echilibrul hormonal şi implicit reglează în mod natural menstruaţia. Pe de altă parte, studiile de specialitate au demonstrat că femeile care au zeci de orgasme multiple şi prelungite, fără descărcare (aşa cum sunt cele care sunt trăite în timpul actului erotic realizat cu continenţă) secretă o cantitate mare de endorfine şi au menstruaţia foarte scurtă, regulată şi nedureroasă. În cazul practicantelor avansate menstruaţia se suspendă 3-4 luni în şir, iar femeia în cauză se simte minunat şi debordează de energie.

5. În cazul femeilor, continenţa sexuală conduce la creşterea pe cale perfect naturală a sânilor. Sub efectul excitării intense şi al creşterii debitului sanguin, sânii pot creşte în volum pe cale naturală până la 25% în timpul unui act amoros realizat cu continenţă. De asemenea, s-a constatat că sensibilitatea sânilor la atingeri senzuale şi mângâieri creşte foarte mult provocându-i cu uşurinţă femeii senzaţii delicioase.

6. Accelerează tranzitul intestinal. Contracţia profundă şi amplă a muşchilor abdominali în timpul actului erotic realizat cu continenţă provoacă un masaj abdominal complex şi natural, de la suprafaţă la interior, care printre altele favorizează tranzitul intestinal.

7. Tonifică pe cale naturală muşchii abdominali. Făcând dragoste numai cu continenţă intens, adeseori şi timp îndelungat, muşchii abdominali sunt plăcut şi în mod natural puşi în acţiune. Responsabilă de aceasta este mai ales diafragma. Fiind plasat între centura abdominală şi plămâni, acest muşchi important se contractă ritmic şi armonios sub efectul accelerării respiraţiei şi pune astfel în mişcare muşchii abdominali.

8. Îmbunătaţeşte somnul şi face să scadă în mod natural orele care îi sunt necesare. Se ştie că, în general, plăcerea prelungită este un excelent sedativ în cazul bărbatului. Însă ea se manifestă aproape la fel şi în cazul femeii. Aceste extraordinare efecte tranchilizante, liniştitoare şi revitalizante sunt provocate de endorfine.

9. Diminuează şi chiar face să dispară în scurt timp anxietatea. A face dragoste numai cu continenţă face să se trezească destul de repede în noi anumite calităţi deosebite printre care amintim: lipsa stresului, relaxare profundă, buna dispoziţie, euforia, simţul umorului. La originea acestor realizări se află tot secreţia masivă a endorfinelor care apare în momentul orgasmelor fără ejaculare (descărcare). La nivel reflex, mângâierile fac să se manifeste o reală putere de relaxare. Implicând totodată şi o activitate fizică, faptul de a face plenar şi frenetic dragoste cu continenţă permite printre altele eliminarea rapidă a tensiunilor musculare, nervoase şi psihice.

10. Stimulează pe o cale naturală circulaţia sanguină. În timpul excitaţiei sexuale debitul sanguin creşte considerabil atât la nivelul zonelor eorgene cât şi în tot corpul. Arterele se relaxează atunci uşor. De asemenea, plăcerea intensă care apare face ca acestea să se dilate gradat, antrenând astfel o stare de bine general şi de fericire imensă. Experienţa dătătoare de fericire a continenţei sexuale în cuplu permite fiinţelor umane să realizeze prin iubire ceva extraordinar. Cei doi iubiti descoperă fiecare extaziaţi că de fapt componenta biologică a atracţiei faţă de sexul opus nu este reprezentată numai de instinct, ci şi de alte aspecte tainice, energetice, subtile, psiho-emoţionale care sunt integrate în sistemul complex al comportamentului sexual–afectiv-mental. Continenţa amoroasă–sexuală, realizată cu succes un anumit interval de timp face totodata să se trezească şi să se amplifice capacităţile psihomentale ale celor doi iubiţi dincolo de normalitate. Numai prin continenţa sexuală, jocul erotic dătător de fericire se produce pe un plan trans-biologic, cosmizat, fără sfârşit. Realizând mereu continenţa sexuală bărbatul devine superpotent si el poate face de zeci de ori pe zi dragoste, resimţind sute de orgasme fără a ejacula deloc.

11. Luptă pe o cale naturală contra durerii şi suferinţelor fizice. Plăcerea sexuală extraordinar de mare care este trăită în timpul actului amoros realizat cu continenţă face ca pragul de toleranţă la durere sau suferinţă să fie mult depăşit. S-a remarcat astfel că după ce o femeie atinge de 5-10 ori orgasmul fără descărcare ea este, spre exemplu mai puţin sensibilă la înţepătura unei injecţii decât înainte sau la 5 zile dupa acesta. S-a putut astfel verifica efectul profund anesteziant şi s-a constatat în multe cazuri că acest prag de toleranţă poate creşte până la 70 la 2 ore după amorul cu continenţă

12. Echilibrează profund şi durabil, pe o cale naturală tiroida. Hipofiza, “excitată” datorită plăcerii intense şi prelungite şi generând plăcerea, reglează pe o cale naturală activitatea tiroidei. După cum se ştie, atunci când aceasta funcţionează peste nivelul normal suntem agitaţi, înfriguraţi şi avem o stare de devitalizare. Atunci însă când tiroida funcţionează sub nivelul normal apar frisoane, ne confruntăm cu o creştere anormală în greutate şi ne scade foarte mult libidoul.

13. Trezeşte şi dezvoltă “stresul” pozitiv. Micile glande care sunt situate deasupra rinichilor sau cu alte cuvinte suprarenalele sunt stimulate în mod armonios de hipofiză în timpul actului erotic realizat cu continenţă şi astfel produc hormonii “stresului” pozitiv. Primul, adrenalina, este cea care ne excită prompt şi cu putere simţurile în caz de dragoste fulgerătoare. Mai puţin cunoscut, cortizolul ne permite să ne apăram simplu şi rapid împotriva depresiei. Tot suprarenalele secretă, de asemenea, hormonii dorinţei, care sunt numiţi hormonii androgeni. Într-un cuvant, prin amorul cu continenţă sunt din abundenţă secretate aproape toate ingredientele care ne sunt necesare pentru un raport sexual de calitate, care va putea dura ore în şir fără ca bărbatul să ejaculeze absolut deloc şi fără ca femeia să se descarce atunci când atinge de zeci de ori orgasmul.

14. Hidratează pielea foarte bine pe o cale naturală. Plăcerea intensă şi prelungită face să crească secreţia de hormoni estrogeni (hormonii sexuali feminini), ceea ce va avea ca efect faptul că pielea în ansamblu ei va fi mult mai bine irigată, mai strălucitoare, mai elastică, mai suplă şi totodată va prezenta o cantitate mult mai mare de colagen.

15. Întreţine şi îmbunătăţeşte pe o cale absolut naturală memoria. Fiind cartierul general de comandă al sistemului hormonal, hipotalamusul este de asemenea şi sediul centrilor memoriei. Un studiu realizat printre yoghinii din India a demonstrat că actul amoros intens prelungit realizat cu continenţă trezeşte, favorizează şi amplifică anumite procese mentale printre care se află şi memoria. Energia uriaşă care este asimilată în aură în timpul unui astfel de act sexual favorizează foarte mult puterea de concentrare mentală şi facilitează atât procesele de memorare rapidă, cât şi pe cele de lungă durată.

16. Este cea mai bună metoda de contracepţie, perfect naturală. Actul amoros intens şi prelungit care este realizat numai cu continenţă presupune suspendarea nedefinită şi completă a ejaculării şi tocmai de aceea el este o metodă contraceptivă perfect naturală şi foarte sigură. Femeile care practică amorul cu continenţă cu bărbaţi perfect continenţi nu mai sunt stresate de posibilitatea unei sarcini nedorite.

17. Antrenează inima într-un mod perfect natural şi armonios. De la o medie de 70 – 80 pulsaţii pe minut în starea de repaus, ritmul cardiac creşte în mod gradat în timpul fuziunii amoroase realizate cu continenţă până la 100 – 120 de pulsaţii pe minut în timpul fazei de platou (perioada de excitaţie). În momentul orgasmului fără ejaculare (descărcare) se atinge un ritm cardiac de 110 – 130 pulsaţii pe minut. Tocmai de aceea se consideră că amorul cu continenţă este un foarte bun procedeu natural de antrenament cardiac.

18. Favorizează din plin umorul şi trezeşte buna dispoziţie. Euforia copleşitoare care apare şi se menţine zile în şir după actul erotic cu continenţă se explică printre altele prin acţiunea conjugată a doi neuro-transmiţători: serotonina şi dopamina, care sunt secretaţi din abundenţă de hipofiză sub influenţa plăcerii intense şi prelungite. Aceşti neuro-transmiţători energizează în mod natural creierul şi apoi sângele, provocând astfel un dinamism euforic general care este “contaminant” pentru majoritatea oamenilor cu care venim în contact.

19. Decontractă foarte bine muşchii. Atunci când pielea este atinsă şi mângâiată într-un mod foarte agreabil se produce o intensă stimulare care trece mai intâi prin piele, apoi prin legăturile nervoase specifice, pentru a ajunge apoi la un centru motor al măduvei spinării şi al creierului. Prin intermediul sistemului reflex, această stimulare binefăcătoare se repercutează în scurt timp asupra muşchilor care ajung astfel să se relaxeze profund.

20. Ameliorează stările care apar în situaţiile de graviditate. În corpul unei femei însărcinate, inundat de hormoni mai ales în primele luni de sarcină, se induce o creştere a circulaţiei sanguine, în special în partea de jos a abdomenului, ceea ce fortifică şi chiar facilitează reacţia sexuală. Plăcerea în asemenea situaţii este adeseori amplificată prin intermediul contracţiilor profunde şi foarte agreabile ale uterului care este mult mai reactiv în acest caz.

Pentru cei care aţi aflat ca există continenţa sexuală, care este binecunoscută de mii de ani de yoghinii Orientului a venit vremea să vă convingeţi de imensele ei avantaje. Nu uitaţi că întotdeauna în realizarea continenţei sexuale un gram de practică valorează cât tone de teorie.

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Va fi extrădat în România inamicul public numărul unu



Grig

Ieri miercuri,  13 Iulie 2016, ora 14:40 pe fluxul agenției de presă Agerpress am citit:

„Gregorian Bivolaru va fi extrădat – decizie definitivă dată de o instanță din Paris,

Magistrații francezi au decis miercuri definitiv că liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, poate fi extrădat în  potrivit Biroului de presă al Ministerului român al Afacerilor Interne”

Pentru cei ce se întreabă, pe bună dreptate, ce jocuri de culise se ascund în spatele acestei înverșunări, încrâncenări a justiției, a serviciilor secrete și a poliției de a aduce în România o persoană care a fost pusă pe locul 1  pentru România în lista Europol cu cei mai periculoși infractori din Europa, voi urmări să le răspund pertinent în rândurile care urmează. La întrebare cine l-a plasat pe Gregorian Bivolaru pe lista cu euromostwanted se poate răspunde direct. Au fost serviciile și poliția română în urma unei cereri exprese din culise. Site-ul www.eumostwanted.eu are o aplicație care permite tuturor cetățenilor să ofere informații utile și este lansat de European Network of Fugitive Active Search Teams (ENFAST) – o rețea de polițiști din 28 de state membre ale Uniunii Europene specializată în localizarea și prinderea urmăriților internațional, cu sprijinul EUROPOL.

În anul 2004, a avut loc pe 18 martie cea mai mare operațiune din istoria post decembristă (s-ar putea să fi fost deasemenea și antedecembristă) a poliției (miliției) din România și anume, operațiunea de descindere în forță la sediile MISA (Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut) din București. S-a vorbit despre crimă organizată, respectiv de  droguri, armament și  trafic de persoane. Toate aceste acuzații s-au dovedit nefondate și au fost invalidate în justiție. Toate procesele intentate de statul român celor de la MISA au fost respinse de instanțele românești. Singurul care a fost condamnat în acest caz a fost Gregorian Bivolaru la șase ani închisoare pentru întreținerea de relații sexuale cu o minoră, Mădălina Dumitru care, dealtfel, a declarat ulterior, inclusiv în Suedia unde a fost chemată să depună mărturie în fața instanțelor judecătorești din acea țară, că a fost forțată în România să dea o declarație de incriminare a lui Gregorian Bivolaru, fiind lovită cu capul de masă de către procurorul de caz. În urma acestei mărturii și a unei investigații aprofundate făcute de autoritățile din Suedia, lui Gregorian Bivolaru i s-a acordat statutul de azilant politic.

Ulterior, s-a demarat în România un proces pentru „trafic de persoane” în care au fost acuzați 48 de yoghini că au „traficat” 7 reclamanți care au cerut daune de  milioane de euro. S-a pus sechestru pe 70 de imobile. În dosarul trimis în instanță au rămas doar 22 de acuzați. Tribunalul Cluj a decis că faptele nu există și i-a achitat pe toți cei 22 de yoghini. Bilanțul acțiunii a 300 de jandarmi și procurori: o singură declarație luată prin intimidarea unei martore care să poată fi folosită pentru acuzarea lui Gregorian Bivolaru. După cheltuirea a 5 milioane de euro, Gregorian Bivolaru este condamnat abuziv pentru „act sexual cu o minoră”. Reamintim că și aici inițial, într-o primă instanță Gregorian Bivolaru a fost achitat. Abia la instanța superioară el a fost condamnat. Condamnare care nu mă sfiesc s-o spun că s-a făcut la comandă.

Gregorian Bivolaru a fost arestat în Franța în acest an, unde s-a deplasat în principal la un târg de carte, la care se ducea în fiecare an, încă de când se găsea în România.

Rămâne o întrebare fundamentală, pe care orice om și-ar pune-o și la care, eu, cel puțin, n-am găsit un răspuns acceptabil. De ce o persoană care beneficiază de statutul de azilant politic în Suedia de unde, în baza acestui statut, n-ar fi putut fi extrădat,  ar risca și s-ar deplasa în  Franța sau în orice altă țară de unde oricând ar putea fi trimis înapoi în România?

La această întrebare singurul răspuns pertinent îl poate oferi doar Gregorian Bivolaru.

O altă întrebare pe care și-o pune multă lume este aceea. De ce este vânat în acest mod Gregorian Bivolaru?

În continuare afirm doar ceea ce multă lume informată din presa românească știe, deci, există printre jurnaliști suficienți de mulți care cunosc adevărul. Eu doar îl rostesc. Este vorba despre incriminarea fermă, clară și fără nici un echivoc a instituției francmasoneriei, în mai multe cărți care au apărut în România sub semnătura lui Gregorian Bivolaru. Citez din lucrarea „Francmasoneria, misterele dezvăluite ale unei gigantice conspiraţii satanice planetare”, apărută la editura Shambala în anul 1985 în care făcea următoarea referire la această grupare:

„Aproape totdeauna francmasonii INIŢIAŢI ŞI CINICI îi manipulează pe toţi ceilalţi (inclusiv pe membrii creduli ai lojilor lor), cu aparenţa înşelătoare că le vor doar binele şi progresul.”  Când faci asemenea afirmații poți să te gândești la tot ce poate fi mai rău din partea celor pe care i-ai atacat în acest fel.

A mai fost și o conferință publică susținută de Gregorian Bivolaru la Paris în luna februarie (cu ocazia unui târg de carte) a anul 2004 a cărui text integral îl puteți lectura făcând download  aici și care constituie cheia declanșării operațiunilor derulate împotriva lui Gregorian Bivolaru și organizației MISA.

Întrebat de ce a făcut publice aceste informații care l-au plasat în postura de țintă pentru toate acțiunile derulate împotriva sa, Gregorian Bivolaru a răspuns: „Pentru că nu a fost nimeni care să le facă”.

Acea operațiune din 18 martie 2004 (numită de către executanți „Operațiunea Christ”) a costat împreună cu anchetele de rigoare statul român circa 5 milioane de euro. La acestă sumă se adaugă suma de 291.000 de euro despăgubiri pe care statul român este obligat să le plătească cursanților yoga din cadrul MISA ca prejudiciu în baza unei hotărâri definitive și irevocabile dată de CEDO în 26 aprilie 2016, hotărâre pe care o puteți accesa aici, hotărâre devenită executorie pentru statul român.

Structurile masoneriei, cu alte cuvinte masoneria în ansamblul ei, nu uită, nu iartă și nu cruță. Niciodată pentru uitare și deloc în ceea ce privește iertarea și cruțarea. Există o deosebire de nuanță între iertare și cruțare și de aceea am utilizat ambele cuvinte.

Este de notorietate cazul senatorului Antonie Iorgovan care în urma unor declarații pe care le-a dat despre masonerie (vizionați aici) s-a trezit cu un cancer galopant care l-a trecut dincolo. De altfel nu este singurul care de-a lungul timpului  a beneficiat de un astfel de tratament din parte acestor structuri oculte.

Cine se pune cu cine „nu trebuie” se pare că mai devreme sau mai târziu plătește.

Gregorian Bivolaru și MISA s-au găsit la confluența dintre linșajul mediatic, manipularea politică și vendetta masonică.

Gregorian Bivolaru a reușit să-și facă de-a lungul vremii mulți „prieteni” în România. În special  dintre  băieții cu șorțuleț. Este vorba de cei integrați în toate structurile masonice de pe teritoriul acestei țări, dintre care mulți se află în politică, în servicii, în poliție, în cadrul justiției și bineînțeles, în lumea politică. Aici îl avem la loc de cinste pe fostul premier Adrian Năstase, liber în prezent și care presupun că o să privească cu deosebită „simpatie” repatrierea lui Gregorian Bivolaru.

Sincer, n-aș fi scris acest articol dacă în media mainstream aș fi citit măcar parțial, o descriere obiectivă a acestui caz. Astfel este bine să existe și o altă perspectivă decât cea a permanentului linșaj mediatic la care a fost supusă MISA și Gregorian Bivolaru.

Totuși, cine își dorește o informare corectă asupra MISA poate avea acces în momentul de față la  surse obiective de documentare.

Există două cărți tipărite despre mișcarea de yoga din România de dinainte și de după 1989 în care faptele sunt descrise cu deosebită acuratețe datorită accesului nemijlocit la arhivele securității pe care le-a avut autorul acestora. Aici se vorbește inclusiv de implicarea securității în reprimarea mișcării de yoga din România de dinainte și de după 1989. Persoana care le-a scris nu poate fi învinuită de parti-pris. Este vorba de domnul Gabriel Andreescu, cunoscut disident al regimului Ceaușescu. Cele două cărți sunt „Reprimarea mișcării yoga în anii ‘80”, apărută la editura Polirom, Iași, în anul  2008 precum și „MISA. Radiografia unei represiuni”, apărută tot la  Polirom, Iași,  cinci ani mai târziu, adică în 2013.

Nu cred că dacă Gregorian Bivolaru va fi extrădat, își va ispăși integral condamnarea de șase ani în România. Cred și fac această afirmație pe care o susțin aici și anume că asupra lui Gregorian Bivolaru  se vor încerca pe perioada detenției diverse modalități de eliminare  fizică, care vor merge de la tentative directe de asasinat într-un fel sau altul, spre exemplu de către un condamnat de celulă, „indignat” de faptele sale și până la otrăvire și iradiere. Prea mari prejudicii de imagine a creat Gregorian Bivolaru masoneriei din România și nu numai din România, ca să fie lăsat în viață. El trebuie să constituie un model exemplar de răzbunare masonică.

Am un crez profund și anume acela că fiecare dintre noi vom fi judecați mai devreme sau mai târziu de către o instanță supremă care nu este de aici. Justiția pământească are un  relativism  evident. În schimb cea divină este absolută.

Sursa: http://publicnews.info/va-fi-extradat-in-romania-inamicul-public-numarul-1/

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Conspiraţia Gregorian Bivolaru – atacat 15 ani de masoneria din România

Majoritatea il cunoasteti pe acest om, cunoasteti ce s-a tot vehiculat despre el prin mass-media romaneasca, dar cate probe in acest sens sint intemeiate pentru a-l acuza de cele acuzate, nu am vazut inca nimic, probabil se gandesc ce sa inventeze!

 


Acum, acest om, a scris in 1998, o carte intitulat „Francmasoneria o gigantica conspiratie satanista mondiala”

Cartea care l-a costat libertatea pe Gregorian Bivolaru, si-a permis sa atace masoneria! 

Ce este interesant in Romania, este ca cei de la MISA sint cei care scriu articole tot timpul despre pericolul care il reprezinta masoneria la adresa libertatii si democratiei, ca de altfel si asupra libertatii individuale, culmea asta face ca cei de la MISA sa fie ponegriti cam in toate emisiunile de la TV, de catre „jurnalisti” care se jura ca sint echidistanti!

Vreau sa citez niste articole de pe site-ul MISA yogaesoteric.net[1], referitor la toata aceste inscenari asupra lui Bivolaru si despre atacurile asupra scolii MISA:

Conducătorii Francmasoneriei mondiale se folosesc cu abilitate şi viclenie de toţi oamenii şi de toate mijloacele rele pentru a-şi realiza îngrozitoarele lor planuri de dominaţie asupra întregului pământ. Aproape totdeauna francmasonii INIŢIAŢI ŞI CINICI îi manipulează pe toţi ceilalţi (inclusiv pe membrii creduli ai lojilor lor), cu aparenţa înşelătoare că le vor doar binele şi progresul.

 

În repetate rânduri domnul profesor de yoga Gregorian Bivolaru a afirmat că abuzurile la care sunt şi au fost supuşi atât dumnealui personal cât şi yoghinii şi şcoala de Yoga M.I.S.A. sunt motivate de dezvăluirile pe care dumnealui le-a făcut cu mai multe prilejuri privind gigantica conspiraţie satanică planetară francmasonică.

Întrucât domnul profesor Gregorian Bivolaru fost acuzat în repetate rânduri (este evident de cine şi în ce scop) că a inventat această conspiraţie masonică pentru a-şi manipula adepţii, ar trebui să subliniem faptul că dumnealui nu este singurul care a făcut astfel de dezvăluiri şi că toţi cei care au avut curajul să vorbească despre adevărata faţă a masoneriei au avut de suferit, mulţi dintre ei dispărând în condiţii misterioase.

Vă prezentăm în continuare lista celor mai importante lucrări cu dezvăluiri care au apărut sub directa îndrumare şi coordonare a domnului profesor Gregorian Bivolaru prin care erau demascate planurile francmasoneriei.

1. Francmasoneria. Misterele dezvăluite ale unei gigantice conspiraţii satanice planetare.

2. Dezvăluiri senzaţionale referitoare la acţiunile şi planurile satanice ale francmasoneriei mondiale.

3. SIDA şi francmasoneria. Cum a fost cerut, creat şi răspândit virusul HIV de către anumiţi lideri masoni internaţionali (planetari), pentru instaurarea în viitorul apropiat a Noii Ordini Mondiale

4. Semnale şi ordine francmasonice secrete transmise prin presă

5. Revista Francmasoneria – 12 numere

Citind materialele pe care le publicăm în această secţiune veţi înţelege de ce, într-adevăr, este mai mult decât plauzibil faptul că cel sau cei care au curajul să facă astfel de dezvăluiri curajoase, veridice, clare, să fie hăituiţi de către puterea din umbră. Aceste dezvăluiri şochează prin realismul lor. Nu ne mai putem ascunde după deget, să ne facem că nu ştim, să ne spunem că nu ne pasă! Oricine află şi înţelege aceste lucruri şi apoi tace şi se face că plouă devine într-un anumit fel complice la gigantica conspiraţie satanică a francmasoneriei!

Dezvăluirile incendiare făcute de Gregorian Bivolaru [Paris, februarie 2004] .
„Occidentalilor le este frică de spiritualitate, dar nu ştiu că de fapt sunt manipulaţi şi sunt la discreţia unei secte care este cu mult mai puternică şi mai nebunească decât orice altă sectă care a existat vreodată pe această planetă.” Aceste dezvăluiri, făcute într-o conferinţă publică la Paris, în februarie 2004, au reprezentat “picătura care a umplut paharul” din cauza căreia francmasonii au declanşat campania furibundă împotriva MISA, a yoghinilor români şi a lui Gregorian Bivolaru. Citiţi acest articol

Infectarea criminală intenţionată cu SIDA în România. Ştiaţi că… mai mult de jumătate din copiii bolnavi de SIDA de pe întreg globul sunt români? Cum este posibil aşa ceva în condiţiile în care rata răspândirii acestei boli în România la adulţi este mult mai redusă??? În ceea ce priveşte situaţia din România există unele dovezi tulburătoare în privinţa infectării premeditate cu virsul HIV a copiilor. Acest lucru a fost realizat în timpul campaniilor de vaccinări împotriva hepatitei de tip B. Este, de atltfel profund semnificativ faptul că deşi vaccinul împotriva hepatitei de tip B nu a fost suficient testat şi cu toate că, de fapt, campania de vaccinări costă enorm (motiv pentru care Ministerul Sănătăţii din Franţa a refuzat aceste campanii de vaccinări) totuşi Ministerul Sănătăţii din România cu implicarea directă a fostului ministru Iulian Mincu sponsorizat de Rotary Club (care este un satelit al francmasoneriei mondiale) a impus vaccinarea gratuită şi obligatorie a copiilor din România (repetăm, în condiţiile în care virusul nu a fost suficient testat). Citiţi mai multe detalii despre infectarea criminală cu SIDA a copiilor români…

Virusul maladiei SIDA a fost fabricat în laboratoarele americane. MEMORIUL DOCTORULUI HOROWITZ. Evoluţie naturală, accidentală sau premeditare? Cum poate fi interpretată apariţia simultană şi atât de subită a infectării cu virusul SIDA, în urma campaniilor de vaccinare a unor populaţii atât de bine identificate, în zone geografice şi culturale atât de diferite ca în SUA (vaccinarea împotriva hepatitei la homosexuali) sau Zair şi Haiti (campania împotriva variolei)?  Lucrarea lui Dr. Horowitz „Viruşi emergenţi” avansează o ipoteză monstruoasă: virusul maladiei SIDA a fost fabricat cu premeditare în laboratoarele americane, plecând de la experimentele asupra virusului cancerului, la sfârşitul anilor ‘60. Citiţi aici acest articol…

DEZVĂLUIRILE CUTREMURĂTOARE ale unui microbiolog referitoare la viruşii artificiali. MĂRTURIA ZGUDUITOARE A UNUI MICROBIOLOG CARE ESTE ŢINUT PRIZONIER ÎN FAIMOASA ZONĂ 51. Dezvăluirile dcotorului Burisch includ probe indubitabile cu privire la crearea unui virus mortal care urmează să fie răspândit pe ascuns pentru a infecta sute de milioane de oameni şi la existenţa unei secvenţe genetice care serveşte drept semnătură (ceea ce ar dovedi că virusul respectiv a fost creat de om şi provine dintr-un laborator). Există deja viruşi artificiali mortali urmează să fie răspândiţi în mase mari de oameni pentru a reduce populaţia planetei noastre la numai 1 miliard de oameni. Citiţi aici acest articol scris de Gregorian Bivolaru…

februarie 2005
yogaesoteric.net”

Intr-un alt articol preluat tot de pe site-ul yogaesoteric.net[2] despre manipularile odioase din mass-media masonica, despre MISA:

„  Campania deşănţată anti-MISA a mizat preponderent pe… prostia şi credulitatea românilor. Pentru că, vorba aia, nu prea e vorba de un caz juridic documentat, totul a fost aruncat în ograda oprobriului public. Ca să se revolte tot românul şi nu cumva să observe că autorităţile îl cam duc de-a binelea de nas şi îl prostesc în faţă!

Mai ales pentru cei care au fost păcăliţi de campania mediatică anti-MISA, vom oferi o serie de articole care să îi ajute să îşi amplifice coeficientul de inteligenţă.

Elemente pregătitoare. Stiaţi că… ?

1. Mandatele de interceptare şi supraveghere operativ informative ale lui Gregorian Bivolaru au fost date de peste 10 ani pentru că unii prieteni ai domnului Gregorian Bivolaru şi-au permis să vorbească de rău politicienii români… Parchetul a interpretat acest lucru ca fiind propagandă în favoarea statului totalitar care pune în pericol siguranţa naţională!

2. Convorbirile telefonice private cât şi celebra petrecere de la ziua  domnului Gregorian Bivolaru au fost înregistrate de Parchet în baza unei autorizaţii pentru infracţiunile care vizează siguranţa naţională.

3. Sperăm că autorităţile române urmează să editeze un ghid cu acţiunile pe care românii au voie să le facă fără să pună în pericol siguranţa naţională!

4. Deci x şi y influenţaţi de Gregorian Bivolaru, vorbesc de rău pe ministrul Z. Atunci serviciile secrete încep să-l urmărească pe Gregorian Bivolaru timp de 15 ani şi ajung la concluzia că glumeşte la telefon cu prietenii (printre care şi Mădălina Dumitru), motiv pentru care este arestat.

Întrebări pentru cititorii mai inteligenţi din România:

1. Dacă au existat mandate de supraveghere pentru yoghini inclusiv mandate nominale de interceptare telefonică, de ce urmărirea penală s-a început fără să se cunoască numele făptuitorilor (in rem)? Este deci posibil ca securiştii să nu ştie pe cine ascultă de 15 ani?

2. Câte persoane defavorizate (bătrâni, orfani, bolnavi, etc) ar fi putut să fie hrănite cu banii cheltuiţi de către serviciile secrete pentru a asculta şi filma timp de 15 ani viaţa intimă şi privată a mii de persoane care practică yoga?

3. Dacă domnul Gregorian Bivolaru a fost urmărit timp de 15 ani de către serviciile secrete de ce procurorii nu l-au prins în flagrant săvârşind una dintre faptele pretinse? Măcar pretinsa relaţie sexuală cu minora…

4. Anchetatorii l-au urmărit pas cu pas şi l-au ascultat timp de 15 ani pe domnul Gregorian Bivolaru. Deci aceştia puteau să ştie în orice moment unde se află acesta şi ce face. Atunci ei ar fi trebuit să afle şi de presupusa relaţie cu minora. În această situaţie de ce l-au lăsat timp de doi ani să săvârşească o infracţiune şi să o abuzeze pe minoră? De ce nu au venit în ajutorul ei, să o salveze din primul moment şi totodată să-l prindă pe domnul Gregorian Bivolaru în flagrant? În cazul în care Dl. Bivolaru este infractor nu-i asa că şi domnii procurori şi securişti sunt complici  la săvârşirea infracţiunilor de care este acesta acuzat? Nu-i aşa că dacă într-adevăr ar fi vrut să o protejeze pe minoră nu ar fi ascultat indiferenţi cum aceasta este “abuzată” de Bivolaru fără să intervină? Care este de fapt realitatea?

5. De ce oare după miile de înregistrări discutabile şi care sunt depuse de către Parchet în dosarul de instanţă al dl. Bivolaru nu apar dovezi ale săvârşirii altor infracţiuni inventate de parchet pe bandă rulantă?

6. Care este criteriul după care se aleg infracţiunile pe care justiţia română le pune în cârca domnului Gregorian Bivolaru: în ordine alfabetică sau în ordinea în care ele apar în codul penal? Poate avocaţii lui Gregorian Bivolaru vor şti astfel cum să se pregătească pentru noile mandate de arestare care se coc în “ secret”, fără avocat, fără inculpat şi probabil în viitor şi fără judecător! De fapt stimaţii nostri securişti îşi trag puloverul de procuror şi emit mandate visate noaptea pentru domnul profesor Gregorian Bivolaru. Când nu visează mandate, cheltuie banii pe care îi au de la adevăraţii infractori cercetaţi în stare de foarte mare libertate… Aşadar români, nu vă mai lăsaţi în continuare prostiţi! Respectati macar dictonul: “Dă-i, Doamne, românului, mintea de pe urmă…”

7. Nu ar fi fost mai uşor pentru justiţia română să rămână la filozofia marxist leninistă şi să se menţină interdicţia pentru yoga pe care a dat-o Nicolae Ceauşescu? Cui îi convine să fie menţinuţi românii în ignoranţă şi minciună şi să li se vândă nişte gogoşi imense prin intermediul ziarelor şi telviziunilor despre aşa-zise infracţiuni comise de yoghinul Bivolaru, în loc ca aceştia să afle de fapt adevărata realitate din România, adevăratele fraude, furturi de miliarde şi cum statul vrea să ţină populaţia în sărăcie, mizerie şi scandaluri ieftine pentru a putea fi manipulată…

Trimiteţi răspunsurile dumneavoastră pe adresa dialog@yogaesoteric.net
Menţionaţi la subiect „test de inteligenţă”.
Cele mai isteţe şi spumoase replici vor fi premiate!

Indicaţie: Parcurgeţi şi materialul 18 martie 2004 – Marea fumigenă pentru românii creduli şi proşti

19 aprilie 2005
yogaesoteric.net”

Puscariasul si masonul de grad 33 cu toate armele impotriva MISA!

Acest mason nenorocit, care a vandut Romania pe nimic in timpul regimului 2000 – 2004, a privatizat o groaza de fabrici si uzine, si acum zace in puscarie, as spera ca acolo sa-i putrezeasca oasele dar din pacate nu cred ca se va intampla asta!

Preiau un articol tot de pe site-ul MISA, yogaesoteric.net[3] intitulat „Cum au fost romani dezinformati in cazul MISA”:

„Opriţi un om pe stradă. Întrebaţi-l ce părere are despre Şcoala de Yoga MISA. Spuneţi-i în plus că practicaţi yoga şi astfel veţi avea mari şanse să fiţi privit pieziş. Întrebarea firească va fi „De ce?“. „Practica yoga mi-a transformat viaţa în bine, m-a apropiat de Dumnezeu, m-a făcut un om mai bun“, ar spune majoritatea cursanţilor yoga MISA.

Chiar aşa, de ce? Răspunsul este însă mai complex decât pare la prima vedere. Comanda politică a lui Adrian Năstase, înverşunarea campaniilor de presă, prejudecăţile sexuale ale românilor, care jumătate de secol au fost sub întunericul comunist, toate acestea se leagă într-un scenariu bine pus la punct.
Cazul MISA nu este primul caz în care opinia publică este determinată să aibă o imagine diferită de realitate. Modalitatea prin care publicul este manipulat, orientat să gândească într-un anume mod despre un subiect, prin mijoace deturnante – minciună, falsificări -, pentru a servi unor scopuri politice, are un nume consacrat: dezinformare. Iar cazul MISA reuneşte aproape toate elementele unei operaţiuni exemplare în această direcţie. Folosind ghidarea celui care a fost unul dintre cei mai curajoşi şi mai talentaţi analişti ai fenomenului dezinformării, consilier pe lângă serviciile secrete franceze – Vladimir Volkoff – vom analiza pas cu pas cum au fost dezinformaţi românii în cazul MISA.
Studiu de caz
Modul cel mai simplu de a prezenta o acţiune de dezinformare este de a o compara cu o acţiune de publicitate, reţinând diferenţa următoare: aceea că publicitatea se supune „predestinării simple“ – cutare detergent spală mai bine, anumiţi oameni sunt predestinaţi mântuirii; pe când operaţiunile de dezinformare se supun principiului „dublei predestinări“ – comunismul e binele, capitalismul e răul, anumiţi oameni sunt destinaţi mântuirii, iar alţii supuşi damnării.
Iată cum se concepe o operaţiune de dezinformare:
Clientul este cel care beneficiază şi care achită nota de plată, fie cu banii lui, fie cu banii unui protector mai bogat decât el, fie cu bani furaţi poporului sub formă de cotizaţii sau impozite.
În cazul campaniei de dezinformare a cărei victimă a fost MISA, clientul a fost PSD-ul şi Adrian Năstase, fostul prim-ministru din guvernarea anterioară, mason de prim rang. Năstase juca la rândul lui pentru un „client“ mult mai puternic şi influent, dar şi mai ascuns privirilor oamenilor de rând: secta malefică a francmasoneriei.
Existenţa masoneriei şi a planurilor sale diabolice de dominare a întregii lumi este dovedită şi de anumite documente secrete care au ajuns în mâinile „profanilor“. Astfel de documente sunt, de exemplu, Protocoalele secrete francmasonice, care conţin planurile concepute de secole de masoni pentru realizarea visului lor de stăpânire a întregii planete. Protocoalele constau în 24 de procese verbale, încheiate de diferitele secţiuni ale Marelui Congres Masonic care s-a ţinut în Elveţia, la Bâle (Basel), în 1897 şi formează programul masonic de cucerire mondială, program elaborat şi comunicat unor anumiţi „iniţiaţi“, pentru a se păstra o urmă scrisă a acelor convorbiri ultrasecrete. Operaţiunea de dezinformare care vizează MISA respectă întocmai instrucţiunile celui de-al XVIII-lea protocol secret al francmasonilor, care spune că prestigiul persoanelor publice orientate în mod benefic şi divin trebuie să fie în mod sistematic desfiinţat, ca şi fiinţa lor, prin atentate, calomnii, denigrare, sau folosind alte căi ascunse.
Agentul
În publicitate, clientul se adresează unei agenţii specializate. În cazul dezinformării, situaţia e ceva mai voalată. Să analizăm situaţia în cazul MISA. Agenţii de influenţă cei mai importanţi ai PSD şi ai lui Adrian Năstase au fost Ilie Botoş, procurorul general al României, şi Ioan Rus, ministrul de Interne şi membru marcant al PSD. În celebrele stenograme ale PSD, Adrian Năstase, aflat în pregătire pentru campania electorală, cerea miniştrilor de interne şi de justiţie ai PSD din acea perioadă să dea poporului „pâine şi circ“ în cazul MISA. Ioan Rus a ascultat întocmai cererea lui Năstase. Rus afirma public că Gregorian Bivolaru trebuie arestat pentru faptele lui, deşi doar instanţa are dreptul să stabilească vinovăţia cuiva, iar anchetatorii trebuie să plece întotdeauna de la prezumţia de nevinovăţie. Deputatul PSD Raj Tunaru a făcut afirmaţii instigatoare la adresa lui Gregorian Bivolaru şi a MISA chiar în Parlamentul României. De asemenea, şi serviciile secrete au jucat un rol important în operaţiunea de dezinformare. În cele ce urmează vom vedea şi cum anume.
Studiu de piaţă
Nici un agent şi nici un bun dezinformator, demni de numele lor, nu se lansează în acţiune fără să fi studiat ce „produs“ va putea fi acceptat şi cum poate el fi impus publicului consumator.
În cazul MISA, „studiul de piaţă” a fost făcut de către SRI, care ascultă de după revoluţie telefoanele a sute de yoghini, apropiaţi ai lui Gregorian Bivolaru. Gabriel Andreescu declara într-o emisiune TV, cu privire la costurile urmăririi şi ascultării telefoanelor yoghinilor de către SRI, că acestea se ridică la suma de 2 milioane de euro. Mai mult, chiar procurorii care au realizat percheziţiile din 18 martie 2004 au spus sus şi tare că au cel puţin câte un om infiltrat printre yoghini în fiecare ashram. Aşa explicau ei faptul că atunci când jandarmii au năvălit în casele yoghinilor, aveau planurile exacte ale acestor case, numărul de camere şi aşezarea lor.
Yoghinii nu sunt şi nu au fost cu nimic în afara legii. În 14 ani, din 1990 până în 2004, s-au convins de aceasta şi cei care investigau şi supravegheau MISA. Cu toate acestea, se ascultau telefoanele a sute de yoghini, şi sute de informatori făceau rapoarte periodice despre MISA. Scopul nu era însă de a stopa o ilegalitate, pentru că în toţi aceşti ani de urmărire asiduă nu s-a găsit nici o acuzaţie care să stea în picioare. M-am întrebat de multe ori la ce folosesc aceşti ani de muncă titanică a bieţilor securişti. Acum înţeleg că, de fapt, este vorba chiar despre acest studiu de piaţă, care să înlesnească reuşita acţiunii de dezinformare. Altfel spus, ideea era ca românii să fie determinaţi să creadă că MISA este ceva „rău“ şi căutau să vadă de unde pot „apuca“ MISA. Le-au trebuit ani de muncă şi apoi buna colaborare a mass-mediei româneşti pentru a crea în mintea românului ideea că MISA este „omul negru“. Această ipoteză este susţinută de faptul că dosarele în care sunt acuzaţi membrii MISA şi profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, sunt „subţirele“. Timpul va dovedi că toate acuzaţiile aduse celor de la MISA au fost neîntemeiate. Pe ce contau ei? Pe faptul că, teoretic, chiar după ce tribunalul îi va declara „Nevinovaţi“ pe Gregorian Bivolaru şi pe ceilalţi yoghini acuzaţi în aceste dosare fabricate, imaginea MISA va fi tot „la pământ“, pentru că în mintea românului de rând, intoxicat de ziare şi de ştiri, MISA va însemna „urinoterapie şi sex în grup“. Cu toate acestea, neaşteptat pentru masonii care au plănuit cu grijă, pas cu pas, această acţiune de proporţii, MISA a ţinut piept campaniilor mizerabile la care a fost supusă. Chiar mai mult, şcoala de yoga este într o continuă dezvoltare, iar cazul grav de discriminare a yoghinilor din România este tot mai bine cunoscut peste hotare, mai ales după ce profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a primit azil politic în Suedia. Şi un alt fapt pe care dezinformatorii nu l-au luat în calcul este că va veni vremea în care românii nu vor mai înghiţi tot ce li se dă la ştiri şi vor începe să gândească, încetând să mai fie gândiţi.
Volkoff precizează că într-o acţiune clasică de dezinformare publicul este întotdeauna bine cântărit: un ruj de buze nu se vinde la fel ca un computer, nici măcar aceleiaşi femei de afaceri. De asemenea, intelectualitatea unei ţări occidentale nu se dezinformează la fel ca oamenii de pe stradă din Lumea a Treia. Astfel, studiul de piaţă determină obligatoriu alegerea suportului acţiunii de dezinformare căruia i se vor ataşa transmiţătorii acesteia.
Suporturile
În publicitate, suportul va fi făcut în general mai degrabă să surprindă, să seducă, decât să convingă. De exemplu, „Dalb de alb“ este folosit ca slogan pentru a vinde un detergent cu care nu vom spăla doar rufe albe. În dezinformare însă, publicul trebuie să fie determinat nu numai să înfulece, ci şi să creadă. Prin urmare, suporturile dezinformării vor fi unele fapte mărunte, care sunt adevărate sau pretins adevărate şi care sunt ulterior „cosmetizate“ în direcţia dorită de jurnalişti. Astfel, în 2004, televiziunile îi prezentau pe yoghinii care locuiesc în ashram ca pe nişte sclavi. Acele ştiri plecau de la un fapt real: existenţa unui regulament de ordine interioară. Însă „regulile” prezentate de presă nu se regăsesc în acest regulament, ci sunt minciuni inventate de jurnalişti, cum ar fi că yoghinii nu pot pleca din ashram, că nu au voie să ia legătura cu familiile lor, să folosească telefonul, etc. Alt exemplu: în Adevărul, în mai 2006, un titlu mare de ziar era „Copii infestaţi cu HIV în ashramurile MISA“. Afirmaţiile mincinoase ale jurnalistului plecau de la fapte reale – folosirea de către cursanţii MISA în tratarea diverselor boli a remediilor naturiste. De aici, el a „brodat“ restul poveştii, afirmând că s-au acordat tratamente naturiste unor copii bolnavi de SIDA, tratamente care le puneau viaţa în pericol, şi că acei copii locuiau în ashramurile MISA.
Să luam un alt exemplu, al unui suport al dezinformării existent în mai toate materialele prezentate de mass-media despre MISA: sexul în grup. „Yoghinii lui Bivolaru se ocupă doar de sexul în grup şi urinoterapie“, spunea aprins reporterul Ovidiu Oanţă la ştirile Pro TV în martie 2004. Mii de oameni care practică yoga la MISA râd când aud aceste acuzaţii, care sunt pur şi simplu inventate. Incitaţi de ştirile TV, unii doritori de orgii sexuale s-au înscris la cursurile de yoga, dar în scurt timp şi-au dat seama că yoga nu are nimic de-a face cu sexul în grup. Aceste afirmaţii ale jurnaliştilor nu pornesc, de această dată, de la nici un fapt real, dar au în schimb priză mare la public. Ceea ce înseamnă, pentru mass media, un obiectiv îndeplinit: audienţă.
Transmiţătorii
În publicitate, transmiţătorii sunt cuvântul şi imaginea transmise de mass-media. Faţă de publicitate, unde este suficient un singur transmiţător, în dezinformare sunt indispensabili mai mulţi transmiţători, deoarece dezinformatorii caută mereu un complice, în general inconştient, care va putea deveni ţapul ispăşitor al operaţiunii în cazul în care aceasta nu reuşeşte.
În cazul MISA, transmiţătorul de bază a fost mass-media. Totuşi, jurnaliştii români care au scris despre MISA erau conştienţi că realizează grave încălcări ale codului deontologic. Ca imagine de ansamblu, presa românească urmează, apoape fără excepţie, aceeaşi linie a „educării“ poporului român prin distrugerea credinţei în Dumnezeu, a optimismului, a ordinii, a bunului simţ, prin acceptarea unor situaţii de viaţă nefireşti drept normale.
Tema
Agenţii publicitari ştiu că orice campanie trebuie să aibă o temă cât mai simplă posibil. Se va spune că detergetul cutare costă mai puţin sau că spală mai bine, rareori ambele în acelaşi timp.
În toate campaniile de presă duse împotriva MISA se spunea că la această şcoală de yoga se fac orgii sexuale, sex în grup, urinoterapie, etc. Pe scurt, tema acestei campanii a fost aceea de a-i echivala pe yoghinii MISA cu o sectă în care se fac orgii sexuale. Absurdul acestei teme nu a avut nici o importanţă. MISA nu este o sectă, iar orgiile sexuale există doar în minţile bolnave ale jurnaliştilor.
Un studiu despre MISA realizat de preotul Karl Eryk Nylund, unul dintre cei mai mari experţi europeni în domeniul sectelor, demonstrează că MISA nu este o sectă. Nylund afirmă că yoga, care nu ţine de o religie anume, poate fi privită ca periculoasă în ţările creştine, mai ales în cele predominant ortodoxe, cum este România.
Cum s-a ajuns totuşi la ideea de orgii sexuale? În urma amplului studiu de piaţă realizat în cazul MISA, dezinformarea a exploatat faptul că, odată cu practica yoga, se transformă fundamental viziunea oamenilor asupra sexualităţii. Continenţa amoroasă este o adevărată revoluţie sexuală. Sacralizarea actului amoros – practicată de yoghini – este răstălmăcită de presă, care foloseşte sensibilităţile şi prejudecăţile românului, traumatizat de anii grei de comunism.
Tratarea temei
Pentru a-şi trata tema, publicitatea se limitează la a repeta fără să obosească anumite sloganuri şi imagini.
În cazul dezinformării însă, tema poate fi tratată în mai multe moduri:
– fie nedifuzând o informaţie: astfel, MISA face mitinguri de trei ani, săptămânal, prin care reclamă abuzurile la care au fost supuşi yoghinii, dar ziariştii nu prezintă în nici un fel aceste evenimente;
– fie difuzând o informaţie incompletă: de exemplu, dintr-un interviu acordat cu ani în urmă de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru postului Pro TV, interviu de aproximativ 30 de minute, s-au folosit doar cele câteva secunde în care acesta vorbea despre urinoterapie;
– fie prin informaţii subiective sau false, modalitate de tratare a temei care a fost folosită de cele mai multe dintre ştirile şi articolele despre MISA.
Vom analiza în paragrafele următoare ştirile posturilor TV despre MISA, din perioada martie-aprilie 2004.
Comentariile, atât în publicitate cât şi în dezinformare, trebuie să fie exprimate într un limbaj accesibil publicului, care să ajungă la ţintă fără a trece prin nivelul inteligenţei, explică Volkoff. Atât în publicitate cât şi în dezinformare, dacă tema e mai mult emoţională decât raţională, are şanse mai mari să fie acceptată. De exemplu, atunci când un bărbat vede o reclamă la o maşină scumpă, în care apar mai multe femei frumoase, va dori să aibă respectiva maşină pentru ca astfel să fie înconjurat de femei atrăgătoare.
Cutiile de rezonanţă
În publicitate, aceste aşa-numite „cutii de rezonanţă“ sunt în primul rând mijloacele prin care se difuzează sloganele publicitare, şi în al doilea rând chiar publicul care le receptează şi uneori le repetă în viaţa de zi cu zi. Slogane bine cunoscute sunt „Let’s Make Things Better“ [Hai să facem lucrurile mai bine], de la Philips, sau „Spune pe bune“ de la Sprite. În dezinformare situaţia e mult mai complexă. Tema, echipată cu suporturile ei, este încredinţată unui agent de influenţă, care va găsi calea să o facă să ajungă la public. Cum ar fi de exemplu să i-o transmită unui prieten ziarist ca pe o informaţie secretă. O singură cutie de rezonanţă nu este de ajuns pentru a duce la bun sfârşit o operaţiune de dezinformare. Trebuie ca tema simfoniei dezinformatoare să fie reluată de toată orchestra, ceea ce nu e atât de dificil pe cât s-ar crede, deoarece mijloacele de informare au tendinţa de a se copia unele pe altele. Lucru verificat în operaţiunea MISA de fapul că aceleaşi minciuni erau repetate de toate ziarele şi toate televiziunile.
Ţinta
Ţinta este prin definiţie opinia publică. De aceea, succesul dezinformării este direct proporţional cu neştiinţa populaţiei asupra unui subiect dat şi cu prejudecăţile sale asupra acelui subiect.
Yoga este un subiect despre care românul nu poate spune multe. Nici chiar dacă ar fi citit cărţi despre yoga nu ar putea afirma că „ştie el ce e aia yoga“ pentru că yoga este o disciplină eminamente practică. Pe de altă parte, scandalul Meditaţiei Transcedentale din anii 1980 şi apoi interzicerea pe timpul regimului comunist a practicilor yoga, au făcut printre altele ca, la noi în ţară, yoga şi implicit MISA să fie privite cu suspiciune.
Satanizarea
Cel mai folosit procedeu prin care opinia publică este dezinformată în legătură cu un subiect dat este satanizarea, care constă în a spune cât mai multe lucruri rele despre inamicul potenţial, adeseori într-un mod absolut gratuit şi pe baza unor suporturi false ale dezinformării – informaţii false, declaraţii false, fotografii false.
Antena mincinoasă
Iată cum a aplicat presa românească acest procedeu de satanizare în cazul MISA –   Gregorian Bivolaru. Crainicii postului Antena 1 anunţau cu patos în zilele de 18-19 martie 2004 că: „autorităţile au declanşat cea mai mare acţiune de depistare a traficului de persoane din Capitală şi aşa au ajuns la membrii Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut, condusă de Gregorian Bivolaru. Peste 300 de procurori şi poliţişti au descins în mai multe imobile din Capitală reuşind să reţină zeci de persoane şi să confişte cel puţin 3 camioane de casete cu conţinut pornografic, reviste erotice, droguri şi calculatoare folosite pentru video-chat-uri erotice. Surse judiciare susţin că organizaţia este implicată şi în traficul de droguri şi de arme.“ Să le luăm pe rând. Aşa-zisul trafic de persoane se referă de fapt la alegerea liber consimţită a unor practicanţi yoga de a locui în aşezăminte spirituale şi de a practica o formă milenară de yoga: karma yoga. Cele trei camioane cu casete cu conţinut pornografic erau de fapt pline cu casete care conţineau înregistrările cursurilor de yoga. Acuzaţiile de trafic de droguri şi de arme, lansate de procurori în exces de zel, au fost uitate încă de a doua zi după descinderi, când oficialii au revenit spunând că în cazul MISA se pare că este vorba de infracţiuni de evaziune fiscală. Tot la Antena 1, reporterul Sorin Ovidiu Bălan anunţa aproape strigând în 18 martie 2004: „Azi la orele 7 s-a declanşat cea mai mare operaţiune împotriva traficului de droguri şi a traficului de fiinţe umane din România post decembristă.“ Acelaşi reporter declara după doi ani, în emisiunea „Miezul Problemei“ de pe Naţional TV, că MISA şi Gregorian Bivolaru nu se fac vinovaţi de infracţiuni şi că ar trebui, înainte să sărim să acuzăm, să facem distincţia între ce e ilegal şi ce e imoral. Revenind la Antena 1, vă mai prezentăm o serie de minciuni prezentate drept adevăruri la ştirile din martie 2004: „Jandarmii au încercat să intre pe ferestre, geamurile erau blindate, aşa că au spart uşile cu berbecii,“ spuneau reporterii Antena 1. Adevărul este că în ashramurile MISA nu există geamuri blindate, nici măcar geamuri termopan. Cele mai multe uşi care au fost sparte, erau deschise ori aveau chei. Însă jandarmii au preferat să distrugă tot ce întâlneau în cale, iar atunci când un yoghin din casele asediate l-a rugat pe procurorul care superviza percheziţia să nu mai spargă uşile pentru că sunt deschise, iar dacă sunt încuiate există chei pentru ele, s-a trezit târât de păr pe scări şi lovit cu bocancii de către jandarmi.
Fals şi absurd
Iată alte minciuni prezentate de către Antena 1 în acele zile: „Ancheta şi probele sunt foarte clare, spun procurorii. Pe aceste casete se vede foarte clar că Gregorian Bivolaru a întreţinut raporturi sexuale cu persoane mai mici de 18 ani, cu fete care făceau parte din gruparea MISA.“ De fapt, imaginile despre care vorbesc cei de la Antena 1 îl prezintă pe Gregorian Bivolaru stând nemişcat pe un scaun, fiind prezent la un spectacol în care participanţii sunt îmbrăcaţi în costume de baie. „O altă probă foarte importantă şi foarte inedită este un jurnal al lui Gregorian Bivolaru. În acest jurnal, liderul spiritual al grupării MISA povesteşte despre experienţele sale sexuale cu tinere. Toate aceste probe şi Gregorian Bivolaru vor pleca de aici la Parchetul Curţii de Apel, în faţa unui judecător.“ Acest jurnal este o invenţie, el nu există în realitate. Minciunile continuă: „În comunităţi închise, în care accesul nu este permis decât iniţiaţilor, se practică sexul în grup sau urinoterapia“; „astfel, este binecunoscut faptul că yoghinii lui Bivolaru se laudă cu practica sexului ezoteric – mai pe înţelesul tuturor este vorba de sex în grup – fiind cunoscute cauzele în care femeile membre ale organizaţiei întreţin relaţii sexuale cu până la 35 de bărbaţi fiecare!“ La fel de absurdă este şi declaraţia că „sumele care se învârt în aceste afaceri ale traficanţilor de carne vie şi droguri, sunt de domeniul incredibilului. Mafioţii câştigă săptămânal milioane de dolari. Procurorii şi poliţiştii suţin că acţiunea în forţă va continua, urmând să fie făcute zeci de arestări“. Faptul că aceste acuzaţii mincinoase au fost retrase a doua zi chiar de către procurori, care au revenit spunând că în cazul MISA este vorba de infracţiunea de evaziune fiscală, nu a împiedicat ca dezinformarea să îşi atingă ţinta.
Instigare la ură şi violenţă
Haideţi să vedem cum a tratat Pro TV-ul acest subiect în martie 2004. Reporterul Ovidiu Oanţă anunţa la ştirile de la ora 19, în ziua descinderilor: „Coordonată de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, investigaţia vizează în primul rând desfiinţarea unor reţele de traficanţi de droguri şi de prostituţie, suspectate că ar avea legături cu mişcarea condusă de Bivolaru.“ Andreea Esca spunea a doua zi: „Descinderi în forţă ale jandarmilor, o lume ascunsă în spatele unor fanatici şi multă pornografie, sunt primele rezultate ale anchetei declanşate de procurorii bucureşteni care vizează MISA, condusă de Gregorian Bivolaru.“ Falsificarea realităţii respectă stilul patetic al ştirilor Pro TV: „Procurorii ne-au dezvăluit astăzi că în urma acestor descinderi au fost confiscate nu mai puţin de 5 camioane de materiale pornografice şi aparatură folosită pentru video-chat. Şi când spun materiale pornografice mă refer la câteva mii de casete video şi DVD-uri cu filme pornografice, la câteva mii de reviste de gen, dar şi substanţe afrodisiace folosite de actorii care turnau filme pornografice.“ Ca să învingă în topul audienţelor Antena, cei de la Pro TV inventează şi când vine vorba de „capturi“: „S-a ridicat o cantitate importantă de bijuterii, vreo zece kg de aur, de asemenea este vorba despre armament, şi nu în ultimul rând s-au găsit câteva substanţe suspectate a fi droguri. Procurorii susţin că au de-a face cu una dintre cele mai mari reţele de traficanţi de carne vie din România, care are legături cu ţările occidentale, cum ar fi Olanda, Belgia şi Japonia.“ Cele trei camioane de care aflam la Antena au devenit cinci la Pro TV. Aşa-zisele materiale pornografice sunt cursurile de yoga. În plus, la Pro TV aşezămintele spirituale au devenit şi studiouri de filme porno.
Procurorii au vorbit în 18 martie despre acuzaţia de trafic de droguri şi trafic de persoane, însă nu ei, ci reporterii au minţit cu tupeu, afirmând că s-au confiscat din ashramurile yoghine armament şi droguri – şi asta în condiţiile în care yoghinii nu consumă nici măcar cafea sau tutun, iar non-violenţa este un princiu moral de bază în practica yoga. Lucrurile sunt însă mai grave, pentru că ştiriştii îi prezintă pe toţi practicanţii yoga drept bolnavi psihic şi instigă la ură şi violenţă. Ovidiu Oanţă este cel care spune: „închis în 1977 pentru multiplicare şi răspândire de materiale pornografice, devenit mai apoi guru, Gregorian Bivolaru înfiinţează în 1990 MISA. Are acum în jur de 100.000 de adepţi, mulţi dintre ei bolnavi psihic“; sau: „adepţii lui Bivolaru practică sexul în grup sau îşi beau urina sfătuiţi de guru“; „în aproape toate cărţile imprimate la tipografiile mişcării punctele de atracţie sunt sfaturile pentru urinoterapie, sex în grup, dar şi fotografii erotice“; sau: „anchetatorii spun că organizarea mişcării este de tip paramilitar“. În tabăra de la Herculane din 2006, corespondetul special Antena 1, Mile Cărpenişan, a venit pregătit pentru situaţii de conflict. După ce a ajuns pe platoul unde se organizează spiralele a întrebat uimit: „Dar ce au ăştia cu voi? Că eu nu am văzut niciodată aşa oameni paşnici…”
Tehnica maniheismului
Cel mai grav este însă că prin ştirile TV şi articolele din ziare, mass-media a instigat la ură şi violenţă împotriva yoghinilor. Iată ce declara Emanuel Isopescu în 20 martie 2004 pe Realitatea TV: „Nenorocirea e că în clipa de faţă este un meci între 20 de milioane de români şi 78 de mii de adepţi MISA. N-are nimeni dreptul să spună că Bivolaru e nevinovat până când justiţia nu s-a pronunţat. Sigur, orice român care se uită la televizor i-ar strânge gâtul, nu ştiu cum să vă spun, cu decenţa necesară, nu cu ofensivitate.“ Aceasta este exemplificarea clară a unui alt procedeu folosit în dezinformare, numit maniheism, altfel spus crearea a două tabere, a celor buni şi a celor răi.
Aceleaşi acuzaţii au fost vehiculate pe toate posturile TV, cu diferite inflexiuni ale vocii. La Prima, de exemplu, cele trei camioane de la Antena şi cinci la Pro TV erau… unul singur. „Ei sunt acuzaţi de proxenetism, trafic de droguri şi distribuire de materiale pornografice pe Internet. Oamenii legii au umplut la propriu un camion cu materiale incriminatoare.“ Prezentatoarea de ştiri, Cristina Ţopescu, anunţa arătându-se îngrozită: „organizaţie de tip sectanto-paramilitară, oameni care şi-au părăsit familiile – aşa este văzută de afară MISA“. Acum, după trei ani de la acele ştiri, ne permitem să zâmbim, dar este grav că se poate afirma cu atâta seninătate că o şcoală de yoga care promovează nonvioleţa e o grupare paramilitară. Tot la Prima, în noaptea când Gregorian Bivolaru a fost pus în libertate, deputatul PSD Raj Tunaru declara: „eu cred că nu a fost arestat până acum deoarece printre adepţii lui, printre zecile de copii pe care i-a ademenit, minţit şi drogat cred că se află şi copii din lumea influentă: Procuratură, Poliţie, Justiţie şi nu numai. Unele guri rele sau zvonuri rele vorbesc că şi printre noi, printre parlamentari s-ar putea să fie o influenţă.“
Nici Realitatea TV nu a stat deoparte: „Procurorii au pe masa de lucru mai multe plângeri ale părinţilor membrilor MISA, din care rezultă că băieţii şi fetele lor sunt drogaţi pentru a sta departe de familie. Cei implicaţi în organizaţie pot fi acuzaţi de sechestrare de persoane.” Acesta a fost o altă acuzaţie care s-a dovedit a fi inventată în goana după audienţă. Propriu-zis, nu există astfel de plângeri, la fel cum nu există cazuri de copii care să fie ţinuţi departe de familie. În ce priveşte drogurile, la percheziţiile din 18 martie 2004 nu s-a găsit nici un miligram de substanţe stupefiante în casele yoghinilor. „Procurorii anchetează şi acuzaţiile de prostituţie, existând bănuiala că unii oameni dau bani pentru a participa la orgiile sexuale organizate de guru.“ Iată cum cei de la Realitatea TV au venit cu ceva în plus – pe lângă invenţiile legate de sexul în grup aceştia au mai găsit ceva – sexul în grup cu plată. În goana după un subiect exclusiv, repoterii Realităţii mint în continuare fără ruşine: „Vecinii au cunoştinţă şi de un deces suspect al unui adept pe care membrii mişcării l-au ascuns de ochii Poliţiei“, se spunea la ştiri în 24 martie 2004. Nu a existat nici un caz de deces în ashramurile MISA.
Fără sutien
Postul naţional de televiziune, care pe atunci se numea România 1, a prezentat şi el subiectul, cu mult patos. De observat sunt o serie de comentarii ale reporterilor. Prezentând mitingul spontan al yoghinilor de la Institutul de Medicină Legală, reporterul România 1 spune: „Cele mai multe dintre tinere, aproape 30, au ajuns la IML în jurul orei 16:00. Toată lumea a remarcat că nici una dintre ele nu purta sutien.“ Un material „senzaţional“ este prezentat în 26 martie 2004: „Membrii Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut trăiesc în condiţii vecine cu sclavia. Cei care locuiesc în comun, în aşa numitele ashram-uri, nu au voie să părăsească locul, să folosească telefonul sau să vorbească cu familia. Acest stil de viaţă reiese dintr-un regulament de ordine interioară. Citind regulamentul de ordine interioară al unui astfel de ashram rămâi şocat că în secolul XXI mai există astfel de reglementări care ne duc cu gândul la vremurile sclavagismului. Diferenţa este de data aceasta că oamenii care acceptă astfel de reguli trăiesc în mileniul al III-lea şi că se presupune că sunt oameni cu capul pe umeri.“ Cu toate acestea, organizarea unui ashram este mai puţin strictă decât, de exemplu, organizarea unui cămin studenţesc.
Psihoză
În acele momente, presa românească a dat dovadă de o totală lipsă de obiectivitate şi corectitudine. Un element care a funcţionat în favoarea dezinformării a fost concurenţa acerbă dintre cele două posturi care la acea vreme ocupau primele poziţii în clasamentul audienţelor: Antena 1 şi Pro TV. Reporterii au făcut grave greşeli deontologice: nici o informaţie primită de la procurori nu a fost verificată, ba mai mult, de „amorul artei”, de multe ori reporterul mai inventa câte ceva, ca ştirea să fie şi mai picantă. În nici o ştire nu este cerut punctul de vedere al MISA. În discuţiile purtate neoficial, mult după evenimente, cu reporterii care în martie 2004 au satanizat MISA, aceştia recunosc că în câteva zile şi-au dat seama că yoghinii nu reprezintă nici un pericol real şi că tot acest circ are un alt scop. Ei spun însă că în acele zile era o nebunie şi dacă nu difuzai informaţia primită de la procurori, urma să o difuzeze postul concurent. De aceea, devenise mai important să nu pierzi nici o ştire pe care putea să o dea un alt post TV, decât să prezinţi realitatea.
Să nu mai spunem că procurorii nu au voie să facă publice probe din dosarele în cercetare. Deşi MISA a sesizat la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) aceste grave încălcări ale procedurii de către procurori, răspunsul primit de la CSM afirma că yoghinii au fost cei care au dat televiziunilor imagini de la percheziţii şi, mai mult chiar, că tot ei şi-au înscenat abuzurile pe care le reclamă!
Aceste campanii de presă agresive au creat în rândurile publicului o adevărată psihoză, dezinformarea atingându-şi astfel obiectivul. Dezinformatul devine, în mod inconştient, la rândul lui dezinformator. Sunt multe cazuri de persoane foarte înverşunate împotriva yoghinilor şi a MISA doar pentru că „au văzut ei la televizor“.
Trebuie să se reţină clar că dezinformarea nu se adresează decât la suprafaţă inteligenţei publicului. În profunzime, ea se adresează sensibilităţii acestuia, la toate nivelurile sale – al inimii, al sexului -, pasiunile fiind întodeauna mai puternice la om decât convingerile. Şi ce anume a fost speculat cel mai mult în această campanie dacă nu chiar latura sexuală?
Timpul a trecut şi scandalul care ţinea prima pagină a ziarelor s-a stins, dar nu a fost uitat. Campania de dezinformare a folosit mijloace atât de iraţionale, încât unii oameni cu scaun la cap au început să-şi pună singuri întrebări. Căutând, au aflat şi răspunsuri. Printre aceşti oameni au fost şi reporteri, care au mai spălat din obrazul colegilor de breaslă. Emisiunile Reflector în care se trata subiectul MISA, difuzate de postul naţional de televiziune la sfârşitul lunii februarie şi la începutul lui aprilie 2006, au reprezentat un mare pas către aflarea adevărului despre MISA.
Astăzi, cei mai mulţi dintre reporteri au uitat acele vremuri în care MISA era „vânată“. Gregorian Bivolaru are de la începutul anului 2006 azil politic în Suedia. Şcoala de yoga MISA îşi continuă activităţile. Jurnaliştii se mai înghesuie doar când yoghinii realizează câte o nouă spirală, şi fac eforturi serioase să ne convingă de bunele lor intenţii.
Citiţi şi:
Masonii s-au dat de gol ca artizani ai campaniei anti-MISA!
Chiar înainte de audierile de la Stockholm masoneria română dezgroapă regi morţi pentru a invoca sprijinul fraţilor suedezi

yogaesoteric
mai 2007″

Acum voi fi acuzat de unii bolnaviori care prin insasi mentalitatea lor antica, sint predispusi sa fie in religiile iudaice, care imi vor zice ca am preluat numai surse de la MISA. Tocmai de aceea, voi prelua o stire dintr-un ziar care nu are nici o treaba cu MISA, dar care ca si mine si ca si altii cu mintea deschisa, se intreaba „daca exista intr-adevar o proba, macar una care sa-l incrimineze pe acest Bivolaru?” Ce credeti ca raspund autoritatile? De fapt, nu raspund nimic, oare de ce?

Citez articolul de pe site-ul ziuanews.ro[4] intitulat „Spirala Dubioasa”:

„Conferinta de presa pe care a organizat-o, ieri, Parchetul mai mult a incurcat lucrurile in cazul MISA, decat le-a lamurit. La sfarsitul saptamanii trecute, procurorii le-au cerut ziaristilor sa aiba rabdare cateva zile, dupa care le vor pune la dispozitie probe zdrobitoare. Ziarul nostru a acordat acest termen de gratie anchetatorilor, asteptandu-se la dezvaluiri incendiare. Dezvaluirile nu s-au produs. Am fost informati doar ca s-a urnit o ancheta penala impotriva a trei membri MISA si ni s-a spus, generic, ca problema in chestiune aduce atingere sigurantei nationale. Atat.

Mai mult n-am obtinut de la procurori pe motiv ca sunt informatii clasificate. Nu am aflat nici daca procedura folosita de politisti: geamuri si usi sparte, arme puse la tampla unor fete – chiar daca or fi prostituate, desfasurari impresionante de forte etc. se justifica. Pana la proba contrarie, opinia generala a ziaristilor a fost ca desi operatiunea a debutat in forta, probele descoperite in urma perchezitiilor nu sunt suficiente pentru a conduce la decapitarea miscarii spirituale. Procurori si politisti incercand acum sa insaileze un dosar de urmarire penala doar pe baza unor poze cu Bivolaru dezbracat in prezenta unor tinere asisderea, precum si a unor casete video si reviste pornografice. Studiind cu atentie Legea Pornografiei, aceste fapte sunt, deocamdata, contraventii, amendate cu sume cuprinse intre 50.000.000 si 250.000.000 de lei.

Ma rog, se pot inaspri, devenind infractiuni, condamnate intre 1 si 3 ani inchisoare in cazul cand se face dovada ca s-au folosit minori. Ziarul nostru nu poate fi banuit de favoritism in cazul Bivolaru. ZIUA a dus campanii dure impotriva sectei lui Gregorian Bivolaru, condamnand practicile degradante si alienante pe care aceasta le promoveaza. Tot ZIUA a fost cea care a cerut in repetate randuri autoritatilor sa se sesizeze si sa declanseze o ancheta serioasa. Dar actiunea declansata acum de Politie si Procuratura este departe de a dovedi seriozitate. Pare mai curand un spectacol ieftin destinat sa ia ochii opiniei publice: descinderi cu mascati inarmati, usi sparte cu berbeci, pistoale si pusti puse la tampla celor surprinsi in locuinte si culcati pe burta, reviste si casete video cu materiale pornografice filmate ostentativ de operatorii Procuraturii.

Nici o infractiune nu s-a descoperit. Se vorbeste de lucruri grele, de crima organizata, de trafic de persoane, dar nici o proba.

Doar sugestii si insinuari. Si un dispret pentru drepturile unor cetateni care, pana ce nu vor fi dovediti, sunt nevinovati. Ca si un dispret pentru contribuabil, caruia nu i se explica pe ce si de ce ii sunt cheltuiti banii in actiuni copiate dupa filmele de duzina americane. De la ce ne asteptam noi si la ce ni s-a prezentat, mai ca ne vine sa dam crezare zvonurilor conform carora gurul MISA e anchetat la o comanda politica, pentru ca a calcat pe bataturi nu stim ce ministru. Nu cumva autoritatile nici nu urmaresc sa dovedeasca ceva, ci doar sa sperie? Sau nu cumva cauta niste probe compromitatoare pentru nu stiu ce odrasla de demnitar si care ar putea fi devastatoare intr-un an electoral? Pentru ca altfel cum s-ar justifica confiscarea a tone de materiale pornografice, foarte multe dintre ele identice, daca nu pentru a cauta anumite probe.

Cat de clasificate pot fi informatiile procurorilor de nu se pot da macar cateva elemente opiniei publice, care a vizionat doar cateva imagini desprinse parca din filmele americane? Pana la proba contrarie, parerea noastra e ca dosarul nu are forta. Anchetatorii se folosesc de presa in incercarea de a-l determina pe Bivolaru sa comita erori, sa se sperie si sa pice singur in plasa. Chiar si faptul cum a fost anuntata darea in urmarire generala a lui Bivolaru – nu a fost anuntata oficial la conferinta de presa – ci a provenit „din surse judiciare”, pe calea ocolita a unei agentii de presa, dovedeste acest lucru. In realitate asistam la un joc de-a soarecele cu pisica si, pe buna dreptate, ne intrebam, care, de fapt, e soarecele si care pisica?

Operatiunea  fara precedent declansata de catre parchete pentru descoperirea marilor retele de traficanti de droguri, trafic de persoane, evazionisti si „spalatori” de bani a avut – cum declara, ieri, generalul Lucian Pahontu, seful Brigazii de Interventie „Vlad Tepes” a Jandarmeriei – nume de cod Christ. Numai ca acest cod al operatiunii a fost dat doar pe segmentul Jandarmeriei. Conform surselor informative, intreaga operatiune coordonata de parchete poarta, de fapt, numele de cod „Spirala”.

In conferinta de presa de ieri, desfasurata la sediul Ministerului Public, procurorul general al Parchetului Curtii de Apel Bucuresti, George Balan, a declarat ca „obiectul cercetarii penale in aceasta ancheta nu il constituie organizatii sau persoane juridice, ci persoane fizice”, iar toate persoanele vizate sunt indicate de catre autoritati informative ale statului drept pasibile de infractiuni legate de criminalitate organizata sau de incalcarea Legii 8/1996 privind drepturile de autor (sic!!!).  Surse judicare au informat ca Gregorian Bivolaru este cautat de politie si a fost dat, ieri, in urmarire generala.

Totodata liderul spiritual al MISA a fost consemnat la frontiera. Motivul pentru care Bivolaru nu a fost retinut pana acum – desi el a fost adus la un moment dat la Sectia 18 de un grup de cetateni si eliberat – a fost ca pana azi nu s-ar fi detinut probe impotriva lui de natura sa justifice arestarea. De asemenea, surse din serviciile secrete ne-au informat ca monitorizarea lui Gregorian Bivolaru si a activitatii MISA a continuat si dupa ce Serviciul Roman de Informatii a predat Parchetului cele sase dosare continand informatii clasificate. Rezulta de aici ca gurul MISA a fost filat in toata aceasta perioada, ca a avut telefoanele ascultate, poate si microfoane plantate in locuinta sa in timpul perchezitiei de zilele trecute, care s-a facut in lipsa lui Bivolaru. Este posibil – luand in consideratie datele furnizate de serviciile de informatii – ca anchetatorii sa se fi folosit, din nou, de o stratagema, in lipsa probelor concrete la adresa yoghinului.

Au lansat aceasta informatie catre presa pentru a-l determina sa faca o greseala, sa incerce sa fuga. Daca e adevarata aceasta ipoteza, atunci parchetul nu a reusit, deocamdata, sa adune probele scontate impotriva lui Gregorian Bivolaru. Interesant este ca anuntul referitor la urmarirea generala nu a fost facut in timpul conferintei de presa sustinuta de procurorul Balan, ci dupa aceea, prin intermediul agentiei de presa Mediafax, ceea ce ar putea sustine ipoteza prezentata anterior. Anuntul nu a fost unul oficial, preferandu-se varianta „din surse judiciare”. Cand reporterii nostri au incercat sa verifice informatia, raspunsul oficial a fost ca „referitor la urmarirea lui Bivolaru, deocamdata acesta a fost dat in consemn la frontiera”, neavand, deci dreptul de a parasi tara. Sunt, sau nu probe care sa-l incrimineze pe yoghin? Daca da, atunci de ce nu e arestat si se prefera jocul de-a soarecele cu pisica, printr-o declaratie de genul „nu e chiar urmarit, ci doar n-are voie sa paraseasca tara? Daca nu, atunci de ce e dat in consemn la frontiera? „Nimeni nu e de negasit!”

Procurorul general Balan a mai declarat ca, actualmente, trei persoane au fost puse sub acuzare, impotriva acestora declansandu-se urmarirea penala pentru infractiunile de evaziune fiscala, spalare de bani si fapte ce tin de criminalitate organizata. Anchetatorii au refuzat sa faca publice numele si ocupatia persoanelor acuzate, insa au mentionat ca „sunt majore”. Printre cele trei, conform informatiilor noastre, se numara si membri MISA, una dintre acestea fiind de profesie medic. Se stie ca pana acum au avut loc peste 20 de perchezitii domiciliare realizate si 80 de martori audiati. Dupa descinderi si dupa ce au fost luati la audieri, mai multi membri MISA s-au prezentat la Institutul National de Medicina Legala afirmand ca au fost agresati de catre fortele de interventie.

Ieri, procurorul general Balan a respins acuzatiile privind lovirea, in timpul perchezitiilor, a vreunei persoane. Mai mult, seful Parchetului Curtii de Apel a subliniat ca au fost respectate toate procedurile si toate descinderile au fost filmate in intregime: „Cine sustine ca a fost lovit, poate actiona in instanta, iar aceasta va putea viziona casetele”, a spus Balan. Locuinta lui Gregorian Bivolaru, liderul MISA, a fost si ea perchezitionata, insa el nu a fost audiat, a spus Balan. ZIUA a informat opinia publica despre minora descoperita in patul lui Bivolaru, unde se afla cu o alta persoana de acelasi sex, intr-o postura indecenta (???!!!). Fata se afla sub „patronajul” liderului spiritual MISA de doi ani, adica de cand avea 15 ani. Procurorul general Balan nu a vrut sa ofere amanunte legate de persoana lui Bivolaru, daca acesta se ascunde sau cand va fi audiat, dar a facut afirmatia: „Nimeni nu este de negasit!”.

Infractiuni la Legea Sigurantei Nationale Conform anchetatorilor, ampla ancheta „Spirala” vizeaza infractiuni la legile privind spalarea banilor, criminalitatea organizata, evaziune fiscala si drepturile de autor, fiind confiscate mii de DVD-uri, CD-uri, casete video si audio. „Toata actiunea porneste de la informatie, iar pentru a transforma informatia in probe se face o analiza si se hotaraste momentul declansarii anchetei”, a afirmat, in aceeasi conferinta de presa, chestorul Gelu Drajneanu, adjunctul sefului Inspectoratului General al Politiei. Balan a declarat ca faptele penale identificate in ancheta „ar putea constitui infractiuni la Legea sigurantei nationale”. Totusi, nici Balan, nici chestorul Drajneanu, nici generalul Pahontu nu au expus foarte clar motivele pentru care ancheta nu a fost declansata pana acum, in conditiile in care paginile ziarelor au fost pline de dezvaluiri despre secta lui Bivolaru timp de aproape zece ani. Procurorul general a afirmat insa, la unison cu chestorul Drajneanu, ca indiciile nu sunt si probe si pana acum au lipsit probele.

De altfel, Balan a mai spus ca „de abia acum judecatorii au emis mandate de perchezitii domiciliare”. Intrebati de ce nu s-au eliberat mai demult mandatele, respectiv anul trecut, cand procurorii aveau calitatea de a da astfel de autorizatii, anchetatorii au evitat raspunsul. Posibil, pentru ca era vorba de predecesori asupra carora nu au vrut sa arunce vreo picatura cu noroi. Se stie, insa, ca politia este cea vinovata de musamalizarea, ani de-a randul, a dosarelor lui Bivolaru. Procurorul general Balan a subliniat, de asemenea, ca ampla actiune care vizeaza si membri MISA a fost declansata ca urmare a rapoartelor Directiei de Informatii a Ministerului de Interne (UM 0962), Serviciului Roman de Informatii (SRI), a sesizarilor „repetate” ale cetatenilor si articolelor mass-media.

Anchetatorii au refuzat sa comunice de cat timp exista rapoartele serviciilor secrete privind activitatea MISA si care a fost perioada de monitorizare, aratand ca acestea constituie „informatii clasificate”.

Intrebati si daca in privinta MISA exista indicii privind existenta unei retele de trafic de carne vie in diferite tari ale Europei sau Asia, anchetatorii au afirmat ca „totul este posibil” si ca, functie de probele care vor exista, dupa verificarea intregului material confiscat (12 tone) in urma descinderilor, se va putea vorbi despre toate infractiunile care vor fi identificate la persoanele din cadrul sau din afara MISA. Materialele confiscate, care nu se vor constitui in probe, vor fi restituite proprietarilor.

Bivolaru spune ca e o inscenare

Gregorian Bivolaru sustine – intr-o declaratie difuzata, ieri, de BBC – ca ancheta vizand adeptii miscarii sale a fost ordonata de un om politic cu functie importanta in stat si ca toate acuzatiile la adresa lui sunt „calomnii flagrante”. Gurul a aratat, in declaratia difuzata de postul de radio, ca acuzatiile impotriva sa ar fi „calomnii flagrante, minciuni chiar”.

Bivolaru a adaugat ca, potrivit informatiilor sale, „s-ar parea ca aceasta actiune a fost ordonata politic de cineva cu o functie foarte mare in stat si, atunci, organele de politie au raspuns cu un exces de zel cu totul iesit din comun”. Liderul Miscarii pentru Integrare Spirituala in Absolut (MISA) a amintit ca actiuni impotriva organizatiei sale au mai avut loc in anii 1996 si 1997. El sustine ca, la acea vreme, a cerut sprijinul mai multor organizatii internationale pentru drepturile omului si ca autoritatile ar fi fost obligate sa dea inapoi. Variante aparute in presa Referitor la scandalul MISA, presa scrisa a comentat in fel si chip actiunile Politiei si Parchetului.

Cea mai vehiculata varianta, sustinuta de mai multe cotidiane, a fost ca declansarea acestei anchete in acest moment, fara sa fie sustinuta cu probe palpabile, are drept scop deturnarea atentiei opiniei publice de la marile scandaluri politice. O alta varianta, care, iata, este mentionata chiar de Gregorian Bivolaru a fost ca MISA a calcat pe bataturi un personaj politic important – se fac speculatii ca ar fi vorba chiar de baiatul unuia dintre ministri, atras intr-o afacere cu prostituate, puse la dispozitie de gruparea yoghina – drept pentru care s-a cerut interventia in forta a politiei si parchetului pentru interzicerea miscarii spirituale si arestarea liderilor. In fine, abia in al treilea rand presa centrala mentioneaza ca ancheta s-ar desfasura in mod firesc, nefiind o comanda politica, in urma documentelor puse la dispozitie de catre serviciile secrete. In ceea ce priveste posturile de televiziune, subiectul este fie ignorat, ori trecut in derizoriu, fie prezentat ca un caz foarte important in deschiderea stirilor, actiunile politistilor si procurorilor de la cele 20 de perchezitii fiind insotite de imagini puse la dispozitie de anchetatori.

Concluzia generala e ca subiectul a surprins presa, intrebarea fiind de ce a aparut acest caz tocmai acum, pe motiv de crima organizata, trafic cu materiale pornografice si evaziune fiscala si de ce nu nu s-a efectuat aceasta ancheta cu cativa ani in urma, cand presa a pus la dispozitia parchetului documente incendiare cu referire la MISA si la infractiunile comise de liderii miscarii. Raspunsul redactorilor diverselor publicatii si posturi de televiziune ar fi ca Gregorian Bivolaru a fost sustinut pana acum de importanti oameni politici, recent cazuti in dizgratie.

Toti pro(st)curorii, caci altfel nu am cum sa-i denumesc se eschiveaza in a raspunde clar si precis daca au probe, iar eschivarile sint demne de  comparat cu adolescentele virgine!

SURSE

1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=1608&lang=RO

2. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=3406&lang=RO

3. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4652

Articol preluat : http://www.dzr.org.ro/conspiratia-gregorian-bivolaru-atacat-15-ani-de-masoneria-din-romania-prin-mass-media-pentru-ca-a-scris-cartea-francmasoneria-o-gigantica-conspiratia-satanista-mondiala/#

Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Gunoiul New Age



99% din New Age (Noua Eră, sau Era Vărsătorului) este doar gândire din “era veche” îmbrăcată cu un vocabular nou și extins. În esența sa, New Age-ismul este ca un limitator al creșterii spirituale adevărate, care poate fi descoperită doar prin privirea în față a crudei realități.

Trăind în New Age poate fi foarte stresant – la urma urmei, este atât de mult de făcut: de la curățarea aurei și vizualizarea creatoare, la meditație Merkaba și legătura cu Frăția Pleiadelor.
S-ar părea că munca unui new-ager nu se termină niciodată. Ca mersul la sala de sport sau ca învățarea pentru a fi super productiv la locul de muncă, spiritualitatea a devenit un obiectiv pe calea nesfârșită de dezvoltare (îmbunătățire) personală – aprobat de celebrități și creatorii de curente mondene – cireasa de pe tort care pare a îndulci viața noastră goală, și, probabil, ne dă un avantaj competitiv față de colegii noștri de afaceri și în jocul de împerechere.

Și așa avem ‘‘preoții’’ noștri mari care merg pe gândire pozitivă și sănătate perfectă, de obicei la workshopuri de week-end scumpe. Suntem învățați despre sosirea iminentă a unei rase extraterestre, învățăm să călătorim la miezul emoțiilor noastre și să participăm la seri tantrice pentru orgasme explozive. Oricine care s-a împotmolit în mișcarea New Age va fi conștient de nenumărate terapii diferite, mediumi, psihologi, maeștri, guru, culte, vindecători și uleiuri de șarpe, care atrag atenția dumneavoastră (și banii). Trebuie doar să te uiți la partea din spate a unui ziar sau revistă New Age pentru a vedea mii de zambete angelice ispititoare (cele mai puțin atractive folosind simboluri ciudate sau imagini cu munți).

Channeling-ul (comunicarea cu spirite sau extratereștri) a explodat din zilele lui Jane Roberts, în trecut, prin anii ’70. Toată lumea pare acum a fi canalul unui maestru sau al unei entități extraterestre. Și, treptat, o întreagă mitologie a întâmplărilor cosmice și predicțiilor este construită – Noul Testament pentru credulii în fază finală. De la teoria cu Centura Fotonică, cu debarcările în masă iminente ale Frăției Albe, se creează și reciclează fiecare mit modern, care se întâmplă în jurul circuitului “Coastei de Vest”. Știu persoane care nu vor lua o decizie de viață, fără a întreba o entitate dezîncarnată, ce trebuie să facă. Este regretabil faptul că mediumii, dintre care mulți sunt extrem de imaginativi și creativi, nu sunt în măsură sau nu doresc să urmeze personal ideile lor proprii. Aceasta diminuează valoarea ființei umane, și crește necesitatea de a inventa pretenții și autoritate tot mai scandaloase în scopul de a atrage atentia.

Există grupuri de ‘‘nemuritori’’ din Arizona care cred cu adevărat că într-un fel, moartea nu se va întâmpla pentru ei, deoarece credința lor în nemurire este suficient de puternică pentru a opri procesul de îmbătrânire. La urma urmei, un dicton central al mișcării New Age este că noi ne putem crea realitățile noastre – suntem cu toții puternici – și atunci ne putem decide să nu murim! Și în tot acest timp, liderii acestor grupuri îmbătrânesc si sunt tot mai ramoliți, fețele lor trădează bravada lor. (Un trio a scris o carte ‘’Împreună pentru totdeauna’’, dar aceștia au fost împreună doar pentru câțiva ani înainte de a se despărți.)

Ai găsit sufletul pereche până acum? Ne place doar ideea că există cineva acolo care este perfect pentru noi. Știu o doamnă care are 80 de ani, care este încă în căutarea sufletului pereche al ei. O mare parte din fervoarea sufletului pereche a fost inspirată de cartea lui Richard Bach “Un Pod Traversat Pentru Totdeauna”. Richard și sufletul pereche al lui Leslie Parrish au realizat “Găsiți sufletul pereche”, workshopuri și seminarii pe întreg teritoriul SUA, și s-au prezentat ca dovadă a existenței sufletului pereche. Dupa ce am citit această carte, am tot căutat peste tot o Leslie a mea! Dar n-am putut-o găsi, deși am avut relații cu unele ființe umane uimitoare de la care am învățat foarte mult. Singura problemă cu teoria sufletului pereche este faptul că se bazează în mod fundamental pe o minciună – minciuna că altcineva poate îndeplini proiecțiile noastre psihologice în permanență. Dacă ești încântat de conceptul de suflet pereche, atunci ai standarde și așteptări pentru perechea ta foarte mari. Oricine cu acest nivel de așteptare se setează pe el însuși pentru dezamăgire, de aceea motivul pentru care relațiile care par să dureze sunt doar cele care au un nivel scăzut de așteptare. Material greu pentru sufletul pereche! Acesta este motivul pentru care “sufletele pereche” s-au îndepărtat, fizic sau psihologic. (Chiar Richard Bach și Leslie Parrish au mers pe drumuri separate și sunt acum cu alți parteneri – atât de mult e “Pentru Totdeauna”)

Desigur mulți nu sunt în căutarea unui suflet pereche, ci doar relații ocazionale. Există secte care au un cult al sexului extrem de liberal și indulgent.

Tehnologiile Noii Ere abundă! Mașini cu cadrane și butoane, îmbunătățirea creierului, remodulatori de apă, mașini de energie gratuită, ionizatori, baghete de cristal cu fire de cupru, și protectori electromagnetici – lista este nesfârșită. Unele par să “lucreze”, unele nu. Problema este că, în cele mai multe cazuri, nimeni nu și-a făcut timp pentru a face teste științifice corespunzătoare. Totul este foarte bine categorisit ca fundamentat pe știință, etichetând fiecare om de știință ortodox ca închis la minte, dar dacă vom începe să utilizăm terminologia științifică pentru noua noastră tehnologie,
i-am induce în eroare numai pe alții să creadă că am urmat metoda științifică. (Știința în sine nu este închisă la minte, numai mulți oameni de știință.) Ar fi mult mai cinstit să se admită ignoranța în loc de a oferi un mecanism pseudo științific. Richard Feynman, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, spunea de modul în care știința îl învățase cât de dificil este să știi cu adevărat ceva. Puțini în afara comunității științifice apreciază grija cu care se merge în experimentarea științifică. Și totuși, în zilele noastre, este atât de ușor pentru cei care lucrează în domeniul științei non-ortodoxe să  ciripească mai departe teorii și presupuneri, ca și cum acestea au fost bazate pe același nivel de îngrijire și de investigare.

De exemplu, marele preot New Age, Drunvalo Melchezidek, a descris recent noi forme de apă, structurate și super-ionizate, care pot curăța în mod miraculos lacuri poluate și râuri. Structura și apa super-ionizată există, iar pretențiile despre ea pot fi sau nu adevărate, dar ceea ce este de neînțeles este faptul că un om inteligent ca Melchezidek folosește terminologia științifică pentru a încerca să justifice ceva care în mod clar nu a fost corect științific testat. Pentru că, dacă ar fi fost, ceva atât de remarcabil s-ar întâmpla, care este de natură să invalideze chiar știința de care el s-a folosit pentru a se justifica, în primul rând! Critica mea nu este cu noile tehnologii în sine (care dau un indiciu că știința noastră actuală este sever limitată în cel mai bun caz), ci în modul în care acestea sunt prezentate. Prin punerea înainte a pseudo stiinței, impresionezi doar pe cei care sunt analfabeți științific și îi îndepărtezi pe cei care nu sunt.

Mișcarea New Age este, de asemenea, plină de teorii ale conspirației. Guvernele au vândut cetățenii către rase extraterestre; reptilieni mâncători de carne-umanoizi conduc eșaloanele superioare ale societății; substanțe chimice sunt puse în rezervele de apă; Undele EM sunt trimise către noi pentru a ne programa; și dispozitive electronice de mici dimensiuni sunt plasate în creierul nostru pentru a ne controla. Doar pentru că ceva este o teorie a conspirației, desigur, nu înseamnă că este în mod necesar fals (sau adevărat, cum fanaticii încăpățânați par să creadă). Dar dacă nu este nimic ce putem face în mod direct cu privire la aceasta, introducerea de frică și paranoia în societate are numai rolul de a ne lega în continuare în lanțuri psihologice, slăbind mai mult puterea individului. Soluția nu poate fi decât de a împuternici oamenii și diminuarea strânsorii psihologice de la cei care doresc să ne controleze. Asta a fost lecția lui Gandhi – cele mai importante bătălii sunt pentru controlul minții noastre.

Deci, de ce sunt atât de multe sute de mii de oameni din întreaga lume atrași în New Ageism? Oamenii sunt motivați de multe lucruri. Unii doresc puterea altei identități – așa ar putea fi channeleri (mediumi); unii vor să se vindece de boli fizice – așa că se duc la sau devin vindecători; unii vor să-și exprime sentimentele de alienare față de societate – astfel încât aceștia vor să devină extratereștri sau urmează culte extraterestre; unii vor să compenseze sentimentele de neputință – astfel încât să inventeze roluri cosmice pentru ei înșiși și să facă pact cu entități puternice; unii sunt îngroziți de moarte și îmbătrânire – astfel încât devin ‘‘nemuritori’’ sau acceptă o altă dogmă a eternității; unii vor să justifice sentimentele de paranoia – astfel încât aceștia propagă teorii ale conspirației; unii vor dragoste liberă – astfel încât se duc la seminarii și cursuri de sex sau aderă la secte cu preocupări sexuale; unii urăsc doar sistemul – astfel încât se alătură oricărei cauze ce se opune sistemului, uneori hrănind proteste violente.

Oricum, există un alt motiv pentru care mulți dintre noi sunt atrași de New Ageism, ceva mult mai profund și mult mai real: dorința pentru o viață autentică. Simțim, în centrul ființei noastre, nevoia de a realiza o conexiune reală cu viața și cosmosul (dar nu prin căile tradiționale ale religiei organizate cu propriile căi de control, abuz, ipocrizie și dogmă). Ne-am săturat de artificialitatea societății și sinele artificial pe care-l avem de creat pentru a funcționa în societate. Vrem să simțim o parte din spirit, să simțim că suntem ancorați în ceva mai profund decât bi-dimensionalitatea existenței moderne. Și astfel, suntem atrași în mișcarea New Age, cu momeala sa de profunzime.

Dar dacă ne petrecem timpul în această mișcare, simțim în curând aceleași nemulțumiri agitate ca în perioada de viață de dinainte. Problema cu New Age este că se prezintă nu numai ca fiind chiar antidotul la acest tip de nemulțumire, cu panteonul său nesfârșit de profesori și terapii pe care le putem schimba mereu, dar amestecate cu propriile dogme și materialismul spiritual sunt și elemente de adevăr (o tactică standard de dezinformare și manipulare). Deci, vom găsi satisfacție trecătoare și sclipiri de adevăr, de multe ori crezând că este lipsa noastră de angajament sau experiență care ne împiedică de a avea o conexiune mai profundă cu acest adevăr. Și astfel vom continua ani de zile pe calea închisă a New Ageismului, atrași de imaginea de a ne găsi adevăratul nostru sine așezat pe marele tron al realizării.

În mod ironic, locul căruia îi ducem de fapt dorul nu este un tron mare, ci un spațiu umil pe pământul ființei noastre. Și din acel loc, cu acceptarea deplină a mortalității noastre și a micimii noastre în cosmos, găsim adevărata împuternicire – un fel care nu are nevoie să lupte pentru schimbare, pentru că este întruparea acestei schimbări. Și în cunoașterea liniștii, aflăm că cea mai mare parte a “cautării” noastre este, de fapt, sinele fals sau ego-ul care încearcă să se impună în spațiul vieții noastre, viață care ne cere, în cazul în care dorim să fim întregi, să dăm drumul la tot și să avem încredere.

Am căutat să construim un refugiu sigur ferit de lume, dar descoperim că în adevărata recunoaștere a vulnerabilității noastre ne găsim invincibilitatea. Am încercat să găsim fericirea libertății interioare, dar descoperim că doar prin disciplină interioară putem rupe lanțurile care ne-au legat. Am căutat să găsim sensul vieții, dar descoperim că renunțând la sens vom găsi adevărata cunoaștere. Și am căutat să găsim viața veșnică, dar descoperim că doar în contextul mortalității noastre găsim în noi ceea ce este cu adevărat nemuritor.

Se pare că paradoxul se află în inima existenței, de aceea atât de puțini de-a lungul veacurilor, au fost în stare să găsească adevărata mulțumire și realizare. Pentru că paradoxul este anatema pentru minte – numai inima poate să îmbrățișeze ceea ce apare ca o contradicție. O mare parte a mișcării New Age este de fapt o încercare a minții pentru a menține un sistem de credință “old age” fără paradox, prin a înlocui un sine speriat, prost, chinuit, frustrat, neautentic neputincios cu un sine liber, nemuritor, atotputernic , atotștiutor, iubitor, sensibil și la fel de neautentic. Dar sinele este sine, mintea este minte, iar iluzia este iluzie. Trebuie să renunți în cele din urmă la “sine” și să te confrunți cu aceste paradoxuri ale existenței. Și pentru majoritatea dintre noi, asta este o poziție foarte inconfortabilă pentru că suntem nevoiți să renunțăm la punctul de referință al identității noastre de bază.

Cele mai multe dintre relele și patologiile din această lume apar din puncte de referință inadecvate ale sinelui. De la cruzimea din ură la excesele de lăcomie, de la posesivitatea dragostei romantice la amoralitatea intelectului, totul izvorăște dintr-o imagine de sine patologică. Acționăm în conformitate cu aceste imagini interne în mod constant încercând să le validăm în lumea exterioară. La urma urmei, pentru a nu avea nicio imagine internă de exprimat ar însemna că ar trebui să ne raportăm la fiecare persoană și fiecare situație cu deschidere și goliți, forțându-ne să fim în momentul prezent în care nu putem avea așteptări, și în care chiar identitatea noastră este secundară percepției noastre. Tot pentru ce am fi lucrat, statutul nostru (secular și non-secular), bogăția noastră, experiența noastră, profesia noastră, realizarea noastră, experiența noastră, educația noastră, înfățișarea noastră, premiile noastre, titlurile noastre, și poate chiar iluminarea noastră. TOTUL ar trebui să fie aruncat afară, dar nu numai din punctul de vedere al imaginii de ansamblu (care o știm cu toții intuitiv), dar, mai important, în detalii fine de viață, detaliile din momentul prezent al existenței noastre.
Ar trebui să renunțăm la aceste lucruri pentru totdeauna! Ceea ce pentru cei mai mulți oameni este, încă, inacceptabil.

Așa că ne amăgim, bălăcindu-ne în concepte New Age care taie colțurile, care ne permit să păstrăm o mare parte din bagajul egoului nostru de care suntem atât de atașați. În timp ce acest lucru ar putea să pară o poziție intermediară bună – căci la urma urmei, iluminarea tinde să fie un proces treptat de a da drumul, de renunțare – prin amestecarea gratificării egoului cu înțelegerea spirituală, calea noastră devine pervertită, prinzându-ne în iluzia creșterii spirituale. Nimic din această lume, nici măcar materialismul vechii ere, nu este mai insidios pentru desfășurarea adevăratei noastre naturi. (Cel puțin materialismul vechii ere nu se pretinde a fi ceva care nu este – cu excepția că ne amăgim crezând că prin el putem găsi mulțumirea)

Pentru ca noi să fim întregi, punctul de referință al identității noastre, al existenței noastre, trebuie să se bazeze în neant (vid); în non-formă. Acest lucru este valabil nu numai pentru individ, ci pentru societate în ansamblul său. Avem nevoie să ne confruntăm cu realitatea crudă – care poate părea mai întâi destul de dureroasă și foarte plictisitoare! ( New Age-ul este atât de interesant și excitant prin comparație – la fel de fermecător ca un ecran de televizor!) De multe ori sunt mai multe lacrimi pe calea adevăratei iluminări decât zâmbete – un fapt simplu de viață, pe care unii dintre noi nu l-ar suferi căci trebuie să renunțăm cu părere de rău la tot ce iubim, în scopul de a găsi iubirea adevărată.

Trebuie să joci zaruri cu non-existența pentru a ajunge la existența autentică.

Sursa: http://www.energygrid.com/spirit/2002/04ap-newagegarbage.html

Centruldio Bacau

Tags : , , , , , , ,

Copiii spun lucruri trăsnite… și, uneori, divin inspirate



„Călugării şi-au făcut meserie din rugat pentru că ei au văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbeşti tot timpul cu Dumnezeu.” (9 ani)

„Călugării nu sunt aşa de vorbăreţi pentru că dacă Îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obişnuit să tacă mult, ca să-L asculte – că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu.” (8 ani)

„Biserica e sfântă şi rămâne sfântă chiar dacă intră în ea mulţi păcătoşi, că biserica de aia e făcută, ca păcătoşii care intră să-şi facă acolo antene pentru Dumnezeu.” (12 ani)

„Dumnezeu se înţelege mai uşor cu copiii mici, că cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele că nici n-ai unde să stai.” (10 ani)

„Îngerii nu ne spun cum e în Rai, de unde sunt ei, că atunci când mori e ca un fel de ziua ta şi primesti cadou Raiul şi ei nu pot spune dinainte cum arată cadoul pe care îl primeşti pentru că strică toata ziua.” (10 ani)

„Preoţii vin în casele oamenilor înainte de Paşte şi Crăciun ca să sfinţească toate camerele, că le curăţă cu aghiazmă care e un foarte bun detergent împotriva dracilor.” (11 ani)

„Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mâncare şi să ne mai gândim şi la gustul de Dumnezeu.” (11 ani)

„Cei care nu-L găsesc pe Dumnezeu sunt cei care Îl caută din interes.” (12 ani)

„Milostivul e rar, că mila n-o găseşti pe toate drumurile deoarece ea trebuie cultivată.” (14 ani)

„Altarul este partea din biserică unde preotul vorbeşte între patru ochi cu Dumnezeu.” (10 ani)

„Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei.” (13 ani)

„Sfinţii au aureola rotundă şi nu pătrată ca să nu facă vreun rău nici măcar din greşeală – că poate cine ştie, când se ridică la cer, să nu înţepe cu vreun colţ o pasăre în zbor.” (13 ani)

„Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvoltă mai repede decât ceilalţi oameni, pentru că ei ajung să-şi dezvolte esenţialul.” (15 ani)

„Ne dăm seama că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii la fel, că dacă te desparţi de El şi mai târziu te întorci la El, nu ţine supărare şi te ajută la fel ca şi pe cei care au fost tot timpul cu El.” (11 ani)

„Inima bate, bate până se stinge, că inima este ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, el ţi-o aprinde din nou în Cer.” (9 ani)

„Dacă cineva ar insista la uşa mea să-mi schimb religia, aş zice că nu pot, pentru că ar fi ca şi când mi-ar cere să-mi schimb părinţii.” (9 ani)

„Limbile vorbite-n iad sunt limbile focului, în rai e pacea fără grai.” (13 ani)

„Numerele sunt la nesfârşit că Dumnezeu le-a creat ca să avem noi provizii pentru minte.” (11 ani)

„Îndrăgostiţilor le place să stea mereu singuri în doi, că îngerii păzitori ai îndrăgostiţilor sunt foarte ruşinoşi.” (14 ani)

Curcubeul are forma unui pod, că el e podul peste care trec sfinţii cerului.” (12 ani)

„Se spune despre artişti că umblă cu capul în nori, că artistul vrea să-L vadă mereu pe Dumnezeu.” (12 ani)

„Dacă nu ar exista sfinţii, Dumnezeu ar fi prea aglomerat cu treburile gospodăreşti.” (11 ani)

„Modelele diferite ale fulgilor de nea reprezintă fiecare un cuvânt spus de Dumnezeu.” (11 ani)

„Raiul nu se poate vedea cu ocheanul, din avion sau din satelit, el se vede cu sufletul, cu inima de aici, de pe Pământ.” (12 ani)

„Eu cred în Dumnezeu deoarece El a făcut această planetă atât de frumoasă şi El m-a adus prin mama pe lume. Şi mai e ceva: El m-a făcut aşa deştept.” (11 ani)

„Există şi oameni care au învăţat foarte multă carte toată viaţa şi nu s-au atins de învăţătura lui Dumnezeu. Aceşti oameni sunt culţi, dar analfabeţi la suflet.” (14 ani)

„Răufăcătorii au ajuns să ducă o viaţă de rai pe Pământ şi tot aici credincioşii duc o viaţă de iad, dar după moarte cu toţii vor face schimb de locuinţă.” (13 ani)

„Pe Dumnezeu nu poţi să-L vezi niciodată, dar poţi să-L atingi cu rugăciunea.” (11 ani)

„Curcubeul este toboganul îngerilor şi atunci trebuie să fie ca un arc.” (11 ani)

„Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu.” (13 ani)

„Duhul Sfânt este memoria iubirii.” (15 ani)

„Avocatul apărării noastre la Judecata de Apoi este iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni.” (15 ani)

„Când Îl ai pe Dumnezeu în suflet, toţi oamenii din jurul nostru ne sunt rude.” (14 ani)

„Biserica este o scară unde oamenii care urcă Îl întâlnesc pe Dumnezeu, care coboară spre oameni.” (13 ani)

„Dumnezeu ne arată prin păun că nu e bine să ne dorim chiar totul.” (14 ani)

„Răutatea e când îmbraci pe tine bunătatea pe dos.” (12 ani)

„Dacă îi ascultăm atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se laudă, pentru că nu le este gata capul.” (11 ani)

„Oamenii îşi găsesc mereu pretexte pentru a fi bogaţi şi îşi pierd sufletul rătăcindu-se în pretexte.” (14 ani)

„Dacă te abţii de la o plăcere, îţi iese o pildă.” (11 ani)

„– De ce îngheaţă apa?
– Ca să se odihnească!…”

„– De ce plâng copiii foarte-foarte mici?
– Pentru că nimeni nu înţelege limba lor.
– Dar ei nu ştiu să vorbească…
– Ba da! Ei vorbesc cu ochii.”

„– Ce sunt gâzele?
– Picături cu inimă.”

„– De ce are omul umbră?
– Ca să nu fie singur când e singur.”

„– De ce e floarea-soarelui galbenă?
– Floarea-soarelui este galbenă pentru că… a luat culoare de la soare.
– Şi soarele nu se supără dacă-i iei culoarea?
– De ce să se supere dacă se face Pământul frumos?”

„– Ce este o grădină zoologică?
– Acolo unde animalele se uită la oameni.”
Articol preluat de pe site-ul www.yogaesoteric.net
Centruldio Bacau

Tags : , , , , ,

Trezirea-documentar

“Trezirea” este un film documentar realizat de un producător australian independent, cunoscut sub pseudonimul Max Igan și transmite un puternic semnal de alarmă, după cum sugerează și numele. Filmul acoperă subiecte controversate şi probleme importante cu care se confruntă umanitatea, încercând să ofere soluții și alternative privite din perspectiva unei adevărate spiritualități care se disociază clar de religia instituționalizată.
Documentarul oferă o perspectivă și o imagine de ansamblu asupra problemelor reale cu care ne confruntăm și pune accent pe importanta relației pe care trebuie să o avem cu natura, respingând mentalitatea profitului cu orice preț care domină omenirea în vremurile actuale.

Tags : , , , , , , , , , , , , ,

Românii, atacaţi sistematic cu arme psihotronice! Gen. Chelaru sugerează că astfel de dispozitive ar fi amplasate şi în marile pieţe ale oraşelor



După ce generalul Emil Străinu a atras atenţia românilor că inundaţiile din 2005 şi căderile abundente de zăpadă din 2011 au fost provocate artificial, prin intermediul unor tehnologii secrete, de tipul HAARP, de curând generalul Mircea Chelaru a făcut mai multe declaraţii zguduitoare despre atacurile psi ale căror victimă este poporul român. Redăm mai jos fragmente din dezvăluirile făcute de fostul şef al Statului Major al Armatei Române, într-o emisiune la Nașul TV.

Realizator: Se acţionează cu sisteme psihotronice din interiorul României asupra populaţiei României?

Gen. Mircea Chelaru: Păi numai aşa se face.
Se introduc acele centre, se activează la ordin – sunt surse greu identificabile care pot emite prin remote control, se activează prin comandă de satelit, dar cineva trebuie să le pună acolo şi dacă serviciile nu cunosc treaba aceasta sau s-a făcut cu acceptul lor, deja este o altă temă…
Cunosc şi am văzut dispozitive amplasate în principalele centre de risc major ale adunării mulţimilor – se numesc dispozitive psihotronice anti-riot: împotriva răscoalelor. Au fost testate în perioada 1995 – 2005 în diferite teatre de operaţie şi au dat rezultate de excepţie. Ne ducem mai degrabă către Primăvara Arabă, către Statele Unite, în Maidan-ul ucrainian… Mă bucură că ai noştri au înţeles să nu se mai expună în anumite pieţe
!”

Generalul a explicat că, indiferent dacă ne dăm seama sau nu, suntem într-un permanent război care nu se duce cu arme fizice, ci cu unele mult mai periculoase.

Lumea de astăzi este o ţintă permanentă a unui asemenea tip de acţiuni. [...]
Războiale paramentale se duc folosind energiile încă ne-la-îndemână ale fiinţei umane, contra fiinţei umane. Războiul psihotronic înseamnă utilizarea mecanismelor fizice, electronice, de înaltă frecvenţă sau de înalte energii, aşa cum este georăzboiul, războiul meteorologic, sau mai nou războiul sentimental: dintr-o dată apar unele «iubiri» instantanee faţă de un subiect internaţional, sau diferite animozităţi, «uri»
.”

Gen. Chelaru susţine că sistemele psihotronice au fost testate într-un mod teribil, transformând oamenii în cobai, încă de la începutul anilor ’90.

Războiul psihotronic, metarăzboiul, războiul psi… este rezultanta gândului unei părţi de a supune cealaltă parte fără luptă.
Conceptul a fost bine definit şi chiar s-a manifestat în timpul primului război din Golf, când forţele coaliţiei angajate în Furtuna Deşertului, coaliţia sub egida, să spunem ONU, condusă de SUA, şi-a propus să şi experimenteze, pentru că atunci, în ’90-’91, când a fost acea confruntare, s-au pus noile baze ale armamentului viitorului şi a tehnologiilor de ducere a războiului în viitor.
Primul război din Golf a fost cel mai mare poligon de experimente din toate punctele de vedere: şi al sistemelor anti-rachetă, şi al controlului strategic al ferestrelor de oportunitate prin orbirea sateliţilor, tot electronic, şi a manipulării directe asupra liderilor. Saddam a fost trădat în al doilea război de 25 de generali în acelaşi timp.
Aceştia au fost controlaţi mental şi apoi cumpăraţi cu câte un milion de dolari fiecare, dar au fost puşi în situaţia de a accepta. Până atunci nu s-a reuşit, în prima etapă.

S-au experimentat aceste arme psihotronice, tehnologii hi tech, care identificând frecvenţa rezonantă de pe amprenta energetică a masei au putut produce şi transmite acele energii de înaltă frecvenţă care produc modificări ale voinţei, şi de aici a apărut un nou concept: devolitivizarea. Le-a distrus [irakienilor] voinţa de a mai lupta, li s-au produs modificări de percepţie: un soldat american era cât o Godzilla, sau apărea într-o lumină mirifică pe care o interpretau ca fiind o mare deitate. Scenele pe care le-aţi văzut cu aplecări, cu ridicarea armelor a maselor, nu erau ca urmare a luării lor ca prizonieri – fiind înconjuraţi, i-aţi fi văzut încrâncenaţi. Dacă se studiază foarte bine, secvenţă cu secvenţă, chip cu chip, ei aveau o altă înfăţişare. Nu mai erau oameni, erau zombi, mancurtizaţi de acea energie care le-a schimbat comportamentul şi percepţiile.

Multă vreme după întoarcerea din primul război din Golf , inclusiv ostaşii americani sufereau de un aşa-zis sindrom al Golfului. Au fost destui supramanipulatori care să spună: «Datorită stressului, datorită marii încordări şi a atrocităţilor văzute care produc remanenţe în subconştient, el se găseşte aici în America ca într-un teatru…» Nu e adevărat! În momentul în care arma a emis, şi nu a fost unidirecţionată – ea a fost orientată pe suprafaţă din poziţia cosmică – a afectat şi soldaţii americani. Americanii şi-au folosit proprii soldaţi ca şi cobai!
Despre asta au scris americanii înşişi… Cel mai important articol a fost scris de comandantul forţelor australiene, el a demascat toate aceste lucruri, pentru că şi la ei au apărut treburile acestea… De francezi nici nu mai vorbesc. Acum sunt studii complete în academiile militare despre acest subiect
.”

Şi totuşi, potrivit informaţiilor expuse de gen. Chelaru, armele psihotronice sunt folosite din plin şi în afara războiului declarat.

Controlul minţii se face în dublu sens: prin identificarea a ceea ce omul cunoaşte şi prin reproducerea altor vectori de voinţă pentru a-i modifica atitudinile şi acţiunile.”

Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Din păcate populaţiile sunt victime sigure. Nu sunt capabile să se apere şi nici nu există sisteme protective care să apere masa civilă. În momentul în care se produce un asemenea atac este ca şi cum dumneata acum ai încerca, eu având această putere, să produci un scut protector anti-iluzionist sau anti-hipnotic.
Singura formă de protecţie este pregătirea continuă şi explicarea efectelor acestora omului, pentru a produce autocontrolul în momentul apariţiei indicilor de atac psihotronic, sau indicilor de atac paramental: în primul rând începi să te descoperi zilnic că nu mai reacţionezi la fel la acelaşi tip de stimuli, că nu mai interpretezi la fel de corect propriile dorinţe, că începi să ai renunţări majore şi nu îţi dai seama de ce, că eşti într-o continuă stare de depresie şi îţi vine să-ţi iei lumea-n cap, şi spui: «Nu aşa sunt eu… Mă bucuram de viaţă…»

Nu-i o mare filozofie să descoperi o populaţie ţintită ca şi obiectiv de masă pentru modificarea comportamentului de grup sau de mulţime.

Populaţia României de 20 de ani cel puţin este manipulată prin cel mai insidios vector de atac mental numit mass media. S-a constatat, şi avem informaţii exacte, nu numai de la noi, că unele produse preluate de către televiziunile noastre pachet şi date pe post au o frecvenţă care depăşeşte rata lui 1/16 sec. În spatele ecranului, sau peste ecran, există o imagine indusă subliminal pe care nu o percepi la nivelul retinei, care percepe secvenţe doar cu o viteză de 1/16. Dacă e mai mare, nu o mai vezi, dacă e mai mică, o vezi secvenţial, pe părţi, ca la cinematograf. În clipa în care se merge cu o viteză de 1/100 nu mai vezi nicio imagine, ci o continuă lumină albă. Această lumină albă se transmite prin ecran, dar în realitate prin ea se transmit anumite informaţii pe care le recepţionează subconştientul [...] pentru modificarea atitudinilor, trăirilor şi stării mentale a unei mulţimi.”

Generalul Chelaru dă în continuare câteva sfaturi românilor pentru a putea face faţă atacurilor psihotronice sistematice la care sunt supuşi.

Conform savantului Bruce Lipton, stresul este fundalul pe care agresiunile electro-magnetice sau de altă natură funcţionează şi îşi ating obiectivul. Un om nestresat, care e relaxat, care e într-o stare de pozitivitate, prin natura acestei stări el este oarecum protejat.

Există tehnici de autoprotecţie printr-o singură deviză: «Cunoaşte-te pe tine însuţi şi crede în tine.»
Primul lucru: autoenergizarea.
Oamenii bolnăvicioşi, care se hrănesc prost, cu sisteme imunitare scăzute intră în marea masă a victimelor sigure. De aceea sănătatea mentală (cum spuneau vechii daci: «Vindecă sufletul şi mintea pentru a vindeca trupul!») este obligatoriu să fie o politică de stat
.”

Despre faptul că românii sunt insidios atacaţi cu arme psihotronice secrete a avertizat şi generalul Emil Străinu în urmă cu mai mulţi ani.

România şi populaţia ei sunt până în prezent, de 22 de ani, cu ştirea guvernărilor, un mare poligon de teste secrete, inclusiv în domeniul psihotronic!”
În 2005 am demonstrat că cele şapte valuri de inundaţii din România au fost stimulate artificial, lucru confirmat şi de mai multe universităţi străine”, a mai afirmat gen. Străinu într-o emisiune TV. „La ora aceasta noi avem nişte oameni care se ocupă cu lupte psihotronice, servind grupuri de interese autohtone, uneori chiar din afara ţării”, a mai declarat Străinu.

Şi la nivel internaţional au apărut voci care exprimă adevăruri cutremurătoare. Dmitry Fonareff, fost colonel KGB, afirmă în cartea Metacontact:

Nivelul tehnologiilor PSI actuale, cu utilizarea tehnicii computerizate, televizate, radio, video, audio face posibilă organizarea nu doar în plan individual, ci şi la scară largă, a influenţării la distanţă a psihicului şi a fiziologiei oamenilor. Astfel, apare posibilitatea de a induce într-un mod neobservabil în creierul uman orice tip de informaţie care determină necesităţile, dorinţele, gusturile, părerile, starea de confort, modifică voinţa şi personalitatea acestuia.”

Şi nu sunt puţini aceia care au devenit conştienţi că au fost sau sunt încă şoarecii de laborator ai elitei malefice care foloseşte astfel de atacuri cumplite. Pe internet se găsesc multe relatări cutremurătoare. De exemplu, aici puteţi vedea (în limba engleză) Mărturiile victimelor armelor psihotronice (controlului mental) în faţa Comisiei Prezidenţiale pentru Studiul chestiunilor Bioetice din SUA, în 2011. Aceşti oameni susţin că, fiind atacaţi cu arme psihotronice, trăiesc într-o continuă stare de teroare, că nu se pot odihni şi se simt astfel torturaţi, că sunt bombardaţi cu stări şi gânduri care nu sunt ale lor, că au dureri fizice cumplite, iar lista continuă.

Articol preluat de pe site-ul www.yogaesoteric.net


Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

UE – varful de lance al sinistrei “Noi Ordini Mondiale”



de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Criza sistemică globală nu mai este astăzi pentru nimeni o himeră: ea poate fi resimţită în aproape toate domeniile vieţii, poate fi explicată în detaliu pentru cei care doresc să cunoască adevărul şi reprezintă totodată un punct de cotitură în evoluţia omenirii. Prin chiar specificul ei, criza actuală a determinat dezvăluirea unor mecanisme economico-financiare perverse, care au provocat haosul economic din prezent; criza i-a indicat, de asemenea, pe adevăraţii beneficiari ai dezastrului financiar ce a fost creat în mod deliberat și a dovedit cu claritate faptul că instrumentarea şi declanşarea ei au constituit puncte importante pe agenda politică a unei odioase elite mondiale încă din anul 2007. Ţelul final al acelor planuri satanice era ca prin declanşarea crizei mondiale să se ajungă la declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial.

În anul 1943, Jean Monnet, reprezentantul oficial la Paris al lui J. P. Morgan în domeniul financiar şi al livrărilor de materiale pentru Franţa, membru al grupului Bilderberg şi al altor societăţi secrete preocupate de subjugarea întregii planete, considerat în mod oficial ca fiind unul dintre „părinții fondatori” ai Uniunii Europene (UE), a declarat axiomatic, confirmând o dată în plus că este agentul marilor bancheri internaţionali ce doreau crearea statului unic planetar:

Nu va fi pace în Europa dacă statele rămân constituite pe temelia suveranităţii naţionale. Ţările Europei sunt prea mici pentru a le putea garanta popoarelor lor prosperitatea necesară şi dezvoltarea socială. Statele europene trebuie să se reunească într-o federaţie.”

Argumentul că ţările Europei sunt prea mici pentru a fi prospere este de-a dreptul oligofren, dar când este vorba de directive venite de sus, de la aşa-zişii „iluminaţi”, toţi agenţii repetă papagaliceşte ceea ce li se porunceşte!

În anii 1950, acelaşi Monnet declara:

Oamenii nu acceptă schimbarea decât atunci când se află la nevoie, iar această nevoie nu apare decât în situațiile de criză.”

Actualitatea recentă îi confirmă spusele: fără presiunea crizei economice actuale, proiectul „integrării europene” nu ar fi progresat în niciun caz atât de mult pe plan economic și politic. Iar aceasta se petrece din 1957 încoace, an în care a fost semnat Tratatul de la Roma, prin care a luat naștere Comunitatea Europeană.

Instituirea acestui stat federal european, comandat și finanțat de „elita” financiară anglo-saxonă și de către ideologii mondialiști din cadrul CFR (Council on Foreign Relations), proiect pus mai apoi în aplicare de către tehnocrații globalişti precum Jean Monnet, Robert Schuman sau Joseph Retinger, intră într-o fază de consolidare.

În vreme ce sunt stabilite fundamentele instituționale și legislative, măștile încep să cadă. Pe de o parte, UE își arată adevărata față, și anume cea a unui stat european antidemocratic și neoliberal. Pe de altă parte, slugile mai importante ale stăpânilor lumii, care în trecut operau şi ele din umbră, nu se mai sinchisesc să se ascundă. Goldman Sachs ocupă astfel avanposturi strategice pe scena politico-economică (puterea executivă a națiunilor, Banca Centrală Europeană – BCE), în vreme ce Hedge Funds (Fonduri Speculative) destabilizează sectoare întregi ale economiei europene. FMI încheie această muncă de distrugere, îndatorând la sânge statele și populațiile acestora (prinse în capcana datoriei) prin „cure” de austeritate deosebit de amare şi de severe.

Proiectul globalist şi mondialist

Dincolo de îmbogățirea plutocraţiei economice prin aservirea financiară a populației și prin alte modalități specifice, construcția statului federal european se înscrie într-un ambițios proiect global de mondializare cât mai rapidă, constând într-o ideologie ce vizează instituirea unui guvern mondial și dizolvarea națiunilor în „regiuni” controlate de către o super-elită. Această „super‑elită” transnațională este compusă din conducători ai finanțelor internaționale, din înalţi funcţionari provenind din complexul militaro-industrial ori agroalimentar, sau din domeniul farmaceutic și din mass‑media.

Prezentă la World Economic Forum care a avut loc la Davos, invitată la forumul anual al grupului Bilderberg, afiliată la think tank-ul CFR (Council on Foreign Relations) și la Comisia trilaterală, această „superclasă” se sprijină pe pârghii instituționale, politice și legislative care favorizează dezvoltarea unei mondializări economice și financiare de sorginte neoliberală, având scopul de a-și extinde puterea și controlul exercitat asupra bogățiilor și asupra resurselor mondiale.
Astfel, mondialismul este încurajat de procesul economic al liberului schimb „neoliberal” susținut de organismele înființate în urma acordurilor de la Bretton Woods (FMI, Banca Mondială sau GATT) și care lucrează la unificarea comerțului bunurilor și capitalurilor la nivelul unei piețe mondiale unice.

Maximizarea profiturilor, lărgirea nedefinită a piețelor, mondializarea circuitelor financiare sunt tot atâtea valori comune mondialismului economic. Președintele mulținaționalei ABB, Percy Barnevik, un fidel al întrunirilor grupului Bilderberg, a rezumat în 1995, într-un mod destul de clar pentru cei care sunt avizaţi, ideologia neoliberală mondialistă:

Aș defini mondializarea ca fiind acea libertate a grupului din care fac parte de a investi acolo unde dorește, pentru a produce ceea ce dorește, aprovizionându-se și vânzând acolo unde dorește, având de suportat cât mai puține constrângeri cu putință în materie de drept al muncii și de convenții sociale.”

Prin intermediul interdependenței economice pe care o promovează, mondialismul economic (sau globalizarea) acționează ca un vârf de lance pentru mondialismul politic, acesta creând la rândul său condițiile favorabile instaurării guvernului unic mondial atât de mult dorit de această pseudo-superclasă politică. Considerat în urmă cu zece ani de către mulți oameni naivi şi ignoranți ca fiind doar un capitol din „teoria conspirației”, iată că acum acest proiect este pe cale să devină realitate.

Astfel, economistul Jacques Attali, agent al aşa-zişilor „iluminaţi”, fost consilier al preşedintelui francmason Mitterand şi fondator al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, a declarat sec în septembrie 2011 că „instituirea unui guvern planetar” este unul dintre obiectivele sale. Tot el dădea următoarea sentinţă, exprimându-se ca o portavoce publică a lui Big Brother:

În viitor, se va şti în permanenţă unde suntem şi ce facem. Nu va exista niciun domeniu în care să nu putem fi supravegheaţi. Nici măcar cel al gândirii noastre.”

Spre deosebire de plutocraţii din domeniul finanțelor, ideologii mondialiști nici nu se mai chinuie să se ascundă, alegând să-și exprime tot mai pe şleau crezurile antiumane. Era guvernului planetar unic este pe cale să înceapă!

Promotorii ideologiei mondialiste nu au un grup monolitic, întrucât în interiorul acesteia există două curente care se află în aparentă concurență: este vorba despre mondialismul anglo-saxon (Statele Unite şi Regatul Unit al Marii Britanii) și despre mondialismul „planetar”, care nu are în vedere un stat anume sau un bloc de state în jurul căruia să se polarizeze celelalte state.

Unul dintre fondatorii mondialismului anglo-saxon este Cecil Rhodes (1853-1902), care, alături de marele bancher internaţional Nathaniel Mayer Rothschild (1840-1915), a structurat nucleul unei guvernări mondialiste în Imperiul Britanic și în Statele Unite. Istoricul Caroll Quigley susţine în cartea sa publicată în 1966 şi intitulată Tragedy and Hope („Tragedie şi speranţă”) că gruparea „Mesei Rotunde” este legată de o societate secretă numită generic „Societatea Aleşilor” (Society of the Elect). Aceasta a fost în mod formal întemeiată în 1891, dar cercul ei exterior, cunoscut ca „Asociaţia susţinătorilor” (Association of Helpers) a fost organizat în anul 1910 de Alfred Milner (1854‑1925) ca Round Table (Masa Rotundă, o evidentă trimitere la legendara Masă Rotundă a cavalerilor regelui Arthur), un veritabil institut al „elitei” mondialiste, care s-a divizat strategic în două tabere: Council on Foreign Relations (CFR) pentru Statele Unite și Royal Institute of International Affairs (RIIA) pentru Marea Britanie.

Doctrina mondialistă a avansat la o etapă decisivă imediat după căderea zidului Berlinului și a blocului sovietic pe 11 septembrie 1990, când Statele Unite au anunțat nașterea unei „Noi Ordini Mondiale”. Expresia desemnează noua turnură pe care aşa-zişii „iluminaţi” au dat-o politicii și afacerilor externe și este în consonanţă cu termenii de propagandă nou-introduși, precum „globalizare” și „mondializare”. Această ordine politică mondială se bazează pe eradicarea suveranităților naționale (sau, altfel spus, pe distrugerea brumei de democrație care a rămas) și pe delegarea puterii politice unor instanțe supranaționale care nu sunt alese prin vot popular. Astfel, elitiştii urmăresc să aducă populaţia în imposibilitatea de a se mai împotrivi acestor politici „neoliberale”.

Instituirea de către anumite forţe financiare a unor blocuri suprastatale, ce preced instalarea unui guvern mondial, s-a produs treptat. În Europa au fost preluate structurile fostului imperiu sovietic. La 1 ianuarie 1994, în America de Nord a intrat în vigoare Acordul de Liber Schimb Nord-American (ALENA), care creează o zonă de liber schimb între SUA, Canada și Mexic.

ALENA nu constituie decât o primă schițare a unei entități economice unificate care trebuie

să stabilească o comunitate economică și de securitate în America de Nord, comunitate ale cărei limite vor fi definite de taxe vamale comune și de un perimetru de securitate extern”,

conform exprimării tehnice a lui Richard Hass, președinte al CFR.

În vreme ce construcția europeană ia avânt pe vechiul continent, apropierea de blocul nord-american începe să devină o prioritate pentru Comisia Europeană. Urmare a unui document datând din luna mai 2005, intitulat „Un parteneriat UE-Statele Unite mai puternic și o piață mai deschisă în secolul al XXI-lea”, un raport redactat sub conducerea deputatei socialiste germane Erika Mann din cadrul Parlamentului European, cheamă la

instaurarea unei piețe transatlantice fără constrângeri până în 2015 și până în 2010 în ceea ce privește serviciile financiare și piețele de capital.”

Pe 26 martie 2009, Parlamentul European a adoptat cu 503 de voturi pentru, 51 împotrivă și 10 abțineri o rezoluție vizând construirea „unei veritabile piețe transatlantice integrate”, care va trebui să fie instituită „până în 2015”. Textul recomandă o adevărată integrare a Uniunii Europene între Statele Unite ale Americii, inclusiv în ceea ce privește securitatea și schimbul de informații cu privire la indivizi.

La originea acestei inițiative se află un grup de tip think tank specializat în serviciile secrete de tip economic, Transatlantic Policy Network (TPN), ce reunește parlamentari europeni, membri ai Congresului Statelor Unite și reprezentanți ai unor întreprinderi private.

Creat în 1992 ca urmare a întâlnirilor de la Maastricht, și reunind membri ai superclasei economico‑financiare, TPN vizează „definirea relațiilor transatlantice prin promovarea unor parteneriate foarte strânse între guvernele și popoarele Uniunii Europene și ale Statelor Unite ale Americii”.

Având o anumită influență în cadrul Parlamentului european și al Congresului american, acest think tank este condus de către irlandezul Peter Sutherland, care este totodată președinte al European Policy Centre, al grupului financiar Goldman Sachs și membru al comitetului de conducere al grupului Bilderberg. Acest mondialist anglo-saxon a ocupat de asemenea postul de director general al GATT (The General Agreement on Tariffs and Trade – „Acordul General pentru Tarife și Comerț”), al OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului), dar și postul de președinte al British Petroleum și al secției europene din cadrul Comisiei Trilaterale.

Cu ocazia ultimului forum de la Davos, care a avut loc în ianuarie 2013, și la care a participat „spuma” plutocraţiei mondialiste, tehnocratul de la Goldman Sachs și totodată fostul prim-ministru italian, Mario Monti, a reamintit sprijinul pe care este dispus să îl ofere unui „acord de liber schimb cu Statele Unite”, adăugând că speră „să se ajungă la un astfel de acord în 2013 sau 2014”.

În ceea ce o privește pe Angela Merkel, aceasta a indicat faptul că speră, la rândul său, că un astfel de acord va fi semnat în viitorul apropiat. O reacție similară a venit și din partea directorului general al FMI, Christine Lagarde, care a mărturisit fără prea multe menajamente că se așteaptă la apariţia unei „puteri economice mondiale” mai „deschise”, care să se situeze „deasupra intereselor naționale”.

Nelegiuirile globalizării economice

Dorită de către plutocraţia mondialistă, interconectarea economiilor implică o perspectivă globală asupra problematicilor politico-economice, precipitând astfel instaurarea unui guvern mondial. Șefii de guvern, prea ocupați să îşi exprime recunoştinţa faţă de capii lobby-urilor care i-au sprijinit în ascensiunea lor la putere, nu mai sunt atenți la cetățeni. Lipsiți de orice marjă de manevră şi aserviţi puterii care i-a propulsat în scaune, guvernanții sunt prinşi în ingratul rol de agenți ai mondialismului.

Într-un sondaj semnificativ realizat în anul 2010, la întrebarea „Credeţi că responsabilii politici sunt preocupați de ceea ce gândesc oamenii de rând ca dumneavoastră?”, 42% dintre europenii intervievaţi au bifat căsuța „Deloc”. Trebuie spus că deziluzia este direct proporțională cu speranțele și așteptările deşarte legate de „mondializarea fericită”. Dacă în anii 1990, când a avut loc o dereglare considerabilă a finanțelor internaționale, liderii de opinie îi asigurau pe oameni că liberul schimb mondial este „un joc pe plus”, la care „toată lumea câștigă”, în prezent, experiența globalizării demonstrează, după mai bine de 20 de ani, caracterul fals și găunos al acestor afirmații. Este imposibil ca toată lumea să aibă de câștigat de pe urma liberului schimb (de fapt câştigă mai ales cei care-l controlează), dar este totodată imposibil ca globalizarea să nu-și aibă și perdanții ei (şi de fapt pierd tocmai cei care au mai puţine mijloace materiale, adică oamenii de rând).

Beneficiarii anulării frontierelor sunt de acum înainte știuți: este vorba despre proprietarii multinaționalelor și ai oligopolurilor mondiale, care au numai de câștigat de pe urma plusului de productivitate, de pe urma economiilor naționale și de pe urma generalizării co-producţiei, devenită cu putință în urma mondializării economice. Aşa-zisa superclasă politică mondială profită din plin de pe urma globalizării, în vreme ce unele state emergente (Brazilia, Rusia, India și în special China) caută să se retragă discret din acest joc.

În postura învinsului se află statele industrializate, împreună cu clasele lor sociale mijlocii, victime ale unei duble delocalizări: o delocalizare a producției de bunuri industriale (China, țările Europei de Est), de servicii (India, Filipine), dublată de o „delocalizare la domiciliu”, realizată prin intermediul imigrației în masă. În consecință, numărul locurilor de muncă scade, la fel ca și valoarea salariilor.

Înainte de toate, mondializarea economică are drept efect amplificarea crizelor și impunerea unei interdependențe economice din ce în ce mai strânse. Instituirea unei economii globalizate generează crize globale care necesită soluții pe măsură, așadar soluții globale, ce legitimează instituirea și întărirea instanțelor și reglementărilor supranaționale, în deplin acord cu proiectul mondialist.

Un curent mondialist şi globalist care duhneşte a „neoliberalism”

De inspirație anglo-saxonă, proiectul mondialist are un miros „neoliberal” de neconfundat. În timpul anilor 1980 și 1990 au fost semnate o serie de acorduri informale între principalele societăți transcontinentale, băncile de pe Wall Street, Banca Rezervei Federale și organismele financiare internaționale. În 1989, John Williamson, la vremea respectivă economist-șef și vice-președinte al Băncii Mondiale, a oficializat aceste acorduri, cunoscute sub numele de „Consensul de la Washington”, care se referă la anularea oricărei instanțe normative, la o liberalizare foarte permisivă și la instituirea unei piețe mondiale unificate și „autoreglate” în totalitate.

Această doctrină aşa-zis neoliberală este caracterizată de ciocnirea permanentă dintre instincte și interese, de apologia celebrei „mâini invizibile” care intervine în reglarea sau dereglarea piețelor și de propaganda magiei „comerțului soft”. Promovând haosul în conformitate cu sloganul masonic „Prin haos la ordine”, corifeii ideologiei neoliberale, care sunt neopolitrucii Noii Ordini Mondiale, au sclerozat ordinea socială și politică, au slăbit statul, aducându-l la sapă de lemn, și au ruinat suveranitatea politică și monetară a acestuia, împreună cu frontierele economice, politice și sociale ale națiunilor.

Pentru a promova aşa-zisul neoliberalism, aşa-zisele „elite” au mânat abil populațiile către atitudinile şi comportamentul specifice acestui curent. Astfel, revoluția (a se citi răsturnarea) moravurilor, introdusă în anii 1960, a permis accelerarea destructurării ordinii sociale prin anularea legitimității tradițiilor autentice, sănătoase, care ritmau firesc viața socială, iar apoi a început să se structureze o societate mercantilă, individualistă, hedonistă, atee, atomizată şi fragmentată până la nivel de indivizi, și deci aflată în imposibilitatea de a se mai organiza. Pentru a se putea exprima cât mai liber cu putință, clica fruntaşilor „neoliberali” a recurs la distrugerea valorilor tradiționale și a moralei înnăscute a popoarelor prin tot felul de manevre şi tertipuri distructive pe care unii analişti le clasifică în mod generic în categoria „transgresie globală”. Făcând apologia sistematică a imoralității, care este contrară bunului-simț popular, aceste manevre caută să aducă popoarele într-o stare de supunere oarbă față de sălbăticia „neoliberalismului”, care înseamnă libertate doar pentru făuritorii lui.

O societate „deschisă” şi „glob-locală”

Promovând o societate „deschisă” și distrugând „vechea ordine socială”, pseudoelitele mondialiste neoliberale au construit o societate compusă din indivizi izolaţi şi alienaţi, o societate în care toţi sunt împotriva tuturor. Pierzându-şi identitatea, legăturile cu tradiţia care îi era specifică, ființa umană care este prinsă în angrenajul acestei inginerii sociale dă uitării tot ceea ce făcea ca ea să fie cu adevărat o ființă umană liberă. Această ideologie își găsește expresia în cuvintele răposatei Margaret Thatcher, care-şi trăda astfel concepţiile pro‑globaliste: „Nu există societate, există numai indivizi.”

Distrugerea programată a statului naţinal ca ultim bastion al apărării bunului public, eradicarea noțiunii de interes comunitar și a celei de suveranitate teritorială permit în final constituirea unei pseudosocietăţi, nici nomade, nici sedentare, dar în orice caz dezrădăcinate, care ar putea fi numită în mod ironic „societate glob‑locală”. Această nouă societate umană conține un eșantion complet şi foarte divers de ființe umane (din punct de vedere etnic, social, religios, fapt care îi pune în evidență caracterul global), care locuieşte pe un teritoriu limitat, la oraș sau la sat (fapt care îi pune în evidență caracterul local).

Pierre Hillard, doctor în științe politice și specialist în mondialism, declara la un moment dat, în mod foarte semnificativ:

La fel cum este firesc să nu ne căsătorim cu oricine, tot așa, în aceeași logică, dar la o scară mai mare, este firesc să nu fuzionăm la comandă grupuri de oameni aparţinând unor popoare care au origini culturale și psihologice foarte îndepărtate unele de altele […]. În mod inevitabil, spiritele diferite ale acestor comunități se încing atunci când oamenii sunt siliţi să împartă același teritoriu, şi ei ajung adesea să se privească drept potențiali rivali. Societățile astfel «liberalizate» prin manevre administrative devin dintr-o dată, în mod surprinzător, violente, suspicioase și depresive, societăți în care demografia și piața muncii se află în declin și în care proliferează regulile, prohibițiile și proscrierea.”

Această inginerie socială sau, în jargon anglo-saxon, „reality-building”, ce vizează distrugerea oricărei forme de civilizație tradițională autentică, cu scopul de a o înlocui cu o nouă realitate, artificială și mondializată, constituie unul dintre mecanismele puse la punct de către plutocraţia mondială în vederea grăbirii instituirii statului fascist unic planetar.

Un „liberalism” împins la extrem

În ianuarie 2013, WEF (World Economic Forum) publica un raport cu privire la competitivitatea europeană, raport în care instituția evalua gradul de liberalism al Europei la valoarea de 80% pe o scară de la 0 la 100. În ciuda acestui scor ridicat, autorii afiliați la superclasa mondialistă estimează că UE poate mai mult de‑atât. În opinia plutocraţilor euromondialişti, este încă loc de şi mai mult neoliberalism!

Liberalismul, sistem intelectual închis, care nu permite niciun fel de punere sub semnul întrebării, prezintă mai multe contradicții. Astfel, statele aflate la avanposturile liberalismului (China și SUA) sunt de fapt cele care recurg cel mai adesea la protecționism, în special pentru a se pune la adăpost de concurența europeană.

Statele Unite, întotdeauna gata să laude meritele (ultra)liberalismului, ne oferă un trist bilanț al consecințelor punerii în practică a acestei ideologii morbide. SUA au o datorie externă ce se ridică la 16.000 miliarde de dolari, dezindustrializarea destabilizând mai multe zone ale țării. Tot în SUA piața muncii este din ce în ce mai precară, 47 de milioane de americani trăind practic din ajutoare sociale. Cifrele care urmează ne înfățișează o națiune care se află pe marginea prăpastiei morale și economice:

• Conform economiștilor Emmanuel Saez și Thomas Piketty, 93% din măririle de salariu după anul fiscal 2009-2010 s-au adresat numai unui procent de 1% dintre contribuabili. În 2011, Wall Street a alocat „băieților răi” din finanțe mai bine de 60 de miliarde de dolari sub formă de bonusuri. Acesta a fost un record după anii 2007 și 2008, doi ani de altfel excepționali, înainte ca SUA să sufere cea mai acută perioadă de recesiune din anii 1930 încoace.

• În paralel, venitul mediu al clasei de mijloc a scăzut cu aproximativ 6% din 2000 și până în prezent. Conform unui studiu realizat de Pew Research Center, sărăcia, care începe de la 23.000 de dolari pe an per familie (părinți cu doi copii), a luat amploare și afectează 46,2% dintre americani. Un copil din patru cu vârsta sub 5 ani trăiește în sărăcie.

• În 1968, clasa de mijloc primea 53, 2% din venitul intern. În 2010, nu a primit decât 46,5%. Din 1970 încoace, costul vieții a crescut foarte mult. Taxele universitare pentru instituțiile superioare private au crescut cu 113%, iar pentru instituțiile de stat, cu 80%. În domeniul medical, costurile au crescut cu 50%. Greutatea datoriilor pe care le au în medie familiile reprezintă în prezent 154% din veniturile anuale ale acestora, față de 58% în 1989.

• Rata șomajului s-a dublat între 2007 și 2010, trecând de la 4,4% la 10%, însă ajutoarele sociale au scăzut, la fel ca și veniturile salariale. În consecință, sărăcia nu a încetat să crească.

În ceea ce privește Marea Britanie, mereu admirativă față de acest „big brother” american, fidelă aceleiași ideologii „neoliberale”, este, la rândul său, pe marginea prăpastiei. Abandonându-și industria, această națiune este acum dependentă de partea de servicii a economiei sale, în special financiare (care adăpostesc cel mai mare paradis fiscal din lume, „The City”).

„Modelul” său social implodează sub loviturile comunitarismului, fruct al dogmei deschiderii frontierelor. În ceea ce privește serviciile publice (educație, sănătate), Marea Britanie este de o mediocritate înspăimântătoare. Ca să nu mai vorbim despre „miracolele” economice irlandez și spaniol, care erau date drept model la începutul secolului și care s-au dovedit ulterior a fi niște economii artificiale ultraliberale, speculative și parazitare, construite precum niște castele din cărți de joc, castele care s-au prăbușit la prima criză a „subprimelor” din 2008.

Altfel spus, politicile ultraliberale nu sunt profitabile decât superclasei mondiale a bancherilor internaţionali, ale căror companii multinaționale se dezvoltă grație restructurărilor, reducerilor de personal și delocalizărilor punctelor de producție. În paralel, deficitul public explodează: statul finanțează planurile sociale și își asumă costurile imigrației, fenomen care conduce la reducerea fondurilor alocate salariilor.

Dezindustrializarea evidentă și îndatorarea Franței

Odată cu întărirea procesului de integrare europeană, lucru devenit posibil grație crizei economice sistemice care a debutat în 2008, Franța și-a văzut prerogativele conferite de suveranitate reducându-se în mod îngrijorător. Astfel, suveranitatea monetară, cea a frontierelor și toate atributele legislative care îi permiteau să se apere de liberalismul sălbatic sunt pe cale să dispară în beneficiul unei Uniuni Europene aservite celor mai bogați afaceriști ai lumii.
Aceasta explică de ce delocalizările producerii de bunuri în țările cu un venit mediu redus pe cap de locuitor nu au fost urmate de o scădere a costului vieții. În schimb, aceste delocalizări au servit creșterii profitului societăților multinaționale.

În felul acesta, Franța a pierdut mai bine de 500.000 de angajați din domeniul industrial în ultimii cinci ani, fapt care se traduce printr-o creștere direct proporțională a șomajului. După cum se exprimă analiştii economici, pentru a evita impozitarea fiscală, statul a pus în mișcare anumite mecanisme sociale care au rezultat în socializarea pierderilor (o referire tehnică la împovărarea şi sărăcirea şi mai mare a săracilor) și în privatizarea beneficiilor (o altă exprimare eufemistică, ce ascunde de fapt îmbogăţirea peste măsură a bogaţilor).

Acestei socializări a pierderilor i se adaugă capcana datoriei în care a căzut statul francez în 1973, dată la care președintele Georges Pompidou, fostul director al băncii Rothschild, şi-a trădat poporul şi i-a interzis Trezoreriei naționale să împrumute direct Banca Franței, cu o dobândă foarte mică sau nulă. În felul acesta, Franța s-a văzut obligată să împrumute bani cu dobândă de pe piețele private pentru a putea finanța investițiile publice necesare propriei sale dezvoltări.

Din 1973 încoace, datoria publică franceză nu a făcut decât să crească progresiv. Astfel, aceasta se situează la aproximativ 1.800 de miliarde de euro. Creșterea anuală a datoriei publice a fost de circa 140 de miliarde în 2009 și 2010, și de 100 de miliarde în 2011. În 2013, datoria publică a ajuns la 91, 3% din produsul intern brut (PIB). Este evident că această creștere a ratei desființării de posturi în sectorul industrial are un impact direct asupra datoriei publice, printr-un efect de foarfece, respectiv prin scăderea cuantumului impozitelor și prin creșterea cheltuielilor sociale.

Criza datoriilor, o pomană pentru plutocraţia euromondialistă

Se știe deja faptul că această criză economică și financiară care face ravagii din 2008 încoace este instrumentată din umbră cu scopul de a distruge valorile civilizației și modelul european, mai precis, ce a mai rămas din modelul de societate al Europei. Însă, mai presus de toate, scopul acestei elite malefice este distrugerea suveranității statale.

Sub presiunea datoriei publice și a recesiunii, guvernele europene, supervizate de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană (BCE) și de Fondul Monetar Internațional (FMI), au luat măsuri de relaxare a dreptului muncii, comprimând costurile salariale, spre marea satisfacție a „neoliberalilor” de teapa unui Henri Kissinger, pentru care China reprezintă un „model de societate de piață”, sau a magnatului David Rockefeller, care declara cu un cinism josnic că

Oricare a fost preţul revoluţiei chineze, aceasta a reuşit nu doar să producă o administraţie mai eficientă şi mai dedicată, dar şi să stimuleze o moralitate înaltă şi un ţel comun. Experimentul social din China sub conducerea Preşedintelui Mao este unul dintre cele mai importante şi mai pline de succes din întreaga istorie a omenirii.”

De altfel, patronii concernelor-gigant multinaționale, al căror unic scop este maximizarea profitului, își fabrică produsele în țările cu costuri salariale scăzute, pentru a le vinde apoi mai departe cu preţuri pe măsură în statele cu un nivel de viață ridicat. Acesta este modelul după care sunt organizate producția și consumul mondial din anii 1980 încoace.

Produsele fabricate în țările cu salarii mici sunt vândute la prețul pe care consumatorul este dispus să îl plătească, respectiv la prețul pe care el a fost obișnuit să îl plătească. Așadar, în realitate, un astfel de model este foarte departe de concurența loială și totală atât de mult slăvită în teorie și care ar trebui să fie o rezultantă a reglementărilor actuale, al căror scop ar trebui să fie acela de a face astfel încât raportul dintre prețul de producție și cel de vânzare să fie unul just.

În multe dintre statele afectate de criză, precum Grecia sau Spania, salariile continuă să scadă vertiginos și inexorabil. Până și statele în care salariile erau deja mici, precum Croația sau Cehia, trebuie, conform şefilor de la FMI, să-și revizuiască politica salarială pentru a „relansa competitivitatea”. Vor sfârși, oare, europenii prin a accepta salariile indienilor sau condițiile de muncă ale chinezilor?

În orice caz, aceasta este direcția în care trebuie să se îndrepte Franța dacă dorește să nu fie afundată și mai tare în criză, cel puțin în opinia economistului-șef de la Goldman Sachs, Huw Pill, care preconizează o draconică

„… recurgere la scăderea generală a salariilor, cu scopul de a relansa competitivitatea. Estimăm că Franța ar trebui să-și reducă salariul mediu pe economie cu aproximativ o treime.”

A crescut totodată și vârsta de pensionare, ceea ce face ca statul să nu fie obligat să plătească pensii, mărind de asemenea concurența pe piața muncii prin creșterea numărului de candidați la diferitele posturi existente.

Grecia este cobaiul laboratorului de reforme europene”,

a afirmat recent Apostolis Kapsalis de la Institutul de cercetare din cadrul Confederației sindicale grecești, GSEE.

Aici, în Grecia, se testează diferitele măsuri de austeritate la care UE ar putea recurge apoi şi în alte state.”

De altfel, în Germania s-a aplicat deja ceea ce se numeşte, cu un termen tehnic, „moderarea salarială”, iar nivelul salariilor nemților servește drept etalon conducătorilor politici europeni în stabilirea valorilor salariale ale celorlalţi „europeni”.

Unele ţări au ajuns să fie scoase la mezat pe pieţele internaţionale

Pentru a-şi rambursa datoriile la „nesfânta treime” (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional), unele ţări europene sunt constrânse să cedeze părţi întregi din economie şi din avuţia naţională, din moştenirea lor culturală şi patrimonială, cumpărătorului care le oferă cel mai bun preţ. Este elocvent exemplul Portugaliei, victimă a unui astfel de val de privatizare forţată. Iată în continuare o listă succintă cu organismele publice privatizate deja sau care sunt pe cale de privatizare:
• REN: Redes Energeticas Nacionais, compania din sectorul energetic al Portugaliei cu cea mai mare parte a capitalului (30%) achiziţionată în februarie 2012 de către compania chinezească State Grid (25%) şi de către Oman Oil Company (5%).
• EDP: Energias de Portugal, operatorul principal de energie electrică al Portugaliei, pe care statul l-a cedat în decembrie 2011 gigantului chinezesc Three Gorges, care, plătind 2,7 miliarde de euro, a devenit principalul acţionar.
• Operatorul de aeroporturi, ANA, a fost cumpărat anul trecut, la sfârşitul lunii decembrie, de către compania franţuzească Vinci cu 3,08 miliarde de euro.
• Compania aeriană naţională TAP este pe cale să fie cedată magnatului columbiano-brazilian German Efromovich de la compania Synergy Aerospace.
• Televiziunea publică RTP: Lisabona ezită la ora actuală între a o concesiona pentru următorii 25 de ani unui grup privat şi a vinde 49% din capitalul acesteia. Privatizarea televiziunii publice RTP ar constitui un precedent în Europa: toate ţările dispun de o televiziune publică.
• Șantierele navale din Viana urmează să fie vândute companiei ruseşti RSI pentru 10 milioane de euro; „un preţ de lichidare”, după cum apreciază sindicatele.
• Conform opiniei majorității, planurile de privatizare trebuie să meargă și mai departe. Între opțiunile discutate intră și cesionarea Serviciului Naţional de Sănătate (SNS), de o excelentă calitate, dar care este supus, prin măsurile coercitive ale instituţiilor financiare mondialiste, la mari reduceri bugetare. În aceeaşi situaţie se află și Compania Naţională Poştală, CTT.

Uniunea Europeană este o construcţie artificială

Inspirându-se din cuvintele lui Marc Aureliu de acum 2000 de ani: Imperium superat regnum, adică „Imperiul este mai mare decât regatul”, „părinţii Europei”, aflați în subordinea plutocraţiei anglo-saxone talasocratice, creează în anul 1958 o uniune economică numită Piaţa Comună. Proiectul care se urmărea era crearea uniunii monetare (euro) care, la rândul său, urma să producă uniunea politică. „Părintele Europei”, agentul aşa-zişilor „iluminaţi”, Jean Monnet, numeşte acest mod de lucru angrenaj: fiecare acord de cooperare la nivel european trebuie să ducă inevitabil la un alt acord de consolidare al integrării europene. Iată cum explică acest aspect Bernard Prudhon, conferenţiar la Universitatea din Paris:

Modul de operare obişnuit al Uniunii Europene constă în tactica așa-numită a «paşilor mărunţi», de a pune populaţia în faţa faptului împlinit, creând astfel situaţii care stau apoi la baza argumentaţiei sale pentru a le considera ireversibile.”

Încă de la conceperea sa, politica Uniunii Europene (UE) nu este inspirată de nicio viziune fondată pe date umane, ca istoria sau tradiţiile religioase. Aceasta se bazează doar pe o viziune economică şi financiară cu orientare neoliberală (întrucât este de sorginte atlantică) şi pe dreptul pe care îl generează ea însăşi (precum „drepturile omului”). În consecinţă, aceasta nu cunoaşte identitățile naţionale, valorile şi cultura popoarelor care constituie Europa istorică.

Lipsită de rădăcini în sufletele popoarelor Europei, lipsită de orice legitimitate populară şi democratică, Uniunea Europeană este înainte de toate o construcţie care reflectă interesele marilor bancheri internaţionali şi ale slugilor lor, managerii de la conducerea întreprinderilor multinaţionale. Centrul puterii este „Comisia” de la Bruxelles, formată din „comisari” numiți de guverne, dar care nu răspund în faţa acestora. Aceştia domnesc peste zeci de mii de funcționari care emit peste 25.000 de acte normative pe an.
Beneficiind de privilegii fiscale nemaiauzite, sub pretextul că ei nu trebuie să poată fi mituiți de niciun stat, aceşti funcţionari încasează salarii cuprinse între 7.900 şi 18.200 de euro pe lună, brut.

Parlamentul se supune puterii executive şi legile sunt redactate de către înalţii funcţionari. Prin urmare, deputaţii votează ca nişte roboţi: grupul lor politic le pregăteşte fişele de voturi cu numărul amendamentului de votat şi cu semnele „+”, „-„ sau „0” pentru ca aceştia să voteze pentru sau împotrivă, ori să se abţină.
Deputatul votează astfel fără să consulte cu adevărat în amănunt conţinutul textelor: acesta are încredere în specialiştii (funcţionarii) grupului politic. Plutocraţia euromondialistă are o adevărată problemă cu democraţia. Elitistă, ea dispreţuieşte poporul şi îl consideră în general prost şi neinstruit. În optica acesteia, nu se pot acorda prea multe drepturi populaţiei, care este iraţională şi stihinică.

Prin urmare, când o ţară votează „prost”, adică împotriva intereselor mondialiste, aceasta este determinată să voteze din nou: întocmai ca în Irlanda. Atunci când poporul francez şi olandez refuză să accepte constituţia europeană, li se impune tratatul de la Lisabona prin intermediul Parlamentului. Atunci când un prim-ministru grec are intenţia să supună la referendum planul riguros impus de zona euro, acesta este ameninţat că i se anulează orice ajutor economic. Atunci când guvernul maghiar ieşit în urma votului cercetează puterile băncii centrale, acesta este ameninţat cu sancţiuni.

De curând, în ianuarie 2013, Secretarul american pentru Afaceri Europene a încurajat refuzul acestei exercitări democratice, spunând:

Referendumurile au contribuit adesea la izolarea ţărilor.”,

cu alte cuvinte, acestea sunt sancţionate pentru că blochează agenda mondialistă. Mai grav, această elită politică decuplată de la realitate, care acționează numai în interesele plutocraţilor, îşi consideră propriul popor drept un obstacol în calea proiectelor sale, şi, prin urmare, drept un duşman. Astfel, ministrul guvernului tehnocrat financiar, Mario Monti, declară în ianuarie 2012 că

ideologia unor mişcări politice este unul dintre principalii duşmani de astăzi din Europa”.

Plutocraţia europeană este pe cale să facă să dispară democraţia, făcând astfel încât popoarele din Europa să intre în era postdemocratică: nu se mai pune problema să se facă ceea ce vor cetăţenii, ci de a aranja lucrurile astfel încât aceştia să vrea ceea ce deja s-a adoptat.

Tot așa cum economia constă din ce în ce mai mult dintr-o adaptare la cerere şi ofertă (graţie publicităţii, a cărei funcţie este să creeze pentru consumatori nevoile care se dovedesc cele mai rentabile din punct de vedere financiar), postdemocraţii folosesc mijloace de informare pentru a face astfel încât popoarele să ceară a posteriori ceea ce deja a fost făcut fără ele.”,

rezumă economistul Thibaud de la Hosseraye.

Şi, în cazul în care mijloacele de informare nu oferă toate garanţiile de condiţionare şi de supunere a popoarelor, plutocraţia s-a organizat pentru a funcţiona prin sistemul „încercare – greşeală”, după cum explică Jean‑Claude Junker, fostul preşedinte al Eurogrupului în anul 1999:

Se ia o decizie şi, după ce se aşteaptă puţin pentru a vedea ce se petrece, sunt analizate rezultatele. Dacă măsura luată nu provoacă nici proteste, nici revoltă, pentru că oricum majoritatea oamenilor nu înţeleg nimic din ceea ce s-a hotărât, atunci continuăm pas cu pas, până la punctul de non-retur.”

Uniunea Europeană este infiltrată de lobby-uri ce acţionează din umbră

Foarte puternice, lobby-urile diferitelor sectoare de activitate economică, de la sectorul agroalimentar până la sectorul farmaceutic, trecând prin sectorul financiar sau petrolier, îşi cântăresc întreaga greutate în deciziile Comisiei, ale Parlamentului şi ale Consiliului de Miniştri ai celor 27 de state membre.
Dintre acestea, lobby-urile finanţelor, reprezentând interesele oligarhiei financiare, sunt în mod deosebit active la Comisia Europeană şi la Direcţia Generală pentru Piaţa Internă, contracarând toate reformele sectorului bancar şi financiar.

Numai pe piaţa din Bruxelles, băncile şi celelalte întreprinderi financiare au forţat 700 de experţi ca să orienteze procesul legislativ în direcţia dorită de acestea. Joost Mulder, responsabil cu Relaţiile externe la organizaţia nonguvernamentală Finance Watch, vorbește despre genul de promisiuni pe care lobbyştii le fac clienţilor (a se citi politicienilor corupţi):

Dacă îmi daţi 10.000 de euro onorariu, mă voi ocupa de poziţia dumneavoastră înscrisă pe ordinea de zi a Consiliului.”

De exemplu, în anul 2011, trei parlamentari europeni au căzut în plasa unui ziarist britanic. Aceştia cereau 12.000 euro ca să depună un amendament la un text de lege. Şi mai grotesc încă a fost unul dintre cei trei parlamentari, deputatul european român Adrian Severin (nepotul lui Saul Brukner, alias Silviu Brucan), care, deşi a fost dat afară din Grupul Socialist, a refuzat pur şi simplu să demisioneze!

De la democraţie la postdemocraţie

Cu orientare neoliberală şi atlantică, fiind la cheremul pieţelor financiare, Uniunea Europeană a plutocraţilor nu tolerează nici incertitudinea, nici contradicţia. Dogmatic şi antidemocratic, acest comportament a luat o asemenea amploare, încât chiar şi cetăţenii mai puţini informaţi sunt neliniştiţi cu privire la acest lucru. Prin urmare, David Cameron, primul ministru britanic, remarca în luna ianuarie a anului 2013 următorul aspect:

În cadrul populaţiei există o frustrare în continuă creştere, datorită faptului că Uniunea Europeană reprezintă, mai degrabă, ceva ce li se impune oamenilor decât ceva care acţionează pentru aceştia.”

De fapt, aşa cum a recunoscut în Parlamentul de la Strasbourg în anul 1999 Jacques Delors, fostul preşedinte al Comisiei Europene:

Europa este o construcţie cu o aparenţă tehnocratică, ce se desfăşoară sub egida unui fel de despotism lejer şi luminat.”

O tehnocraţie despotică ce pune stăpânire pe pieţe şi care nu suportă exercitarea democraţiei (alegeri, referendumuri), duce la apariţia îngrijorărilor din partea investitorilor.

În noiembrie 2011, în Grecia a fost abandonată ideea unui referendum cu privire la măsurile de austeritate. Tot în Grecia, precum şi în Italia, criza a dus la demisionarea şefilor de guvern aleşi. Aceştia au fost înlocuiţi cu „tehnocraţi”, care nu au fost aleşi şi care nu depind, așadar, de voinţa alegătorilor.

Pentru Ulrich Thielemann, specialistul german în etică a afacerilor, politica se supune legii pieţelor.

Atunci când statul nu are decât singurul scop, de a înşela competitivitatea, ne este interzis să punem următoarea întrebare, pe care de altfel se fondează democraţia: Cum vrem să trăim?”

Aşa cum remarca economistul Thibaud de la Hosseraye,

Alegerile democratice pe care le pot face popoarele sunt lipsite de orice sens, de orice efect asupra realităţii, atunci când li se cere părerea, întrucât jocurile sunt deja făcute. Aceasta este chiar metoda pe care s-a construit Uniunea Europeană şi care trasează o nouă formă de democraţie [...], pe care, pe bună dreptate, o putem numi postdemocraţie.”

Este vorba despre metoda „faptului împlinit”, a unui vot care nu mai are valoare de decizie, ci de validare:

Acesta vine după ce decizia a fost luată şi după ce situaţia care rezultă este considerată suficient de avansată pentru a părea ireversibilă. Votul se reduce astfel la simpla conformare a populaţiei la rezultatul prestabilit al alegerilor, ce sunt făcute în mod discreţionar de către instanţele nealese (funcţionari, experţi, lobby-işti)”.

Economistul adaugă:

Votul în democraţie, având loc după ce a fost luată decizia, nu poate avea decât scopul de a sonda opinia popoarelor cu privire la lucrurile deja realizate: într-adevăr, nu mai are sens să-i întrebăm ce vor, pentru că nu mai au de ales. În consecinţă, de la o democraţie republicană fondată pe voinţa cetăţenilor, ajungem aici la o democraţie a opiniei, care se străduieşte să rămână în concordanţă cu opiniile lor.
Alegerile sau referendumurile organizate periodic au drept scop măsurarea gradului de adeziune a opiniei publice, de compatibilitate între ceea ce au realizat liderii din Uniune şi ceea ce poporul poate suporta. Poporul este întrebat ceea ce crede, nu ceea ce vrea.
Căci, şi acest lucru este nou, păpuşarii Uniunii Europene, nemulţumiţi să construiască bazându-se pe popoare, decid astfel să construiască împotriva lor. Într-adevăr, în conformitate cu ceea ce au ilustrat ultimele referendumuri, conducătorii Uniunii Europene nu ezită să contrazică în mod explicit voinţa exprimată cu regularitate de către popoare. Atunci când popoarele spun nu cu privire la un anumit subiect, forurile de conducere ale Uniunii Europene îl vor relua schimbându-i ambalajul: aşa s-a petrecut cu operaţiunea de a converti Constituţia în Tratatul de la Lisabona. În consecinţă, ceea ce constatăm în urma votului negativ al Olandei privind Constituţia europeană (2005), precum şi în urma votului negativ irlandez privind Tratatul de la Lisabona este că, pentru a-şi atinge scopurile, şefii Uniunii Europene nu se mai mulţumesc să nu ţină cont de voinţa oamenilor, ci decid să li se opună direct, prin forţă. Nu doar că nu au încredere în popoare, ba chiar, în zilele noastre, le sfidează
”,

concluzionează Thibaud de la Hosseraye.

Cu privire la Tratatul de la Lisabona, ce nu face decât să reia Constituţia europeană refuzată prin vot popular, tehnocraţii aflaţi în slujba aşa-zişilor „iluminaţi” s-au folosit pur şi simplu de manevre administrative viclene pentru a nu mai fi siliţi să consulte voinţa populară, cu scopul de a face să meargă mai departe proiectul lor aberant de „construcţie europeană“, care vizează crearea unui superstat masonic. Cei care au investigat această înşelăciune au recunoscut ei înşişi acest fapt.

Prin urmare, Valéry Giscard d’Estaing spunea la data de 14 iunie 2007 că, prin diverse manevre,

Opinia publică va fi determinată să adopte fără să ştie dispoziţiile pe care nu îndrăznim să i le prezentăm în mod direct.”

În ceea ce-l priveşte pe ministrul belgian al Afacerilor Externe, Karel de Gucht, acesta spunea:

Scopul Constituţiei era să fie mai lizibilă, inteligibilă [...]. Scopul acestui tratat este să fie ilizibil, neinteligibil [...]. Astfel, Tratatul de la Lisabona, devenit ilizibil, neinteligibil prin complexitatea lui, a fost impus popoarelor europene. Constituţia se vroia a fi clară, în timp ce acest tratat trebuie să fie obscur. Acest fapt este un succes.”

Intenţia înşelăciunii este confirmată, de asemenea, de către Giuliano Amato, fostul preşedinte al Consiliului Italian:

S-a luat hotărârea ca documentul să devină ilizibil. Dacă acesta este ilizibil, înseamnă că nu este constituţional; asta e ideea… Dacă aţi reuşi să înțelegeți textul la o primă abordare, ar exista riscul organizării de referendumuri, pentru că este vorba despre ceva nou.”

Euro este de fapt un instrument de slăbire a suveranităţii naţiunilor

La originea fabricării monedei euro au existat două idei: prima, crearea unei monede unice pentru a o folosi drept bază economică în vederea construcţiei politico-economice, simultan cu dizolvarea naţiunilor în falsa sclipire comunitară, prin intermediul mecanismului angrenajului. A doua, eliminarea riscurilor produse de fluctuaţiile cursului valutar ale monedelor naţionale, considerate de asemenea nişte piedici pentru comerţ şi pentru mişcările de capitaluri.

Eliminarea monedei naţionale pentru adoptarea unei monede unice înseamnă abandonarea autonomiei monetare, care este în sine un instrument de stabilizare economică. Într-un sistem în care fiecare ţară îşi are propria monedă, este posibil ca moneda să se devalorizeze: aceasta reprezintă o gură de oxigen pentru exporturi. Produsele vândute în străinătate devin mai ieftine şi acest fapt reduce deficitul ţării faţă de exterior. Cu o monedă unică, euro, această alternativă nu mai există. În măsura în care moneda unei naţiuni trebuie să se adapteze la economia acesteia şi nu invers, zona euro este în criză deschisă, după ce a fost, încă de la crearea sa, zona cu cea mai scăzută creştere economică de pe întreaga planetă. Laureatul Premiului Nobel pentru economie (2008), Paul Krugman, a spus, de altfel, în octombie 2011:

Tristul adevăr este că sistemul euro este din ce în ce mai mult sortit eşecului. Şi mai trist este că, ţinând cont de modul cum se comportă sistemul, Europa ar duce-o cu siguranţă mai bine dacă acesta s-ar prăbuşi mai degrabă azi, decât să o facă mâine.”

Având în vedere că nu există nicio posibilitate de a adapta valoarea monedei sale prin ajustări mecanice potrivite cu situaţia în care se găseşte naţiunea, nu există o altă soluţie pentru a restabili competitivitatea, decât impunerea, prin decizii autoritare, a unor măsuri numite „de austeritate”.

Adăugăm la această situaţie de confiscare a suveranităţii monetare faptul că Tratatul de la Maastricht obligă ansamblul națiunilor membre ale Uniunii Europene să împrumute de pe piaţa financiară, în loc să poată să emită moneda. Acest fapt are drept consecinţă creşterea generală evidentă a îndatorării statelor, ce sunt obligate să îşi ramburseze datoriile şi dobânzile acestor datorii la băncile private.

Uniunea Europeană: o uniune economică în beneficiul ocultei financiare şi aproape nimic altceva

Pentru tehnocraţii europenişti ce se hrănesc cu un gen de neomarxism, în construcţia europeană contează doar economia. Eliminând factorul cultural şi social la porunca venită de la superiorii lor adesea neştiuţi din ierarhia masonică, obsedaţi de îmbogăţirea proprie şi orbiţi de dogmele neoliberalismului, aceştia sunt capabili să spună orice ca să facă opinia publică, de cele mai multe ori neavizată şi dezinformată, să le înghită pe nemestecate gogoșile.

Prin urmare, Michel Sapin, actualul ministru al Muncii, Ocupării Forţei de Muncă şi Dialogului social, recita cuminte la data de 2 august 1992 textul dinainte învăţat:

Europa este răspunsul de viitor pentru chestiunea privind şomajul. Bazându-se pe o piaţă de 340 de milioane de consumatori, cea mai mare din lume, pe o monedă unică, cea mai puternică din lume, pe sistemul de securitate socială, cel mai protector din lume, societăţile vor putea crea locuri de muncă.”

De fapt, Uniunea Europeană este un eşec sumbru, capul de pod pentru structurarea unui guvern mondial şi al statului fascist unic planetar, pe care aşa-zişii „iluminaţi” se străduiesc disperaţi să îl instaureze demolând identităţile naţionale, negând diferitele culturi şi valori ale popoarelor din Europa.

Potrivit filosofului grec Stelios Ramfos, eşecul construcţiei europene se explică prin desconsiderarea tradiţiilor şi a popoarelor în sine. Cu privire la compatrioţii săi, acesta spunea că

Grecii nu gândesc precum europenii din vest. Noi nu am cunoscut Renaşterea. Structura noastră mentală a rămas într-un fel focalizată asupra problemelor din momentul prezent. Grecia s-a trezit «avansată» după Independenţă la rangul statelor «moderne», fără să fi creat un adevărat contract social. Se spune adesea acest lucru, care este adevărat: în mare, nucleul central al societăţii noastre rămâne familia. Totul se petrece prin prisma raporturilor personale. Faptul de a construi ceva împreună cu un oarecare cetăţean îndepărtat nu are sens pentru noi. Aşa-zisul clientelism al statului grec şi al partidelor are o bază puternic culturală.”

Filosoful grec adăuga apoi:

Grecii nu trăiesc în aceeaşi dimensiune temporală cu nemţii, care, spre deosebire de noi, separă în mod distinct trecutul, prezentul şi viitorul. La noi contează numai prezentul! Mai mult decât atât, un grec nu are încredere nici în vecinul, nici în statul său. Grecii cred în familia lor, în partidul lor, cu care au, prin naştere sau viaţă socială, o legătură de rudenie. Să încercăm să înţelegem de ce Europa de Sud este afectată de această criză. Greutatea catolicismului tradiţional din această periferie meridională are, ca şi ortodoxia din Grecia, un rol considerabil. Le vorbiţi grecilor despre salvarea statului lor, în timp ce aceştia sunt preocupaţi mai mult de salvarea sufletului. Ce puteţi voi înţelege din acest fapt?”

În ceea ce priveşte administratorii Uniunii Europene, Stelios Ramfos afirmă că aceştia confundă

geografia şi cultura. Noi facem parte din civilizaţia europeană veche, fără să împărtăşim însă valorile culturale ale Europei moderne. Ştiu că acest aspect este şocant, dar valorile europene nu au pătruns încă aici. Treizeci de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană este puţin. În această ţară nu a avut loc nicio reformă de educaţie, ci numai schimbări superficiale.“

În cele din urmă, acesta concluzionează, adoptând o poziţie de „corectitudine politică” şi o exprimare diplomatică, în care nu pune la îndoială bunele intenţii ale mai marilor Uniunii Europene şi proiectul aşa-zisei „societăţi europene”:

Responsabilii Comisiei Europene, ai Băncii Centrale Europene, ai Fondului Monetar Internaţional s-ar fi înconjurat mai bine de antropologi sau de filosofi, decât să se fi închis în ministere. Europa nu este omogenă. Trebuie să acceptăm acest fapt. Chestiuni esenţiale, precum valoarea muncii, nu sunt împărtăşite în aceiaşi termeni. Munca înseamnă într-o oarecare măsură un păcat. Motivul nu îl cunoaştem. Societatea europeană nu poate exista decât dacă îşi asumă şi îşi gestionează contradicţiile. Această criză nu este o criză economică, ci una culturală.”

Un bilet doar „dus”, fără nicio posibilitate de întoarcere

Impusă atât clasei politice (şefii guvernelor și ai parlamentelor), cât şi populaţiei, „construcţia europeană” ia înfăţişarea unui marş forţat care nu permite nicio întoarcere înapoi, niciun compromis şi nicio revoltă. Prin urmare, scenariul renunţării la euro de către un stat membru nu este o opţiune din perspectiva oficialilor Uniunii. În mod foarte semnificativ pentru abordarea „democratică” şi „flexibilă” a plăsmuitorilor Uniunii, nu s-a prevăzut nicio măsură pentru reîntoarcerea la monedele naţionale. Nici în tratate, nici în fapte.

Uniunea monetară este, oare, ireversibilă?

Aici se vede aroganţa şi determinarea plutocraţiei mondialiste, care îşi impune în mod discreţionar agenda, cu orice preţ. Râzându-şi de naivitatea unora, globalistul Jacques Attali declara la data de 24 ianuarie 2011, referindu-se la Tratatul de la Maastricht, tratatul constitutiv al Uniunii Europene, semnat în anul 1992:

Cu mare grijă şi atenţie, s-a omis să se scrie articolul care permite ieşirea din Uniunea Europeană; acest aspect, evident, nu este prea democratic… dar este o garanţie pentru noi.”

Doctrina şocului, aplicată Uniunii Europene

Atunci când totul merge bine, acest fapt se datorează «Europei», dar atunci când lucrurile merg prost, poporul este cel care are cel mai mult nevoie de «Europa». Orice s-ar petrece, bine sau rău, totul este interpretat în sensul unui progres liberalizator şi integraţionist. Însă, în practică, avem o logică de angrenaj, unde fiecare dificultate întâlnită ne atrage şi mai mult către statul federal”,

afirma analistul Thibaud de la Hosseraye cu privire la punctul de vedere al politicienilor Uniunii. Şi cum plutocraţia mondială consideră popoarele drept nişte obstacole în calea guvernului mondial, este mai mult decât posibil că aceasta „gestionează” în mod conştient criza din zona euro, lăsând-o să se agraveze timp de aproximativ cinci ani, înainte să înceapă să culeagă fructele panicii, pentru a accelera crearea statului federalist european.

Alături de mulţi alți comentatori, şi istoricul britanic Niall Ferguson consideră că:

Artizanii uniunii monetare ştiau dinainte că modelul lor va duce la o criză şi voiau să folosească această criză pentru a impune o soluţie federalistă.”

Acest rezultat apare prin aplicarea „şocului necesar”, situaţia care apare imediat după aceea fiind prescurtată prin expresia TINA: „There Is No Alternative”, adică, vezi Doamne, nu există alternativă la planul federalist. Ceva de genul: „se supun sau îi distrugem”.

Dacă se supun, cu atât mai bine. Dacă sunt distruşi, atunci se vor supune totuşi… cu doar câteva ajustări! Este, de altfel, şi interpretarea lui Wolfgang Schäuble, actualul Ministru german de Finanţe, care a declarat, ca un fals profet (ce cunoştea de fapt planurile din culise), în martie 2013:

Cu privire la această perioadă, cred că vom citi într-o zi în cărţile de istorie faptul că această criză a apropiat Europa şi mai mult.”

O apropiere – adăugăm noi – şi nişte ajustări care au întârziat democraţia, care au ridiculizat suveranitatea naţiunilor, care au sărăcit milioane de cetăţeni prin intermediul „planurilor de austeritate”, sau care au restrâns libertăţile individuale şi colective.

Efectele măsurilor de austeritate

Georg Pieper este un traumatolog german, expert în analiza traumelor induse de catastrofe. În octombrie 2012, acesta a plecat în Grecia, uimit fiind de măsurile de austeritate impuse de către Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional („nesfânta treime”), şi unde şomajul ajunge până la 26%.

Iată ce a observat Georg Pieper:
• Oameni, care nu demult făceau parte din clasa de mijloc, adunau fructe şi legumele expirate de pe străzile din Atena.
• Femei însărcinate, care erau gata să nască, cutreierau spitalele pentru a-i ruga pe administratori să le primească, dar pentru că ele nu aveau nici asigurare medicală şi nici bani suficienţi, nimeni nu vroia să le ajute. Tot la spital, cei care erau admişi, trebuiau să îşi aducă cearşafuri şi hrană. După concedierea personalului de întreţinere, medicii şi infirmierele erau cei care făceau curăţenie. Spitalul ducea lipsă de mănuşi şi sonde de unică folosinţă. Uniunea Europeană a avertizat guvernul ţării cu privire la răspândirea bolilor infecţioase.
• Un bătrân nu putea să-şi plătească medicamentele necesare pentru problemele cardiace pe care le avea. Pensia i-a fost redusă la jumătate. Muncind aproximativ patruzeci de ani, acesta credea că şi-a făcut datoria şi că i se cuvenea un ajutor după nevoi, însă acum el nu mai înţelegea mersul anapoda al lumii.
• În cadrul populaţiei, tulburările psihice au explodat, iar procentul de sinucidere s-a dublat în ultimii trei ani. Sinuciderile au atins un procent de 75% în rândul bărbaţilor care au fost privaţi de muncă, ceea ce a afectat prin urmare deopotrivă, atât virilitatea în general, cât și valoarea lor pe piața muncii. Relaţiile sociale dintre cetăţeni se deteriorează şi revolta faţă de sistemul corupt, pervers, față de politica şi economia internaţională, ale căror așa-zise ajutoare îi sărăcesc pe oamenii de rând şi îi îmbogățesc tot pe bancheri, este tot mai mare. Frustrarea şi furia se pot vedea la minorităţi, victime ale actelor de violenţă. „Omul”, constata Georg Pieper, „se transformă într-un animal sălbatic în astfel de situaţii dramatice.”

Întrucât înseși bazele societății grecești sunt subminate, traumatismul este colectiv. Aceste planuri de austeritate, care nu servesc la nimic şi a căror ineficiență a fost recunoscută chiar de către FMI, seamănă cadavre nu numai în Grecia, ci şi în Spania, în Franţa şi în Bulgaria. Jertfele cu gloanţe şi sinuciderile se succed în faţa parlamentelor, a primăriilor sau a agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă. Deveniţi martiri, aceşti cetăţeni copleşiţi de datorii au ales o formă de protest extremă.

Psihiatrul bulgar, Roumen Petkov, consideră, cu privire la jertfele umane provocate de gloanţe din ţara sa, că

unii au ales această moarte atroce pentru ca strigătul lor de disperare să fie auzit de către toţi.”

Traumatismul colectiv grec nu o uimeşte şi nu o înduioşează deloc pe Christine Lagarde, directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), care i-a invitat cu cinism şi dispreţ pe greci „să-şi ia destinul în mâini”.

Cred că aceştia ar trebui să se ajute reciproc [...] plătindu-şi toate impozitele”,

a declarat cu şocantă şi evidentă lipsă de compasiune aceasta în luna mai 2012, referindu-se la „toţi aceşti oameni care caută în permanenţă să scape de impozit”. În schimb, responsabila Christine Lagarde declară pentru înduioşarea proştilor care mai pot să-i crediteze bunele intenţii:

Mă gândesc mai mult la aceşti şcolari dintr-un sătuc din Niger, care nu au decât două ore de cursuri pe zi, care au la dispoziţie un scaun la trei copii şi care urmăresc cu ardoare să aibă acces la educaţie… Mă gândesc în permanenţă la ei, pentru că eu cred că aceştia au mai multă nevoie de ajutor decât populaţia din Atena.”

În ceea ce-i priveşte pe greci, aceştia se vor gândi, poate, şi ei în permanenţă cu mult drag la doamna Lagarde, atunci când vor afla că această doamnă, care vrea să-i pună fără milă pe sărmani la plată, beneficiază (ca să vezi ce întâmplare norocoasă!) de o degrevare totală de impozite pe sărmanul ei venit de… 380.939 euro anual, plătit de către FMI.

Primele două părți ale acestui articol au fost consacrate dedesubturilor secrete ale crizei de sistem ce a devenit globală. Am urmărit, în felul acesta, să depistăm mecanismele economico-financiare nebănuite ce se află la baza crizei, numind, rând pe rând, complotiştii și beneficiarii colapsului financiar, și totodată am deconspirat agendă politică secretă subiacentă ce a fost necesară instrumentării acestui haos economic plănuit, haos ce a început să fie orchestrat din umbră pe la mijlocul anului 2007 și al cărui deznodământ pare să aibă un iz de prăbușire economică totală sau chiar de conflict armat internațional de foarte mare amploare.

În anii ’50 ai secolului trecut, Jean Monnet, agentul oficial de la Paris al bancherului J.P. Morgan, unul dintre „părinții“ fondatori ai Uniunii Europene (UE) a declarat:

„Oamenii nu acceptă schimbarea decât atunci când se află într-o stare de acută necesitate, iar necesitatea nu apare decât în situațiile de criză“.

Actualitatea recentă îi dă dreptate: integrarea europeană nu a „progresat“ niciodată în sfera economică și politică atât de mult cât a „progresat“ în perioada acestei crize. Așadar, de la 1957, anul semnării Tratatului de la Roma, care este totodată actul de naștere al Comunității Europene, și până în prezent, bizara construcție europeană nu a „progresat“ niciodată atât de mult.

Înființarea acestui stat federal european, ce a fost plănuită și finanțată de către elita financiară anglo-saxonă a aşa-zişilor „iluminaţi“ și de către ideologii mondialiști din cadrul grupării Council on Foreign Relations (CFR), și după aceea instaurarea lui de către tehnocrați francmasoni avangardiști precum Jean Monnet, Robert Schuman sau Joseph Retinger, intră, s-ar părea, în faza de consolidare. În vreme ce sunt stabilite în culise fundamentele instituționale și legislative, măștile încep să cadă, rând pe rând.

Pe de o parte, UE își arată destul de repede adevărata față, respectiv chipul sinistru, aproape criptofascist al unui stat european deja anti-democratic și neoliberal. Pe de altă parte, adevărații „stăpâni ai lumii“, aşa-zişii „iluminaţi“, operează din umbră, şi nici măcar nu se mai chinuie să disimuleze: banca Goldman Sachs ocupă avanposturile strategice ale eșichierului politico-economic (puterea executivă a națiunilor, Banca Centrală Europeană (BCE), în vreme ce fondurile speculative destabilizează economia, iar FMI contribuie de zor la munca de distrugere mascată a statelor și a popoarelor (prinse deja în capcana insidioasă a datoriei acaparatoare) prin intermediul unor viclene măsuri de austeritate, din ce în ce mai severe.

Apariţia limbii noi, orwelliene (newspeak), antidotul ridicol al euroscepticismului

Dat fiind faptul că „identitatea europeană“ este un concept artificial ce nu se bazează pe niciun fel de moștenire culturală sau socială, aceasta face să fie cât se poate de stranie proclamarea ori autodeclararea cetățenilor acestui continent ca fiind „europeni“. De la adoptarea ilegală a Constituției europene de către Franța pe 29 mai 2005, toţi cetățenii sunt somați să se identifice afectiv cu o hârțoagă, respectiv Constituția europeană, care este menită să le substituie integral sentimentele naționale, respectiv identitatea națională, patriotismul și atașamentul patriotic față de țară, față de zonă, față de orașul în care fiecare locuiește.

Inspirându-se din tehnicile de marketing, care sunt deja demne de marca junk food (mâncare procesată industrial, de foarte proastă calitate) care conține un „m“ galben (McDonalds), strania mașină birocratică europeană a creat ceea ce se numeşte Programul Erasmus în 1987, cu scopul de le a insufla un sentiment de apartenență europeană tinerilor din națiunile Europei, viitori cetățeni ai bizarului imperiu european.

Programul Erasmus ar putea fi un „happy meal“ al tinerilor europeni, dacă nu ar satisface în realitate doar „pofta“ de putere ale plutocraților mondialiști ce acţionează din umbră. În ciuda acestor eforturi disperate de finanțare, chiar și generația Erasmus are o mulțime de dificultăți în a înțelege și a defini substanța „identității europene“. De fapt, dincolo de aparenţe, „identitatea europeană“ nu este definită în nicio constituție și în niciun tratat.

Pentru a întări aderarea la proiectul european și pentru a șterge sentimentul anticomunitar, tehnocrații se sprijină actualmente pe un buget de „comunicare“ de 213 milioane de euro, la care trebuie să adauge mai multe sute de milioane de euro ce sunt destinate campaniilor furibunde de presă și relațiilor publice. Aceste eforturi imense de propagandă vizează, înainte de toate, manipularea cuvintelor pentru „eurofilizarea“ maselor, pentru neutralizarea oricărei opoziții și pentru paralizarea tuturor criticilor îndreptăţite, desigur, toate acestea cu complicitatea evidentă a mass-media.

Însă, la o privire mai atentă, toate aceste exprimări verbale „europene“ se dovedesc a fi deja tributare unui limbaj de lemn ce este menit să înțepenească ori să direcționeze cu neruşinare gândirea, și iată că fac din vorbitori niște handicapați conceptual ce se exprimă folosind ciudate sau hilare sintagme precum „forțe vii“, „opinie publică“, „fractură socială“.

Referitor la acest subiect, răposatul sociolog Pierre Bourdieu le categorisea, pe bună dreptate, drept niște expresii în mod evident

„nedeterminate semantic, banalizate și lustruite de uzura evidentă a unei folosiri automate, care funcționează întocmai precum formulele magice“.

Începând din 1948, autorul englez George Orwell profețea, după modelul cărții sale intitulate „1984“, apariția unui cumplit regim totalitar, care era menit să controleze în mod tiranic masele prin aplicarea următoarelor rețete: televizorul mai mereu aprins, o istorie revizuită în mod viclean şi aproape în permanență, în funcție de interesele criptice, ideologice și politice, ale momentului, condamnarea promptă şi nemiloasă a celor care îndrăznesc să aibă o altă opinie, diabolizarea îndârjită a opozanților, pentru a impune astfel cât mai repede refuzul realității și al dezbaterii creatoare, precum și manipularea atentă a vorbirii şi a gândirii prin intermediul unei veritabile „limbi de lemn“, numită de către George Orwell „newspeak“ (termen compus scornit de scriitorul englez, care s-ar putea transpune în româneşte prin alăturarea agramată „nouspune“ sau „nouvorbi“, sau „nougrăi“), care este caracterizată de „corectitudine politică“ şi este menită să înlocuiască „limba învechită“ („oldspeak“, care în româneşte ar putea suna „vechispune“ sau „vechivorbi“, sau „vechigrăi“).

„Limba nouă“ orwelliană (newspeak) este destinată să facă aproape imposibilă orice exprimare critică la adresa viziunii dominante a sistemului, și tocmai de aceea folosește mai multe artificii stranii. Înainte de toate, sunt acele sintagme şi cuvinte „semnal“ ce exprimă ideologia oficială și care indică apartenența la clasa dominantă a celui care le folosește. Printre acestea se află cuvinte, termeni şi expresii semnificative precum „pluralitate“, „diversitate“, „guvernare“, „deschidere“, „restructurare“, „reformă“, „liberă circulaţie“, „globalizare“, „criză economică mondială“, „fermieri“, „disponibilizare“, „aliniere la standardele europene“, „platformă europeană de dezvoltare“, „acquis comunitar“, „europarlamentar“, „fonduri europene“, „directive europene“, „aderare necondiţionată la normele şi standardele europene“, „cetăţenie activă“, „dezvoltare durabilă“, „economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate“ etc. etc. După aceea, există anumite cuvinte tabu care corespund unor concepte pe care ideologia dominantă se străduiește din răsputeri să le elimine, cum ar fi, spre exemplu, „popor“, „națiune“, „patrie“, „graniță“, „tradiție“, „civilizație“, „identitate“, „rasă“, „autoritate“, „ordine“, „normalitate“. Merită să mai menționăm, de asemenea, și folosirea masivă, am putea spune, a acestei „limbi noi“ prin utilizarea unor termeni-fetiș, al căror sens a fost denaturat, printre care enumerăm: „minitratat“, „democrație“, „cetățean“, „valoare“… Și, în sfârșit, trebuie să mai amintim aici și recurgerea stereotipă, recursivă şi agresivă la termeni descalificanţi şi la „cuvinte stigmatizante“, care sunt menite să impună refuzul insidios al realităților care contravin propagandei oficiale, al dialogului firesc și al dezbaterii de idei, cum ar fi: „eurofob“, „terorist“, „conspiraționist“, „complotist“, „extremist“, „xenofob“, „demagog“, „naționalist“, „populist“, care le sunt adresate prompt şi cu „generozitate“ mai ales opozanților.

Astfel, în virtutea acestei „limbi noi“, toţi cetățenii francezi ce au votat cu un „NU“ ferm la referendumul cu privire la proiectul de Constituție europeană reprezintă doar Franța „înapoiată“. Atunci când Cecilia Malmström, comisarul însărcinat cu probleme interne, a luat cuvântul în luna ianuarie 2013 cu privire la alegerea unui mare număr de deputați critici față de UE în cadrul Parlamentului european în 2014, aceasta a abuzat practic de „limba de lemn europeană“, vorbind despre ceea ce ea numea „extremismul violent“ din Europa, despre „fundamentalismul religios“, despre „xenofobia“ sau despre „extremismul de dreapta ori de stânga“. Toate acestea ar constitui, după cum susţine ea, o amenințare pentru securitatea europenilor.

Tot cam în același registru, comisara a argumentat că

„nu vom învinge extremismul violent dacă trecem cu vederea propaganda populistă și demagogică ce constituie baza violenței ce există în Europa. Niciodată de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, forțele extremiste și populiste nu au avut atât de multă influență asupra parlamentelor naționale“.

Cuvântul „popor“, un cuvânt tabu, nu apare decât o singură dată în tratatul consolidat care a rezultat în urma negocierilor de la Lisabona. De fapt, tehnocrații de la Bruxelles nu agreează exprimarea colectivă a popoarelor, preferând să folosească conceptul individual de „cetățean“. Cuvintele „identitate“ și „națiune“ sunt, de asemenea, pur şi simplu evacuate din vocabularul european, întrucât UE este deja o mașină de norma(liza)re, și deci de eradicare a particularităților naționale.

În ceea ce privește cuvintele-fetiș ale tehnocraților, merită să menționăm termenul „minitratat“. De fapt, acolo este vorba despre o maxi-Constituție, respectiv Tratatul de la Lisabona, care a permis reluarea textelor Constituției europene ce au fost respinse de către poporul francez și de către poporul olandez. De fapt, vocabularul instituțiilor europene și procesul de decizie sunt deja niște aspecte absconse, aproape de neînțeles pentru muritorii de rând: Guvernul european poartă numele de „Comisie“, „Consiliul de miniștri“ nu este un Guvern, ci o cameră a Parlamentului, iar Parlamentul nu este, în fond, altceva decât o cameră ce este dublată de o agenție de norma(liza)re.

Exceptând o minoritate din mass-media conservatoare britanică, marea majoritate a mijloacelor de informare în masă europene, complezente sau complice, folosesc deja cu neruşinare această limbă de lemn orwelliană, fără a-și pune niciodată niciun fel de problemă.

Ceea ce este și mai grav este că, în materie de informare și de dezbatere cu privire la subiectul Uniunii Europene, o parte am putea spune covârșitoare a mass-media nu își mai face deloc treaba.

Recent, Emily Bell, profesoară la școala de jurnalism din cadrul Univerității Columbia din New York, a explicat:

„Încrederea în jurnaliști se măsoară întotdeauna în timp pe baza capacității lor de a-și recunoaște cu sinceritate propriile erori și de a se deschide prompt dezbaterilor“.

Atunci când vine vorba despre UE, analizele sunt în mod sistematic trunchiate. Propaganda furibundă de la Bruxelles este reluată fără nicio altă formă de proces, jurnaliștii fiind aproape incapabili să-și recunoască rătăcirea, iar dezbaterile sunt, am putea spune, inexistente. Cu câteva excepții, bilanțul jurnaliștilor este, la modul global vorbind, absolut catastrofal.

De fapt, criza profundă ce afectează sectorul mass-media este, în mod evident, în beneficiul capilor ierarhiei europene. Recentele bulversări tehnologice au scăzut dramatic marjele și au afectat considerabil profiturile marilor grupuri mediatice. Cei care investesc în mass-media nu mai așteaptă o retribuție financiară imediată, ci caută pur şi simplu să dobândească o cât mai mare putere și influență.

Din mijloace de informare, ele au devenit medii de influență ascunsă și prescriptori de opinie. Cel mai adesea, ei nu mai caută să ajute la decriptarea realului, ci lucrează doar pentru a-i face pe oameni să adopte o realitate bizară, care nu mai are niciun fel de substanță. Mass-media nu mai are aproape deloc un mesaj, ci recurge cu abilitate la minciună. Mass-media nu mai este aproape deloc acum un ecran pe care se derulează imagini din realitate, ci a devenit, mai degrabă, ceva care pur şi simplu ecranează realitatea.

O stranie armată de (con)trolli pentru războiul virtual împotriva euroscepticilor

Pentru a contracara într-un mod viclean euroscepticismul ce este în creştere pe internet, dat fiind faptul că internetul este singurul mijloc de informare pe care nu îl controlează integral, tehnocrații de la Bruxelles s-au dotat deja cu un aşa-zis program de „analiză calitativă a mass-media“ și cu mijloace insidioase de „supraveghere a opiniei publice“ pe internet.

Este vorba, de fapt, despre o celulă secretă de ripostă ce este compusă dintr-o armată de (con)trolli, ce sunt nişte agenți secreţi (bine plătiţi!) de influență infiltrați pe internet. Documentele interne ce sunt confidenţiale ale acestui program viclean precizează:

„Agenţii instituționali ai Parlamentului European trebuie să aibă capacitatea de a acționa cât mai rapid, într-un mod pertinent și la țintă, în mod anonim, spre a influenţa în favoarea noastră conversațiile pe rețelele sociale.“

Documentele confidenţiale recomandă acordarea unei „atenții deosebite țărilor care au cunoscut o creștere alarmantă a euroscepticismului“, urmărindu-se, în felul acesta, impunerea în astfel de țări a unei atitudini și a unui comportament de tipul „pro-Europa“.

Din ce în ce mai multe măsuri liberticide

În afara internetului, măsurile insidioase ce au fost luate pentru contracararea nemulțumirii populare iau o turnură din ce în ce mai severă. Spania a fost deja lovită de aşa-zisa „cură“ de măsuri de o austeritate drastică, ce se traduc printr-o rată a șomajului de 26%. Ea a cunoscut deja primele manifestări de protest ale „mişcării indignaților“ (movimiento de los indignados), la Puerta del Sol, la Madrid, în luna mai 2011. În prezent, mișcările de protest și grevele sunt în mod feroce reprimate, într-o țară în care codul penal este deja unul dintre cele mai represive din Europa.

Iată că nu este deloc întâmplător că ministrul de interne al Spaniei, Jorge Fernández Díaz, a instrumentat de curând o întreagă serie de legi liberticide pentru a lupta – zice-se – împotriva „spiralei violenței“, a „grupărilor antisistem“ care folosesc „tehnici de gherilă urbană“. Este necesar – în viziunea sa – ca oamenii „să se teamă și mai mult de stat“, aceasta fiind justificarea aberantă pe care a oferit-o şi ministrul de interne al guvernului autonom catalan Felip Puig.

Violența fiind cel mai adesea un pretext, manevra vizează, de fapt, încadrarea rezistenței pasive sau active la scară mare la categoria „delict care aduce o gravă atingere autorității“. Cu o astfel de legislație stranie, orice persoană care merge la o manifestare a „indignaților“, ce este adesea organizată în ultimul moment și fără aprobarea autorităților, ar putea fi pedepsită să plătească amenzi sau chiar condamnată la închisoare.
În felul acesta, participarea la mobilizări de acest gen este în mod aspru pedepsită. Difuzarea pe internet și pe rețelele sociale a apelurilor de participare la astfel de manifestări ce sunt, chipurile, susceptibile să „amenințe ordinea publică“ este deja considerată ca fiind un „delict asimilabil participării la organizații criminale“.

Această atitudine în mod vădit totalitară se înscrie în linia ideologică bizară a programelor de pretinsă cercetare cu privire la „securitate și supraveghere“ ce au fost inițiate de către UE. Este vorba de mai bine de 190 de proiecte cu denumiri stranii (Tiramisu, Pandora, Lotus, Emphasis, Fidelity etc.) al căror obiectiv insidios este acela de a controla din ce în ce mai mult popoarele Europei. Exemplul cel mai emblematic este proiectul „Indect“ ce urmăreşte „detectarea automată“ şi descoperirea presupuselor amenințări și a aşa-ziselor situații periculoase, pornind de la simple imagini și de la sunete ce sunt captate în spațiul public, de la informații ce provin de pe internet şi care sunt menite să alerteze serviciile de poliție în cazuri ce sunt considerate, adesea după criterii arbitrare, periculoase. Mai precis spus, toate aceste cazuri se referă, de fapt, la persoane ce staționează pe stradă, la unele mișcări în mulțime, la mașini care merg mai încet, sau la apeluri pe rețelele sociale ce sunt considerate ciudate.

Actualmente, deoarece nu se rezumă să spioneze spațiul public, „Indect“ asigură „supravegherea automată și continuă a resurselor informatice publice cum ar fi site-urile web, anumite forumuri de discuții, rețelele P2P, sau sistemele informatice individuale“. Detectarea comportamentelor aşa-zis „anormale“ ce justifică măsurile de „combatere a criminalității“ sau a „terorismului“, acesta este laitmotivul – obsesiv – al acestui proiect ce a fost finanțat în proporție de 75% de către UE.

Printre numeroasele programe ce sunt finanțate de UE, mai menționăm programul „Arena“, care vizează crearea unui sistem mobil de supraveghere sau programul „Samurai“, care caută să garanteze „supravegherea promptă a comportamentelor suspecte și anormale cu ajutorul unei rețele de camere de luat vederi și a unor captori pentru o mai rapidă cunoaștere a situațiilor“, în aeroporturi și în spațiile publice.

Aceste programe stranii ridică deja numeroase întrebări, cu atât mai mult cu cât ele scapă oricărui control democratic și oricăror obiecții ce ar putea fi formulate din partea societății civile.

„Reprezentanții societății civile, parlamentarii, întocmai ca și organizațiile ce sunt însărcinate cu respectarea libertăților civile și a libertăților fundamentale, între care și autoritățile de protejare a datelor, au fost lăsate deoparte“,

ne atenționează existenţa unui raport ce a fost comandat de către Parlamentul European în 2010.

În spatele acestor proiecte se află cel mai adesea concerne multinaționale din sectorul de securitate și de apărare, precum grupul aeronautic franco-german EADS, Thales Frances sau Safran.

„Sunt în marea lor majoritate marile societăți de apărare, aceleași care au participat și la definitivarea Programului de cercetare europeană în materie de securitate și care sunt, totodată, principalii beneficiari ai fondurilor europene“,

se afirmă în studiul de fațadă al Parlamentului european. Prin impunerea acestor legi liberticide și a programelor de supraveghere, UE le oferă în prezent popoarelor europene o schiță a programului său de securitate în mod evident nazist, care pare să se inspire direct din scrierile deja profetice ale lui Orwell.

A fost deja decernat premiul Nobel pentru război

Merită să ne amintim că, în 2012, premiul Nobel pentru „pace“ a fost decernat UE

„pentru faptul de a fi contribuit mai bine de 6 decenii la promovarea păcii și a concilierii, a democraţiei şi a drepturilor omului în Europa“.

Aceasta este o decizie care insultă și umilește totodată popoarele europene, ce sunt supuse din ce în ce mai mult austerității și abuzurilor nedemocratice, situații ce sunt decise chiar de către tehnocrații de la Bruxelles.

În opinia în mod evident bizară a lui Herman Van Rompuy, președinte al Consiliului european, și a lui José Manuel Barroso, președinte al Comisiei europene, primirea premiului Nobel este o „mare onoare“. Reacțiile de protest nu s-au lăsat, însă, așteptate. Astfel Nigel Farage, conducătorul Partidului Independenței din Regatul Unit (UKIP) a declarat cu mult curaj că:

Nu trebuie să fii foarte inteligent pentru a constata faptul că proiectul monedei europene unice a provocat o mare încrâncenare și chiar o divizare în rândul societății europene“.

Spania este deja în pragul falimentului. În Grecia, poporul este din ce în ce mai înfometat și s-ar putea spune că nu este săptămână în care să nu izbucnească noi manifestări de protest în capitalele europene împotriva „necuratei treimi“ a Comisiei Europene, a Băncii Centrale Europene și a Fondului Monetar Internațional. Referindu-se la primirea premiului Nobel pentru pace de către UE, parlamentarul Martin Callanan a vorbit cu mult curaj despre o „glumă sinistră și retardată“, observând faptul că

premiul Nobel pentru pace a fost deja considerabil depreciat cu această ocazie, ca urmare a atribuirii nemeritate a acestuia președintelui american Barack Obama“.

În Franța, deputatul Nicolas Dupont-Aignan a fost cel care a remarcat că

„această decizie nu este lipsită de cinism, știut fiind faptul că poporul norvegian a refuzat în două rânduri, prin Referendum, să se alăture Uniunii Europene. Totuși această decizie este atât de departe de realitate, încât am putea să credem că este vorba doar de o glumă proastă.“ Dupont-Aignan concluzionează, afirmând că „UE a provocat mari tensiuni și a redeschis răni pe care Europa păcii le închisese, impunând pe întregul Continent politici autoritare ce sunt, de fapt, decise de către tehnocrați nealeși prin vot democratic. Atunci când Angela Merkel este primită la Atena, într-o Grecie al cărei popor este prăbușit sub greutatea de nesuportat a unor măsuri ilegitime și criminale, ne mai putem, oare, gândi că pacea, progresul și fraternitatea progresează acum în Europa?“

Analistul Max Keiser este cel care a făcut o critică vitriolantă la adresa celor care au acordat premiul Nobel în anul 2012:

„Această decernare ciudată reprezintă o încununare a unei veritabile mașinării. O mașinărie a ales o mașinărie. UE este deja o tehnocrație ce este guvernată de către nişte roboți care s-au asociat sistemului financiar corupt pentru a jecmăni tot ceea ce cetățenii mai posedă și pentru a oferi mai departe toate acestea Bruxelles-ului și bancherilor, dar mai ales Băncii Mondiale, Uniunii Europene și acestei ridicole «treimi necurate» a Comisiei Europene, a Băncii Centrale Europene și a Fondului Monetar Internațional. Ceea ce se petrece este bizar, inacceptabil şi grotesc“.

Este ca și cum l-am premia apoi pe Frankenstein pentru faptul de a fi cel mai „frumos“ monstru ce a fost creat în cursul acestui an. Cui îi vom mai oferi premiul anul viitor? Max Keiser a adăugat, de altfel, cu perspicacitate, cu mult curaj și cu corectitudine, că premiul Nobel ar fi putut cel mai bine să-i revină lui Julian Assange, care este fondatorul WikiLeaks.

„Faptul că nu Julian Assange a fost acela care a primit acest premiu va constitui o pată de neșters pentru Comitetul Nobel. Actualmente nimeni nu a făcut mai multe pentru pace decât Julian Assange, și el este cel care ar fi trebuit să primească premiul Nobel. Faptul că la ora actuală acest Comitet Nobel a devenit o banală mașinărie și că el se află în slujba tehnocrației europene este de-a dreptul revoltător şi rușinos“.

La vremea la care premiul Nobel nu devenise încă un instrument politic, acesta încă era folosit pentru aprecierea meritului și a compasiunii. Maica Tereza, laureată în 1979 și Martin Luther King, în 1964, sunt niște bune exemple de laureați care și-au consacrat întreaga viață unor cauze nobile.

În ceea ce privește UE, putem cu greu să vorbim despre o contribuție ce este adusă păcii. Înainte să distrugă frontierele, înainte să normalizeze și să centralizeze puterea, activitatea acestui organism face ca europenii să se ridice unii împotriva celorlalți. Irlanda se opune deja prezenței imigranților polonezi în Irlanda, iar România intră din ce în ce mai mult în conflict cu alte națiuni din cauza rromilor care au cetățenie română, în vreme ce națiunile din Nord nu mai doresc să plătească pentru națiunile din Sud, iar statele din Sud se simt umilite de către măsurile aberante de austeritate ce sunt cerute de către țările din Nord.

Dincolo de antagonismele comunitare ce sunt orchestrate abil de la Bruxelles, merită să ne amintim că UE este complice la moartea a 1,5 milioane de irakieni și a 40 de mii de afgani, întrucât toate statele membre ale Uniunii Europene s-au aliat politicii criminale a Statelor Unite pentru invadarea „preventivă“ a Irakului, și respectiv a Afganistanului, sub falsul pretext al „armelor de distrugere în masă“, inexistente de altfel, și totodată sub pretextul „războiului împotriva terorismului“.

În cele din urmă, istoria ne învață şi totodată ne arată că ceea ce provoacă războiul este, în realitate, construirea insidioasă a unui imperiu în genul UE, și nu efortul de a păstra identitatea statelor-națiunii. Istoricul Thierry Baudet, doctor la Facultatea de Drept din Leyda, explică faptul că

„nu naționalismul conduce la război, ci mai ales ambiția de a obliga diferitele popoare să se integreze într-o astfel de schemă conduce apoi la război. Dacă ar fi necesar să rezumăm, s-ar putea spune că, de fapt, construcția europeană aberantă conduce la război.“

Toate acestea ne atrag atenția asupra faptului că fascismul și nazismul erau ambele axate pe construcția europeană. Începând din 1933, Mussolini își exprima deja convingerea că

Europa va putea să-și exercite din nou puterea asupra lumii, dacă va reuși să instaureze cât mai repede o anumită unitate politică.“

În studiul său de referință, ce este intitulat „Nations and States“ (1977), istoricul Hugh Seton-Watson de la Universitatea din Oxford concluzionează că, de fapt, intențiile ascunse ale lui Hitler nu se limitau la ceea ce am putea descrie ca fiind naționalismul german. Obiectivul acestuia (al lui Hitler) era de a cuceri întreaga Europă și de a supune, de asemenea, teritorii din apropierea Europei. Mussolini dorea, la rândul său, să fondeze un nou imperiu roman în jurul Mării Mediterane, iar japonezii doreau să instaureze o mare sferă de co-prosperitate în Asia orientală.

Referitor la „părinții fondatori ai Europei“, Robert Schuman și Jean Monnet, Thierry Baudet a scris că primul a fost secretar de stat în regimul de la Vichy până pe 17 iulie 1940. În ceea ce-l privește pe al doilea, acesta a lucrat la împiedicarea difuzării la radio a buletinelor cotidiene de informare ale Generalului de Gaulle.

Oprimarea ce a fost exercitată de către regimul centralizator generează apoi tensiuni“,

afirmă în continuare istoricul Thierry Baudet.

„Una dintre principalele lecții ce ne-au fost aduse de Primul Război Mondial a fost principiul autodeterminării, ce a fost propagat de președintele american Woodrow Wilson. Acesta a fost un principiu care pleda pentru respectarea diferitelor naționalități, în loc să dorească să le dizolve sau să le integreze într-un ansamblu mai mare. Dacă mergem mai adânc în istorie, ne dăm seama – o dată în plus – că nu naționalismul, ci imperialismul și dorința aberantă de unificare europeană au condus apoi la război. Să luăm drept exemplu războaiele napoleoniene. Napoleon dorea, pentru ceea ce el numea bunăstarea Europei, să instaureze aceleași principii peste tot: un cod european, o înaltă curte de justiție europeană, o monedă comună, aceleași unități de măsură, aceleași legi ș.a.m.d. Napoleon chiar se aștepta ca întreaga Europă să devină rapid o unică și singură națiune. Ideea că naționalismul conduce până la urmă la război și că unificarea europeană conduce la pace este, așadar, falsă. Așa cum de altfel ne putem aștepta, dorința îndârjită de a unifica Europa din punct de vedere politic generează în continuare, mai ales în prezent, multe tensiuni foarte puternice. În aproape toate statele europene se poate vedea cum oamenii încep deja să se răzvrătească. În Europa de Nord, neîncrederea față de Sud se accentuează din ce în ce mai mult, reciproca fiind, de asemenea, valabilă. Aici nu mai este deloc vorba de naționalism, căci este evident că sursa de conflict este actualmente proiectul european.“

În final, istoricul respectiv preconizează o

„Europă fără un regim centralizator, o Europă de state-națiuni care cooperează în mod armonios şi înţelept între ele și cărora nu le este deloc teamă de diferențele naționale ce sunt inerente. Trebuie tocmai de aceea să fie reconferită statelor autoritatea şi autonomia cu privire la frontierele naționale pentru ca aceste state să poată ele însele să hotărască pe cine vor să lase să intre pe teritoriul lor. Aceste state vor trebui să opteze în interesul lor economic, pentru un regim suplu şi adecvat care va avea în vedere acordarea vizelor, păstrându-și totodată pe deplin controlul asupra criminalității și asupra imigrației. Moneda euro este stringent necesar să fie dizolvată, pentru ca statele să poată din nou să respire pe plan monetar și să decidă singure care sunt dobânzile pe care le practică, în funcție de orientări și în funcţie de conjuncturile locale. Este stringent necesar să fie eliminată în mare parte această aberantă «armonizare», ce urmărește, de fapt, să neutralizeze în mod silnic diversitatea“.

Elveția este actualmente modelul care enervează din ce în ce mai mult

Pentru a aprecia cât mai bine încrâncenarea stranie a oficialilor Uniunii Europene, ce urmăresc să-şi desfășoare agenda federalistă și normativă, poate fi util să ne aplecăm cu luciditate asupra situației din Elveția. Această națiune relativ mică, de aproximativ 8 milioane de locuitori care întrețin deja o puternică tradiție de neutralitate politică și de exercițiu democratic, se află în inima Europei occidentale, între Franța, Germania, Italia, Austria și Liechtenstein.

Fiind fără o mare greutate politică și în consecință oarecum izolată de scena internațională, fiind privată de resurse naturale și insignifiantă demografic, Elveția reprezintă tocmai de aceea o pradă facilă pentru Bruxelles, întocmai ca și Grecia sau Cipru, care sunt, am putea spune, niște pitici politici.

Tradițiile sale, ce sunt organizate în jurul neutralității și a independenței, armata sa, și mai ales sistemul său democratic reprezintă deja încarnarea perfectă a valorilor și a principiilor care se opun în mod ferm tiraniei ideologice mondialiste, pe care plutocrații şi aşa-zişii „iluminaţi“ caută să o instaureze cu orice preţ.

Cultura politică elvețiană constituie, am putea spune, un amestec savant de democrații directe, de federalism, de elemente subsidiare ce sunt amalgamate cu un anumit pragmatism politic.
Înainte de toate, democrația directă este cea care a marcat spiritele. Referendumul și mai ales inițiativa populară conferă deja cetățenilor o putere de influență directă. Referendumul, la rândul său, este considerat ca fiind „obligatoriu“, dacă subiectul este „important“ și facultativ, dacă cel puțin 50 de mii de cetățeni îl solicită.

Inițiativa populară poate fi, de asemenea, supusă votului, dacă cel puțin 100 de mii de cetățeni solicită deja aceasta. Tocmai de aceea, începând cu anul 1848, dată de intrare în vigoare a Constituției elvețiene, elvețienii au recurs de 565 de ori la referendum. De altfel, mai bine de jumătate dintre toate referendumurile naționale ce sunt realizate în lume au loc în Elveția. Cu titlu de comparație, referendumul nu a fost folosit în Franța decât de nouă ori începând din 1858 încoace, în vreme ce în Elveția, în aceeași perioadă, s-a recurs la referendum de aproximativ 400 de ori.

Elveția este în prezent democrația europeană cea mai avansată în termeni de suveranitate populară și de implicare directă a cetățenilor în luarea deciziilor importante. Ueli Maurer, președintele Confederației elvețiene, cel care merge la serviciu cu bicicleta – pe aceleași drumuri de fiecare dată – și care îi cunoaște pe aproape toți elvețienii din zona respectivă, a amintit recent

că nu este cazul să uităm niciodată că în țara noastră, consiliul federal (puterea executivă) este angajatul suveranului, iar suveranul este poporul. «Șefii» mei sunt, de fapt, țăranii și ceilalți locuitori ai Elveției, și nu invers.“

Toată Europa este deja invadată? – descrierea unei situaţii

Într-o Uniune Europenă care actualmente urmăreşte să înăbușe în mod insidios vocea popoarelor, Elveția, care deja este campioana democrației, deranjează din ce în ce mai mult. Astfel, tocmai prin exercitarea reală a democrației directe, elvețienii s-au făcut din ce în ce mai remarcați în ultimii ani. În anul 2009, ei au votat în proporţie de 57.5% cu DA, în favoarea inițiativei de interzicere a construirii de noi minarete. Federația helvetică a înscris apoi imediat această interdicție în Constituția sa, provocând un tir de reacții speculative din partea așa-zișilor apărători ai drepturilor omului și a vajnicilor apărători ai dreptului internațional.

Având în vedere toate acestea, nu este de mirare că liberalul Cohn Bendit i-a chemat pe elvețieni „să spele acest vot rușinos“ și „să voteze din nou“… până când vor vota, vezi-Doamne, corect!

Mai recent, în 2013, elvețienii au spus tot DA unei inițiative ce viza limitarea plăţilor compensatorii ale foştilor directori generali ai unor bănci şi concerne elvețiene la încheierea contractului de muncă.

Aceste două evenimente semnificative arată în ce măsură poporul suveran și-a apărat identitatea și coeziunea socială pe care le simțeau amenințate de către islamism și de către corporatism.

Este necesar să știm că o inițiativă populară, indiferent de tema acesteia, este discutată cu mai multe luni înainte de a fi supusă la vot, prin intermediul unor luări de poziții, prin intermediul unor dosare ce sunt publicate în ziare, a unor dezbateri pro şi contra ce sunt prezentate la televiziune și la radio. Aceste discuții referitoare la subiectele ce sunt propuse prin inițiativele populare sunt totdeauna bine venite.

În Elveția, cultura politică nu constă doar în a vota pentru alegerea unui președinte, odată la 5 sau 7 ani. De fapt, aproape totul este interpretat politic, iar astfel cam toţi cetățenii capătă o adecvată conștiință politică. Devine, așadar, cu putință ca toţi oamenii să gândească în termenii unui interes general. În felul acesta, populația a refuzat să scadă numărul de ore de lucru săptămânale sau să își ofere șase săptămâni de concediu plătit pe an, în locul celor 4 săptămâni minime legale.

Printre altele, federalismul elvețian permite susținerea în ansamblu a minorităților. Tocmai de aceea, acum câțiva ani, populația a aprobat acordarea de sprijin financiar și a fost de acord cu unele măsuri suplimentare pentru susținerea şi conservarea limbii populației minoritare a romanșilor, care altfel riscă să dispară. Faptul că întreaga țară s-a alăturat pentru a veni în sprijinul unei minorități reduse numeric este o dovadă a eficienţei federalismului și a democrației directe pe care deja o practică elvețienii, întrucât marea majoritate a acestora participă și apoi votează ținând cont, așadar, de minorități.

Un viclean camuflaj pentru Uniunea Europeană

Elveția constituie în prezent o sui generis insulă de prosperitate democratică și economică în mijlocul unei Europe ce este afectată de o aberantă tehnocrație și de austeritate. Acum se ştie că a fost cât pe aci ca valorile sale ce se bazează pe democrație directă și pe federalism să fie înghițite de proiectul euromondialist, atunci când poporul elvețian a refuzat aderarea, cu 50,3%, la spațiul economic european, în anul 1992, aderare ce era considerată ca fiind o etapă de tranziție către apartenența la UE. După acest refuz de aderare la spațiul economic european, și implicit la UE, Elveția a semnat mai bine de 120 acorduri bilaterale cu cei de la Bruxelles. Aceste acorduri sectoriale i-au permis Confederației Helvetice să își adapteze relațiile cu UE pentru a-și păstra suveranitatea și totodată spre a-şi asigura accesul la piața europeană care reunește 500 de milioane de consumatori.

La ora actuală, asistăm la anumite agresiuni permanente împotriva Elveției

Întrucât actualmente Elveția reprezintă un excelent model alternativ ce se opune în mod indirect tiraniei UE, elitele de la Bruxelles au hotărât să facă tot ce le stă în putinţă ca să o elimine.

Aceste elite tiranice gândesc astfel:

Oare ce s-ar petrece dacă și alte state membre UE ar urma, la rândul lor, exemplul Elveției și ar dori să stabilească mai degrabă acorduri bilaterale decât să fie membre UE? Ce s-ar petrece dacă toate popoarele Europei ar fi inspirate de Elveția, şi apoi ar cere să se întoarcă la adevărata democrație, la independență, la o deplină suveranitate?

În această privință, analiza constructivă a lui Nigel Farage, parlamentar britanic al UE și președintele partidului politic UKIP, este cât se poate de lucidă:

Elvețienii ar trebui să înțeleagă urgent următoarele: Cei care comandă la Bruxelles deja îi disprețuiesc. Ei chiar urăsc Elveția și doresc să o facă să dispară, deoarece în zilele noastre Elveția dovedește cu prisosinţă faptul că o ţară poate fi chiar extrem de prosperă în afara UE. Acest aspect evident nu le place celor de la Bruxelles, și tocmai de aceea Elveția nu trebuie să se lase tiranizată de UE.“

Preluând de la Statele Unite o retorică foarte agresivă, UE amenință cu regularitate Elveția. În plus, Elveția este mai mereu atacată pe diferite fronturi de către cei care iau decizii la Bruxelles şi care se lasă „teleghidați“ de plutocrația mondialistă anglo-saxonă a aşa-zişilor „iluminaţi“, care împreună cu francmasoneria mondială se află la originea proiectului construcției europene, ce a fost regizată din umbră.

Toate aceste atacuri vizează slăbirea Elveției, astfel încât aceasta să sfârșească prin a renunța la acordurile bilaterale, spre a accepta în cele din urmă un acord unic și a adera la UE. O astfel de aderare ar atrage după sine, printre altele, suprimarea democrației directe și a neutralității de care Elveţia se bucură.

S-a dezlănţuit deja o imigrație masivă

Slăbirea Elveției a început deja să se realizeze în primul rând printr-o imigrație haotică, masivă și necontrolată care atacă identitatea și coeziunea socială. Aceasta a fost cerută de către UE drept plată pentru accederea la piața unică, iar „libera“ circulație a persoanelor a intrat în vigoare în Elveția în anul 2002. Prin acest acord, Elveția a renunțat deja la toate instrumentele sale ce îi permiteau gestionarea imigrației.

Deschiderea frontierelor, ca urmare a integrării ei în spațiul Schengen, a agravat încă și mai mult această situație. Așadar, pe o perioadă de un deceniu, micul teritoriu elvețian a făcut deja obiectul unei emigrații masive din partea cetățenilor UE care au ales să fugă de precaritatea și de austeritatea europeană spre a profita din plin de salarii ridicate, de stabilitatea monetară, de înaltul nivel al serviciilor de sănătate publică, de educație, de prestațiile sociale, de o mai bună securitate și de calitatea vieții, domenii în care Elveția depășește cu mult toate celelalte state UE.

Acest aflux necontrolat (peste un milion de cetățeni UE trăiesc acum în Elveția și peste 264 de mii de frontalieri lucrează în Elveția) are actualmente consecințe semnificative asupra acestui stat: explozia evidentă a prețurilor chiriilor și a terenurilor, o enormă presiune ce se exercită asupra infrastructurii drumurilor, școlilor, asupra sistemului de sănătate și asupra instituțiilor sociale, cât și în sectorul transporturilor. Din anul 1960 încoace, populația rezidentă din Elveția a crescut cu 45%. În timpul aceleiași perioade, proporția de străini s-a dublat și a trecut de la 9,6% la 22%. În doar patru ani, populația Elveției a crescut cu 330.000 de persoane. Oficiul federal de statistică estimează că vor fi 10 milioane de locuitori în Elveția în viitorul apropiat.

Mai mult decât în orice alt domeniu, consecințele nefaste ale liberei circulații a persoanelor s-au observat pe piața muncii. Firmele pot acum să își aleagă în mod liber colaboratorii dintre cele 27 de state membre UE, punându-i așadar, la modul potențial vorbind, pe cei 8 milioane de locuitori elvețieni într-o situație de concurență directă cu cei 500 de milioane de cetățeni UE. Se exercită, așadar, o presiune importantă asupra salariilor și se ațâță, de exemplu, competiția între un elvețian, frontalierul francez și angajatul român.

În sfera delincvenței și a criminalității, orașele elvețiene, care în urmă cu 10 ani erau văzute ca niște oaze de pace și de siguranță, au fost supuse unei „adaptări“ bruște la realitatea europeană. Autoritățile elvețiene, care mai întâi au negat lipsa de siguranță, pentru ca apoi să ia unele măsuri anemice și tardive, sunt acum complet depășite de situație. Astfel, în orașul Geneva, care se află foarte aproape de Franța, au loc peste 30 de spargeri pe zi, ceea ce deja constituie un record absolut. Lipsa de securitate este atât de mare, încât grupul consular de la Geneva afirmă că acest aspect a devenit actualmente preocuparea numărul unu a oficialilor locali.

Cam la fel se prezintă situaţia și în cazul numeroaselor societăți multinaționale și organizații internaționale, care au tras semnalul de alarmă. Inițial, era prevăzut ca închisoarea de la Geneva, Champ-Dollon, ce a fost construită înainte de legiferarea liberei circulații și de acordul Schengen, să primească 370 de deținuți. În prezent, această închisoare găzduiește mai bine de 800 de indivizi, dintre care 80% sunt cetățeni străini fără documente.

S-a dezlănţuit un atac concertat asupra secretului bancar

Finanțele anglo-americane duc din 2008 încoace un atac în toată regula împotriva instituțiilor financiare elvețiene, profitând de o eroare strategică monumentală a celei mai mari bănci elvețiene, UBS.

Căutând să elimine secretul bancar, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) și UE au continuat activitatea insidioasă de distrugere a sistemului financiar elvețian. În prezent, multe capitaluri sunt transferate către alte piețe financiare, după exemplul averii lui Jérôme Cahuzac, care a fost scoasă din Elveția și mutată în Singapore. Este însă evident că, înainte de toate, primul paradis fiscal care beneficiază de pe urma acestor transferuri de bani și de pe urma acestor atacuri asupra Elveției este celebra citadelă a marilor bancheri internaționali, City din Londra, ai cărei stăpâni, nemulțumiți să concentreze „doar“ 80% din piața aşa-numitelor hedge funds (fonduri de investiţii speculative) europene, respectiv 50% din intrările ce provin de la bursele mondiale, s-au dedat la acţiuni de spălare de bani ce au rezultat din droguri, încălcând în mod repetat legile internaționale și practicând evaziunea fiscală la scară mare prin participarea la anumite comisii secrete ce sunt implicate în contracte ce asigură furnizarea de armament prin rețelele paradisurilor fiscale (Jersey, insulele Caiman, insulele Vierges, Gibraltar, Hongkong, Dubai etc.).

Aceste atacuri asupra unuia dintre „plămânii“ economiei elvețiene, care reprezintă 11% din capacitatea acesteia, urmăresc să slăbească din ce în ce mai mult Elveția, cu scopul de a-i accelera, vrând-nevrând, aderarea la UE.

O aderare forţată ce este realizată cu viclenie, pe ascuns

Democrația deplină şi directă, care este temelia succesului elvețian, este incompatibilă cu modelul tehnocratic al UE. Pentru a accelera cu orice preţ aderarea Elveției la imperiul european, strategia elitei de la Bruxelles este aceea de a schimba (în rău) Elveția chiar din interior și de a o face să adopte unele tratate internaționale care sunt de natură să-i perturbe şi să-i modifice funcționarea în sensul dorit de capii ascunși ai Uniunii Europene. Aceasta se înfăptuieşte în mod insidios, întocmai aşa cum explică Mark Leonard, președintele de la European Council on Foreign Relations (ECFR), think-tank-ul mondialist ce a fost creat în 2007:

Europa a reușit deja să pătrundă în viața europenilor fără prea mari dificultăți, mulându-se pas cu pas pe structura existentă a vieții naționale, transformând apoi din interior instituțiile naționale, pe care le-a lăsat doar în aparență intacte.“

Exact această schimbare în rău ce se realizează cu viclenie din interior este cea pe care o vizează tratatele internaționale, care sunt, de fapt, niște instrumente manipulative ale globalizării legislației, ce urmăresc să facă diferitele legislații naționale să fie compatibile între ele și să faciliteze, în felul acesta, schimbările de care UE are nevoie spre a-şi impune controlul.

Astfel de tratate internaționale sunt pregătite de către funcționari și sunt apoi negociate de către diplomați (înainte de a fi semnate de către miniștrii ce fac parte din guverne numite, și nu alese). Aceste tratate viclene obligă după aceea guvernele europene să le aplice pe teritoriul lor național. Rolul parlamentelor naționale se limitează, așadar, la ratificarea ori la refuzarea ratificării unui text de acest gen, a cărei acceptare este astăzi prezentată ca fiind inevitabilă și care apoi nu poate fi, așadar, nici modificat și nici orientat într-o altă direcție. În ceea ce privește poporul, acesta nu mai poate să se exprime decât, eventual, printr-un referendum care ar putea fi organizat împotriva ratificării de către parlament, drept care la ora actuală este din ce în ce mai disputat. Așadar, este evident că tocmai popoarele și parlamentele sunt marii absenți ai dreptului internațional public.

Odată cu dezvoltarea accelerată a dreptului economic internațional, tratatele înlocuiesc deja legi ale parlamentelor, atunci când nu le obligă pe acestea din urmă să transcrie în dreptul intern regulile imperative pe care astfel de tratate le conțin. Actualmente, UE și OMC sunt din ce în ce mai prezente și au devenit o sursă de legislație din ce în ce mai stufoasă, ce le impun statelor, altădată suverane, rolul de simpli executanți. Statele își asumă apoi în mod formal obligațiile internaționale la care subscriu, însă, în cele din urmă, cetățenii sunt cei care trebuie să se supună și să suporte consecințele, chiar fără să fi participat absolut deloc la adoptarea acestor tratate, nici în mod direct și nici prin intermediul aleșilor din parlament. În prezent, la un referendum obligatoriu sunt supuse doar tratatele internaționale care prevăd aderarea Elveției la o comunitate supranațională, cum ar fi, de exemplu, UE sau NATO.

Adoptarea altor acorduri internaționale constituie, totodată, un mijloc de supunere „automată“ a Elveției, ce semnează aproximativ 500 de tratate internaționale pe an la noul drept european, fără ca cetățenii ei să se poată opune. Această situație bizară este ceea ce consiliul federal numește, în jargonul rapoartelor sale despre Europa, „asumarea autonomă“ a dreptului comunitar.

Exact aceasta este ceea ce, de fapt, caută să obțină capii UE. Dorința lor ascunsă este exprimată în această amenințare aproape directă a lui Michael Reiterer, ambadasor al UE la Berna:

Pentru a putea face în continuare afaceri cu UE, Elveția trebuie să preia acum în mod automat toate legile, fie vechi, fie noi, fără a mai avea niciun drept de codecizie, întrucât actualmente Elveția nu mai poate evita chestiunea aderării.“

Exemplul evident al Elveției ilustrează într-un mod flagrant manevrele insidioase şi abjecte ce sunt folosite de către clica mondialistă a aşa-zişilor „iluminaţi“ pentru a o slăbi și pentru a obține aderarea la proiectul de dominare mondială: o primă pârghie este cea socială şi folosește deja emigrarea masivă pentru a-i ataca pe nesimțite identitatea și coeziunea socială, distrugând totodată legăturile sociale prin instaurarea haosului și a entropiei, după dictonul masonic Divide et impera (Dezbină și stăpâneşte).

O a doua pârghie este cea economică, deoarece se urmărește slăbirea unuia dintre plămânii economici ai Elveției, respectiv piața sa financiară, cu scopul de a-i reduce din ce în ce mai mult autonomia economică și de a o face să fie cât mai dependentă de UE.

A treia pârghie este cea legislativă şi are drept obiectiv perturbarea, prin schimbare, a instituțiilor elvețiene, spre a le face să devină instituții „euro-compatibile“, împiedicând în felul acesta, cu viclenie, aplicarea democrației directe.

Și, în sfârșit, merită să menționăm și armata elvețiană, care este un garant al neutralității și al apărării națiunii şi funcționează după modelul unei miliții, care este cu totul opus modelului de armată profesionistă și belicoasă a UE, fapt care îi agasează chiar foarte mult pe euromondialiști. Fidelă independenței sale, liderii armatei elvețiene au împărtășit „elitei“ de la Bruxelles și din NATO, în luna noiembrie 2012, neliniștea lor legitimă cu privire la lipsa de securitate ce este provocată de criza de îndatorare din Europa: „În opinia mea, acesta este cel mai mare risc“ a afirmat comandantul André Blattmann. În septembrie 2012, armata elvețiană a realizat un semnificativ exercițiu militar, numit „Stabilo Due“, care s-a bazat „pe un scenariu în care se presupunea că instabilitatea s-a generalizat într-o parte din Europa.“ Acesta a fost, de bună seamă, un scenariu care nu i-a amuzat deloc pe liderii euromondialiști, care l-au cumpărat pe un laureat al Premiului Nobel pentru a-l face să spună exact contrariul, respectiv că UE înseamnă pace.

Elveția și sistemul său politic sunt o sursă inepuizabilă de inspirație pentru resuscitarea descentralizării, a federalismului și a unei participări cu adevărat democratice în Europa.

Ce este de făcut?

Constatăm, în mod inevitabil, că elita plutocraților, constituită din aşa-zişii „iluminaţi“, nu se dă înapoi în fața niciunui obstacol atunci când vine vorba de a avansa cu implementarea diferitelor măsuri aberante prevăzute în agenda ei mondialistă, și se ambiționează ca într-o fază finală să instaureze un guvern mondial tiranic al aşa-zişilor „iluminaţi“ ce implică, printre altele, punerea sub tutela acestei autorități nelegiuite a tuturor popoarelor de pe această planetă.

Elitismul, minciuna, înșelătoriile de tot felul, aroganța, intimidarea, disprețul, șmecheria, inversarea deja evidentă a valorilor sunt atributele caracteristice ale acțiunilor pe care le întreprind și ale deciziilor pe care le iau elitele ce conduc UE, mai întâi prin intermediul instrumentelor instituționale cum ar fi FMI, OMC, Banca Mondială, și apoi prin intermediul instrumentelor legislative ce vizează promovarea globalizării și pe care structurile politice ale statelor sunt chemate să le modifice şi să le denatureze în favoarea unui federalism ultraliberal, ce este sinonim cu distrugerea suveranității naționale și a drepturilor democratice. În sfera socială, valorile fondatoare ale „coabitării“ ce leagă diferiții factori ai societății, la fel ca și structurile sociale, democrația, familia, convingerile religioase, sunt în mod sistematic atacate, spre a favoriza acţiunea destructivă a acestui compresor neoliberal care urmărește să perturbe şi să niveleze aproape totul.

Următoarea fază a instaurării mondialismului ce este vizată de sinistra Nouă Ordine Mondială constituie o etapă importantă către destinul totalitar care ne este pregătit, iar dacă oamenii nu se vor trezi, cât mai mulţi şi cât mai repede, acesta se va petrece în curând. În anul 2015 urmează să se nască „Marea Piață Transatlantică“, care corespunde voinței stăpânilor satanici (ce acţionează din umbră) ai acestei lumi. Aceasta va presupune o liberalizare totală a schimburilor comerciale și financiare, precum și o uniformizare completă a politicilor judiciare și a celor referitoare la securitate între Statele Unite și UE. Altfel spus, Statele Unite vor absorbi în totalitate UE și vor constitui apoi vectorul unui liberalism de neoprit și a unui imperialism războinic, feroce, care va fi oricând gata să răstoarne toate obstacolele ce se pun în calea stabilirii unui tiranic şi sinistru guvern mondial.

Analistul Claude Bourrinet apreciază că

crearea unui spațiu comun de control al populațiilor, a unei aripi de cooperare transatlantică în materie de «libertate, de securitate și de justiție» a fost deja prevăzută pentru anul 2014

şi se va realiza în special în avantajul ultrasecuritarului stat American, ai cărui lideri sunt obsedaţi de „terorismul internaţional“ și care au contribuit la promulgarea legii Military Commissions Act din 2006, care autorizează urmărirea oricărei persoane, inclusiv a cetățenilor non-americani, care sunt considerați a fi inamici sau, altfel spus, „combatanți ilegali“. Etapa următoare va implica impunerea unei puteri executive care va fi instituită în următorii 10 ani și care va folosi după bunul său plac forța judiciară, forţa polițienească și cea militară. Popoarele nu vor avea apoi o altă opțiune în afara aceleia de a se supune orbeşte. Și cum acest proces de domesticire şi de „dresare“ nu se va realiza fără reacții, este previzibil să aibă loc din ce în ce mai multe revolte, desigur violente, la care vor exista răspunsuri represive dure şi nemiloase. Așadar, dacă popoarele nu se vor trezi până ce nu este prea târziu, se anunță o nouă şi cumplită eră a dictaturii.

De bună seamă, perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare. Opozanții curajoşi ai mondialismului cedează câte un pic în fiecare lună ce trece. Există, totuși, unele motive să hrănim speranţe îndreptăţite. În Franța s-a constatat că populația este capabilă să se mobilizeze, în ciuda indiferenţei, a individualismului și, în general, a mentalității de consumator, iar o astfel de mobilizare se face cu succes mai ales atunci când sunt ameninţate fundamentele fireşti ale societății. Protestele masive ale francezilor împotriva „căsătoriei pentru toți“, pe care mass-media aservită aşa-zişilor „iluminaţi“ s-au grăbit să le condamne ca fiind homofobie (teamă şi aversiune faţă de homosexuali), sunt un astfel de exemplu, între multe altele, chiar dacă valul de manifestaţii nu a condus la referendumul pe care îl solicitau contestatarii.

Este în continuare crucial ca oamenii să se „deprogrameze“ şi să nu se mai lase influenţaţi de propaganda ce este vehiculată de către mass-media care acţionează în slujba plutocraților. Este semnificativ că un magnat al presei de talia lui Ruppert Murdoch și-a dat, la un moment dat, arama pe față, declarând public:

Rolul presei nu este acela de a informa. Rolul său de bază este acela de a explica publicului tot ceea ce trebuie, în așa fel încât acesta să își orienteze cât mai repede deciziile în direcția potrivită. În acest sens, nu este cazul să spunem mai mult. Munca jurnalistului nu este aceea de a revela adevărul. El este şi rămâne, totodată, un pedagog care trebuie să educe opinia publică în fiecare zi, încetul cu încetul. Acesta modelează şi sugestionează mințile oamenilor în sensul pe care îl dorim noi, implementând în felul acesta anumite idei-forţă.“

Confruntat cu această dinamică ce urmăreşte alienarea minților și care vizează răstălmăcirea vicleană a realității, fiinţa umană responsabilă are datoria de a se trezi și de a se mobiliza.

Întrucât prostia, indiferenţa, inerţia, apatia și resemnarea oamenilor sunt cei mai fideli aliați ai plutocrației mondialiste a aşa-zişilor „iluminaţi“, dacă democrațiile reprezentative ale Europei au alunecat către o funcționare postdemocratică neoliberală, acest fapt s-a petrecut pentru că cel mai adesea popoarele nu au avut suficientă luciditate, vigilență și au lăsat mondialismul neoliberal să se impună prin mecanismul construcției europene, iar aceasta s-a pornit încă de la începutul anilor ’70 ai secolului trecut. Românii de condiție medie își petrec aproximativ trei ore din zi în fața televizorului… Dacă ei și-ar consacra zilnic fie chiar și numai 45 de minute din timpul lor disponibil citirii atente a presei alternative, străduindu-se să-și creeze o perspectivă lucidă şi obiectivă, ei ar putea să aibă o grilă de lectură şi de percepere a evenimentelor mult mai limpede și mai profundă și ar putea să dejoace, în felul acesta, cu multă uşurinţă schemele mentale înşelătoare care le sunt induse în fiecare zi. Ei ar putea înțelege, de exemplu, faptul că stigmatizarea sistematică a yoghinilor în presă nu are nici pe departe drept cauză fundamentală „apărarea drepturilor omului“, ci mai degrabă evidenţiază, dincolo de aparenţe, faptul că practicile Yoga sunt incompatibile cu „valorile“ mondialismului, pe care aşa-zişii „iluminaţi“ urmăresc să le impună cu orice preţ.

Materialismul și hedonismul aproape obsesiv ce sunt promovate de către agenţii Noii Ordini Mondiale nu cadrează absolut deloc cu punctul de vedere al sistemului milenar Yoga.

Pentru mondialism, este util să aibă un dușman. Acesta îi permite să instaureze măsuri liberticide în propria sa tabără, în numele luptei împotriva terorismului, permițând totodată elaborarea unei politici externe ciudate, în numele democrației și al drepturilor omului“,

argumentează cu luciditate doctorul în ştiinţe politice şi eseistul francez Pierre Hillard.

Tot la fel se petrece și cu doctrina economică islamică, ce impune ca toate resursele financiare să fie reglementate prin intermediul unor legi stricte, a căror respectare este verificată de către elita islamică. Băncile nu au, astfel, dreptul de a cere și nici dreptul de a plăti dobânzi. De altfel, în felul acesta posibilitățile de investiţii sunt restrânse. În fond, conform principiilor spiritualităţii islamice, investiția în acțiuni care sunt în favoarea consumului de alcool ori în beneficiul fabricanților de arme este neavenită şi ilegală.

Există, în schimb, ca alternativă, modelul anglo-american al finanțelor. Atunci când, în ianuarie 2013, la forumul de la Davos, Min Zhu, directorul FMI, i-a rugat pe cei care cereau mai multe restricții pentru bănci să ridice mâna, aproape nimeni nu a făcut aceasta.

Iată că acesta este, de fapt, Davosul“,

a spus Min Zhu cu o tonalitate semnificativă în glas.

Dincolo de această pregătire şi informare autodidactă, le este recomandat oamenilor să participe la existența benefică a colectivității, să iasă cât mai repede din starea de inerție politică și să se decondiționze de starea de consumatori servili. Există actualmente o multitudine de inițiative cetățenești creatoare, benefice, care vizează restaurarea democrației și la care oricine care se trezește din letargie poate participa.

Spre exemplu, profesorul Etienne Chouard a propus mai multe căi alternative pentru a ieși cât mai repede din această capcană a plutocraților:

Ceea ce este foarte important este ca cetățenii să scrie chiar ei Constituția. Altfel, tot cei care se află deja la putere vor continua să facă regulile“.

El a sugerat aceasta în cadrul atelierelor practice pe care le organizează, întrucât – afirmă el – într-o democrație reală, oamenii sunt aceia care hotărăsc şi stabilesc ce puteri anume le delegă guvernelor, şi nu guvernele sunt acelea care decid ce libertăţi le oferă oamenilor. Profesorul Chouard militează, de asemenea, pentru o democrație novatoare, ce se bazează pe tragerea la sorți. Ideea aceasta a ajuns deja să aibă destui adepți în rândul populației…

La rândul lui, Karl Albrecht Schachtschneider, profesor emerit la Universitatea Erlangen din Nürnberg, Germania, care este considerat ca fiind „ultimul bastion al adevăratei democrații“, este unul dintre cei mai aspri critici ai Uniunii Europene şi ai Tratatului de la Lisabona şi un pilon al mişcării eurosceptice, care este în ascensiune în toate ţările europene. El a susţinut mai multe conferinţe publice despre neconstituţionalitatea Tratatului de la Lisabona şi despre multiplele sale probleme, printre care reintroducerea, pe uşa din spate, a pedepsei cu moartea, care este interzisă în mod expres de cele mai multe democraţii europene.

Europenizarea cu orice preţ și globalizarea furibundă sunt, în realitate, instrumentele «anumitor forțe satanice» (care sunt chiar aşa-zişii „iluminaţi“) şi care vizează crearea unei lumi uniformizate de muncitori obtuzi și de consumatori năuci, și nu a unei lumi de oameni cu adevărat liberi“,

afirmă profesorul Karl Albrecht Schachtschneider.

Gânditorul Jean Jaurès spunea la un moment dat că, de fapt,

curajul înseamnă să cauți adevărul și apoi să-l rostești, iar aceasta înseamnă, de asemenea, să nu te supui legii minciunii triumfătoare“.

Curajul în cazul de faţă înseamnă să recunoaştem că

uniunea economică și monetară a Europei dăunează grav democrației și statului de drept

și că în consecință, ea afectează în mod insidios libertățile cetățenilor. A avea curaj înseamnă, de asemenea, să recunoaştem că, de fapt, legislaţia europeană, ce este un instrument al mondialismului neoliberal, a făcut ca în Statele Unite, prin intermediul libertății de circulaţie a capitalului și prin liberul schimb, să devină imposibilă monetizarea datoriei, şi că, la modul general, prin neutralizarea suveranității statelor europene, a fost favorizată o creștere fără precedent a controlului asupra Europei. Merită să ne amintim faptul că aşa-zisa construcție europeană este un proiect francmasonic ce a fost creat de către plutocrații finanțelor anglo-saxone, ce sunt cu toţii în tabăra mondialiștilor.

Aceasta este o Europă care pregătește pas cu pas drumul către un guvern mondial

după cum afirmă cât se poate de clar şi deloc întâmplător Jacques Barrot, fost vice-președinte al Comisiei Europene.

Proiectul mondialist este mereu confirmat, adeseori reafirmat și chiar supralicitat doar de către cei care profită de pe urma lui. Astfel, este semnificativ că în memoriile sale, David Rockefeller a scris:

Unii cred cu tărie că facem parte dintr-o cabală și ne acuză pe mine și pe familia mea că suntem «internaționaliști» și conspirăm împreună cu alți oameni de pe această planetă pentru construirea unei structuri economice și politice mondiale ce va fi tot mai integrată, o lume unică, dacă preferați această exprimare. Dacă aceasta este acuzația care mi se aduce, ei bine, pledez vinovat și sunt chiar mândru de aceasta.“

Aceleași afirmații – ce sunt însă formulate cu alte cuvinte – le găsim și la James Paul Warburg, bancher american, consilier economic al președintelui Roosevelt și fiul lui Paul Moritz Warburg, unul dintre „părinții“ fondatori ai Băncii Rezervei Federale americane, care a declarat în fața Senatului american, în anul 1950:

Vom avea până la urmă un guvern mondial, fie că aceasta le va conveni sau nu le va conveni oamenilor. Singura problemă este de a ști dacă acest guvern mondial va fi instaurat cu forţa sau printr-un liber consimțământ.“

În sânul acestui premondialism secretos şi machiavelic știm că platformele-program ale anumitor întâlniri oculte ale plutocrației aşa-zişilor „iluminaţi“ joacă un rol foarte important. Este cazul grupului Bilderberg, care este, în realitate, vârful de lance al mondialismului și al construcției europene și ale cărui decizii se sustrag oricărui control democratic. Tocmai de aceea, Georges MacGhee, fost ambasador american în Germania de Vest, a afirmat că

în cadrul întâlnirilor grupului Bilderberg a fost conceput Tratatul de la Roma, care apoi a dat naștere Pieței Comune.“

Tot grupul Bilderberg se află la originea planificării monedei euro și a numirii lui Herman Van Rompuy, actualul președinte al Consiliului european, ca urmare a întâlnirii anuale a grupului Bilderberg ce a avut loc în anul 2009.

Best-seller-ul lui Alain Soral „Să înţelegem ce este imperiul“, care a apărut în Franţa, la editura Blanche, poartă în mod semnificativ subtitlul „Oare ziua de mâine ne va aduce guvernul mondial, sau revolta națiunilor?“. Este evident că, de fapt, convingerile și acțiunile de azi ale popoarelor Europei vor decide pentru noi toți răspunsul de mâine la această alternativă, întrucât ne aflăm de aici înainte la răscrucea destinului nostru planetar. În acest sens, articolul nostru constituie un semnal de alarmă şi, totodată, un apel fierbinte adresat tuturor celor care au ochi să vadă, urechi să audă şi minte să priceapă, în speranța că ne vom mobiliza cu toții cât mai repede, astfel încât să devenim stăpânii deplini ai destinului nostru și nişte beneficiari conştienţi, ce suntem iluminaţi de Dumnezeu, ai sufletelor noastre.

Articol preluat de pe site-ul www.yogaesoteric.net


Tags : , , , , , , , , , , , , , ,

Hainele care ucid

Brian Clement este unul din liderii terapiilor naturale de mai mult de 25 de ani. Actualmente el este director al  Hippocrates Health Institute din West Palm Beach, Florida, care a fost fondat de  Dr. Ann Wigmore. Este , de asemenea, unul din co-fondatorii  Coalition of Holistic Health (Coalitia pentru Sanatate Holistica).

Pe scurt, pentru cine nu are rabdare sa il vada: despre efectele dezastruoase ale fibrelor sintetice si nu numai (20% din pesticidele din lume sunt folosite la culturile de bumbac) asupra sanatatii. Aceste substante (gen formaldehida) sunt eliberate continuu, nu se duc la spalat!!!
O instructoare de yoga din Statele Unite care este vegana si care avea grija de sanatatea ei in toate privintele a facut cancer la san – si nici un specialist nu a putut sa ii spuna cauza – pana a ajuns la Hipocrate Centre ( minutul 16.14 din film).  Sutienele facute din materiale sintetice, impregnate cu materiale si substante toxice au fost de vina la declansarea cancerului.

Cand ne cumparam haine, mai bine una mai scumpa din bumbac organic/canepa/in/lana produse local, decat 3 mai ieftine dar pline de substante “chinezesti “.

Filmul nu are, deocamdata, subtitrare in limba romana.



Tags : , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Yoga şi alimentaţia



În concepţia yoghină, alimentaţia echilibrată lacto-vegetariană din care s-a exclus complet carnea, va determina în timp o stare de sănătate excelentă, generând totodată ca reflex lăuntric în sfera psihică a fiinţei noastre o trăire euforică complexă, foarte armonioasă, determinată de rezonanţa benefică cu energiile subtile cosmice ce există în vecinătatea noastră imediată cât şi foarte îndepărtată (cosmică). În plus, alimentaţia lacto-vegetariană va avea ca efect echilibrarea deplină a fiinţei şi integrarea acesteia în armonia universală, generând în universul nostru lăuntric inefabile experienţe spirituale.

În concepţia înţelepciunii milenare yoghine, noi suntem într-o mare măsură exact ceea ce mâncăm. Delicioasele îmbucături pe care noi le înghiţim cu poftă se regăsesc în final mai mult sau mai puţin transformate, continuând apoi să existe câtva timp în fiecare dintre celulele noastre, influenţându-ne nu numai vitalitatea şi sănătatea fizică ci, de asemenea, chiar modul de a gândi şi trăirile spirituale.

Studiile ştiinţifice confirmă efectele benefice ale alimentaţiei lacto-vegetariene

Experienţele ştiintifice recente au arătat destul de clar cum pot interveni în mod direct unele alimente asupra activităţii cerebrale, afectând din punct de vedere chimic neuronii de transmisie ai creierului implicaţi în funcţiile mentale şi fizice ca memoria, somnul, coordonarea motorie, durerea, depresia, capacitatea de a învăţa şi chiar percepţia realităţii. Lecitina, de exemplu (conţinută în boabele de soia sau în gălbenuşul de ou crud) poate face să crească apreciabil puterea memoriei, în timp ce o masă bogată în hidraţi de carbon şi săracă în proteine face creierul să fie somnolent timp de mai multe ore în şir, generând efecte sistematice, decelabile la un număr foarte mare de persoane. Se ştie în plus că hidraţii de carbon stimulează secreţia de insulină, care, la rândul său, face să crească nivelul serotoninei în creier, ceea ce are drept efect faptul că ne face să dormim mai mult.

Cercetări sistematice au dovedit că până şi simptomele schizofreniei, hiperactivitatea, precum şi anumite alte tulburări mentale pot fi eliminate gradat printr-o terapie alimentară adecvată. Cu mai multe mii de ani în urmă, întelepţii yoghini au realizat imensa importanţă a hranei lacto-vegetariene asupra sănătăţii, remarcând totodată efectele sale multiple atât asupra vitalităţii şi regenerării corpului cât şi asupra mentalului.

La o cercetare atentă apare destul de evident că omul nu este un carnivor prin natura sa, atât anatomia cât şi sistemul său digestiv demonstrând că el a evoluat excelent de-a lungul milioanelor de ani hrănindu-se numai cu fructe, oleaginoase, cereale şi legume. Ca şi în cazul maimuţei antropoide, intestinele omului totalizează cam de 12 ori lungimea corpului. Este deci evident că ele sunt adaptate cu anticipaţie pentru digestia înceată a legumelor şi fructelor care se descompun lent. Într-un articol publicat de curând în revista americană “Medical Counter Point”, Williams S. Collius scria: “omul este înzestrat în mod evident cu o dantură care se aseamană mai mult cu cea a ierbivorelor decât cu cea a carnivorelor: acestea au incisivii ascutiţi pentru a tăia iarba, molarii cu suprafaţa plată pentru a zdrobi legumele şi fructele, iar caninii scurţi şi rotunjiţi inapţi să sfâşie şi să strivească carnea.”

Collius menţionează, de asemenea, studii care pun în mod serios la îndoială validitatea teoriei care pretinde că fiinţele umane ar avea o fiziologie de carnivore. Carnivorele au o capacitate aproape nelimitată de a asimila grăsimile saturate de colesterol. Câinii, de exemplu, pot consuma 250 g de unt împreună cu raţia lor de carne obişnuită fără să apară totuşi nici cea mai mică schimbare în arterele lor. Această cantitate de colesterol este de cca. 100 de ori mai mare decât cea găsită în regimul nostru alimentar obişnuit. La iepuri se înregistrează o schimbare uimitoare a pereţilor arteriali la o mărire cu numai 2g pe zi a cantităţii de colesterol. La o analiză atentă este evident că instinctul nostru natural nu este înclinat către hrana pe bază de carne; să ne gândim acum ce este în mod normal cel mai atrăgător pentru fiecare: o plimbare într-o livadă ori într-o grădină de legume sau o confruntare cu mirosul de sânge proaspăt şi cu urletele de teroare şi agonie ale animalelor dintr-un abator?

Raportul dintre energia fizică şi hrana vegetariană

Valoarea regimului vegetarian a fost spontan recunoscută în timpul blocadei Danemarcei din timpul primului război mondial. În timpul respectivei blocade, danezii au fost oarecum constrânşi să trăiască hrănindu-se numai cu cereale, legume, fructe, miere şi produse lactate. În timpul primului an de raţionalizare uluitor a fost faptul că mortalitatea a scăzut cu 17%. Efectele extraordinare ale acestui regim au fost pe ansamblul întregii populaţii următoarele: o sănătate globală mult mai bună şi o scădere netă a ratei mortalităţii. Între anii 1940-1945 Norvegia la rândul său a fost supusă unei experienţe similare când a fost stringent necesar să se facă restricţii foarte mari în ceea ce priveşte consumul de carne. O scădere aproape imediată a ratei generale a mortalităţii datorită bolilor vasculare a fost urmată apoi de o semnificativă revenire rapidă la rata mortalităţii de dinainte de război atunci când ţările şi-au reluat regimul alimentar obişnuit în care predomina carnea.

Ce susţine şi regenerează în realitate principiul subtil vital?

Pentru a rămâne tineri şi plini de vitalitate trebuie să consumăm hrana vie în locul hranei moarte. Importanţa vitalităţii hranei a fost apreciată de marele iniţiat Pitagora acum 2500 de ani: “Doar hrana vie şi proaspătă îi poate permite omului să ramână sănătos, să fie fericit şi să simtă adevărul”. Nimic care are viaţă în natură nu este etern şi neschimbat. Tot ceea ce are viaţă se află fie într-un proces de creştere şi regenerare, fie într-un proces de descompunere. Fructele proaspete, oleaginoasele, produsele cerealiere, fiind toate capabile sa germineze şi să crească, sunt susceptibile de a ne furniza atât forţa vitală şi energia cât şi o cantitate suficientă de proteine.

De mii de ani yoghinii spun, pentru cei care sunt capabili să înţeleagă, că doar acest fel de hrană trebuie să fie consumată. Pentru a menţine şi a da viaţă este necesară o altă viaţă, or aceasta se aplică de asemenea şi pentru hrana noastră. Un mare maestru yoghin spunea: “Corpul uman este constituit din nenumărate celule vii. Celulele cresc şi se dezvoltă cu ajutorul entităţilor similare. Natura energiilor subtile ale celulelor noastre vii va fi formată în funcţie de felul alimentelor pe care noi le consumăm predominant. Toate acestea influenţează, în definitiv, într-un anumit grad vitalitatea, psihicul şi mentalul. Dacă celulele corpului uman se hrănesc şi se dezvoltă pornind de la o hrană aproape moartă, putredă şi dezgustătoare provenind din carnea prospată a animalelor la care instinctele de bază predominau, este normal, prin urmare, că mentalul va gândi şi se va orienta către în jos.”

Relaţia între spiritualitate, morală şi consumul de carne

Din moment ce ne este posibil să trăim în mod sănătos, fără să consumăm carne, este firesc să ne întrebăm dacă carnivorismul este o obisnuinţă morală şi umană. Este evident că animalele nu-şi dau viaţa în mod liber pentru ca noi să ne permitem luxul de a le mânca lor carnea. Numeroase grupări religioase şi spirituale au preconizat regimul vegetarian, recunoscând caracterul sacru al întregii vieţi şi necesitatea de a trăi fără a cauza suferinţa; printre cei care recomandă alimentaţia lacto-vegetariană se numără: yoghinii, Hinduşii, Budiştii, zoroastrienii, Taoiştii, Esenienii, Societatea teozofică, Biserica Adventistă, Biserica Unitaristă, Ordinul Crucii, Benedictinii, Trapiştii, Mişcarea Gnostică Creştină Universală, Ordinul Rose Croix, etc. În epoca de început a creştinismului, numeroase grupări spirituale evreieşti şi creştine s-au opus cu tenacitate consumului de carne, considerându-l un lux costisitor, barbar şi daunător sănătăţii.

Oricine a vizitat un abator ştie bine că animalele suferă foarte mult înainte şi în timpul tăierii lor. Un mare înţelept yoghin, SRI AUROBINDO explică principiul yoghin (a nu face nici un rău, non-violenţa): în contextul alimentaţiei, ahimsa înseamnă că alimentele noastre trebuie, pe cât posibil, să fie alese dintre creaturile vii la care manifestarea conştiinţei este cât mai redusă. Prin urmare, dăcă avem la dispoziţie în cantitate suficientă legume, fructe, cereale şi diferite produse lactate, animalele nu trebuie niciodată să fie sacrificate (omorâte) pentru a ne asigura hrana. În orice caz, înainte de a omorî un animal a cărui conştiinţă este foarte dezvoltată sau chiar subdezvoltată, trebuie înainte să examinăm cu luciditate dacă nu este posibil să trăim mult mai sănătoşi fără a-i lua viaţa acelui animal.

Care sunt pericolele consumului de carne?

Eschimoşii, care trăiesc preponderent cu carne, îmbătrânesc totuşi foarte rapid, având o medie de viaţă de numai 27 de ani şi jumătate. Kirghizii, trib nomad din Rusia orientală al căror regim se compune în mod esenţial numai din carne, îmbătrânesc la rândul lor prematur şi mor destul de repede, fără a depăşi, cel mai adesea, vârsta de 40 de ani.

Otrăvirea. Chiar înainte şi mai ales după agonia din abatoare, lupta inutilă a animalelor terifiate care se zbat pentru a-şi păstra viaţa antrenează mari schimbări biochimice, care fac să apară la acestea subproduse toxice şi o mare cantitate de adrenalină emisă în mod abundent în întregul lor corp, otrăvind, prin durere, trupul lor, angoasat într-un asemenea grad încât carnea este deja oarecum otrăvită de suferinţa cumplită a animalului înainte de moarte. În conformitate cu Enciclopedia Britanica, găsim multe toxine în corpul animalelor ucise, precum acidul uric sau alte deşeuri toxice ce se află atât în sângele acestora cât şi în ţesuturi.

Cancerul. Un studiu recent efectuat printre 50.000 de lacto-vegetarieni, a pus în evidenţă rezultatele extraordinare care au şocat lumea cercetătorilor în domeniul cancerului. Studiul arată clar că acest grup prezintă un procent incredibil de scăzut de persoane bolnave de cancer în raport cu un grup similar ca vârsta şi sex, mare consumator de carne. Studiul mai arată, de asemenea, că speranţa de viaţă a grupului lacto-vegetarian este cu mult mai mare şi că toate maladiile cardiovasculare sunt în cazul lor prezente într-un procent mult mai redus.

De ce persoanele care consumă carne sunt mai vulnerabile la cancer? Unul dintre motive ar putea fi faptul că o bucată de carne, după numai câteva zile de la sacrificarea animalului respectiv capătă o culoare gri-verzuie măslinie, iar pentru a împiedica această degradare industria cărnii foloseşte curent diferite substanţe care afectează în timp sănătatea omului, precum nitraţi şi alţi conservanţi, pentru a o face în mod artificial (dar nesănatos) să apară roşie.

Cercetări din ultimii ani au mai demonstrat, de asemenea, în mai multe rânduri că aceste substanţe conservante sunt profund cancerigene. Pe de altă parte, pentru a creşte cât mai repede şi pentru a aduce cât mai mult profit, animalele sunt adeseori îndopate: li se inoculează mari cantităţi de hormoni care le stimulează în mod haotic creşterea, li se administrează stimulenţi în exces ai apetitului, antibiotice, calmante şi amestecuri alimentare chimice.

Cum fermele s-au schimbat adeseori în adevarate fabrici de accelerare a creşterii de animale, numeroase animale nu mai ajung niciodată, pâna în ziua tăierii, să vadă lumina zilei. Viaţa lor se desfaşoară total forţată într-un mediu restrîns, neprielnic şi în cele mai multe situaţii se sfârşeşte printr-o moarte brutală. Iată un exemplu frapant: fermele de creştere a puilor de găină într-un ritm accelerat. Ouăle sunt clocite la etajul superior; puii sunt în mod curent drogaţi şi îndopaţi. Ei manâncă cu lăcomie din coliviile lor fără posibilitatea de a se mişca prea mult şi fără aer curat; pe măsură ce cresc sunt deplasaţi către etajele inferioare; când ating etajul de jos ei sunt prompt tăiaţi. Asemenea practici atât de artificiale, nu numai că dezechilibrează starea chimică a corpului fizic a puiului de găină, distrugându-i obiceiurile naturale, dar îi şi determină, de asemenea, apariţia tumorilor maligne şi a altor malformaţii.

Bolile cardiace. Grăsimile animale cum ar fi colesterolul acoperă pereţii vaselor sanguine şi pe măsură ce persoana care consumă carne îmbătrîneşte, deschiderea acestor vase se diminuează din ce în ce mai mult. Presiunea asupra inimii creşte, rezultând o vulnerabilitate cardiacă şi o creştere a tensiunii arteriale. În societatea noastră o persoană din două care consumă carne va fi atinsă de o maladie cardiacă sau care este legată de vasele sanguine, în timp ce exact aceste boli sunt practic aproape necunoscute în ţările în care consumul de carne este foarte scăzut. Autopsia soldaţilor americani omorâţi în razboiul din Coreea arată că, chiar şi la vîrsta de 22 de ani ei aveau deja semne caracteristice de arterioscleroză coronariană, semne care erau total inexistente la soldaţii coreeni care erau preponderent lacto-vegetarieni.

Putrefacţia. Spre deosebire de plante, care au o membrană celulară rigidă şi un sistem circulator simplu, celulele animale mor foarte rapid când circulaţia este oprită. Imediat ce viaţa încetează proteinele animale se coagulează şi sunt secretate enzime autodistructive; se formează o nouă substanţă numită “ptomaina”.

Carnea, peştele şi ouăle au o proprietate comună: ele se descompun şi putrezesc rapid. Cea mai mare cantitate de carne este consumată de obicei la un interval de o saptamînă sau două şi aici trebuie să reamintim că putrefacţia şi creşterea numărului de bacterii începe aproape imediat după moarte. Obişnuinţa de a consuma o asemenea carne animală în starea sa caracteristică de descompunere rapidă, creează otrăvuri foarte violente în colon şi, în plus, îmbătrîneşte prematur tractul intestinal.

Îmi place gustul de carne, ce trebuie să fac?

Un vechi principiu al înţelepciunii yoghine sugerează că cel mai sigur mijloc de a transforma o atitudine profund ancorată în fiinţa noastră nu este să-i smulgi fulgerător rădăcina, ci mai degrabă să plantezi, să cultivi şi să hrăneşti un obicei profund benefic, opus celui vechi si sa acorzi noii obişnuinţe o grijă, o dragoste şi o considerabilă atenţie ca şi cum am cultiva mental un trandafir. Destul de repede vom constata atunci că această nouă obisnuinţă va creşte în forţă şi frumuseţe şi, cu un foarte mic efort, iarba rea (în acest caz, obisnuinţa de a consuma carne) se va usca şi va dispare spontan.

Iată câteva sugestii inteligente pentru a ne putea cultiva noul trandafir: cumpărăm câteva cărţi cu reţete vegetariene. Această strategie ne va face să economisim banii – un regim vegetarian divers, original, delicios, cu o mare cantitate de proteine, poate face în general să ne scadă cheltuielile alimentare cu aproape 50%. Consumăm apoi două sau trei farfurii cu mâncare vegetală, uşoară şi foarte hrănitoare în locul unei mese în care eram obişnuiţi să consumăm carne.

A modifica un regim bazat numai pe carne cu un regim lacto-vegetarian, compus din hrană vie, proaspătă, pură şi hrănitoare este mai uşor decât ne-am imagina a priori. Există, dimpotrivă, o mulţime de specialităţi lacto-vegetariene savuroase, cu un bogat conţinut nutritiv pe care, datorită ignoranţei, noi nu am avut niciodată ocazia pâna acum să le gustăm nici măcar o dată, datorită lipsei de informaţii, a obiceiurilor convenţionale şi a condiţionărilor determinate de prejudecăţi. Mulţi sunt chiar foarte uimiţi să descopere mâncăruri atât de bogate în proteine, preparate numai pe bază de ingredienţi vegetali.

Dacă toate acestea nu reuşesc totuşi să vă încununeze cu succes eforturile realizate, este foarte util să vizitaţi un abator; aceasta va fi suficient pentru a vă încuraja. Puteţi avea, desigur, câteva dificultăţi la început dar, fără îndoială, mult mai puţine decât cele care există atunci când renunţaţi, de exemplu, la fumat. Multe persoane ferm hotărâte obţin rapid rezultate satisfăcătoare (un nivel de vitalitate şi energie mult mai înalt, un sistem digestiv mai sănătos, creşterea clarităţii mentale) astfel încât transformarea regimului alimentar devine o etapă existenţială dătătoare de exuberanţă şi puritate.

Sanatatea radiantă ce va rezulta destul de repede nu va fi doar fizică. Vom căpăta o evidentă bucurie în a pune în acţiune idei umanitare şi, odată cu aceasta, vom resimţi bunătatea copleşitoare ce emană din starea noastră permanentă de iubire care este transmisă tuturor creaturilor (umane şi nonumane). Vegetarianismul poate fi justificat medical, biologic, psihic, mental şi spiritual. Este demn de reţinut că nu există nici un argument inteligent valabil, împotriva lui.

Vegetarieni celebri

O listă departe de a fi exhaustivă a unor oameni celebri şi în acelaşi timp vegetarieni este redată în continuare: Pitagora, Platon, Socrate, Empedocle, Ovidiu, Seneca, Plutarh, Crysostom, Clement din Alexandria, Leonardo da Vinci, Tolstoi, Sir Isaac Newton, Milton, Sir Isaac Pitman, William Shakespeare, Jean Jacques Rousseau, Voltaire, Benjamin Franklin, Charles Darwin, Richard Wagner, William Booth, Henry David Thoreau, Alexander Pope, Rabindranath Tagore, H. G. Wells, George Bernard Show, Gandhi, Albert Schweiter, Albert Einstein, Bob Dylan.

Sursa:yogaesoteric.net


Tags : , , , , , , , ,